DISTOPIA POLIȚIENEASCĂ din Australia, statul Victoria, atinge noi culmi: poliția poate aresta și reține PREVENTIV pe cei suspectați că vor încălca restricțiile. „Conspiraționiștii”, laolaltă cu familiile și cunoscuții lor, aflați în vizor

19-09-2020 3 minute Sublinieri

Sursă captură: https://www.theage.com.au/national/victoria/the-state-is-divided-how-debate-about-the-lockdown-turned-ugly-20200919-p55x70.html

Reguli noi ar putea să permită poliţiei australiene să reţină “conspiraționiști”

Statul australian emite legi din ce în ce mai fasciste, când or să spună oamenii că e prea mult?

off-guardian

Noile reguli adoptate în statul australian Victoria ar putea să-i aibă în vedere pe „teoreticieni ai conspirației” și pe cei „suspectați de autoritățile sanitare că ar putea răspândi virusul” reținuți în centrele de carantină, potrivit publicaţiei The Age.

Regulile sunt amendamente la proiectul de lege Omnibus (măsuri de urgență), care a fost adoptat pentru prima dată în aprilie.

Detenția propusă va continua „pentru perioada rezonabil necesară pentru a elimina sau reduce un risc grav pentru sănătatea publică”.

Tradus din limbajul birocratic: înseamnă atât timp cât vor sau pot.

Legislația formulată în limbajul ăsta vag este întotdeauna un mare semn de avertizare, dar în cazul ăsta statul Victoria este împânzit de semne de avertizare de felul acesta.

Victoria – desfăşurarea celui mai fascist test din lume?

Poate că nu ați urmărit exact cât de rele devin lucrurile în Australia – și mai ales în Victoria -, dar au profitat, în esenţă, în mod agresiv de posibilitatea lor de a crea un micro-stat fascist. O farfurie Petri socială, în care să cultivi o tiranie.

Ei au declarat atât „starea de urgență”, cât ŞI „starea de dezastru” pentru o boală care a ucis mai puțin de o mie de oameni în nouă luni în toată ţara.

Pentru o privire de ansamblu, în 2018, de trei ori mai mulți oameni au murit de gripă, și același număr s-a sinucis.

În prezent, Australia are doar 16 (12 astăzi, 19 septembrie – n.n.) cazuri de coronavirus clasificate drept „severe”.

Și totuși, printre alte reglementări extrem de autoritare, Victoria are în prezent:

  • stingere, toată lumea trebuie să fie acasă până la 21 și să rămână acolo până la 5.
  • permise speciale de muncă pentru „lucrătorii esențiali”, care trebuie să fie purtate în permanență și prezentate oricărui ofițer al legii care solicită acest lucru.
  • puncte de control ale poliției pe drumuri – „părăsirea unei zone restricționate” este acum o infracțiune.
  • „suspendarea pe termen nedefinit” a tuturor proceselor cu juraţi – toate procedurile penale sunt acum procese de instanţă (au încercat asta și în Scoția)
  • o limită de 60 de minute pentru oricine își părăsește casa pentru a face exerciții și o regulă care interzice oamenilor să meargă la mai mult de 5 km (3,1 mile) de casa lor.
  • mască obligatorie pentru oricine iese din casă pentru orice motiv.

Deși declarativ intenționate să fie „măsuri temporare” care au durat doar șase săptămâni, ele s-au prelungit deja dincolo de acest termen pentru încă șase luni. Există unele „relaxări” planificate ale acestor restricții, dar cu condiții atât de vagi și schimbătoare este puțin probabil ca acest „nou normal” să dispară.

Într-adevăr, „urgența” este atât de mică în comparaţie cu altele încât acest precedent înseamnă că aproape orice eveniment viitor poate fi numit „dezastru” sau „urgență” și poate fi folosit ca scuză pentru a impune controale sociale autoritare.

Mereu citabilul Daniel Andrews

Premierul victorian, Daniel Andrews, a fost o maşină de citate în timpul acestei pandemii. Când a fost contestat cu privire la caracterul draconic al noilor reguli, Andrews a spus [sublinierea noastră]:

“Cel mai logic, cel mai precaut lucru de făcut este să acceptăm pur și simplu faptul că avem nevoie de reguli... nu sunt despre libertatea individuală, sunt despre sănătatea publică.”

Când a fost întrebat despre cei 74 de protestatari arestați la Melbourne weekendul trecut, el a spus [din nou… sublinierea noastră]:

 “Nu este inteligent, nu este corect… nu este momentul pentru proteste… Nimeni nu are dreptul să facă astfel de alegeri, care pot pune în pericol toate scopurile pentru care lucrăm.”

Andrews este în prezent supus unui vot de neîncredere din partea opoziției.

Entuziasta brutalitate a poliţiei

Categoric, poliția victoriană s-a aruncat cu plăcere în noile mandate. Făcând razii prin casele persoanelor care împărtășesc anumite postări de pe Facebook înainte de a le aresta pentru „incitare” și de a-i reține în mod violent pe cei care nu purtau măști în public.

Oh, ei rețin, de asemenea, oameni la punctele de control, fără niciun motiv, și lovesc recalcitranții cu mașinile lor, punându-i în spital. Unele persoane sunt arestate pentru că au refuzat să se legitimeze sau pentru că „au condus pe o autostradă” sau pentru că „au refuzat să respecte ordinele”.

Situația din Victoria este groaznică, dar nu este mult mai rea decât aici, în Marea Britanie, SUA sau multe alte țări din întreaga lume. Oamenii trebuie să reziste, capacitatea de a nu ne supune şi de a nu ne conforma fost niciodată mai importante.

Ne confruntăm cu o schemă pilot de fascism și singura modalitate de a o opri este să o vedem și să o arătăm.

TheCaldronPool

Prevenție: guvernul victorian dă puteri pentru arestarea preventivă a oricui, chiar dacă nu s-a încălcat legea

Massmedia mainstream informează, în sfârșit, despre legea guvernului victorian care dă autorităților puterea de a aresta pe oricine, chiar dacă nu a comis nicio infracțiune.

10 News Melbourne informeaza: „noua lege dă poliției puterea de a reține preventiv pe oricine cu Covid sau pe contacții lor apropiați chiar dacă nu au încălcat legea. Tot ceea ce e nevoie este ca ofițerul să creadă că ei ar putea încălca restricțiile în viitor.”

În știre se mai arată că Departamentul de Sănătate poate împuternici servicii non-polițienești, precum ofițerii de sănătate publică sau inspectorii muncii, să rețină preventiv cetățenii.

Noua legislație nu pune limite „timpului detenției, nu o supune supravegherii legislative și nici nu oferă o clare clară de apel”. Cei reținuți ar putea fi plasați în facilitățile de carantină pentru a fi monitorizați de autorități.

Legea ar putea permite arestarea nu doar a oricui este „conspiraționist”, și, prin urmare, posibil suspect în a încălca restricțiile, ci și a membrilor familiei sale și a contacților săi apropiați, chiar dacă nu a fost comisă o infracțiune.

https://twitter.com/10NewsFirstMelb/status/130650017182861312


Categorii

Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Stat politienesc

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “DISTOPIA POLIȚIENEASCĂ din Australia, statul Victoria, atinge noi culmi: poliția poate aresta și reține PREVENTIV pe cei suspectați că vor încălca restricțiile. „Conspiraționiștii”, laolaltă cu familiile și cunoscuții lor, aflați în vizor

  1. Doamne ajuta!
    Australia spuneti? Iaca e Romania mai aproape. Si nici macar nu e vorba de covid, e vorba de politia animalelor. Pai la cum e legea, si daca iti omori tantarii pe pereti, politia poate intra in casa peste tine la orice ora vrea si sa te aresteze sau sa faca ce perchezitie doreste. Nu mai zic cata puscarie putem face daca politia doar ne-ar banui ca ne punem pest repeller ca sa alungam soarecii de prin magazii si depozite.
    Ca sa fiu mai explicit, nu am gasit in legea asta nici o definitia a “animalului” ori a ceea ce reprezinta raul lui tratament. Or, regnul animal este tot ceea ce este viu si nu este ciuperca sau regn vegetal. Pentru unii chiar si omul este tot un animal.
    Desigur, la noi se poate vorbi si de prostie. Dar nu numai: fudulia si ticalosia o insotesc la brat.

  2. https://off-guardian.org/2020/09/16/from-blue-shirts-to-brown/

    Și aici ajungem la esența înșelătoriei SARS-CoV-2. Sigur, există un virus acolo. Este real și cu siguranță ucide oamenii, dar știm destul despre asta pentru a ști că răspunsul draconian luat de premierul Danial Andrews este nedefensabil din punct de vedere științific. Deci, de ce persistă cu blocările?

    Părerea mea personală este că programul global de blocare este un mecanism pentru reorganizarea societăților din întreaga lume pe linia agendei „Marea Resetare” a Forumului Economic Mondial și a tot ceea ce presupune acest lucru. Se pare că Daniel Andrews este pe deplin la bord cu această agendă. Dar nu vă faceți nicio greșeală, urmând să vină în statul și țara voastră.

    Cred că blocările susținute sunt un experiment „în stil Stanley Milgram” conceput pentru a vedea cât de departe birocrații în autoritate vor depăși limitele morale ale puterii lor și cât de mult abuz vor tolera publicul australian înainte de a se împinge înapoi.

    Ca parte a acestui experiment, algoritmii care au monitorizat odată fiecare nuanță a interacțiunilor noastre în rețelele sociale pentru a face predicții înspăimântător de precise despre noi au fost extinse pentru a urmări și a prezice și experiența noastră off-line. Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că atât ecosistemele cloud Azure, cât și cele AWS s-au extins cu 50% de la începutul pandemiei.

    Scopul acestei supravegheri nu este să ne înțeleagă mai bine ca potențiale ținte de marketing (explicația standard), ci mai degrabă să ne controlăm mai bine ca victime într-un sistem de inegalități profunde. Un astfel de sistem este deja în vigoare în toată lumea și sub masca unei pandemii de sănătate, acesta este extins rapid și la țările dezvoltate.

    Din câte văd, întregul experiment merge spectaculos de bine pentru globaliști, miliardari și autoritari și foarte slab pentru cetățenii liberi de pretutindeni: mai ales datorită eficacității propagandei media în stimularea pasivității publice.

  3. Pingback: SEMNE CĂ NE ÎNDREPTĂM SPRE VALUL DOI... AL CARANTINELOR TOTALE. Experți și epidemiologi care promovează lockdown-ul extrem, promovați de massmedia/ ISRAEL, prima țară care reintroduce carantina, Madridul cheamă armata pentru impunerea închideri
  4. Pingback: CONTROALE SUB ACOPERIRE făcute de polițiști în civil și TURNĂTORIE pe WHATSAPP. Guvernul (anti)liberal sfidează Avocatul Poporului și ordinea constituțională instituind un veritabil STAT POLIȚIENESC/ „Lumea se transformă într-un experiment
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare