DIN PASTORALELE DE PASTI ALE ANULUI 2017 – IPS PIMEN: “Greu a fost de trăit creștinește în timpul regimului comunist – ateu, dar astăzi se pare că este și mai greu”/ IPS IOAN SELEJAN: “România este plină azi de izvoare de lacrimi”

15-04-2017 11 minute Sublinieri

† PIMEN

din milostivirea lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu – Tatăl, iar de la Noi, arhierească binecuvântare.

Iubiţi credincioşi,

Bucuria sărbătorii Învierii Domnului este darul lui Dumnezeu; această bucurie sfântă o trăim în adâncul inimii noastre și o mărturisim cu salutul pascal: „Hristos a înviat!ˮ la care răspundem: „Adevărat a înviat!ˮ; încredințarea noastră nestrămutată în adevărul faptului Învierii este temeluită pe înseși cuvintele Mântuitorului spuse apostolilor Săi: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Și-L vor omorî, dar a treia zi va înviaˮ (Mat. 17, 22 – 23).

Mântuitorul după ce a înviat, S-a arătat, pe rând, până la înălțarea Sa la cer, femeilor mironosițe, apostolilor și fraților, adică oamenilor adunați în jurul apostolilor, „prin multe semne doveditoare […] vorbind despre împărăția lui Dumnezeuˮ (F.A. 1, 3).

Faptul învierii Mântuitorului ne-a dat încredințarea neclintită că și noi vom învia cu trupul la obșteasca înviere (I Cor. 15 – 20); această încredințare ne-a fost împărtășită și în cuvintele: „Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoiˮ (Ioan 6, 40); de aici înțelegem că viața noastră nu se sfârșește odată cu moartea trupului, ci ea continuă, sufletul fiind nemuritor; la obșteasca înviere sufletul se va uni cu trupul care va fi un „trup duhovnicescˮ (I Cor. 15, 44); dacă la obșteasca înviere toate trupurile vor învia, nu toate trupurile se vor împărtăși de slava lui Dumnezeu; credința cea dreaptă, faptele de milostenie, viața de sfințenie chezășuiesc învierea spre viața veșnică întru fericire (Ioan 5, 29).

În limbajul Sfintei Scripturi și cel al slujbelor pentru cei morți, moartea noastră cu trupul se numește adormire, iar trezirea din acest somn se numește înviere.

La obșteasca înviere, nu numai omul ci și întreaga creație a lui Dumnezeu, cerul și pământul se vor împărtăși de veșmântul duhovnicesc, de o înnorire, după cum spune Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie (Mat. 19, 28); atunci va fi „cer nou și pământ nouˮ, după cum citim în Cartea Apocalipsa (21, 1).

Faptul „înnoiriiˮ omului și al întregii creații, credincioșii Bisericii noastre îl mărturisesc prin pregătirea pentru întâmpinarea marii sărbători a Învierii Domnului. Astfel, fac ordine și curățenie în casele lor de locuit și chiar în gospodărie, văruiesc atât interiorul cât și exteriorul caselor cu var care are culoarea albă, simbolul luminii slavei lui Dumnezeu și, odată cu aceasta, se înnoiesc și cu haine pentru trup, iar pentru suflet se înnoiesc prin Sfânta Taină a Pocăinței, mărturisindu-și păcatele și se împărtășesc cu Preasfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos; în timpul slujbei la biserică țin în mână lumânarea aprinsă.

Chipul înnoit al omului înviat și al întregii creații ne este sugerat, înfățișat în sfintele icoane, pictate după canoanele – regulile sfintei noastre Biserici Ortodoxe; nimbul de aur care înconjoară capul sfântului, fondul de aur al icoanei arată tocmai starea de sfințenie, de înnoire petrecută după obșteasca înviere; în icoana ortodoxă totul este înfățișat într-un fel, exprimat în cuvinte consacrate, anume: „dematerializat dar nu derealizat; realist dar nu naturalistˮ; totul este duhovnicesc și nimic pământesc (I Cor. 15, 44); privindu-le și rugându-ne înaintea lor înțelegem și simțim că trupurile lor sunt cu adevărat temple ale Duhului Sfânt; sfinții sunt înfățișați în stare de rugăciune, de rugăciune împreună cu celelalte persoane sfinte pictate pe pereții sfântului locaș de închinare; ei se roagă împreună cu noi, simțim, deci, duhul de comuniune între ei, între ei și noi și, cu toții împreună, înălțând către Domnul rugăciuni de cerere, de laudă, de mulțumire și slăvire a lui Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, purtătorul de grijă, ajutătorul și Mântuitorul tuturor celor care-L iubesc, Îl cinstesc și-L mărturisesc prin faptele de milostenie, de ajutorare a „fraților prea mici ai Mântuitoruluiˮ (Mat. 25, 40).

