Cum i-a condamnat la moarte socială pe nevaccinați președintele Franței, Emmanuel Macron/ PAȘAPORTUL VACCINAL ÎNGROAPĂ SOCIETATEA LIBERĂ. Opinii de Mathieu Slama

Făcându-i pe nevaccinați dușmani ai națiunii, Președintele se înfățișează ca dezbinător al francezilor

Le Figaro | De Mathieu Slama

Publicat pe 05.01.2022

FIGAROVOX/TRIBUNE – Declarând în „Le Parisien” că a vrut să-i „scoată din sărite” pe  nevaccinați și calificându-i drept niște „iresponsabili” care nu mai sunt, în opinia sa, „cetățeni”, șeful statului trădează moștenirea noastră republicană, susține Mathieu Slama.

Mathieu Slama este consultant și analist politic și colaborator la mai multe canale media, în special la Le Figaro și Le Huffington Post. Pe 20 ianuarie 2022 va publica Adieu la liberté („Adio libertate”) la editura Presse de la cité.

Eu nu sunt de acord ca francezii să fie scoși din sărite. Vituperez toată ziua împotriva administrației când îi blochează. Ei bine, de data asta, chiar am chef  să-i scot din sărite pe nevaccinați. Așa că vom continua să o facem până la capăt, asta este strategia. (…) Și asta este imensa vină morală a antivaxerilor: subminează soliditatea unei națiuni. Când libertatea mea ajunge s-o amenințe pe a celorlalți, devin un om iresponsabil. Un om iresponsabil nu mai este un cetățean.

Prin aceste cuvinte de o gravitate fără precedent (rostite în cadrul unui interviu acordat ziarului „Le Parisien”), Emmanuel Macron a mers și mai departe cu ruptura de principiile noastre democratice și republicane care se produce deja de doi ani încoace. Prin aceste cuvinte, șeful Statului risipește și ultimul rest de ambiguitate asupra politicii sale duse împotriva nevaccinaților odată cu introducerea permisului sanitar din iulie trecut, care este o politică de decădere din drepturile cetățenești. Decădere din drepturile cetățenești: a decădea din drepturile lor inalienabile milioane de cetățeni francezi pentru că au comis crima (neprevăzută de lege) de a nu se fi vaccinat, și a-i condamna de facto la moartea socială.

„Chiar am chef să-i scot din sărite” : Formularea asta familiară are în ea ceva foarte deranjant, o formă de agresivitate jovială și crudă care contrazice total misiunea însăși a unui președinte al Republicii. Nici unul dintre predecesorii săi, nici măcar cei mai lipsiți de rețineri, nu și-a permis un asemenea derapaj. Formularea „până la capăt” cu care se încheie secvența are și ea ceva care-ți îngheață sângele în vine: până la capătul a ce? Cum să-ți închipui că un președinte al Republicii își amenință în felul ăsta concetățenii, propriul său popor?

Dar fraza esențială se află în altă parte. „Un om iresponsabil nu mai este un cetățean”. Prin această frază, Emmanuel Macron trădează întreaga noastră moștenire republicană, afirmând într-un dispreț total față de ceea ce înseamnă Stat și interes general, că nevaccinații nu mai sunt cetățeni. Modul acesta de a desemna drept dușmani ai națiunii milioane de cetățeni francezi este fără precedent în istoria celei de a V-a Republici. Aceasta aruncă o lumină necruțătoare asupra incredibilului regres democratic care ne copleșește, a cărui ilustrare cea mai spectaculoasă din ultimele luni este conceptul de permis de sănătate, care a devenit permis de vaccinare printr-o simplă decizie prezidențială luată în cadrul unui consiliu de apărare opac și antidemocratic.

Pe măsură ce se instala în viața publică, însăși ideea de permis se banaliza, se normaliza. Or, aceasta poartă în germeni decăderea din cetățenie, indusă de discursul șefului Statului, căci ea implică ceva extrem de grav și fără precedent: faptul că accesul la cetățenia deplină este de-acum înainte condiționat de un vaccin. Permisul sanitar sau vaccinal nu este un „permis” oarecare, ci un permis de cetățenie. Dacă nu-l aveți (sau dacă nu este „la zi”), sunteți decăzut din cetățenia voastră deplină și nu mai puteți avea acces la locuri și evenimente ale vieții sociale, până la spațiile de cultură și spitale. O ruptură incredibilă cu principiul indivizibilității Republicii și al cetățeniei, principiu pe care l-a reamintit în mod strălucit și curajos fostul apărător al drepturilor Jacques Toubon cu ocazia dezbaterilor în jurul decăderii din naționalitate în 2016: „Acest proiect echivalează cu gravarea în marmura normei noastre superioare a unei diviziuni fundamentale a francezilor în două categorii, împotriva spiritului și literei Constituției. Cetățenia este la fel de indivizibilă ca Republica. Principiul ei fundamental este acela că cetățenii sunt egali și că nu există cetățeni mai puțin cetățeni decât ceilalți.” Dacă Republica este una și indivizibilă, atunci președintele Republicii este Președintele tuturor francezilor, indiferent de opiniile lor, de origini, de convingeri, de modurile lor de viață. Prezentându-se drept Președintele unei părți dintre francezi împotriva celorlați francezi, Macron rupe cu principiul republican fundamental. Prin aceasta a comis o greșeală impardonabilă și ireparabilă.

De doi ani încoace, fără ca prea mulți să se îngrijoreze, ne schimbăm modelul politic și părăsim țărmurile Republicii cu normele ei constituționale, cu drepturile ei inalienabile, cu separarea puterilor, cu concepția ei asupra cetățeniei, cu principiul libertății, pentru a intra într-un nou regim în care, pentru a-l parafraza pe însuși șeful Statului, cetățenii au îndatoriri înainte de a avea drepturi, în care libertatea individuală se șterge în favoarea interesului colectiv, în care starea de excepție devine noua normă de guvernare.

Însăși ideea de libertate a devenit relativă, transformată într-o „permisiune” acordată de guvern în funcție de buna noastră purtare. Or libertatea nu se „permite”: este inalienabilă și indisolubil legată de cetățenie. „Oamenii se nasc și rămân egali în drepturi”: aceasta este formula fundamentală a edificiului nostru republican care este pe cale să se prăbușească în indiferența generală. Orice cetățean francez este liber. Oricine ar fi el. Oriunde s-ar afla. Orice ar face. Și dacă din nefericire încalcă legea, atunci este sarcina justiției, independentă de putere, să decidă dacă trebuie pedepsit sau nu. Trăim o revoluție politică majoră care ar trebui să-i neliniștească pe toți democrații și republicanii atașați Statului de drept. Totuși, vocile care se ridică împotriva acestei noi ordini politice sunt cam rare și încă și mai puține la moderați. Ce înfrângere imensă!

Cuvintele lui Macron nu sunt un „derapaj”. Este probabil, dacă nu chiar sigur, că interviul a fost recitit la palatul  Élysée înainte să fie publicat. Acestea se înscriu într-o strategie adoptată de guvern încă de la începutul campaniei de vaccinare, aceea de a scinda, de a diviza, de a isteriza societatea și de a construi figura țapului ispășitor în persoana cetățenilor nevaccinați, acuzați de toate relele, victime expiatoare comode ale unui guvern care se exonerează astfel de orice responsabilitate pentru gestionarea crizei. Mai mult decât atât, pentru Emmanuel Macron, aceasta înseamnă să dea milioane de francezi pe mâna electoratului său care aderă la politica autoritară și coercitivă față de nevaccinați, și deci să-și remobilizeze electoratul în vederea primului tur al alegerilor prezidențiale. Un cinism electoralist indecent și, deocamdată, iresponsabil.

Se pare însă că aceste cuvinte ale șefului Statului nu sunt gustate. În orice caz, reacțiile de indignare au fost exprimate mereu începând de aseară și azi-dimineață (6 ianuarie – n.r.) de către toate taberele politice. Iar pe rețelele sociale indignarea n-a fost niciodată atât de puternică, inclusiv la unii partizani ai Președintelui care admit că este vorba de o greșeală și o stângăcie considerabile. Crezând că totul îi este permis după luni și luni de supralicitare și depășire de linii roșii, Emmanuel Macron a comis o greșeală politică majoră, afișându-se ca un dezbinător imens și ținând discursuri nedemne de funcția sa, aducând tulburare până și în propria lui tabără. Altfel spus, șeful Statului a compromis probabil, prin violența cuvintelor sale, realegerea sa în fruntea țării.

„Pașaportul vaccinal îngroapă definitiv societatea liberă”

Marianne | de Mathieu Slama

21.12.2021

Spunem la revedere permisului de sănătate și întâmpinăm pașaportul vaccinal. Această tranziție, până la urmă previzibilă, este totuși foarte gravă și semnificativă: ceea ce trebuia să fie doar temporar este acum consolidat și întărit, cei nevaccinați nemaiavând posibilitatea de a recurge la teste pentru a trăi o viață normală (sub cod QR).

Suntem izbiți, în primul rând, de caracterul total asumat al acestei politici autoritare, care nici măcar nu se mai ascunde în spatele argumentului răului mai mic, de parcă ultimele urme ale conștiinței democratice rămase în acest guvern ar fi dispărut definitiv. În timpul discursului său, premierul Jean Castex a rostit această propoziție uluitoare: „Nu este admisibil ca refuzul a câtorva milioane de francezi de a fi vaccinați să pună în pericol viața unei țări întregi și să afecteze viața de zi cu zi a unei mari majorități a francezilor care a dat dovadă de responsabilitate încă de la începutul acestei crize.”

Din câte știu, este pentru prima dată când un guvern a trecut pe lista neagră milioane de francezi într-o manieră atât de asumată și frontală și și-a asumat excluderea unei întregi categorii de cetățeni din viața socială. A doua zi, purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, a apărat permisul vaccinal în termeni abracadabranți: „Pentru ca cei vaccinați să trăiască aproape normal, cei nevaccinați trebuie să trăiască o cvasi-izolare.” Excluderea socială a unei categorii de cetățeni este așadar pe deplin asumată acum. Și pentru a definitiva acest tablou, iată cum un deputat al majorității a justificat recurgerea la o asemenea constrângere: „Libertatea trebuie să fie colectivă și nu individuală (sic). Ne asumăm decizia de a lua măsuri constrângătoare mai dure față de cei care nu sunt vaccinați, spre deosebire de cei care au ales responsabilitatea.”

„Certificatul este o măsură care nu are echivalent în istoria noastră politică contemporană.”

Prin aceste cuvinte de o gravitate fără precedent, guvernul și majoritatea deținută de el îngroapă permanent societatea liberă pentru a ne introduce într-o societate a ordinii și disciplinei, trădând astfel toată moștenirea noastră politică și idealurile noastre umaniste și republicane. Această evoluție este cel puțin la fel de îngrijorătoare ca virusul și „valurile” sale succesive pe care le trăim de doi ani încoace. Există motive serioase de îngrijorare, de asemenea, cu privire la modul în care însăși ideea de certificat, fie sanitar, vaccinal sau de altă natură, a devenit normală, banală, precum și cu privire la modul în care certificatul este apărat de democrații „moderați”, de republicani, de liberali, fiind criticat de o minoritate de oponenți adesea considerați extremiști sau radicali. Ce s-a întâmplat de o măsură atât de gravă, atât de îndepărtată de concepția noastră despre cetățenie și libertate a devenit, în decurs de câteva luni, obiectul unui cvasi-consens național? Cum se face că apărarea libertăților a devenit atât de dificilă astăzi, când ea era ceva de la sine înțeles ieri?

Reprezentând o revoluție juridică și politică majoră, certificatul este o măsură care nu are echivalent în istoria noastră politică contemporană. El acționează ca un instrument disciplinar care permite activarea și dezactivarea drepturilor oricărui cetățean pe baza comportamentului său. Prin însăși logica sa, el contrazice două principii republicane esențiale. În primul rând, contrazice principiul caracterului inalienabil al libertății, care nu este un bun pe care puterea îl acordă sau nu cetățenilor în funcție de buna lor conduită. Libertatea nu este oferită de stat, ea este consubstanțială cu cetățenia. „Oamenii se nasc și rămân liberi” – acesta este punctul de plecare filosofic al aventurii republicane.

„O astfel de societate nu este doar incompatibilă cu întreaga noastră moștenire republicană, ea este inacceptabilă.”

Certificatul mai contrazice și un alt principiu fundamental, care este acela al indivizibilității cetățeniei, care a fost foarte corect și curajos amintit de fostul Avocat al poporului Jacques Toubon în timpul dezbaterilor privind decăderea din dreptul la cetățenie din mandatul trecut: „Avocatul poporului și-a exprimat dezaprobarea deoarece acest proiect echivalează cu gravarea în piatra normei noastre superioare a unei împărțiri esențiale a francezilor în două categorii, împotriva spiritului și literei Constituției. Cetățenia este la fel de indivizibilă ca și Republica. Principiul său fundamental este că cetățenii sunt egali și că nu există cetățeni mai puțin cetățeni decât alții.” Republica nu se împarte și nici cetățenia.

Or, ce este certificatul vaccinal dacă nu instituirea decăderii din cetățenie a celor nevaccinați, care nu mai pot avea acces în locuri publice de socializare, în locuri de cultură, în mijloace de transport și poate chiar la locul lor de muncă, cum a menționat ministrul sănătății, Olivier Veran? Cum să nu vedem aici o ruptură majoră de conceptul de cetățenie așa cum a fost el moștenit de la strămoșii noștri iluștri? Pașaportul vaccin instituie ideea că accesul la cetățenia deplină este determinat de acum de un vaccin și că relațiile noastre sociale sunt condiționate de prezentarea unui cod QR pe ​​care cetățenii sunt puși să îl controleze, în timp ce poliția efectuează supraverificarea. O astfel de societate nu este doar incompatibilă cu întreaga noastră moștenire republicană ea este inacceptabilă.

În cadrul interviului său televizat difuzat cu câteva zile înainte de anunțul premierului Jean Castex, Emmanuel Macron însuși a dat un nume acestui nou tip de societate: „societatea de vigilență”. În același interviu, șeful statului a spus, cu aer sigur, că a fi francez presupune „în primul rând îndatoriri”. Aceasta înseamnă a uita că Republica a fost construită pe ideea că cetățeanul este în primul rând subiect de drepturi și că un regim care supune individul interesului colectiv nu este un regim democratic, ci un regim autoritar.

Fără o opoziție reală sau control politic care să i se opună, guvernul are mână liberă să facă ce vrea. Dacă este capabil să țină un discurs autoritar atât de asertiv și radical, este pentru că știe că există, în rândul opiniei publice, o cerere pentru autoritarism și constrângere puternică față de nevaccinații care au devenit, de-a lungul lunilor, țapi ispășitori ai crizei de sănătate, acuzați de toate relele posibile de o putere care a ales, într-un mod foarte cinic, să-i livreze răzbunării populare și să-i desemneze ca singuri responsabili pentru criză. Inconștientul nostru persecutor, pe care René Girard l-a analizat atât de bine la vremea sa, a fost astfel resuscitat în cel mai rău mod posibil în timpul pandemiei.

„O democrație care renunță atât de ușor la principiile sale de bază este o democrație bolnavă.”

Această complicitate a opiniei publice este motiv de îngrijorare, deoarece încurajează acest guvern – și pe cei care-i vor urma – să-și continue munca de subminare a statului de drept și să ne dilueze continuu libertățile în numele nevoii de securitate. Dacă e să credem sondajele recente, mai mult de 70% dintre francezi sunt acum gata să voteze candidați ale căror programe implică o punere în chestiune a statului de drept, de la Emmanuel Macron la Marine Le Pen trecând prin Eric Zemmour și Valérie Pécresse, care toți, în felul lor, favorizează o societate a ordinii în detrimentul unei societăți a libertății. Libertatea nu a fost niciodată atât de asuprită ca astăzi.

Cei care, în cadrul dezbaterilor privind lupta împotriva terorismului, au repetat (pe bună dreptate) că nu trebuie să cedăm nimic în privința valorilor noastre, sunt aceiași care, pentru a lupta împotriva virusului, sunt gata să renunțe la toate principiile pe care se baza societatea noastră. O democrație care renunță atât de ușor la principiile sale de bază este o democrație bolnavă. Tocmai în vremuri de criză trebuie să rămânem fermi pe principiile noastre. Poate că vom regăsi ceea ce pierdem astăzi o dată ce criza se va termina, dar de acum știm că ce avem vom putea pierde din nou așa cum pocnești din degete.