INCHINAMU-NE PATIMILOR LUI HRISTOS. “Oare de ce ne este greu să dăm mâna cu Răstignitul?! Pentru că este plină de sânge şi străpunsă de piroane?!”

10-04-2015 14 minute Sublinieri

00003116

Ziarul Lumina:

Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase

„Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii. Cu suliţa a fost împuns Fiul Fecioarei! Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă şi slăvită Învierea Ta.“

(Denia celor 12 Evanghelii, Stihuri din Antifonul al 15-lea)

sfantul-epitaf_0

Reflecţii creştine. „Închină-te Celui care pentru tine a fost spânzurat pe Cruce“

Nicusor Deciu

Evenimentul spre care converg toate înţelesurile Săptă­mâ­nii Mari este, fără îndoială, Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru mântuirea omului şi a întregii lumi. Oricâte vorbe înţe­lepte ne-am strădui să spunem pe această temă, rămânem, totuşi, cu sentimentul că exact ceea ce este mai important, mai tainic rămâne nerostit, pentru că o taină de negrăit se întâm­plă în aceste momente. De altfel, de aceea se şi numeşte taină, întrucât nu poate fi epuizată prin cuvinte şi nici circumscrisă într-o idee. Socotesc că oricărui creştin îi vine în minte în aceste zile zguduitoarea temă a suferinţei, a durerii pe care a trebuit să o rabde Mântuitorul pentru oameni, dar şi suferinţa ca realitate omniprezentă în lume şi în viaţa fiecăruia dintre noi. Cu toată importanţa acestei teme, aş dori să mut discuţia şi spre o altă latură a înţelesurilor Crucii, luându-l în ajutor pe Sfântul Maxim rastignirea-scoala-cretana-xvii-792413Mărturisitorul. De la el aflăm despre realitatea universală şi diacronică a Crucii în viaţa lumii, pe care ne-o descoperă astfel:

„Toate cele văzute (fenomenele) se cer după Cruce, adică după deprinderea de a stăvili afecţiunea faţă de ele a celor ce sunt duşi prin simţuri spre ele. Iar cele inteligibile (noumenale), toate, au trebuinţă de mormânt, adică de nemişcarea totală a celor ce sunt purtaţi spre ele de minte. Căci împreună cu afec­ţiunea şi cu mişcarea aceasta, fiind înlăturate şi mişcarea, şi lucrarea naturală îndreptată spre cele create, răsare Cuvântul singur, existând de sine ca ridicat din morţi, circumscriind toate cele ce au provenit din El“ (Capete teologice I, 67).

Sensul celor spuse de Sfântul Maxim e acela că, după pilda Mântuitorului, şi omul dator este să se răstignească, dacă nu după trup, atunci negreşit cu simţirea şi cu mintea, ca nu cumva prin alipirea de lucrurile văzute ale lumii sau de înţelesurile cuprinse în creaţie şi în om, să rateze tocmai întâlnirea cu Mântuitorul Cel înviat din morţi. Aşadar, întrucât afecţiunea se duce în mod natural spre lucrurile văzute ale lumii, este nevoie de cruce, care să despartă afecţiunea de lucruri, precum şi mintea de înţelesurile cele limitate, ca apoi libere să se lipească numai de Cuvântul cel mai presus de lume, sensul existenţei omului.

Mai adânc pătrundem în această taină urmând Sfântului Isaac Sirul, când I se roagă Domnului astfel:

„Învred­niceşte-mă să mă înalţ de la vederea prin voinţă, care naşte năluciri, şi să Te văd silit de legătura pusă asupra mea de Cruce, prin răstignirea cea de-a doua a minţii, care se odihneşte de lucrarea gândurilor în vederea Ta neîncetată, cea mai presus de fire“, şi tot el continuă făcând o necesară erminie: „Sunt două chipuri de a se sui pe Cruce: unul este răstignirea trupului, al doilea prin urcarea la vedere. Cel dintâi vine din izbăvirea de patimi, al doilea prin lucrarea faptelor Duhului“ (Cuvântul 16).

În scurte cuvinte avem expusă aici petrecerea nevoitorului creş­tin care, potrivit tradiţiei patristice, are două trepte mai generale, făptuirea şi contemplaţia; prima corespunde răstignirii cu trupul, iar cea de-a doua celei cu sufletul, constituind urmarea duhovnicească a Mântuitorului pe Cruce.

Această ofrandă a răstignirii noastre cu afecţiunea şi cu mintea se cuvine să o aducem la piciorul acelei Cruci de pe Golgota, ca să ni se descopere pe cât este cu putinţă un pic din negrăita taină a Răstignirii Mântuitorului, nu printr-o cunoştinţă teoretică, nici printr-o privire exterioară a durerosului tablou al Sfintelor Pătimiri, ci, după mă­sura fiecăruia, printr-o anamneză vie şi prin participare la ele, aşa cum de altfel îndeamnă şi Sfântul Grigorie Teologul:

„Dacă eşti Simon Cirineul, ridică Crucea şi urmează-L. Dacă eşti împreună-răstignit ca un tâlhar, cunoaşte-L pe Dumnezeu ca un recunoscător; iar dacă pentru tine şi pentru păcatul tău a fost Acela aşezat între cei fără de lege, tu să te faci pentru El credincios Legii Lui. Închină-te Celui care pentru tine a fost spânzurat pe Cruce; câştigă ceva chiar şi de la răutate; cu moartea cumpără-ţi viaţa; intră în Rai împreună cu Iisus, pentru ca să afli de la ce bunătăţi ai căzut. Frumuseţile de acolo contemplă-le. Iar dacă eşti Iosif din Arimateea, cere trupul de la cei ce l-au răstignit, ca să devină al tău Acela care curăţeşte lumea. Iar dacă eşti Nicodim, cinstitor de Dumnezeu în noapte, cu miruri înmormântează-L. Iar dacă eşti o oarecare Maria sau cealaltă Marie, dacă eşti Salomee, sau Ioană, lăcrimează de dimineaţă pentru El“ (Cuvântarea la Paşti).

Fragment din Scrisoarea Pastorală la Învierea Domnului. Hristos, pe Cruce, a atins infinitul durerii omeneşti

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am săvârşit în pace calea postului, la capătul căreia am găsit mormântul gol al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Oare, aceasta să fie răsplata celui care posteşte?! A celui care se luptă cu patimile sale?! A celui care iubeşte şi iartă, mângâie şi hrăneşte pe cel sărman?!

Aceasta va fi cununa luptei cu păcatul şi cu patimile?! Un mormânt gol şi un giulgiu zăcând?!

Ce vom răspunde semenilor şi fiilor noştri?

„Mamă, după atâta nevoinţă – îţi va spune fiul tău – doar cu atât ai fost răsplătită? Cu un giulgiu zăcând?“

O, fiul meu!

O, fiii mei duhovniceşti! Darul pe care l-am primit este Învierea lui Hristos, învierea noastră, veşnicia noastră.

Dacă în urma păcatului lui Adam s-a dezlegat la moarte, prin Învierea lui Hristos s-a dezlegat la viaţă.

Învierea este darul acestui mare Praznic.

Acesta este Praznicul unui nou răsărit, al zilei a opta, cea care are doar răsărit.

Hristos ne-a scos din mormânt şi din moarte şi ne-a dus cu El în acest răsărit veşnic. Pentru noi s-au stins soarele şi luna şi a răsărit unicul Soare- Hristos.

Hristos este Luminătorul acestei zile neînserate, ziua a opta.

O, soare! De acum tu poţi să te odihneşti, căci a răsărit un nou Soare Care va lumina veşnicia şi aşa vom trece de la heliocentrism la hristocentrism.

Iubiţi credincioşi,

Cum vom preţui acest scump dar – Învierea?!

Pentru unii, acest dar înseamnă revărsarea iubirii lui Dumnezeu peste noi, este întoarcerea la Tatăl, în tainicul Rai al iubirii lui Dumnezeu.

Alţii ar fi dorit ca mormântul să fi rămas pecetluit şi lespedea de piatră să închidă pentru totdeauna Iubirea, Cea Care S-a jertfit pentru noi.

Însă n-au ştiut că Iubirea lui Dumnezeu răsare şi rodeşte chiar şi din piatră.

Omul a semănat Iubirea – pe Hristos – în piatră, ştiind că tot ce se seamănă în piatră moare.

S-a înşelat, căci Iubirea lui Dumnezeu copleşeşte orice stâncă, iar stânca, decât să lăcrimeze, mai bine crapă.

Din stânca de pe Golgota, unde a fost semănat Hristos Domnul, a răsărit Soarele dreptăţii.

O, tu, stâncă a Golgotei, cât de mult L-ai iubit tu pe Hristos!

L-ai primit în tine pe Bobul de Grâu cel Dumnezeiesc, de unde a răsărit, dând pacea şi lumina veşnică acestei lumi.

În Rai, Adam a fost oprit să mănânce din pomul vieţii. Noi suntem chemaţi azi să mâncăm din rodul Crucii, cea care L-a rodit pe Hristos Euharistic, căci Crucea a rodit Viaţa.

Iubiţilor,

Hristos este Lumina la care vedem creaţia lui Dumnezeu.

Lumina soarelui este doar o palidă umbră a luminii Învierii lui Hristos.

Învierea este darul lui Dumnezeu făcut omului, este darul iubirii desăvârşite a Preasfintei Treimi. Este darul vieţii veşnice şi al nemărginitei responsabilităţi.

Învierea înseamnă iubire, dar şi responsabilitate.

Cei care refuză iubirea şi responsabilitatea ar fi dorit să găsească astăzi mormântul străjuit de ostaşi.

Dar Iubirea nu poate fi pusă sub strajă. Ea nu poate fi înlănţuită sau întemniţată.

Iubite frate creştine, dacă ai primit astăzi darul Învierii, păstrează-l ca pe cel mai scump odor, căci în el se află nimbul vieţii veşnice.

Responsabilitatea veşniciei este greu de dus şi de împlinit.

Pentru unii, iubirea este cea mai mare povară din viaţa lor. Dar, pentru cei ce se împărtăşesc din iubirea lui Hristos, iubirea înseamnă viaţa şi bucuria în Duhul Sfânt.

Fraţi creştini,

Moise a lovit cu toiagul în stâncă şi a izvorât apă, salvând astfel poporul lui Israel în pustie: „Zis-a Domnul către Moise: «Treci înaintea poporului acestuia, dar ia cu tine câţiva din bătrânii lui Israel; ia în mână toiagul cu care ai lovit Nilul şi du-te. Iată, Eu voi sta înaintea ta acolo la stânca din Horeb, iar tu vei lovi în stâncă şi va curge apă din ea şi va bea poporul.» Şi a făcut Moise aşa înaintea bătrânilor lui Israel.“ (Ieşire 17, 5-6).

Hristos a lovit şi El în stâncă, din care a izvorât lumină şi viaţă veşnică.

Doamne, loveşte şi în stânca inimii mele şi fă să izvorască din ea iubirea faţă de Tine şi faţă de fraţii mei!

Învierea izvorăşte din jertfă, jertfa izvorăşte din ascultare, iar ascultarea din iubire.

Tatăl L-a trimis în lume pe Fiul Său, Unul Născut, ca s-o izbăvească şi s-o scoată din întunericul păcatului: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume.“ (Filipeni 2, 8-9).

După Înviere, contemporanii lui Iisus nu-I mai pronunţau în acest fel numele, ci-I spuneau: Înviatul din Nazaret.

Pilat a poruncit să se scrie pe o tăbliţă vina lui Iisus: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor“ (Ioan 19, 19).

Oare, după Învierea lui Iisus, n-a dat poruncă unui scrib să dăltuiască în piatra de deasupra mormântului: Aici a fost pentru trei zile mormântul Înviatului din Nazaret?!

Aşa I-a rămas în popor numele: Înviatul din Nazaret.

Înviatul din Nazaret ne-a lăsat şi nouă darul Învierii, dar pe care unii îl primesc cu bucurie, iar alţii încă mai stau şi azi în cumpănă.

Însă aripa veşniciei i-a atins şi pe ei. Rămâne doar mila lui Hristos care să răstoarne piatra de pe inima lor.

O, inimă de sub piatră, greu şi cu amar vei plânge odată!

Iubite frate creştine, nu lăsa ca, la umbra vieţii tale, să crească doar nostalgii.

Iubiţi fraţi şi surori,

Era primăvară la Ierusalim şi pe Golgota înfloriseră trei cruci.

Hristos, pe Cruce, Şi-a întins mâinile celor doi tâlhari. Voia să Se împace şi cu ei, să-i tragă şi pe ei la Tatăl, dar numai unuia nu i-a fost ruşine să-I întindă mâna Răstignitului. Pe acela, în acea zi, l-a trecut în Paradisul pierdut de Adam. Un tâlhar a căzut pe cruce, altul s-a mântuit pe cruce.

Ce mare taină! Iubirea deschide şirul sfinţilor cu un tâlhar.

Iată ce poate face iubirea dintr-un tâlhar care se pocăieşte: un sfânt!

Doamne, în iubirea Ta şi tâlharii pot ajunge sfinţi!

Iubite frate creştine, chiar dacă ai făcut păcate precum tâlharul de pe cruce, prin spovedanie cu lacrimi şi adâncă pocăinţă, şi tu poţi fi azi cu tâlharul în Rai.

Oare de ce ne este greu să dăm mâna cu Răstignitul?! Pentru că este plină de sânge şi străpunsă de piroane?!

Numai rănile şi sângele lui Hristos ne pot vindeca rănile noastre.

Ostaşul a împuns cu suliţa coasta Sa, ca din ea să ne recreeze Hristos, aşa cum din coasta lui Adam a făcut-o pe Eva.

Rastignirea-3Din coasta Sa ne-a hrănit Hristos cu apă şi sânge, ca să nu mai fim pradă morţii.

Erau apa şi sângele vieţii veşnice.

Veniţi, iubiţilor, şi gustaţi din acest izvor ce curge din coasta lui Hristos!

Hristos ne-a lăsat fiecăruia dintre noi o cruce ca să răstignim pe ea patimile şi păcatele noastre.

Crucea ne însoţeşte şi la mormânt. Ea dă mărturie despre noi că am fost oameni ai Crucii, ai jertfei.

Oare, ce va spune trecătorilor crucea ta, iubite frate creştine?!

Crucile, într-o zi, s-or face stele şi vor avea îngerii grijă de ele.

Va fi o mare galaxie în univers, Galaxia Crucii.

Nu le luaţi copiilor, iubite mame, darul Crucii!

Iubită mamă creştină, nu uita că patria începe pe braţele tale.

Braţele mamei sunt cea mai dulce patrie. Lăsaţi-i să trăiască o clipă în acest sfânt pridvor al veşniciei.

Iubiţilor,

Hristos, pe Cruce, a atins infinitul durerii omeneşti, pe care l-a frânt pe Golgota.

Hristos ne arată că moartea nu este ultima speranţă a omului. De acum, moartea a fost scoasă afară din infinit.

De azi, viaţa aparţine veşniciei, iar timpul nu mai stinge veşnicia.

Omul îşi trăieşte viaţa pe pământ între două dangăte de clopot: între timpul istoric şi veşnicie, între naştere şi Înviere.

Învierea este dangătul ce ne trece prin moarte la veşnicie.

Moartea este locul pe unde noi scăpăm din această viaţă în veşnicie.

Nu-i altă cale pentru a trece de aici „dincolo“. Aceasta este cărarea pe care a călătorit şi Hristos.

În calea Sa spre Tatăl, Hristos S-a întâlnit cu moartea care nu voia să-L lase să Se întoarcă la Tatăl.

Dar a lovit-o cu sabia Jertfei, cu Crucea Sa, învingând-o, ca să putem trece şi noi la Tatăl, peste moarte călcând.

Astfel, moartea a căzut din infinit.

Iubiţilor, grăiţi în aceste zile de sfântă prăznuire, în cuvinte duhovniceşti, presărate cu vestea care a întors lumea din întuneric la lumină.

Iubite mame, creşteţi-vă pruncii în lumina Învierii lui Hristos şi nu-i lăsaţi pe seama celor care încă nu s-au trezit din noaptea minţii, căci cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero. Ei vă îndeamnă să evadaţi din lumină.

Iubite surori, duceţi copiilor, de aici, din faţa Sfintelor Altare, vestea cea bună pe care au auzit-o şi Femeile Mironosiţe: „Hristos a înviat!“ (cf. Marcu 16, 6). ş…ţ

Iubiţi fraţi şi surori,

Spuneţi celor care s-au jertfit pentru libertate aici, în faţa acestei catedrale, că, deşi Timişoara a fost fără ţară în decembrie â89, n-a fost nici o clipă fără Dumnezeu. Hristos a biruit şi moartea lor.

Iubiţilor, să împărtăşim azi semenilor noştri lumină din lumina Învierii lui Hristos, iubire din iubirea lui Hristos, milă din mila lui Hristos.

Să ne aducem aminte şi de cei răstigniţi cu Hristos, să le aducem şi lor vestea Învierii lui Hristos şi nădejdea că şi pentru ei S-a jertfit Hristos.

Mângâiere, şi celor de pe patul suferinţei. Hristos să vindece ale lor răni cu scump Sângele Său.

Pruncilor, bună creştere şi înţelepciune, iar celor în vârstă, nădejdea plină de bucurie a întâlnirii cu Hristos Cel înviat.

Tuturor vă doresc să aveţi parte în aceste zile de bucuria pe care a avut-o Maica Domnului când L-a văzut pe Fiul Său Înviat.

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,

† Ioan
Mitropolitul Banatului

Un adevăr mai presus de tot ceea ce este omenesc: Mărturisind Învierea Domnului, trăim aşteptând „ceruri şi pământ nou“

Sfânta Înviere precedată de durerile trădării, urii, spinilor, crucii şi morţii ne arată că, astăzi, Domnul ne cheamă pe toţi la masa bucuriei, a gustării din izvorul vieţii şi a mărturisirii cât de bun este Domnul cu noi! […]

„Astăzi vei fi cu Mine în rai“

Zilele suferinţelor şi pătimi­rilor Sale, când toţi L-au pără­sit, ne-au amintit de nesiguranţa şi lipsa de fidelitate a semenilor noştri. Pe crucea din Ierusalim în durerile morţii, pentru noi şi pentru păcatele noastre, Domnul rămâne în­con­jurat de doi oameni care-şi primeau plata pentru fărădele­gile şi nedreptăţile lor. În mij­locul celor doi pe cruce sub chi­nurile morţii, însetat de salvarea noastră, singur cu ochii în lacrimi, sub satisfacţia dornică de răzbunare a lumii fanatizată de legi omeneşti trecă­toa­re şi ucigătoare, Iisus Mân­tui­torul aştepta să împlinească până în sfârşit taina mântuirii noastre: „Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ Ioan 3, 16.

Omul aflat în partea dreap­tă a Celui răstignit pe nedrept îşi revine din întunericul în ca­re trăise toată viaţa lui. El de­vi­ne conştient că săvârşise pă­ca­te grele, că merita pedeapsa pentru ele, de aceea nu se răzvrăteşte, ci conştiinţa lui îmbrăcată de acum în smerenie începe să vorbească, cerând de la Cel nevinovat iertare. În­tre el şi Iisus exista o prăpastie uriaşă, cel dintâi era vinovat primindu-şi cele cuvenite fap­telor sale, Iisus Mântuitorul era dat morţii fără a se găsi vreo vină în El. Este înfri­co­şător să observăm cum, până în ultima clipă un suflet poate rămâne insensibil la suferinţa semenului său. În timp ce Sângele Lui Hristos care spală păcatele noastre se varsă, cel aflat lângă el, tâlharul din stânga Îl sfidează, lipsindu-se şi de viaţa aceasta trecătoare, şi de cea veşnică fără sfârşit. Celălalt îl ceartă: „Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în a­ceastă osândă? Şi noi pe drept, primim cele după faptele noastre. Acesta (Iisus) n-a săvârşit nici un rău“ (Luca 23-40,41).

Este unul dintre cele mai mişcătoare evenimente petrecute înaintea morţii Celui nevinovat. Un tâlhar care nu vă­zu­se nicio minune săvârşită de Dom­nul nu auzise de la El niciun cuvânt, nu Îl întâlnise niciodată, ci acum privea la su­fe­rinţele Lui şi la ura celor ce-L defăimau, îşi schimbă via­ţa ce­rân­du-I iertare şi rugându-L: „Pomeneşte-mă Doamne, când voi veni în împărăţia Ta“ (Luca 23, 42).

În clipele de dureri ale mor­ţii, ale suferinţelor, tâlharul cere nu uşurarea lor, nu cobo­râ­rea de pe cruce,  ci doreşte ca Domnul să-şi amintească de El în lumea de dincolo, în Împă­ră­ţia Sa veşnică. În clipa agoniei morţii, hulit, umilit, părăsit, lipsit de cămaşa pentru care soldaţii romani aruncau sorţi, Hristos dăruieşte acestui om care-şi schimbă viaţa prin cre­dinţa în El, viaţa cea veşnică. Cuvintele Sale îl descoperă ca Dumnezeu care are putere asupra veşniciei, pentru El nu există trecut, nici viitor, ci pre­zent continuu: „Astăzi vei fi cu Mine în rai“ (Luca 23,43).

Pentru cei care ignoră puterea Crucii, Învierea Domnului rămâne nelucrătoare

Raiul sau paradisul devine realitate accesibilă celor care cred şi-I urmează Domnului. Tâlharul cu numele Dismas va intra primul în această împă­răţie, va fi cel dintâi om mântuit. Cei doi tâlhari întruchi­pea­ză două modalităţi ale mor­ţii care se vor perpetua până pes­te veacuri. Tâlharul din stân­ga, răzvrătit, urător de oameni şi Dumnezeu, rămâne până în ultima clipă insensibil şi sub rastignireastăpânire a răului întru­cât cere o minune, care, crede el, că i-ar salva pe toţi trei. Dar pentru astfel de oameni în­do­ielnici, necredincioşi, indi­fe­renţi şi posedaţi de rău  nu se vor face niciodată minuni.

Minunea cea mare se va petrece cu celălalt, care primeşte iertarea, fiind călăuzitor tuturor celor ce doresc schimbarea vieţii, chiar şi în cele din urmă momente ale ei.

Iubiţii mei fraţi şi surori în Domnul Cel Înviat,

Din cele reamintite mai înainte, observăm două atitudini diametral opuse, datorate liberei opţiuni sau alegeri, a celor doi osândiţi, unul este mântuit, celălalt  pierde pentru totdeauna ambele vieţi. Soarta tragică a celui pierdut care refuză credinţa şi iertarea de­monstrează că Dumnezeu nu salvează pe oricine: „Toţi oamenii suntem chemaţi la mântuire“ (1 Tim 2,4), chiar cei îm­povăraţi cu păcate grele, dar pentru a fi vrednici de iertare, trebuie să credem şi să mărturisim puterea iertării şi vindecării Domnului nostru Iisus Hristos.

Tocmai aici descoperim şi învăţăm că, crucea desparte şi de­osebeşte pe cei aleşi de cei pier­duţi. Pentru cei care ignoră puterea ei, învierea Domnului ră­mâne nelucrătoare în viaţa lor.

De ceva timp observăm cu tristeţe lupta împotriva Biseri­cii şi a slujitorilor ei, asemeni temu­te­lor persecuţii de altă­dată. Cei aflaţi în întunericul şi umbra răutăţii păcatului urăsc viaţa şi mesajul ei. Biserica Mântuito­rului nostru vesteşte şi apără viaţa, şi nu va înceta niciodată să o facă, aceasta fiind misiunea ei. Prezenţa Bisericii deranjea­ză, ce se urmăreşte oare, încotro ne îndreptăm dacă refuzăm viaţa, nu avem altă alternativă decât moartea. Opţiunea libertăţii nu înseamnă anihilarea şi distru­gerea vieţii. Biruinţa Dom­nului  pe care astăzi o trăim antici­pând începutul vieţii celei veş­nice este puterea noastră: „Cu noi este Dumnezeu, Mântui­to­rul nostru, înţelegeţi  şi vă ple­caţi, căci iarăşi veţi putea, dar veţi fi biruiţi“ (Isaia 8, 9). Cu măr­turisirea Învierii Domnu­lui vom birui, iar cei ce locuiesc „în latura şi umbra morţii“ (Isaia 9, 1), dacă astăzi nu se în­torc asemeni tâlharului Dis­mas vor fi en­tităţi pierdute pentru totdea­una. Sfintele Paşti ne cheamă la iertare şi împăcare.

Puterea iertării Domnului este vizibilă şi orice om este chemat astăzi să se apropie cu credinţă, căci iertare din mormânt a răsărit. La fiecare mormânt să aprindem lumina ce străbate întunericul. Acolo vedem realitatea înşelătoare a puterii omeneşti.

Să descoperim astăzi în lumina Învierii adevărul mai presus de tot ceea ce este omenesc şi mărturisind Învierea Domnului, trăim aşteptând „ceruri şi pământ nou“, în care va domni Cel mort şi înviat, mângâindu-ne pe toţi: „Nu vă temeţi, Bucuraţi-vă, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin!“ (Ma­tei 28, 9, 20).

***

Doxologia:

Sfintele Pătimiri – o singură săptămână, două lumi

Nicolae Pintilie

Cu toții trăim misterul sărbătorilor. Emoția, dar și agitația ne cuprind, având în gând câte sunt de făcut ca, de Sfintele Paști, să nu ne lipsească nimic nouă, nici celor dragi.

„Vin Sărbătorile”, titrează toate canalele media! Nu Învierea Domnului, cisărbătorile! Prea puține rânduri se scriu în această săptămână despre Cineva care se smerește și spală picioarele ucenicilor, Cineva care se pregătește să moară în locul nostru, nevinovat fiind! Sub impulsul agitației pe care o vedem zugrăvită pe orice chip, noi ce facem? Cumpărăm, cumpărăm, cumpărăm! Produse mai mult sau mai puţin ieftine, mai mult sau mai puţin sănătoase. Este de ajuns să mergem la cumpărături într-un hypermarket sau în piaţă, într-o perioadă ca aceasta şi vom înţelege că „febra cumpărăturilor” este o expresie mai mult decât potrivită.

Aproape nimeni nu vorbește despre faptul că, în fiecare seară, creștinii se adună la rugăciune dimpreună cu Hristos, care se pregătește să îmbrățișeze moartea, pentru ca noi să avem viață. Aproape nimeni nu scrie despre marea taină a Învierii, care devine și învierea noastră personală, dacă vom trece prin Crucea pocăinței!

Toate acestea în lumea noastră moleșită de toate „binefacerile” libertății!

Însă mai există o lume, a lui Dumnezeu! O lume în care Hristos se răstignește zi de zi, creștinii fiind urmașii Marelui Răstignit. La propriu, astăzi, în anul 2015, când o mulțime de organizații internaționale garantează dreptul la viață până și pentru animalele de companie, încă mai există răstigniri precum acum 2000 de ani. Pare de necrezut, dar în momentul în care noi suntem în supermarket și ne întrebăm dacă să cumpărăm carne de miel ori, mai bine, de ied, pentru că nu are atâta colesterol – deși cea de miel este mai gustoasă – creștinii din spațiul arab mor pentru aceeași credință pe care și noi o avem. Ce auzim noi la slujbele deniilor, ei trăiesc și respiră zi de zi. Creștinii din Orient trăiesc, în mod continuu, o săptămână a Pătimirilor. A fi creștin înseamnă a fi sus, pe Cruce, lângă Hristos. Câteva exemple sunt grăitoare:

„Drept aceea, Pilat L-a luat atunci pe Iisus și L-a biciuit” (Matei 20, 19)

Pakistan, martie, 2015 – mai multe femei creștine au fost biciuite în public, pentru simplul fapt că au îndrăznit să bea apă din același vas cu femeile musulmane. Toate se aflau la muncă la același proprietar de plantație și erau, cel puțin în teorie, egale.

 „Și ostașii, împletind cununa de spini, I-au pus-o pe cap și L-au îmbrăcat cu o haină purpurie” (Matei 29,31)

rastignirea-crucificarea-cruceaLibia, februarie 2015 – 21 de creștini copți au fost îmbrăcați cu „haina martirului”, celebra salopetă portocalie, fiind apoi decapitați, pe malul Mării Mediterane. Ulterior, ei au fost trecuți în calendarul Bisericii Egiptene Copte.

„Și veneau la El și-I ziceau: Bucură-te, împăratul Iudeilor! Și-I dădeau palme” (Matei 26,67-68)

Kurdistan, ianuarie 2015 – mai multe organizații internaționale care se ocupă de drepturile copiilor raportau că, în tabăra refugiaților creștini din Bagdad și Mosul există mai mulți copii care au fost bătuți de către militarii ISIS. Pline de sensibilitate au fost cuvintele unei fetițe creștine irakiene: „Din suflet de copil, mă rog la Dumnezeu ca teroriștii să fie iertați”.

„Când L-au văzut atunci arhiereii și slujitorii, au strigat, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L!…. Zisu-le-a Pilat: Luați-L voi și răstigniți-L, căci eu nicio vină nu găsesc în El” (Luca 23,4)

Egipt, ianuarie 2015 – în piața Tahir, aflată în centrul capitalei Cairo, Frăția Musulmană a strigat „Islam sau moarte”! Un „răstignește-L” contemporan, o condamnare verbală la moarte pentru aproximativ un milion de creștini care trăiesc astăzi în Egipt!

„Iudeii i-au răspuns: Noi lege avem, și după legea noastră trebuie să moară, pentru că s-a făcut pe Sine fiu al lui Dumnezeu” (Luca 24,16)

Siria, orașul Raqqa, februarie 2015 – mai mulți creștini au fost condamnați la moarte, pentru că nu au respectat legea Sharia. În prezent, nu știe nimic despre aproape 200 de familii ortodoxe aparținând Patriarhiei Antiohiei și a Întregului Orient, despre doi episcopi și un preot răpit la sfârșitul lunii martie a anului 2015.

 „Atunci, ei au strigat: Ia-L!, ia-L!, răstignește-L!… Pilat le-a zis: Pe împăratul vostru să-L răstignesc? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat, decât pe cezarul. Atunci, L-a dat pe mâna lor, ca sa fie răstignit. Și L-au luat pe Iisus și L-au dus” (Matei 27:22-23)

Yemen, aprilie 2015 – un creștin a fost răstignit într-o piață centrală, de către gruparea radicală Ansar Al-Shari’a. A stat pe cruce până în Duminica Floriilor când, la presiuni internaționale, a fost îngropat. Alte informații despre numele sau confesiunea martirului răstignit nu există.

În lumea noastră, ne pregătim de sărbătoare și de bucurie. Ei se pregătesc de Cruce. Noi suntem impresionați de toate câte a pătimit Hristos, auzind relatările evanghelice – în cazul fericit în care călcăm pragul Bisericii. Pare șocant, dar în lumea noastră încă mai există creștini care nu știu ce sărbătorim la Paști! Însă, toată lumea știe că vin „sărbătorile”! Vor fi oferte și reduceri la cumpărături, poate și o petrecere în club, o ieșire la munte cu prietenii…

În lumea lor, a coastei străpunse a lui Hristos, dumnezeiasca Liturghie este un privilegiu trăit cu arma în ușa bisericii! Euharistie și kalașnikov, însă Euharistie și viață! Cum altfel decât a zis Însuși Hristos: „În această lume veți avea necazuri. Dar, îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” (Ioan 15, 10).

taina-crucii-deciu


Categorii

IPS Ioan Selejan, Martiri si jertfe in zilele noastre/ Biserica rastignita, Pastile/ Invierea, Saptamana Patimilor, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “INCHINAMU-NE PATIMILOR LUI HRISTOS. “Oare de ce ne este greu să dăm mâna cu Răstignitul?! Pentru că este plină de sânge şi străpunsă de piroane?!”

  1. Pingback: ÎNVIEREA - RODUL IUBIRII NESFÂRȘITE, A "IUBIRII NEBUNE" A LUI DUMNEZEU, care S-a jertfit și a biruit PENTRU NOI. Cum trăim și cum mărturisim esența marii Sărbători? "Haideți SĂ ÎNVIEZE DOMNUL ȘI ÎN NOI și să devenim și noi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare