MARILE BĂNCI STRĂINE ȚIN ROMÂNIA ÎN SUBDEZVOLTARE, inclusiv prin spolierea deponenților! Un raport surprinzător al BNR, care nu explică și de ce a girat un asemenea CARTEL NEOCOLONIALIST/ Ilie Șerbănescu: profil DUREROS de țară-colonie de la periferia Europei în „an centenar”

• Ziarul Financiar: Opinie Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF. Premieră: BNR afirmă că, prin strategiile lor, marile bănci menţin deliberat România în stare de subdezvoltare financiară

Banca Naţională critică în mod direct cele mai mari opt bănci din România, în „Raportul asupra stabilităţii financiare“ din decembrie 2018, că nu îşi asumă prin strategiile pe următorii doi ani o creştere a creditării şi deci a intermedierii financiare, cu toate că realizează pe piaţa financiară românească profituri generoase, mult peste media UE. 

Pentru prima dată Banca Naţională nu se mai mărgineşte doar să constate o situaţie de fapt, ci avertizează că cele mai mari bănci din România au strategii care nu contribuie de fapt la dezvoltarea sistemului bancar şi a prezenţei sale în economie, ci dimpotrivă, acţiunile lor vor duce la diminuarea intermedierii financiare.

BNR îşi asumă practic faptul că unul dintre obiectivele sale principale este intermedierea financiară din România, exprimată prin raportul între activele bancare şi Produsul Intern Brut sau creditele raportate la PIB sau la totalul cifrei de afaceri din economie.

Raportul BNR are ca temă specială chiar reflectarea în detaliu a acestui paradox al economiei şi sistemului bancar: faptul că băncile din România sunt superprofitabile, mult peste media Uniunii Europene, dar gradul de intermediere financiară este foarte jos.

În mod natural, orice întreprindere cu marjă bună de profit caută să se extindă, ca să-şi mărească profitul în valoare absolută. Iată însă că băncile româneşti, deşi au un randament al capitalului (ROE) de 15,7% la septembrie 2018, dublu faţă de cel din Uniunea Europeană, de 7,2% (iunie 2018), nu îşi asumă pentru anii viitori o dinamică a creditării mai mare decât creşterea nominală anuală a PIB, astfel încât intermedierea financiară să crească.

„În eventualitatea concretizării strategiilor de creditare şi de finanţare prognozate de bănci, valoarea activului s-ar majora într-un ritm inferior creşterii nominale anuale previzionate pentru PIB. Ca urmare, gradul de intermediere financiară ar continua tendinţa descrescătoare consolidată în următorii ani şi nu ar contribui la o îmbunătăţire semnificativă a eficienţei prin prisma efectului de volum asociat veniturilor nete din dobânzi.“ 

Aşa scrie Banca Naţională în „Raportul asupra stabilităţii financiare“, într-un capitol special intitulat „Tema specială, Eficienţa operaţională a sectorului bancar şi nivelul intermedierii“.

Titlul este edificator. Este clar că la cel mai înalt nivel al Băncii Naţionale se pune în sfârşit întrebarea: cum puteţi face profituri atât de mari în România, dar menţineţi sistemul bancar în subdezvoltare relativ la economie? 

De fapt se ajunge încet-încet la o întrebare şi mai de adâncime: de ce, dacă aveţi toate condiţiile şi faceţi profit în România, nu vă măriţi implicarea în economia românească, nu finanţaţi investiţiile şi capitalul de lucru de care au nevoie firmele româneşti, atât de secătuite de capital în ultimii ani?  

Pentru o ţară care plânge pentru infrastructură şi după proiecte industriale de orice natură, în condiţiile în care avem deficit extern de 2 miliarde de euro în industria agroalimentară şi de 5 miliarde de euro în industria chimică, este absolut năucitor cum băncile sunt supralichidizate, cu un raport credite/depozite de 75%, faţă de 116% media în Uniunea Europeană, şi creditele pentru companii scad în loc să crească.

Soldul depozitelor populaţiei şi companiilor este astăzi cu 17 miliarde de euro mai mare decât creditele acordate în economie de către bănci. Practic băncile stau pe munţi de bani, economia ţipă după investiţii, dar prognozele pentru următorii ani arată o şi mai redusă implicare a băncilor în finanţarea economiei reale. Este absolut aiuritor şi chiar se poate pune întrebarea: este o comandă politică  externă de menţinere a economiei româneşti şi industriei româneşti în stare de subdezvoltare? Cine vrea ca România să fie un simplu exportator de cereale şi resurse energetice? 

Astfel, BNR estimează că evoluţia gradului de intermediere, exprimată ca active bancare/PIB, va scădea de la 49,5% în 2018 la 46% în 2020, dacă se iau în calcul strategiile celor mai mari opt bănci din economie, prezentate Băncii Naţionale. În aceeaşi perioadă, ponderea creditului neguvernamental în PIB se va reduce de la 25,7% la 25,5%.

De notat faptul că deja între 2017 şi 2018 intermedierea bancară a scăzut de la 53,5% la 49,5% şi creditul neguvernamental în PIB a scăzut de la 27,1% la 25,7% (pagina 106, a „Raportului asupra stabilităţii financiare“, BNR, decembrie 2018).

De fapt, există şi o explicaţie în raport cu de ce scade intermedierea în pofida profitabilităţii mari: este de fapt un model în sine – business puţin cu marje foarte mari.

BNR arată că băncile ar trebui să micşoreze marjele de dobândă practicate la credite şi să extindă volumul de creditare.

„O provocare la adresa modelului actual al băncilor este legată de modul de generare a veniturilor operaţionale, fiind necesară accentuarea efectului de volum în detrimentul celui de preţ pentru generarea veniturilor de dobânzi, în condiţiile creşterii gradului de intermediere financiară.”

În prezent, diferenţialul între rata de dobândă la creditele şi depozitele populaţiei din România este de 7%, arată BNR, faţă de 3,2% în Cehia şi 4,2% în Polonia, iar în zona euro este de 2,1%.

Diferenţialul pentru societăţile nefinanciare este în România de 3,8%, în Cehia de 3,1% şi în zona euro de 1,4%.

BNR afirmă că în mod deliberat băncile aplică un model de creditare prin efectul de preţ şi mai puţin prin cel de volum, pe fondul persistenţei unui grad de intermediere redus şi în condiţiile necesităţii de acoperire a cheltuielilor operaţionale, altele decât cele legate nemijlocit de generarea de venituri. 

Gradul de intermediere financiară de 52,2% în iunie 2018 este de patru ori mai redus decât în Uniunea Europeană, unde se ridică la 208%. Pe de altă parte, profitabilitatea sistemului bancar este dublă faţă de media UE, atât ca rentabilitate a capitalurilor, cât şi ca rentabilitate a activelor.

Intermedierea financiară la nivelul sistemului privat, calculată ca îndatorarea totală a companiilor şi populaţiei raportată la PIB, este în scădere cu 2,4% în ultimul an, până la 38,9% din PIB, în iunie 2018.

Dacă se calculează gradul de intermediere financiară prin raportarea activelor întregului sistem financiar la PIB, indicatorul arată mai bine, fiind de 69,2%, însă în perioada iunie 2017 – iunie 2018 este la rândul său în scădere cu circa 3 puncte procentuale.

În mod hilar, singura componentă a sistemului financiar care a contribuit în mod pozitiv în ultimul an la intermedierea financiară este segmentul pensiilor, cu o creştere de 0,35 puncte procentuale. Băncile scad intermedierea cu 2,1 puncte procentuale, fondurile de investiţii cu 0,8 puncte procentuale, societăţile de asigurare cu 0,2 puncte procentuale şi instituţiile financiare nebancare cu 0,15 puncte procentuale. Aşa arată o economie pe drumul dezvoltării şi modernizării? Cu intermediere financiară în scădere?

Dar pe undeva poate este normal ca intermedierea financiară să ajungă să fie impulsionată de pensionari, că doar aceştia conduc sistemul financiar bancar.

Realitatea tristă este că România dă înapoi în loc să se dezvolte când vorbim de intermediere financiară. Ce înseamnă intermediere financiară? Înseamnă irigarea economiei cu bani, cu credite care acum din păcate băltesc într-un sistem bancar superprofitabil pe baza finanţării scumpe a populaţiei şi a plasamentelor în titluri de stat. 

Nu ar fi normal poate să fie legate veniturile celor care conduc sistemul bancar de aceste evoluţii? Dacă suntem la un sfert din intermedierea bancară din UE, veniturile responsabililor să fie la rândul lor de patru ori mai mici.

România se mulţumeşte cu puţin, dar plăteşte exorbitant. Spre exemplu, deşi CEC-ul românesc şi cel ungar (OTP) au plecat în anii ‘90 la drum cu active similare, astăzi activele OTP-ului sunt de 50 mld. euro, cât jumătate din tot sistemul bancar românesc şi de 7 de ori mai mari decât ale CEC-ului. Însă şeful CEC-ului din România câştigă aproape la fel ca şeful OTP. 

Când aloci resurse fără rezultate, progresul nu poate să fie decât inversul, adică regres.

Gheorghe Piperea:

Prin strategiile lor, marile banci mentin deliberat Romania in stare de sub-dezvoltare financiara, iar acest lucru este recunoscut si chiar afirmat cu tarie de BNR.

Oricat vi s-ar parea de socanta, afirmatia de mai sus nu imi apartine. Este, pur si simplu, titlul unui editorial din Ziarul financiar de azi, semnat de Sorin Paslaru.

Autorul a aratat nu numai ca tara este tinuta captiva unui model malefic de afaceri bancare (business putin cu marje foarte mari, tipic monopolurilor care isi diminueaza artificial productia si comertul pentru a stoarce profituri mari din preturi excesive), ci si ca cele 8 banci mari care activeaza in Romania si-au diminuat in mod deliberat afacerea, pentru a putea castiga cele mai mari profituri din Europa pe seama spolierii populatiei cu dobanzi enorme si a exploatarii nevoii crescande si iresponsabile a statului de credite bancare.

Asadar, nu inexistentele legi anti-camatarie si cu atat mai putin nu pe nedrept ponegrita si permanent torpilata lege a darii in plata, ci chiar modelul malefic de afaceri bancare adoptat de cele 8 mari banci, cu largul concurs si cu permanentul back-up al bancii centrale si al eternului guvernator Isarescu au dus la diminuarea afacerii bancare sau la pierderi. 

Si, cu atat mai putin, nu sunt cauze ale problemelor sitemului bancar cele cateva sute de mii de debitori sufocati de creditele cu clauze abuzive si de hipervalorizarea euro sau chf si nici cei un milion de debitori faliti, vanduti colectorilor de creante. A avut Manole grija, prin intermediul seminariilor de la Sinaia, ca persoanele fizice supra-indatorate sa nu castige prea multe procese contra bancilor si contra colectorilor de creante. Justitia romana “independenta” a ucis din faza orice idee de proces colectiv si de echitate in litigiile consumatorilor cu bancile.

Cateva citate din editorial, pe care le-am extras prin sublinierea cu pixul, sunt edificatoare :

“Soldul depozitelor populatiei si companiilor este astazi cu 17 miliarde de euro mai mare decat creditele acordate in economie de de catre banci. Practic bancile stau pe munti de bani, economia tarii tipa dupa investitii, dar prognozele pentru urmatorii ani arata o si mai redusa implicare a bancilor in finantarea economiei reale. […] este o comanda politica externa de mentinere a economiei romanesti in stare de subdezvoltare? Cine vrea ca Romania sa fie un simplu exportator de cereale si resurse energetice?”

Nota : ce nu spune autorul este ca, la un PIB de 4 ori mai mare, Romania are un total al depozitelor (cca 75 mld euro) de trei ori mai mic decat al Bulgariei; de asemenea, ce nu spune autorul este faptul ca profiturile enorme stoarse de banci din preturi excesive sunt libere de taxe si impozite in Romania, intrucat bancilor li s-a tolerat (cu inteleapta implicare a lui Manole) optimizarea fiscala, adica exportul de profit si localizarea pierderilor.

Nota suplimentara : a se observa ca toate cele 8 mari banci de care se vorbeste in articol sunt detinute de societati – mama cu sediul in strainatate sau, in cazul BT, de fonduri straine sau de institutii financiare internationale. CEC nu intre in primele 8 …

“BNR arata ca bancile ar trebui sa micsoreze marjele de dobanda practicate la credite si sa extinda volumul de creditare. […] In prezent, diferentialul intre rata de dobanda la creditele si depozitele populatiei din Romania este de 7% […], fata de 3,2% in Cehia si 4,2% in Polonia, iar in zona euro este de 2,1%”.

Nota : este evident ca profiturile uriase ale bancilor, cu care se laudau acum cateva saptamani, la un pahar de sampanie ultra-scumpa, sunt facute prin spolierea debitorilor – persoane fizice si, in plus, prin creditarea cu risc zero a statului. Entuziasmul pentru un asemenea profit este, in aceste conditii, pur si simplu, cinic. In plus, practica este auto-destructiva pentru banci, intrucat o populatie spoliata fie se va revolta (asa cum au facut vestele galbene in Franta), fie nu va mai avea de unde sa achite astfel de dobanzi la credite uriase in raport de dobanzile la depozite. Nu poti lua camasa de pe un om dezbracat deja de orice haine, pe care i le-a vandut silit banca. Iata de ce legile anti-camatarie ale senatorului Zamfior au starnit atata panica in banci si iata cat de idioti sunt acei politicieni care s-au crezut liberali sustinand bancile, cand, in realitate, bancile se comporta in mod bolsevic, contingentand “productia” bancara si storcand profit de la populatia supra-indatorata si de la stat.

Constatand ca singura zona in care a crescut intrucatva intermedierea bancara (echivalata de autor cu “irigarea” economiei cu bani) este cea a pensiilor, autorul face o afirmatie de mare efect :

“[…] poate este normal ca intermedierea financiara sa fie impulsionata de pensionari, ca doar acestia conduc sistemul financiar bancar”

Trimiterea este, fara perdea, la Isarescu si Vasilescu, pensionati, dar inca foarte activi (inclusiv in paginile Ziarului financiar, cu editoriale … ) in opera lor de consolidare si aparare fatisa a acestui model fatidic de afaceri bancare. Asadar, nu doar noi observam ca imparatul este gol.

In fine, autorul face o propunere uluitoare :

“[…] intr-un sistem cu banci superprofitabile pe baza finantarii scumpe a populatiei si a plasamentelor in titluri de stat, nu ar fi normal [ca] veniturile celor care conduc sistemul bancar sa fie legate de aceste evolutii? Daca suntem la un sfert din intermedierea bancara din UE, veniturile responsabililor sa fie, la randul lor, de patru ori mai mici”

Ei, asta da deviza pentru meetingul de gratulare a lui Manole, organizat (sper) de grupul clientilor cu credite in chf pentru data de 12 ianuarie.
De fapt, aceasta propunere ar trebuie arborata pe toate paginile de socializare ale celor care, direct sau indirect, au avut de suferit de pe urma bancilor si a lui Manole, cel ultra-platit si mega-pensionat si cadorisit cu toatele titlurile nemeritate din lume.

Daniel Catalin Zamfir:

CINEVA VA TREBUI SA RASPUNDA!!!

Așadar, e pentru prima dată când BNR ne informează că opt banci straine care operează în România, au avut o strategie sa mentina România în stare de sub-dezvoltare economică!!! E o concluzie de o gravitate extremă! Firesc, se nasc niște întrebări legitime:

1.A fost sau nu intelegere de tip cartelar intre cele opt banci? In orice variantă, seamănă a subminare a economiei naționale!

2.BNR a constat acest lucru abia acum? Aceasta strategie e doar de un an? De ce nu a intervenit până acum?

Dacă a aflat abia acum, inseamna ca trebuie demis întreg Consiliul de administratie, iar daca au știut și au tăinuit, e și mai grav. Pentru a ne lamuri, l-am invitat pe guvernatorul Isarescu, marți la ora 12.30, la Comisia economică a Senatului!

România Liber/ Ilie Șerbănescu:

România: profil colonial clasic

A trecut Ziua Națională! Care, în acest an, a fost o zi cu totul specială prin marcarea a 100 de ani de la Marea Unire.

A trecut cu bine, având în vedere haosul și clivajul politic din România, cu mult mai bine decât ne așteptam sau ne temeam. Trecerea acestei zile ne descarcă de grija de a lăsa la o parte lucrurile rele adunând doar lucrurile bune. Acum, la rece, le putem privi cum sunt ele în realitate.

În România nu s-a putut merge, în anul centenar, de la Est spre Vest (spre Vestul mult iubit) pe o autostradă. În România centenară, niciuna dintre provinciile istorice ale țării nu este legată de vreuna din celelalte și nici de Capitala țării printr-un drum modern! România centenară n-are nici măcar un număr dublu de kilometri de drumuri față de acum 100 de ani. Iar 10% din drumurile existente sunt cu pământ. Și să fie limpede, rețeaua feroviară este într-o stare mai gravă decât cea rutieră! Viteza medie în rețeaua feroviară este mai mică decât în perioada interbelică. Toată Europa a investit masiv în feroviar, pur și simplu ca să salveze rutierul. Numai România, nu! Nu este deloc de mirare că rutierul este în dezastru, iar în feroviar este chiar mai rău! Numărul de kilometri de căi ferate este același ca acum 100 de ani, iar jumătate din ceea ce exista în 1990 s-a dus la fier vechi. Viteza medie în transportul de călători este de 45 km/h, iar în transportul de marfă coboară sub 20 km/h. Gradul de electrificare în rețea este doar de 38% și nu există trenuri de mare viteză.

Nici baza minimă a infrastructurii de ocrotire a sănătății nu este constituită. Iar în materie de infrastructură a gospodăriilor situația este jenantă. În România centenară, peste jumătate din populație se încălzește cu lemne și cel puțin o treime are closetul în curte, fără canalizare și fără apă curentă. România centenară privește de pe ultimul loc al clasamentului toate celelalte țări ale minunatei UE, care i-a luat tot, răpindu-i orice șansă de a-și schimba poziția codașă. Cu anatemele de hoți sau corupți, românii sunt stigmatizați, de fapt, pentru a fi jecmăniți! Jecmăneala este abominabilă, echivalând cu cel puțin o pătrime din PIB anual prin luarea în considerare chiar și numai a profiturilor externalizate fără fiscalizare de mântuitoarele companii vestice aciuate prin România. România centenară este, potrivit ONU, și nu vreunei instituții răuvoitoare de pe malurile Moscovei, țara cu cea mai mare rată de depopulare din lume după Siria, adică după o biată țară în război! Și din Siria se pleacă, din cauza războiului, cu cățel și purcel, în timp ce din România nu pleacă decât forța de muncă în vârf biologic de activitate. România a ajuns să piardă între 200.000 și 140.000 de oameni pe an. Ca expresie a lipsei totale de încredere în țara lor, o părăsesc și cei care ar putea continua aici o afacere de familie! Ca urmare, business-ul românesc este pe ducă. În România centenară se migrează nu de la sat la oraș, ci de la orașe la sate. România centenară are cele mai mici salarii din Europa, este în frunte la capitolul sărăcie, are rata cea mai ridicată de abandon școlar și cele mai mici alocații pentru Educație. Care sunt perspectivele unei asemenea țări?!

România este, în anul centenar, o biată colonie la periferia Europei. Să întregim profilul colonial al României actuale, așa cum se conturează acesta, fără echivocuri și nuanțe, din înseși statisticile interne și internaționale, în special ale UE:

1. Potrivit INS, economia de pe teritoriul României este controlată de circa 78.000 grupuri de firme, dintre care doar 5.000 sunt rezidente, respectiv cu capital românesc, iar 73.000 sunt nerezidente, 93% din totalul economic aparținând străinilor.

2. Această proporție halucinantă în care economia se află în mâna străinilor este confirmată de orice alte date statistice care privesc diferite aspecte: în Top 100 companii din România (ierarhizate după cifra de afaceri) figurează doar 9 firme cu capital românesc, iar România este cea mai dependentă din Europa de transnaționale: 48% din cifra de afaceri și 44% din valoarea adăugată brută provin de la transnaționalele implantate în țară, față de numai 30%, respectiv 29% în Polonia și 28%, respectiv 24% media pe ansamblul UE.

3. Nu totul se rezumă la controlul străin/autohton în economie, ci la fel de ilustrativă pentru profilul colonial este însăși configurația economică sectorială. Comerțul este de departe cea mai mare „industrie“ din România. 100 miliarde euro din cele 280 miliarde euro cifră de afaceri se obțin în comerț. 220.000 din cele circa 600.000 de companii acționează în comerț. Toți marii retaileri europeni sunt prezenți în România. Hipermarketurile dețin numai 10% din magazine, dar 45% din rulajul vânzărilor cu amănuntul.

4. Sunt și alte aspecte, la fel, dacă nu și mai semnificative. Din Top 15 companii din România, numai una este din producție. România are cea mai monopolistă piață de carburanți, primele patru companii din domeniu (de altfel, nu întâmplător, toate străine și niciuna românească, deși România este singura deținătoare de petrol din regiune) controlează peste 80% din piață, dictând condițiile și prețurile de pe aceasta.

5. Datele statistice arată că, odată cu creș­terea numărului și prezenței pe piață a supermarketurilor și hipermarketurilor străine, au sporit și importurile, îndeosebi în sectorul alimentar, iar deficitul agroalimentar se tot mărește și se mărește la miliarde de euro, în ciuda potențialului agricol recunoscut și adesea trâmbițat al României.

6. Deosebit de semnificativ pentru statutul de colonie este că România exportă grâne și importă carne, în timp ce șeptelul se prăbușește.Diferența de valoare adăugată între exporturile de materii prime agricole și importurile de produse alimentare prelucrate explică majorarea vertiginoasă a deficitului agroalimentar.

7. În fiscalitate, statutul colonial este exprimat elocvent de existența unei cote zise unice, neprogresive pe venituri (oferită ca atractivitate pentru capitalul străin), dar, în vederea alimentării bugetului, trebuie să se impoziteze sever munca, în România având de-a face, ca urmare, cu cele mai ridicate impozite pe salariile mici din UE.Expresie grotescă a statutului de colonie, România era considerată, încă dinainte de transferul contribuțiilor sociale integral în cârca angajatului, ca o țară „low tax jurisdiction“, grație costului scăzut de operare reclamat fiscal; după acest transfer, este de presupus că și paradisurile fiscale invidiază România! Să nu se îngrijoreze însă, coloniile nu au rolul rezervat paradisurilor fiscale, ele fiind doar de jecmănit.

8. În domeniul bancar este apocalips colonial: băncile, practic toate străine, nici nu finanțează economia (cea străină finanțându-se direct din străinătate), România având, în consecință, cel mai mic grad de intermediere bancară din UE. În schimb, în materie de „performanțe“ băncile străine, aceleași din Occident, obțin cele mai substanțiale profituri în România pentru că practică aici comisioane și marje de dobânzi exorbitante (de câteva ori mai mari decât în țările de origine), „performanța“ fiind tocmai aceea că realizează câștigurile cele mai înalte pe seama celor mai săraci clienți.

9. În România, ca expresie notorie a matricei coloniale, există cele mai mici salarii din UE, cele mai mici costuri cu forța de muncă și cele mai mici costuri cu concedierea angajaților. În România există cel mai mic salariu minim din UE, doar 1/5 din cel, de exemplu, din Germania.

10. În condițiile veniturilor mici, o șesime (1/6) din acestea se duce pe mâncare, față de numai 1/12, de pildă, în Germania.

11. Românii sunt cei mai plecați de acasă din țările europene. Jumătate din cei plecați au numai între 20 și 35 de ani. Viitorul României este în bejenie!

Cea mai mare realizare a României centenare este că a rămas încă în fruntariile în care se găsește. Pentru viitor, din acest punct de vedere, numai Dumnezeu știe!