CUM CONTROLEZI OMENIREA PRIN BANCI, BANI si DOBANZI. Un nou proiect PREDANIA despre pacatul uitat al CAMATARIEI

Predania: 

Banii, băncile și dobânzile  – sau cum controlezi omenirea, din nimic?

Să facem un mic exercițiu mental. Gândiți-vă la situația în care cineva ar putea controla toate sursele de aer sau de apă, de pe Pământ: ce putere ar avea acesta asupra celorlalți? Acum gândiți-vă că un mic grup de oameni are monopolul creării banilor, în cantitățile pe care aceștia le hotărăsc, distribuindu-i cui consideră ei de cuviință. E ceva mai rău decât în privința apei și a aerului – în timp ce toate resursele naturale sunt create de Dumnezeu în cantități limitate, banii sunt creați, astăzi, de bănci, printr-un sistem foarte bine pus la punct, în cantități nelimitate.

Așadar, o resursă devenită indispensabilă oamenilor, controlată de un grup restrâns, prin sistemul bancar. Un sistem care creează bani din nimic, în cantități nelimitate, ca instrument de control. Pe scurt, sărăcia sau bogăția întregii omeniri, mizeria sau confortul, depind de el! Și nu e doar atât: indiferent dacă se creează mulți bani, astfel încât se generează bogăție („boom” economic), sau puțini bani („recesiune”), sistemul bancar o face îndatorând pe ceilalți la plata unei dobânzi, care nu poate fi plătită până când, tot el, nu creează banii pentru plata ei (întrucât, per ansamblu, banii respectivi nu existau până atunci). Iar banii sunt, bineînțeles, creați tot prin creditare cu dobândă – deci un cerc vicios, în care societatea este în permanență datoare, orice efort de a plăti dobânzile generând alte datorii, prin emitere de bani noi, care generează alte dobânzi. Și tot așa!

Cum s-a ajuns aici?

Este esențial să începem cu faptul că absolut toate marile civilizații tradiționale au considerat ideea ca „banul să producă ban” ca fiind abominabilă. China și India antică au dat legi împotriva perceperii oricărei dobânzi la împrumutul de bani. Civilizația clasică greco – romană s-a pronunțat cu dezgust împotriva cămătăriei, considerând-o nenaturală. Astfel, Aristotel spune: „împrumuturile pe dobândă sunt urâte cu cea mai mare dreptate, fiindcă acestea îşi scot câştigul tot din bani şi nu le lasă destinaţia pentru care au fost creaţi. Căci pentru înlesnirea schimbului s-a introdus moneda; dobânda însă îl înmulţeşte în sine. De aceea, numele grecesc al dobânzii înseamnă şi „copil”, căci copiii se aseamănă de obicei cu părinţii lor şi, tot aşa, dobânda este banii din bani. Iar acest fel de agonisire a averii este cel mai nefiresc dintre toate.” Și Aristotel nu este singurul – Seneca, Cicero, Cato s-au pronunțat și ei, ferm, împotriva împrumutului cu dobândă.

Vechiul Testament conține, în repetate rânduri, interdicții ale perceperii de dobânzi. Biserica, în Sinodul de la Niceea, a interzis clericilor practicarea cămătăriei, prin care înțelegea împrumutul de bani cu dobândă, oricare ar fi aceasta.

Mai târziu, romano-catolicii au elaborat, mai ales prin Toma D’Aquino, o argumentație complexă pentru respingerea perceperii de dobânzi. Pe scurt, doctrina catolică permite recompensarea participării capitalului financiar la o întreprindere prin participarea la profit, respectiv pierdere, în baza principiului împărțirii riscurilor, interzice dobânda ca profit pregarantat, pentru că îl pune în mod nedrept pe posesorul de capital financiar în poziția incorectă de a câștiga în orice situație – câștig fără muncă și fără risc. Islamul s-a pronunțat, de asemenea, împotrivă. Doctrina islamică despre dobândă este asemănătoare celei romano-catolice și stă la baza funcționării băncilor islamice contemporane, care nu împrumută bani cu dobândă, ci se angajează ca asociați în afaceri, participând în cote predefinite la împărțirea profitului sau suportarea pierderii. 

Ce este atât de greșit?

Precis faptul că, într-o tranzacție, una dintre părți (creditorul, bancherul, cămătarul) este în situația privilegiată de a avea câștig pregarantat, adică fără risc (și, de cele mai multe ori, fără muncă, în sensul că nu contrbuie creator la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii pe care o finanțează).

Astăzi, cei mai mulți dintre oameni nici măcar nu bănuiesc nefirescul cămătăriei. De altfel, a fost schimbată chiar și definiția ei, de la perceperea de dobândă (profit pregarantat), în orice procent, pentru un împrumut, la una care se referă la „dobânzi ilegale” (ceea ce, în mod evident și ridicol, este o referință logică circulară) sau la „dobânzi exagerate” (ceea ce este extrem de vag și interpretabil).

Care sunt consecințele?

Crescând continuu nevoia de bani, ca urmare a acumulării dobânzilor indiferent de rezultatul concret al întreprinderii finanțate (profit sau pierdere, succes sau eșec), deci în timp ce economia reală cunoaște suișuri și coborâșuri, expansiune și contracție, crește numărul de falimente forțate, în care doar cel cu activitatea creatoare pierde tot (casă, teren, utilaje etc) – precis în favoarea partenerului pasiv, fără risc. Pe lângă dramele umane absolut artificial provocate de existența împrumutului cu dobândă, concesința acestui proces este polarizarea continuă a societății – pe de o parte creditorii, care devin tot mai bogați în mod parazitar, pe de altă parte restul populatiei, în proces continuu de sărăcire.

În plus, apare inflația, adică scăderea puterii de cumpărare a banilor. Mai exact, existența dobânzilor determină, în mod garantat, inflația cronică – cantitatea de bani crește mai repede decât oferta de bunuri și servicii.

În plus, ceea ce duce nefirescul acestei situații la extrem, este faptul că, spre deosebire de secolele în care banul era o materie primă finită (aur, argint, sare), deci și profitul din dobândă, ca și capacitatea de a face rău societății erau limitate de acest caracter finit al monedei, astăzi, banii sunt emiși în mod aproape nelimitat de către bănci, în cadrul procesului de creditare. Mai simplu spus, bancherii au primit de la stat monopolul creării de bani din nimic. 

Cum ne influențează, concret, viața?

Banii pe care noi îi câștigăm, muncind, sunt creați și controlați de acest grup restrâns, care are posibilitatea de a crea, permanent, alți bani, indiferent de producția din economia reală. Dacă inflația crește, atunci și cantitatea de muncă necesară pentru supraviețuire trebuie să crească. Și aceasta independent de faptul că toată comunicarea statală (sau corporatistă) ne induce nevoi false, care necesită mai mulți bani, deci și mai multă muncă.

Cu sistemul monetar actual, oricât de mult ne-am simplifica viața, tot este necesar să muncim din ce în ce mai mult, sub efectul acumulării dobânzilor. A munci din ce în ce mai mult, pentru un anumit grup de oameni, înseamnă din ce în ce mai puțin timp pentru noi, pentru familiile și comunitățile noastre, deci din ce în ce mai puțină libertate.

Chiar și cei care nu au credite, plătesc (conform unor studii din Germania) cam 45% din venitul lor pe dobânzi – pe care tot lanțul de distribuție al bunurilor și serviciilor pe care le cumpără (producători / prestatori, transportatori, distribuitori/comercianți cu amănuntul) le integrează în prețul acestora, pe care companiile de utilitări le integrează în prețul serviciilor publice iar statul în taxele pe care le percepe de la societate, ca să plătească dobânzile. Aceasta pentru că aproape fiecare actor economic cu care el interacționează are dobânzi de plătit, pe care le integrează în prețul cu care își vinde bunurile/serviciile. Deci, inclusiv cei privilegiați dintre noi, care nu au nici un credit, ajung să muncească în proporție de 45% din timp (adică din ianuarie cam până prin mai), nu pentru ei și familiile lor, ci pentru a plăti niște datorii pe care societatea, în ansamblu, le are la un grup extrem de restrâns de oameni. Datorii care, acumulate în urma unui proces fraudulos și complet ilegitim de creare de bani, cresc permanent.

Și nu doar atât, o mare parte din banii pe care noi îi plătim către acest grup de influență este folosită pentru finanțarea unui război cultural (prin pornografie, feminism, teoria gender, homosexualitate etc) dus asupra noastră, în scop de inginerie socială, cu scopul de a ne împătimi și ne a anihila rațiunea și voința într-atât încât să nu mai avem nici o șansă de a găsi resurse sufletești pentru fie ți un început firav de împotrivire sau revoltă, care să le amenințe dominația și statutul privilegiat. Având capacitatea de a finanța coruperea moravurilor, este doar o chestiune de timp până când, unul după altul, resorturile de rezistență morală a comunității cedează. Și controlul va fi preluat, deplin, de acest grup.

Pentru că foarte puțini dintre oameni înțeleg ce sunt banii, cum ajung ei să existe și ce valoare au, am creat acest site, pe care vom publica articole, studii, recenzii, filme şi cărți despre pericolul pe care îl reprezintă dobanzile și sistemul bancar.

Dacă vrei să contribui cu materiale sau să ne împărtășești opinia ta, te rugăm să ne scrii.

Sfântul Ioan Gură de Aur, despre cămătărie

Ce spui, omule? Nu vrei să ceri bani când scapi pe cineva dintr-o primejdie mai mare, dar eşti atât de neomenos când e vorba de o primejdie mai mică! Nu vezi câtă pedeapsă stă deasupra cametei? Nu auzi că şi în Vechiul Testament este oprită camătă? Dar care e scuza celor mai mulţi cămătari? – Dacă iau dobânzi pentru banii împrumutaţi, o fac pentru ca să ajut pe cel sărac, mi se spune. – Nu păcătui, omule! Dumnezeu nu vrea astfel de jertfă. Nu înşela legea lui Dumnezeu. Mai bine să nu-i dai săracului deloc, decît să-i dai dintr-un astfel de câştig. Din pricina dobînzilor nedrepte faci să fie nelegiuiţi chiar banii adunaţi prin muncă dreaptă şi cinstită. Este la fel ca şi cum ai forţa un pântece bun să nască scorpii. Dar pentru ce vorbesc eu de legea lui Dumnezeu? Nu numiţi chiar voi înşivă o murdărie datul banilor cu împrumut? Dacă voi, care câştigaţi de pe urma împrumutului, îl osândiţi aşa, gândiţi-vă ce osândă va rosti Dumnezeu asupra voastră!

Dacă vrei să vezi ce spun şi legile civile despre datul banilor cu împrumut, află că ele socotesc fapta aceasta cea mai mare ruşine. Legile civile nu îngăduie oamenilor cu mari dregătorii, celor care fac parte din marele sfat, numit senat, să se facă de ruşine cu astfel de câştiguri; legea le interzice nişte câştiguri ca acestea. Nu se cuvine, oare, să ne cutremurăm când nu dăm atâta preţuire vieţuirii cereşti câtă preţuire dau legiuitorii romani senatului, când socotim de mai puţin preţ cerul decât pămîntul, când nu ne ruşinăm de o faptă atît de necugetată? Căci ce poate fi, oare, mai necugetat decît a te sili să semeni fără să ai pămînt, ploaie şi plug? De aceea cei ce au născocit această plugărie rea seceră neghină care se aruncă în foc. Nu sunt, oare, o mulţime de neguţătorii drepte şi cinstite: lucrarea pământului, creşterea oilor, a vitelor, a păsărilor, munca cu braţele, chivernisirea averilor? Pentru ce, dar, te porţi ca un nebun şi ca un om fără de minte, cultivând zadarnic spini? Vrei să-mi spui că vin peste rodurile pămîntului o mulţime de nenorociri: grindina, tăciunele, ploaia prea multă? Dar nu atâtea cîte vin peste banii daţi cu împrumut. Oricât de multe ar fi nenorocirile acestea, paguba nu atinge decât venitul pămîntului. Capitalul – adică pământul – rămâne întreg. Dincolo, însă, adeseori mulţi dintre cei care dau bani cu împrumut au pierdut nu numai dobânzile, ci şi capitalul. Iar înainte de pagubă sunt şi necontenit trişti. Niciodată nu se bucură de averile lui cel care dă bani cu dobândă, nici nu se veseleşte de ele, ci când primeşte dobînda nu se bucură că are un venit, ci se întristează că dobînzile nu depăşesc capitalul. Şi înainte ca această odraslă rea, dobânda, să se nască desăvârşit, cămătarul o sileşte să nască şi ea, prefăcînd dobânzile în capital. Şi forţează pe aceşti pui de viperă nevârstnici, să nască şi ei înainte de vreme. Aşa sînt dobânzile; mistuie şi sfâşie sufletele nenorociţilor cămătari mai mult decît viperele. Aceasta este legătura nedreptăţii! Acestea sunt legăturile cele cu silă făcute! Cămătarul spune: „Dau bani cu împrumut, nu ca să iei, ci ca să dai mai mult decât ţi-am dat”. Dar Dumnezeu ne porunceşte să nu luăm înapoi nici banii pe care i-am dat: „Daţi, ne spune Dumnezeu, celor de la care nu aşteptaţi să mai luaţi”. Tu însă ceri mai mult decât ai dat şi sileşti pe cel pe care l-ai împrumutat să se socotească dator, să-ţi pună în palmă şi ce nu i-ai dat. Şi crezi că prin asta îţi măreşti averea! Nu, în loc să ţi-o măreşti îţi aprinzi focul cel nestins. Aşadar, ca să nu se întâmple una ca aceasta, să tăiem pântecele cel rău care zămisleşte dobânzile, să stârpim odraslele cele neleguite, să secăm pîntecele acesta pustiitor şi să urmărim numai câştigurile cele mari şi adevărate. – Dar care sînt acestea? – Ascultă-l pe Pavel, care spune: ”Mare câştig este evlavia unită cu îndestularea cu ceea ce ai”. Să ne îmbogăţim, dar, numai cu această bogăţie, ca să ne bucurăm şi aici pe pămînt de tihnă şi să avem parte şi de bunătăţile cele viitoare, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Sfântul Vasile cel Mare, despre camătă

Înţelege puterea spuselor Domnului şi vei admira iubirea de oameni a legiuitorului! Când vrei să dai săracului pentru Domnul, datul este şi dar, şi împrumut; este dar, din pricina că nu mai nădăjduieşti să ţi se dea înapoi; este împrumut, din pricina marii dărnicii a Stăpânului, Care îţi va plăti datoria în locul săracului; Dumnezeu, primind prin sărac puţin, îţi va da mult. „Cel care miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu.”. Nu vrei, oare, să ai pe Stăpânul universului girant că-ţi vei primi înapoi banii împrumutaţi? Dacă vreunul dintre bogaţii oraşului ţi-ar mărturisi că va plăti pentru alţii împrumutul, nu-i vei primi, oare, girul? Iar pe Dumnezeu nu-L vei primi girant al săracilor? Dă arginţii care-ţi stau degeaba; nu-i îngreuna cu adaosuri şi vei avea bine şi de la Dumnezeu, şi de la sărac! Tu vei avea siguranţa că nu-ţi pierzi banii, pentru că îi păzeşte Dumnezeu, iar săracul va avea câştig din folosirea lor. Iar dacă doreşti şi adaos, atunci mulţumeşte-te cu cele de la Domnul. El îţi va da, în locul săracilor, şi împrumutul, şi dobânda. Aşteaptă cele ale iubirii de oameni de la Cel care este cu adevărat iubitor de oameni.

Da, dobânzile pe care le iei de la săraci sunt culmea neomeniei. Îţi faci câştig din nenorociri, scoţi bani din lacrimi, spânzuri pe cel gol, loveşti pe cel înfometat; milă deloc; nici un gând că este om ca şi tine acela ce suferă. Şi mai numeşti şi fapte de omenie câştigurile ce le ai din unele ca acestea! Vai de cei ce spun ca „amarul este dulce, şi dulcele amar” şi de cei ce spun că ura de oameni este iubire de oameni. Nu erau ca acestea nici ghicitorile pe care Samson le punea oaspeţilor săi: „Din cel ce mănâncă a ieşit mâncarea, iar din cel tare a ieşit dulceaţa”; iar din cel ce urăşte pe oameni a ieşit iubirea de oameni! „Nu culeg din spini struguri, nici din ciulini, smochine”, nici din camătă, iubire de oameni. „Tot pomul rău face roade rele.” Cei care iau camătă sută la sută, cei care iau zece la sută sunt înfricoşători chiar atunci când li se aude numele; iar cei care cer lunar dobândă sunt ca demonii care-i mână pe somnambuli; se năpustesc asupra săracilor la soroacele lunii. Datul cu camătă este rău şi pentru cel care dă, şi pentru cel ce ia; unuia îi aduce paguba în bani, altuia, paguba în suflet. Plugarul, când culege spicul, nu mai caută iarăşi sămânţa la rădăcina spicului; tu însă culegi şi roadele, şi nu renunţi nici la capital. Semeni, fără să ai pământ; seceri, fără să fi semănat. Nu ştii pentru cine aduni, dar îţi stă în faţă cel ce plânge din pricina cametei. Este necunoscut cel care are să se bucure de averea ta adunată din camătă. Este nelămurit dacă nu vei lăsa cumva altora bucuria bogăţiei tale, iar ţie îţi aduni numai răul nedreptăţii tale.

Aşadar, „să nu-ţi întorci faţa de la cel care voieşte să se împrumute de la tine” şi să nu dai argintul tău cu camătă, pentru ca, fiind învăţat din Vechiul şi Noul Testament cele ce-ţi sunt de folos, să pleci cu bună nădejde la Domnul, ca acolo să primeşti dobânzile faptelor tale bune, în Hristos Isus, Domnul nostru, a Căruia e slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin.

Omilia a II-a la o parte din Psalmul XIV

Pericolul dobanzii

Pornit de la demersul documentar personal al unui colaborator al editurii Predania, care a surprins globalizarea nestingherită a acestei modalități nefirești de a face bani din nimic, proiectul Cămătăria este un exercițiu de informare și de conștientizare pentru generațiile de astăzi, care asistă pasiv la perpetuarea unei practici socotită, multe veacuri, un păcat grav.

Pentru că atitudinea pe care majoritatea oamenilor (inclusiv creștini practicanți) o are față de împrumutarea de bani cu dobândă este una de acceptare sau chiar încurajare, vom prezenta scrieri ale Sfinților Părinți și studii laice despre consecințele economice și sociale ale cămătăriei. 

Vezi si pagina de Facebook:

Cămătăria – păcatul uitat