Dreptmăritori creştini,

Trăim într-o lume foarte frământată, tulburată sufletește; o lume, care tot mai mult pare că se înstrăinează de respectarea și împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu, porunci și legi care sunt ca niște făclii călăuzitoare pe calea vieții pământești, pe calea vieții care duce la dobândirea împărăției lui Dumnezeu. Psalmul 118 este una din călăuzele, unul din dascălii, povățuitorii și pedagogii care ne învață cum să trăim viața noastră pământească pentru a putea dobândi pe cea cerească. Poruncile lui Dumnezeu, împlinindu-le, ne dau pricepere, înțelepciune, tărie sufletească în toate cele pe care le gândim și le înfăptuim.

Greu a fost de trăit creștinește în timpul regimului comunist – ateu, dar astăzi se pare că este și mai greu; toate s-au răsturnat, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „cu josul în susˮ: educația tineretului în școală, statutul familiei, legiuit de Dumnezeu care înseamnă căsătoria dintr-un bărbat și o femeie și nu ca în Sodoma care a fost pedepsită „cu ploaie de pucioasă și foc din cer de la Dumnezeuˮ (Fac. 19, 24), „nedreptatea și hoția sunt la ele acasăˮ și multe, multe fapte străine și chiar potrivnice legilor lui Dumnezeu, dăunătoare atât trupului cât și sufletului omului și nu în ultimul rând, naturii creației lui Dumnezeu prin poluarea atmosferei și modificările genetice care șubrezesc sănătatea și scurtează viața tuturor: a oamenilor, a animalelor, a plantelor, ș.a.

Să ne străduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să străbatem hățișul atâtor stări de lucruri nefirești luând pildă de la înaintașii noștri care au trăit în timpul regimului comunist – ateu; să ne pilduim de la mărturisitorii și martirii credinței noastre creștine care au umplut temnițele, de la cei care au dus crucea trăirii creștine în afara temnițelor, țara întreagă fiind o „temnițăˮ în care omul nu avea dreptul și libertatea de gândire și înfăptuire pentru păstrarea a tot ce înseamnă valoare de ordin religios, moral, cultural și chiar economic.

Facem amintire în acest cuvânt pastoral doar de o singură persoană fără a uita pe majoritatea covârșitoare a fiilor Bisericii și ai neamului nostru românesc, anume de Părintele Patriarh Justinian care a stat dârz la cârma corăbiei Bisericii, conducând-o pe valurile vieții, atât de învolburate, cu înțelepciune și dăruire apostolică; astfel, a asigurat slujirea în biserici a Sfintelor Taine, păstrarea și îngrijirea valorilor de patrimoniu național, desfășurarea neîntreruptă a învățământului teologic, a publicațiilor bisericești; a povățuit clerul și credincioșii ca în slujirea și trăirea vieții lor, să fie prezentă și slujirea socială, ajutarea celor aflați în lipsuri și necazuri; a promovat dragostea pentru muncă, ca fiind „cea mai de preț comoară pentru omˮ (Pilde 12, 27).

Iubiţi credincioşi,

Să trăim cu deplina încredințare să nu ne împuținăm sufletește, „Dumnezeu nu se lasă batjocorit (Gal. 6, 7), știind că „porțile iadului nu vor birui Biserica lui Hristos” (Mat. 16, 18). Rog pe Bunul Dumnezeu ca Sărbătoarea Sfintelor Paști să o trăiți cu pace, sănătate, întru bucuria mântuirii!

În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal: Hristos a înviat!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul statornic rugător,

P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Timișoarei și

Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace

de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare.

Hristos a înviat!

