Apologetii mortii/ EDUCATIA SEXUALA SI BATALIA PENTRU RESURSE/ Imperialism cultural anti-viata in Africa si rezistenta locala/ ”PROGRESISTII” AR VREA CA STATUL SA-TI CONFISTE COPIII. SAU SA-TI INTERZICA SA-I FACI/ Un lider pesedist starneste furia activistilor LGBT/ Uniunea Europeana, Imperiul German si EPOCA MANIEI

Anacronic/ Ninel Ganea: Apologeții morții

Mereu cu un pas înaintea progresului, Franța a decis recent să legifereze donarea involuntară de organe. Dacă o persoană trecută la cele veșnice nu stipulează în mod expres, scris sau oral, că nu dorește să-i fie prelevate organele după moarte, atunci statul francez dispune de trupul omului după cum consideră de cuviință. Știrea a fost diseminată, printre alții, cu încântare (?) și de fostul ministru tehnocrat al Sănătății, despre care un filosof român spunea că are calități angelice.

E relevant și cine susține o asemenea lege, dar cred că important este a vedea ce se ascunde în spatele ideii, care sunt presupozițiile filosofice și politice ale unei astfel de inovații sinistre.

Privită cu o superficialitate de neîngăduit, măsura este benefică. Vor fi salvate vieți numeroase, multă lume va fi fericită, nimeni, în aparență, nu are de suferit, etc. Doar că această perspectivă este una imanentistă, în care scopul vieții îl reprezintă doar prezervarea vieții acesteia, prin orice mijloace, deoarece ea este singura care există. Dincolo de moarte, nu mai este nimic. În fond, dacă ne uităm cu atenție, măsura reprezintă semnul unei îndepărtări totale de restaurația inaugurată de creștinism. “Pierderea speranței creștine, neîncrederea curentă în viața de apoi, eșecul în înțelegerea Evangheliei și necredința în ea, în adevărul său divin – acestea au dus la experimentele blasfemice și monstruoase asupra personalității și vieții omului. Viziunea creștină asupra vieții și morții, înțelegerea și concepția creștină asupra vieții de aici drept un dar de Dumnezeu ca pregătire pentru veșnicie – au fost pierdute în întregime. Iar de aici avem următorul rezultat: teroarea în fața morții, văzută ca o distrugere completă a vieții și o pulverizare a personalității; și o agățare cu dinții de viața pământească – trăiește, trăiește, trăiește, indiferent de cost sau mijloacele necesare pentru a-ți prelungi viața pământească, căci mai încolo nu este nimic”, spunea Sf. Mitropolit Filaret al New Yorkului, într-o predică care atingea subiectul transplantului.

O rădăcină a acestei idei pernicioase de a trata corpul ca pe un obiect oarecare, pe care după moarte îl poți mutila, incincera sau cu care poți face, în principiu, cam ce vrei o reprezintă dualismul gnostic.

În gândirea precreștină, în ereziile gnostice și în diverse culte orientale există o separare clară a sufletului de corp, care implică în mod natural dezavuarea acestuia din urmă. De aici, ca o consecință colaterală, și cruzimea, neașteptată pentru sensibilitățile creștine, prezentă în multe romane sau povestiri asiatice.

În gândirea ortodoxă, există o distincție între trup și suflet, dar ea este mai degrabă analitică. Cele două sunt intim și inextricabil legate, iar legătura dintre ele reprezintă o taină a persoanei, recunoscută parțial chiar și de firi mai moderne, care vorbesc astăzi despre o memorie a organelor. În tradiția creștină, după moarte, chiar dacă sufletul se desparte de corp, la înviere, oamenii vor învia și cu trupurile lor. Altfel spus, oamenii nu sunt doar suflet sau doar trup, iar fiecare om are corpul său personal, nu unul de împrumut sau unul surogat. Descoperirea ADN și, odată cu ea, spulberarea argumentului că omul nu este același, deoarece celulele sale se schimbă neîncetat pe parcursul vieții, vine să confirme dintr-o perspectivă empirică ideea de persoană unică. La fel cum problemele legate de transplanturi și transfer al unor caracteristici personale “psihologice” aruncă o lumină diferită de înțelepciunea modernă asupra întregii chestiuni.

O altă interpretare a problemei transplantului ne este oferită de evoluționism. Darwinisimul și moștenitorii săi ideologici relativ mai supli neagă ideea creației unor specii separate. Totul este un întreg continuum în care speciile evoluează unele din altele, ceea ce face ușor de acceptat nu doar ideea de a lua organe de la alți oameni, ci chiar și de la animale.

Sistemul de presupoziții gnostico-evoluționist explică suficient de clar motivul pentru care o astfel de decizie legislativă trece drept un pas înainte (spre ce?), fără a sesiza niciuna din problemele importante.

Însă, unul din adevărurile greu de înghițit este că dacă o viziune metafizică are deficiențe serioase, ca și cum asta nu ar fi destul de grav, atunci ele se vor reflecta mai devreme sau mai târziu și în concepția politică.

Potrivit celor care susțin inițiativa franceză, corpul nu doar că nu mai aparține lui Dumnezeu, dar el nu mai aparține nici măcar omului. Statul devine automat posesorul trupului tău, dacă nu ai fost suficient de precaut încât să lași o precizare scrisă în acest sens. Avem de-a face, în mod implicit, cu un comunism gnostic, care dispune de oameni, fără niciun fel de respect pentru cultură, identitatea și trupul lor. Iar aici nu este vorba de niciun fel de metaforă, ci tocmai de structura internă a acestei idei. Pentru a face mai limpede cazul, să comparăm transferul abuziv de organe cu situația unei persoane care deține o casă, iar în momentul morții nu are un testament explicit privitor la viitorul casei sale. Conform logicii franceze, statul devine automat proprietar al casei și o va utiliza după cum consideră. Va vinde ferestrele, va da jos acoperișul, va pune pe foc parchetul, șamd. Moștenitorii nu au niciun drept asupra casei și niciun cuvânt de spus în fața statului. Autoritatea centrală este singura în măsură să decidă. Pentru prezervarea vieții, a ecosistemului, a reducerii încălzirii globale, a inechităților sociale, să spunem. Comunismul acesta, de altfel, nu este deloc întâmplător și se reflectă cu exact aceleași argumente și “soluții” și în chestiunea vaccinurilor. Nu demult, același ministru tehnocrat al Sănătății a propus o lege a vaccinurilor în care părinții nu doar că trebuie să își motiveze decizia de a opta să nu își înțepe copiii, dar sunt nevoiți să participe și la niște cursuri (ședințe) de instruire cu privire la avantaje, înainte de a decide.

În altă ordine de idei, chiar dacă lăsăm deoparte argumentația libertariană cu privire la proprietatea asupra corpului, ar trebui să fie limpede că și într-o perspectivă mai tradiționalistă politic, situația nu ar diferi prea tare. Pentru că drepturile asupra celui decedat ar aparține rudelor celor mai apropiate, Bisericii de care aparține și, în cele din urmă, comunității locale. În niciun caz, autorității centrale.

În fine, o altă problemă practică, greu de ocolit în contextul transplanturilor o reprezintă situația celor aflați în moarte clinică. Practic, o astfel de lege creează stimulentele perfecte pentru a-i declara pe tot mai mulți pacienți decedați, chiar dacă mulți dintre ei ar putea să devină din nou perfect sănătoși, după cum o dovedesc nenumărate cazuri.

Legea transplanturilor obligatorii va fi adoptată, probabil, și la noi în țară. Și nu va fi vorba doar de maimuțărealea tipic românească în fața idolilor de la apus. Când sistemul de presupoziții religioase și filosofice se schimbă radical, consecințele nu întârzie să apară. Așa că, fără un reviriment al vieții și gândirii creștine, alunecarea în barbarie este inevitabilă.

Cultura Vietii: Educația pentru sănătate versus educația sexuală – o bătălie a resurselor

Rodica Bărbuță & Camelia Moldovan, Fundația MATCA 2000

De la bun început trebuie să spunem că ne numărăm printre organizațiile care nu numai că susțin necesitatea Educației pentru sănătate în școală ci chiar pledează pentru ea și pentru parteneriatul între factorii din sistemele de educație și de sănătate. Este și motivul pentru care, în anul 2011, am elaborat și susținut într-o conferință internațională a medicilor, alături de colegii din consorțiu, lucrarea „Sănătatea și educația – domenii de convergență interdisciplinară”.

Da – într-o țară în care vezi că instituții, companii și cetățeni nu respectă mediul în care trăim, poluând aerul pe care îl respirăm, apa, solul, hrana, distrugând pădurile, contribuind la distrugerea unor specii valoroase pentru echilibrul ecosistemului, la înrăutățirea schimbărilor climatice care ne afectează pe toți și promovând sau adoptând un stil de viață nociv;

– într-o țară și o Europă în care natalitatea este în scădere iar incidența unor fenomene cum sunt obezitatea, scăderea tonusului fizic și motricității, incidența unor boli degenerative, a afecțiunilor psihice, rata îmbolnăvirilor sunt în creștere pe toate categoriile de vârstă dar, cel mai îngrijorător – pe segmentul de copii și tineri, ducând și spre o creștere a cheltuielilor aferente din sistemele de sănătate și asistență socială, în detrimentul celor alocate educației, creșterii nivelului de trai sau investițiilor;

– într-o țară și o Europă în care, deși aparent ne luptăm pentru respectarea drepturilor omului și familiei, mass-media promovează din ce în ce mai agresiv violența, libertinajul și pornografia, personajele și modelele sociale negative ca și multe alte ”nu așa!”…

….programele de educație pentru sănătate, la fel ca și cele pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, caracterului și de educație civică în școală pot face multe pentru a remedia situația.

Pentru că, în societatea modernă, cele mai răspândite boli, inclusiv sociale, pot fi evitate prin prevenție – iar prevenția se face în primul rând prin educație.

Opționalul „Educație pentru sănătate” – bune și mai puțin bune

În ce privește programele de educație pentru sănătate, care vizează educarea copiilor (și indirect a adulților) pentru adoptarea unui stil de viață sănătos, reducerea îmbolnăvirilor și a comportamentelor cu risc pentru sănătate – ele au fost introduse în anul 2001 la cererea cadrelor didactice – dar fără un plan de implementare concret, raportat la nevoile și resursele reale. Ministerul Educației a adoptat la finele anului 2004 și o programă școlară (revizuită, modulară) pentru întregul ciclu preuniversitar. Și trebuie să spunem că este o programă bună, care corespunde ciclurilor de dezvoltare ale copilului/ adolescentului.

Dar această programă este, cumva, lăsată la latitudinea școlii și a cadrelor didactice.

La altitudinea școlii, întrucât nu este inclusă în curriculum obligatoriu – din cauza cerințelor prea mari de la celelalte materii de bază (ca și cum educația pentru sănătate nu ar fi la fel de bază, importantă!), ci este definită ca un opțional – putând fi, sau nu, introdusă în acel CDȘ.

La latitudinea profesorilor, deoarece ei pot opta pentru felul în care vor parcurge temele din aceste programe – deși nu s-a investit încă nici un leu pentru pregătirea lor în această direcție. Și pentru că nu există manuale (și cele care există sunt opționale) decât pentru ciclul primar și cel gimnazial.

La Dezbaterea „Educație pentru Sănătate” din noiembrie 2015, organizată de Administrația Prezidențială, când s-a discutat atât despre eficiența cât și despre problemele legate de aceste programe, s-a evidențiat printre altele faptul că, doar un mic procent din populația școlară a beneficiat de aceste programe de educație (6% în anul școlar 2014-2015).

La această dezbatere, pe lângă alte provocările existente – cum este modul în care toți actorii interesați – copilul, părinții, familia extinsă, școala, comunitatea, cadrele medicale etc. pot fi implicați, își pot concerta intervențiile, precum și necesitatea cercetării modului în care s-a desfășurat acest program și care a fost impactul lui, s-a pus (destul de târziu!!) problema asigurării condițiilor și resurselor materiale și umane necesare pentru derularea acestui program, în special în zonele rurale sau dezavantajate.

Nici în momentul derulării dezbaterii, după 14 ani de la lansarea programului, nu se identificase cea mai bună opțiune în ce privește introducerea Educației pentru sănătate în cadrul programei școlare – ca materie opțională sau obligatorie sau prin plasarea temelor din acest program în contextul altor teme.

De asemenea, nu erau identificate nevoile reale ale beneficiarilor direcți și indirecți, nu sunt asigurate competențele adecvate pentru formatori, nu s-a făcut armonizarea cu celelalte discipline și nici armonizarea macro – cu politicile de prevenție din domeniul sănătății.

Și evident că toate acestea sunt legate și de carențele de finanțare (și în alte resurse) ale sistemului de educație.

Educația sexuală explicită nu este educație pentru sănătate și nu își atinge scopul declarat, ci doar pe cel ideologic

În paralel, se derula și se derulează în continuare campania (destul de agresivă) organizațiilor care promovează ESE – Educația Sexuală Explicită (comprehensivă) ca pe ceva necesar și urgent de a fi inclus în programa obligatorie din școli, încă din clasele primare.

Deși este evident că nici în acest caz nu sunt identificate oportunitatea și nevoile reale, impactul asupra dezvoltării copilului al unei astfel de educații – ruptă de educația pentru sănătate (și, din punctul de vedere al resurselor – în detrimentul ei), modalități corecte de implementare, resurse financiare și umane, coordonarea cu ceilalți actori interesați – familia, comunitatea etc. Dar, paradoxal, pentru acest tip de programe s-au găsit surse de finanțare (private) și căile de a fi implementat în aproximativ 2600 de școli din România, cu manuale care nu au primit girul Ministerului Educației și cu formatori care, în general, aparțin organizațiilor care reprezintă vocea comunității LGBT.

Ne-am uitat și noi peste o serie de cercetări și articole privind impactul educației sexuale care s-a derulat în mai multe țări, mai grăbite să-și asume argumentele de beneficiu și necesitate ale unei astfel de educații cum este cea ESE. În cadrul studiului nostru, pe care am început să îl realizăm la solicitarea Alianței Părinților, vom detalia mai mult pe această temă, dar iată câteva citate din aceste documente:

”În ultimii 30 de ani am văzut o creștere substanțială a furnizării de programe de educație sexuală în școlile secundare, și totuși UK are cea mai înaltă rată de concepție la adolescenți din Europa de Vest și infecțiile cu transmitere sexuală au continuat să crească. Nu există nici o dovadă că începând educația sexuală în clasele primare se vor produce rezultatele pe care educația sexuală de la gimnaziu nu a izbutit să le producă. Promotorii educației sexuale încearcă să ne alunge temerile spunând:” Nu-i învățăm despre sex la vârsta de cinci ani, dar este important ca ei să cunoască numele corecte ale organelor lor sexuale”. Nu pot să văd cum asta m-ar fi ajutat în viață. Este neconvingător să spui că, copiii riscă ceva dacă nu învață numele corecte ale acelor părți din anatomia lor din școala primară.

Vârsta la care copilul trebuie să fie învățat despre sex este o chestiune asupra căreia părintele trebuie să hotărască, în funcție de copil. Nu există o vârstă fixă la care un copil are nevoie să afle x, y sau z, în așa fel încât să fie vital să fie impus un curriculum de educație sexuală pentru toate școlile. Introducerea educației sexuale la o vârstă fragedă riscă să distrugă acel sens natural de rezervă al copilului – copilul are un sentiment de stinghereală și protecție cu privire la părțile lui intime. Departe de a fi un handicap, aceste inhibiții naturale sunt sănătoase și furnizează o protecție împotriva abuzului sexual și atitudinilor cazuale în ce privește intimitatea sexuală de mai târziu.

Educația sexuală așa cum este ea predată în multe școli este o parte din problema societății noastre sexualizate. Adăugând mai multă educație sexuală la curriculum la o vârstă încă și mai fragedă nu face decât să exacerbeze problema. Există foarte puține lucruri pe care trebuie să le știe copilul. Cel mai important lucru este să dezvolți caracterul copilului pentru ca ei să învețe să se auto-controleze”.

Norman Wells, Director of the Family Education Trust, http://www.famyouth.org.uk

„Mai multă cunoaștere nu este întotdeauna corelată cu un comportament mai sigur

….Un număr de studii a arătat că, cunoștințele despre sănătatea sexuală nu sunt în mod necesar corelate cu un comportament mai sigur. Un studiu al studenților din UK a descoperit că, în ciuda faptului că știau despre transmiterea și consecințele STDS, mulți studenți continuau să se angajeze în comportamente de risc.

Un studiu al International Journal of Nursing Studies a concluzionat, “Adolescenți cu mai multe cunoștințe despre sex nu au în mod obligatoriu un comportament sexual mai sigur.”

În mijlocul anilor 2000, New Brunswick a introdus acel tip de curriculum progresiv în favoarea căruia se ducea o campanie de advocacy. Între 2006 și 2010, rata sarcinilor la vârsta adolescenței a crescut cu aproape 40%.Descoperirea ne amintește că decizia de acțiune sexuală a adolescenților este influențată de factori complecși, care trec dincolo de simplul fapt de a avea un curriculum potrivit.”

Sursa: Peter Jon Mitchell, Senior Researcher, Institute of Marriage and Family Canada

„Supra-expuși și nepregătiți: Efectele expunerii timpurii la un conținut sexual

Cercetătorii au stabilit de mult că adolescenții care văd filme sau ascultă muzică care înfățișează ”farmecul” băuturii, uzului de droguri sau violenței tind să se angajeze și ei în astfel de comportamente. Un studiu din 2012 arată că filmele influențează atitudinile și comportamentele adolescenților. Studiul, publicat în Psychological Science, a descoperit că, cu cât adolescenții au fost mai mult expuși la un conținut sexual în filme, cu atât mai devreme au început să aibă relații sexuale întâmplătoare, neprotejate.

În alt studiu, băieții care fuseseră expuși la o media explicit sexuală, erau de trei ori mai probabil să se angajeze în sex oral și de 1,5 ori mai predispuși să aibă relații sexuale complete. Fetele tinere expuse la conținut sexual erau de două ori și respectiv, de 1,5 ori mai predispuse să se angajeze în astfel de activități. Cercetările au arătat de asemenea că adolescenții care au ascultat muzică cu referințe sexuale degradante erau mai predispuși să aibă activități sexuale decât cei care fuseseră mai puțin expuși.

De ce este mai probabil ca adolescenții să facă sex după ce au fost expuși la un conținut sexual în media? Așa cum noi citim anumite cărți și le arătăm filme educaționale copiilor noștri în speranța că ei vor învăța lecții despre caracter, media furnizează un tip de educație sexuală tinerilor. Mesajele media ”normalizează” experimentarea timpurie a comportamentelor sexuale și portretizează sexul ca întâmplător, neprotejat și liber de consecințe, încurajând activitatea sexuală mult înainte ca adolescentul/ copilul să fie pregătit emoțional, social și intelectual.

Sexul de mare risc. Cu cât copilul este expus mai timpuriu la un conținut sexual și începe să practice comportamente sexuale, cu atât este mai probabil să se angajeze în comportamente sexuale de mare risc. Cercetările arată că un copil care face sex înainte de vârsta de 13 ani este mai probabil să aibă parteneri multipli, să se angajeze mai frecvent în relații, să nu se protejeze și să utilizeze droguri și alcool înainte de a face sex. Într-un studiu al Dr. Jennings Bryant, mai mult de 66% din băieți și 40% dintre fete au raportat că au dorit să încerce comportamente sexuale pe care le-au văzut în media (sau în liceu, mulți dintre ei au făcut-o), ceea ce crește riscul de boli cu transmitere sexuală și sarcini nedorite….”

Sursa: Psychology today

Este evident că Rezoluția Parlamentului Europei despre care am vorbit în articolul anterior s-a bazat pe aceste studii și multe altele, care nu au cum să încapă în articolul de față. 

O parte din argumentele de mai sus le-am mai expus și noi, în articole anterioare.

În studiul nostru vom trata mai detaliat fiecare aspect dar nu ne grăbim să încheiem aici, pentru că vrem să aducem în discuție și alte tipuri de ”bătălie a resurselor”.

Prima este aceea care se poartă chiar la nivelul resurselor fiecărui copil în parte.

Așa cum subliniază atât cercetătorii din domeniul biologiei și epigeneticii, precum și cei din domeniul psihologiei și științelor creierului, fiecare individ are la dispoziție resurse limitate – bio-fizice, psihice, mentale.

Vă mai amintiți de cartea lui Kahneman – Gândirea rapidă sau lentă?

Sau de ce spunea cercetătorul Bruce Lipton despre bătălia dintre resursele pentru apărare sau dezvoltare la nivel biologic?

„Bătălia resurselor” despre care vorbim se dă și pe câmpul de resurse al fiecărui copil și tânăr și rezultatul dezvoltării lui depinde în cea mai mare măsură de felul în care el ”cheltuiește” aceste resurse. Dacă le risipește începând prea devreme activitatea sexuală – mare consumatoare de energie, nu îi mai rămân suficiente resurse de cheltuit pentru dezvoltarea lui fizică, emoțională, cognitivă și pentru învățare.

Și ne mai mirăm de rezultatele academice din ce în ce mai slabe și că se îmbolnăvesc mai ușor și mai des..?

Cea de a doua bătălie se poate urmări tot la nivelul societății și a fost pusă în evidență de un antropolog, la începutul secolului XX.

Antropologul englez J.D. Unwin a cercetat într-o investigație științifică amplă raportul între sexualitate și cultură (J. D. Unwin, Sex and Culture, Oxford University Press 1934).

El a vrut, la începutul anului 1930, să verifice teza lui Sigmund Freud conform căreia cultura se bazează pe ”sublimarea instinctului sexual”.

Unwin examinează optzeci de „societăți necivilizate” și culturile superioare ale babilonienilor, sumerienilor, atenienilor, romanilor, anglo-saxonilor și englezilor, pentru a clarifica întrebarea: Ce influență au normele sexuale ale unei societăți asupra înălțimii culturale?

Rezultatul? Într-o propoziție concisă:

Cu cât limitarea sexuală este mai mare, cu atât nivelul cultural este mai înalt, cu cât este mai redusă limitarea sexuală, cu atât mai scăzut este nivelul cultural.

”Acestei reguli nu-i revine nici o excepție. Culturile pășesc pe scena istoriei atunci când limitează drastic posibilitatea satisfacerii instinctului sexual, și coboară de pe scena istoriei atunci când permit coborârea sexualității la nivelul animalic al satisfacerii necontrolate a instinctelor…În analele istoriei nu există nici un exemplu al unei societăți care a manifestat pe o anumită perioadă energie socială mare, fără a fi fost absolut monogamă.”

J. D. Unwin explică aceasta astfel:

”Oricare societate umană posedă energie socială potențială. Dar ea se realizează numai atunci și în măsura în care se renunță la instinctul sexual. Energia socială rezultă din conflictul emoțional, care, în cazul renunțării la satisfacerea instinctuală, este inevitabil. Acest conflict generează idei și gânduri noi, care conduc la conduite noi.”

”Cantitatea de energie și profunzimea gândirii depind de măsura limitării, impuse de către aceste norme sociale. Dacă abstinența obligatorie este mare, atunci societatea dispune de energie mare; dacă este mică, are energie puțină; dacă nu există nici un fel de limitare, nu are nici un fel de energie; ea rămâne potențială.”

”De aceea, limitarea satisfacerii instinctului sexual trebuie considerată cauza progresului cultural.”

Gândindu-ne la toate cele de mai sus ne putem întreba: Oare pe noi, cine ne vrea afară de pe scena istoriei, de ne vâră pe gât ”dreptul la exprimarea sexuală” de la vârste cât mai mici?

Femeile Africii refuză „generozitatea” sponsorilor europeni ai avortului

Femei africane: DA nașterilor în siguranță, NU avortului!

În urma reinstituirii politicii „Mexico City” de către Statele Unite, finanțarea organizațiilor care furnizează servicii de avort în afara SUA, precum Federația Internațională a Paternității Planificate (International Planned Parenthood Federation), Marie Stopes International și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) va fi redusă drastic. Ca răspuns, patru guverne europene (Belgia, Danemarca, Olanda și Suedia) au organizat la Bruxelles o conferință de colectare de fonduri pentru avorturile în țările în curs de dezvolare pe data de 2 martie. Uniunea Europeană a avut un reprezentant la conferință, cu toate că UE nu are nicio competență în materie.

Într-un mesaj video intitulat „Dictatura donatorilor înstăriți”, Obianuju Ekeocha, Președinta organizației Culture of Life Africa, a întrebat delegațiile europene la conferința „She Decides” (Ea decide) dacă este cineva care s-a obosit să întrebe, totuși, femeile africane cu privire la opinia lor despre finanțarea avortului în țările africane.

„Multe țări din Vest, inclusiv Canada și Olanda au decis să se reunească pentru a strânge fonduri. Nu fonduri pentru hrană în Africa. Nu fonduri pentru apă în Africa. Nu fonduri pe care africanii să le poată folosi după cum doresc. În loc de asta, ei se reunesc pentru a colecta milioane de dolari pe care îi dedică așa-numitului avort sigur. Ceea ce este de fapt cel mai demoralizant este că aceste țări occidentale nici măcar nu s-au gândit să îi întrebe pe africani ce doresc!”.

D-na Ekeocha citează cercetări cae arată că avortul este inacceptabil și complet contrar valorilor celor mai multe țări și societăți africane, indiferent de circumstanțe.

„Acesta este noul colonialism. Acesta este imperialism cultural. Aceasta este dictatura donatorilor înstăriți. Ceea ce noi cerem este sprijinul vostru pentru nașterea în siguranță a copiilor africani!”

Citește și: Scrisoare deschisă către Melinda Gates, de la o femeie africană

Printre alții, Comisarul European pentru Dezvoltare, Neven Mimica, directorul executiv al UNFPA, Babatunde Osotimehin, adjunctul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Kate Gilmore și asistentul Directorului General al Organizației Mondiale a Sănătății, Flavia Bustreo au fost prezenți la conferință.

În contextul european, evenimentul din Bruxelles ridică o serie de întrebări. Maria Hildingsson, Secretar General al Federației Europene a Asociațiilor de Familii Catolice (FAFCE) reamintește că UE nu are nicio competență în finanțarea serviciilor de avort:

„Așa cum se reamintește în Rezoluția adoptată de Parlamentul European pe 10 decembrie 2013, „Sănătatea și drepturile sexuale și reproductive, adesea interpretate ca incluzând accesul la servicii de avort, nu este parte a competenței Uniunii Europene”. Într-adevăr, „Formularea și implementarea politicilor privind drepturile sexuale și reproductive și educația sexuală în școli este de competența statelor membre”.”

D-na Hildingsson subliniază că conferința „Ea decide” cheamă explicit la finanțarea serviciilor de avort și se declară uimită că și Comisarul European al Dezvoltării ia parte la un astfel de eveniment:

„Atât UE cât și Consiliul European au făcut de-a lungul timpului că avortul nu este de competența niciunuia din aceste organisme  ceea ce vine în contradicție cu sprijinul fățiș acordat campaniei de colectare de donații „Ea decide”. Mai mult, aproape 2 milioane de cetățeni ai UE au semnat pentru inițiativa cetățenească „Unul dintre Noi” care solicită Comisiei să înceteze finanțarea pentru orice ajutor de dezvoltare care include avortul. FAFCE solicită d-lui Mimica să se abțină de la susinerea inițiativelor care exced competențelor unionale, mai ales a acelora care sun inconsistente cu tratatele. Există numeroase voci africane și europene care solicită ajutor pentru nașteri în siguranță și sănătate maternală – nu pentru avort.”

• Stiripentruviata:

Comentarii excepționale la un articol de pe Smart Woman despre Marșul pentru viață

de Mirela Florescu, 31 martie 2017

Smartwoman a publicat în 27 martie articolul Mariei Stăniloiu „Marșul pentru viață, adică marșul împotriva drepturilor reproductive ale femeii”. O parte dintre comentarii sunt răspunsuri deosebite la problemele ridicat de articol – articol care, în treacăt fie spus, începe cu  o frază care conține două minciuni concrete și o minciună ideologică.

Prima frază: „BOR aka Coaliția pentru Familie a organizat în București marșul pro-vita, care prin definiție este împotriva dreptului femeii la a beneficia de avort.”

Prima minciună concretă este că nu Coaliția pentru familie a organizat Marșul. S-a văzut destul de clar cine a organizat, din comunicate, activități și de la fața locului. A doua minciună concretă este că BOR nu este Coaliția pentru familie. În caz că cineva are dubii, o să constate că, pe de o parte, în CPF sunt mai multe culte neoprotestante, care evident nu sunt BOR, și, pe de altă parte, să aibă răbdare să constate că, atunci când nu va mai exista CPF, BOR va exista.

…ce se mai poate spune? Dacă eşti „PRO-VOICE” înseamnă că nu-ţi pasă de cei (nenăscuţi) care încă nu au voce! De ce îi discriminaţi pe acest motiv, domniţă scumpă?

Înainte de comentariile care arată că unii cititori sunt mai capabili de a înțelege subiectul decât unii autori, reproducem un comentariu care arată surplusul de „democrație” și „drepturi” pe care îl promovează susținătorii avortului:

Redăm în continuare răspunsurile pro-viaţă publicate de alţi cititori:

Comentariu scris de un copil
2017-03-27 14:17:01

alegeri..

sunt un copil care conform articolului ar fi trebui sa fi fost omorat. cand incepe viata unui copil? care e diferenta inainte de nastere si dupa? daca nu e niciuna.. atunci cand incepe? de ce sa nu poti „avorta” si dupa ce l-ai nascut?.. ca doar e alegearea ta daca vrei sa ai grija de copil sau sa-l omori.

argumente rationale nu exista pentru avort. e doar un pretext pentru „apararea drepturilor”.

Comentariu scris de Mamica
2017-03-27 14:27:23

Fiecare are dreptul la o parere si sa si sustina parerea inclusiv prin marsuri. Acum tu vrei sa ii persiflezi si jignesti pe cei ce au parere diferita de a punandu-i pe toti i aceeasi oala, esti atat de sigura ca stii de ce sustin viata si se opun avortul i catnici nu te intereseaza parerea lor cu adevarat.
Ai ascultat cativa extremiști, restul ai dat cu ignor pentru ca sunt idei prea banale ,iar daca i-ai fi ascultat articolul tau nu prea ar mai fi ascultat.
Sunt un om care a facut terapie psihologică atat la femei ce au avortat, la cele care au pastrat copilul aparut in urma unui viol sa incest, oameni născuti in urma unui avort nereusit, copil ce fost fructul unui viol in grup si apoi a fost violată 4 ani de unchi si acum este o mare artistă, de copii ce au fost adoptati, de copii ce au crescut în orfelinate si multe altele.

Invata sa iubesti oamenii pentru cerea ce Sunt si renunta la extremism

Comentariu scris de Adrian
2017-03-27 14:28:14

Explicati-ne

Explicați va rog, științific cum ați spus, ca avortul nu este crimă. Argumentați. Sunt medic și nu pot fără argumente să înțeleg cum un organism functional cu toate organele și parametri fiziologici pentru diferitele vârste intrauterine nu poate fi considerat o ființă vie. Să explicați vă rog și care este momentul de la care considerați că acea ființă este socotită ca om viu. Mulțumesc!

Comentariu scris de Ali
2017-03-28 08:10:00

RE: Felicitari, Maria

Da, felicitari pentru ingustimea de gandire!
Oare acum avortul nu inseamna nici un risc pt femeie? Informati-va!
Pro-choice-istele si adeptii lor clameaza ca au murit 10.000 de femei facand avort clandestin in perioada comunista, poate o cifra umflata!
Dar 23.000.000 de copii ucisi pana acum, nu e cam mult pentru un „drept de alegere”? Inca o Romanie si mai mult, pentru ca nu ucizi doar un om, ci un neam intreg o data cu el!

Comentariu scris de ioana
2017-03-27 15:34:21

avortul cu naștere parțială

Doamnă, întrebați orice medic care efectuează avortul: ce anume face el? Și vă va răspunde: ciopârțește copilul în bucăți, fără anestezie!
Asta in cazul avortului clasic.
Intrebati-l si cum anume efectuează avortul ”cu nastere partială”. Și vă va răspunde: ”avortul cu naștere parțială este o procedură prin care doctorul aduce pe lume copilul până în momentul în care numai capul rămâne înăuntrul uterului, după care face o puncție în craniu, îndepărtând creierul”. E tot un drept, nu-i așa?

Comentariu scris de MihaiB
2017-03-27 16:18:05

Stiinta sau credinta personala?

Stii cumva care e pozitia stintifica legata de momentul cand incepe viata? Dar legat de ceea ce se formeaza la momentul in care incepe viata?

Poti sa-mi explici ce e gresit in articolul urmator https://lozierinstitute.org/a-scientific-view-of-when-life-begins/ ?

Concluzia lor, bazata pe criteri obiective si verificabile stiintific, e ca viata incepe la conceptie, si ceea ce se formeaza in acel moment este o fiinta umana.

Mergand mai departe, rezulta ca dupa avort avem o fiinta umana fara viata. Nu e asta crima? In ce conditii e moral sa omori un inocent? At trebui ca femeile sa aiba drept de viata si de moarte asupra copiilor lor?

Chiar si cu educatie sexuala in scoli, atata timp cat elevii stiu ca au optiunea de a nu-si asuma consecintele actiunilor lor nu o sa se schimbe mare lucru. Oportunitatea ramane. Daca vor sa faca sex, sa se distreze, or sa o faca, cu atat mai mult cu cat stiu ca in cazul unui „accident” pot sa rezolve. Cum o sa se rezolve problema de baza, cea de asumare, de responsabilitate?

Toti vrem sa ne distram, si ce distractie mai buna decat sexul. Dar nu ne asumam potentiala sarcina pentru ca avem dreptul sa o „rezolvam”, sa omoram copilul.

Cat despre dreptul femeii de a face ce vrea cu propriul corp, este un drept pe care-l avem cu totii, acela de a dispune cum vrem de propriul corp, un drept pe care-l sustin. Dar avortul e despre dreptul femeii de a face ce vrea cu corpul copilului, nu-i asa?

Comentariu scris de marina
2017-03-27 17:48:01

explicatii, pentru cei care deturneaza sensul marsului

Nu dragilor, n-ati inteles, nimeni nu vrea ca legile sa fie schimbate astfel incat avortul sa fie interzis! Nimeni nu vrea revenirea la perioada ceausista in care legea n-a rezolvat nimic, ba mai mult a dus la moartea atator femei. Oamenii au manifestat pentru a trezi constiinta femeilor care se pregatesc sa recurga la acest gest sau a barbatilor care le imping spre asta, stiti, constiinta, acel greiere de pe umarul drept al lui Pinocchio care incearca sa-l convinga sa faca ce e bine.

Nici sa-ti inseli sotul nu e ilegal, dar asta nu inseamna ca ar trebui s-o faci sau ca e moral sa o faci.
Marsul de sambata nu a avut legatura cu statul si legile lui, ci cu oamenii si legile lor interioare, care sunt de zeci de ori mai importante si mai puternice decat orice hartie, cat ar fi ea de oficiala.

Comentariu scris de Ioana
2017-03-27 20:26:23

Avortul este crima

Din moment ce se vad deja pe ecograf batai de inima, cum poti sa spui ca nu este crima??? Sau consideri ca e om doar dupa ce se naste??? Atunci am putea sa legalizam avortul si la 8 luni jumate, nu??? Sunt dezamagita ca un astfel de articol plin de ura a primit unda verde sa fie publicat…
PS: femeile au dreptul sa nu ramana insarcinate, nu sa ramana insarcinate si apoi sa spuna ca e dreptul lor sa faca avort. Am ajuns o societate complet iresponsabila.

Comentariu scris de alexandru
2017-03-28 08:54:09

PARTEA 1

Stimata domnisoara,
Pasiunea dumneavoastra poate fi laudabila, dar absolut nimic din ce ati scris nu este conform realitatii.
Trebuie mai multa bunavointa si mai multa informare.
Dati-mi voie sa va spun cate ceva in legatura cu fiecare din afirmatiile pe care le faceti:

– BOR este o institutie religioasa care reprezinta marea majoritate a romanilor
– BOR este si comuniunea tuturor credinciosilor romani ortodocsi botezati in aceasta biserica
– Coalitia pentru Familie este o alianta de organizatii care sustin familia naturala si protejarea ei prin Constitutie
– Marsul pentru Viata este o miscare nationala distincta de Coalitia pentru Familie (CpF), realizata de o retea de organizatii diverse la nivel local, care nu sunt membre ale CpF
– Marsul pentru Viata (MpV) promoveaza protejarea si valorizarea vietii umane de la conceptie si sprijinirea nasterii de copii
– Asadar, Marsul e cu protejarea mamelor si a copilasilor, iar CpF cu protejarea situatiei juridice si sociale a familiei ca familie naturala
– Dupa ce Coalitia pentru Familie isi va fi indeplinit obiectivul de modificare a Constitutiei pentru protejarea familiei romanesti, Marsul pentru Viata va continua sa existe, deoarece sunt multe de facut pentru sprijinirea cazurilor sociale si educarea tinerilor sa pretuiasca viata
– Si BOR va continua sa dainuie dupa ce Coalitia pentru Familie isi va fi indeplinit obiectivul. Si va continua sa propovaduiasca ceea ce invata de mii de ani: ca viata este valoroasa, fiindca Iisus insusi a fost o „sarcina neplanificata” (chiar o sarcina la adolescenta, afirma traditia bisericii!), si ca familia este formata dintre un barbat si o femeie”

Comentariu scris de alexandru
2017-03-28 08:55:19

PARTEA II-a

– Nu cred ca o fata ar trebui sa sustina ca fetele au nevoie sa fie educate ca au dreptul la avort. Este o viziune total dispretuitoare fata de femeie. Femeile merita mai mult decat avortul. Avortul reprezinta une sec, o lipsa de iubire si de asumare din partea partenerului intim, din partea celor din jur si a societatii. Chiar dumneavoastra recunoasteti ca femeile nu isi doresc avortul. De altfel, scriitoarea americana Federica Matthewes-Green chiar a creat o metafora foarte puternica a acestei situatii: „O femeie nu dorește să facă avort așa cum își dorește o înghețată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care își roade picioarele pentru a scăpa”.
– Ceea ce au nevoie fetele este sa fie educate ca au dreptul sa fie iubite cu adevarat si respectate. Iar aceasta se va intampla numai daca sunt invatate sa nu se mai considere obiecte sexuale, ci sa caute sa stabileasca relatii de iubire cu un barbat care este dispus sa si le asume in cadrul casatoriei. Acesta trebuie sa isi ia intai angajamentul ca ii va fi alaturi pe viata femeii iubite. In acest sens, exista cel putin un studiu recent (http://www.dailymail.co.uk/news/article-2733220/Women-don-t-sleep-wedding-happier-marriages-men-play-field-without-worry-study-finds.html) care arata ca fiecare relatie sexuala pe care o femeie o are inainte de casatorie ii reduce acesteia substantial sansa de a se bucura de o casatorie stabila. Explicatiile sunt multiple si complexe. Mai exista si alte opinii stiintifice in acest sens (http://thefederalist.com/2016/06/06/report-to-divorce-proof-yourself-dont-have-premarital-sex/).
– Avortul ESTE o crima, o spun toate tratatele de embriologie care arata ca din momentul fecundarii noua viata s-a format si detine toate datele necesare dezvoltarii sale intr-o persoana umana. Inima embrionului bate din a 16-a zi de la conceptie. Celelalte organe se formeaza in a 4-a saptamana de sarcina. Pana si amprentele digitale, care sunt unice la fiecare persoana, sunt deja formate in a 10-a

Comentariu scris de alexandru
2017-03-28 08:55:58

partea a II-a

saptamana de sarcina
– Embrionul NU reprezintă PROPRIUL CORP al femeii – are ADN diferit de al fiecaruia din parinti
– Avortul NU este un drept. Nicio legislatie internationala nu recunoaste acest lucru, dupa cum a confirmat-o de curand SUA la ONU, cerand eliminarea dintr-un document a unor astfel de referinte la avort ca „drept al omului”. Niciun drept nu poate incalca alte drepturi, mai ales dreptul la viata, care este primul drept al omului.
– Avortul nu a fost niciodata o cucerire democratica adusa de SUA in anii 1970, asa cum il prezinta unele persoane. Avortul a fost prima data legiferat in Uniunea Sovietica de catre REGIMUL CRIMINAL BOLŞEVIC in anii 1920, apoi de Hitler, la inceputul anilor 1940: mai intai in propria tara, Germania, din motive eugenice, cu scopul de a elimina persoanele indezirabile,cu defecte si dizabilitati, apoi in Polonia, din motive de control al populatiei ocupate. Stenogramele sedintelor confirma ca Hitler si mana lui dreapta, Martin Bormann, considerau ca Polonia merita cat mai multa contraceptie si avort („Datoria slavilor este de a munci pentru noi. Când nu mai avem nevoie de ei, nu au decât să moară… Fertilitatea slavilor este nedorită” spune Bormann, citat de James McGovern in cartea sa din 1968, bazată pe documentele de condamnare a nazismului din arhivele americane). In paralel, populatia ariana nu „beneficia” de liber la avort, deoarece rasa trebuia continuata.
– Marsul pentru viata a scris in comunicatul oficial ca nu cere interzicerea prin lege a avortului, ci sprijinirea mamelor care ar vrea sa nasca, dar sunt parasite sau presate de familie, de partener si de circumstante.
– Nu stiu daca a sustinut cineva la Marsul pentru Viata ca avortul este un pacat. Personal, mi s-a parut ca Marsul pentru viata a sustinut tocmai faptul ca cel mai mare pacat consta din parasirea sau presarea femeii, care astfel se vede nevoita sa apeleze la avort in mod obligatoriu, nu alegand cu adevarat din mai multe alternative…

Comentariu scris de alexandru
2017-03-28 08:56:25

partea a IV-a
Cu alte cuvinte, ceea dumneavoastra prezentati ca un „drept” a cam devenit de fapt o obligatie. Pentru ca multi parteneri nu si isi mai asuma pana la capat consecintele relatiei lor… De ce nu si le mai asuma? Pentru ca se poate…
Dar asta e alta discutie. In aceasta ordine de idei, puteti aprofunda istoria feminismului american, la ale carui origini veti fi uimita sa gasiti femei care se opuneau practicii avortului, vazand-o ca pe un motiv de obiectificare si exploatare sexuala a femeii, ca pe o oprire a vocatiei materne care defineste femeia: http://www.liveactionnews.org/quotes-that-prove-the-early-feminists-were-pro-life/
Si mai ganditi-va la ceea ce reprezinta in realitate avortul, respectiv intreruperea brutala a unei triple relatii de iubire: cea dintre Creator şi creatura sa (mica viata care, cu darul Lui, incepe sa creasca din iubirea a doi oameni), cea dintre bărbat şi femeie (multe cupluri se despart dupa avort, sau calitatea relatiei scade dramatic) si cea dintre mama si copilul care s-a zamislit in ea (multe femei care au depasit momentul de criza de la inceputul sarcinii si au pastrat copilul marturisesc bucuria imensa pe care le-a oferit-o experienta sarcinii, care le-a schimbat felul de a fi si de a vedea viata).
In viata exista mai mult decat hedonismul trairii clipei si iresponsabilitatea cu privire la consecintele alegerilor noastre. Va doresc sa ajungeti sa descoperiti acest adevar cat mai curand si in mod nedureros.
Numai bine si sa fiti iubita

Comentariu scris de Andrei Cosmovici
2017-03-29 12:27:20

puterea libertății omului

Indiferent de context, avortul este o dramă. Începând cu aspectul medical.

Educația sexuală poate să reducă numărul de avorturi, dar nu-l va elimina. Mentalitatea contraceptivă nu este compatibilă cu asumarea unei sarcini neplanificate. Dacă contracepția eșuează, avortul va fi soluția ultimă.

Viața umană începe în momentul concepției. Organele / funcționalitățile diverse apar pe parcurs. Dar VIAȚA umană începe în momentul concepției.

Condiționarea dreptului la viață (în funcție de stadiul de dezvoltare, în cazul avortului) constituie o serioasă perturbare a principiilor umane fundamentale de conviețuire (nici nu ajungem să discutăm despre biserică sau altceva).

Nu suntem pregătiți / formați, sau nu VREM să acceptăm că viața umană începe în momentul concepției. Fiindcă, de cele mai multe ori, ne strică planurile. Din nou, ajungem să condiționăm dreptul la viață.

Nu reușim să ne punem în locul celui / celei avortate. Și ar trebui să facem acest lucru, dacă avem pretenția ca dreptul nostru la viață / alegere să fie respectat.

Comentariu scris de Vik.
2017-03-29 20:17:34

Smartwoman & Co.

De astfel de trompete media (aflate și la radio) am ținut și eu cont acum 27 ani când am împins soția să facă avort în 2 rânduri.
Dacă s-ar putea da timpul înapoi, cu siguranță nu aș mai face ce am făcut.
Atenție! ptr. cei tineri : Avortul e o crimă. Punct.

Comentariu scris de Adriana
2017-03-30 17:28:43

cred ca conflictul pro/ contra avort pornește in primul rând de la ignorarea faptului ca viata începe in momentul concepției. Asta ar trebui sa fie clar acum pentru toată lumea, știința e ferma asupra acestui aspect. Numai daca iti imaginezi altceva poti spune ca nu faci crima cand avortezi.
In al doilea rând, si ca o consecință a primului aspect, se înțelege greșit dreptul la libertate ( gen fac ce vreau cu corpul meu ) si avortul e perceput ca o limitare a acesteia.
Or, din moment ce viata care se dezvolta in corpul femeii nu ii aparține, interdicția de a avorta este de fapt o măsura de a responsabiliza femeia, nu de a-i limita libertatea. Totodata, nu poti responsabiliza fara sa creezi un cadru legislativ ( o regula a care-i nerespectare are consecințe). De asta eu cred ca avortul ar trebui sa fie ilegal.

Progresiștii ar vrea ca statul să-ți confiște copiii, sau chiar să nu-i ai defel

Medium.com, 22 martie 2017

Într-un episod din Dr. House, un individ suferise niște traume la cap, devenind apoi „hiper-rațional”. Și-a abandonat familia și copiii, fiindcă nu găsea niciun motiv obiectiv să țină mai mult la ei decât la orice alte persoane de pe glob.

Ceea ce, în urmă cu câțiva ani, era prezentat drept evident o patologie, acum a devenit subiect serios de discuție în publicații mainstream ale Soborului Mediatic. Două titluri apărute *doar* în ultima săptămână:

„If babies were randomly allocated to families would racism end?” [1]

„I’m worried having a baby will make climate change worse” [2]

Primul reușește să condamne dorința de a-ți crește copiii tăi biologici drept „șovinism genetic” și „narcisism genetic”. Ultimul paragraf adună o serie de clișee ale extremei stângi: întâi blamează cultura pentru promovarea ideii toxice de a avea și a-ți crește proprii copii. Apoi, considerând totuși că poate impulsul este unul biologic, pune povara dovezii pe noi, ceilalți, și ne întreabă dacă chiar avem motive bune să *nu* ne opunem pornirilor.

Articolul în niciun caz nu este unul care „doar discută”, ci este scris evident pentru a argumenta în favoarea temei propuse.

Al doilea articol descrie eco-anxietatea unei „savante climatice” care face teoria chibritului amprentei de „codoi” pe care o va avea viitoarea ei fiică. Nu e nici pe departe primul articol scris pe această temă. În august 2016, NPR se întreba retoric, „Should We Be Having Kids In The Age Of Climate Change?”. [3]

Întrebările astea nu sunt niciodată retorice. Ideologii „revoluției culturale” chiar au o problemă cu legăturile familiale tradiționale, deoarece ei consideră că acestea stau în calea viitorului luminos în care toată umanitatea se consideră o mare familie, și peste tot va curge lapte și miere, fără atavisme gen granițe și solidarități naționale, religioase și etnice.

Reiau un fragment dintr-un articol care descrie cel mai bine această mentalitate [4]. Iată viitorul luminos, progresist, egalitarist, divers, incluziv și echitabil:

„Everyone will understand that all particular forms of solidarity are morally indefensible (just various forms of racism) and that all strong political stands against humanitarian universalism in the political realm are politically unacceptable (just various forms of fascism).”

Fie te prinzi că politica asta are mari șanse să producă o societate falimentară, în care niciun om decent n-ar dori să trăiască, fie nu te prinzi. Discuția nici măcar nu se poartă la nivel rațional, ci la nivel de valori. Pur și simplu nu există punți de comunicare între persoane cu intuiții diferite.

Eu nu-i pot înțelege pe oamenii ăștia. Pentru cine să facem o lume mai bună dacă nu pentru copiii noștri?

Surse:

1. https://aeon.co/ideas/if-babies-were-randomly-allocated-to-families-would-racism-end
2. http://www.smh.com.au/comment/im-worried-having-a-baby-will-make-climate-change-worse-20170314-guxtqq.html
3. http://www.npr.org/2016/08/18/479349760/should-we-be-having-kids-in-the-age-of-climate-change
4. http://theweek.com/articles/632380/how-brexit-shattered-progressives-dearest-illusions

1 aprilie: Protest al homosexualilor la Bucureşti după ce un senator PSD se declară lezat că se ţin de mână pe stradă. Doina Pană: PSD e de acord cu parteneriatul civil

Senatorul PSD Ioan Deneș a declarat astăzi că susține familia tradițională și că aceasta trebuie definită în continuare în Constituție ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Îi acuză pe colegii din PNL de ipocrizie:

Declarația publică pe care a făcut-o președintele organizației județene PNL, Robert Sighiartău, eu chiar cred că acea declarație este conformă cu crezul pe care îl are dumnealui în ceea ce privește această inițiativă. Numai că nu pot să observ ipocrizia declarațiilor publice și a abordărilor pe care o are PNL la nivel național și aici mă refer la ultima declarație a președintelui PNL, doamna Raluca Turcan. (…) A decuplat familia de căsătorie, spune foarte clar că acceptă ca în Constituție să apară căsătoria care este creată dintre un bărbat și o femeie, dar nu mai spune că familia trebuie să fie legată de căsătorie. Aceasta este ipocrizia.

În ceea ce privește opinia personală a senatorului Deneș, este mult mai tranșantă. Declară că libertatea sa ar fi lezată dacă un cuplu de același sex ar merge de mână pe stradă: 

Povestea este mult mai complicată. (…) Parteneriatul civil vine să rezolve o problemă care spun că trebuie rezolvată și analizată – problema concubinajelor heterosexuale, dar de fapt prin această rezolvare a unei probleme, doresc să legalizeze acele conviețuiri, concubinaje, de fapt, între persoane de același sex. Vreau să o spun foarte clar: atâta timp cât modul în care se comportă un cetățean nu-mi lezează libertatea mea, are dreptul să facă ce dorește dumnealui. Dar, în momentul în care îmi lezează mie libertatea, atunci avem o problemă. Vreau să vă spun foarte tranșant: (…) vor să aibă dreptul să facă înfieri, să meargă de mână pe stradă.

Doina Pană, aflată la conferință, a încercat să îl tempereze pe colegul său, însă Ioan Deneș a continuat în aceeași idee:

Eu cred că am fost suficient de explicit și am spus-o și în Senat. (…) Nu am nicio problemă cu modul în care persoanele de același sex se manifestă în locuință, în intimitate. Dar, modul în care doresc să externalizeze acest comportament – care eu consider că îmi încalcă libertatea mea de a merge pe stradă cu copilul meu personal sau cu nepotul și să mă întrebe copilul «care e familia care este normală?» cea pe care o vede acasă și în care l-am crescut sau cea pe care o vede pe stradă? – Eu spun că sensul parteneriatului civil acesta este de fapt, ce își doresc acele persoane care susțin. (…) Dacă apare lege, eu trebuie să respect legea. (…) Dacă nu o să apară legea, nu au voie să facă acest lucru, că nu este lege. (…) Ăsta e scopul dumnealor.

Doina Pană susține că PSD nu are nicio problemă cu parteneriatul civil între persoane de același sex, atâta timp cât Constituția rămâne la aceeași definiție a familiei: căsătoria între un bărbat și o femeie.

În semn de protest, organizaţia homosexualilor MozaiQ a organizat pe 1 aprilie 2017, între orele 12:00 şi 14:00, în faţa Muzeului „Grigore Antipa” de la Bucureşti, o plimbare a cuplurilor homosexuale şi heterosexuale. Evenimentul pe Facebook aici.

Verset din Biblie care valorifică viaţa umană de la concepţie, contestat pe Facebook. Reacţie: „Bună dimineaţa şi poftiţi pe la şcoală… probabil vă vine greu să vă identificaţi cu ideologia nazistă”

Campania stradală „40 de zile pentru viaţă”, de veghe şi rugăciune pentru conştientizarea societăţii cu privire la valoarea vieţii umane încă de la concepţie, stârneşte discuţii pe Facebook. Iată un schimb recent de replici pe pagina evenimentului de la Iaşi:

Gache Andrei Wtf? Hello world…suntem in 2017, nu mai tine cu paragrafe smulse din Biblie sa le spui oamenilor ca fetusul pana in 3 luni este o fiinta umana. O sa ajungem ca India, Romania are deja prea multi orfani si copii nedoriti, nu mai alimentati aceasta problema doar pentru ca D-zeu gandeste altfel.

Andrei Europeanul Hello, buna dimineața, poftiți și pe la școală, în 2017 se știu mai multe dpdv științific decât acum 2000 de ani și, ghinion pentru dvs., toate confirmă ca omul e om de la concepție. De exemplu domnii doctori din SUA – știți, tara aceea cu cele mai multe Nobeluri și cu cea mai dezvoltata medicina din lume:

http://citatedespreavort.ro/2017/03/15/stiinta-confirma-ca-viata-incepe-chiar-din-momentul-fecundarii/

P.S. Și faptul ca suntem în 2017 ne mai ajută cu ceva: sa ne dam seama ca Hitler nu a fost doar un apucat care a generat un război mondial, ci a avut un program ideologic clar și ca orice are acest tip de program are șansa să meargă exact pe direcția lui – esență gândirii lui era ca unii dintre oameni, arienii, sunt mai vrednici de a trai decât alții, mai nedoriți, mai handicapați, mai nearieni, asa ca de la asta nu a fost decât un pas sa legalizeze avortul pentru nearieni și sa facă camere de gazare pentru evrei și alți nearieni. Probabil ca va vine greu sa va identificați cu ideologia nazista dar, ghinion, știință politica nu prea lasă loc de altceva pe culoarul acesta. Ori, dacă preferați pe Lenin, care și el credea ca unii, bolșevicii, sunt mai vrednici de a trai decât alții, burghezi, mosierii, capitaliștii etc., asa ca a legalizat și el avortul și a decis ca toți care i se împotrivesc pot și trebuie ucisi.

EvZ: “Foarte mulţi preoţi îşi doresc un partener” Florin, gay-ul care a sedus un preot englez. BISERICA, bulversată de acest LOVE STORY

Reverendul Philip Clements (78 de ani) l-a cunoscut pe tânărul de 24 de ani din România în urmă cu doi ani. Între român, Florin, şi preot s-a născut o poveste de dragoste, iar acum cei doi urmează să se căsătorească.

Reverendul Philip Clements, preot paroh ani de zile în Eastry, Kent, a confirmat planurile de nuntă şi a confirmat că se va muta împreună cu tânărul său partener de viaţă în Bucureşti, unde vor să locuiască liniştiţi, ca un cuplu normal, anunţă kentlive.news. Clements a declarat că a purtat o adevărată luptă împotriva Bisericii Engleze, mai ales după ce s-a retras din rândurile preoţiei pentru tânărul român. Dar, potrivit acestuia, nu mai putea să ascundă adevărul şi a preferat să renunţe la minciuna în care trăia de atâta timp.

Fostul preot, care a predat ani de zile şi la “Dover Grammar School”, o şcoală pentru băieţi, a recunoscut că oamenii au ridicat din sprâncene când venea vorba despre iubitul său Florin, dar a adăugat: „Nu mai am prea mult de trăit, aşa ca vreau să mă bucur de restul vieţii alături de persoana pe care o iubesc. Vreau să profit din plin de asta”. Românul spune că pentru el nu contează diferenţa de vârstă, fostul preot fiind genul lui de bărbat. “Pentru mine e ceva oau, pentru ca relaţiile mele trecute n-au durat foarte mult, iar acum cred şi simt că este cea mai bună relaţie din viaţa mea”, a spus Florin.

“Viaţa mea s-a schimbat imens, pentru că de la preotul muncitor, corect şi devotat, am ajuns să mă îndrăgostesc de un tânăr şi să-mi doresc să-mi petrec restul vieţii cu el. Am facut acest anunţ public pentru că îmi doresc ca Biserica să-şi schimbe atitudinea faţă de această problemă, a căsătoriei între persoanele de acelaşi sex. Sunt convins că foarte mulţi preoţi îşi doresc un partener, dar sunt obligaţi să n-o facă de către regulile Bisericii”, spune Clements.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
UNIUNEA EUROPEANA LA 60 DE ANI: FRACTURARE ORI COLAPS?

Securitatea tarii, democratia si statul de drept sunt valori fundamentale pe care le impartasim si promovam. Iar cind ele sunt periclitate ne exprimam parerea. O facem din nou astazi la 60 de ani de la fondarea Uniunii Europene. Atmosfera prilejuita de aceasta aniversare e sumbra. Cosmarul Uniunii Europene continua. E un cosmar, insa, pe care, indraznim sa o spunem, si l-a creat singura. Aparentele deseori insala si declaratiile cosmetice nu pot ascunde faptul ca Uniunea Europeana vopseste peste rugina. Asa a fost si Sambata, 23 Martie, cind liderii UE s-au intrunit pentru aniversarea fondarii Uniunii Europene. Intrunirea s-a tinut la Roma unde acum 60 de ani Tratatul de la Roma a fost semnat, intr-un context istoric total diferit. Tancurile si trupele sovietice erau inca stationate in inima Europei, provocarile economice erau serioase, iar occidentalii aveau nevoie de o resuscitare psihologica. Inceputurile Uniunii au fost umile, fondatorii ei fiind barbati si femei cu o orientare crestina bine cunoscuta, dar care, din nefericire, e ignorata in zilele noastre si chiar ascunsa. Dar inceputul umil a pus Uniunea Europeana pe o traiectorie a succesului. Europa s-a bucurat de securitate in raport cu lumea comunista si Uniunea Sovietica si a cunoscut un succes economic fara precedent. 

UE – ascensiune

Traiectoria succesului unional a continuat si dupa prabusirea sistemului comunist in Europa de Est in 1989 si a Uniunii Sovietice un an mai tarziu. Nu doar Europa ci intreaga lume occidentala erau pline de euforie privind perspectivele de succes care se reliefau pe orizontul Europei. O euforie care spera ca Uniunea Europeana va depasi Statele Unite, va deveni puterea politica si economica dominanta a lumii, iar Secolul XXI va fi Secolul Europei. Inceputul noului mileniu dadea semnale pozitive in sensul acesta. In 1998 Uniunea Europeana a adoptat euro ca moneda rivala dolarului, iar in primul deceniu al Secolului XXI majoritatea tarile Est Europene au fost absorbite in Uniunea Europeana. De ambele parti ale Atlanticului comentatorii au inceput sa pronunte declinul, iar unii chiar decesul, Americii, si sa proclame pax europaea ca substitut a lui pax americana. In 2002 Charles Kupchan, Director pentru Afaceri Europene a Counsiliului Securitatii Nationale SUA sub Bill Clinton si Barak Obama, a publicat The End of the American Era: US Foreign Policy (“Sfarsitul Erei Americane: Politica Externa a SUA”). Dupa cum chiar titlul cartii denota, autorul, expert in relatiile Americii cu Uniunea Europeana, declara sfarsitul pozitiei dominante a Americii in politica mondiala si transferarea acestei pozitii influente Uniunii Europene. Rivalul principal al Americii in Secolul XXI, pretindea Kupchan, urma sa fie nu China ci Uniunea Europeana.  Iar in 2005 Mark Leonard, Director la European Council on Foreign Relations, a publicat mult aclamata Why Europe Will Run the 21st Century(“De ce Europa va domina Secolul XXI”) in care promova notiunea ca Europa si-a redescoperit destinul ei istoric de lider al societatii globale.

Euforia aceasta, care, privind in urma, o putem numi doar infantila, a fost scurta. Suntem doar in martie 2017 si pina acum deja au fost publicate, doar in America, nu mai putin de patru (4) carti, scrise de autori influenti, care pretind sa prezica prabusirea ori fracturarea inevitabila a Uniunii Europene, sub ochii nostri, si chiar colapsul liberalismului european. Avem motive sa fim sceptici privind aceste afirmatii pesimiste care, de acum in zece (10) ani vor fi, foarte probabil, privite ca fiind la fel de imature ca si euforia inceputului Mileniului III privind Uniunea Europeana. Dar, totusi, ceva se intimpla. Exista semne care se manifesta direct sub ochii nostri ca Uniunea Europeana, colosul cu picioare de lut, se clatina. 

UE: declin

Analizam astazi una din recentele carti care prezic dezintegrarea ori colapsul Uniunii Europene. Autorul ei e James Kirchick, iar titlul cartii lui e The End of Europe: Dictators, Demagogues, and the Coming Dark Age (“Sfarsitul Europei: dictatori, demagogi, si Evul Mediu intunecat”) (Yale University Press). [Recenzie: http://www.nyjournalofbooks.com/book-review/end-europe] Kirchick, zicem noi, e prea tanar sa se aventureze sa faca astfel de afirmatii alarmiste privind Europa. Dar, din neferice, carti cu astfel de titluri se vand bine si atrag atentie. Kirchick a fost jurnalist la Radio Europa Libera si Radio Liberty, iar acum lucreaza pentru Foreign Policy Institute in Washington. Treaba principala a celor ca Kirchick e sa scrie, sa-si justifice salarul si sa atraga atentie. Din cind in cind Kirchick, la fel ca intelectuali de seama lui de dincolo de Atlantic, petrec saptamini la rind in Europa unde isi formeaza opinii despre prezentul ori viitorul Uniunii Europene iar la intoarcere scriu si publica. Kirchick ne informaza ca, in opinia lui, Uniunea Europeana e divizata in patru, estul fiind divizat de vest de-a lungul liniei de demarcare a Europei Occidentale si a Europei de Est din vremea comunismului, iar sudul Europei fiind demarcat de nordul Europei de o axa care se extinde de la Atlantic la Atena si separa tarile instarite ale Uniunii Europene de cele mai putin dezvoltate din sudul Uniunii Europene.

Divizata in patru, zice Kirchick, Uniunea Europeana nu va mai putea dainui mult. Axa nord-sud divizeaza tarile Uniunii Europene pe criterii de securitate. Tarile din Estul Europei vor o Uniune ferma la adresa Rusiei care sa le poata asigura securitatea. In contrast, tarile din Vestul Europei nu au determinarea necesara sa confrunte o Rusie agresiva cu un apetit pentru expansiune teritoriala, nu vor sa-si mareasca bugetul militar, si, mai ales, sa puna la dispozitia tarilor din Est militari occidentali pentru a le asigura securitatea nationala. Situatia e si mai complicata, adauga Kirchick, avind in vedere politica “America First” a lui Trump care ii pune pe est europeni intre ciocan si nicovala. Iar divizarea Europei intre nord si sud pe criterii economice,  face ca tarile de la sudul axei, Portugalia, Spania, Italia, Cipru si Grecia, sa fie vazute ca un balast care ar putea cauza colapsul economic al Uniunii Europene. Peste problemele de securitate si economice se suprapune migratia musulmana interminabila in Europa. In 2015 un milion si jumatate de azilanti musulmani au intrat in Europa, la fel ca in 2016. Trei milioane in doar doi ani! 

UE: colaps?

Kirchick simpatizeaza cu tarile estice privind dilema securitatii lor, observind, pe buna dreptate, ca Rusia, anexind Crimea, a intreprins prima anexare de teritoriu prin forta de dupa al Doilea Razboi Mondial in Europa. Prinse intre o Uniune Europeana care vrea sa evite cu orice pret o  confruntare cu Rusia, o Administratie Trump care propovaduieste doctrina “America First”, si o migrate islamica fara precedent in Europa, tarile Est Europene sunt fortate sa priveasca cu simpatie catre Rusia lui Putin, cazul Ungariei in acest sens fiind bine cunoscut. Ba mai mult, Kirchick e critic atit la adresa liderilor occidentali cit si a Administratiei Obama pentru ca au ignorat avertismentele liderilor Europei de Est, in principal Havel si Walesa,  ca Rusia inceputului de Mileniu III a devenit o putere revizionista care promoveaza o agenda a Secolului XIX prin mijloace si tactici ale Secolului XXI. Kirchick e putin si sarcastic, criticind  occidentalii si amintindu-le ca, la urma urmelor, est europenii cunosc mult mai bine agresiunea ruseasca decit occidentalii. Zice el, “Central and Eastern European leaders … know a thing or two about Russian aggression” (“Liderii Europei Centrale si de Est stiu citeva ceva despre agresiunea Rusiei”) pentru ca au suferit-o pe pielea lor.

Kirchick e deasemenea aspru privind ceea ce el numeste revansismul maghiar. Numeste Ungaria o democratie fara democrati si e ingrijorat de tonul supra nationalist al liderilor maghiari. De fapt, Kirchick devota un intreg capitol al cartii lui Ungariei, paginile 40 – 70, ceea ce e mult pentru o carte deosbit de ambitioasa in scop, cu doar 230 de pagini de text si doar 8 capitole. E aspru si cu Franta, fiind socat de antisemitismul care-l intilneste acolo. In general, insa, Kirchick e socat de mai tot ce vede in Europa de la colapsul economic din 2008 incoace: subminarea drepturilor omului, a libertatii religioase si a libertatii cuvintului, invazia musulmana, atitudinile anti-capitaliste ale tinerilor europeni, si intoleranta fata de cei care gandesc diferit de elita intelectuala la moda a Europei. [Oferim un exemplu recent al intolerantei Parlamentului European la adresa cetatenilor Uniunii care dezagreaza cu ideologia de gen: https://agendaeurope.wordpress.com/2017/03/29/european-parliament-lgbt-ideologues-launch-massive-attack-against-democracy-and-free-speech/] Nu e de mirare, adauga el, ca britanicii au ales sa paraseasca vasul european care, in opinia lui, se scufunda. La toate aceste probleme, Kirchick adauga discutii intersante despre demografia europeana. Poate fi Europa resuscitata, intreaba el, in final? Exista sperante, zice el, in special la tineretul european care nu vrea fracturarea Casei Europene pe care au cladit-o parintii lor. Alternativa ar fi de neimaginat, Kirchick incheindu-si cartea cu atentionarea ca un colaps european ar insemna reintoarcerea la epoca intunerecului: “such a collapse would usher in nothing less than a new dark age”. (Pagina 230). 

Prezentismul – boala Europei

Celelalte trei carti publicate tot la inceputl acestui an prevad colapsul liberalismului european. Tema lor comuna e o critica aspra a ceea ce autorii numesc prezentismul european, o maladie a gandirii intelectuale europe de inceput de Mileniu. Prezentismul, cunoscut in cercurile academice ca “presentism”, e explicat ca o atitudine, o intelegere gresita a istoriei care pretinde ca prezentul va dainui vesnic, ca istoria e in neutru, s-a oprit din miscare, si ca gandirea europeana liberala contemporana, fondata pe ideile iluministilor Veacului XVIII, va ramine neschimbata si va dainui vesnic. Ca e unica si cea mai buna reteta cunoscuta istoriei pentru organizarea sociala si politica a societatii umane. Gandirea aceasta, zic autorii, e o prejudecata intelectuala, un bigotism european, o aroganta de imense proportii.

Amintim in mod special cartea lui Pankaj Mishra Age of Anger (“Epoca maniei”), in care autorul ataca din nou si din nou elita intelectuala globala (a se citi occidentala) care refuza sa ingaduie oamenilor de rind sa-si traiasca viata in mod traditional, si sa-si pastreze identitatea proprie, definita la nivel de familie, clan, neam ori tara.

Teza fundamentala a lui Mishra, jurnalist Indian care locuieste la Londra, e ca radacinile mizeriei conditiei umane contemporane si starea de manie a cetatenilor lumii pot fi trasate inapoi in timp la iluministii francezi. Dispretul acestora fata de viata de zi cu zi a oamenilor de rind, inabilitatea lor de a intelege rolul si rostul religiei pentru fiinta umana, rolul central pe care familia si casatoria il au in dezvoltarea personalitatii umane, solidaritatea umana bazata pe criterii de credinta, limba si traditii. Europa zilelor noastre e dezancorata, zice Mishra, pentru ca elitele ei s-au lansat impotriva acestor formule traditionale de identificare  a fiintelor umane, falimentind, in sensul ca nu au putut sa le inlocuiasca cu un substitut viabil si adecvat sufletului uman. El insusi vizibil frustrat de elita intelectuala occidentala, Mishra ne aminteste ca “the twentieth century is a graveyard of such attempts, or, rather, is filled with graveyards of people crushed by such attempts” (“Secolul 20 e un cimitir al acestor incercari ori, mai bine spus, el insusi e  plin de cimitire pline de oameni striviti de astfel de incercari”) 

Romania si prezentismul german

Din nefericire, Romania si tarile din Est au devenit victime ale prezentismului occidental, provincii ale Noului Sfant Imperiu Roman (German). Spulberat de tancurile sovietice si americane pe cimpurile de batalie acum mai bine de 70 de ani, prezentismul german, atunci manifestat in ideologia nazista, inca e in viata astazi si persista prin dominatia economica a Germaniei. Dominatia militara nu mai e un deziderat al Germaniei, dar dominatia economica si politica inca sunt la ordinea zilei. Si asta se simte, pregnant zicem noi, in directia pe care elita europeana o traseaza Europei, nu de romani ori tarile est europene ci de elita politica germana. Fie ca e vorba de Europa cu viteze multiple, federalizarea ori reconfigurarea Uniunii Europene, ce vedem din nou si din nou, este un grup mic de politicieni care desemneaza traiectoria Europei. Din acest grup fac parte, fara exceptie, oameni cu nume anglo-saxone, fie germani, scandinavi ori olandezi. Numele est europene lipsesc cu desavarsire, doar din cind in cind observind, ici si colo, un nume francez, italian ori spaniol. Prezentismul german si occidental e o mare provocare pentru Romania, dar mai ales pentru diplomatia ei. E o provocare la fel de serioasa si pentru celelalte statele est europene. A refuza sa fii o privincie a Noului Sfant Imperiu Roman ar fi un act de suicid. Ungaria si Polonia au invatat lucru acesta pe pielea lor. Ramine de vazut cum Romania se va pozitiona si cum isi va juca de bine cartile intr-o Uniune Europeana care sub ochii nostri se clatina, se reconfigureaza, ori, posibil, se indreapta spre colaps.