Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.
„Nu vă temeți. Că, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.” (Luca 2, 10-11)
Prin mila lui Dumnezeu, însoțiți de îngeri și de colindele noastre românești, am ajuns azi la Cuibul din stâncă, la Peștera din Betleem.
Și, o, minune! Să cădem înaintea Celui care S-a întrupat din Fecioara Maria. Omul L-a așteptat să vină într-un Cuib de stâncă, El a venit la noi și ne cheamă să ne întoarcem în Casa Tatălui Ceresc, în Cuibul veșniciei.
Deschideți azi ușa inimii să se umple de bucurie sfântă. Să ne împărtășim din bucuria Maicii Domnului, a Dreptului Iosif, a îngerilor și a păstorilor. Din taina acestui Praznic Sfânt izvorăște bucuria acestei sărbători, numită de Sfântul Ioan Gură de Aur: „mama sărbătorilor creștine“.
Praznicul de azi are o dimensiune cosmică, pentru că în el se unesc în chip real Cerul și pământul.În acest act din istoria mântuirii noastre un rol deosebit l-a avut Fecioara Maria, care s-a făcut scară pe care a coborât la noi, aici, pe pământ, Cel de Sus, Fiul lui Dumnezeu.
Cuvintele rostite de Fecioara Maria către Arhanghelul Gavriil: „Fie mie după cuvântul tău!“ (Luca 1, 38), au fost cheia prin care Hristos a deschis porțile pământului. Fecioara Maria L-a așteptat pe Împăratul Cerului să intre în lumea noastră, în casa noastră de țărână.
Omul, această măreață catedrală pe care o zidise Dumnezeu pe pământ, ajunsese să fie pustiită de păcat. Clopotele ei nu se mai auzeau până la Cer. Omul căzuse în adâncul tăcerii, amuțise și nu mai grăia cu Dumnezeu. Sub povara păcatului ascultam doar tăcerea din noi. Omul căzuse în singurătate, deși viața lui nu era făcută din singurătăți în doi, ci din comuniune binecuvântată.
Omul nu-i o lacrimă ce moare, ci o floare pe care Dumnezeu o răsădește de aici, de pe pământ, în Rai. Tinere, nu fi o lacrimă ce moare pe obrazul maicii tale, ci lasă-te răsădit în Rai, între florile veșniciei!
Drept măritori creștini,
Constatăm cu durere că în ultimul sfert de secol a mai murit o Românie.
Iubită mamă, nu ucide lacrima de pe obrazul tău, ci las-o să cadă în țărâna binecuvântată a acestui neam, ca din ea să crească o floare pentru Cer. Fără lacrima ta România va fi o țară stearpă. Cine ucide o lacrimă, acela își ucide țara. Sunt unii dintre frații noștri care își ucid și azi fiii, să rămână doar unul, să aibă de toate. Care dintre noi și-ar lăsa părinții să ne ucidă frații?!
Iubite mame, înainte de a scoate sabia din teacă, întrebați-vă copiii dacă e bine să le ucideți frații. Asistăm azi la un nou concept, acela de bioterorism – un atac la ființa neamului nostru.
Doamne, Tu ai făcut să rodească Cerul în pântecele Fecioarei Maria. Te rugăm ca, prin harul Tău, să faci să rodească și această țară, în care a curs un râu de sânge, vărsat de feciorii binecuvântați ai neamului nostru, pentru reîntregirea patriei!
Doamne, și azi mai curg râuri de lacrimi și de suferințe.
Oprește, Doamne, curgerea, nu a timpului, ci a suferinței!
Iubiții mei fii duhovnicești,
Brâncuși, într-o zi de mare praznic, cântând la strana Bisericii strămoșești, și-a trimis mintea la Cer, Dumnezeu i-a binecuvântat-o, iar când a ieșit din biserică a privit cu ochii săi ageri până în adâncul pământului. Și apoi a oftat, zicând:
Dinacestam-a plămădit și pe mine Domnul. A luat o stâncă și din ea a făcut și el o Cumințenie a pământului. N-a putut să-i dea viață, dar a reușit o transmutare a materiei în cumințenie. I-a dat acestei stânci o scânteie din cumințenia românească.
Doamne, câtă cumințenie ai dat neamului nostru! Ne-ai făcut un neam cu-minte.
Binecuvântează, Doamne, mintea tinerilor și a celor ce conduc acest neam pe care l-ai dăltuit din stâncile Carpaților.
Dumnezeu i-a deschis lui Brâncuși pentru o clipă Cerul și acolo a văzut cât de cuminți stau maicile noastre în Cer și așa a purces la dăltuirea Cumințeniei pământului.
Doamne, când Ți-ai trimis Fiul pe pământ noi eram singuri în noaptea istoriei. Somnul era una din cele mai profunde realități ale omului.
Era noapte. O istorie cufundată în întuneric și o lume cuprinsă de un somn adânc. Omul dormea punându-și capul pe ale sale păcate. Și totuși, niște păstori anonimi păzeau o lume cufundată în adâncul somn al păcatului.
Doar ei, păstorii, erau treji. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca ne mărturisește că îngerul Domnului a venit la păstorii din Betleem: „Și iată, îngerul Domnului a stat lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor și ei s-au înfricoșat cu frică mare” (Luca 2, 9). Consemnează mai departe Sfântul Evanghelist că îngerul le-a adus vestea că S-a născut Mântuitorul lumii: „În cetatea lui David vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 11).
Iată cum i-a pregătit Dumnezeu pe păstori să primească vestea venirii în lume a Fiului Său: mai întâi prin înger, apoi i-a înconjurat și pe ei de slavă. Dacă în fața unui singur înger păstorii s-au înfricoșat cu frică mare, ce vom zice noi când vom fi, nu în fața unui înger, ci în fața Dreptului Judecător, Domnul nostru Iisus Hristos?! Păstorii au avut parte de arătare de îngeri, însă și noi vom avea parte de vederea lui Hristos în lumina Dumnezeirii Sale.
„Nu vă temeți!” (Luca 2, 9) le spune îngerul păstorilor. Astfel îi întărește să poată primi vestea așteptată de mult timp de Adam și de urmașii săi.
Vedeți, îngerul nu coboară la Adam, în adânc, să-i ducă vestea, ci o aduce urmașilor săi, păstorilor din Betleem. Hristos nu-l va uita nici pe Adam, cel din adânc, însă pentru el, cel frământat din țărână, va coborî Însuși Fiul lui Dumnezeu să-l ridice și să-l așeze din nou, acolo de unde căzuse în păcat.
Dupăcele-avestitpăstorilorminuneașile-aspusșiloculundeS-anăscutHristos,fricalorsetransformăînbucuriemare:„Și,deodată,laolaltăcuîngeruls-avăzutmulțimedeoastecerească,lăudându-LpeDumnezeușizicând:Slavăîntruceidesus,luiDumnezeușipepământpace,întruoamenibunăvoire” (Luca 2, 13-14). Așas-apetrecutîntâlnireadintreomșiîngeri,aici,pepământ.ChiardacăSfântulLucanunerelatează,putemspunecăpăstoriiîmpreunăcuîngeriiauajunslaPeșteradinBetleem.Adicăo imagine de Mâine,cândtoțioameniișiîngeriivorcântaîmpreună:SlavăîntruceideSus,luiDumnezeu,înCasa Tatălui!
Îngerii și oamenii au fost creați de Dumnezeu pentru a fi împreună în Împărăția Sa. Păcatul i-a despărțit pe oameni de îngeri și de Dumnezeu.
Iată, acesta era zidul dintre noi pe care a venit să-l dărâme Hristos.
Mare a fost uimirea păstorilor când L-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu odihnindu-Se pe brațele Fecioarei. O, binecuvântate brațe ale Fecioarei! Voi L-ați legănat pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel de care nu cutezau să se apropie heruvimii și serafimii. Hristos Se lasă legănat de brațele Fecioarei Maria.
Îngerii I-au adus cântare Pruncului Iisus, iar păstorii cred că I-au adus merinde. Păstorii și-au împărțit merindea cu Dumnezeu. Câți dintre noi ne împărțim azi merindea cu frații noștri care sunt greu încercați sub povara sărăciei?!
Iubită soră creștină, când aduci o prescură la Altarul bisericii, te asemeni cu păstorii care I-au adus merinde lui Dumnezeu în Cuibul de stâncă.
Această bucurie unică a Nașterii lui Hristos, adusă în lumea creată de Dumnezeu, cineva a dorit să o stingă. Era Irod cel Mare, regele iudeilor. Dacă îngerii I-au adus lui Iisus cântare de slavă, păstorii, merinde, magii, daruri de aur, tămâie și smirnă, Irod, mai marele poporului, oare ce I-a adus lui Iisus Hristos? El I-a trimis ca dar o sabie și mult sânge.
Frânge, Doamne, sabia să nu mai curgă atâta sânge în lume!
Atunci când Irod și-a trimis oastea să caute Pruncul (cf. Matei 2, 13), este posibil să-i fi întrebat și pe păstori: N-ați văzut un Prunc până în doi ani și pe Mama Lui?Păstorii n-au trădat. Păstorii nu L-au trădat pe Hristos, ci doar Iuda. De câte ori păcătuim, noi Îl trădăm pe Hristos și Evanghelia Sa.Păstorii au fost martori și mărturisitori ai Nașterii lui Iisus Hristos (cf. Luca 2, 9-18).
Cinstiți părinți ai Sfintelor noastre Altare,
Și noi suntem, la fiecare Sfântă Liturghie pe care o săvârșim, martori ai Nașterii și ai Învierii lui Hristos. Să-L mărturisim și să nu-L trădăm pe El și Evanghelia Sa.
Iubiți credincioși,
Omul este un caier de iubire din al cărui fir Dumnezeu vrea să-Și facă mantie. O, cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe om, încât a trimis pe Fiul Său în lume să-l întoarcă de pe cărarea iadului!
În lumea de azi sunt atâtea săbii care fac să sângereze gândurile omului. Chiar dacă pacea pe pământ este relativă, vedem cum, de multe ori în istorie, a fost înfiptă sabia în gândul unei națiuni. O dată strivit spațiul mintal al omului el se aseamănă unui zbor cu aripile frânte.
Doamne, binecuvântează și păzește gândul nației române și să nu mai auzim pe la porțile Europei cuvintele: Român, caut țară!
Iubiți tineri, visați și ziua, însă nu visul unei frunze ruginii de toamnă. Visul vostru să fie mereu la dulcea Românie și nu uitați că Anul 1918 este parte din povestea fără sfârșit a neamului nostru românesc.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Din bucuria acestui praznic să vă împărtășească Pruncul Iisus fiecăruia o fărâmiță și să nu o pierdeți niciodată din viața frățiilor voastre.
Păziți această bucurie sfântă a Nașterii Domnului, a întâlnirii cu Pruncul Iisus pe Care să-L duceți și în sălașele dumneavoastră. Primiți și creșteți un prunc în numele lui Iisus, Cel ce este Prietenul pruncilor.
Rog pe Bunul Dumnezeu, la acest Praznic Dumnezeiesc, să-i binecuvânteze pe toți frații noștri și să-i mângâie pe cei ce sunt departe de țară, pe cei din spitale și din închisori, pe cei singuri și nemângâiați.
Să vă învrednicească Bunul Dumnezeu să petreceți aceste Sfinte Sărbători în pace, cu sănătate și bucurie și să le ajungeți încă mulți ani!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!
„Mântuiește Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta….”
✝ Serafim, Arhiepiscop Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,
Dăm slavă bunului Dumnezeu şi-I mulţumim că am ajuns cu pace la sărbătorile de iarnă prilejuite de Naşterea Domnului care revarsă în sufletele noastre dragoste şi bucurie, lumină şi căldură. Fiecare ne-am pregătit, pe măsura credinţei şi a râvnei pentru Dumnezeu, cu post şi rugăciune, ca şi prin Taina Spovedaniei şi a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului, să întâmpinăm după cuviinţă acest mare Praznic. Slujbele din aceste zile şi minunatele colinde de Crăciun ne dezvăluie marea Taină care s-a petrecut în Betleem şi-L preamăresc pe Dumnezeu Care se smereşte şi se face om, intră în umanitate, împărtăşeşte condiţia omenească pentru ca să mântuiască lumea din interiorul firii noastre. Pruncul născut în Betleem – Dumnezeu şi om – este ca o sămânţa dumnezeiască pusă în aluatul umanităţii, adică în inima fiecărui om în care se concentrează toată umanitatea, pentru ca toată umanitatea să dospească şi să devină o singură Pâine. Mântuitorul Iisus Hristos spune despre Sine că este „Pâinea care s-a coborât din cer“ (Ioan 6, 51) şi că cei ce mănâncă această Pâine, adică Trupul şi Sângele Său, devin una cu El şi au parte de viaţa veşnică. Fiecare om este chemat să crească în Hristos, străduindu-se, zi de zi, să creeze condiţiile necesare pentru ca sămânţa dumnezeiască din inima sa să-i dospească întreaga fire.
Orice sămânţă, pentru a creşte şi a rodi, are nevoie de un pământ bun, de apă şi de căldură. Sămânţa harului primit la botez în sufletul nostru are nevoie, pentru ca să crească, de pământul bun al inimii pe care-l pregătim mereu prin rugăciune, prin post şi prin fapte bune. Dacă nu ne rugăm în fiecare zi, dacă nu participăm cu evlavie, duminica, la Sfânta Liturghie şi nu ne spovedim şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, dacă nu postim miercurea şi vinerea, ca şi în cele patru posturi de peste an, dacă nu ne silim să facem cât mai mult bine semenilor noştri, inima ni se împietreşte şi devine insensibilă la prezenţa lui Hristos în ea. Astfel, în loc să creştem duhovniceşte şi să ne asemănăm tot mai mult cu Hristos, ne cufundăm în bezna păcatelor şi patimilor care ne distrug treptat şi sufletul şi trupul.
A creşte în Hristos înseamnă a creşte în iubire, a ne umple inima de iubire şi a deveni una cu El: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine“, zice Sfântul Apostol Pavel (Galateni 2, 20). Acelaşi Apostol ne îndeamnă să avem în noi „gândul lui Hristos“ şi „simţirea lui Hristos“(cf. I Corinteni 2, 16 şi Filipeni 2,5), adică să gândim şi să simţim ca Hristos, pentru că cine se străduieşte să câştige gândul şi simţirea lui Hristos în inima sa, acela va şi iubi ca Hristos. Urmarea lui Hristos, o carte foarte populară în Evul mediu, dar şi astăzi, ne îndeamnă ca în fiecare împrejurare a vieţii să ne întrebăm: „ce-ar face Hristos dacă ar fi în locul meu?”Dacă ne-am pune mereu această întrebare, ne-am feri de multe păcate şi am scăpa de multe suferinţe! În acelaşi timp, trebuie să avem mereu în vedere că scopul rugăciunii, al postului, al împărtăşirii cu Sfintele Taine şi al tuturor faptele bune este iubirea: iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştrii cu care trăim în familie, în Biserică şi în societate.Dacă rugăciunea, postul şi orice împlinim din credinţă nu ne fac mai buni, mai iertători, mai iubitori de semeni, înseamnă că ne ostenim în zadar. Din Sfânta Evanghelie de la Matei aflăm că Dumnezeu ne va judeca după măsura iubirii, adică după cât bine am făcut semenilor noştri (Matei 25, 31-46). De aceea Sfântul Apostol Pavel spune că „iubirea este împlinirea Legii“ (Romani 13, 10). Cine iubeşte cu adevărat, împlinişte deodată toate poruncile. Şi numai cine iubeşte cu adevărat este liber. Omul liber se fereşte de păcat, fiindcă ştie că păcatul îl transformă în sclav: „Adevărat, adevărat zic: Oricine săvârşeşte păcatul este rob păcatului“ (Ioan 8, 34). De aceea Fericitul Augustin zice: „Iubeşte şi fă ce vrei!“
Iubiţi credincioşi,
Am intitulat această scrisoare pastorală „Iubirea de neam“, pentru că în anul care vine se împlinesc 100 de ani de la întregirea poporului român. Anul 2018 a fost declarat de Patriarhia Română ca „An omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri“. Sute de ani, românii au trăit, datorită vitregiilor istoriei, în trei ţări separate până când în 1859, Moldova şi Ţara Românească s-au unit sub sceptrul Principelui Alexandru Ioan Cuza, iar în 1918, Transilvania a revenit la Patria-Mamă. Dar deşi despărţiţi atâtea secole, românii şi-au păstrat unitatea de limbă şi de credinţă. Un adevărat „miracol românesc“, după cum spun istoricii. Îndeosebi credinţa i-a ţinut pe români uniţi. Ştim că poporul nostru a primit credinţa creştină în procesul însuşi al formării sale (sec. II-VII), încât putem spune că avem credinţa în sângele nostru. Virtuţile evanghelice au modelat firea românului de-a lungul secolelor şi a făcut din poporul nostru un popor paşnic, harnic, inteligent, smerit şi iubitor de străini. Dumnezeu ne-a hărăzit în istorie cu voievozi evlavioşi şi înţelepţi, unii dintre ei trecuţi în rândul sfinţilor, ca Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab şi Constantin Brâncoveanu. De asemenea, am avut regi iubitori de neam şi de credinţa lui.
După cel de-al doilea război mondial, a venit însă peste poporul nostru, ca un tăvălug, comunismul ateu care i-a distrus în mare parte fiinţa modelată de credinţa sa ancestrală, cultivând în locul ei patimile contrare virtuţilor strămoşeşti: necredinţa, ura de clasă, minciuna, hoţia.După căderea comunismului, românii au fost cu totul nepregătiţi să facă faţă concurenţei economice străine care i-a distrus industria. Tot la fel, cei mai mulţi n-au fost pregătiţi să-şi asume o libertate responsabilă.Astfel, migrarea în străinătate a milioane de români în căutare de lucru, ca şi natalitatea extrem de scăzută, încurajată de liberalizarea avortului (peste 20 milioane de la Revoluţie) pun în pericol dăinuirea însăşi a neamului. Populaţia îmbătrâneşte, satele sunt pe cale de dispariţie. Ne putem întreba: câtă credinţă mai curge prin sângele nostru? Dar nu-i suficient să ne lamentăm. Ce putem face fiecare pentru neamul şi ţara noastră? Bogăţia unei ţări o formează în primul rând oamenii ei. Ţara are nevoie de noi. Cine se întoarce acasă, acela se aseamănă cu marele Moise despre care Sfânta Scriptură spune că a preferat să sufere cu poporul său şi să se întoarcă în Canaan decât să aibă dulceaţa păcatului cea trecătoare a Egiptului (cf. Evrei 11, 25-26). Dar dacă nu ne putem întoarce toţi acasă, cel puţin să mergem cât mai des în ţară, să ne vizităm familia şi rudeniile şi să ajutăm pe cei rămaşi acasă. Să fim convinşi că un concediu făcut în România, chiar şi când nu mai avem pe nimeni din familie, dar avem mormintele părinţilor, ne odihneşte mai mult decât concediile făcute în alte părţi, pentru că locurile în care ne-am născut – înscrise în fiinţa noastră – ne dau o pace adâncă. Şi, mai cu seamă, să iubim pe confraţii noştri, pe cei de acasă şi pe cei din Diaspora, aşa cum este fiecare, cu părţile sale pozitive şi negative. Să nu cădem în păcatul de a-i împărţi pe oameni în buni şi răi. Pentru omul credincios şi smerit, toţi oamenii sunt buni. El singur se vede pe sine rău şi de aceea nu condamnă pe nimeni. Să ne ferim deci de a vorbi de rău ţara şi neamul, pentru că ţara se identifică cu mama şi mama cu ţara!
Iubiţi credincioşi,
Bunul Dumnezeu ne-a ajutat şi în anul care se încheie să continuăm lucrarea duhovnicească şi pastorală, prin înfiinţarea de noi parohii sau filii şi prin strădania de a ne procura sau construi biserici proprii. Din păcate, din cele peste 120 de parohii şi filii din Arhiepiscopia noastră, doar 20 au bisericile lor proprii. Aceasta îngreunează foarte mult lucrarea noastră pastorală. În prezent avem în construcţie biserici pentru parohiile din Traunreut, Leipzig, Bonn, Saarbrücken şi Viena, ca şi Mânăstirea şi Așezământul bisericesc din München. Îndeosebi Așezământul bisericesc din München, care este o lucrare mare şi de importanţă pentru toată Diaspora românească, are nevoie de sprijinul tuturor. Aşa cum am spus şi în Pastorala de Sfintele Paşti, cei care ajută în mod deosebit vor fi mereu pomeniţi la Altarele noilor biserici ca şi ctitori.
Mă rog Pruncului Iisus, născut în Peştera Betleemului, să scrie aceste cuvinte de învăţătură în inima fiecăruia şi să le facă roditoare, sporindu-vă iubirea de Ţara şi neamul nostru, iubirea faţă de țările în care trăim şi faţă de toată creaţia lui Dummnezeu.
Vă urez tuturor, părinţi şi copii, tineri şi vârstnici:
† Dr. Irineu,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI ŞI MITROPOLITUL OLTENIEI
2017
PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI
HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Cu fiecare an, de Crăciun, ne grăbim să preamărim nespusa milostivire a lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu, Doritul de toate popoarele, „S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor” (Filipeni 2, 7). Născându-Se de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, Creatorul Universului a venit cu bunăvoinţă şi negrăită iubire în viaţa noastră. De la naşterea Sa, El este aproape de noi, strălucirea Lui încurajându-ne să-L iubim şi să-L adorăm. El vine la noi ca Prunc, pentru ca noi să ne unim cu El şi să putem să ne sfinţim prin harul Său. După ce S-a născut, şi imediat ce îngerii L-au binevestit păstorilor, aceştia din urmă s-au hotărât să meargă la Betleem să-L cunoască pe Mesia (cf. Luca 2, 15). O sfântă dorinţă îi îndemna să vadă într-o iesle pe Pruncul mântuitor, despre care îngerii spuseseră că este Hristos Domnul. Marea bucurie atinsese inima lor şi le dădea aripi să ajungă la peşteră, unde era Pruncul Iisus, cât mai repede. Graba şi bucuria lor de a ajunge la Dumnezeu rămân modele ale modului în care oamenii trebuie să lucreze dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.De la păstori lumea a învăţat cum trebuie să se grăbească spre cele ale lui Dumnezeu. De atunci, pentru cei atinşi de bucuria mântuitoare, chemarea lui Dumnezeu este realitatea cea mai importantă, Unicul care este cu adevărat „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).
Iubiţi părinţi, fraţi şi surori,
Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om ca să ne arate valoarea adevăratei libertăţi şi a păcii interioare şi exterioare omului. Aceste valori au preocupat pe oameni încă de la începutul creaţiei. De când omul a ieşit din mâinile Creatorului a reflectat dintotdeauna asupra raportului dintre libertate şi pace, pe care a şi încercat să le manifeste în ordinea socială, bazată pe legi, pe drepturi şi pe obligaţii. Astăzi, spre deosebire de societăţile trecute, societatea noastră acordă o prioritate deosebită drepturilor şi libertăţilor individuale, dar, din păcate, nu a înţeles aceste drepturi printr-o referinţă la valorile credinţei în Dumnezeu şi la vocaţia ontologică a omului. Deşi libertatea este o temă fundamentală care a preocupat omenirea de-a lungul timpului, totuşi nu avem nici până acum o definiţie comună a libertăţii. Există o distincţie între libertatea naturală a omului – înţeleasă ca posibilitate de alegere liberă între bine şi rău – şi libertatea socială, acordată omului de către societate. Cu toate acestea, libertatea naturală şi libertatea socială nu reprezintă libertatea spirituală deplină, descoperită lumii de Mântuitorul Iisus Hristos şi dăruită celor ce cred în El.
Libertatea, în care omul era chemat să se desăvârşească, s-a deteriorat prin căderea strămoşilor noştri Adam şi Eva din comuniunea de viaţă cu Dumnezeu, Creatorul universului şi al omului. Ea a fost coruptă prin neascultarea de Dumnezeu. Atunci, omul a voit să fie ca Dumnezeu, dar a uitat de chemarea Lui şi s-a despărţit de Cel Care este Viaţa şi Părintele său. Şi pentru că oamenii au moştenit firea lui Adam cel vechi (cf. Romani 5, 12), libertatea a rămas pervertită de păcat. Primind această comoară risipită şi coruptă, omu a trăit libertatea egoist şi posesiv, ne ştiind să iubească deplin şi permanent pe Dumnezeu şi pe toţi oamenii (cf. Romani 7, 19). La această nenorocire s-a adăugat şi influenţa duhurilor răutăţii (cf. Efeseni 6, 12), care au îndeamnat pe om la necredinţă şi la neascultare de Dumnezeu, precum şi la ură faţă de aproapele. Libertatea omului, pervertită de păcat, a păstrat orizontul morţii. Fără îndoială, cel mai mare obstacol al libertăţii omului este moartea, aceasta opunându-se dorinţei omului de a trăi veşnic în relaţie cu lumea văzută şi cu lumea nevăzută (I Corinteni 15, 26).
Mulţumită Providenţei Divine, Tatăl nostru cel ceresc ne-a salvat de la moarte şi ne-a dăruit libertatea sfântă prin Întruparea Fiului Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Domnul slavei a biruit prin Moarte şi Înviere păcatul, iadul şi moartea, dăruind omului libertatea şi pacea deplină de a iubi pe Dumnezeu şi pe semeni săi. El S-a făcut om, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, pentru a ne elibera de păcat şi de moarte, puteri ce constituiau obstacole majore ale libertăţii omului în calea desăvârşirii. Sfântul Apostol Pavel a subliniat acest fapt, spunând că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om „ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul şi să izbăvească pe aceia pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 14-15). În această lucrare mântuitoare, Domnul Iisus Hristos, ascultând întru totul de Dumnezeu Tatăl, ne-a eliberat din robia morţii şi a diavolului, înălţându-ne la starea de „fii ai slavei lui Dumnezeu” (Romani 8, 21). Prin aceste acte îndumnezeitoare, Domnul şi Dumnezeul nostru ne-a dăruit viaţă, iertarea păcatelor şi înfierea Tatălui ceresc. La aceastea suntem chemaţi să participăm prin Sfântul Botez şi prin Tainele Bisericii. Această viaţă nouă spirituală este conformă promisiunii Mântuitorului Iisus Hristos, Care a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Evident, în Biserică credinciosul dobândeşte, prin harul Duhului Sfânt, pacea, şi libertatea şi viaţa veşnică proprie fiilor lui Dumnezeu. Referindu-Se la această libertate, Domnul Iisus Hristos a spus ucenicilor Săi: „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Fără îndoială, adevărul despre care vorbeşte Domnul Hristos este El însuşi, Cel care a realizat în Sine comuniunea de iubire între Dumnezeu şi noi. Pentru că El este „Calea, Adevărul şi Viaţa”, nimeni nu poate veni la Dumnezeu-Tatăl dacă nu s-a unit cu Fiul (cf. Ioan 14, 6). Deci, Mântuitorul Iisus Hristos este pacea şi libertatea noastră, iar Adevărul ultim este Viaţa veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi. Şi întrucât Duhul Adevărului este Duhul Sfânt (cf. Ioan 14, 26; 15, 26; 6, 13-14), iar „unde este Duhul Domnului acolo este libertatea” (II Corinteni 3, 17), creştinii pot înţelege „libertatea drept acoperământ al răutăţii” (I Petru 2, 16), cum ne spune Sfântul Apostol Petru. Pentru creştini, pacea şi libertatea spirituală sunt dar şi chemare pentru a căror continuitate şi la a căror împlinire credincioşii se ridică după ce au luptat cu ei înşişi şi cu duhurile rele, prin rugăciune, pocăinţă şi post. Această libertate desăvârşită în asceză nu este numai a monahilor, ci şi a credincioşilor mireni care au întemeiat familii, au dat naştere la copii şi i-au crescut în credinţă şi în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Prin urmare, pacea şi libertatea deplină, oferită lumii prin naşterea Domnului, sunt un dar al Tatălui ceresc dar şi rodul luptelor duhovniceşti pentru a rămâne în comuniune cu Dumnezeu şi în iubire faţă de oameni.
Desigur, pacea şi libertate de a fi permanent în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi cu oamenii, se cultivă numai în Biserică, Trupul tainic al Domnului, plin de har şi de adevăr. Acest organism cuprinde pe toţi oamenii care caută pe Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi trupurilor noastre. În Biserică, Duhului Sfânt ne imprimă în aceste daruri şi ne sporeşte tot harul primit prin credinţa în Mântuitorul Hristos. În felul acesta, ca izvor de pace, bucurie şi fericire, „libertatea pe care ne-o dă Duhul Sfânt merge mână în mână şi creşte cu viaţa noastră spirituală” (Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, București, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2010, p. 326). Ca atare, credinciosul este liber şi în pace cu Dumnezeu şi cu aproapele numai în Biserică, deoarece numai aici poartă în sufletul său iubirea, pacea şi bucuria adevărate, devenind mărturisitor în lume şi misionar al iubirii lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc. Chiar dacă uneori este asuprit şi torturat, omul poate dobândi de la Dumnezeu, prin rugăciune multă, o mare libertate şi o pace negrăită a sufletului, puterea de a mărturisi credinţa cea adevărată şi puterea de a ierta pe cei care-l persecută, asemenea martirilor din veacurile trecute. De bună seamă, într-o lume în care pacea, interioară şi exterioară, este pusă la încercare în foarte multe moduri, Biserica vine, asemenea unui far călăuzitor, care arată direcţia cea bună, pentru a le inspira oamenilor prietenia, împreună-lucrarea, înţelegerea şi încrederea reciprocă, caracteristici ale adevăratei libertăţi. Omul vindecat de păcate promovează sinceritatea în relaţiile interpersonale, respectul faţă de fratele său, cinstea, curăţia de patimi şi renunţarea la interesul personal. Chiar dacă este vulnerabil şi are nevoie de sprijin, omul care rămâne în Biserică, este salvat prin grija şi ajutorul confraţilor săi. Lucrarea tuturor mădularelor păstrează acelaşi cuget duhovnicesc şi fiecare este întărit spre asemănarea cu Hristos, modelul şi năzuinţa fiecărui credincios. Pentru această împreună-lucrare stau mărturie monahismul ortodox şi a comunităţile parohiale, cu activităţile multiple pe care aceasta le desfăşoară.
Preaiubiţi părinţi, fraţi şi surori,
Sfântul Evanghelist Luca ne istoriseşte aproape fugitiv că pentru Preasfânta Fecioara Maria şi Dreptul Iosif nu era loc la casa de oaspeţi. Inevitabil, în sufletul fiecăruia dintre noi se naşte întrebarea privind răspunsul pe care l-am da, dacă ei ar bate la uşa noastră. Ar fi loc în sufletul nostru şi în casa noastră pentru Pruncul mântuitor?Sfântul Ioan Evanghelistul, aprofundând această lipsă de ospitalitate a lumii şi a fiecăruia dintre noi, spunea profetic: „A venit la ai Săi şi ai Săi nu l-au primit” (Ioan 1, 11).
Din cele spuse de Sfinţii Evanghelişti, putem intui criza morală a vremurilor noastre: avem loc cu adevărat pentru Dumnezeu în inimile noastre, atunci când El încearcă să intre la noi? Avem timp şi spaţiu pentru El? Oare nu este respins de noi chiar Dumnezeu? Această problemă începe, în primul rând, cu faptul că omul de astăzi n-are timp pentru Dumnezeu. Cu cât se poate mişca mai repede şi cu cât devin mai eficiente instrumentele care ne fac să economisim timp, cu atât avem mai puţin timp la dispoziţie pentru credinţă şi pentru sufletul nostru. Efectiv, dacă stăm să socotim bine, timpul nostru este deja consumat pentru altceva.
Mai avem oare timp şi loc pentru Dumnezeu în gândirea noastră, în inima noastră, în sufletul nostru?După felul cum trăim şi gândim, chiar dacă Dumnezeu ar bate la uşa sufletului nostru, este îndepărtat de fiecare dată pentru o preocupare lumească.Concret, faptele noastre arată că nu există loc pentru El, nici în simţirea şi nici în voinţa noastră. Noi ne vrem pe noi înşine, vrem lucrurile care se pot atinge, căutăm fericirea pământească, lucrăm pentru succesul proiectelor noastre personale minore. Suntem într-atât de plini de noi înşine, încât nu rămâne nici un loc pentru Dumnezeu. Fireşte, nici pentru ceilalţi nu există spaţiu: nici pentru familie, nici pentru copii, nici pentru săraci, nici pentru străini. Pornind de la aceste constatări dureroase, ne dăm seama cât de necesar este îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Schimbaţi-vă prin înnoirea minţii!” (Romani 12, 2). Fericitul Apostol vorbeşte clar despre înnoire, despre deschiderea minţii noastre pentru Dumnezeu şi pentru aproapele; vorbeşte despre modul în care trebuie să vedem lumea şi pe noi înşine. Întoarcerea către Dumnezeu, de care avem nevoie, este vitală, dacă vrem să ajungem cu adevărat până la profunzimile libertăţii noastre în Domnul Iisus Hristos. Numai cel care devine atent la prezenţa discretă a Mântuitorului în viaţa sa, aude cum El bate în mod liniştit şi totuşi insistent la uşa fiinţei noastre şi a voinţei noastre. Dacă vom auzi glasul Lui în interiorul nostru, vom da la o parte gijile noastre mărunte şi vom face loc pentru El în sufletul nostru. Deodată cu aceasta, Îl vom recunoaşte şi în cei prin care ni se adresează nouă: în copii, în suferinzi şi în abandonaţi, în marginalizaţi şi în săracii din această lume.
Tocmai această libertate şi pace interioară ne sunt descoperite de Naşterea Domnului. Dumnezeu este bun şi îngerii Îl înconjoară, cântând în bucuria simţirii slavei lui Dumnezeu. În cântarea lor auzim imnele melodioase din cer, acolo unde permanent răsună glasurile neîncetate ale plăcuţilor lui Dumnezeu. În Împărăţia lui Dumnezeu există plinitătea fericirii, care provine din trăirea strălucirii curate a adevărului şi a iubirii lui Dumnezeu. De această bucurie vrem să ne lăsăm şi noi atinşi, pentru că Dumnezeu este bun şi El este puterea supremă mai presus de toate puterile. De acest fapt ar trebui pur şi simplu să ne bucurăm împreună cu îngerii şi cu păstorii. În această slavă a lui Dumnezeu, am cunoaşte libertatea şi pacea de pe pământ şi dintre oameni. Acolo unde Mântuitorul Iisus Hristos este uitat sau chiar negat, nu există nici pace şi nici libertate. Unii cred astăzi că religia ar fi cauza violenţei şi a războaielor în lume şi cred, prin urmare, că omenirea ar trebui, mai întâi, eliberată de credinţă şi, apoi, s-ar putea instaura pacea. Alţii, consideră credinţa fermă într-un singur Dumnezeu drept cauză de intoleranţă. Este adevărat că sunt unele învăţături omeneşti şi false despre Dumnezeu, care pot îmbolnăvi pe oameni şi îi pot conduce la intoleranţă, la violenţă şi la război. Împotriva acestor deformări ale gândirii umane trebuie să fim cu luare aminte, întemeiaţi în propovăduirea irenică a Bisericii Ortodoxe şi atenţi la prezenţa tainică a lui Dumnezeu în viaţa noastră. Trebuie să fim pe deplini convinşi că, dacă lumina lui Dumnezeu se stinge în viaţa noastră, se stinge şi demnitatea divină la care am fost chemaţi. În cel care ucide pe fratele său se întunecă icoana lui Dumnezeu. Dacă nu cinstim în fiecare dintre noi chipul lui Dumnezeu, atunci nu mai suntem toţi fraţi şi surori, fii ai unicului Tată ceresc.În această zi de Crăciun, Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, venind în întunericul păcatului şi al violenţei în care trăim, ca să aducă pacea, bunătatea şi libertatea.
Iubiţi părinţi, credincioşi şi credincioase,
Trăind în mijlocul problemelor actuale pe care le ridică societatea contemporană, suntem chemaţi cu toţii, tineri şi vârstnici, preoţi şi credincioşi să fim părtaşi la viaţa duhovnicească a Bisericii noastre Ortodoxe. În acest organism orice diferenţe şi orice neputinţă, oricare slăbiciune şi oricare patimă, trebuiesc depăşite în experienţa pe care ne-o oferă credinţa şi vieţuirea ortodoxă. Ca membri ai Bisericii, suntem cu toţii mădulare ale aceluiaşi Trup tainic al Domnului Iisus Hristos şi fiecare dintre noi, fără deosebire, avem locul şi rolul nostru personal, potrivit darului pe care ni l-a conferit Dumnezeu. Depinde de noi să conştientizăm care este darul divin din noi, care sunt îndatoririle şi care este rostul nostru personal. Este important să conştienzăm ce anume am fost chemaţi să împlinim în Biserica lui Dumnezeu cea Una, singură, sfântă, sobornicească şi apostolică. După ce ne vom încredinţa de acest lucru vom putea săvârşi fapte bune cu responsabilitate, spunând din adâncul sufletului: „Iată-mă, Doamne! … Vorbeşte, Doamne, robul Tău ascultă!” (III Regi 3, 9). De asemenea, vom avea ocazia să-l rugăm pe Mântuitorul nostru: „vesteşte-ne Doamne dragostea şi pacea Ta. Fă ca şi astăzi lumea să se întoarcă spre Tine şi răutatea să se transforme în bunătate, ca în locul nedreptăţilor şi al războaielor să se dea ajutoare pentru cei suferinzi şi săraci. Luminează Doamne pe cei care nu cred în numele Tău, pentru ca să înveţe să înţeleagă cât de nedreaptă este violenţa şi să recunoască faţa Ta adevărată. Ajută-ne Doamne să devenim oameni de credinţă, pace şi libertate”.
Felicitându-vă pe toţi cu ocazia marelui praznic al Naşterii Domnului şi cu prilejul Anului Nou, vă urez din tot sufletul sănătate, pace, prosperitate şi ajutor cu prisosinţă de sus, în urmarea statornică a Dumnezeului şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!
„Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de Har și de adevăr” (Ioan 1, 14)
În lumina, pacea, bucuria și slava Preasfintei Treimi, care se revarsă neîncetat peste poporul lui Dumnezeu cel dreptcredincios, iată-ne din nou îmbrăcați în veșmintele virtuților creștine pregătite în cele 40 de zile de post și în straie nobile de sărbătoare, ajunși la zi de Mare Praznic împărătesc, Sărbătoarea Crăciunului, când contemplăm cu evlavie și recunoștință Nașterea Pruncului Iisus de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, în peștera din Betleemul Iudeii. Intrarea Fiului lui Dumnezeu în istoria dramatică a omenirii căzute în păcatul neascultării nu este altceva decât rodul iubirii milostive a Tatălui, Care a dorit să restaureze capodopera creației Sale – Omul, aducându-l din nou acasă, în familie și în iubirea Preasfintei Treimi (…)
„Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt văzduhuri” (Efeseni 6, 12). Pentru a distruge creștinismul, începi cu „biserica cea mică”, sau biserica de acasă – FAMILIA.
În Maramureș și Sătmar, credința, Familia, Biserica și Neamul sunt valori ale libertății și demnității poporului român și creștin și nu se trădează ori negociază, ele se păzesc și se apără cu sfințenie și dârzenie. Forțe întunecate și demonice au lucrat și lucrează mereu la distrugerea proiectului veșnic al lui Dumnezeu:Familia naturală, așa precum, la început, diavolul a lucrat cu vicleșug la căderea lui Adam și a Evei, primul proiect al Ziditorului, restaurat însă pentru totdeauna prin Întruparea Fiului Său. Va accepta, oare, femeia să nu i se mai spună MAMĂ, ocrotitoarea și căldura căminului, când noi toți știm că femeia a înfrumusețat lumea, aducând pe pământ pe toți fiii lui Adam, deveniți prin Botez fii ai lui Dumnezeu și sfinți, iar „Una între femei” – Maica Domnului – a adus lumii mântuirea prin Nașterea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii? Va accepta, oare, bărbatul, stâlpul familiei, să nu i se mai spună TATĂ, ca unuia care a înțeles menirea lui de a aduce pe lume urmași cărora să le încredințeze moștenirea: familia, comunitatea, societatea și lumea cu frumusețea și normalitatea ei? Dumnezeu, Biserica și toate neamurile pământului binecuvintează familia: mama, tata și copiii, iar pruncul Iisus prin nașterea și creșterea alături de mama Sa, Fecioara Maria și Sfântul și Dreptul Iosif, protectorul Său în Nazaretul Galileii, înnobilează, binecuvintează și sfințește familia ca fiind locul sigur unde copiii să crească și să sporească „cu înțelepciunea și cu vârsta înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor” (Luca 2, 40).
Să ne rugăm fierbinte și cu credință puternică în ajutorul lui Dumnezeu, cerându-I să apere Biserica, Familia, Neamul, cultura creștină și credința străbună, pentru că numai aceste valori veșnice pot garanta libertatea, demnitatea și dăinuirea popoarelor în istorie. În același timp, să nu lăsăm totul în grija lui Dumnezeu, care sigur nu ne va părăsi niciodată, dar care așteaptă de la noi creștinii, în general, și creștinii ortodocși, în special, să fim oameni responsabili, să luăm atitudine față de derapajele unei societăți secularizate, desacralizate și dezrădăcinate, bazată pe consum și preocupată de opinia celor din jur și de imagine și care încearcă să relativizeze și să desființeze poruncile și legea lui Dumnezeu și să le înlocuiască cu legi împotriva firii și a zidirii, care să justifice păcatul, căderea, imoralitatea și anormalitatea.
Hristos n-a ținut seama de ostilitatea arătată de compatrioții Săi în vremea Sa, care îi erau total potrivnici, ci Și-a îndeplinit misiunea. Aflăm acest lucru din rugăciunea Sa arhierească: „Lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit” (Ioan 17, 4). „Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit” (Ioan 17, 6) și ne-a spus și nouă: „Îndrăzniți! Nu vă temeți! Am biruit”. Cu Hristos vom fi biruitori în apărarea dreptei credințe, a familiei, a neamului, a țării și a tot ce înseamnă sufletul unui popor în fața lui Dumnezeu și a istoriei.
Anul 2018 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al unității de credință și de neam” și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. Sărbătorind Centenarul Marii Uniri, vom cinsti pe toți marii bărbați ai Neamului și Bisericii, omagiindu-i ca cei ce au înțeles să-și apere Țara, Credința, Familia, Biserica și poporul cu demnitate și curaj, dovedindu-se vrednici de moștenirea numită ROMÂNIA creștină, pe care ne-au lăsat-o uriașii făuritori ai Marii Uniri: Regi, Ierarhi, Cărturari, Bărbați de Stat și mărețul popor român care a trăit ora lui astrală în 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, și pe care o să-i comemorăm pe parcursul anului 2018.
Dragi tineri, fii ai Patriei, Bisericii și Neamului, vă îndemnăm să prețuiți și să iubiți darul cel mai scump – tinerețea. Trăiți-o frumos, în libertate, cu responsabilitate, dar nu uitați că libertatea și demnitatea se obțin greu și se apără și mai greu, cu multă luptă, cu minte limpede, cu educație adevărată și cultură creștină și națională.Fiecare popor din Europa își promovează și afirmă valorile naționale. Acest lucru se cuvine să-l facem și noi. Nicolae Steinhardt (Părintele Nicolae de la Rohia) v-ar spune: „Nu serviți tot ce se vinde pe tarabă”, faceți o selecție adevărată și inteligentă, deoarece ar fi păcat să nu țintiți viața cu Hristos pe parcursul unui secol, în locul unei vieți trăită în plăceri trecătoare și, de multe ori, ucigătoare. Țara și Biserica au dureros de mare nevoie de voi!
În încheiere, îndemnăm pe toți păstorii și păstoriții să nu uităm niciodată colindul care ne aduce aminte an de an că: „Dumnezeu Preasfântul/Colindând pământul/A vrut să nu mai fie/Potop și urgie/Dumnezeu Preabunul/Ne-a trimis Crăciunul!”. Să deschidem larg porțile Betleemului, inimile noastre, spre a-L primi pe Iisus-Pruncul sub chipul copiilor colindători, al pelerinilor rătăcitori, al săracilor, străinilor și bolnavilor răbdători, căci în acest fel vom sărbători adevărat, creștinește și cum se cuvine Crăciunul.Nimeni să nu fie trist de sărbători, căci a venit la noi Domnul, sub chipul pruncului din ieslea Betleemului, ci să cântăm împreună cu îngerii, cu bucurie sfântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Vă dorim să petreceți sfintele sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei cu pace, sănătate, spor și ajutor sfânt de la Hristos și belșug în toate.
15 Commentarii la “Alte PASTORALE impresionante și importante ale Crăciunului 2017, mărturisind IUBIREA, STRĂPUNSĂ DE DURERE, DE NEAM ȘI DE FAMILIE: “Credința, Familia, Biserica și Neamul nu se trădează ori negociază, ele se păzesc și se apără cu sfințenie și dârzenie”. “În ultimul sfert de secol A MAI MURIT O ROMÂNIE…”; “ŢARA ARE NEVOIE DE NOI! Cine se întoarce acasă, acela se aseamănă cu marele Moise…”/ MAI AVEM TIMP PENTRU DUMNEZEU? Câtă credință mai curge prin sângele nostru?”
Frumoase pastorale. Din păcate ierarhii noștri lucrează cu doua viteze: una pentru noi credincioșii ortodocși si alta precum cea arătata la sinodul din Creta. Si nu numai.
Si faptul ca au aceasta dubla măsură pe mine ma derutează.
Si atunci ma întorc la cuvintele Sfinților Părinți care au mărturisit credinta nu numai cu vorba ci si cu întreaga lor viață.
Jasmine Seutin: ”În dimineața asta, în jur de ora 5:37, eram afară cu niște prietene și am văzut pe cer un obiect misterios în formă de triunghiu întors pe dos, acesta avea o lumină care a dispărut în mai puțin de o secundă, lăsând in urmă un fum sau un gaz care s-a răspândit treptat.”
Focsani: “fratele meu se deplasa de la București spre Iași, iar în dreptul orașului Focșani a surprins și el acel obiect. A spus la fel că nu au existat sunete sau explozii, dar este sigur că a căzut undeva la 10 minute de unde erau ei.@
Giurgiu: “În jurul orelor 5:35 am observat prin fereastră apartamentului o lumina ciudată pe cer. Era undeva foarte sus și nu se deplasa. Am privit-o cam 15-20 secunde. Am încercat să o fotografiez, am reușit să fac o poză și căutând prin setările tefefonului pentru o poză mai bună, am observat că lumina s-a estompat și a început să-și mărească suprafața. Devenise de aproape 4 ori mai mare dar era în același loc, însă pierdea repede din intensitate.”
„Eram la o plimbare în parcul Moghioroș și soția mi-a arătat pe cer o…prima dată am crezut că e o cometă, apoi ne-am dat seama că este un meteorit. Am avut aparatul la mine, am încercat să fac câteva poze. Era mai mare decât o stea căzătoare, normal, și s-a văzut ca o bilă luminoasă care a străbătut cerul și s-a pierdut în zare”, a povestit la Digi24 Daniel Dudu, cel care a trimis și imaginile. https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/o-noua-aparitie-bizara-pe-cerul-capitalei-853649
Am vazut si eu “meteorul” asta zburand la joasa inaltime, cam 200 m, pe deasupra parcului Cismigiu, spre Palatul Regal. Era mult mai mare decat orice alt meteor pe care l-am vazut si lasa o dara de fum in spate. M-a surprins faptul ca nu pierdea inaltime desi zbura jos, ca si cum ar fi avut propulsie. Ma gandeam ca ar fi trebuit sa produca distrugeri serioase unde a cazut si totusi nu a fost semnalat un impact al acesuia. Foarte ciudat!
O fi fost un varcolac iesit la plimbare, ca era luna plina. Poate ca fugea de Superman sau de Trump, asta nu stiu, ca au atatia super eroi americanii ca nu stii de care sa te feresti mai intai.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
plus: http://basilica.ro/wp-content/uploads/2017/12/Scrisoare-pastoral%C4%83-la-Na%C5%9Fterea-Domnului-2017.pdf – PS Siluan de Gyula
Frumoase pastorale. Din păcate ierarhii noștri lucrează cu doua viteze: una pentru noi credincioșii ortodocși si alta precum cea arătata la sinodul din Creta. Si nu numai.
Si faptul ca au aceasta dubla măsură pe mine ma derutează.
Si atunci ma întorc la cuvintele Sfinților Părinți care au mărturisit credinta nu numai cu vorba ci si cu întreaga lor viață.
“Steaua magilor” a fost vazuta in diferite locuri din Rusia, Grecia si Romania in noaptea de Craciun!
Un obiect încă neidentificat a fost surprins marți dimineață de doi telespectatori Digi24, unul din Vrancea și unul din Bihor. Același obiect pare a fi surprins și într-un oraș din vestul Rusiei și în Grecia.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/foto-video-obiect-luminos-neidentificat-pe-cerul-romaniei-851043
Locuitorii orașului Lipetsk, unde a fost filmat incidentul, susțin că au zărit un obiect zburător neidentificat.
http://stirileprotv.ro/divers/un-obiect-misterios-a-fost-surprins-pe-cerul-rusiei-video.html
Jasmine Seutin: ”În dimineața asta, în jur de ora 5:37, eram afară cu niște prietene și am văzut pe cer un obiect misterios în formă de triunghiu întors pe dos, acesta avea o lumină care a dispărut în mai puțin de o secundă, lăsând in urmă un fum sau un gaz care s-a răspândit treptat.”
Focsani: “fratele meu se deplasa de la București spre Iași, iar în dreptul orașului Focșani a surprins și el acel obiect. A spus la fel că nu au existat sunete sau explozii, dar este sigur că a căzut undeva la 10 minute de unde erau ei.@
Giurgiu: “În jurul orelor 5:35 am observat prin fereastră apartamentului o lumina ciudată pe cer. Era undeva foarte sus și nu se deplasa. Am privit-o cam 15-20 secunde. Am încercat să o fotografiez, am reușit să fac o poză și căutând prin setările tefefonului pentru o poză mai bună, am observat că lumina s-a estompat și a început să-și mărească suprafața. Devenise de aproape 4 ori mai mare dar era în același loc, însă pierdea repede din intensitate.”
Steaua magilor”
Poate iluziile dracilor ..
„Eram la o plimbare în parcul Moghioroș și soția mi-a arătat pe cer o…prima dată am crezut că e o cometă, apoi ne-am dat seama că este un meteorit. Am avut aparatul la mine, am încercat să fac câteva poze. Era mai mare decât o stea căzătoare, normal, și s-a văzut ca o bilă luminoasă care a străbătut cerul și s-a pierdut în zare”, a povestit la Digi24 Daniel Dudu, cel care a trimis și imaginile.
https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/o-noua-aparitie-bizara-pe-cerul-capitalei-853649
Am vazut si eu “meteorul” asta zburand la joasa inaltime, cam 200 m, pe deasupra parcului Cismigiu, spre Palatul Regal. Era mult mai mare decat orice alt meteor pe care l-am vazut si lasa o dara de fum in spate. M-a surprins faptul ca nu pierdea inaltime desi zbura jos, ca si cum ar fi avut propulsie. Ma gandeam ca ar fi trebuit sa produca distrugeri serioase unde a cazut si totusi nu a fost semnalat un impact al acesuia. Foarte ciudat!
“Meteorul” a fost observat si deasupra Ploiestiului!
Obiect misterios pe cerul Ploiestiului
https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=yNU_0LRvllY
“Meteorul” a trecut si pe deasupra Calarasiului!
Acest obiect misterios a fost filmat din Călărași, pe data de 1 ianuarie 2018
https://www.youtube.com/watch?v=wD7-FYou7Hs
Nimeni
Era Superman .. 🙂
O fi fost un varcolac iesit la plimbare, ca era luna plina. Poate ca fugea de Superman sau de Trump, asta nu stiu, ca au atatia super eroi americanii ca nu stii de care sa te feresti mai intai.
Vârcolaci stau pitiți prin birouri si schimba prin legi oranduielile firii si ale lumii ..