„Dacă ați înviat împreună cu Hristos,

pe cele de sus căutați-le, acolo unde este

Hristos șezând de-a dreapta lui Dumnezeu.“

(Coloseni 3, 1)

Iubiți credincioși,

Să mulțumim lui Dumnezeu Care ne-a învrednicit să preamărim azi biruința Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos, asupra morții. Ne-a primit și pe noi ca, prin credință, să devenim mărturisitori ai Învierii. Prin salutul pascal: „Hristos a înviat!”, fiecare devenim un mărturisitor al celui mai important act din univers după creație. Hristos ne-a cuprins și pe noi în acest act al Învierii, pentru că El a biruit și moartea noastră.

Mormântul găsit gol de femeile mironosițe ne arată cum vor fi și mormintele noastre la Învierea cea de obște. Și în mormintele noastre ne vor rămâne doar giulgiurile, arătând că nimic nu vom lua cu noi din această lume. Aici suntem înveliți în giulgiu, iar în Împărăția lui Dumnezeu vom fi îmbrăcați în lumină. Lumina este veșmântul veșniciei noastre.

Oamenii de știință spun că lumina este singura constantă din univers, însă Hristos zice: „Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8, 12).

Giulgiurile lui Hristos au rămas zăcând în Mormânt, arătând că n-a venit în lume să ia cu El un giulgiu, ci a venit să ridice păcatul întregii lumi.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, îi îndeamnă pe aceștia ca, odată înviați cu Hristos, să umble după lucrurile cele de sus (cf. Coloseni 3, 1). Adică să căutăm să dobândim Împărația cea de Sus și să nu căutăm să dobândim această lume a giulgiurilor zăcând. Să lăsăm păcatul și mormântul și să schimbăm ordinea căutărilor noastre: cele spirituale, iar nu cele materiale. Să alegem între pământ și Cer, între mormânt și Rai, între moarte și viață.

Iubiților, înapoi în viitor, înapoi la lumina lui Hristos Cel Înviat!

Omul face primul pas spre Înviere prin Taina Botezului. Pruncul botezat este un înviat de către Hristos, împreună cu El și întru El. Prin Botez suntem părtași morții și Învierii lui Hristos. Ni se arată astfel sensul cel adevărat al vieții către în Sus, către veșnicie împreună cu Înviatul Hristos.

Hristos a murit pentru noi, noi murim pentru păcat. Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola către Romani: „Așa și voi, socotiți-vă că sunteți morți păcatului, dar vii pentru Dumnezeu (…). Să nu mai împărățească păcatul în trupul vostru cel muritor (…). Păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră fiindcă nu sunteți sub lege, ci sub har” (Romani 6, 11- 14).

Prin Înviere Hristos ne cheamă să intrăm și noi în viața Sa. Învierea lui Hristos deschide ușa prin care suntem chemați să intrăm în viața cea de Sus, a lui Hristos. Învierea este ușa veșniciei noastre, prin care suntem chemați să trecem. Este cel mai mare pas pe care este chemat omul să-l facă în univers-din moarte la viața în Hristos. Hristos ne-a arătat că El este primul Care a făcut acest pas: din moarte, la dreapta Tatălui, în Cer. Învierea înseamnă responsabilitatea maximă a omului asupra vieții sale pământești, căci de multe ori deznădejdea îl împinge pe om la păcat. Hristos ne îndeamnă să ducem o viață nouă, descoperită de El prin Evanghelie. Evanghelia este Însuși Hristos Care a venit în lume să ne arate cum să trăim această viață în El și cu El. Hristos ne spune: „Toate sunt cu putință celui ce crede‟ (Marcu 9, 23). În ce?! În Învierea lui Hristos. Aceste cuvinte i-au întărit pe primii creștini care au mers cu atâta seninătate și demnitate în fața celor ce le luau viața cea pământească, iar ei dobândeau veșnicia întru iubirea lui Hristos.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Azi prăznuim începutul anului Învierii. De acum noi nu ne mai rezemăm viața și credința pe-o umbră, ci pe Învierea lui Hristos. Omul se odihnea la umbra morții, iar acum se odihnește la umbra luminii Învierii lui Hristos.

Omul credincios rămâne în stare de veghe, în lumină, odihna lui este vederea întru slavă a Celui Care l-a salvat din moarte. Omul uscat pe dinlăuntru nu se va bucura de vederea luminii celei neînserate. Un om fără credința în Înviere rămâne un teritoriu al conflictului și al păcatului. Să ne curățim casa minții ca să primim în ea lumina Învierii lui Hristos. Lumina este unitatea de măsură a veșniciei.

Hristos îmi arată mai întâi drumul către mine, adică spre despătimire, iar apoi îmi arată Cine este Calea, Adevărul și Viața (cf. Ioan 14, 6). După regăsire Hristos ne arată Crucea de pe Golgota, ne arată drumul creștinului în această lume, drum care începe la Botez și sfârșește pe culmea Golgotei. Nu-i căutați pe creștini pe alte cărări din lumea aceasta, ei călătoresc pe o singură cale: drumul Crucii.

Cultura îl modelează și-l formează pe om. Cărei culturi vrem să aparținem: culturii vieții sau a morții?! Cultura vieții este de sorginte cerească. Hristos, Marele Dascăl al acestei culturi, a venit la noi să ne crească în această cultură. Cel ce aparține acestei culturi trăiește mereu în pridvorul veșniciei. Viața omului curge în eternitate.

Omul, prin păcat, a evadat din matricea creației sale originare. Ar fi vrut să ia un alt chip, chipul lui Abel din mormânt. De la Abel până la Hristos omul a știut doar să toarne viață în mormânt. Chiar pe Fiul lui Dumnezeu a vrut să-L pună în același mormânt cu Abel. Ce tristă priveliște să vezi cum omul așază Viața în mormânt!

Omul L-a părăsit pe Dumnezeu, I-a cerut să-l desfieze și i-a cerut morții să-l înfieze ea. Omul devine fiul morții, îl ucide pe fratele său Abel și de atunci devine un ucigaș de frați și de fii.

O, ce tristă îndeletnicire! Mereu cu mâinile pline de sânge. Nu aceasta voia Dumnezeu de la noi când ne-a creat. El voia să fim floarea de busuioc în Rai. Florile de busuioc nu se hrănesc cu sânge, ci cu lacrimi de pocăință. Hristos a venit la noi și ne-a chemat la Sine zicând: Veniți la Înviere! Veniți la Viață!

Dumnezeu a făcut pământul ca să fie pridvorul Raiului, pridvorul veșniciei, iar omul voia să facă din el cel mai mare cimitir din univers. Pentru unii, omul ar fi doar o floare carnivoră care are aceeași soartă ca firul de iarbă. Ei nu știu că această floare de busuioc este semănată de Sus și poartă în ea taina veșniciei.

Omul, taină a veșniciei! Numai Cel ce l-a creat cunoaște această taină. Eu sunt taina vieții mele și aș dori s-o duc, așa cum a fost creată, la Tainicul Dumnezeu. Nu striviți taina busuiocului semănat de Dumnezeu aici pe pământ. Omul, floarea de busuioc, devine bucuria îngerilor din Cer.

Floarea nu cântă, însă cântul fluierului se aude până în Cer. Dar dacă lemnul nu moare, nu poate deveni fluier. Așa și omul, dacă nu moare păcatului, nu poate intra în lumina veșniciei. Dumnezeu va sufla duh de viață în osemintele noastre uscate din adâncul mormântului și vor învia și vor intra pe poarta veșniciei. Sfinții sunt mai cinstiți după moarte, după ce nu mai sunt printre noi. În sfintele lor moaște cântă harul lui Dumnezeu, iar acest cânt se aude până la marginile pământului.

Iubiții mei fii duhovnicești,

A zidi o biserică sau o mănăstire este un semn de așezare, de statornicie în acest pământ al strămoșilor noștri. Îngăduiți-ne să statornicim acest neam în matca lui, în această tainică Daco- Românie.

Biserica leagă Cerul cu pământul, ea este scara pe care coboară Dumnezeu la români. Nu ne luați această scară, căci Dumnezeu vrea să coboare pe ea la noi și noi să urcăm la El și la ai noștri părinți.

Doamne, noi îți facem scară, Tu coboară!

Rugăciunea este chemarea pe care o face omul lui Dumnezeu să vină la el. Rugăciunea este cântul ce-L însoțește pe Dumnezeu atunci când coboară aici, la noi, pe pământ. Rugăciunile sunt treptele scării pe care coboară Dumnezeu. Fă-I și tu scară lui Dumnezeu. Rugăciunea este covorul de lacrimi pe care-l așterne omul înaintea lui Dumnezeu. Lacrima este sângele pocăinței.

Doamne, pe icoana României sunt multe lacrimi. Astâmpără-Ți setea și dorul de noi gustând din lacrimile acestui neam românesc. România este plină azi de izvoare de lacrimi. Avem și noi Iordanul nostru de lacrimi, în care, Te rugăm, Hristoase, să vii să Te botezi cu noi.

Doamne, botează-ne în iubirea Ta! Doamne, dă-ne iubire și Îți vom da lacrimi! Pe un Iordan de lacrimi se îndreaptă azi Biserica spre Tine, Doamne. Arată-ne lumina Învierii Tale ca să aflăm limanul unde să ancorăm corabia neamului nostru românesc.

Iubiților, cei din vechime au întemnițat timpul într-o clepsidră cu nisip și au considerat că au făcut un lucru fenomenal. Însă a venit Hristos, a spart clepsidra, a scos timpul din temnița clepsidrei și l-a lăsat să curgă în veșnicie, iar pe om l-a pus, prin Înviere, pe aripa veșniciei. Omul ar fi vrut să rămână fiul timpului, nu al veșniciei. Sunt unii oameni azi care ar dori să-și cumpere încă o tinerețe, însă nu doresc să-și cumpere veșnicia. Ei încă n-au ieșit din clepsidră.

Omul care crede în Înviere își are rădăcinile minții în Cer, iar nu într-o clepsidră cu nisip. Până la Înviere omul se pregătea să intre în neînceputa noapte a veșniciei. Din neînceputa noapte a veșniciei, prin Înviere, a intrat în Ziua a opta, Ziua fără de asfințit, Ziua veșniciei. Veșnicia nu are zile sau ani, are doar un răsărit, răsăritul unei singure zile: Veșnicia.

Doamne, mă voi sui și eu într-o zi în carul de stele, ca să călătoresc la orizontul infinit al veșniciei!

Iubiți credincioși,

Simțul metafizicului ne spune că timpul nu așteaptă. Sunt unii oameni care se țin de aripa timpului, le este frică de veșnicie, unora le este frică de a fi creștini, iar altora chiar le este frică de a fi români.

Iubite frate creștine, nu uita că ești un mănunchi de zile pe care Dumnezeu îl răsădește în veșnicie. Anii nu-i poți lăsa moștenire nimănui, ei sunt darul lui Dumnezeu pe care ți l-a făcut Dumnezeu ție.

Iubiților, lacrimile maicilor noastre au săpat văi adânci în spațiul nostru românesc, au săpat morminte pentru eroii acestui popor, pentru fiii lor, au brăzdat munții, au frânt Carpații, au făcut cărări între frații de peste Carpați. Lacrimile maicii noastre s-au prefăcut în dor. Dorul izvorăște din lacrimă de mamă. Lacrima mamei sapă în stânca inimii o fântână- fântâna dorului de Dumnezeu și de fiii neamului nostru românesc risipiți azi pe toate meridianele pământului. Mama este fântâna cu lacrimi din care își astâmpără setea fiii neamului nostru. Dumnezeu n-a îngăduit ca iubirii și dorului cineva să-i poată pune cătușe. Iubirea și dorul nu pot fi încătușate.

Doamne, mai împrumută-mi o clipă să mai ajung încă o dată la fântâna de lacrimi a maicii mele!

Iubiți fii duhovnicești,

V-am scris aceste cuvinte pe care aș dori să vi le pun la inimă, în fântâna cu dor, pentru a vă fi de folos pe cărarea acestei vieți.

Azi prăznuim Învierea Domnului și întoarcerea lui Adam în Rai.

Doamne, ajută-ne și nouă să ne întoarcem de pe cărările păcatului pe cărarea Raiului!

Să iertăm, să mângâiem și să cercetăm în această zi și mormintele goale ale sărăciei fraților noștri. Femeile mironosițe au găsit Mormântul gol și giulgiurile zăcând. Lângă noi sunt atâtea morminte goale ale sărăciei și în ele nu zac decât giulgiurile sărăciei și ale nepăsării noastre față de frații mai mici ai lui Hristos. Oare câți au înțeles cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul atunci când grăia mulțimilor despre împărțirea hainei tale cu semenul tău (cf. Luca 3, 11)?!

Bucata ta de pâine, pe care o împarți cu semenul tău sărac, se preface în tămâia bine mirositoare. Mireasma acestei tămâi ajunge la Dumnezeu. Mângâie și iartă -aceasta este lucrare dumnezeiască. „Să iertăm toate pentru Înviere‟ ne îndeamnă minunatele cântări pascale. Cel ce iartă poate privi în Sus, spre Cer. Și „să zicem: Fraților! și celor ce ne urăsc pe noi”. Hristos ne cheamă azi pe toți să fim frați întru El. Iată o chemare la frăție sfântă în Hristos.

Iubiți frați, să iertăm azi mai mult ca oricând, frăția noastră creștină apărându-o de dezbinare, căci Dumnezeu adună, iar cel rău dezbină.

Rog pe Bunul Dumnezeu, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca acum, când a ieșit din mormântul care fusese pecetluit, să-i cerceteze cu harul Său cel sfânt pe frații noștri din spitale, din închisori, pe cei singuri și nemângâiați și pe cei ce stau sub cerul liber. Bucuria Maicii Domnului, a femeilor mironosițe și a Sfinților Apostoli să ajungă azi și în familiile dumneavoastră. Păstrați în fântâna cu dor această bucurie sfântă ca să vă fie mângâiere în zi de necaz și de grea încercare.

Doamne, binecuvântează crestele Carpaților și holdele de grâu să fie pace și pâine în țară!

Doamne, credem că Tu ai înviat. Înviază-ne și pe noi!

Doamne, vom mărturisi Învierea Ta fiilor acestui neam și vom lăsa legământ ca ei să fie mărturisitori ai Învierii Tale până la sfârșitul veacurilor.

Sfinților Îngeri, duceți în Cer, înaintea lui Dumnezeu Tatăl, această veste:

Românii au mărturisit azi că Fiul Tău,

HRISTOS A ÎNVIAT!

† Ioan,

 Mitropolitul Banatului

“Până când Îl vom tot condamna la moarte pe Hristos?!” PASTORALA MĂRTURISITOARE A PS SEBASTIAN LA ÎNVIEREA DOMNULUI (2017) despre RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU și formele de persecuție a creștinismului din zilele noastre și de instaurare a CULTURII MORȚII

Pastorala Inaltpreasfințitului Teofan la Sarbatoarea Invierii Domnului, 2017, despre ATACURILE LA ADRESA FAMILIEI SI CREDINTEI, MANIFESTARILE SCHISMATICE ALE “ULTRA-ORTDOCSILOR” CARE IAU CA PRETEXT SINODUL DIN CRETA si alte “primejdii si incercari prin care trec Biserica şi Neamul”

PASTORALA DE INVIERE (2017) a IPS ANDREI – avertisment cu privire la ROBIA IMAGINII


Categorii

1. DIVERSE, IPS Ioan Selejan, IPS Pimen, Pastile/ Invierea, Pastorale

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “DIN PASTORALELE DE PASTI ALE ANULUI 2017 – IPS PIMEN: “Greu a fost de trăit creștinește în timpul regimului comunist – ateu, dar astăzi se pare că este și mai greu”/ IPS IOAN SELEJAN: “România este plină azi de izvoare de lacrimi”

  1. Pingback: "Până când Îl vom tot condamna la moarte pe Hristos?!" PASTORALA MĂRTURISITOARE A PS SEBASTIAN LA ÎNVIEREA DOMNULUI (2017) despre RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU și formele de persecuție a creștinismului din zilele noastre și de inst
  2. Pingback: “Cu dor am dorit să mănânc cu voi aceste Paști…” PASTORALA Preasfințitului Părinte Episcop MACARIE la Sărbătoarea Învierii Domnului (2017): CALDA CHEMARE DE INTOARCERE LA “DRAGOSTEA DINTAI” (si audio) | Cuvântul Ort
  3. Pingback: "Până când Îl vom tot condamna la moarte pe Hristos?!" PASTORALA PS SEBASTIAN (2017) despre RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU
  4. Pingback: "Iubite frate, tu să fii icoana învierii tale!"- PASTORALA ÎPS IOAN, Mitropolitul Banatului, la ÎNVIEREA DOMNULUI (2019): "Noi I-am dat piroane, El ne-a dat sângele iubirii Sale. Noi I-am dat moarte, El ne-a dat viață". TAINA BO
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare