BANKSTERII. Despre semnificatia RAIFFEISENLEAKS: acuzatii grave aduse practicilor bancilor straine din România/ CAPITALISMUL DE GROTA si REPUBLICA EXPERTILOR

12-07-2017 30 minute Sublinieri

  • Contrabanci.com:

SCANDALUL #Raiffeisen Leaks : Episodul 1. Înșelătoria creditării în CHF probată prin DOCUMENTE INTERNE BOMBĂ

In urma apariției în presă a unor documente emise de reprezentanți ai băncii Raiffeisen și care fac cunoscute informații referitoare la acordarea creditelor în franci elvețieni,  Grupul Clienților cu credite în CHF dorește să precizeze urmatoarele:

  1. Reprezentanții Raiffeisen cunoșteau foarte bine riscul de hiper-valorizare a francului elvețian, motiv pentru care monitorizau evoluția cursului de schimb LEU-CHF. In ciuda acestui fapt, reclamele Raiffeisen și ofițerii de cont prezentau francul ca fiind cea mai stabilă monedă, sugerând astfel stabilitatea cursului de schimb. Mai mult, ofereau credite ipotecare ce urmau sa fie rambursate, in plati lunare, timp de 20-30 de ani.
  2. Documentele prezinta o referire la conversia in LEI sau EURO a creditelor in CHF in cazul in care se observa cresterea cu 15% a cursului de schimb. Banca nu a oferit o astfel de solutie clientilor desi cursul a crescut cu mai mult de 100%, nici nu a prezentat clientilor aceasta varianta la contractarea creditului.
  3. Banca Raiffeisen, conform documentelor, avea in plan sa isi acopere riscurile prin introducerea in contractul de credit a unei clauze care i-a permis bancii sa modifice dobanda dupa bunul plac. La un an distanta, dobanzile din contractele de credit au fost majorate cu cel putin 1-2 puncte procentuale.
  4. Angajatii erau instruiti sa justifice clientilor majorarea dobanzii, chiar daca era, de fapt, pur si simplu discretionara. Creditul CHF mai ieftin a devenit un credit de doua ori mai riscant, atat din cauza cresterii cursului de schimb, dar si din cauza majorarii ratei dobanzii. In plus, a devenit, incepand cu al doilea an de creditare, mult mai scump decat la data incheierii contractului, tinand cont ca dobanda se calculeaza anual iar perioada de rambursare era de cel putin 15 ani, uneori chiar 35-40 de ani.
  5. Reprezentantii Raiffeisen au calculat ca o apreciere a cursului cu 15% ar fi ridicat gradul de indatorare cu aproximativ 7%. Cursul a crescut cu mai mult de 100%, dar se pare ca reprezentantii Raiffeisen nu au vreo problema privind cresterea gradului de indatorare in aceasta situatie. Mai mult, Banca Raiffeisen ofera (anul acesta) solutii de conversie clientilor care nu au restante (?!????!??), dar au grad de indatorare mai mare de 65%.
  6. Reprezentantii Raiffeisen au avut ca unic scop acordarea unui volum cat mai mare de credite, implicit a unor sume mai mari in CHF, decat in EUR sau LEI, motiv pentru care au oferit dobanzi mici care sa permita cresterea nivelului sumelor imprumutate de clienti. Clientii erau informati ca “nu se incadreaza” la imprumuturile in LEI sau EUR, dar ca pot obtine sume mai mari in franci elvetieni.
  7. Comisionul de rambursare anticipata era folosit ca instrument de a ingreuna posibilitatea clientilor care aveau de gand sa refinanteze la alta banca.
  8. Banca Nationala a Romaniei a solicitat, in 2004, reprezentantilor Raiffeisen sa mentioneze in contracte modul de calcul pentru dobanda. Acest lucru nu s-a intamplat.

Asteptam cu interes sa citim declaratiile reprezentantilor bancii Raiffeisen.

Am preluat si noi documentele de pe facebook si va invitam sa le cititi aici: Documente Raiffeisen

SCANDALUL #RaiffeisenLeaks: Episodul 2. Noi DOCUMENTE INTERNE BOMBĂ apărute în spațiul public

Din Episodul 1 (click) al scandalului #RaiffeisenLeaks, precum și din comunicatul de presă (click) transmis de către Grupul Clienților cu Credite în CHF [ca urmare a apariției în spațiul public a unor documente interne ale băncii Raiffeisen privind creditarea în franci elvețieni (CHF), documente care demonstrează fără putință de tăgadă încălcarea legislației în materie de protecție a consumatorilor, cu anumite aspecte de natură a atrage chiar și răspunderea penală a băncii], rezultă, pe scurt cel puțin următoarele informatii de o gravitate extremă:

  • Raiffeisen și-a acoperit riscurile de finanțare prin introducerea în contractele de credit a unei clauze care îi permite să majoreze rata dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare. Problema majoră constă în faptul că, anterior ori concomitent acordării creditului, Banca cunoștea și deja seta în sistemul informatic creșterea dobânzii, după primul an, cu circa 1-2 puncte procentuale, indiferent de modul în care evolua piața financiară. Desigur, dacă piața financiară (adică indicii de referință precum ROBOR/LIBOR/EURIBOR) evolua în favoarea debitorului, Banca uita să modifice dobânda în sens descrescător.
  • Raiffeisen își instruia angajații cum să justifice modificarea discreționară a ratei dobânzii.
  • Raiffeisen România promitea acționariatului de la Viena că, în cazul creșterii cu 15% a cursului de schimb LEU-CHF, Banca urma să contacteze toți clienții și să le propună soluții de conversie în EURO sau LEI. Realitatea este cu totul alta: Raiffeisen nu a făcut asemenea propuneri clienților.
  • Raiffeisen România a primit, în anul 2004, o directivă de la Banca Națională a României, sub semnătura viceguvernatorului Bogza, pentru a introduce în toate contractele de credit o modalitate transparentă de calcul a ratei dobânzii. Desigur, Banca nu a ținut cont de scrisoarea BNR, iar dobânzile erau modificate când și după cum dorea Banca Raiffeisen.
  • În faza de aprobare a creditării în franci elvețieni din România, Raiffeisen, convenabil, analiza evoluția cursului de schimb leu-chf strict pentru perioada 2003-2006. Convenabil pentru că aceasta a fost perioada mai stabilă a cursului de schimb leu-chf. În același timp, Raiffeisen analiza evoluția dobânzilor pe o perioadă de 6 ani.
  • Comisionul de administrare credit impus de către Raiffeisen prin contract nu era luat în calcul de către Bancă la stabilirea gradului de îndatorare, în condițiile în care Banca se lăuda că, din al doilea an de creditare va renunța la acest comision. Desigur, Raiffeisen nu avea nici cea mai mică intenție să renunțe la comisionul de administrare, însă a adoptat această tactică pentru a eluda normele BNR privind stabilirea gradului de îndatorare.

————————————

După apariția primelor documente interne, nu ne gândeam că va mai există și Episodul 2 #RaiffeisenLeaks, dar iată-ne ajunși în această situație convenabilă. Încă un DOCUMENT INTERN EXPLOZIV a apărut în spațiul public, DOCUMENT  care dateză din anul 2009 și pe care îl vom prezenta pe larg în cele ce urmează.

După cum bine observăm scopul documentului intern era acela de a reevalua/modifica, în februarie 2009, dobânda pentru creditele acordate în perioada 1 februarie-18 decembrie 2008. Cu alte cuvinte, la nici 2 luni distanță, Raiffeisen planifica cum să modifice discreționar dobânda unui credit acordat extrem de recent, fără a se raporta în vreun fel la piața financiar-bancară.

Mai mult decât atât, conform documentului intern, Banca precizează: „încă de la început am setat în sistemul informatic dobânda revizuibilă care ar trebui aplicată automat la momentul aniversării 1 an de la acordarea creditului (doar dacă clientul nu își exercită opțiunea pentru dobândă fixă 1 an/ dobândă fixă 3 ani).”

Deci banca nu numai că vindea un credit cu o dobândă netransparentă care putea fi modificată după bunul plac (desigur, era încălcata Legea 193/2000 privind clauzele abuzive), dar în același timp setau în sistem că vor majora rata dobânzii, fără a-l anunța pe client despre această practică, acesta primind asigurări că, cel puțin la momentul acordării împrumutului, are o dobândă extrem de bună. Această conduită reprezintă o practică comercială înșelătoare și este interzisă și sancționată prin Legea 363/2007, coroborat cu dispozițiile din OG 21/1992.

Dacă ne uităm în tabelul de credite în franci elvețieni acordate, conform documentului intern, în perioada februarie-decembrie 2008, Raiffeisen a acordat 914 credite cu dobândă promoțională de 4.6%, setaseră în sistem că peste 1 an rata dobânzii va fi de 5.4% (desigur, nu au transmis absolut nimic clienților, deși ei cunoșteau această practică) pentru ca ulterior să o majoreze la 5.6%. Conform contractului, debitorul ar fi putut să opteze pentru dobânzi fixe, însă acestea erau atât de sus, în mod intenționat, încat clientul ar fi fost pus în imposibilitatea de a accepta o asemenea variantă (8.6%/ 1 an, respectiv 14% pe 3 ani).

Raiffeisen aplica toată această schemă la întreg portofoliul de credite (inclusiv lei sau euro), nu doar la creditele în franci elvețieni.

Impactul? „9658 clienți afectați reprezentând 389,2 milioane euro”.

 

De asemenea,  în documentul intern din februarie 2009, Raiffeisen face referire și la celebra OUG 174/2008 care a modificat OG 21/1992, în sensul că băncile aveau obligația de a explicita dobânda variabilă, astfel încât aceasta să fie formată din marja băncii + indicele de referință (ROBOR pentru lei, EURIBOR pentru euro, LIBOR pentru CHF).

Desigur, unele bănci, cel puțin la nivel public, au refuzat aplicarea OUG 174/2008 pe motiv că aceasta nu s-ar aplica contractelor de credit aflate în derulare. Cu toate acestea, conform documentului, Banca avea în vedere o modalitate de calcul transparentă a dobânzii conform OUG 174/2008, însă niciodată nu a pus-o în aplicare. Pentru a determina aparența aplicării OUG 174/2008, Banca Raiffeisen a creat artificial, umflat și premeditat o dobândă formată din MARJA + CDS + LIBOR, știind că aceasta nu poate fi aplicată din moment ce ar fi condus la dublarea dobânzilor, dar sub acest pretext Banca a reușit să ocolească dispozițiile legale, să păstreze dobânda care varia discreționar și să arate o falsă mărinimie față de proprii clienți.

În completare, având în vedere rubrica „ICBS System Impact”, la primul punct se spune că indexul de dobândă va fi setat ca dobândă plus comisionul lunar de administrare de 0.15% (1.8% anual). „Spre exemplu, indexul 32 va fi setat la valoarea de 8.7% (6.9% dobândă revizuibilă + 1.8% comision administrare)”.

Pe cale de consecință, s-ar putea afirma că acest comision de administrare nu este altceva decât o dobândă mascată. Deși nu a intenționat niciodată, Banca Raiffeisen transmitea clienților că, în cazul în care sunt buni platnici, nu va mai încasa din al doilea an comisionul de administrare. În fapt, prin această metodă, comisionul de administrare nu era luat în considerare pentru calcularea gradului de îndatorare,  ceea ce reprezintă o eludare a normelor BNR. 

Impactul? Prin aceste practici Banca urma să câștige milioane de euro până la finalul anului.

————————-

Dacă ar fi să facem un rezumat, am putea spune că Raiffeisen și-a înșelat la propriu clienții, premeditând majorarea ratei dobânzii, analizând cursul de schimb leu-chf pe o perioadă convenabilă și neținând cont de soluțiile de conversie propuse în anul 2006 pentru a veni ulterior (2007-2017) în sprijinul împrumutaților în franci elvețieni. Din fericire pentru clienți și din păcate pentru Raiffeisen, documentele apărute în spațiul public atestă practicile comerciale înșelătoare utilizate pentru acordarea creditelor (cu precădere, cele în franci elvețieni), și arată totodată premeditarea și dorința Raiffeisen de a include clauze abuzive în contracte, cu scopul clar de a se pune la adăpost de orice risc și pentru a-și securiza, respectiv majora semnificativ profiturile. 

Până la momentul publicării prezentului articol Banca Raiffeisen nu a avut nicio poziție publică oficială.

UPDATE: Reacția Raiffeisen Bank potrivit Profit.ro:

„Raiffeisen Bank face precizări cu privire la documentele de corespondență internă circulate în spațiul public și care au ajuns și în posesia Profit.ro.  Banca spune că investighează dacă aceste documente sunt publice și că va lua măsuri dacă se va dovedi că au fost încălcate procedurile interne. În privința modului în care banca a acordat și gestionat creditele în franci elvețieni și nu numai, Raiffeisen spune că a respectat totdeauna legislația și că a luat măsuri pro-active pentru a ușura sarcina debitorilor cu probleme”.

#VolksbankLeaks: DOCUMENTE INTERNE care demonstreză implementarea abuzivă a OUG 50/2010

OUG50 a venit în vara anului 2010 ca o ghiulea peste sistemul bancar din România , sistem bancar care până atunci își făcuse de cap.

Băncile nu au avut scrupule, nu au fost interesate de binele clientului, de un parteneriat corect și reciproc avantajos. În anii 2007-2008 creditarea a explodat. Băncile au simțit și speculat apetitul crescut al românilor pentru împrumuturi, au simțit oportunitatea și au început să profite de acest lucru. Clienții erau de bună-credință și încrezători și ca atare nici nu-și citeau contractele. Nici nu aveau timp deoarece acestea li se puneau la dispoziție doar în momentul semnării acestora. Și oricum nu ar fi înțeles mare lucru. Și chiar dacă ar fi înțeles, pe vremea aceea, o virgulă din contract nu se putea schimba. Dar cine-și imagina la vremea aceea că o bancă se poate comporta ca un cămătar? S-a mers pe ÎNCREDERE

Aș vrea să știți că în anii 2005-2006 contractele de credit erau curate și mult mai simplu exprimate. Nu același lucru se poate spune despre cele aruncate în piața începând cu anul 2007. Bancherii profesioniști au început să împăneze contractele de credit cu clauze abuzive, comisioane nenumărate fără contraprestații în spate, dobânzi care se modificau unilateral, dobânzi FIXE modificabile etc. Toată relația contractuală se desfășura unidirecțional, toate modificările erau unilaterale. Clientul nu mai conta.

În acest context, aceasta Ordonanță 50 care nu era nimic altceva decât transpunerea unei Directive UE i-a lovit în moalele capului. Erau nevoiți, conform noii legi să elimine din comisioane și să transparentizeze dobânzile. Perioada lor frumoasă și câștigurile mult prea mari urmau să ia sfârșit. 6 luni au făcut bancherii lobby intens și s-au împotrivit implementării Ordonanței 50 în contractele în derulare. Dar pentru că 6 luni ordonanța s-a aplicat tuturor contractelor au fost obligați într-un fel sau altul să o transpună și contractelor în derulare. S-au consumat mulți neuroni atunci.

Cum au făcut-o? Strategia Volksbank o știu la punct și virgulă. Pentru că am trăit-o intens și ne-am imaginat-o, noi, cei mai vechi în lupta cu clauzele abuzive. Apoi mi-a fost confirmată de documente cum ar fi cel pe care vil-l prezint astăzi. 

Mai jos regăsiți o analiză SWOT privind implementarea OUG50 în contractele lor de credit. Este extrasă cuvânt cu cuvânt din documentul atașat, document intern redactat de conducerea Volksbank. De remarcat OPORTUNITATEApe care au văzut-o ei în această poveste. Cu această ocazie puteau să “clarifice” povestea dobânzilor fixe. Era șansa lor să transforme “în mod legal” o parte din aceste dobânzi în dobânzi variabile. Nici în visele lor cele mai frumoase nu și-au imaginat că vor putea face asta atât de ușor, cu ajutorul legislativului și ANPC-ului.

 

 

Ceea ce s-a și întâmplat până la urmă, cu ajutorul prețios al domnului Constantin Cerbulescu, președintele ANPC, care în anul 2010 a emis punctul de vedere de mai jos. Atenție, OUG50 cu conținea astfel de prevederi explicite. Mai mult de atât, s-a aplicat doar 6 luni. Volksbank ar fi putut lăsa foarte bine dobânzile nemodificate însă i-a fost mai mult decât convenabil așa.

 

 

 

Când a pornit creditarea VBR a jucat riscant. Deși linia lor de finanțare de la banca mamă, cea în valoare de 2,1mld eur/chf, avea dobânzi variabile și expira în anul 2017, ei, lacomi și oportuniști, pentru a reuși o ascensiune spectaculoasă s-au riscat și au ofertat agresiv dobânzi fixe pe 30 de ani. Era singura lor șansă de a răzbate în piața bancară a acelui moment. Și au reușit! Într-un an au urcat de pe locul 8 pe locul 3. Au reușit o performanță de neegalat. Au fost urâți de băncile din sistem. Raiffeisen cel puțin îi ura cu patos. Erau urâți pentru dobânzile lor fixe cu ajutorul cărora urcaseră atât de rapid în top 3. Din cauza lor Raiffeisen fusese detronată.
VBR a jucat tare și imoral, au vândut credite cu dobândă fixă însă s-au acoperit cu o clauză de variabilitate la discreția lor, netransparentă și modificabilă unilateral. Adică dobânzile fixe nu erau chiar fixe. Clienții nu știau.

 

Cine a mai auzit de dobânzi fixe modificabile? Doar sistemul bancar românesc a putut inventa așa ceva. Desigur, sub supravegherea vigilentă a BNR. Așa cum știți, după niște ani, această clauză a fost desființată de toate instanțele, fără excepție!
Apoi au început să activeze clauza minune.
Deși euribor era pe o pantă descendentă, unor clienți cu credite în euro le-au mărit dobânzile la 2 luni de la semnarea contractului, cazul meu. Am crezut că e legal ce fac ei. În timpul ăsta ei vindeau în continuare credite cu dobânzi fixe la fel cum contractasem și eu, aceleași dobânzi cu care îi agățaseră pe vechii clienți. Ce mai conta? Pe naivi îi prinseseră în plasă! Se grăbeau avizi să mai agațe alții.
Prin 2009 i-a păcălit și le-a propus revenirea la dobânda inițială condiționându-i însă să semneze acte adiționale pe dobânzi variabile. Am picat iar în plasă. Cine credea pe vremea aceea că băncile încalcă legea? Însă începusem să-mi ridic primele semne de întrebare.
Pe cei cu credite în CHF i-a ținut în stand by, cu siguranță urma să le majoreze și lor dobânzile fixe transformându-le în variabile după bunul lor plac și după necesități dar nu au mai apucat să o facă … mișelește. Pentru că a făcut-o OUG50 pentru ei, sau mai exact ANPC…în mod”legal”. Doar era o OPORTUNITATE, nu?
În documentul de mai jos găsiți pe scurt strategia VBR de implementare a Ordonanței 50 în contractele în derulare. Veți vedea că nu au avut nicio secundă de gând să scoată comisionul de risc din contracte. Cel mai sigur și mai puțin riscant li s-a părut redenumirea acestuia în comision de administrare ceea ce s-a și întâmplat până la urmă.
Timpul și instanțele au dovedit cine a avut dreptate în războiul CLIENȚI-VBR. Din păcate, în contractele în derulare există în acest moment dobânzi variabile împlementate în mod unilateral în anul 2010.
O dobândă variabilă nu este rea, în esența ei. Însă este corectă atâta timp cât aceasta a fost alegerea clientului. Or clienții au ales VBR pentru dobânzile ei fixe. Este și imoral și ilegal să schimbi regulile în timpul jocului, în mod unilateral. Însă sistemul bancar românesc nu a avut scrupule. S-a bucurat de un profit rapid și nemeritat călcând în picioare atât legislația în vigoare cât și viețile oamenilor.
Creditarea este un business care nu se poate derula fără o componentă foarte importantă… ÎNCREDEREA. Cei doi parteneri trebuie să aibă încredere unul în celelălalt. E o condiție de bază. Dacă încrederea lipsește afacerea nu funcționează. De abia acum încep unele bănci să înțeleagă. Însă e foarte greu să reconstruiască ceea ce ani de zile au dărâmat.

 

 

 

 

 

 

Traducerea documentului o regăsiți mai jos:
CĂTRE DIRECTORAT
Ref: Implementarea OUG50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori in derulare si conversia protofoliului de credite
Contextul:
Având în vedere următoarele:
(i) Obligaţia Băncii de a modifica respectivele contracte de credit pentru a le armoniza cu prevederile OUG nr. 50/2010 (denumită în cele ce urmează „OUG”);
(ii) Obligatia Băncii de a-i anunţa pe clienţi despre modificările impuse prin OUG;
(iii) Clarificarea dincolo de orice îndoială pentru fiecare segment al portofoliului, a tipului de dobândă percepută pentru credit, cu atenţie specială pentru credilele cu clauzele de tip II I si IV privind rata dobânzii, prin care Banca are în vedere rata dobânzii ca fiind variabilă si conform OUG situaţia lor ar trebui să fie clarificată prin intermediul măsurilor aditionale care prevăd rata dobânzii de referinţă aplicabilă, precum si marja;
(iv) Adresa ANPC nr. 1745101.04.2010 care afirmă că, în cazul creditelor cu rata dobănzii variabilă (clauzele de tip (II si IV), Banca ar trebui să specifice rata dobânzii de referinţă aplicabilă;
(v) Menţinerea profitabilităţii acestor produse pe termen mediu-lung; Banca elaborează proiectul de implementare a OUG si în acelasi timp trecerea de la vechiul portofoliu de credite conform coordonatelor descrise în prezenta aplicaţie.
1. Analiză, Constrângeri şi Presupuneri:
1.1. Prevederlle OUG
OUG nr. 50/2010 stabileste tipuri restrictive de comisioane pe care băncile le pot încasa de la consumatori cu privire la acordarea creditelor, si anume:
a. Comision de analiză a dosarului de credit (poate fi incasat doar când se acordă creditul);
b. Comision de administrare a creditului sau comision pentru administrarea contului curent;
c. Compensaţie în cazul rambursării anticipate a creditului (comision pentru rambursare anticipată) avănd următoarele iimite:
c.1 0 (zero) în cazul creditelor cu dobândă variabilă
c.2 Maxim 1% (în cazul în care perioada dintre data rambursării anticipate si scadenţa finală a creditului este mai mare de 1 an) sau maxim 0,5% (în cazul în care perioada dintre data rambursării anticipate şi scadenţa finală a creditului este de 1 an sau mai mică) pentru creditele cu dobăndă fixă;
d. Costurile de asigurare;
e. Penalitaţile (dobânda penalizatoare se va aplica doar pentru suma care reprezintă cred ituI restant);
f. Un singur comision poate fi perceput pentru serviciile furnizate de bancă, la cererea clientului;
g. Costurile pentru serviciile suplimentare solicitate în mod expres de către client şi care nu au fost prevăzute în contract şi nu au fost furnizate clienţilor la data semnării contractelor de credit, costurile care vor fi incasate pe baza unui act adiţional semnat de chent
Pe lângă taxele şi comisioaneie acceptate prin OUG, portofoliul VBR conţine şi produse care includ alte tipuri de taxe/comisioane nemenţionate în OUG:
a. Comisionul de risc
b. Comision de administrare garanţii (încasat şi în trecut sub denumire de comision de gestionare. sub formă de plată unică efectuată cel mai târziu la data semnării contractului de credit);
c. Comision de monitorizare poliţe de asigurare;
d. Comision de penalizare.
Din perspectiva VBR, o problemă semnificativă are legătură cu perceperea comisionului de risc, luand în considerare abordarea ANPC că
(i) Banca ar trebui să inceteze să perceapă alte comisioane în afară de cele mentionate în mod explicit în OUG 50/2010 (din data de 21 iunie 2010) chiar si pentru contractele de credit în derulare şi că
(ii) pentru contractele de credit în derulare, Banca nu ar trebui să perceapă alte comisioane permise prin OUG, dacă aceste comisioane nu au fost prevăzute iniţial in contractul de credit.
1.2. Consideraţii legale referitoare la OUG — aplicabilitate privind comisionul de risc
Avănd în vedere cele de mai sus, Departamentului Juridic i s-a cerut să îşi prezinte punctul de vedere cu privire la posibilitatea Băncii de a menţine costul aferent comisionului de risc prin investigarea a trei măsuri posibile:
1. Pentru creditele cu dobândă fixă, să redenumească/transforme comisionul de risc într-un comision de administrare a creditului şi să îl definească în consecinţă, deşi menţinerea referinţei are legătură cu definirea pentru administrarea, de către bancă. a riscurilor aferente creditelor:
2. Pentru creditele cu dobândă variabilă, să elimine comisionul de risc şi să adauge costul aferent ca marjă a riscului in afară de marja dobânzii (de ex.: dobânda percepută va avea următoarea structură: Euribor/Libor/Robor + marja dobănzii + marja riscului);
3. Să transforme/redenumească respectivul comision de risc în comision de administrare pentru toate tipurile de credite cu dobândă fixă sau variabilă, având in vedere că şi costul de administrare a riscurilor face parte din costul de administrare a creditului.
Astfel, având în vedere că:
OUG implementează Directiva UE nr.48, care se aplică doar pentru contractele de credit pentru consumatori în valoare de maxim 75.000 euro şi prevede in principal pentru creditele ipotecare si contractete in derulare că acestea ar trebui scutite de aplicarea prevederilor ordonantei.
Scopul declarat al OUG, adică
(i) încurajarea consumatorilor să aleagă cele mai bune servicii financiare disponibile;
(ii) să schimbe furnizorul de servicii financiare cu costuri mai mici contractate; precum şi
(iii) să creeze condiţile pentru reînceperea activităţii de credit, asigurând în acelasi timp solvabilitatea creditorilor, precum si a debitorilor;
OUG nu contine nicio prevedere referitoare la regimul aplicabil comisioanelor percepute pentru contractele de credit semnate în trecut, ci prevede pur şi simplu că Banca are la dispoziţie o perioadă de 90 de zile ,.pentru modificarea contractelor în derulare pentru a le armoniza cu prevederile sale“; în conformitate cu principiile constituţionale leqea se aplică doar pentru viitor, nu şi pentru trecut;
Modificările care vor fi efectuate de către Bănci ar trebui să urmeze principiile Directivei UE nr. 48, precum şi scopul declarat al emiterii OUG, întrucât această ordonanţă nu ar trebui să fie interpretată ca producând alte efecte (de ex.: anularea obligaţfilor asumate in mod legal şi liber de către părţi la data semnării contractelor de credit).
Din această perspectivă şi având în vedere faptul că:
– respectivul comision de risc a fost asumat de ambele părţi în mod legal şi liber la datele de încheiere a contractelor de credit;
– respectivul comision de risc, sub formă de cost contractual, a fost stabilit astfel încât să acopere costul riscurilor bancare, a fost inclus şi în activitatea de gestionare a riscurilor de credit.
Banca a acordat creditere pe baza unei structuri definite a costurilor pentru a-şi asigura profitul (acţionând în conformitate cu principiile aplicabile pentru persoanele juridice) precum şi solvabilitatea, intrucăt anuiarea tuturor celorlalte costuri In afară de rata dobânzii, ar avea efect contrar asupra acestor principii; In cazul în care costul riscurilor ar fi prezentat drept marjă. este cel mai probabil pentru clienţi/ANPC să perceapă această schimbare ca o modificare a ratei dobânzii, interzisă în mod special conform OUG şi celorlalte regulamente aplicabile în domeniul protecţiei consumatorului cu privire la serviciile financiare (adică marja trebuie fixată pe întreaga durată a contractului, intrucăt valoarea dobânzii percepute nu poate fi majorată); din motive de consecvenţă, aceeasi soluţie ar trebui aplicată şi pentru contractele de credit în derulare cu dobândă fixă sau variabilă;
Cea mai putin riscantă soluţie ar fi aceea de redenumire a comisionului de risc (costul de administrare a riscurilor) ca un comision de administrare (costul de administrare a creditului) pentru toate tipurile de credite cu dobăndă fixă sau variabilă, care nu au nici un impact asupra clienţilor din perspectiva costurilor.
Cu toate acestea,
· există un anumit grad de risc generat de posibilitatea ca acel comision de gestionare anterior — mentionat în condiţiile speciale ale contractelor de credit, dar fără corespondent în cadrul condiţiălor generale coroborat cu definiţia comisionului de administrare — menţionat în condiţiile generaie ale contractelor de credit, dar neavând niciun corespondent în cadrul condiţiilor speciale să fie interpretat greşit în sensul că respectivul comision de gestionare reprezintă de fapt comisionul de administrare care a fost datorat si încasat de bancă la datele prevăzute în contractele de credit:
· având în vedere acest aspect, după cum se arată in practică, obligaţia băncilor de a modifica respectivele contracte în derulare pentru a respecta prevederile sale, este interpretată în realitate de către ANPC astfel încât să impună băncilor anularea din contractele de credit în derulare a oricăror şi a tuturor costurilor care nu fac parte din categoriile celor menţionate la punctul 1.1 de mai sus, recomandăm in principal ca implementarea opţiunii de redenumire a comisionului de risc ca fiind comisionul de administrare a creditului pentru toate tipurile de credite, indiferent dacă sunt cu dobândă fixă sau variabilă, să se realizeze pe baza discuţiilor cu ANPC. În caz contrar, riscul ca banca să fie expusă la amenzi constante şi acţiuni in justiţie, este ridicat.
Luănd în considerare impactui acestei decizii şi situaţia generală, prin natura sa, implementarea acestei soluţii se va afla sub rezerva obţinerii unei opinii legale independente asupra documentelor aferente proiectului, adresate unei firme individuale de avocatură, aşa curn este prevăzut în solicitarea transmisă Directoratului nr. 13.37/15.07.2010.
Impactul estimat asupra venitului băncii la data scadenţei întregului portofoliu în cazul în care comisionul de risc va fi eliminat din contractele actuale, este prezentat în Anexa 6.
Descrierea soluţiilor propuse pentru Conversia Contractelor şi Portofoliilor de Credite
Pentru implementarea prevederilor OUG:
a) banca va respecta principiile prevăzute in Anexa 1 „Armonizarea structurii existente a costurilor cu prevederile din OUG nr.50″.
b) banca va trimite scrisori de notificare prin poştă ca recomandate, cu confirmare de primire la clienţii care au credite pentru a-i informa in mod corespunzător despre modificările impuse conform OUG. Notificările vor fi redactate separat pentru fiecare monedă a creditului şi vor contine informaţii generale despre modificările impuse prin OUG pentru creditele cu clauze de tip I si II cu privire la dobândă, precum si pentru creditele cu clauze de tip III si IV cu privire la dobândă. Pentru creditele aflate în proces de executare silită (înregistrate în sistem Ia data de 31 iulie 2010), nu se va trimite nicio scrisoare de notificare.
c) Pentru creditele cu clauze de tip III şi IV privind rata dobânzii, ai căror beneficiari nu au semnat un act aditional prin care trecerea la dobănda Euribor s-a efectuat în perioada octombrie 2009 — mai 2010 (conform hotărărilor relevante ale Directoratului) clauza Ratei Dobânzii Actuale va fi modificată astfel incăt rata dobănzii să fie calculată ca: Libor/Euribor 3L CHF + marja.
Marja va fi determinată pe baza formulei: „Rata prevăzută în art.3 litera a) din Conditiile Speciale din Contractele de Credit — Libor/Euribor 3L CHF valabilă pentru data de 21.06.2010 (data la care OUG nr. 50/2010 a intrat In vigoare)” Ia care se va aplica o reducere de 50 bps. (puncte de bază).
d) pentru creditele ai căror beneficiari au semnat un act aditional prin care trecerea la dobânda Euribor 3L s-a realizat în perioada octombrie 2009 — martie 2010 (conform hotărărilor relevante ale Directoratului), pe baza opiniei legale care va fi oferită de o firmă de avocatură externă, o nouă solicitare va fi supusă aprobării Directoratului.
e) Având în vedere (i) scadentele individuale ale creditelor si (ii) faptul că orice modificare cu privire la costuri si la calcularea costurilor se poate aplica doar la datele scadente, pentru a evita depăsirea pericadei limitate de 90 de zile pentru armonizarea contractelor de credit existente cu prevederile OUG, noua structură a costurilor si toate celelalte modificări impuse vor fi efectuate pentru fiecare credit la prima dată scadentă după 18.08.2010. in cazul în care cfienţii nu răspund în termen de 15 zile de la primirea Notificării sau refuză să semneze •orice fel de act aditional, în funcţie de data scadentă, dar cel mai târziu la data de 20.09.2010 se va avea în vedere acceptarea pasivă a noii structuri a costurilor si în consecintă, contractele de credit vor fi considerate modificate.
f) Pentru clientii care nu intentionează să încheie un act aditional cu Banca, există riscul ca ANPC sau clienţii să invoce nulitatea si astfel lipsa de efecte a acestor schimbări si in acest caz, lăsând la o parte amenzile pe care ANPC le poate impune, autoritatea de control are dreptul, conform OUG, si să impună Băncii (i) suspendarea activităţii de creditare până la îndeplinirea cerintelor legale silsau (ii) obligatia de a asigura conformitatea tuturor contractelor de credit similare cu prevederile legale în vigoare, In termen de 90 de zile.
In cazul clienţilor care refuză să încheie un act adiţional care să reflecte schimbările mentionate în notificare, dar care vor fi de acord să semneze un act aditional pe baza solutiei alternative (oferte), riscul menţionat la punctul f) ar trebui diminuat intr-o anumită măsură, considerând că acestuia/acesteia i se va acorda o perioadă de 15 zile de la renegociere pentru a analiza oferta băncii, dacă: la incheierea perioadei de 15 zile clientul semnează actul aditional sau dientul semnează actul aditional imediat după primirea ofertei care prevede în mod special că acesta renuntă la perioada de 15 zile.
h) Modificările indicate în actul adiţional vor fi implementate la prima dată scadentă după expirarea termenului de 30 de zile de la prezentarea de către Bancă la client a ofertei de renegociere menționată la litera g) de mai sus
i) in cazul în care clientii vor reclama sau vor dezaproba notificarea, Banca va avea Soluţii altemative pentru discuţii cu clienții (oferte) prezentate în Anexa nr. 3.
Anexele prezintă informatiile detaliate pentru creditele în tranşe înregistrate în RLS, cu un volum total al creditelor de 2.275 milioane euro.
Din motive de consecventă, aceleaşi soluţii ar trebui să se aplice (ori de câte ori este posibil) pentru toate contractele de credit în derulare. cu dobândă fixă sau variabilă in ceea ce priveşte comisioanele, oferite alternativ clienţilor, prevederi legale sau comisionul care va fi modificat sau eliminat.
Ca soluţie alternativă la implementarea OUG şi pentru trecerea multor clienti la de dobânda fixă la dobânda variabilă, imediat ce notificările în baza OUG vor fi transmise Clientilor, aceştia se vor prezenta la Bancă pentru întrebări despre cum vor fi prezentate solutiile alternative din actele aditionale (în functie de tipui de credit al fiecărui Client). Ofertele vor fi predate clientului pe baza semnării de primire (valabilă 15 zile conform prevederilor din OUG nr. 50).
Marja netă estimată (după analiza costurilor de finantare) pentru întreaga scadenţă a portofoliului de credite prin fiecare soluţie alternativă este prezentată în Anexa 5.
Consideraţiile financiare pentru „Solutiile alternative propuse pentru discuţii cu Soluţiile alternative propuse pentru discuţii cu clienţii (ofertele)” sunt elaborate pe baza următoarelor ipoteze:
(i) Costul riscului portofoliului existent este considerat in prezent ca fiind cea mai bună estimare şi va fi avut 1n vedere în cadrul analizei ca fiind forfetar pe întreaga perioadă;
(ii) Rata de referinţă aleasă este Libor/Euribor 3L pentru armonizarea cu structura liniilor de refinanţare. Prognoza indicelui de referintă până In anul 2017 este prezentată în Anexa nr. 4.
(iii) Costul de finantare estimat este cel listat de VBI de 10 ani. După această perioadă, pentru estimarea marjei nete pentru întreaga scadenţă a portofoliului de credite, costul de finantare a fost ţinut la acelaşi nivel;
(iv) Soluţia prezentată mai jos pentru menţinerea creditelor cu dobândă fixă pe perioadă determinată — până în martie 2015 pentru euro si decembrie 2017 pentru CHF se bazează pe informatiile referitoare la liniile de refinanţare prezentate de Divizia Riscuri de Piaţă şi Trezorerie şi Pieţe de Capital (vezi Anexa nr. 8).
(v) Directorii de sucursale regionale sunt responsabili cu monitorizarea numărului de acte aditionale încheiate pentru fiecare tip pentru a se asigura că se păstrează obiectivele pentru conversia portofoliului.
(vi) Se va folosi metoda „clientului misterios” pentru evaluarea activităţii Reţelei de Sucursale.
(vii) Divizia de Gestionare a Reţelei va întocmi săptămânal raportul în care descrie numărul de acte adiţionale încheiate cu clientii, impărţite pe: categorie de credit (tip I+II, III+IV), valoarea creditelor restante pentru sfărşitul lunilor anterioare, soluţia acceptată de client şi moneda şi realizarea vs. coeficientul ţintă. Acest raport va fi prezentat Directoratului săptămânal.
(viii) Pentru toate celelalte credite (creditele în tranşe înregistrate in aplicaţia Midas şi finiile de credit de tip revolving — descoperit de cont şi carduri de credit), se vor propune soluţii similare unde este cazul, cu o structură similară a costurilor. După segmentarea portofoliului, specificatiile şi soluţiile economice propuse pentru fiecare structură a costului vor fi finalizate; o nouă solicitare va fi supusă aprobării Directoratului în termen de două săptămâni.

 

111. Analiza SWOT
Puncte tari:
VBR oferă dienţilor săi reduceri pentru creditele cu dobăndă variabilă calculată (cu formula) de 0,5% pentru a le uşura sarcina financiară în această perioadă de criză economică. Această măsură reduce riscul de întârziere pentru categoriile de credite cărora li se aplică această măsură, precum şi pentru eventualele reclamatii din partea clientilor.
Toate soluţiile alternative (ofertele) sunt incluse într-o structură (Soluţii-cadru); nicio abordare personalizată nu va fi permisă pentru clienti (nu există situaţii excepţionale) întrucât banca nu va putea să le gestioneze având în vedere dimensiunea portofoliilor. Fluxul escaladării stabilit permite aplicarea celei mai bune soluţii.
Puncte slabe:
intrucât acesta este un proces complex care va fi gestionat cu resurse limitate şi constrangeri logistice ale reţelei, pot apărea câteva riscuri operaţionale şi legate de reputaţie.
Anumite venituri ale băncii pot fi diminuate întrucât unele comisioane datorate terţilor vor fi plătite direct de clienti şi în cazul in care acestea nu vor fi achitate, banca va plati în locul lor, Esta cazul comisionului pentru adminfstrarea garantiilor; impactul anual preconizat pentru venituri este de 3 milioane euro.
Dacă soluțiile nr. 2 și nr.3 ar fi acceptate de un număr mare de clienți marja pentru volumul contractelor de credit de la anumite sucursale poate scadea sub 4% conform prevederilor din Orientarea VBI ,,Conceptul SucursaIei – Procedura Accelerării pentru Aprobările Sucursalei/O1.10.2006.
Oportunități: Clarificarea dincolo de orice îndoiala cu privire la creditele de tip III+IV ca fiind credite cu dobândă varoabilă legată de ratele de referință Libor/Euribor/Robor 3L, portofoliul băncii va fi definit fără erori de interetare iar rata internă de rentabilitate (IRR) va fi stabilită cu acuratețe.
Riscuri:
Primirea unei opinii legale negative pe baza propunerii pentru Conversia Contractelor și Portofoliilor de Credite din partea unui birou de avocatură independent.
Primirea unei opinii negative de la ANPC pe baza prezentei hotărâri. Amenzi impuse de ANPC sau măsuri suplimentare mai severe.
Primirea unui număr mare de reclamații de la Clienți, reclamații la Banca Națională a României și procese intentate de clienti Pentru creditele de tip III+lV, deținerea soluției de clarificare a formulei dobânzii declarate nule de către instanță ( nr. 3d) și prin urmare, scrisorile de notificare transmise nu corespund prevederilor OUG nr. 50/2010.

Scurtă Descriere a propunerilor

Considerând cele de mai sus supunem aprobării dvs soluțiile propuse pentru Conversia Contractelor și Portofoliilor de Credite (descrise la punctul 2 și in anexele aferente).

  • Dan Diaconu:

RaiffeisenLeaks este prima scăpare de documente oficiale dinspre mediul bancar la care asistăm pe plan local.

Cu toate că au trecut patru zile de la publicarea lor, banca tefelistului Steven n-a oferit nicio poziţie, motiv pentru care tind să cred că documentele publicate de Grupul Clienţilor cu Credite în CHF(GCCC) sunt veridice.

Ceea ce aflăm din de-acolo e de-a dreptul halucinant. Rezultă că oficialii băncii ştiau că livrează o bombă la pachet, dar au făcut-o fără nicio strângere de inimă deoarece astfel îşi asigurau o creştere a volumului creditelor. În realitate avem de-a face fix cu o confirmare a acuzaţiilor pe care cei din GCCC(şi nu numai) au adus-o BNR şi sistemului bancar, anume că, prin aprobarea acestei scheme de creditare, împrumutaţii se încadrau la sume mai mari, culmea, în condiţii de risc de credit mai mari. Mult timp oficialii băncilor comerciale s-au ascuns în spatele şablonului că „nimeni nu putea să ştie ce se întâmplă”. Iată că existau estimări clare ale impactului devastator!

Un alt punct critic este cel al dobânzii interne practicate de băncile comerciale în perioada de explozie a creditelor. Din respectivele documente rezultă limpede că Banca Naţională a atenţionat încă din 2004 băncile comerciale că trebuie să menţioneze în contractele de credit modul de calcul al dobânzii interne practicate. Practic, în conformitate cu recomandările, dobânda internă practicată de o bancă nu putea fi ceva aleator, la bunul plac al oficialilor băncii, ci trebuia să se bazeze pe un calcul transparent şi riguros (cum este în prezent raportarea la ROBOR, LIBOR, EURIBOR, etc.). Nu s-a întâmplat aşa. Însă nu este clar de ce BNR n-a urmărit în continuare prin pârghiile sale de control îndeplinirea acestei recomandări.

Şochează însă un alt aspect: în conversaţiile şi recomandările făcute de către oficiali ai băncii există o referire la conversia automată a creditelor în franci elveţieni în cazul în care s-ar depăşi cu 15% cursul de la semnarea contractului. E un element care ţine de managementul riscului şi devine extrem de neclar motivul pentru care un asemenea mecanism intern de protecţie n-a fost pus în aplicare. Practic, pe baza acestui document, cred că împrumutaţii în CHF ai băncii sunt îndreptăţiţi să ceară o blocare a cursului istoric la o marjă maximă de 15% faţă de cursul iniţial.

Bomba bombelor cred că încă n-a fost detonată. Cei de la GCCC susţin că se află în posesia unor scurgeri de la Volksbank. Nu ştiu de ce, părerea mea e că aici lucrurile sunt cu adevărat sulfuroase.

  • Gheorghe Piperea:

Cand isi instructau subordonatii cum sa le explice clientilor de ce trebuie ca ei, debitorii. sa ramana, neaparat, captivii creditelor in chf Raiffeissen, sefii acestei nobile banci sugerau, printre altele, aceasta fraza de manual de informare deceptiva si de practici inselatoare ale comerciantilor :

“clientul a beneficiat de o dobanda promotionala in primul an, care i-a permis incadrarea la un credit mai mare; acum, dobanda a devenit variabila si a fost adusa la nivelul de piata; insa se poate spune clientului ca oricum beneficiaza de o dobanda buna (8,5% fata de 9% cat este dobanda in momentul de fata in oferta curenta a bancii)”

Asadar, daca acei clienti nu puteau sa ia un credit adaptat surselor lor de finantare, dar la o dobanda de piata, macar sa ia un credit mai mare, cu dobanda fixa in primul an, dupa care dobanda sa revina la valoarea de piata si, ulterior, sa creasca progresiv, pana crapa cineva, cumva. Ca sa se infunde omul si mai mult in supra-indatorare, exact aceasta minunatie de marketing era potrivit.

Halal creditare responsabila. Nobila chiar, avand in vedere albastreala (catre mov inchis) a sangelui actionarilor bancii.
Asta e produsul care a fost notificat si aprobat prealabil de catre BNR. Care, desigur, nu are nicio vina pentru aceasta creditare iresponsabila. Ba chiar nici una.

(citatul este dintr-unul din documentele facute publice aseara)

Public astazi cel de-al doilea set de documente interne care probeaza cu asupra de masura practicile comerciale inselatoare si cartelare ale uneia dintre cele mai temute banci (nu de noi, ci de Statul roman si de functionarii sau demnitarii sai slugarnici), Raiffeissen.

Documentele sunt reale, iar comentariul apartine unui fost insider, care, deocamdata, vrea sa isi pastreze anonimatul, fiind de acord ca, la un moment dat, cand autoritatile se vor fi trezit din respectul religios fata de aceasta banca, sa depuna marturie.
Precizez pentru cei deranjati de aceste postari ca in cauza sunt aplicabile statuarile CEDO din cauza Morice.

Intr-un prim mesaj primit de la insider, dupa publicarea primului set de documente, mi se spunea asta :

“inselatoria e mai grava decat credeti, nu au pus o clauza abuziva de dobanda si apoi ups, au crescut dobanda (mai ales ca libor CHF scazuse cand ei crescusera dobanda, incalcandu-si astfel si propria clauza abuziva…) de fapt ei dadeau credite cu 4,9% fixa in primul an si puneau in sistemul bancii ca la expirare, dupa un an, sa fie 5,9%, dar clientului nu ii spuneau nimic (deci nu doar stiau, ci actionau in consecinta criminala)”

Documentele din acest nou set dateaza din februarie 2009, o perioada foarte, foarte semnificativa, intrucat tocmai intervenise falimentul Lehman Brothers, se schimbase guvernul Romaniei, iar bancile nu mai aveau niciun dram de incredere una in alta (refuzand sa se imprumute intre ele), desi vatafii overlorzilor sistemului inca se aflau in faza de negare a crizei. Manole Mesterul, va re-amintiti, desigur, inca nega ca Romania ar fi avand nevoie de un imprumut de la FMI. La fel si Basexu.

Intre timp, iata cam ce se intampla prin banci …

“memo e aprobat in feb 2009 si se aplica creditelor din feb 2008-dec 2008; deci baietii modificau in spate dobanda pt credite acordate chiar cu 1,5 luni in urma…”

“la al doilea punct de la premise ei zic ca “inca de la inceput, am setat in sistem dobanda revizuibila care va trebui aplicata in sistem automat la aniversarea unui an de la acordarea creditului…”; deci ei nu numai ca vindeau abuziv dpdv dobanda netransparenta pe care o puteau modifica atunci cand vroiau, dar si stiau si setau in sistem de la acordare ca vor mari dobanda si NU spuneau clientului, vindeau insa [cu asigurarea] ca are dobanda buna!!! asta e inselatoria de natura penala; daca se face un audit se va identifica practica in sisteme si in actele interne”

“la al treilea punct spun ca nu le ajunge lacomia si mai cresc putin…adica stiau ca vor creste, da’ nu le ajunge…luam un exemplu din tabel, credite CHF mortgage, 914 bucati acordate intre feb si dec 2008: au dat cu dobanda promotionala cica de 4,6%, setasera in sistem ca va fi 5,4% peste un an (nu spuneau nimic clientului ca dracu ar mai fi luat) si au marit-o la 5,6%; optiunile de dobanda fixa, puse la misto, erau atat de sus, de a continua inca un an (8,6%) sau 3 ani (14%) incat erau siguri ca nu va accepta nimeni”

“avem 10.000 clienti si aprox 390 milioane de euro afectate”

“avem o nota care spune ca inventeaza o formula de dobanda pt oug 174/2008, ce va fi folosita doar dpdv comunicare; de ce au creat aceasta dobanda? pt a crea aparenta aplicarii oug, dar pt a arata ca, desi dobanzile ar trebui sa fie de 11-12%, in marinimia lor ei dau dobanzi de 5-6% si astfel abuzul era acoperit”

“la icbs system impact primul bullet zice ca indexul de dobanda va fi setat ca dobanda plus comisionul lunar de 0,15% anualizat (1,8%); asta e comisionul ala de care ziceau ei in contracte clientilor ca din al doilea an daca platesc bine banca nu il va mai lua (de fapt nu a vrut niciodata sa nu il mai incaseze si totul a fost facut pt a fenta BNR-ul si sa nu il ia in calculul gradului de indatorare zicand uite, din al doilea an nu mai incasez…asta e dovada ca nu era asa…bine clauza era abuziva oricum”

“care e impactul? pai castiga banca inca 1,8 milioane de euro pana la final de an (nu e un an intreg ci doar 10 luni!!! asta e motivul inselatoriei/crimei)”

[comentariu ex-insider]

Nota : halal optiune intre dobanda variabila si dobanda fixa; practic, daca debitorul opta pentru dobanda fixa, avea la dispozitie doua variante exlusive : ori contractul continua inca un an cu dobanda fixa, dar aceasta era “setata” la 8,6% (adica, practic, dublu decat dobanda variabila), ori contractul continua inca trei ani cu dobanda fixa, dar, de data asta, dobanda era “setata” la 14% (adica, mai mult decat triplu fata de dobanda variabila).

Nota suplimentara : se observa nu numai ca aceste credite nu erau mai ieftine decat cele in euro (intrucat dobanda era “setata” in sistemul electronic al bancii pentru a se alinia la dobanzile pietei, in maxim un an de la data acordarii creditorului), dar, cel mai important, toate aceste calcule relative la expunerea bancii si la ratingul clientului erau exprimate in euro, de unde concluzia ca, de fapt, creditele comercializate erau, de fapt, in euro, fiind doar indexate in chf, si asta cu scopul precis de a specula pe curs si de a capta o clientela de nisa, constituita din cetateni care nu aveau venituri suficiente pentru a se califica pentru credite efective in euro; au fost facuti “fericiti”, in acest fel, 10 mii de insi, in numai cateva luni. Si, cica, aceasta nu este practica inselatoare – asa sustine avocatul de ultima instanta al banksterilor, BNR.

Nota aditionala : precum se observa, onorabila banca a raportat intotdeauna comisionul de administrare lunara (de 0,15% pe luna, anualizat, de 1,8% pe an) ca parte din dobanda, ca supliment mascat de dobanda; este asa-numitul comision de frunza – verde sau de Mos Craciun (cum, cu umor involuntar si auto-acuzator sustinea in fata ICCJ o fosta adversara a mea intr-un dosar contra defunctei Volksbank); acest comision a fost desfiintat in instanta, inclusiv la ICCJ, de sute sau chiar mii de ori, fiind incriminate si de CJUE, in speta Matei contra Volksbank, precum si in speta Clubul Lombard; totusi, in urmarea seminariilor de la Sinaia, acest comision de frunza-verde a fost declarat “legal” de cateva complete, inclusiv unul de la ICCJ (complet care, in dosarele contra BCR si contra Raiffeissen pe care le-a trantit, a inlocuit motivarea normala, calma si rationala a unor solutii venite de la cea mai inalta instanta a sistemului, cu acuze contondente la adresa mea si a echipei mele si cu “argumente” emotionale protective pentru bietul bankster care, iata, face mari eforturi de umanizare si castigare a increderii, dar nu il lasam noi, certaretii debitori); poate ca, dupa ce se vor fi pronuntat parchetele si Consiliul Concurentei asupra acestor documente revelatorii, completele respective se vor fi abtinut de la judecarea unor revizuiri; nu de alta, dar legea pedepseste sever favorizarea delincventului.

PS Documentele din linkul anexat sunt in PDF. Pentru a le putea citi trebuie sa le salvati, mai intai, in propriul calculator. Eu le-am deschis. Nu contin virusi sau malware.

https://cdn.fbsbx.com/v/t59.2708-21/19938351_1905992856309871_8815335420586885120_n.pdf/Marea-Inselatorie-CHF-de-la-Raiffeisen.pdf?oh=357c9cf460610cd37a3a58b84c222ced&oe=5965DDC8&dl=1

De ce nu avem si nu vom mai avea niciodata incredere in banci?

Pentru ca au incalcat in mod repetat primul si cel mai important principiu moral : primum non nocere (in primul rand, sa nu faci rau). E un principiu al (bio)eticii valabil atat pentru juristi, cat si pentru medici. Ar trebui sa fie valabil si pentru economisti, politcieni, tehnocrati si experti, toata pletora (care isi zice elita) de vatafi pusi in slujba banksterilor.

PS Americanii le zic banksteri acelor bancheri care dispretuiesc primul principiu al moralei, comportandu-se ca gangsterii care detesta omul caruia ii fac rau din spatele mastii de binevoitor care ii administreaza drogul datoriei pentru a-i satisface o nevoie pe care nu o are.

  • Dan Diaconu:

Faptul că impozitarea cifrei de afaceri supără teribil multinaţionalele nu mai e nicio surpriză.

Într-adevăr, primul efect vizibil al acestei strategii va fi acela că tâlharii care până acum se ascundeau în spatele pierderilor sau profiturilor insignifiante vor ieşi la lumină. Cifra de afaceri este un indicator pe care nu poţi să-l falsifici, nu poţi să-l scazi artificial pentru a plăti mai puţin. Astfel, portiţele inventate până acum se vor volatiliza: gata cu falsele achiziţii de soft, gata cu plăţi aberante de mentenanţă, gata cu facturile grase de consultanţă. Toate acestea vor dispărea!

Există însă şi un element pe care mai nimeni nu l-a văzut, o altă cauză pentru care multinaţionalele sunt supărate: simplificarea. O legislaţie simplă şi clară, care nu lasă portiţe ascunse, care nu complică inutil lucrurile, reprezintă cel mai mare duşman al multinaţionalelor. Motivul este cât se poate de simplu: se încurajează concurenţa. Pe un teritoriu în care toţi jucătorii respectă strict aceleaşi reguli, luptă cu aceleaşi arme, multinaţionalele dau greş. Asta pentru că forţa lor vine tocmai din mersul pe căi ocolite, pe lupta inegală, disproporţionată.

Multă vreme m-am mirat cum de la baza celor mai cretine şi birocratice reglementări luate la nivel de UE se află lobby-ul unor multinaţionale. De ce-ar vrea o firmă să facă lucrurile scumpe, întortocheate, astfel încât să fie mai greu să activezi pe o piaţă? Păi fix de-aia: pentru a-ţi elimina adversarii. Să luăm un exemplu: ceaiurile. La ora actuală, piaţa de ceaiuri este extrem de fragmentată. Sunt mici producători individuali, asociaţii familiale, srl-uri, etc. aşa cum sunt şi firme mari ridicate de la zero. Piaţa ceaiurilor nu este reglementată. De ceva vreme, un grup de lobby finanţat de firmele din farma încearcă să impună la nivel de UE ca autorizarea ceaiurilor să se facă de către autorităţile europene ale medicamentului. Cu alte cuvinte, dacă nea Gheorghe vrea să vândă ceai de muşeţel din curte, va trebui să facă dosar de acreditare la Agenţia Europeană pentru Medicamente. O asemenea autorizaţie ar costa lejer câteva sute de mii de euro. Are nea Gheorghe banii ăştia? Nu. Şi chiar dacă i-ar avea, ar fi un tembelism să plătească atâta purcoi de bani. Cât ceai de muşeţel să vinzi pentru a-ţi amortiza o asemenea sumă? O multinaţională din farma însă n-ar avea nicio problemă. Şi-ar autoriza toate ceaiurile posibile şi astfel şi-ar asigura monopolul. Acesta este modul de acţiune al şacalilor: „complică lucrurile teribil pentru a rămâne singur şi a-ţi asigura astfel monopolul”.

Să revenim la teritoriul fiscal. De ce legislaţia complicată convine multinaţionalelor? Simplu, pentru că le ajută să-şi elimine concurenţa. Unei firme mici îi este teribil de greu să facă faţă cu actualizările haotice ale legislaţiei fiscale, cu hachiţele reprezentanţilor ANAF, cu doleanţele autorităţilor locale s.a.m.d. Din contră, multinaţionala, consiliată de multe ori fix de cei care consiliază Guvernul pentru elaborarea legislaţiei fiscale, n-are nicio problemă în a implementa „ca la carte” legislaţia. Mai mult, prin consilierii săi, are acces la portiţele legislative care-i permit să-şi optimizeze plăţile către stat. De multe ori, artificiile puse în aplicare sunt extrem de complicate, de-a dreptul inaccesibile micului investitor care, oricum, dă bătălia pe mai multe planuri: cu concurenţa, cu fiscul, cu autorităţile locale, s.a.m.d. Aşa se face că, la activităţi similare, multinaţionalele plătesc dări la stat de câteva ori mai mici faţă de concurenţii locali. Şi-atunci unde mai e egalitatea?

Fără doar şi poate, legislaţia fiscală complicată este o parte a strategiei care ajută multinaţionalele să acţioneze ca monopoluri pe pieţele pe care activează. Din contră, o legislaţie simplificată, precum cea referitoare la impozitarea cifrei de afaceri, reprezintă cel mai mare duşman al afacerilor multinaţionalelor deoarece restartează concurenţa în piaţă deoarece marjele de profit sunt similare pentru toată lumea. Ne mai putând să facă artificii fiscale pentru optimizarea plăţilor către stat, nu-şi vor mai putea creşte marjele de profit în defavoarea statului şi al concurenţilor. Astfel, din punct de vedere fiscal, vor fi obligaţi să lupte cu arme identice. Părerea mea este că această perspectivă, pentru foarte multe dintre companiile transnaţionale care-şi fac de cap pe-aici, este chiar mai deranjantă decât creşterea impozitelor plătite statului.

  • Cotidianul:

Gheorghe Piperea: Impozitul pe cifra de afaceri

Discuția despre impozitul pe cifra de afaceri se duce pe o pantă greșită.

Companiile, străine, multinaționale sau românesti, care funcționează pe “pierderi” timp de 5-7 ani, dar continuă să facă afaceri de anvergură, vizibile, “branduite”, nu numai că, în mod normal, ar trebui lichidate (eventual prin faliment), dar ar trebui sancționate cu amenzi pe cifra de afaceri, pentru concurență neloială făcută companiilor cu pierderi reale și, mai ales, companiilor cu profit (care plătesc impozite și, în plus, sunt covârșite de controale fiscale și executări silite).

Statul, în plus, ar trebui să instituie o supra-taxă aplicabilă tuturor celor care nu reușesc să probeze că au avut pierderi reale, și nu “pierderi” care camuflează, de fapt, exportul de profit, de resurse și de capital. Nu numai că o asemenea supra-taxă adăugată amenzii raportată la cifra de afaceri (pe care Consiliul Concurenței o aplică și acum, când instrumentează anchete pentru fapte anti-concurențiale) ar respecta principiul OECD conform căruia profitul se impozitează acolo unde se produce, dar ar face efectivă și realizabilă sarcina Statului român de a proteja concurența loială și legitimă, afirmată atât în Constituție, cât și în Legea concurenței.

Or, nu e nimic loial și nici legitim față de concurență să funcționezi 10-15 ani în “pierdere”, evitând plata taxelor și a impozitelor pe care concurenții tăi, inclusiv celelalte corporații multinationale, nu o pot face. Nu știu, de exemplu, cum se “simt” băncile europene fără subsidiare în România când văd că băncile care acționează în Romania fac profituri de două miliarde euro în 2015-2016, fără să plătească impozit pe acest profit (întrucât și-au marcat pierderile din 2011-2012 și le-au trecut pe cheltuieli deductibile).

Și nu știu cum ar putea ICSID să premieze cu 5,7 mld euro o fantomă ca Gabriel Resources (care deține negativ celebra Roșia Montană Gold Corporation) pentru că a reușit cumva să dea impresia că funcționează vreo 15 ani (în timp ce se adâncea progresiv în pierderi care ar fi trebuit să ducă de mult la lichidare) și să ne polueze spațiul vizual și auditiv cu reclamele lor deceptive (singura lor “producție”, de altfel).

Deci, discuția nu e despre o nouă taxă, ci despre voința de a sancționa practici patologice, anticoncurențiale, ale aparenților zombies ai economiei. Are Statul român această voință? Asta este, de fapt, întrebarea de 115,3 puncte.

Gheorghe Piperea: Capitalism de grotă

S-ar putea spune că domeniul contractului este domeniul libertăţii, domeniul în care persoana îşi manifestă liber şi conştient voinţa, alegerea, opţiunea şi interesul. Cel puţin asta ar spune adepţii neoliberalismului şi promotorii curentului capitalismului de grotă şi al darwinismului economic, care pretind că societatea este o junglă în care cel mai puternic supravieţuieşte.

Nimic mai entuziasmant din punct de vedere filosofic şi nimic mai greșit din punctul de vedere al realităţii economice şi sociale.

Libertatea de voinţă, departe de a fi un principiu sacrosanct, nu este decât o iluzie, o aparenţă înşelătoare sau cel mult o ficţiune juridică.

În realitate, niciodată conţinutul contractului nu a fost construit exclusiv prin acordul de voinţe ale părţilor contractante. Legea a limitat încă de la originile ei efectele contractului, prin interdicţia ca particularii să deroge prin convenţiile lor de la normele ce interesează ordinea publică şi de la bunele moravuri (care impun, spre exemplu, ca profitul să fie licit, iar îmbogăţirea să aibă o justă cauză).

De asemenea, dintotdeauna, au fost cu adevărat liberi să contracteze doar aceia care au deţinut resursele, mijloacele financiare şi poziţionarea socială corespunzătoare, nu şi restul. Cei presaţi de nevoi au fost, sunt şi vor fi mereu obligaţi să vrea ceea ce puternicii economiei au fost, sunt şi vor fi liberi să le-o impună.

În prezent, în privinţa unui număr infinit de contracte şi raporturi juridice derivate, nu există o reală libertate de a nu contracta, de vreme ce necesităţile sociale sau economice postmoderne impun contracte de consum, de furnizare de utilităţi, de adeziune la o reţea, la un grup de contracte sau la un organism profesional etc., iar legea obligă la încheierea unor contracte, cum ar fi asigurările obligatorii, accesul cu taxă (rovinietă) la o reţea de transport, achiziţiile publice şi concesiunile etc. Tot astfel, un mare volum de contracte se încheie cu parteneri contractuali de neevitat, dat fiind monopolul sau oligopolul de facto pe care aceşti „parteneri“ îl deţin pe piaţă (situaţie instituită, uneori, chiar prin lege). Spre exemplu, nu există o libertate de alegere a furnizorului de utilităţi, câtă vreme în regiunea geografică dată nu există un alt furnizor (sau deşi, teoretic, acesta poate fi identificat, transferul contractului este, logistic, economic şi tehnic fie imposibil, fie foarte dificil) şi nicicând legea instituie în favoarea instituţiilor de credit sau de asigurări autorizate un monopol, entităţile respective aliniindu-şi comportamentul şi modelele contractuale într-o asemenea modalitate, încât opţiunea devine imposibilă sau foarte dificilă. În consecinţă, nu există opţiunea şi, deci, nu există libertatea de a nu încheia contracte în astfel de situaţii şi nici libertatea de a nu încheia contracte cu asemenea „parteneri“.

De aceea, în doctrina juridică franceză s-a afirmat că, departe de a duce la raporturi juridice echilibrate, autonomia de voinţă are ca rezultat faptul că cei mai puternici îşi impun propria lege în contra celor mai slabi şi adeseori contractul consacră strivirea celui mai slab de către cel puternic.

Pentru adepţii cvasireligioşi ai doctrinei neoliberale, care au ridicat la rang de cult diktatul puterii economice asupra puterii politice (văzută ca reprezentant al societăţii), asemenea afirmaţii pot părea şocante şi pot fi uşor aruncate în derizoriu, prin aplicarea facilă a ştampilei „socialismului“ sau a „luptei de clasă“. Dar aceste afirmaţii reprezintă realitatea economică şi socială indeniabilă.

Este mult mai important, însă, alt atribut al acestor constatări: ele sunt un bun început al mişcării de reclădire a conceptului de contract, pe temeiul liberalismului, o filosofie politică, economică şi juridică opusă nu numai comunismului, ci şi neofeudalismului pe care suntem toţi nevoiţi să îl parcurgem, în prezent, în viteza calculată în nanosecunde a tehnologiei informaţiei şi „cu ajutorul“ pilotului automat, care ne determină judecăţile prescurtate şi deciziile oligo-raţionale.

Gheorghe Piperea: Republica experților

Filosofia neoliberală pretinde preeminenţa puterii economice asupra puterii politice, preeminenţă care se poate uşor transforma în diktat, atunci când, în goana după profit nelimitat şi cu orice preţ, entităţile economice globale se simt ameninţate de puterea politică emitentă de legi şi regulamente menite a limita abuzul de putere economică şi a-i proteja contra acestuia pe simplii particulari sau pe comercianţii mici, regionali sau locali. Contractele impuse de puternicii economiei sunt considerate cvasiimutabile, legile sau jurisprudenţa care ar încerca să le atenueze efectele fiind diabolizate sub denumirea de hazard moral sau risc sistemic. În schimb, legile care impun aberaţia salvării cu costuri publice şi cu socializarea pierderilor a unor capitalişti care fac din privatizarea profitului o religie sunt scrise de experţi stipendiaţi de instituţii financiare internaţionale şi „trecute“ prin Parlament neatinse de dezbateri ale publicului sau măcar ale reprezentanţilor acestuia aleşi în Parlament. Dacă această regulă a republicii experţilor nu funcţionează la randamentul optim, se recurge adesea la tactica aplicării stigmatului generic al corupţiei clasei politice, în care, în mod paradoxal, publicul, plătitor al acestor costuri şi pierderi, ajunge să creadă, ca într-o religie a fricii şi a urii faţă de duşman (identificat, de regulă, cu teroristul, dar şi cu surogatul său, coruptul) şi a adoraţiei faţă de salvator (expertul, tehnocratul, luptătorul antiterorist, anticoruptul).

Pentru a nu fi aneantizat ori manipulat negativ, dreptul trebuie realizat în scopul organizării păcii sociale, iar aceasta nu poate exista în lipsa dreptăţii şi a echităţii. Legile, hotărârile judecătoreşti şi contractele care nu sunt subsumate acestor idei care au fundamentat încă de la origini societatea umană organizată în stat nu sunt legitime.

Ceea ce nu este legitim generează, întotdeauna, revoltă şi revoluţii.

Starea ce rezultă din aceste evenimente este, de departe, cea mai detestabilă, este starea lui homo homini lupus (omul e lup pentru ceilalţi oameni, un lup denaturat şi degenerat, care nu ucide pentru a supravieţui, ci pentru profit sau pentru distracţie). Într-o astfel de stare detestabilă, de vreme ce omul nu mai este sacru pentru om, înseamna că nu mai există zei, arhetipuri şi idealuri. Aceasta este lumea de coşmar teoretizată acum 350 de ani de Thomas Hobbes, autorul Leviatanului, o stare care reduce omul la interesul egoist, personal, generator al eternului bellum omnium contra omnes (războiul tuturor împotriva tuturor), este lumea rezultată din globalism şi hedonism, în care a avea, a mânca sau a poseda derapează ireversibil pe un drum advers, contrar imperativului de a fi, de a ajuta şi de a dărui.


Categorii

1. DIVERSE, Bancherii, bancile, BNR, abuzurile bancilor, Gheorghe Piperea

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

2 Commentarii la “BANKSTERII. Despre semnificatia RAIFFEISENLEAKS: acuzatii grave aduse practicilor bancilor straine din România/ CAPITALISMUL DE GROTA si REPUBLICA EXPERTILOR

  1. “Dar cine-și imagina la vremea aceea că o bancă se poate comporta ca un cămătar? S-a mers pe ÎNCREDERE!”

    Incredere? Cita naivitate. Banca a fost de la bun inceput camatarie institutionalizata.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare