AVEM CEA MAI MARE CREȘTERE ECONOMICĂ DIN UE – DAR NU PENTRU ROMÂNI!/ Cererile de cresteri salariale: criticate in Europa de Est, laudate in Europa de Vest/ Platim DOBANZI MAI MARI la credite decat vest-europenii, iar BNR e de acord cu asta/ ADEVARATII ASISTATI SOCIAL AI ȚĂRII: IT-iștii

• Hotnews: Bloomberg: Averea romanilor a ramas la fel in ultimii cinci ani, in ciuda celei mai mari cresteri economice din UE

Romanii nu sunt mai bogati in prezent decat in urma cu cinci ani, desi Romania inregistreaza cea mai mare crestere economica din Uniunea Europeana (UE), potrivit Bloomberg, citat de News.ro.

Institutul National de Statistica (INS) a reconfirmat, vineri, estimarile publicate la jumatatea lunii noiembrie, referitoare la cresterea de 8,8%, pe serie bruta, a Produsului Intern Brut (PIB) in al treilea trimestru al anului trecut, fata de aceeasi perioada a anului anterior.

Aceasta este cea mai mare crestere economica din UE, dar aceasta evolutie nu se reflecta si in averea romanilor. Astfel, bogatia tarii, calculata in functie de activele nete ale cetatenilor ca parte din veniturile disponibile, a ramas la acelasi nivel ca in urma cu cinci ani, potrivit Bloomberg.

Pentru cei mai multi dintre romani, cea mai mare a castigurilor sunt cheltuite pe mancare si haine, in contextul in care conditiile de trai sunt printre cele mai slabe din UE. Romanii se comporta de parca generozitatea Guvernului va continua la infinit, considera economistul-sef al BRD, Florian Libocor.

“Cetatenii nu au acumulat avere in ultimii ani, dar si-au crescut gradul de indatorare pe baza unor asteptari pozitive. Multi nu au asteptat sa vada daca promisiunile se materializeaza si au consumat mai mult, acumuland datorii. La un moment dat, o corectie va fi inevitabila”, a declarat Libocor, pentru Bloomberg.

Banca Mondiala a revizuit in crestere cu doua puncte procentuale, de la 4,4% la 6,4%, avansul economiei Romaniei pentru 2017, dar a avertizat asupra unei incetiniri in 2018.

Astfel, Banca Mondiala estimeaza un avans de 4,5% al economiei romanesti in acest an, o incetinire semnificativa fata de cresterea de 6,4% estimata pentru 2017, in contextul in care economiile din zona euro vor incetini in 2018.

Totodata, rata anuala a inflatiei, care masoara evolutia preturilor de consum in ultimul an, a urcat in luna decembrie la 3,32%, cel mai inalt nivel din august 2013, cand a fost 3,67%, in conditiile in care ouale s-a scumpit cu 43,2% in ultimul an, potrivit INS.

• Anghel Buturuga: Cresterea economica – pentru cine? Ca nu a fost pentru romani

E logic ca, daca romanul palmas nu a beneficiat de pe urma cresterii economice, inseamna ca au beneficiat marii actori economici de la noi – celebrii investitori straini. Nu poti explica altfel cresteri record cu acelasi nivel de trai si de venit.

In alta ordine de idei, iata ce zice un bancher de la BRD: “Pentru cei mai multi dintre romani, cea mai mare a castigurilor sunt cheltuite pe mancare si haine, in contextul in care conditiile de trai sunt printre cele mai slabe din UE. Romanii se comporta de parca generozitatea Guvernului va continua la infinit, considera economistul-sef al BRD, Florian Libocor.”

Cum vine asta, fratzica? Romanii sunt de vina ca au bani doar pentru mancare si imbracaminte? Pentru ca bancile straine practica dobanzi mai mari decat practica in tarile-mama, bogate si satule? Pentru ca au salarii de mizerie justificate printr-o presa imputita de propaganda jenanta despre “lenea” si “neproductivitatea” romanilor?

Si despre care generozitate a guvernului vorbim?! Deci tot e prea mult stat si prea mult consum in Romania? Trebuie sa strangem cureaua, nu-i asa? Doar asa se vor acumula bogatii in Romania, saracindu-i pe romani! Reteta perfecta pentru pradatorii economici porecliti investitori straini…

• Capital (27 dec. 2017): Două din cinci persoane cu loc de muncă, sub pragul sărăciei

Circa două din cinci persoane care aveau un loc de muncă anul trecut se aflau sub pragul de sărăcie, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS).

„În anul 2016, din totalul persoanelor ocupate, cele aflate sub pragul de sărăcie au reprezentat 18,9%, cu 7,3 puncte procentuale mai puţin decât în cazul persoanelor care nu au desfăşurat nicio activitate economico-socială. În cadrul persoanelor antrenate într-o activitate economico-socială de tip salarial sau pe cont propriu, se remarcă diferenţierile între sexe: aproximativ un bărbat din 5 şi respectiv o femeie din 7 au fost sub pragul de sărăcie. În schimb, la persoanele neocupate sau inactive în anul 2016, diferenţa dintre ponderea femeilor şi bărbaţilor a fost de 6,3 puncte procentuale”, informează INS, citat de Agerpres.

Referitor la persoanele neocupate, trebuie evidenţiată situaţia şomerilor a căror rată de sărăcie este foarte mare. Practic, circa un şomer din doi este sărac, bărbaţii şomeri având situaţia cea mai grea, comparativ cu femeile aflate în şomaj (de două ori mai mulţi bărbaţi decât femei).

“Riscul de sărăcie al persoanelor neocupate însă s-a accentuat pe întreaga perioadă analizată (2013-2016), în special la alte persoane inactive cu 4,8 puncte procentuale (la bărbaţi s-a înregistrat cea mai mare creştere, 9,5 puncte procentuale faţă de 3 puncte procentuale la femei) şi la pensionari cu 4,7 puncte procentuale (5,7 puncte procentuale la femei faţă de 3,3 puncte procentuale la bărbaţi). Scăderea ratei sărăciei în această perioadă s-a observat la şomeri, cu 4,3 puncte procentuale (cu 12,3 puncte procentuale la femei faţă de 2,3 puncte procentuale la bărbaţi)”, menţionează sursa citată.

• Agerpres (23 Nov 2017): BNR: Foarte mulți oameni au adunat numai sărăcia și lipsa de speranță, în timp ce grupuri restrânse au acumulat avuții

Topul societății cuprinde grupuri restrânse de cetățeni care au acumulat avuții foarte importante, la polul celălalt foarte mulți oameni au adunat numai sărăcia și lipsa de speranță, reiese dintr-o prezentare a prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Florin Georgescu.

‘Înțelegem conceptual și operațional nevoia acumulării rapide de capital pentru asigurarea unei stabilități în creștere a democrației din România. În condițiile unui produs intern brut limitat an de an, această asimetrie libertate — răspundere a generat o repartiție total inechitabilă a PIB concretizată într-o polarizare socială accentuată. În topul societății se regăsesc grupuri restrânse de cetățeni care au acumulat avuții foarte importante, iar la polul celălalt foarte mulți oameni au adunat numai sărăcia și lipsa de speranță’, se arată în document.

Conform prezentării prim-viceguvernatorului, în România, capitalul, profiturile și avuția s-au format, în mare măsură, după 1989, ca urmare a acordării către diferite grupuri de interese, prin legi, a unor libertăți nelimitate în condiții de răspunderi limitate.

‘Aceasta, din graba de a crea condiții pentru acumularea cât mai rapidă de capital de către cei creativi și inventivi, cunoscând că, așa cum afirma Benjamin Constant (1819), democrația actuală, spre deosebire de cea antică, bazată pe sclavie și războaie perpetue, se fundamentează pe capital. Dar, din nefericire, pe lângă persoanele creative și inventive, au acumulat mult capital, în mod ilegal și imoral, numeroși specialiști în inginerii economico-financiare’, susține Georgescu.

Este necesară conștientizarea, de către elite și decidenții politico-administrativi, arată prezentarea, a faptului că se impune corectarea cât mai rapidă a cadrului juridic, după modelul țărilor europene dezvoltate, prin introducerea de prevederi care să asigure aplicarea, în mediul de afaceri, a constrângerilor bugetare tari, specifice economiei de piață funcționale.

‘Legea se impune a stipula cu claritate condiții privind asigurarea seriozității cu care antreprenorii se angajează în afaceri (nivel adecvat al capitalului social inițial și obligativitatea menținerii acestuia pe durata de funcționare a firmei), precum și prevederi concrete referitoare la condițiile ieșirii rapide (exit) de pe piață a firmelor decapitalizate, ai căror proprietari nu mai au capacitatea financiară sau dorința de a investi prin aport de capital nou, desigur, cu stabilirea modului de conciliere cu creditorii acestor societăți comerciale. Totodată, este necesar să se desemneze instituțiile statului responsabile cu aplicarea fermă a cadrului juridic, astfel îmbunătățit, care normează activitatea firmelor și să se actualizeze, de asemenea, nivelul capitalului minim pentru firmele organizate ca SRL în România, în vederea întăririi bazei de capital a economiei reale’, menționează sursa citată.

• Ziarul Financiar (29 sept. 2017): În Europa de Est, majorările salariale sunt criticate pentru că distrug modelul economic al forţei de muncă ieftine. În Europa de Vest, BCE încurajează salariile mai mari pentru că ele vor salva economia

Cu greve răsunătoare pentru salarii mai mari la Audi şi Tesco în Ungaria, la Fiat în Serbia, la VW în Slovacia, la companii mari occidentale, au luat amploare avertismentele despre zdruncinarea modelelor de afaceri din Europa de Est bazate pe forţa de muncă ieftină – avantajul suprem de competitivitate al regiunii în faţa Vestului.

În vest, în Germania, unul dintre cele mai puternice sindicate europene, IG Metall, vrea o majorare salarială de 6% pentru două milioane dintre salariaţii pe care-i reprezintă. Iar preşedintele BCE Mario Draghi încurajează aceste pretenţii. Salariile mai mari i-ar uşura munca.

Cu presiunea preţurilor slăbind la nivel global din cauze precum globalizarea, tehnologia şi petrolul ieftin, creşterile salariale în ţări precum Germania sunt parte din ceea ce şefii băncilor centrale din zona euro spun că este nevoie pentru a accelera inflaţia la niveluri mai normale şi pentru a îmbunătăţi starea de sănătate a economiei regiunii, scrie Financial Times. Salariile sunt, după cum spune Draghi, „principalul motor al inflaţiei“, iar acum inflaţia de bază este prea jos. Un studiu recent al Fondului Monetar Internaţional atenţionează că majorările salariale s-ar putea să nu mai revină niciodată în lumea dezvoltată la ritmurile rapide de dinainte de criză. Draghi este încrezător că majorările salariale vor depăşi inflaţia şi vor ajuta economia zonei euro. Majorarea de 6% cerută de IG Metall este de trei ori mai mare decât ţinta de inflaţie a BCE de puţin sub 2%. Ce se întâmplă cu salariile este important pentru banca centrală deoarece aceasta se pregăteşte să ia luna viitoare o decizie crucială despre reducerea programului său de stimulare monetară.

„În Germania, în centrul atenţiei vor fi acordurile obţinute de IG Metall. Acestea sunt reperele. Dacă creşterile se duc la 3-4%, veştile sunt bune pentru BCE“ , spune Frederik Ducrozet, economist la Pictet Wealth Management. Mulţi dintre angajaţii IG Metall concurează pe pieţe ale muncii în care cererea este mai mare ca oferta. Rata şomajului în Germania este la cel mai redus nivel din istoria de după reunificare a ţării. Draghi a avertizat europarlamentarii că „revenirea salariilor în etapa actuală a ciclului de afaceri este mai slabă decât în trecut“. Revenirea economică a generat şase milioane de locuri de muncă în zona euro, dar cu toate acestea scăderea accentuată a şomajului şi lipsa forţei de lucru calificate nu au impulsionat suficient salariile.

Specialiştii băncii cred că o parte mare a problemei este că o bună parte din revenirea locurilor de muncă implică joburi temporare de calitate slabă, în care angajaţii nu au forţa de a cere salarii mai mari. O altă faţă a problemei este că sindicatele în ţări ca Germania au privit spre orizonturi prea înguste când şi-au expus cererile. După cum Draghi a explicat recent, sindicatele „au luat în considerare rate ale inflaţiei scăzute ca bază pentru actualele negocieri“. Sindicatele se bazează pe faptul că priorităţile membrilor lor sunt mai largi decât salariile, astfel că cererile lor s-au concentrat pe chestiuni precum echilibrul între muncă şi viaţa personală şi pensiile.

Draghi este încrezător că salariile vor reuşi în cele din urmă să depăşească inflaţia. Trebuie doar răbdare.

Însă FMI a avertizat că majorările salariale s-ar putea să nu mai revină niciodată la nivelurile de dinainte de criza financiară deoarece structura pieţei muncii s-a schimbat. În lumea dezvoltată, salariile cresc mai lent decât o făceau înainte de 2008, deşi şomajul în multe dintre ţări este mai jos. FMI notează că nivelurile ridicate ale „angajărilor part-time involuntare“ sunt în parte de vină şi că schimbările s-ar putea să fie permanente. De asemenea, multe sunt explicate şi prin productivitatea slabă din economiile avansate de după criză, în condiţiile în care companiile nu au putut genera eficienţă internă suficientă pentru creşterea salariilor şi pentru ca în acelaşi timp să-şi protejeze profitul.

„În economiile în care ratele şomajului sunt sub mediile de dinainte de marea recesiune, creşterea lentă a productivităţii poate reprezenta două treimi din încetinirea creşterii salariilor nominale după 2007“, se arată într-un studiu al FMI. „Creşterile salariale lente au coincis în general cu reducerea numărului de ore de muncă per salariat şi, în unele cazuri, cu o rată mai mare a ocupării forţei de muncă part-time nevoluntare  şi cu creşterea ponderii contractelor de muncă temporare.“

În cazul Europei de Est, după grevele de amploare de anul acesta se spune că angajatorii au în faţă spectrul erodării profiturilor în condiţiile în care modelele lor de afaceri este zdruncinat. Se spune că ar fi sfârşitul erei forţei de muncă ieftine şi abundente care a guvernat tranziţia de la comunism, după cum scrie Bloomberg. Companii şi analişti se plâng că penuria de forţă de muncă ameninţă planurile de producţie. În ţări precum Polonia, companiile sunt obligate să ofere salarii mai mari şi să investească în programe de pregătire profesională pentru folosirea tehnologiilor de vârf, ceea ce le seacă bugetele.

Tot Bloomberg scrie că boom-ul salarial din regiune s-ar putea să nu fie nociv pentru modelul bazat pe munca ieftină în condiţiile în care majorările salariale au rămas în urma productivităţii. Principalul motiv de optimism este productivitatea. Acum creşterile salariale s-ar putea să erodeze ce s-a câştigat în eficienţă, dar până acum, în perioada de tranziţie de la comunism, s-a întâmplat exact opusul.  Costul cu forţa de muncă mediu în cele 10 state est-europene membre ale UE era la un sfert din cel din Germania la sfârşitul anului trecut. Pe de cealaltă parte, productivitatea este la două treimi din cea a celei mai mari economii europene, potrivit calculelor Bloomberg, bazate pe datele Eurostat. „Există o rezervă de productivitate în Europa de Est care justifică majorările salariale“, spune Bela Galgoczy, economist la European Trade Union Institute. Aceasta ar explica de ce investitorii sunt mai puţin îngrijoraţi de creşterile salariale decât de lipsa de forţă de muncă în condiţiile în care est-europenii s-au dus să muncească în Occident pe salarii mai mari ca acasă. În timp ce boom-ul salarial poate reprezenta o provocare pentru modelul de business est-european, companiile străine încă găsesc regiunea atractivă, dovadă fiind locurile de muncă pe care continuă se le creeze prin deschiderea de noi fabrici sau centre operaţionale în regiune.

• Bursa/ Cristian Dogaru:  În viziunea experţilor BNR, săracii trebuie să plătească dobânzi mai mari

Am citit cu uimire un editorial al consultantului BNR pe teme de strategie, Adrian Vasilescu, în care acesta explica diferenţa dintre costul creditului din România şi cel din Europa de Vest prin prisma… diferenţei de venituri. E vorba de articolul “Când vorbim despre creditarea populaţiei ne raportăm la vecinele noastre Cehia, Polonia sau Ungaria şi nu la Germania”, în care Vasilescu încearcă, printre altele, să polemizeze cu senatorul liberal Cătălin Zamfir.

“Domnul senator, în BURSA de joi, 14 decembrie, răspunde la întrebări… cu întrebări. Şi, de parcă n-ar fi preşedintele Comisiei Economiei din Senat, ar vrea un răspuns de la BNR, chiar de la guvernator. Citez: «De ce costurile la credite în România sunt duble faţă de alte ţări din UE?»… Pentru că şi salariile, în ţările din UE la care se referă, sunt de două, de trei sau chiar de patru ori mai mari decât în România. În plus, sunt şi alte nenumărate motive, la care voi reveni într-un viitor comentariu”.

Cu alte cuvinte, expertului BNR i se pare absolut normal ca săracii să plătească dobânzi mai mari, decalajul dintre venituri fiind principalul motiv care să explice, în viziunea sa, diferenţele de marje între băncile româneşti şi cele din vestul Europei. Păi, ce are una cu alta? Or fi “săracii” mai puţin solvabili? Dar băncile ce păzesc? Unde sunt analizele lor de risc? Sunt cumva valorile medii ale creditelor acordate populaţiei comparabile astfel încât băncile româ¬neşti să îşi acopere riscul suplimentar din marje mai mari? Nici pomeneală din câte ştiu, valoarea împrumuturilor se raportează la venituri şi garanţii astfel încât şi sumele acordate sunt proporţionale cu acestea.

Am putea să ne gândim însă la altceva. În România, cam toată lumea vrea rate mai mari de amortizare a investiţiilor, cum se petreceau lucrurile pe vremuri în colonii. Comportamentul nu este unul asemănător parteneriatului pe termen lung, ci seamănă mai mult cu cel al speculatorilor (“dă-i şi fugi”) care profită de anumite conjuncturi şi apoi ies din peisaj.

Vedeţi, de pildă, ce se întâmplă acum cu băncile greceşti, printre cele mai agresive în cucerirea cotei de piaţă în vremurile bulei creditului dar şi a bursei şi pieţei imobiliare româneşti (să nu uităm că şi împrumuturile masive în franci au avut ca vârfuri de lance băncile greceşti – vezi Bancpost, Piraeus, Banca Româ¬nească – aceasta fiind şi iniţiatoarea unor împrumuturi în… yeni în aceeaşi perioadă, etc).

Or, dacă BNR a identificat acest comportament de prădător din vreme, ce a făcut şi ce face acum pentru a-l descuraja? Ce a făcut ştim cu toţii – în loc să înăsprească condiţiile de creditare, a majorat doar rezervele minime obligatorii, relaxând simultan normele de creditare (o invitaţie implicită la adresa băncilor de a umfla mai departe bula câtă vreme apropierea de zona euro ar fi impus reducerea RMO-urilor spre pragul de 2% şi banii li s-ar fi întors oricum înapoi). Iar, când a venit vorba de uşurarea situaţiei debitorilor, s-a opus din răsputeri legilor falimentului personal, a dării în plată sau conversiei creditelor. Ce face acum instituţia?

Păi, se grăbeşte să justifice diferenţele de abordare dintre politicile de creditare din Est şi Vest arătând că şi în Polonia, Cehia sau Ungaria se practică marje mai mari… Cu alte cuvinte, dacă şi prin alte părţi există acelaşi comportament de tip prădător, e perfect justificabil. Sigur, unii s-ar gândi că BNR nu are, totuşi, prea multe instrumente prin care să influenţeze mărimea marjelor, mai ales că în sectorul bancar n-au rămas prea multe bănci de stat care să forţeze nota pentru a determina un trend. Totuşi, există măcar pârghia unor poziţii oficiale care să remarce diferenţele de tratament şi să solicite nişte corecţii şi reducerea de¬calajelor. Se pare însă că mai avem de aşteptat pentru asta.

• Catavencii/ Patrick Andre de Hillerin: Cât ne costă ITstații social

La finalul anului 2017, câțiva respectabili domni din industria IT au organizat o întâlnire cu presa, pentru a comunica ziariștilor cum vor fi afectați angajații din domeniu de modificările aduse de către Guvernul Tudose Codului Fiscal. A reieșit, printre altele, că 35.000 de angajați vor fi afectați de mutarea dărilor de la angajator la angajat, pierderea totală a acestora fiind de 3.000.000 de euro lunar, adică 36.000.000 de euro anual. Nu s-a explicat și de unde provine această pierdere, cum s-a făcut calculul și de ce, dar a sunat amenințător, înfricoșător, iar unii dintre ziariști au tras concluzia că IT-iștii se pregătesc să plece din țară, pentru că 35.000 dintre ei vor pierde în jur de 394 de lei lunar din salariu.

Salariul mediu net din industria IT

ajunsese la finalul anului 2017 la 6.054 de lei. Salariul mediu net.

La acest net, salariul total (brut, conținând și contribuțiile angajatului și cele ale angajatorului) al unui angajat în orice altă industrie din România era, în 2017, de 10.595 de lei. După modificarea Codului Fiscal ce intră în vigoare de la 1 ianuarie, salariul total al unui angajat din orice altă industrie cu excepția IT-ului ar fi de 10.349 de lei. Dacă patronul dorește să-și păstreze angajatul, are opțiunea de a o face, plătind un brut cu 246 de lei mai mic. Mai mult, pentru orice angajat al oricărei alte industrii decât IT-ul, care are un salariu net de 6.054 de lei în 2018, statul român colectează cu 13 lei mai puțin taxe și impozite decât colecta la același net în 2017. Pentru orice angajat din orice altă industrie decât IT-ul, repet.

Pentru că IT-ul are un statut special,

programatorii fiind scutiți de plata impozitului pe venit. La nivelul anului 2017, impozitul pe venit a fost de 16%, iar la nivelul anului 2018 impozitul pe venit va fi de 10%. Programatorii n-au plătit acest impozit și așa se face că salariul lor total (brut, cu toate taxele plătite de angajat și de angajator) a fost, în 2017, pentru un net de 6.054 de lei, de 8.900 de lei. După modificările Codului Fiscal, salariul total al unui IT-ist cu un salariu net de 6.054 de lei ar fi de 9.523 de lei, fără a se plăti impozitul pe venit. În varianta inițială a modificării, unde IT-iștii nu mai erau scutiți de plata impozitului pe venit, dintr-o scăpare, salariul total al unui IT-ist cu salariu mediu pe industrie ar fi fost ca al oricărui român, de 10.349 de lei.

La scutirea de impozitul pe venit vom reveni,

dar până atunci să explicăm de ce sunt nemulțumiți angajatorii din IT de modificările Codului Fiscal. Pentru că la ei, chiar dacă nu le acoperă angajaților și impozitul pe venit, brutul crește pentru a rămâne la același net ca anul trecut. Calculul a fost făcut tot pe netul mediu al industriei în luna decembrie 2017. Astfel, dacă în 2017 salariul total al unui IT-ist cu salariul mediu de 6.054 de lei era de 8.900 de lei, salariul total al unui IT-ist cu salariul net de 6.054 de lei ar fi, în 2018, de 9.523 de lei. Dacă în orice altă industrie trecerea taxelor de la angajator la angajat duce la o scădere a brutului cu 246 de lei la un net de 6.054 de lei, în industria IT, trecerea taxelor de la angajator la angajat duce la creșterea brutului cu 623 de lei. Pentru un angajator din industria IT, așadar, este mult mai greu să dorească să-și păstreze angajatul știind că trebuie să crească fondul de salarii cu peste 10% doar pentru a nu-i scădea salariul net.

Este greu de spus câți angajați

scutiți de impozitul pe venit pentru că lucrează în IT sunt în România. Pentru că în industria IT lucrează aproximativ 100.000 de oameni, dar nu toți sunt programatori, deci nu toți sunt scutiți de impozitul pe venit. Ministerul de Finanțe nu este capabil să pună la dispoziție un număr exact, în ciuda grămezilor de bani investiți în software și hardware (adică în IT, culmea). Finanțele au un număr total de cetățeni scutiți de impozitul pe venit, număr care-i conține atât pe IT-iști, cât și pe cei cu diverse grade de handicap, fără a se spune clar care sunt care. Oricum, persoanele cu handicap scutite de plata impozitului pe venit sunt mult mai numeroase decât IT-iștii, dar la fel de drept este și că veniturile lor sunt mult mai mici decât salariul mediu din IT.

Informațiile furnizate

de către cei din industria IT variază și ele, în funcție de interesele care trebuie promovate la un anumit moment. Astfel, în unele momente sunt 100.000 de angajați în IT și e nevoie de încă 200.000, în alte momente sunt 75.000. Unii îi numără aici și pe cei care lucrează în call-center-e, poate de aici și diferența. Cert este că nu toți angajații din IT sunt scutiți de plata impozitului pe venit, ci doar programatorii, adică cei care produc software. Nici numărul acestora nu este cunoscut cu exactitate de către marele public. Totuși, moderând numerele și estimările, cam cum fac sociologii și statisticienii, să presupunem, de dragul argumentației, că în România n-ar lucra decât 45.000 de programatori, nu 100.000, nu 75.000. Ei bine, având acest număr estimativ la dispoziție, să vedem câți bani a pierdut statul român doar în 2017, scutindu-i de impozitul pe venit pe aceștia.

La un salariu mediu net de 6.054 de lei, impozitul necolectat de stat în 2017 a fost de 1.153 de lei lunar. Asta ar însemna că, la finalul anului 2017, statul român i-a asistat social pe cei 45.000 de programatori cu suma totală de 622.620.000 de lei. Asta e doar suma rezultată din scutirea de impozit pe venit. Căci, altfel, suma totală încasată de stat dacă IT-iștii ar fi plătit impozite la fel ca oricare cetățean este de 915.300.000 de lei.

Ca să vă faceți o idee, cei 245.000 de asistați social care primesc venitul minim garantat, acei asistați social blamați de toată hipsterimea, antreprenorimea, cioloșimea și userimea nației, costă statul român doar 768.900.000 de lei pe an. Recitiți cifrele: asistații social costă statul român 768.900.000 de lei, asta însemnând că 245.000 de oameni primesc în medie 141,50 lei pe lună, de cele mai multe ori neavând alt venit, în timp ce 45.000 de oameni cu salariul mediu de 6.054 de lei primeau de la statul român 1.153 de lei lunar, cadou, totul ducând la o gaură (cu tot cu banii datorați de angajator) de 915.300.000 de lei.

Așadar, cam știm cine a câștigat războiul mocangelii de la stat, anul trecut: asistații social au înscris 768.900.000 de lei, în timp ce ITstații social au marcat 915.300.000 de lei. Avantaj ITstați: 146.400.000 de lei!