DE CE ESTE O ABERAȚIE PRELUNGIREA STĂRII DE ALERTĂ? „Asta nu e informație științifică, asta e… Biserica Martorii lui Covid”

Lucian Sârbu:

De ce e o aberație prelungirea stării de alertă?

Vă rog să citiți cu atenție, pentru că oricine a trecut (cu succes) de clasa a V-a deține instrumentele cognitiv-intelectuale ca să înțeleagă ceea ce voi scrie mai jos. În principiu e vorba de mai multe motive, dar mai jos le voi enunța doar pe principalele două.

[1] S-a zis că e nevoie să ne „distanțăm social” pentru ca numărul de îmbolnăviri să nu pună presiune pe sistem, prin „presiune” înțelegându-se că vom avea mai mulți bolnavi „grav” decât paturi disponibile în unitățile spitalicești care să vindece bolnavii de Covid-19.

Dar la momentul declanșării isteriei nu era absolut deloc clar ce înseamnă cu adevărat „presiunea pe sistem”*. Se vehiculau niște cifre imense, mortalitatea era de la 10% în sus, jumătate din bolnavi urmau să fie ventilați mecanic. Asta era în februarie. S-au construit în grabă spitale-suport din carton, nu care cumva să fim prinși descoperiți. Acum, în iunie, putem privi în urmă și observăm următoarele: în momentul de vârf al pandemiei (29 aprilie) au fost 7700 de cazuri active. Câți pacienți erau internați la terapie intensivă pe 29 aprilie? 247, adică 3,20% (doar o minoritate fiind ventilați). Bun, în realitate, având în vedere că numărul bolnavilor era umflat cu cca. 1000 de bolnavi fictivi de la Suceava, procentul real era ceva mai mare, de 3,68%. Dar vedem că procentul e aproximativ la fel și azi, 14 iunie: 4870 de cazuri active, 165 internați la terapie intensivă, adică 3,38%. Avem, așadar, suficiente date istorice ca să știm cam câtă „presiune” va pune pe sistem acest virus în realitate, nu în închipuirile unor demenți.

Bun, și câte paturi are la terapie intensivă România? Păi avem în vreo 4000 de paturi. Asta înseamnă că „presiunea” aia dementă – dacă numărul celor care ajung să ocupe un pat la terapie intensivă e, rotunjit, de cca. 3,5% – se va manifesta cu adevărat atunci când 3,5% din cazurile active = 4000. Adică atunci când cazurile active vor fi peste 114.000.

Știți câte cazuri active a avut Italia în momentul ei de vârf? 108.257. Italia are 65 de milioane de locuitori. România, 19 milioane. Ce-ar trebui să facă populația României ca să ajungă la 114.000 de cazuri active, după o perioadă în care am învățat cu toții ce e o epidemie, de ce e bine să te speli pe mâini, să porți mască în spații interioare șamd? Sex în grup pe stadioane?… Să lingem toți clanțele de la hypermarketuri?… Să dăm din mână în mână aceeași hârtie igienică și aceleași șervețele nazale?… CE? Poate știe cineva, că eu mă declar prea prost ca să-mi vină vreo idee.

[2] Autoritățile comunică în fiecare zi niște cifre. „S-au mai îmbolnăvit atâția, au mai murit atâția.” Nu contest aceste cifre. În logica autorităților ele OR FI adevărate. Ceea ce vreau să remarc este că noi, muritorii de rând, nu avem nici un instrument de a le pune la îndoială.

Ce vreau să spun cu asta? Filozoful Karl Popper a enunțat un criteriu foarte puternic al unei ipoteze științifice: ea trebuie să fie falsificabilă, altfel nu e informație / ipoteză științifică. Pe scurt, o ipoteză A, pentru a fi științifică, trebuie să poată fi pusă la îndoială, adică să poată fi enunțată o ipoteză contrară B și ipoteza contrară să fie testată și demonstrată ca fiind falsă. În caz contrar, dacă nu putem testa contrariul, nu avem de-a face cu o ipoteză / ceva științific, ci cu o aserțiune religioasă, spiritualistă, ideologică… orice, oricum… dar nu științifică.

Or, în cazul informațiilor pe care ni le furnizează autoritățile noastre nu poți testa prin falsificare nimic. Trebuie să luăm de bune cifrele date de d-nii Orban, Iohannis, Arafat, Vela etc. Un „asimptomatic” care e de 20 de zile prizonierul d-nilor sus menționați nu poate să se ducă, să zicem, la Sanador, și să facă un test independent care să-i confirme că are Covid-19. El trebuie să aștepte cuminte, închis într-o cameră, să-i iasă „negativ” testul administrat NUMAI de sistemul d-nilor sus menționați. Habar n-avem cum numără dumnealor bolnavii: la Suceava s-a dovedit că fiecare bolnav era băgat în sistem de 2-3 ori, de oameni care habar n-aveau unul de celălalt. Atenție, în Suceava aflată, chipurile, „sub mână militară”! Rigoare, bla bla. Aiureli! Și-a cerut cineva scuze? ȘTIM dacă s-au îmbunătățit procedurile ca urmare a ceea ce s-a întâmplat la Suceava? Putem verifica / testa prin falsificare informațiile pretins „științifice” ale autorităților, în sensul că putem verifica independent testele, bolnavii, cifrele? NU. Dacă dl. Arafat zice că sunt 1000 de bolnavi noi pe zi, d-apoi, măi oamenilor, 1000 de bolnavi noi pe zi sunt! Și gata. În alte țări, de pildă în Coreea de Sud, autoritățile au mers până acolo încât au publicat numele tuturor celor infectați, pentru ca oricine să poată vedea dacă a fost sau nu în pericol de a fi infectat. La noi absolut toată comunicarea pe acest subiect este în mâna autorităților (mai precis în mâna Grupului de Comunicare Strategică) și nimeni nu poate contesta nimic. Cifrele sunt cifre! Le luați de bune sau… tăceți.

Or, asta nu e informație științifică, asta e… Biserica „Martorii lui Covid”. Care vreți, n-aveți decât să vă închinați la Covid! Dar… „Eu nu cred nici în Iehova / Nici în Budda Sakhya Muni / Nici în viață, nici în moarte / Nici în stingere ca unii…” Continuarea o puteți găsi online, dacă nu o mai țineți minte de la lecția de literatură…

Cam acestea sunt cele două motive principale care ar trebui să-i îndemne pe parlamentarii noștri să respingă mizeria numită „stare de alertă”. Numai că…

[3] Vedeți dumneavoastră, la toamnă vor fi nu una, ci două campanii electorale. Și e nevoie de bani. Și firmele de partid au nevoie de bani. Bani făcuți ușor și legal. Și nu doar PNL-iștii au firme. Are și PSD-ul. De pildă, primarul de la mine, de la Sectorul 1, e pesedist și ne-a dat tuturor măști gratis, importate de o firmă de IT. Habar n-am cât or fi costat, dar cine crede că au picat gratis din cer se înșeală. Blocul are dezinfectant, pus de primărie. Personal, preferam să ne repare liftul, cum ne-a promis, dar na, sunt bune și măștile și dezinfectantul oferite „gratis”. La Sectorul 3 (alt primar PSD) la fel. În alte sectoare ale Bucureștiului nu am treabă, dar presupun că e la fel.

Și tocmai de aceea eu, personal, sunt convins că parlamentul va vota prelungirea stării de urgență. Cu hâr, cu mâr, c-o fi, c-o păți… mai apare Ciolacu de la PSD, mai leșină nițel… dar o vor vota. Pentru că ea convine tuturor politicienilor, din toate partidele (mai puțin cele mici și insignifiante, care nu au acces la nici un fel de pârghii de putere). Și totul pentru că la toamnă va fi nevoie de bani. Doar nu credeți că toate campaniile alea se vor face gratis, ce naiba…

—
* deși exista deja cazul Diamond Princess, vasul de croazieră plin de bătrâni

BAD

Varujan Vosganian, unul din puținii politicieni care tratează chestiunea dictaturii sanitare rațional și privind la riscurile asupra democrației și statului de drept:

“N-am încredere în cifrele oferite de Grupul de Comunicare Strategică, mai ales când ele se potrivesc la țanc cu intenția de prelungire a stării de alertă. Lipsa mea de încredere în informările oficiale mi-am argumentat-o de fiecare data. O fac și acum.

În ultimele două zile am avut 542 de noi infectări. Cu toate astea, în mod ciudat, numărul bolnavilor aflați la terapie intensivă a scăzut de la 171 la 165. Cred că e momentul să știm și noi ce fel de bolnavi sunt aceștia care se declară zilnic? Prezintă ei simptome sau sunt asimptomatici? Prezintă risc de contaminare sau nu? Sunt ei spitalizați sau nu, iar dacă sunt spitalizați, câți sunt spitalizați zilnic, care sunt spitalele unde sunt internați, ca să putem face o minima verificare a corectitudinii cifrelor?

În legătură cu vindecările, nu ar fi cazul să ni se ofere niște cifre mai credibile? Cum putem să credem că cifrele sunt serioase, câtă vreme despre 1500 de vindecați nu știm cine sunt și de unde provin? Cum putem crede în corectitudinea cifrelor când, față de o medie de vindecări pe țară de 73% (15719 din 21999), în București rata vindecărilor e doar de 9%? Poate cineva să creadă că în București, unde sunt cele mai bune spitale de infecțioase și cei mai reputați medici specialiști, din 2432 de infectați doar 232 s-au vindecat?

Se raportează că cca 100 000 de persoane sunt în izolare la domiciliu sub monitorizare medicală. Am putea să știm și noi care este procedura de monitorizare pentru aceste o sută de mii de persoane? De către cine și cum se verifică îndeplinirea procedurilor și care este personalul de specialitate care deservește un atât de mare număr de monitorizați?

Modul de stabilire a deceselor din corona virus este cel puțin ciudat, iar ordinele date de Ministerul Sănătății în ce privește procedura de încadrare a deceselor ca fiind cauzate de COVID sunt cel puțin bizare, ca să nu zic chiar suspecte. Faptul că, în ultima vreme, detaliile privind decesele sunt trecute sub tăcere nu face decât să alimenteze suspiciunile. Fiind vorba de un număr zilnic relativ mic de decese, nu s-ar putea dispune în aceste cazuri autopsii, ca să nu mai fie niciun dubiu cu privire la cauza morții?

Ce garanție avem că infectările, vindecările și decesele se centralizează în aceeași zi în care se constată, ca să ne putem face o imagine corectă cu privire la evoluția epidemiei?

Etc.”

Marian Serafim:

Declaratiile recente ale lui Rafila confirma practic majoritatea suspiciunilor legate de declararea si gestionarea epidemiei. Daca ne amintim si datele statistice oficiale care arata ca 87% din victime au avut comorbiditati, ceea ce, combinat cu obligatia de a-i declara morti din cauza covid pe toti cei ce au fost testati sau suspecti de covid, arata ca de fapt acele comorbiditati au reprezentat cauza reala a mortii, cam tot esafodajul e acum in ruina.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/alexandru-rafila-probabil-ca-numarul-real-de-cazuri-de-covid-este-intre-10-si-20-de-ori-mai-mare-decat-cel-depistat-1323657

„Nu are rost să testezi toată populaţia prin PCR, pentru că o să-mi dea o cifră de 0,0001 şi este inutil”– dar este pandemie.

„Acestea sunt cifrele de peste tot, nu numai din România, astea sunt cifrele care au fost detectate în multe din ţările în care s-au făcut deja studii de seroprevalenţă. Între 10 şi 20. Cred că mai puţin de 10 nu o să fie”.

„Este importantă, ca să vedem şi să terminăm discuţiile, să vedem ce procent din populaţie a trecut prin boală, unde a fost mai frecventă trecerea prin boală şi care au fost categoriile cele mai afectate. Mai mult, în urma acestei testări, putem să revedem şi cifrele legate de mortalitate. Pentru că dacă eu am o mortalitate în momentul de faţă de 6%, raportat la numărul de cazuri pe care le-am depistat, sunt 22.000 de cazuri şi vreo 1.500 de decese, ulterior raportezi decesele la numărul de cazuri care rezultă în urma studiului de seroprevalenţă. Dacă să spunem că avem 2% din populaţie care a trecut prin boală, o să vedeţi că atunci raportăm mortalitatea la cele 400.000 de cazuri care înseamnă 2% din populaţie” – daca facem calculele ne iese 0,37% rata a mortalitatii estimata.

Cum nimic nu mai sustine necesitatea masurilor constrangatoare, guvernul decide sa ocoleasca parlamentul – lucru total ilegal, dar ce mai conteaza cand starea de urgenta initiala era deja neconstitutionala. Aceasta a fost pandemia, masurile de control au primat intotdeauna in fata legalitatii, libertatii, nevoii de sanatate sau a celei de bunastare.

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24095974-guvernul-ocoleste-parlamentul-psd-nu-mai-poate-modifica-legislativ-prelungirea-starii-alerta.htm

VASILE ASTĂRĂSTOAE:

Redobândirea… speranței

Cu mii de ani în urmă, înţeleptul Solomon scria „Pentru toţi cei vii este o speranță” (Eclesiastul 9:4). Într-adevăr, întreaga istorie a civilizației umane s-a desfășurat sub semnul speranței, curajului și credinței.
Au existat invazii și războaie distrugătoare, dar civilizația umană a supraviețuit și evoluat datorită speranței, curajului și credinței.

Au existat catastrofe naturale (cutremure, inundații etc.), dar civilizația umană a supraviețuit și evoluat datorită speranței, curajului și credinței.
Au existat pandemii cu milioane de morți, care au schimbat istoria, dar civilizația umană a supraviețuit și evoluat datorită speranței, curajului și credinței.

Au existat marile descoperiri (geografice și științifice) și civilizația umană a evoluat datorită speranței, curajului și credinței.
Toţi oamenii din toate timpurile au simţit necesitatea speranţei. Datorită speranței omenirea a reușit să meargă mai departe pentru că speranța este un dar extraordinar pe care Dumnezeu ni-l dă pentru a ne stăpâni frica, temerile și a nu ne lăsa cuprinși de ele. Acolo unde este speranță, este însă și credință. Acolo unde este speranță și credință, miracolele devin realitate.

Mircea Eliade afirma ”Sacrul este un element esențial al condiției umane. Omul s-a constituit așa cum este; modul său de a fi în lume, este de a fi religios, adică de a avea experiența sacrului. Deschiderea spre sacru îl face pe homo-religiosus capabil de a se cunoaște și de a cunoaște lumea. Această dublă cunoaștere îl face un om total pentru că omul religios este însetat de a fi.”. În lume și în istorie, religia, oricare ar fi ea, îl îndeamnă, îl alină, îl ridică și îl vindecă pe om. Prin urmare, putem afirma că speranța reprezintă lumina sufletului, este hrana spirituală, care întărește individul. Renunțarea la luptă cu viața și incapacitatea de a depăși deznădejdea amenință însăși integritatea și posibilitatea omului de a evolua. Omul contemporan a ales adesea să abandoneze credința și să-și pună speranța numai în știință.

A fost suficient însă ca în universul biotic să apară un nou locatar (microscopic) botezat SARS CoV-2, pentru ca panica isterică să se instaleze și lumea să se prăbușească. Noul coronavirus, care s-a răspândit rapid în întreaga lume, a provocat o criză majoră în societate. Poate că această criză ne va ajuta să facem în viitor alegeri bazate pe omenie. Să promovăm solidaritatea umană și nu izolarea socială. Actuala pandemie va trece. Va trece cum au trecut și alte pandemii. După pandemie, lumea, probabil, nu va fi la fel ca înainte. Ca orice criză, criza covid va determina schimbări importante. E posibil să avem o nouă lume cu bune și cu rele. De aceea este cu atât mai important, pentru continuitatea civilizației umane, să redobândim speranța, curajul și credința.

P.S.1: Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Prof .Dr Alexandru Rafila, afirmă că o testare pentru coronavirus prin PCR a întregii populaţii nu are niciun rost “Nu putem ca în politica de sănătate publică să ne focalizăm și să testăm pe toată lumea, pentru că o testăm degeaba (…). Nu are rost să testezi toată populaţia prin PCR, pentru că o să-mi dea o cifră de 0,0001 şi este inutil”. Deci pentru 0,0001% populație infectată s-a declarat stare de urgență, stare de alertă, s-au închis spitalele și s-a izolat social România?

P.S.2: Focarele, care au determinat creșterea numărului de cazuri de persoane infectate în ultima săptămână, sunt în spitale și nu în comunitate. Nu am auzit în cadrul noii stări de alertă de măsuri care să contracareze acest fenomen. Poate sunt, dar nu au fost făcute publice.

Alexandru Racu:

Decidenții politici au toate motivele să întrețină în continuare o stare de alertă.

Chiar și dacă acceptăm că în parte motivația lor se explică prin teama de o încă teoretic posibilă explozie a numărului de îmbolnăviri, temerea lor principală e aceea că oamenii vor ajunge la concluzia că au fost protejați de un pericol mult mai mic (în mintea multora inexistent) cu prețul unor pagube mult mai mari decât cele care au fost evitate, iar atunci le vor cere socoteală. De aceea frica trebuie întreținută în continuare indiferent de pericolul real. Deoarece teama de ceea ce s-ar putea întâmpla sau sentimentul de ușurare că am scăpat de ceea ce s-ar fi putut întâmpla sunt invers proporționale cu furia față de ceea ce chiar ni s-a întâmplat (concedieri, tăieri de salarii, o perspectivă economică sumbră, stres, boli de nervi, maladii cronice agravate, ba chiar oameni care practic au fost lăsați să moară). Sentimentul din urmă este stins de alimentarea celui dintâi. Iar odată cu el se delegitimează și revendicările care solicită compensarea păgubiților.

Așa stau lucrurile în cazul decidenților. Judecata lor poate fi cinică, în anumite cazuri, dar în cele mai multe cazuri ea merge în mână cu limitarea celui care se minte singur deoarece își apără instinctiv și inconștient imaginea și legitimitate. La nivel de societate, unii au susținut și continuă o narațiune pentru că n-au fost în stare, de la bun început, să disocieze fricile lor personale, uneori justificate, alteori exacerbate, de interesul public pe care ar trebui să-l urmărească politicianul, dar și cel care se vrea a fi influencer realmente responsabil. Alții au dat-o cotită fără să-și asume nimic. Însă, personal, atitudinea cea mai iresponsabilă mi s-a părut cea a individului care a susținut de la bun început o opinie și nu a renunțat la ea ca să nu lase impresia că a fost prost sau ca să nu fie pus la zid de prieteni și exclus din rețeaua de unde își ia likeurile și uneori și ceva capital mai concret. Nici nu mai contează dacă în cele din urmă s-a dovedit că a dat bine cu zarul sau nu, pentru că, în mare măsură, despre asta a fost vorba într-o situație de necunoaștere, pe care mai nimeni nu și-a asumat-o, începând de la experți și decidenții politici, trecând prin mass-media și coborând până la noi toți, cei activi pe rețelele sociale, care suntem la rândul nostru factori de influență în ziua de azi, adică oameni cu responsabilitate care ar trebui să-și asume responsabilitatea.

Pe scurt, s-a invocat unitatea națională (și internațională) în războiul cu inamicul comun. Am asistat în schimb la un război al tuturor împotriva tuturor în care aproape toți, desigur, cu diferențe de grad, au încercat să-și promoveze sau să-și scape pielea și imaginea pe seama binelui comun și a sănătății publice (care, nu mai are rost să o spun, nu se rezumă la eliminarea covidului). Alții au profitat de ocazie ca să le rupă capul la dușmani: credincioși, mici întreprinzători, oameni cu o viață socială normală sau oameni care nu votează cum trebuie. Din nou, coeziunea socială a fost subminată și binele comun a fost luat ostatic în cadrul acestei reglări de conturi care a pozat în luptă împotriva inamicului comun. Partizanatul politic, al ambelor tabere, și obsesiile ideologice au mutilat și mai mult o știință și așa șubredă. Iar războiul încă nu s-a terminat. Din păcate.

Ne spun și nouă autoritățile

în ce regiuni / județe se transmite virusul ăsta mai abitir și unde și cum anume s-au infectat persoanele bolnave: în familie, la locul de muncă, în spital, într-un cămin de bătrâni sau într-unul pentru persoane cu handicap, la supermarket, la Biserică, în parc? Firește, atât cât se poate ști. Statistici, grafice, nu cifre globale care nu spun mare lucru. Ca să știm și noi cum și de ce să ne păzim. Parcă asta era ideea, nu?

Câteva lămuriri pentru cei revoltați de iresponsabilitatea și conspiraționismul oamenilor de rând.

Decizia de a închide toată țara total timp de două luni și parțial încă câteva nu a fost o opțiune prudentă și cu atât mai puțin consecința inexorabilă a unei concluzii științifice. A fost o opțiune extrem de riscantă al cărei risc nici măcar nu a fost estimat, iar asta deoarece riscul de a nu închide a fost aproape sigur mult supraestimat.

Această decizie nu s-ar fi putut impune doar prin apelul la rațiune și prudență, pentru că decizia însăși, dacă stăm să o analizăm în mod lucid, cu greu poate fi calificată drept prudentă sau rațională.

Nu e nici foarte prudent, nici foarte rațional, să-ți distrugi economia , să-ți epuizei psihic și să-ți învrăjbești populația pentru a te confrunta, odată terminată manevra, cu aceeași realitate a virusului de care ai avut impresia că ai putea să te ascunzi la nesfârșit. Iar după o primă alarmă falsă, foarte costisitoare, nu e de mirare că populația nu te va crede când vei striga din nou lupul.

Din nefericire, oricât de cinic ar suna, oamenii învață să se teamă de lup, sau de virus, în cazul de față, doar pe pielea lor. Dacă îi bagi într-o belea pe care ajung să o cunoască pe propria piele cu scopul de a-i feri de o belea pe care nici tu, decidentul politic, nici ei nu o cunosc de fapt, vor ajunge la concluzia că nu ești protectorul lor, ci un escroc și, la limită, un dușman.

Nu e nimic rațional în a încerca să aduni apă într-o sită și trebuie să fii la fel de rațional ca un copil tâmpit dacă arunci câinele de la geam și tot tu dai vina pe el după aia pentru că n-a reușit să zboare.

Așa cum a spus un coleg de serviciu de la bun început, nu există decât o singură soluție: un vaccin. Altfel n-ai ce face. Nu faci tu ce vrei cu virusul, ci invers, face el ce vrea cu tine. O să fie nasol, pe alocuri traumatic, iar orice pseudosoluție utopică bazată pe negarea realității nu va face decât să agraveze o situație suficient de gravă. Ghinion. Dar nu știm când va veni vaccinul sau dacă va veni. Și iluzia că am putea să trăim sub pământ până când vine e, în cel mai bun caz, un pariu extrem de periculos, dacă nu chiar un reflex sinucigaș indubitabil. Dacă am știi că vine sigur la iarnă, ar fi mult mai simplu. Dar nu știm.

Singura justificare rațională a carantinei impuse în urmă cu trei luni a fost necesitatea de a înarma sistemul sanitar și populația suficient de bine cu instrumentele care pot reduce impactul epidemiei: paturi de spital, aparatură medicală și echipament de protecție, măști și soluții dezinfectante. Iar asta doar din vina guvernanților care deși au cheltuit ani la rând sume enorme pentru rachete care să ne apere de ruși, nu au fost suficient de precauți pentru a ne înarma, cu costuri mult mai mici, pentru un pericol de care, constatăm acum, ar fi trebuit să ne temem mult mai mult decât de ruși.

Așadar, nu mai dați vina pe oameni atâta timp cât nu aveți o strategie credibilă și rezonabilă și atâta timp cât nu sunteți în stare să vă țineți gura atunci când nu știți – și ar trebui să știți că nu știți – dar datorită crizei de autoritate încercați să vă dați experți. E o vrăjeală care nu are cum să țină. Oamenii nu pot fi mințiți pentru binele lor decât în ipoteza în care miciuna care îi bagă în casă îi scapă de o catastrofă. Adică în ipoteza în care știm că dacă reușim să îi băgăm o lună în casă am rezolvat problema care dispare peste o lună, iar atunci, da, probabil că cel mai bine e să-i mințim pe oameni pentru binele lor, dacă vorbim de o miciună scurtă și eficientă. Dacă problema dispare peste o lună. Dacă așa v-ați făcut calculul, atunci ați fost fricoși și proști, așa că nu le mai spuneți altora cum să fie deștepți în fața bolii. Dacă dezastrul, sau doar experiența dificilă – e relativ și inevitabil ne vom lămuri – nu e evitat, ci doar amânat, atunci va trebui să înfrunți realitatea de care fugi – vom vedea cât de cruntă – cu resurse economice și de încredere epuizate în mare măsură. O vom înfrunta mai săraci, mai confuzi și mai dezbinați.

Revenind, măsurile acestea nu puteau să se impună prin simplul apel la prudență. Ele s-au impus pe un fond de panică și prin cultivarea iresponsabilă și arogantă a fricii, a culpabilității (a-ți trăi viața, ca un om normal, a devenit o nouă vină criminală) și a sentimentului de neputință în fața virusului și a noii normalități dictate, chipurile, de știință. Aceste trei sentimente – frică, culpabilitate, neputință – așa cum ne arată literatura de specialitate sunt caracteristice patologiei depresive. Inevitabil, psihicul uman supus unui astfel de experiment se apără pentru a-și păstra integritatea motiv pentru care va crede diverse lucruri, fie ele și iraționale, dar, oricum, mai raționale pentru individ decât demența ingineriei sociale spre care este dus cu zăhărelul sau mânat cu pulanul.

Nu poți guverna oamenii ca și cum nu ar fi oameni ci simple entități purtătoare de virus (inteligențe artificiale fără suflet și fără cultură). Nu merge. O să iasă prost.

Desigur, există și mult infantilism sau teribilism. Deseori, rezistența psihicului la bombardamentul menit să sperie, să culpabilizeze și să inducă sentimentul de neputință ia forma imprudenței nesăbuite și afișate ostentativ. Aceasta, la rândul ei, alimentează reacțiile dictatoriale ale unor autorități disperate. Însă ăștia sunt oamenii pe care îi avem și pe ăștia trebuie să-i guvernăm. Și e în mare măsură vina guvernanților că nu i-au educat, până acum, mai bine, pentru că așa cum au tăiat de la sănătate pentru a achiziționa rachete antriuși, tot astfel au tăiat și de la educație. În cele din urmă, oamenii învață doar pe propria piele. Și cu siguranță ăsta e singurul mod în care vor învăța după o a alarmă falsă (sau nefalsificabilă).

Unele populații sunt mai mature, mai responsabile și mai disciplinate. La noi, deși nu e cea mai rea situație din lume, e, cu siguranță, loc de mai bine, iar epidemia ne oferă șansa de a ne perfecționa. Statele cu astfel de populații, cu instituții eficiente, cu elite inteligente și inovative, capabile să inspire încredere, curaj și spirit de sacrificiu și cu un dram de noroc se vor descurca mai bine. Celealte se vor descurca mai prost. Asta e.

Spun asta deoarece constat că pe pagina sa Caramtiru Jr., îngrijorat de creșterea numărului de îmbolnăviri, a trecut la mesaje motivaționale de tip “depinde numai de noi să stopăm virusul”. Ceva de gen, forța este în tine, e vina ta dacă virusul face ravagii.

E un discurs în care utopismul și absența responsabilizării elitelor se combină cu culpabilizarea maselor. În realitate, destul de puține depind de noi, ca simpli cetățeni. Cele mai multe depind de cercetătorii care se luptă să găsească un vaccin, de elitele politice care deseori încearcă să blameze populația “iresponsabilă” și “ignorantă” pentru propria lor lașitate și incompetență și, da, de Dumnezeu (sau pentru atei, hazardul).

De fapt, aceasta e lecția fundamentală pe care ar trebui să o învățăm. Dacă înțelegem și acceptăm că sunt multe lucruri pe care nu le cunoaștem și nu le putem controla, cel puțin pentru moment, ne vom adapta mai bine la realitatea vitregă și o vom îmblânzi în mai mare măsură decât dacă trăim cu iluzia cunoașterii și a capacității de a controla realitatea oricând, oriunde, oricât și oricum.

În orice caz, trebuie să terminăm cu prostia asta: e vina poporului prost că n-am răpus coronavirusul, căci altminteri forța e în noi. Da există imprudență prostească. Dar nu e nimeni vinovat că încearcă să rămână normal într-o lume anormală. Și n-ai să-l responsabilizezi încercând să-l faci să se simtă vinovat pentru asta, mai ales în condițiile în care elitele politice se ascund de responsabilitate în spatele pseudoexpertizei și minciunii mediatice. Din contră. Ai să-l faci să-și bage picioarele. Iar, pentru moment, aici am ajuns. Mă rog, cel puțin la asta ne pricepem. E strategia noastră de supraviețuire. Asta și caternica.

Mirel Palada:

Cît timp se menține starea de alertă, poporul e anesteziat.

Nu știe altceva decît covid. E ca și cum te-ai duce la dentist și-ți face o injecție și nu simți nimic. Sau, și mai sugestiv: e ca și cum ai fi internat în spital.

Cît timp ești internat în spital, nu prea te interesează nimic altceva decît sănătatea. Ce-o să faci cu banii? Dacă a dat cineva de mîncare la găini? Ce se mai întîmplă pe la servici? Fleacuri. Sănătatea e singura care contează. De-abia cînd ieși formal din spital, cînd îți dau actele de externare, atunci începi să te gîndești din nou la găini și bani și servici.

La fel și românii. Cît timp ai stare de alertă, criza economică nu prea contează în mintea poporului.

Ăsta e motivul pentru care peneliștii se chinuie din răsputeri să tîrîie targa încă o lună, și încă o lună. Să prelungească starea excepțională. Pentru că e un mecanism psihologic în joc, la nivelul întregii populații.

În clipa cînd nu va mai fi formal nici o stare modificată legal, atunci mințile românilor vor fi decuplate din stereotipul covid, vrăjeala nu va mai merge și toți își vor da seama ce nepricepuți și nătîntoci și ticăloși conduc țara. Și cum se duce economia în cap.

Citeam azi un raport de prognoză economică internațională. Ia ascultați aici, să înțelegeți magnitudinea facapului:

“We are close to completing the second quarter of 2020 and the Federal Reserve Bank of Atlanta is predicting a 48.5 percent decline in gross domestic product. Others are speaking of a 30-40 percent decline. Unemployment is at 15 percent and climbing. Even the more optimistic numbers are staggering not simply because of the size of the contraction but because of the speed with which it is happening. In the United Kingdom, the economy contracted by 20 percent in May alone. Germany expresses the most confidence: a 10 percent contraction in the second quarter. Most countries are expecting more modest declines in the third quarter, and then recovery in the fourth quarter.”

America doar decît cel puțin o treime, dacă nu chiar jumătate cădere economică. UK doar decît 20%. Germania, cea mai optimistă, doar decît 10%.

Imens. Oribil de imens.

România nu are cum să nu fie afectată cel puțin la fel. Fiind o țară care depinde nesănătos de mult de exporturi, ca niște bune slugi geostrategice ce sîntem, dacă țările dezvoltate strănută, noi facem febră. Iar dacă țările dezvoltate fac febră, noi intrăm direct în comă economică.

Ăsta e motivul pentru care peneliștii fac pe dracu în patru să fie stare de alertă pînă cel puțin în 2029, toamna tîrziu. Pentru că situația economică este oribilă. Și e de-abia începutul. Să vezi ce-o să fie la toamnă, cînd prăbușirile din economiile țărilor dezvoltate vor reverbera în sărăcia noastră de economie de lohn.

Să vezi dezastru. Să vezi dezastru…