CĂTRE GULAGUL DIGITAL. Certificatele verzi de vaccinare sunt aici ca să rămână/ „Pentru noi nu există loc în Noua societate Normală”

12-04-2021 11 minute Sublinieri

Sursa foto: https://techxplore.com/news/2021-01-tech-health-firms-team-digital.html

The American Conservative:

Americanii ar trebui să respingă pașaportul de vaccinare

Bill Wirtz, 10 aprilie 2021

„Politicienii conservatori au transformat „pașapoartele de vaccinare” într-un măr al discordiei cultural”, scrie New York Times într-un efort de a polariza dezbaterea și de a o încadra drept o polemică de stânga vs. dreapta. De ce ar pune cineva sintagma „pașaport de vaccinare” între ghilimele este un mister de la bun început, dat fiind că ambele cuvinte descriu cu exactitate conceptul. Dacă trebuie să fiți vaccinat pentru a călători și dacă această bucată de hârtie sau aplicație este necesară ca să vă îmbarcaţi pe un mijloc de transport, atunci este un pașaport.

Reformularea dezbaterii este deja finalizată în Europa, unde liderii UE i-au inventat denumirea „Certificatul verde digital”, deoarece nimic nu este niciodată pe deplin european dacă nu este strecurată şi culoarea verde pe acolo cumva. Într-un regulament de 44 de pagini, Bruxelles-ul expune regulile de bază pentru noul sistem. Va fi necesară o copie pe hârtie sau în format digital a DGC [Certificatul Verde Digital] pentru a călători în Uniunea Europeană, în ciuda Acordului Schengen (care promite că puteți trece frontierele fără niciun control). În plus, pașaportul de vaccinare poate fi utilizat nestingherit de către statele membre UE pentru a verifica intrările în baruri sau restaurante, săli de concerte, clădiri publice… posibilităţile sunt nenumărate.

Între timp, în Regatul Unit unii cochetează cu ideea de a folosi software-ul de recunoaștere facială pentru a utiliza propria versiune a pașaportului de vaccinare, care este stabilit a fi introdus înainte de sosirea verii. Cu reguli stricte deja aflate în vigoare sau în discuție în alte părți ale lumii, este liniştitor să vedem că, deocamdată, Statele Unite au exclus utilizarea lor. Acestea fiind spuse, povestea nu se termină aici.

În timp ce majoritatea americanilor nu poartă, de fapt, pașaport, având deja o țară mare, cu multe opțiuni de mers la schi sau la bronzat, unii dintre americani călătoresc în străinătate. Este probabil să li se solicite să aducă o dovadă a vaccinării lor sau un alt înlocuitor garantat de certificatul european, respectiv un rezultat negativ recent al testului COVID-19 sau un document medical care să certifice imunitatea prin infectare anterioară.

Aceasta înseamnă că Statele Unite au nevoie de o anumită formă de autentificare pentru vaccinări la nivel federal sau cel puțin un instrument pentru ca înregistrările vaccinărilor să poarte o ştampilă de autenticitate. În plus, întrucât întreprinderile private cer la diferite niveluri vaccinarea ca o condiţie pentru a le putea folosi serviciile, guvernul federal s-ar putea simți în curând obligat să ușureze povara afacerilor, armonizându-le pe toate într-un singur sistem guvernamental.

De ce să te intereseze asta în primul rând? La urma urmei, un pașaport de vaccinare nu rezolvă pandemia prin faptul că asigură modalitatea prin care persoanele infectate nu se amestecă cu cei vulnerabili?

Teama trebuie să fie aceasta: dacă este introdus, pașaportul de vaccinare este puțin probabil să fie doar o măsură temporară. Pașaportul COVID are toate şansele să urmeze acelaşi tipar de evoluție ca și pașaportul comun de călătorie de astăzi. Pașaportul de călătorie existent datează doar de la începutul secolului al XX-lea, din primele etape ale Primului Război Mondial. Națiunile aflate în luptă – Franța, Germania și Italia – au fost primele care au introdus pașapoarte în 1914 pentru a urmări mai bine cetățenii „inamici” și mișcările lor.

În 1925, în cadrul predecesorului ONU, Liga Națiunilor, a avut loc o conferință despre pașapoarte cu scopul de a elimina aceste restricții din timpul războiului și a restabili libertatea de mișcare, dar fără rezultat. Cei care au susținut că la șapte ani după sfârșitul Marelui Război preocupările de securitate erau încă valabile au câștigat dezbaterea. În schimb, conferința a decis uniformizarea documentelor prin introducerea unui standard internațional de pașapoarte pe care îl folosim și astăzi.

Iluzia unui pașaport temporar este doar asta, o iluzie.Nu doar din cauza proverbului că nimic nu este la fel de permanent ca o măsură guvernamentală temporară, ci și pentru că există o certitudine tot mai mare că vaccinările COVID-19 vor deveni recurente, în special din cauza mutațiilor. În acest caz, pașapoartele, odată adoptate, nu vor deveni doar o măsură de criză, ci o formă permanentă de identificare. Acest lucru cauzează o serie de probleme.

Tehnologia folosită pentru verificarea pașaportului de vaccinare va deveni în curând din ce în ce mai invazivă și ar trebui să înspăimânte orice avocat al vieții private. A le solicita cetățenilor să se poată identifica în mod constant – întrucât, dacă arăți dovada vaccinării, va trebui să arăți și dovada că ești persoana care pretinde că a fost vaccinată – înseamnă eliminarea dreptului la viaţă privată. Suspiciunea lipsei vaccinării ar putea fi un motiv în plus pentru a opri o persoană în majoritatea situaţiilor sociale. Un client dintr-un bar pare că ar putea avea probleme? Reverificarea pașaportului de vaccinare oferă un motiv pentru a-i cere să se legitimeze.

Acest lucru se aplică în situaţia aplicării legii la fel de mult ca și pentru securitatea privată în orice cadru sau loc. Deoarece aceasta este o potențială chestiune legată de aplicarea legii, vă imaginaţi că stânga ar fi mai vigilentă. Ce scuză mai bună pentru percheziţii nejustificate și opriri ale poliției decât o suspiciune medicală generală? Lumea a devenit bizară, unde purtarea actelor de identificare la vot pare a fi o încălcare a drepturilor de cel mai înalt nivel, în timp ce riscurile unui pașaport de vaccinare trec în mare parte neobservate.

În cuvintele celor de la Times, este un „măr al discordiei cultural”. Ar trebui să fie un măr al discordiei între cei care cred în libertățile esențiale și cei care nu cred.

CONTRAMUNDUM:

GULAGUL DIGITAL

de James Corbett

„Cât ne-am mai frământat apoi în lagăre, gândindu-ne: cum ar fi arătat lucrurile dacă fiecare securist care pleca noaptea să aresteze pe cineva ar fi fost nesigur că se va mai întoarce acasă în viață și să trebuiască să-și ia adio de la familie? Sau dacă în perioadele de arestări în masă, cum a fost de pildă la Leningrad, când au arestat un sfert din locuitorii orașului, oamenii nu ar fi stat pur și simplu în vizuina lor, tremurând de frică la fiecare zgomot de scări și uși, ci în loc de asta să-și dea seama că nu mai au nimic de pierdut și să pregătească o ambuscadă pe scara blocului, jumătate de duzină de oameni înarmați cu topoare, ciocane, vătraie și ce mai găseau la îndemână?”

Alexander Soljenițîn – Arhipelagul Gulag

Nu se întâmplă foarte des să pleci de la birou citând din „Arhipelagul Gulag” și gândindu-te la tipul de gulag digital care se ridică împrejurul nostru, dar iată că am ajuns și în acest moment.

Ca să înțelegeți cum a început această poveste, vă voi spune că zilele trecute am mers să cumpăr niște timbre pentru un colet poștal. Pe vremuri, asta ar fi fost o neplăcere minoră. Mai țineți minte cum demult, prin anul 2019, cel mai mare inconvenient la poștă era un șir lung de oameni care așteptau la rândul lor să-și trimită pachetul?

Ei bine, asta era atunci. Acum e acum. Era Noii (a)Normalități. Și ca fiecare aspect al existenței noastre, chiar și simpla trimitere a unui pachet s-a transformat într-o oportunitate de a reflecta asupra înlănțuirii noastre electronice.

Nu mai e nevoie să mai spun că în ultimul an nu am mers foarte des la poștă. Miercurea trecută m-am decis să văd care e situația ca să trimit un pachet. Am îndeplinit toate formalitățile, m-am dus la funcționarul japonez și am fost ușurat să aflu că pachetul va merge în SUA ca pe vremuri.  Dar deodată funcționarul s-a oprit. A clătinat din cap și a făcut un zgomot care în japoneză înseamnă ceva de tipul „mnnu…”

Vai, nu.

„Îmi pare rău, domnule. Nu mai puteți trimite astfel de pachete”, mi-a spus.

„Cum?”

„Nu mai puteți trimite astfel de pachete în SUA”, a repetat, în timp ce eu mă holbam la el. Mi-a întins un pliant care spunea că poșta japoneză nu mai acceptă să trimiți pachete spre Statele Unite cu etichete de acasă și declarații vamale scrise de mână. Asta se întâmpla în Vechea (a)Normalitate. Acum, în Noua (a)Normalitate, trebuie să-ți creezi un cont pe siteul poștei sau/și să-ți descarci o aplicație pe telefonul inteligent pentru a trimite un pachet. Trebuie să completezi toate datele înainte, iar apoi să pui o etichetă specială și abia pe urmă îți pot accepta coletul.

Am plecat de acolo fără să mai spun ceva, deși capul a început să mi se învârtă. Într-o clipă am întrevăzut ce va veni: o lume în care nici măcar cea mai simplă tranzacție de la poștă nu va putea avea loc fără un telefon inteligent sau fără un device electronic. Un viitor în care fiecare tranzacție este monitorizată în timp real de guvern. Un viitor în care guvernul poate interveni în orice moment și opri acea tranzacție.

Atunci, mi-a venit în minte referința la Arhipelagul Gulag (…)

Ceea ce mă uimește la gulagul nostru digital este asemănarea foarte mare cu gulagul sovietic. Este situat într-un loc inaccesibil, în acel ciudat „cyberspace”,  aici și nu aici, văzut și nevăzut, pur și simplu inaccesibil. Știm că există, știm că o parte din ce în ce mai mare din viața noastră are loc acolo, dar suntem conduși spre el într-un mod atât de inofensiv, încât pare de-a dreptul caraghios să-l punem la îndoială. „Vai, James, dar e vorba doar de a-ți face un cont pentru a trimite un colet. Ce mare scofală?”

Marea scofală este, bineînțeles, încă o cărămidă pusă în încă o clădire dintr-o încă altă instituție din acea uluitoare țară a Gulagului Digital. Desigur, actul în sine, crearea unui cont pe siteul poștei nu reprezintă sub nicio formă sfârșitul lumii. Dar după cum fără îndoială știți, lucrurile nu se rezumă la atât. Curând vom descoperi că certificatele de vaccinare sunt legate de identitatea noastră digitală, astfel încât să putem să scanăm codul potrivit de bare la biroul UBI pentru a ne primi rația de înlocuitori de proteine.

Și, din când în când, cineva va încerca să fugă din gulagul digital. Va încerca să cumpere ceva fără un cod de bare. Sau va încerca să intre într-un spațiu public fără un pașaport digital de imunitate. Dar din moment ce își trăiesc viața sub supravegherea Marelui Frate electronic, vor descoperi destul de rapid ce înseamnă să fii un deținut în gulagul digital.

Chiar și atunci când protestăm față de această sclavie electronică, acel protest este aproape inevitabil planificat online, pus pe twitter cu un hashtag, fotografiat pentru Instagram, înregistrat pentru Youtube și discutat pe Facebook. Dacă reușește să aibă un anumit număr de vizualizări este considerat un „succes”.

Dar oare ce înseamnă pentru viitorul rezistenței politice – al oricărui tip de rezistență – că toate tranzacțiile noastre se desfășoară în mediul online? Aceasta este una din problemele ridicate de Bill Blunden în articolul său „Internet Honey Traps for Everyone!”

„Dacă ai pornit o mișcare care se bazează în principal pe o platformă digitală, atunci nu ai pornit nicio mișcare. Tot ceea ce ai pornit este o capcană care, voit sau nu, îi va prinde în cursă pe unii. În cele din urmă, toate informațiile trec printr-un labirint de țevi interconectate care sunt urmărite și controlate centralizat de știți voi cine.”

Și, în cazul în care nu v-ați prins, Blunden accentuează mesajul:

„Toată această poveste după care se va reuși coagularea unei rezistențe în jurul social media este un pic naivă. Mișcările adevărate nu apar din pseudoanonimitatea internetului, care colcăie la modul literal de informatori, hackeri și securiști guvernamentali iscusiți.”

Așadar, a protesta online față de închisoarea online în care suntem îngrămădiți este ca și cum dizidenții sovietici s-ar fi oferit voluntari pentru a merge în Gulag ca să le predice acolo deținuților. Este autoruinător.

Ce alternativă avem atunci? Rezistență? Refuz? De unul singur? Cum ai putea să-i motivezi pe alții să ți se alăture în epoca noastră, dacă nu online?

Dacă există soluții simple la aceste probleme, eu încă nu le-am auzit. Dar știu următorul lucru: la fel ca deținuții din gulag, într-o zi ne va chinui gândul că la un anumit moment am fi putut rezista. Când rezistența era încă posibilă.

Aceasta este o temă constantă pentru Soljenițîn: cât de ușor era să reziști la început și cât de imposibil a devenit mai târziu. Cetățeanul sovietic, care-și punea încrederea într-un sistem pe care nici măcar nu-l putea înțelege, credea că, și în cazul în care ar fi fost acuzat de o infracțiune, ar avea o șansă de a respinge acuzația.  „Nevinovăția generală a dat naștere unui eșec general de a acționa. Poate nu mă vor lua pe mine? Poate se va dezumfla totul?”, scrie Soljenițîn.

În gulagul digital ne găsim într-o situație similară. „Dacă urmăm regulile totul va fi bine. Să ne relaxăm. Nu e mare lucru.”

Dar care reguli? Creează-ți un cont pe siteul poștei. Fă-ți injecția cu vaccinul experimental mRNA. Nu pune întrebări și nu contesta online autoritățile, iar atunci te vei putea bucura de toate roadele acestei minunate existențe digitale!

Așadar, cum vi se pare situația? Mai sunteți sigură că se va fâsâi dacă acceptăm tăcuți toate dictatele?

Scriu toate acestea nu din defetism, ci pentru că nu vom fi niciodată capabili să oprim acest proiect totalitar dacă nu vom recunoaște verde în față cu ce avem de-a face. Este ceva în sine greu. Nimeni nu vrea să privească în față un monstru. Dar trebuie să o facem și nu trebuie să ne amăgim cu privire la natura monstrului pe care îl vedem.

PROBLEMA „NEVACCINAȚILOR”

de CJ Hopkins

Așadar, Noii Normali discută Problema Nevaccinaților. Ce vor face cu noi? Nu, nu cei care nu s-au „vaccinat” încă. Noi. „Covidioții”. „Coronascepticii”. „Cei care neagă știința”. „Cei care neagă realitatea”. Cei care refuză să se „vaccineze” vreodată.

Pentru noi nu există loc în Noua societate Normală. Noii Normali știu asta și același lucru îl știm și noi.Pentru ei, noi suntem un neam de oameni suspecți și străini. Nu le împărtășim credințele ideologice. Nu participăm la ritualurile lor de loialitate, sau dacă o facem, o facem bombănind, pentru că ne forțează să o facem.  Ne îndeletnicim cu „teorii conspiraționiste” oculte cum ar fi „știința de dinainte de martie 2020”, „imunitate naturală de turmă”, „rata mortalității ajustată la populație”, „Suedia”, „Florida” și alte erezii.

Nu au încredere în noi. Suntem niște străini printre ei. Ne bănuiesc că ne simțim superiori. Cred că încercăm să conspirăm împotriva lor, că încercăm să-i înșelăm, să-i nedumerim, să-i înșelăm, să le pervertim cultura, să le abuzăm copiii, să le contaminăm prețioasele lichide corporale și să mai facem Dumnezeu știe ce alte orori.

Așadar, discută nevoia de a ne segrega, cum să ne segregheze, când să o facă, pentru a proteja societatea de noi. În opinia lor, nu suntem altceva decât criminali sau mai rău o ciumă, o infectare. În cuvintele cuiva (nu-mi amintesc exact cine), „a scăpa de nevaccinați nu este o problemă de ideologie. Este o problemă de igienă” sau ceva în genul acesta. (Trebuie să caut și verific citatul. S-ar putea să-l fi scos din context).

În IsraelEstoniaDanemarcaGermaniaSUA și în alte țări Noi Normale au început deja procesul de segregare. Este doar o chestiune de timp până să înceapă și în Marea Britanie. Forumul Economic Mondial, OMS, UE și alte entități transnaționale pun umărul la realizarea noului sistem de segregare care potrivit FEM „va trebui armonizat de o instituție normativă, cum este OMS, pentru a ne asigura că este etic.”

Aici, în Germania, guvernul ia în considerare să ne interzică a mai munci în afara casei. Deja ni s-a interzis să mai zburăm pe liniile aeriene comerciale. (Putem încă folosi trenurile dacă ne îmbrăcăm ca Noii Normali.) În orașul Postdam, chiar în apropiere de Wannsee (al cărui nume s-ar putea să vi-l amintiți de la lecțiile de istorie de secol XX) , ni s-a interzis să intrăm în magazine și restaurante. (Nu sunt sigur dacă mai putem folosi trotuarele sau trebuie să mergem prin șanțuri.) În Saxonia, ni s-a interzis să mergem la școală. La Berliner Ensemble (teatrul fondat de Bertolt Brecht și Helene Weigel, doi oponenți de-o viață ai totalitarismului și fascismului) nu avem voie să mergem la spectacolele Noii Normalități.

În SUA, ni s-a interzis accesul în universități. Copiii noștri nu au voie în școlile publice. În New York, noul „certificat Excelsior” le va permite Noilor Normali să meargă la evenimente sportive și culturale, cu conștiința că Nevaccinații au fost interziși sau segregați în secțiunea „Doar pentru Nevaccinați”. Sistemul de certificare, creat de IBM, care, dacă istoria ne spune ceva, se pricepe destul de bine la astfel de sisteme (OK, din punct de vedere tehnic era vorba de Deutsche Hollerith Maschinen Gesellschaft, subsidiara nazistă a IBM), a fost lansat weekendul trecut cu mult zgomot.

Iar acesta e abia începutul.

„Certificatul verde” israelian reprezintă modelul viitorului, ceea ce, într-un anume sens bolnav și fascist, are sens. Când trăiești deja într-un stat apartheid, ce mai contează încă puțin apartheid?

Bine, știu ce gândesc Noii Normali. Ei cred că îi „induc” din nou în eroare pe oameni. Că exagerez. Că asta nu este în realitate segregare și cu siguranță nu este nimic de genul „apartheid medical”.

La urma urmelor (după cum îmi vor reaminti cu seriozitate Noii Normali) nimeni nu ne forțează să ne „vaccinăm”. Dacă alegem să nu o facem sau nu putem din motive medicale, tot ceea ce avem de făcut este un „test” înainte cu 24 de ore de a merge la restaurant, la teatru sau la meci, sau în vizită la muzeu, sau să mergem la facultate sau să mergem cu copiii la locul de joacă sau la școală, iar rezultatele testului ne vor folosi pe post de „pașaport de vaccinare”! Nu trebuie decât să le arătăm Ofițerului care verifică Regulile Covid și (presupunând, desigur, că rezultatele sunt negative) vom putea lua parte în Noua societate Normală la fel ca și cum ar fi „vaccinați”.

Ori „vaccin”, ori „test”, iar oficialii Noii Normalități vor fi mulțumiți, deoarece testele și certificatele nu reprezintă decât etape pregătitoare. Scopul îl reprezintă o obediență absurdă. Chiar dacă iei de bun ce spun Noii Normali, dacă ai sub 65 de ani și o sănătate relativ bună, a te „vaccina” este mai mult sau mai puțin fără sens, cu excepția faptului de a arăta că ești supus și crezi în povestea oficială Covid19 (baza ideologiei Noii Normalități). Chiar și marii ierarhi ai „Științei” lor mărturisesc că asta nu te împiedică să răspândești „ciuma”. Iar testele PCR nu au niciun sens după cum a admis într-un final chiar și OMS. (Poți obține un rezultat pozitiv de la banana nordului… dar poate ar fi bine să ai grijă cui îi spui asta).

Spre deosebire de „vaccin” și de „test”, alegerea forțată între cele două nu este deloc lipsită de sens. Nu este o întâmplare că ambele alternative implică o violare a corpurilor noastre, în mod literal o penetrare a lor. Nu prea contează în realitate ce este în „vaccinuri” sau ce „rezultate” produc „testele”. Scopul este o demonstrație de forță, de forță a Noilor Normali de a ne controla corpurile, de a le domina, de a le viola psihic și fizic.

Acum, vă rog să nu vă entuziasmați, prietenii mei „conspiraționiști”. Nu am devenit încă Qanon. Bill Gates și Klaus Schwabb nu stau împreună pe yahtul lui George Soros sorbind adrenocrome și visând cum să violeze nasurile oamenilor. Aceasta face parte din structura sistemului. Este o trăsătură standard a societăților totalitare, a sectelor, a grupurilor de auto-ajutor și… ei bine, a societății umane în general (…)

Problema în acest moment sunt Nevaccinații și ritualurile publice  executate pentru a face „realitate” din ideologia Noii Normalități și ce să facem cu aceia care refuză să participe la ritualuri, care refuză să uite „vechea normalitate” și să se convertească la Noul Normalism astfel încât să putem funcționa în societate fără să fim segregați, criminalizați sau „diagnosticați” ca „sociopați” sau cu cine știe ce altă boală psihică.

Noi, „conspiraționiștii care neagă realitatea”, nu putem scăpa de această dilemă. Nu mai este Europa anilor 30. Nu avem unde să emigrăm. Bine, pentru o vreme sunt unele state americane care s-au revoltat, plus alte câteva oaze de „veche normalitate” însă câtă vreme credeți că vor rezista? Deja circulă „variantele mutant” și doar Dumnezeu știe ce se va întâmpla când efectele pe termen lung ale „vaccinurilor” își vor face simțită prezența.

Nu, pentru cei mai mulți dintre cetățenii imperiului capitalist global se pare că Noua Normalitate este aici pentru a rămâne mult timp. Așadar, dacă nu suntem pregătiți să devenim Noii Normali, va trebui să ne luptăm. Cel mai probabil va fi o luptă urâtă și personală, dar nu putem evita asta. Dat fiind faptul că mulți Noi Normali sunt prietenii și colegii noștri, sau chiar membri ai familiei noastre, este tentant să credem că „își vor reveni”, că e „doar o exagerare isterică” și că „totul va reveni la normal în curând”.

Ar fi o greșeală de proporții din partea noastră … foarte posibil o eroare fatală.

Când ajung în această etapă, mișcările totalitare nu se opresc pur și simplu din inerție. Își continuă avansul până la potențialitățile ultime, transformând în cele din urmă societățile în imagini oglindă monstruoase ale lor, cu excepția cazului în care nu întâlnesc o rezistență serioasă. Există o șansă la început când o astfel de rezistență poate prinde contur. Această șansă există dar dispare foarte rapid.  Nu vă pot spune cum puteți rezista cel mai bine, dar vă pot spune că începe prin a vedea lucrurile clar și a numi lucrurile și oamenii exact ceea ce sunt.

Să nu facem aceeași greșeală pe care au făcut-o alte minorități de-a lungul istoriei, atunci când s-au confruntat cu o nouă ideologie totalitară. Mai presus de toate, dați-vă seama în ce direcție se îndreaptă această mișcare, în direcția spre care s-au îndreptat întotdeauna mișcările totalitare (Vezi. e.g., Milton Mayer’s They Thought They Were Free: The Germans 1933-45.)

Nu, Nevaccinații nu sunt noii evrei iar Noii Normali nu defilează cu zvastici, însă totalitarismul este totalitarism, indiferent de marile minciuni, de ideologia și dușmanii declarați. Contextul istoric și costumele se schimbă, dar traiectoria sa nemiloasă rămâne neschimbată.

Astăzi, Noii Normali ne oferă o „alegere”: a) fie ne conformăm la ideologia Noii Normalități sau b) segregare socială. Ce credeți că ne pregătesc pentru mâine?

Opinie: PLANUL NOII ORDINI GLOBALE “CHINEZEȘTI” PRIN PANDEMIE și descifrarea mecanismelor de CONTROL AL POPULAȚIEI – propaganda de război, INVENTAREA DUȘMANILOR FICTIVI, mitul salvatorului, CONFUZIA și HAOSUL PROFITABILE. Cum se încurcă în minciuni contradictorii “specialiștii” legat de ROSTUL PAȘAPOARTELOR DE VACCINARE versus TRANSMITEREA VIRUSULUI DE CĂTRE ASIMPTOMATICI

„VOM AVEA O SOCIETATE DE ZOMBI”/ Liderii europeni vor să introducă un CERTIFICAT DIGITAL de VACCINARE în primăvară/ Pașaportul de vaccinare: o AMENINȚARE la adresa libertății

OMS a schimbat definiția IMUNITĂȚII DE TURMĂ, de acum legată exclusiv de VACCINARE/ Cum va deveni vaccinarea OBLIGATORIE? Pașapoarte de imunitate, obligații de serviciu, condiționarea călătoriilor…/ Vor obliga HORECA și sectorul privat angajații să se vaccineze?/ Spania face REGISTRU cu cei care NU se vaccinează/ Italia: medicii sceptici față de vaccinurile covid, SANCȚIONAȚI

La un an de la debutul noului totalitarism patologic. CJ Hopkins despre GloboCap și intrarea în FAZA A DOUA a NOULUI NORMAL

MILITARIZAREA NOULUI NORMAL. Care este semnificația războiului împotriva „terorismului intern”, în care sunt asimilați „teoreticieni ai conspirației” și „negaționiști ai realității”?

NOUL TOTALITARISM PATOLOGIZAT sau Bine ați venit în Minunata Nouă Normalitate

NOUA ORDINE COVID. De la biosecuritate la totalitarism/ Filosoful BERNARD-HENRI LEVY: este reacția față de virus un triumf al PĂPUȘARILOR LUMII și o repetiție pentru un nou mod de a ARESTA SI ASUPRI oamenii?/ Covid-19 ca LOVITURĂ DE STAT

CORONAVIRUSUL ȘI AGENDA GLOBALISTĂ sau de ce „leacul” poate fi mai rău decât boala. Prin legea marțială medicală, spre reprimarea dizidenței și controlul populației?


Categorii

Guvernarea electronica (E-GUVERNARE), Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Panopticon, Traduceri

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

28 Commentarii la “CĂTRE GULAGUL DIGITAL. Certificatele verzi de vaccinare sunt aici ca să rămână/ „Pentru noi nu există loc în Noua societate Normală”

  1. Sunt deja 2,3 milioane de cetățeni români injectați cu serul ucigaș, oricare ar fi fabricantul.
    Nu credeam ca sunt atât de mulți prosti în România. Cu durere o spun pentru sufletul lor. Mai ales pentru cei care frecventeaza săptămânal bisericile și au anumite pretenții privind statutul lor de credincioși.
    Se întâmplă ca la Referendumul pentru familie. Acum fac vaccinul împotriva lui Dragnia.

    Segregarea socială este indusă de ei, în primul rand, nu de cei care privesc vaccinarea ca pe un păcat similar cu consumul de alcool, droguri, fumatul etc.
    Nici ei nu știu de ce fac vaccinul, dar se simt bine în postura de obedienti.

  2. @miriam

    Nu credeam ca sunt atât de mulți prosti în România.

    Nu știu dacă e în regulă să avem atitudinea asta față de toți cei care se vaccinează…

  3. @admin. Multi dintre cei care -si fac vaccinul sint oameni care se duc la biserica, sint oameni…. decenti. Avem chiar si un ierarh pe care -l admiram care s0a facut demostrativ vaccinul. Cunosc pe cineva, o credincioasa foarte atasata de biserica, picteaza icoane, cinta la strana, etc care si-a facut vaccinul printre primii si care sustine cu tarie purtarea mastilor in biserica etc.

    Intrebarea este de ce isi fac vaccinul? Unii dintre ei pur si simplu decid ca autoritatile trebuie crezute, ca e bine pentru un om care se duce la biserica sa fie si un “law abiding citizen” – adica un cetatean bun. Cu alte cuvinte astea doua merg mina in mina – noi crestinii nu sintem niste “revolutionari” noi dam cezarului ce-i al cezarului si Lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. Pentru ca pina la urma este un vaccin – nu ni se cere sa ne lepadam de Hristos.

    Altii, dintre acesti oameni decenti si care frecventeaza biserica, pur si simplu merg pe ideea ca ce-o fi o fi, fac semnul crucii, imi pun increderea in Dumnezeu si asta e!Si asa nu ne putem opune.

    Si aici apare dilema? Ce reprezinta de fapt acceptarea vaccinului si a mastilor in biserica, etc? este un pacat? Sau este un pacat sa te enervezi pe cei care accepta toate astea … din perspectiva noastra?!

    Parerea mea, si este o parere strict personala, este ca exista deja mult prea multe semne, avertismente si fapte concrete care indica chiar si unuia care chiar nu vrea sa vada, ca se intimpla ceva cu totul neobisnuit la nivel mondial si ca autoritatile astea in care am putea sa ne incredem au reactionat ciudat si mai ales tiranic. Printre altele ne inchid bisericile sau ne restrictioneaza in acest sens! Automat asta trebuie sa-i spuna unui cetatean care frecventeaza biserica si are un sistem de valori oarecare, ca ceva nu este in regula …. cu autoritatile! Daca am accepta ca manastirile si calugarii ar fi criteriul cel mai inalt de abordare a unei situatii o sa observam ca nimeni din manastirile din Romania cel putin, nu se inghesuie la vaccin, ca sa nu spun ca e pe invers. Ori asta ar trebui sa spuna ceva cetatenilor buni care vin la biserica….sau, ma rog, si asta ar fi un criteriu.

    In Biblie exact la Apocalipsa si exact la semnul fiarei se spune asa: cine are pricepere sa socoteasca….Adica chiar in Biblie, chiar Sf, Ioan de fapt Hristos ne indeamna – cercetati!!!!

    Ori vaccinul acesta ciudat devine conditia pentru a avea acces la diverse servicii. Este normal?! Si cine impune aceste conditii?! exact cei care ne inchid si restrictioneaza bisericile! Deci?! Unu’ si cu un’ fac …nu neaparat 666 dar trag un semnal de alarma – ca trebuie cercetat, ca autoritatile nu trebuies crezutefara un minim de cercetare mai ales cind stii ca exista si opinii contrare venite din partea unor oameni de specialitate,etc. Eu vorbesc sau ma pun in locul unuia care nu este anti-vaccin cum sintem noi aici. Ma refer la cei moderati sau, hai sa zicem, nestiutori….

    Cerceteaza inainte de a accepta asa ceva… si daca ar cerceta ar fi imposibil sa nu observe ca ceva este foarte in neregula cu aceste asa -zise vaccine si atunci s-ar gindi de 2 ori pina l-ar face.

    Asta mai inseamna si altceva: fiecare dintre toti astia care decid sa-si faca vaccinul fara nici o opozitie sau macar amanare ne fac noua viata din ce in ce mai grea. pentru ca in momentul in care se va crea o majoritate vaccinata nu-i va mai opri nimic pe satanistii care ne conduc sa ne excluda cu totul din societate sau ceva p-aproape. Cu alte cuvinte acceptul lor tacit reprezinta ridicarea zidului digital in jurul nostru, dar si al lor.

    Sigur, exista cazuri, extreme cind nu se poate evita vaccinul pentru ca asta ar pune i npericol alte vieti si situatii – dar cei care se reped sa-l faca fara practic nici o presiune dar care mai si vin la biserica plini de fervoare- ei bine, despre astia pot sa spun ca miriam s-ar putea sa cam aiba dreptate.

    Lucrurile sint foarte serioase! si se misca extrem de rapid! Si noi inca ne la leganam in ideea ca …. totul o sa fie bine ca pe vremuri?! Pina la urma sfintii martiri d-aia au fost martiri ca s-au opus sistemului atunci. Sa nu intelegeti de aici ca noi am fi niste martiri ca ne opunem vaccinului. Nu! Dar ne opunem la ceva ce ne pune vietile in primejdie si mai ales ne-a adus la un fir de par de stampilarea finala.

    Si, nu, pina la urma prostii nu intra in Rai! Nici unul dintre sfinti nu a fost vre-un prost. CHiar daca se prefacea din motive de smerenie! Asa ca….
    Chestia cu “nu judeca” cred eu, se aplica ceva in genul – Ti-ai facut vaccinul.. Ok asta e! Raminem prieteni dar asta nu inseamna ca aprob ce-ai facut!

  4. Eu, unul, n-am mai scris demult…dar situatia pare oarecum disperata acum. Nu sunt defel un revolutionar, dar daca acum nu ne pozitionam ferm, riscam sa pierdem tot ce (aparent) mai avem. Acum este momentul sa iesim cu Crucea in fata si sa marturisim credinta noastra si a stramosilor. Maine s-ar putea sa fie prea tarziu! Imi doresc sa vad o pozitionare a Ierarhilor nostri si a Bisericii, dar vad ca trebuie sa-i tragem dupa noi, pentru ca nu se pozitioneaza ferm. Nu inteleg din ce motive. Cred ca trebuie actionat din parohie in parohie si toate acestea sa miste ierarhia, daca aceasta nu poate inca sa se se pozitioneze. Nu vreau sa par prapastios, dar daca nu miscam nimic ma tem ca nimic vom culege! Adica, Gulag!

  5. @Petra, de acord.
    In afară de argumentele prezentate, a pune pe Hristos, ca importanta, pe un loc secund față de vaccin, inseamnă că nu ai încredere în El, cât ai încredere în vaccin.
    Cei care se roagă mai frecvent, se împărtășesc mai des de 40 de zile și se uită cu teama prin biserica lângă cine stau, dacă are mască, cum o ține pe nas, se uită cu teama la cei care se împărtășesc în fața lor la altar, dacă tușesc, dacă strănuta, vor sa fie primii în rând, ca să nu ia lingurița după aceștia, au niște probleme de raportare la Sfânta Împărtășanie și la Hristos.
    Preoții și enoriașii se poarta cu mănuși cu ei și le dau impresia ca ei au dreptate și ceilalți nu.
    Părinți din mănăstiri s-au exprimat clar în legătură cu vaccinarea, pandemia, virusul ucigaș, spunând că sunt înșelari demonice.
    Mulți dintre cei vaccinați îi frecventeaza pe acești preoți, dar asculta selectiv doar ceea ce le convine din ceea ce spun ei.

  6. @petra

    Sunt mai multe categorii de oameni care si-au facut vaccinul. Unii pentru ca nu pot iesi din paradigma normalitatii, adica nu isi pot inchipui ca lucrurile stau intr-atat de rau la nivel generalizat. Altii pentru ca au cedat psihologic si au vrut sa simta ca fac ceva. Si ma refer la oameni care nu sunt din Biserica, nu sunt obisnuiti sa problematizeze in stil apocaliptic. Ati fi surpinsi sa descoperiti ca si omul mediu, simplu, care vrea totusi sa revina la normalitate, nedus la biserica, nu inghite de-a gata chiar toata propaganda, chiar si daca s-a vaccinat. Este o trufie sa credem ca in acest moment lucrurile s-au impartit drastic intre prosti si destepti. Si nu cred ca desteptaciunea ne ajuta cu ceva daca dispretuim pe ceilalti. Altfel, sigur ca, pe fond, mai ales din zona “noastra”, justificarile pentru vaccinare tin de o lipsa deja primejdioasa de discernamant care e vatamatoare inclusiv din perspectiva mantuirii.

  7. Mai bine retrograd, bigot, anormal si “tampit”, decat satanist !
    Ideea este ca suferinta si moartea in aceste conditii capata semnificatii deosebite, SUNTEM SUB OCHIUL CEL CE TOATE LE VEDE SI LE CUNOASTE, INAINTE DE A FI, SO WHAT ?

  8. “Este o trufie sa credem ca in acest moment lucrurile s-au impartit drastic intre prosti si destepti. Si nu cred ca desteptaciunea ne ajuta cu ceva daca dispretuim pe ceilalti.”Corect! O capcana de care ma impiedic la fiecare pas. De cite ori intru in biserica incep litania in gind : “nu-i judeca, nu-i jdueca, etc” pe cei care poarta masti si se uita in jur cu teama etc. Dar de fapt ii judec. Cadem in aceasta capcana fara doar si poate.

    Pe de alta parte…..se stringe cercul in jurul nostru – tocmai din cauza acestor atitudini. Si acesta este un fapt la rindul lui!

  9. Doamne ajuta!
    Un Parinte cu har mi-a raspuns recent la intrebarea cum de oamenii isi pun mai mult nadejdea in vaccinuri decat in Dumnezeu, ca “oamenii din lipsa de credinta, iau decizii primejdioase sau prapastioase” (nu imi aduc aminte exact care din cuvintele acestea doua le-a folosit ; am incercat sa citez). Si l-am intrebat referindu-ma la oamenii care au o randuiala crestina in mod regulat.
    Nadajduiesc ca Hristos va interveni curand (gandul ma duce la vorbele Mitropolitului Neofit). Pandemia aceasta a pus frana unei lumi care mergea tot mai rau in directia gresita (asa cum a spus un Parinte din Sf. Munte). Dar din pacate, in general, lumea nu a ales pocainta ci a alunecat apoi mai mult spre rau. Si aici nadajduiesc ca in nemasurata Sa dragoste si milostivire, Hristos va carmui corabia spre o directie mai buna, ca sa nu se loveasca mai tare.
    Doamne ajuta in toate!

  10. @petra
    Prezenta si pozitia crestinilor in situatii grele este o marturisire de credinta, asa cum spunea si Sfantul Paisie Aghioritul. Tacerea celor care nu vor sa “judece” a fost si este exploatata de o.s. in favoarea lor, de aceea trec ca prin branza si inving fara nici o lupta.
    “Daca nu incep unii sa loveasca raul, adica sa infrunte pe cei ce smintesc lumea, se va face mai mult rau”, spune Sfantul Paisie.
    A protesta si a lua atitudine in conditiile actuale este o marturisire de credinta si nu are nici o treaba cu judecata, cei care nu zic nimic nu inseamna ca NU JUDECA, ci inseamna ca “adorm lumea”, o lasa asa cum este ca nu cumva sa se intristeze si sa se trezeasca lumea , ci sa continue sa doarma linistita si multumita intr-o MULTUMIRE FALSA SI ASA PE TOATE LE NIVELEAZA SI SE ALEGE PRAFUL, in timp ce ei se mangaie cu gandul ca nu judeca lumea si ca se roaga. Trebuie multa rugaciune si plangere in ascuns, insa trebuie si ATITUDINE FATISA, LA VEDERE. Astia care lucreaza acum sunt hulitori impotriva Duhului Sfant si trebuiesc infruntati cu curaj si nu incurajati prin tacere de cei care inteleg cum sta treaba.

  11. Am relatat ce se întâmplă la mine în biserica în legătură cu mascații ipohondri.
    Acum zece zile am fost la Sfânta Liturghie într-un orășel unde am lucrat acum vreo 20 de ani, cu o biserică ctitorita de Petru Rareș, mică – mică, interior înghesuit și de soba de teracotă din mijlocul nartexului, cu un cor de amatori în dezacord unii cu alții, doi preoți care au slujit într-un mod mai clasic, inclusiv cu ieșirea cu Sfintele Daruri și atingerea lor de capul credincioșilor, lucru pe care nu l-am mai văzut demult pe la nicio biserica.
    Mulți copii au venit sa fie împărtășiți în timpul slujbei, căutând spațiu de joaca printre picioarele adulților, iar noi cei mari abia aveam loc în biserica să ne facem Sfânta Cruce, așa eram de înghesuiți.
    Unii aveau masca pe nas, alții sub nas, alții pe bărbie și alții deloc. Nu era deranjat nimeni de atitudinea celuilalt. Chiar am întrebat o creștină fără mască cum era treaba. Mi-a spus că nu comentează nimeni subiectul și nu este un subiect de discuție în biserica. Chiar m-a atenționat ca masca îmi face rău și atunci am scos-o. La sfârșit s-au împărtășit aproape toți adulții.
    Am simțit ca harul din timpul slujbei ma cuprinsese temeinic și stătea în locul unde sălășluiește sufletul fără să fie influențat de zgomotul străzii, după ce am ieșit, de microbuzul cu care m-am întors în orașul mare, cu credincioși semandicosi, unde locuiesc.
    Harul l-am simțit de duminică până marți, lucru care mi se întâmpla foarte rar. Am încercat să găsesc o explicație pentru prezenta Sa atât de mișcătoare și, nu în ultimul rând, m-am gândit că poate oamenii aceia au mai multă credință și mai puțină ipohondrie.

  12. de acord cu admin.
    de acord cu GeluS

    Exista o linie foarte fina intre aroganta si sincera dezaprobare a ceea ce se intimpla. Si cred c-o trecem inainte si inapoi tot timpul. Dar, trebuie sa recunosc, ca sint mai mult de partea dezaprobarii si a luptei pe fata la ora actuala. Mi se pare singura care mai semnifica ceva in conditiile de acum- si oricum, in citeva luni nu vom mai avea nici acest lux.

  13. Este greu in aceste timpuri de incercari sa raminem in iubire. Este mult mai usor sa judecam si sa ne simtim ofensati de putina credinta sau de fatarnicie .
    Da, avem raspunderea morala de a lua atitudine. Vom fi judecati pentru faptele bune pe care am fi putut sa le facem si nu le-am facut, spune parintele Papacioc.
    Da, este greu sa schimbi convingerile cuiva, cu atat mai greu daca o faci de pe o pozitie de superioritate si cu un ton acuzator. (Departe de mine intentia de a fi moralizatoare , vorbesc din propria experienta.)
    Dar in acelasi timp cred ca este important, indiferent de piedici, sa nu raminem indiferenti si sa nu ne lasam dezbinati.
    Suntem numerosi cei care ne exprimam nemultumirile in scris, din spatele unui ecran, pe mass media sau in grupuri mici de prieteni.
    Dar din pacate nu este suficient si cred ca aceasta lupta ar avea sanse de castig daca popoarele din lumea intreaga ar intelege ca cei care conduc si iua decizii “spre binele nostru” au atita putere cata le dam.
    Si dupa cum spunea parintele meu duhovnic, indiferent de greutatile ce vor veni, sa nu facem compromisuri ce ne pot pune in pericol mintuirea, sa ne pastram credinta si Dumnezeu va avea grija de noi. Nimic nu se intampla fara voia lui.
    Doamne ajuta!

  14. Interesantă dezbaterea! Problema esențială este aceea de a da lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu, iar cezarului NUMAI ceea ce i se cuvinde lui. Mare virtute discernământul în zilele acestea.
    Cât despre vaccinuri și acte de identitate cu microcip- probleme ardente în prezent- ne-a vorbit păr Iustin acum vreo 10 ani și mai bine. La fel și Sf Păr Paisie Aghioritul.
    Despre atitudinea noastră de acum, pornind de la arhierei și până la noi, ne-a arătat ce tb ca să facem proorocul Iezechiel, citiți cap. 2, dar mai ales ultima parte a cap. 3, de când se duce la Tel Aviv.
    Bine ar fi dacă am înțelege, că Covid 19 este mai mult decât o pandemie și o ideologie (la pachet cu marea resetare; este o religie nouă. Și care nu va accepta necredincioși și apostați în ceea ce o privește.
    Iar despre motivele pt care un necredincios NU ar tb ca să se vaccineze, iată două: nu este vorba de un vaccin, ci de un tratament genic (care oricum nu a mai fost utlizat pe om), care are șanse, conform lui Virgiliu Gheorghe, ca să intre și să afecteze genomul omului „vaccinat”, apoi este un „vaccin” experimental, cel puțin până vor trece min. 2 ani de la începerea inoculării sale, cine-și oferă propriul său trup unei testări,precum trupurile porcușorilor de Guineea?
    Un motiv pt un creștin: „vaccinurile” au fost create pe baza uciderii unor prunci nenăscuți, deci avortați, vedeți studiul trimis Patriarhiei de către federația Provita sub semnătura președintelui ei de onoare, păr. prof. Vasile Mihoc.
    Spre info, dar nu spre smintire, vineri 19 martie au început vaccinările și în muntele Athos. Din păcate vor fi și monahi care vor cădea până la urmă, dar și ei sunt oameni ca și noi, cu bune și rele.

  15. @Cristian,
    Covid19 este o ideologie și o religie care lucrează pe bază de carnete de partid, ca și comunismul. Similar, unii capătă carnetele roșii de partid conjunctural, forțați de niște situații sau cedând unor presiuni ale anturajului lor(vezi și motivațiile vaccinarii), alții zeloși, dau din coate și se baga în fața pentru a obține carnetul, făcând în același timp și propagandă covidica și călcând în picioare libertatea celorlalți. De fapt călcând în picioare dreptul celorlalți de a da cezarului doar ceea ce este al cezarului, adică dreptul de a-și folosi propriul discernământ. Atunci când chemi telefonic poliția în biserica sa verifice măștile și distanțarea ești doar un fanatic covidic oare?
    Acestea ar fi extremele. Iar la mijloc o masă amorfa, care se ghidează după mărimea pumnului pe care îl afișează cei mai vocali.
    Cei care au discernământ aproape că ar trebui sa își ceara scuze celorlalți pentru asta. Nu de alta, dar sunt o minoritate și nu au cum să aibă dreptate.
    Studiul Provita despre vaccinuri este un text prea lung și prea obositor (!!!!) pentru mulți dintre creștini, ca să fie citit cu răbdare și în folosul discernământului lor.
    Iar carnetele roșii de partid erau tentante și în timpul comunismului pentru cine știe ce avantaje, darmite acum când în unele zone ale lumii oamenii sunt amenințați că nu vor mai avea voie sa iasă din casă fără acestea.
    …………
    Părintele Iustin Parvu a spus să nu luam vaccinul.
    Și acest lucru ar fi de ajuns pentru un credincios adevărat, ca să își pună întrebări.

  16. Papa, Fauci, satanista Chealsea Clinton, big tech… despre cum sa arate lumea…mai comunista, mai ptuin numeroasa, mai buna cu zeita Gaia
    https://www.israel365news.com/189501/pope-gathers-moderna-pfizer-chelsea-clinton-for-conference-on-health-for-the-soul/

  17. Pt miriam: în mare sunt de acord cu tine.
    Pt unii credincioși nu este de-ajuns îndemnul păr. Justin; și atunci este bine, ca aceștia să audă/citească și justificarea. Spor!
    Sper că nu consideri, că studiul semnat de păr Vasile Mihoc este prea luuuung pt destinatari! Pt ceilalți, dacă nu vor să-l citească, poziția lui este, că dacă acceptăm ”vaccinurile” respective, atunci ne solidarizăm cu cei care au acceptat avortarea pruncilor nenăscuți ale căror organe au fost prelevate pt elaborarea „vaccinurilor”. Un fel de accesorii la crimă. Iar papa Francisc a acceptat deja aceasta, spunând că merită „sacrificiul” acestor prunci (de parcă ar fi fost voluntar!!), pt a salva mai multe vieții.

  18. Pingback: O PANDEMIE FOARTE CONVENABILĂ. „Pașapoartele vaccinale sunt poarta către cea mai radicală formă de sclavie care s-a văzut vreodată”
  19. L-am intrebat pe Parintele si duhovnicul meu de aici cum ar trebui sa fac cu vaccinarea.
    Parintele mi-a zis ca este alegerea mea, insa este bine sa urmam orientarea atonita a Egumenului Efrem de la Vatopedu care este pentru vaccinare.
    Pana acum n-am stiut nimic despre aceasta orientare atonita !

  20. @GeluS

    In măsura in care pr Efrem ar fi reprezentativ pentru tot Athosul… alți stareți au spus altminteri.

  21. @admin
    Pai daca nici acolo nu-i unitate de opinii, ce sa mai zic de alte parti…trist !

  22. Nu am citit tot ce a spus Starețul Efrem până acum, însă din câte știu, nu s-a pronunțat asupra oportunității vaccinării, ci a spus doar că vaccinul este o chestiune medicală, iar el nu este medic. Asta nu înseamnă că este pentru. Gândiți-vă la ce presiune este supus din partea Constantinopolului. Amintiți-vă de întâmplarea de la Kiev, unde s-a aflat din ascultare, și cum a rânduit Domnul lucrurile! În altă ordine de idei, nu vă mirați că nu este unitate de idei în Athos, pentru că până acum nu s-a întrunit Sfânta Kinotită pentru a hotărî și a adopta o poziție în acest sens. Mai mult decât orice răspuns competent medical, noi avem nevoie de o poziție duhovnicească simplă și limpede, fără exagerări, în problema vaccinului – vaccin care, evident, este cel puțin dubios -, și să fie în același timp sobornicească și să devină astfel poziția Bisericii. Așa mi se pare mie că ar sta lucrurile. Săptămâna Mare cu folos!

  23. Sfintii Parinti ne spune clar si totodata Parintele Paisios ca vaccinul este pecetea si vai de acei care il fac mai ales acum vara cand razele soarelui ii vor fi asupra lor si vor avea o durere insurportabila vai de acei oameni ne spune Parintele ….infricosatoare vorbe …Mitropolitul Neofit ne avertizeaza ca dupa pasti o sa vedem minuni mari dar sa ne pregatim de razboi … in ATENA au pus invierea Domnului la ora 21.00 ce vremuri traim dar Dumnezeu nu ne-a lasat avem 2 invieri la 21.00-23.00 23.00-2.00 cum sa facem invierea la ora 21.00 ,deci in saptamana mare toata lumea a fost tulburata cum inviere la ora 21.00 ?? la ora actuala traim minunea Domnului in ultima clipa a fost schimbat programul de Inviere Slava tie Doamne !!!….O Inviere usoara sa avem plina cu pace si iubire …..!ΚΑΛΗ ΑΝΑΣΤΑΣΗ….!!!

  24. Va urez un Paste cu liniste in suflete si poate ceva mai multa lumina prin bietele noastre creiere, de asemenea!
    si in avans: Hristos A Inviat!!

    Ps – un mic comentariu apropo de pozitiile diferite din cadrul bisericii apropos de vaccin. A face sau nu vaccinul nu este o chestiune bisericeasca ci una medicala- cum zicea si Pr. Efrem. si asta este un adevar! Prin urmare faptul ca unii aleg sa-si faca vaccinul pe principiul dam Cezarului ce-i al Cezarului in timp ce altii refuza nu are un efect asupra pozitiei lor in biserica. Pina la urrma nici chiar IPS Teodosie nu s-a pronuntat explicit impotriva vaccinului. Desi el a spus : nu este nici treaba bisericii sa faca propaganda vaccinarii sau sa incurajeze/descurajeze in directia asta. Si in general, in biserica Greaca se pare ca aceasta atitudine predomina. De aici si marea tacere si lipsa de opozitie fata de masurile draconice luate de autoritati.

    In Romania situatia este alta – manastirile sint impotriva vaccinului si nu se constituie in exemplu in acest sens pentru restul populatiei. Si, am impresia (desi poate ma insel) ca in Romania biserica se bucura mai mult de spriinul popular decit in Grecia. Ceea ce da alt impetus miscarii de opoztiei impotriva politicilor COVID.

    Chiar si in ciuda acestor explicatii eu cred ca ceea ce se intimpla in Grecia este foarte, foarte ciudat! Includ si Athos-ul aici.

  25. @Petra “A face sau nu vaccinul nu este o chestiune bisericeasca ci una medicala- cum zicea si Pr. Efrem. si asta este un adevar!”
    Din moment ce au fost omorâți copii pentru studiu/obținerea acestor vaccinuri – chiar dacă la unele doar în faza inițială, cred că este o chestiune destul de bisericească. La asta mai putem adăuga condiționarea libertății… Doar că eu cred că foarte mulți nu au auzit deloc despre această latură, altfel nu-mi explic de ce nici un ierarh nu vorbește despre asta. Dacă cineva ar putea să-l informeze corect pe Î. P. Teodosie despre aceste lucruri, sunt sigur că ar condamna vaccinurile și nu s-ar rezuma la neutralitate.

  26. Pingback: Cu CJ HOPKINS despre GLOBOCAP și Marea Accelerare către noul totalitarism patologic, cenzura NOII NORMALITĂȚII și demonizarea noilor dizidenți. „Noua normalitate este aici pentru a rămâne”
  27. Pingback: La ce asistăm în prezent? MANUFACTURAREA „NOII REALITĂȚI” TOTALITARE. CJ Hopkins: „să nu ne minţim vizavi de lucrurile cu care ne confruntăm”
  28. Pingback: Tezele lui MICHAEL YEADON, fost vicepreședinte al PFIZER, despre propaganda generalizată despre COVID-19 și potențialul TOTALITAR al pașapoartelor de vaccinare. „Eugeniștii au pus mâna pe pârghiile puterii”/ „Avem nevoie de Dumnezeu acum mai
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare