Vrem cu adevărat o societate cu risc zero, securitară, controlată total? Cine a votat pentru asta? „Acesta nu este un complot”, dar poate că este încercarea de a folosi o criză sanitară pentru a impune o lume virtuală, tehnologizată și igienizată, o formidabilă ocazie pentru cei ce-și doresc puterea discreționară și un popor docil.
Articole cu eticheta (tag): carantina
Mass-media primesc doza zilnică de cifre Covid, fără nici o retrospectivă sau analiză sau, cu excepția unor cazuri rare, moderare critică. La fel, noua telenovelă a cursei dintre vaccinare și răspândirea de noi tulpini e făcută să ne țină cu sufletul la gură. Mai presus de toate, datele furnizate sunt incomplete pentru cei care doresc să-și facă o idee reală despre implicațiile carantinei. Cum rămâne cu sănătatea mintală, cu încercările de sinucidere, cu abandonul școlar, cu pauperizarea, cu creșterea violenței intra-familiale? În orice caz, se pare că aceste dimensiuni au doar o influență marginală asupra deciziilor luate. Probabil pentru că efectele concrete ale acestora sunt resimțite doar cu o întârziere, în timp ce contaminările sunt văzute în fiecare zi cu publicitate maximă. Dar este acesta un motiv serios pentru a nu lua în considerare aceste realități cel puțin la fel de importante? Exact aici este urgența, a realiza această imagine generală a consecințelor gestionării acestei crize. Cu studenți sau adolescenți aflați într-un serios disconfort psihic, profesii în paragină și fără perspective, obișnuința limitării libertăților personale, puține evaluări făcute publice cu privire la eficacitatea anumitor măsuri liberticide… este mai mult decât necesar să ne punem problema vieții împreună în pandemie într-o societate în care riscul zero nu există.
Nu este o terapie genică, nu este nici un vaccin pentru că nu răspunde nici unei categorii de definiție a vaccinului pe care o cunoaștem până în prezent. Este o informație genetică. Dacă într-adevăr se va folosi termenul „vaccin” pentru a nu-i deruta pe oameni, atunci să se spună vaccin genic experimental. Este foarte important să se păstreze cuvântul „genic”, pentru că altfel suntem în situația în care inducem persoana în eroare. Scopul fiind acela de a vă injecta o informație genetică în corp. Acest lucru trebuie să fie clar pentru toată lumea! Așa cum știți am făcut roșii OGM. Unei roșii OGM îi injectez o informație genetică, deci vă voi injecta o informație genetică. Nu este a dumneavoastră, nu este umană, aparține unui virus. Vă cer, deci, să produceți o proteină a unui virus! Suntem într-un experiment total din moment ce nu cunoaștem toate efectele secundare care pot să apară pe termen scurt, mediu și lung al unui astfel de experiment.
„Am văzut câte păreri sunt din partea medicilor şi specialiştilor, astfel încât e nevoie să cunoaştem realitatea. Unii se vaccinează demonstrativ în public. Nu ştim cu ce se vaccinează. Nu stăm lângă ei să vedem ce au pus acolo. Chiar sunt atâţia oameni care bănuiesc că această vaccinare demonstrativă poate fi cu altceva.”
Nu ne supunem unor ordine care sunt împotriva legilor, Constituția, care este de fapt Legea fundamentală și ne dă voie să ne rugăm și să ne organizăm viața religioasă. Iată, și astăzi au venit să ne deruteze. Să nu vă lăsați derutați! Să nu ieșiți din biserică, chiar dacă suntem mai mulți. Aici am venit să ne vindecăm, nu să ne îmbolnăvim! Fiți siguri că în biserică vă vindecați, că aici e Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.
Dar, per total, există o lipsă tulburătoare de dovezi robuste cu privire la măști și Covid-19. Au existat doar trei studii efectuate în comunitate în timpul pandemiei actuale, comparând folosirea măștilor cu varii alternative – unul în Guinea-Bisau, altul în India și cel mai recent, cel din Danemarca. Numărul scăzut de studii asupra efectului diferitelor intervenții asupra răspândirii Covid-19 – un subiect de importanță globală, sugerează că există o totală lipsă de interer din partea guvernelor în a urmări o medicină bazată pe dovezi. Iar aceasta contrastează puternic cu sumele uriașe cheltuite pe consultanții de PR. (…) Iar acum, când avem cercetare științifică riguroasă pe care ne putem baza, dovezile arată că purtarea măștilor în comunitate nu reduce semnificativ rata infectării.
Trebuie să nu mai fim niciodată complici la închiderile uşilor bisericilor noastre cultului creştinilor. A face acest lucru va cauza grave prejudicii parohiilor noastre, slujirii noastre pentru neam şi ar fi cu adevărat în opoziţie cu îndatoririle de bază ale slujitorilor creştini. C. S. Lewis a scris un articol, publicat în The Observer în 1958, în care spunea:
Înainte de Declarația de la Great Barrington, medicii și profesioniștii din domeniul sănătății din Belgia au avertizat în septembrie printr-o scrisoare deschisă despre efectele devastatoare ale carantinei. Ei au arătat că „după panica inițială din jurul Covid-19, faptele obiective arată acum o imagine complet diferită – nu mai există justificare medicală pentru nicio politică de urgență. Actuala gestionare a crizei a devenit total disproporționată și provoacă mai multe daune decât face bine.”
Cursul 7 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască: o convorbire și o dezbatere între părintele Bogdan Florin Vlaicu și invitatul său special, cunoscutul jurnalist creștin Catalin Sturza. În condițiile în care patriarhul nostru îi avertizează pe cei ce-L batjocoresc pe Dumnezeu, bisericile sunt atacate de neo-marxiști în Polonia și Chile, iar comunicarea este grav virusată în pandemie, vă propunem o evaluare documentată a periodei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii.
Ceea ce îi unește pe cei doi bărbați este repulsia lor față de „actualele politici legate de Covid”. Această politică „încalcă fiecare valoare pe care o preţuiesc”, spune dr. Bhattacharya. „Pe fiecare dintre ele”. Detaliind, el spune că acordă o importanță capitală – „derivată, în cazul meu, de la angajamentele rawlsiene și creștine” – protecției celor vulnerabili și a celor săraci din întreaga lume împotriva „morții și suferinței evitabile”. Blocările „au eşuat în mod vădit să facă acest lucru prin inducerea prăbușirii economice care a pus viaţa a 130 de milioane de oameni săraci din întreaga lume în pericol de a ajunge la înfometare”.
Nu mai este posibil să ignorăm lunga relație a lui Tedros Adhanom Ghebreyesus cu regimuri autocratice opresive, inclusiv China. Oricare ar fi motivația din spatele pledoariei sale pentru carantină continuă, datele îi anulează poziția fără niciun echivoc. Carantina nu salvează vieți – carantina ucide. Domnia tiraniei trebuie să se încheie, imediat și pentru totdeauna, cu o restabilire completă a drepturilor și privilegiilor fiecărui cetățean de a alege ce nivel de risc va accepta ca membru disciplinat care respectă legea într-o societate democratică funcțională.
“Nu trebuie să ignorăm virusul și să fim inconștienți, dar nu trebuie să trăim într-o continuă stare de teroare. „Nu-l lăsați să vă controleze viața” a spus Trump. E un sfat pe care-l putem da și copiilor. Dar, pentru cei care ne conduc prin frică, un asemenea mesaj e o amenințare. Pentru ei e importat ca noi să ne temem fără încetare, altfel nu mai suntem obedienți. Să încurajezi oamenii să aibă speranță e „fără inimă”, iar veselia e o insultă pentru noi, ceilalți. Liderii noștri au obligația să ne întrețină temerile, iar asta e adevărata compasiune. Ăsta e mesajul lor pentru noi. Paralizează economia prin carantină, pe copii prin școlile închise și aduc țara în pragul nebuniei cu actuala isterie motivată politic. Dar, dacă îndrăznești să spui ceva sau să te plângi, tu ești monstrul. Un ucigaș.
Declarația de la Barrington poate fi citită în original și semnată aici: https://gbdeclaration.org
Tipic pentru atmosfera de cenzurare a opiniilor sceptice față de lockdownism, Declarația a fost cenzurată pe Reddit
Cei care nu sunt vulnerabili ar trebui lăsați imediat să-și continue viața în mod normal. Măsuri simple de igienă, precum spălatul mâinilor și a sta acasă când ești bolnav ar trebui practicate de toată lumea pentru a reduce pragul imunității de grup. Școlile și facultățile ar trebui deschise pentru predarea față în față. Activitățile extracuriculare, ca sportul, ar trebui reluate. Adulții tineri cu risc scăzut ar trebui să lucreze normal, mai degrabă decât de acasă. Restaurantele și alte afaceri ar trebui deschise. Artele, muzica, sportul și alte activități culturale trebuie să continue.
Pe scurt, lucrurile arată foarte rău. Promovarea unor astfel de experți, care predică la modul dogmatic, apodictic, lockdownul extrem (pentru o comparație, vezi pledoaria pentru o strategie de imunizare de grup din Haaretz), în lipsa unei discuții minimale despre costurile unei astfel de (false) soluții radicale, laolaltă cu impunerea sa propriu-zisă în Israel, regiunea Madrid, iar acum, cu discuția din Marea Britanie, nu ne lasă …prea multe speranțe. Îndeosebi cazul din marea Britanie este halucinant. Cu consilieri ai premierului anti-lockdown, cu epidemiologi precum Carl Heneghan de la Oxford, care arată clar că strategia guvernului este greșită, totuși, tot varianta sociopată a închiderii este opțiunea…
Noile reguli adoptate în statul australian Victoria ar putea să-i aibă în vedere pe „teoreticieni ai conspirației” și pe cei „suspectați de autoritățile sanitare că ar putea răspândi virusul” reținuți în centrele de carantină, potrivit publicaţiei The Age.
Această eroare a jucat un rol esențial pentru a construi imaginea „plăgii mortale” și pentru a impune decizia de lockdown extrem în multe state ale lumii. Au urmat apoi modelările de tipul „vine sfârșitul lumii”, care au simulat milioane de morți pentru noul coronavirus, furnizate de profesorul Neil Ferguson și de echipa lui de la același Imperial College London. Aceste modelări estimau 2.2 milioane de morți în Statele Unite, și peste o jumătate de milion în Marea Britanie, pentru prima parte a anului.
Ei bine această tehnică de vaccinare de la Moderna vă va schimba, în mod obligatoriu, în tot ceea ce reprezentați dumneavoastră. Va avea repercusiuni asupra a ceea ce sunteți (ca ființă umană) și iată, cursul la bursă a companiei Moderna este pe cale să explodeze!
Închiderea școlilor nu a fost un lucru raţional din punct de vedere epidemiologic. Dovezile arată că copiii transmit foarte rar adulților și nu există nici un singur exemplu documentat de copil care să transmită unui profesor la școală. Însă, de-a lungul acestei pandemii, am fost foarte nepricepuţi în a comunica riscul real de infecție persoanelor.În loc să ne concentrăm asupra şcolilor, ar fi trebuit să ne concentrăm asupra căminelor de îngrijire. Nu ne-am gândit cu adevărat unde se află riscul, ci doar cum să înăbuşim virusul.
O formă și mai extremă a acestor metode este aplicată, însă, în Noua Zeelandă. După ce premierul-vedetă laburist Jacinda Ardern a impus carantina în capitala Auckland, pentru doar patru cazuri de infectare cu Covid (!), următorul pas a fost carantinarea tuturor cazurilor de infectați cu Covid-19 și a familiilor lor în facilități special amenajate. Deși e vorba, în prezent, de doar câteva zeci de cazuri, premierul Jacinda a trimis trupe militare în facilitățile de carantină și la granițe. Tot ea a explicat, în cadrul unui Live Facebook, că supravegherea celor carantinați va fi extrem de strictă, iar eliberarea din carantină se va face doar în urma testării ce este obligatorii, indiferent de cât de mult timp a petrecut persoana în cauză în facilitate.
Cea mai puternică dovadă a faptului că blocările, închiderile, doar suspendă infectarea în loc să o elimine este că infectarea reapare după eliminarea restricţiilor, așa cum se întâmplă acum în Israel și în alte părți. În Suedia, pe de altă parte, nu există „al doilea val”, deoarece ţara nu a fost închisă. Astfel, politica de a impune și apoi a reduce restricții nu face decât să prelungească criza, să distrugă economia și, în cele din urmă, să conducă la un număr mai mare de victime.
pandemia există atunci când nu e necesar absolut niciun efort din partea niciunei autorități pentru a înspăimânta oamenii cu privire la o boală sau pentru a-i convinge că există. Pandemia nu poate fi obiectul unei acțiuni de persuasiune. Ciuma nu avea nevoie de PR sau de presă. Nici tifosul exantematic, nici holera. Nici măcar gripa spaniolă. Acestea erau vizibile, evidente.
Drept urmare, mândria unei țări de a fi suprimat virusul s-a transformat în panică și închiderea completă. Granițele interne au fost blocate. Iar Melbourne s-a transformat într-un iad viu, nu din cauza virusului (care, încă, a fost blând), ci datorită dezlănțuirii unui stat polițienesc de iad.
Alte studii arată exact contrariul: în această evaluare critică aflată încă în stadiul pre-print a tuturor contribuțiilor științifice apărute pe pe cunoscutele baze de date PubMed, Embase, bioRxiv și medRxiv în lunile martie, aprilie și iunie, se arată, în concluzii, că „cele mai multe infecții cu SARS-CoV-2 NU sunt asimptomatice.” Până la urmă, dacă ar fi să facem apel la argumentul autorității, cum greșit face dl Arafat, CDC spune clar: „proporția transmiterii SARS-CoV-2 cauzată de infecții asimptomatice sau presimptomatice, prin comparație cu infecțiile simptomatice, este neclară”. E clar că e neclar? Pentru dr. Arafat, nu. Neclarul este clar ca bună ziua. Cum altfel să justifice domnia sa internarea forțată a asimptomaticilor, încălcarea Constituției și suprapopularea spitalelor cu oameni fără simptome?
Carl Heneghan: „unul din elementele cheie ale infecției este să te uiți la cine este infectat, existând o diferență crucială între teoria pandemiei și teoria sezonieră. Într-o pandemie te-ai aștepta să vezi tinerii afectați în mod disproporționat, dar în UK am avut doar 6 decese de copii, ceea ce este mult mai puțin decât ai vedea în mod normal într-o pandemie. Numărul ridicat de decese la cei peste 75 se potrivește cu teoria sezonieră.”
Practic statul isi ofera toate instrumentele pentru a putea decide izolarea persoanelor, fie ele asimptomatice sau simptomatice, in spitale sau spatii special amenajate, cu incalcarea ori de cate ori se considera necesar a consimtamantului. Dupa cum se stie, aceasta masura a internarii obligatorii, inclusiv a simptomaticilor, este unica in Europa, iar internarea obligatorie a asimptomaticilor este unica in lume. Sfidarea libertatii individuale, mult dincolo de orice proportionalitate cu riscul de sanatate a masurii, este evidenta pentru oricine crede in demnitatea umana si este strigatoare la Cer.
Situația de acum din România începe să semene tot mai frapant cu tortura psihică din beciurile Piteștiului.
Ca și ea, tirania COVID urmărește distrugerea psihică a individului, transformarea sa într-o pastă amorfă și fără personalitate, din care să fie modelat „Omul Nou”, caracterizat printr-o supușenie entuziastă față de Noua Ordine.
Acum, ca și atunci, principala unealtă de „Reeducare” este Teroarea.
Geniul totalitarismului patologizat este la fel ca acea glumă veche despre diavol … cea mai mare păcăleală a diavolului a fost să ne convingă că nu există. Totalitarismul patologizat pare să emane de nicăieri și de pretutindeni, simultan; astfel, din punct de vedere tehnic, nu există. Nu poate exista, pentru că nimeni nu este responsabil pentru asta, deoarece toți sunt de fapt responsabili. Isteria în masă este sângele său. Se hrănește cu frica existențială. „Știința” este strigătul său de luptă. Nu știința adevărată, nu fapte demonstrabile, ci „Știința” ca un fel de zeitate al cărei nume este invocat pentru a reduce la tăcere ereticii
Practic, dpdv legal, declaratia directorului general OMS capata prin aceasta prevedere efect de aplicare directa in legislatia nationala, ceea ce doar regulamentele UE au. Atentie, este vorba de o formulare imperativa, “se instituie”, nu “se poate institui” sau “se considera instituirea”. Declaratia DG ONU are ca efect direct in dreptul romanesc potrivit acestui proiect de lege limitarea drepturilor si libertatilor. In UE, pe domeniile agreate ca fiind de cel mai inalt interes comun, deciziile se iau la nivelul Uniunii si se aplica direct in dreptul intern. Este cea mai importanta cedare de suveranitate intre state independente. Pentru a se ajunge la acest nivel de integrare a fost nevoie de multi ani de negocieri si, nota bene, drepturile omului, securitatea si ordinea interna nu intra in domeniile de aplicare directa. Deci Romania, in mod unilateral, isi supune decizia interna pe un aspect esential de securitate nationala unei agentii ONU care are doar atributii de consultare si coordonare in dreptul international.
Nu va fi surprinzător dacă, în câteva luni, vom afla din nou că ascunși în spatele acestor acte de vandalism și violență pândesc cei care speră să profite de pe urma dizolvării ordinii sociale, pentru a construi o lume fără libertate: Solve et Coagula, după cum învață adagiul masonic.
La noi, comisarii Troicii apar într-una la televizor, amenințând, răstindu-se, mințind, atrăgând mereu atenția asupra morții iminente a tuturor, susținuți permanent de guvernatorul republicii. Sunt permanent foarte siguri pe ei, având aerul salvatorului neînțeles de victimele gregare și ignare. Nu răspund la nicio întrebare, nu asumă nicio greșeală, niciun abuz, practică cu impunitate teroarea media și au impus cenzura absolută în întreg sistemul medical. Aceleași mereu sastisite figuri de experți OMS vehiculează închiderea a tot și a toate, fără nici cea mai mică jenă sau anunță deschideri și relaxări care complică lucrurile, nu le simplifică.
Este o „ciumă roșie” generalizată. Parcă comunismul chinez le-a zis tuturor: Drepți! Toată lumea, drepți! La chinezi există un leninism digital de toată frumusețea. Pe toată lumea termoscanează, pe toată lumea urmărește, li se dau puncte sociale… Până și Putin și Lavrov au acceptat acest model. Nu am o explicație de ce atâtea guverne au făcut asta. Dacă mă întrebați pe mine, aceste lucruri au fost aranjate dinainte și acum s-a dat un fel de semnal pentru această platformă de execuție: cei care au vrut să-și facă vaccinare obligatorie își fac vaccinare obligatorie, cei care au vrut să instaleze antene 5G, le instalează peste noapte, cei care au vrut să scape de banii lichizi, au luat mantra plății cu cardul…
Uitati-va, in toate tarile in care bisericile au ramas deschise, nici un focar nu a plecat din biserici. In Bulgaria, Belarus, Polonia, nici un focar nu este declarat ca fiind din biserica, din acest ritual religios. Pentru ca, un amanunt pe care lumea il uita: starea de sanatate are o componenta stiintifica, dar are si o componenta etico-psihologica. Imunitatea se dobandeste, nu in totalitate, dar rezistenta la boala este si din acest factor psihologic. Iar oamenii credinciosi, avand aceasta credinta, au o rezistenta. Nu spun ca numai acest lucru influenteaza, dar este dovedit ca influenteaza. Deci actul medical are incarcatura stiintifica si are si incarcatura etico-psihologica. Nu trebuie uitat de acest lucru. Asa incat, daca bisericile ramaneau deschise, nu erau focare.
„Cauzele morții pentru milioane de victime ale izolării prelungite vor fi ascunse la prima vedere, dar ele sunt alcoolismul, lipsa de adăpost, sinucideri, atacurile de inimă, atacurile cerebrale sau maladiile renale. La tineri, ele sunt instabilitatea financiară, șomajul, depresia, toxicomania, sarcinile neplanificate, sărăcia și abuzurile.” „Deoarece răul este difuz, sunt unii care susțin că el nu există. Noi, semnatarii, știm că nu este așa.”
Aceste instalații, create în cadrul unui parteneriat între companii multinaționale (adevărați proprietari ai bantustan „RO”) și „statul român”, ar fi destinate, în timpul celebrului „vârf al infecției”, pe care îl așteaptă toată Europa post-comunistă ca pe venirea lui Mesia, pentru a adăposti „asimptomatici”, a priori internați forțat, având în vedere că este greu de imaginat un om sănătos care se stabilește de bună voie într-o tabără de refugiați. Desigur, celebrul vârf nu va fi atins niciodată, în România la fel de puțin ca în restul lumii post-comuniste, din motive (în esență, de longevitate scurtă) pe care le-am explicat deja în altă parte. Dar, întrucât aceste tabere sunt, în orice caz, destinate pacienților asimptomatici, singura bază legală pentru posibila lor detenție va fi rezultatul unui test … efectuat de servicii din același stat care îi va ține arestați. Iar ei înșiși nu vor avea la dispoziție a priori nicio modalitate de a supune această judecată expeditivă expertizei unui terț. Cu alte cuvinte: vârf sau nu, habeas corpus (respectarea libertății individuale, n. tr.), în România, s-a evaporat.