INITIATIVA SCHIMBARII NUMELUI LICEULUI MIRCEA VULCANESCU MERGE INAINTE, IN CIUDA PROTESTELOR SI A PROCEDURILOR ABUZIVE. Articol in apararea memoriei lui Vulcanescu in Observator Cultural: “A sfîrşit tragic şi iată-l, astăzi, vînat drept criminal de război”

INITIATIVA SCHIMBARII NUMELUI LICEULUI “MIRCEA VULCANESCU” MERGE INAINTE

• ActiveNews: 

Primăria Sector 4 somează ilegal Liceul Mircea Vulcănescu să schimbe denumirea, în ciuda prevederilor legale și a miilor de protestatari

În contextul în care peste 3000 de români, de la academicieni și profesori universitari la artiști și scriitori cât și peste 200 de elevi și profesori ai Liceului “Mircea Vulcănescu” se opun vehement schimbării brutale a denumirii Liceului, primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, ignoră toate petițiile și merge mai departe cu abuzul.

Astfel, deși Hotărârea este contestată chiar de membrii Consiliului Local al Sectorului 4, care au declarat că vor convoca o nouă ședință extraordinară pentru abrogarea ei, Primăria a transmis Liceului Hotărârea, cu menționarea că este “in vigoare” și, ca atare, conducerea liceului ar trebui să se conformeze și să înceapă procedura de schimbare a denumirii cu cea a primarului Cernăuțiului din perioada ultimului război mondial, Traian Popovici. Notăm că Liceul a aflat de decizia primarului PSD de abia după adoptarea Hotărârii, de la… ActiveNews.

Somația este la rândul ei abuzivă pentru că, chiar dacă nu ar fi contestată de atâtea instanțe morale și profesionale, ea ar trebui validată de alte trei foruri, până la a intra “în vigoare”: Primăria Capitalei, Inspectoratul Școalar al Municipiului București și Ministerul Educației Naționale.

Respectiv, în ce privește avizul Primăriei Capitalei, conform dispozițiile legale prevăzute de art. 3 din OG nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, prin care legiuitorul român a stabilit că “(1) Proiectele de hotărâri ale consiliilor județene sau locale, având ca obiect atribuirea ca denumire a unor nume de personalități ori evenimente istorice, politice, culturale sau de orice altă natură ori schimbarea unor astfel de denumiri vor putea fi adoptate numai după ce au fost analizate și avizate de comisia de atribuire de denumiri județeană, respectiv a municipiului București. (2) Comisia de atribuire de denumiri este formată din 5 membri, specialiști din domeniile istoriei, etnografiei, geografiei, lingvisticii sau artei, din care un președinte și un vicepreședinte”.

Totodată, prin art. 12 din Ordinul nr. 564/2008 pentru aprobarea Regulamentului de funcționare a Comisiei de atribuire de denumiri județene, respectiv a Municipiului București se prevede că “(1) La emiterea avizului sunt avute în vedere, în principal, următoarele aspecte: a) concordanța propunerii cu tradițiile românești în domeniu, precum și cu specificul social-cultural și cu tradiția istorică a județului sau a localității, după caz”.

“Specialistul” Băluță s-ar putea să aibă mai multe surprize în perioada următoare, pentru că propunerea lui, de înlocuire a lui Mircea Vulcănescu cu Traian Popovici nu se potrivește liceului nici din punct de vedere profesional. Așa cum arată profesorii și elevii Liceului în Memoriul lor adresat ministrului Educației, liceul are un profil tehnologic, economic, conform carierei patronului spiritual al lacașului de învâțământ, marele român Mircea Vulcănescu. Marele român Traian Popovici, salvatorul a zeci de mii de evrei din Bucovina eliberată de hoardele bolșevice, merită fără îndoială să fie omagiat cu o statuie impozantă și o piațetă publică care ar putea fi instaurată chiar sub ferestrele Ambasadei Israelului în România, adiacentă Pieței Unirii, unde în prezent este o parcare plină de aurolaci și parcagii agresivi vopsiți cu o cerneală maro, invizibilă pentru Poliția Română. Dar, problemă: Traian Popovici a fost avocat. “Specialistul” Băluță, de profesie dentist, vrea să schimbe și profilul Liceului?

Specialiștii autentici, profesorii Liceului Mircea Vulcănescu i-au transmis însă foarte clar primarului Băluță punctul de vedere pe această temă, din care redăm: “Subliniem că această modificare este, după părerea noastră, nedreaptă și inoportună, cu atât mai mult cu cât Mircea Vulcănescu este un simbol al valorilor noastre naționale pe care trebuie să le apărăm.

Nu putem fi de acord cu această schimbare, în primul rând pentru că profilul intelectual al lui Mircea Vulcănescu corespunde profilului școlii noastre, atât din punct de vedere al domeniului de pregătire, cât și din punctul de vedere al viziunii școlii. Scriitor, filosof, sociolog, economist, teolog, profesor de etică, profesor de economie politică și științe juridice, un model de trăire creștină, un martir al temnițelor comuniste, Mircea Vulcănescu reprezintă un model demn de urmat pentru tinerii în formare, atât ca viitori economiști, cât și ca buni creștini. Ne dorim să imprimăm elevilor noștri calitățile unui economist bine ancorat în spiritualitatea creștină românească.

Considerăm că prin schimbarea denumirii liceului l-am condamna din nou, în mod samavolnic, pe Mircea Vulcănescu, așa cum a făcut-o un „tribunal al poporului” ilegitim, înființat de comisarii bolșevici. Această a doua condamnare ar fi cu atât mai gravă cu cât ea ar avea loc astăzi într-o Românie în care comunismul a fost condamnat ca regim ilegitim și criminal, într-o Românie în care ne dorim să reclădim o scară de valori autentice.”

Reamintim că Sectorul 1, unde se află strada Mircea Vulcănescu, Sectorul 2, unde se află bustul martirului cât și Primăria Bârsana, unde se află și o statuie și o școala “Mircea Vulcănescu”, au respins în unanimitate aberația schimbării denumirilor și demolării statuilor marelui gânditor creștin, venită din partea unui Institut dubios care ar putea fi reclamat cu lejeritate la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Așteptăm cu interes să vedem cum vor rezolva problema consilierii locali ai Sectorului 4, pentru că, așa cum spunea consilierul USR Antonio Andrușceac, “noi nu suntem aici să vorbim despre borduri, buget și alte lucruri care pot fi înlocuite, suntem aici să apărăm memoria unui neam, memoria unui erou martir: Mircea Vulcănescu. Probabil că, dacă nu vom face lucrul ăsta până la capăt, la rând vor fi alții: Radu Gyr, Cioran, Eliade, de ce nu, și Eminescu, la un moment dat…”

De doi oameni mai era nevoie, pentru ca Liceul „Mircea Vulcănescu” să-și poată păstra denumirea! Consilierii PNL propun suspendarea hotărârii Primăriei Sectorului 4, până la rămânerea definitivă a deciziei de reabilitare a lui Vulcănescu (VIDEO)

A venit vacanța, cu trenul din Franța. Prin mall-ul Grand Arena bate vântul peste lespedea lucioasă, deși reducerile fac cu ochiul din vitrine. La etajul I, acolo unde e sediul temporar al Primăriei Sectorului 4, se dă Mircea Vulcănescu în rate. Azi e la ofertă o ședință extraordinară a Consiliului Local pentru abrogarea Hotărârii privind aprobarea propunerii Primarului Sectorului 4 în vederea schimbării denumirii Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu”.

„Andrușceac Antonio (USR) – Prezent

Bărbălău Cosmin – Constantin (PSD) – Absent

Ceacâr Sorin – Ioan (USR) – Prezent

Delegeanu Dan – Bogdan (PSD) – Absent

Gâf Deac Ioan (PPU) – Prezent

Grozavu Cătălin (PSD) – Absent

Iancu Elena (USR) – Prezent

Marin Alexandru (ALDE) – Absent

Marin Ștefănel – Dan (PMP) – Absent

Moulin Guilhem Christian (USR) – Absent

Murgoci Mihaela (USR) – Absent

Negrilă Vasile (PPU) – Prezent

Pînzaru George – Daniel (UNPR) – Absent

Puiu Florian (PSD) – Absent

Sava Ioan – Răzvan (PNL) – Prezent

Simion Samir (PSD) – Absent

Stănoi Lucia (PSD) – Absent

Ștefan Daniel – Laurențiu (PNL) – Prezent

Șupeală Gheorghe (PSD) – Prezent

Tecuceanu Mărioara (PMP) – Absent

Trifu Vasile (PSD) – Absent

Turmac George – Adrian (PNL) – Prezent

Stolojanu Doina Delia (PSD) – Absent

Ștefan George Alin (PNL) – Prezent

Niculae Adrian (PNL) – Prezent

Călin Simion Dan (PPU) – Prezent”

Sunt 12 consilieri prezenți în sală. Promiseseră că vin și cei doi de la PMP, iar cu ei ar fi fost cvorum. Deci, putea fi luată o decizie. Dar pemepiștii s-au rătăcit pe drum. Cum vă spuneam, în mall sunt reduceri de vară…

„Vom discuta cu colegii noștri, vom convoca o altă ședință”

Sala în care se ține ședința de consiliu e însă plină. Sunt oameni veniți să susțină cauza păstrării denumirii Liceului „Mircea Vulcănescu”. Consilierul Antonio Andrușceac, reprezentant al grupului consilierilor USR, le mulțumește celor care s-au mobilizat și au venit la ședință, ieșind „din pasivitatea cu care prea mulți dintre noi au fost obișnuiți atâta vreme. Noi nu suntem aici să vorbim despre borduri, buget și alte lucruri care pot fi înlocuite, suntem aici să apărăm memoria unui neam, memoria unui erou martir. Probabil că, dacă nu vom face lucrul ăsta până la capăt, la rând vor fi alții: Radu Gyr, Cioran, Eliade, de ce nu, și Eminescu, la un moment dat…”

Consilierul Ioan Gâf Deac le cere iertare celor prezenți, în numele celor absenți. „Colegii de la Partidul Național Liberal au avut un amendament foarte bun, în sprijinul demersului nostru: de a suspenda hotărârea Consiliului Local până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de reabilitare a lui Mircea Vulcănescu. Este un lucru cu care suntem de acord, este un demers foarte bun, noi credem că această reabilitare se va produce. Există o hotărâre judecătorească dată de Tribunalul București pe 31 mai. Urmează să fie redactată sentința, după care va fi comunicată doamnei Măriuca Vulcănescu și, desigur, oricine poate, în 30 de zile de la momentul respectiv, să o atace cu recurs – este dreptul oricărui cetățean interesat sau a părților din proces. Noi, la propunerea colegilor, o propunere foarte bună, dorim să suspendăm efectele propunerii de modificare a numelui, până la rămânerea definitivă a deciziei. Noi credem cu tărie că nicio instanță din România nu-l poate condamna din nou pe Mircea Vulcănescu”, susține consilierul Ioan Gâf Deac.

El adaugă că „demersul nostru nu se oprește aici. Vom discuta cu colegii noștri, vom convoca o altă ședință… Cu speranță, eu cred că vom continua acest demers. Dar îl vom continua într-un principiu foarte simplu, creștin: acela de a înlocui un lucru pe care noi îl considerăm rău, fără a face lucruri mizerabile. Fără a jigni, fără a acuza pe nimeni. Pentru că nu vom înlătura niciodată un rău printr-un alt rău”, spune Ioan Gâf Deac. El consideră că lucrurile n-ar fi așa de grave, precum par la prima vedere. „Să nu uităm totuși că nu a fost o hotărâre de schimbare a numelui, ci o propunere de schimbare a numelui. Deci, și pentru noi misiunea este un pic mai ușoară, sunt multe instituții și filtre prin care această propunere ar trebui să treacă. Noi sperăm din tot sufletul ca mesajul nostru să fie auzit. Avem reprezentanți, consilieri locali, în Consiliul de Administrație al Liceului «Mircea Vulcănescu». Și acolo vom merge, ca și consilieri locali, să ne susținem cauza, în condițiile în care această propunere ar ajunge pe masa Consiliului de Administrație al liceului”, spune Ioan Gâf Deac. „Știm că există o susținere puternică acolo, din partea profesorilor, din partea elevilor, actuali și foști, pentru acest simbol al nostru, al românilor, Mircea Vulcănescu.”

Peste 200 de profesori, elevi și părinți au semnat memoriul Liceului „Mircea Vulcănescu”

La ședința de azi a Consiliului Local al Sectorului 4 a fost prezentă și o profesoară din Liceul „Mircea Vulcănescu”. Ea a adus un memoriu semnat de peste 200 de persoane din cadrul școlii (profesori, elevi, foști elevi, părinți), prin care se solicită Primăriei Sectorului 4 păstrarea denumirii liceului.

„Nu a fost consultat Consiliul de Administrație al școlii, și nici nu există a propunere a Consiliului de Administrație în acest sens”, spune prof. Marilena Enache. „Mai mult chiar, profesorii și elevii liceului nu doresc schimbarea denumirii liceului nostru. Și, din câte știm noi, nu există nici vreun aviz al Inspectoratului Școlar al Municipiului București în acest sens.”

„Vreau să explic de ce nu dorim să schimbăm denumirea liceului nostru. Noi am cinstit, de-a lungul timpului, în fiecare an, memoria lui Mircea Vulcănescu, am organizat ziua școlii, iar elevii noștri au citit și au spus ce cunosc ei despre Mircea Vulcănescu în cadrul acestor zile festive ale școlii. Iar profesorii acestui liceu doresc să imprime calitățile unui economist bine ancorat în spiritualitatea creștină, românească, așa cum este Mircea Vulcănescu, așa cum l-am cunoscut noi în cadrul acestor manifestări dedicate zilei școlii”, explică prof. Marilena Enache.

Despre decizia Primăriei Sectorului 4 de a schimba denumirea liceului, doamna profesor a aflat de pe site-ul Active News, pentru că „nu a fost nicio informare în școală”.

Până azi, conducerea liceului nu a primit nicio comunicare din partea Primăriei sectorului 4. Deocamdată, unitatea de învățământ își păstrează denumirea. Iar actualii și foștii elevii, părinții lor, actualii și foștii profesori care doresc ca numele și bustul lui Mircea Vulcănescu să rămână acolo sunt acum pot semna în continuare memoriul, la secretariatul liceului.

• Observator Cultural/ Gabriel Andreescu: Cîtă ideologie, cîtă cunoaștere în „cazul Mircea Vulcănescu“?

După ce, la 29 iunie, consilierii Sectorului 4 au schimbat numele Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu“, scoţînd referirea la cărturarul interbelic, urmare a presiunii exercitate de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ INSHR), sute de persoane au semnat un protest împotriva celor întîmplate. Între aceștia, scriitori, academicieni, ziariști, unii, personalități de calibrul lui Virgil Nemoianu, alţii, jurnaliști toxici precum Victor Roncea.

Protestul condamnă plasarea, şi astăzi, a lui Mircea Vulcănescu între criminalii de război, precum hotărîse în 1948 o instanță ilegitimă. Invocarea de către conducerea INSHR a verdictelor date de Tribunalul Poporului ar reprezenta, scriu semnatarii, o desconsiderare a principiilor statului de drept și o implicită relegitimare a regimului comunist. „Atentatul la memoria [marelui] cărturar“ este cu atît mai sfidător cu cît îl privește pe „unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai generaţiei interbelice“ și un „martir al puşcăriilor stalinisto-dejiste“. Luînd act de „răul făcut“, protestatarii cer „schimbarea actualului cadru legislativ avînd ca referinţe legea 217/2015“ și reformarea INSHR, „care nu asigură standardele de profesionalism cerute de împlinirea importantelor atribuţii ce-i revin“. Voi urmări consistența acestor idei.

Detalii din timpul procesului lui Mircea Vulcănescu

Activitatea dusă de Institutul „Elie Wiesel“ în scopul eliminării numelui lui Mircea Vulcănescu din spațiul public este consecința asumării de către această instituţie a doctrinei dezvoltate în Raportul final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România. Deși recunosc stîngăciile și erorile verdictelor din anii ‘40, înclinaţiile tribunalelor spre politizare, autorii Raportului final susțin existenţa unui „temei legal“ în cazul proceselor criminalilor de război şi principiul că acest temei „nu poate fi astăzi desconsiderat […] pe considerentul că au fost procese comandate sau făcute de comuniști“.

Procesul lui Mircea Vulcănescu oferă un adevărat test al valabilității principiului enunţat mai sus. În cazul lui, verdictul contrazice de la început o altă susținere a Raportului final, și anume: „Un element deosebit ce trebuie subliniat în acest context este faptul că procesele au analizat culpabilități individuale, trăsătură definitorie oricărui stat de drept, și nu a recurs la culpabilizarea colectivă“.

Or, instanţele care s-au succedat nu au reușit să-i găsească nici o responsabilitate personală. Din fericire, dosarele de la CNSAS ne oferă astăzi accesul la avatarurile acestui proces şi putem face, astfel, aprecieri în completă cunoştinţă de cauză. După circa o jumătate de an de la începerea anchetei, la 19 septembrie 1946, Procurorul delegat la Curtea de Apel București a stabilit că nu există nimic care să confirme acuzele la adresa învinuitului. Par­ticiparea lui Mircea Vulcănescu la ședințele Consiliilor de Miniștri, în calitate de subsecretar de stat, nu constituie o vinovăție, căci „Nici declararea, nici continuarea războiului, nici politica generală a Guvernului și nici deportările nu se dovedesc a fi fost hotărîte de vreun Consiliu de Miniștri din cele la care învinuitul a participat“. Cu atît mai puţin poate fi incriminată intervenţia lui Mircea Vulcănescu „în favoarea populației evreiești, ca aceasta să-și recapete dreptul de a-și desfășura […] activitatea profesională ce le fusese răpită de legile rasiale anterioare“. În ce priveşte acuzaţiile în chestiunile economice, „dimpotrivă, toate faptele sale au fost exact potrivnice celor sancționate de aceste texte, învinuitul apărînd cu competență și îndîrjire interesele românești ce-i fuseseră încredințate, împotriva oricăror încercări de aservire față de străini“ (Arhiva CNSAS, Alexandru Marcu și alții, DP 000232, vol. 15, ff. 253-255).

În ciuda acestei hotărîri de închidere a cazului, deşi nu a fost depus vreun recurs în timpul legal, Curtea de Apel București a reluat procesul.¹ Tulburaţi de acuzaţii, mai multe personalităţi, care îl cunoscuseră pe cărturar de aproape, au depus mărturii în favoarea lui. Dimitrie Gusti a vorbit despre Mircea Vulcănescu ca despre „unul dintre cei mai buni asistenți ai mei. Pe cînd era subsecretar de stat ținea seminarul de etică kantiană la Facultatea de Litere din Bucureşti“². Consilierul de la Curtea de Conturi, Eugen Bălan, a amintit că Vulcănescu „a votat contra Constituției de la 1938. Nu l-a considerat nimeni ca un șovinist“³. Profesorul Vasile Băncilă a mărturisit că pe cînd ocupa funcţia de director al învățămîntului secundar, Vulcănescu a insistat pe lîngă el pentru angajarea lui Mihail Sebastian4. Chiar şi Eugen Cristescu, fostul șef al serviciului secret din președinția Consiliului de Miniștri, invoca la 18 decembrie 1947 un detaliu în favoarea inculpatului: Mircea Vulcănescu știa că Mihai și Ion Antonescu au dus tratative pentru ieșirea României din război din iarna anului 19425. Chiar şi Henry H. Stahl, un cunoscut antifascist, a adresat completului o scrisoare de susţinere.

Verdictul

I-a rămas Curţii de Apel București să îl condamne pe Mircea Vulcănescu pentru o vină colectivă. Recunoscînd că acuzatul a intrat în guvern ca tehnician, judecătorii au apreciat că „totuși această calitate nu-l poate apăra de responsabilitate, deoarece răspunderea ce se degajează în cadrul legii 312/1945 [pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război] privește pe aceia care au participat la opera de guvernare și această participare nu este în funcție de calitatea în virtutea căreia a intrat și a făcut parte din guvern, ci este legată exclusiv de participarea la guvern“⁶.

Despre ce a însemnat intrarea în guvernul Antonescu, Mircea Vulcănescu a explicat într‑unul din interogatoriile sale: „Am intrat în guvern [la 27 ianuarie 1941] într-un moment grav – poate unul din cele mai grele momente din istoria noastră – în care Românii se luptau între ei pe străzile Bucureștilor… […] conștient de ce fac și responsabilitățile pe care mi le asum, considerând că sarcina guvernării, în acele împrejurări, era mai curînd o îndatorire de felul obligațiunilor militare… […] În acel moment, România nu era încă în război; iar eu, personal, speram încă într-o victorie anglo-saxonă […] Am fost chemat la telefon, a doua zi după rebeliunea din Ianuarie 1941, la ora 5 dimineața, din partea Mareșalului Antonescu, pe care nu-l mai văzusem decît o singură dată în viață (la o ședin­ță tehnică de lucru…). Mi s-a cerut să răspund dacă accept postul de subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor. Mă trezisem tocmai dintr‑un vis urît și membrii familiei mele mi-au făcut o mare opoziție. Am cerut timp de gîndit. […] După care m-a sunat Dl Cretzianu. Am scris lui Mihai Antonescu o scrisoare în care arătam că înțeleg să mă supun şi consider invitaţia «ca pe un ordin militar» – și sînt gata să depun jurămîntul“⁷.

Revin la faptul că dosarele de la CNSAS infirmă implicarea cărturarului devenit secretar de stat în acțiuni contraevreiești. Din contră, a obținut revenirea evreilor în posturile lor profesionale, precum notase deja delegatul procuror în 1946. A intervenit personal, acolo unde a putut (la Institutul de Statistică și la alte ministere), pentru angajarea evreilor care aveau o specialitate^8. Acest comportament era coerent cu toată atitudinea sa anterioară războiului. Mircea Vulcănescu protestase contra violențelor antisemite din universități (comu­nicatul din Adevărul, în 1922) și a scris împotriva arderii cărților de către hitleriști, după venirea lor la putere.

Martorii perioadei sînt unanimi în a-l plasa între democraţi, într-o poziţie care i-a făcut pe extremiştii de dreapta să-l clasifice „de stînga“, iar pe militanţii de la cealaltă extremă, „de dreapta”. Universitarul timișorean Ema­nuel Copilaş punctează critica adusă de către cărturar „derivelor ideologice şi, ulterior, administrative ale legionarismului“ (Emanuel Copilaş, „România interbelică – noi evaluări“, în Revista română de sociologie,  anul XXVIII, nr. 1–2, Bucureşti, 2017, pp. 79–86). În ciuda documentelor, mărturiilor şi comentariilor informate, vînătorii săi de astăzi îl acuză pe Mircea Vulcănescu, preluînd judecata instanţei comuniste de a fi „militat pentru hitlerism“ şi de a fi „continuat războiul“⁹.

A fost Vulcănescu „unul dintre cei mai străluciţi reprezentanți ai generației interbelice“?

Validitatea sau nevaliditatea acestei susţineri a semnatarilor protestului nu are importanţă directă pentru aplicarea Legii nr. 217/ 2015. Dar are relevanţă pentru miza înfruntării în jurul memoriei lui Vulcănescu. Asupra importanței operei cărturarului există opinii diferite. Universitarii de astăzi sînt mai reţinuţi. În timp ce, pentru semnatari, Dimensiunea românească a existenţei este o carte capitală, pentru alții (vezi volumul lui Adrian Miroiu, Fuga de competiție10), ea reprezintă o propunere filozofică discutabilă. Făcînd retrospectiva operei, Emanuel Copilaş concluzionează: „Vulcă­nescu a fost o personalitate complexă, în care se recunosc, în diferite dozaje, tendinţele majore şi deseori contradictorii ale epocii. Cele mai mari contribuţii teoretice ale acestuia rezidă, probabil, în deconstruirea raportărilor insuficient de empatice (şi excesiv de empirice) la satul românesc, respectiv, în perceperea adecvată a interbelicului“¹¹.

Între oamenii de cultură apropiați epocii interbelice, domină aprecierile apologetice. Ştefan J. Fay l-a calificat „om de anvergură europeană, de vastă cultură şi inepuizabilă inventivitate“. Un editor l-a numit pe Vulcănescu „o figură renascentistă“. Emil Cioran îl evoca drept „o excepţie uluitoare”, cel care evitase „blestemul nostru comun“. Şi mai departe: „Poate părea fără sens să afirmi, cu privire la un spirit cu adevărat universal, că nu gustase din fructul blestemat.  Acesta trebuie să fi fost totuşi adevărul, întrucît cunoaşterea sa prodigioasă era dublată de o asemenea puritate cum n-am mai întîlnit niciodată”¹².

Fusese cu siguranţă un foarte bun economist. Nu doar că ajunsese director general al Vămilor la 31 de ani şi i se ceruse insistent să devină secretar de stat la Finanţe în guvernul Antonescu, dar comuniştii l-au scos în 1946 din închisoare şi l-au trimis la Paris, să asiste delegaţia română la negocierile asupra clauzelor economice.

Se adaugă tragismul sorţii sale, pieirea în plină putere, la vîrsta de 48 de ani, în temniţele comuniste, din cauza tratamentelor inumane la care a fost suspus. Sursele existente vorbesc despre un comportament demn în perioada anchetelor, a condamnării și a recluziunii. Cît din opera sa poate fi valorificat astăzi este un subiect deschis. Sigur rămîne faptul că Mircea Vulcănescu reprezintă o legendă, este perceput ca una dintre figurile etice, luminoase ale istoriei culturale româneşti a secolului al XX-lea.

[…]

Cît de „vinovată“ este Legea 217/2015?

Protestul readuce în atenția publică Legea 217/ 2015, care generase acum doi ani un număr considerabil de polemici. De remarcat, de această dată nu se face referire doar la lege, cum se întîmplase anterior, ci la „cadrul legislativ avînd ca referinţă legea 217/2015“. Este o nuanță importantă, căci pe spatele actului normativ din 2015 au fost puse responsabilități pe care acesta nu le avea. Problemele de fond ridicate de critici erau prevederile OUG nr. 31/ 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Restricțiile puse prin ordonanţa de urgenţă din 2002 exercițiului unor libertăți fundamentale, precum libertatea de exprimare și asociere, acolo au fost inițiate, și nu prin amendamentele din 2015. Legea 217/2015 a însemnat chiar o ameliorare. A dispărut referirea la „crima împotriva păcii“, folosibilă și folosită anterior pentru condamnarea celor responsabili pentru războiul de recuperare a Basarabiei13. Precizarea a ceea ce înseamnă „Holocaustul românesc“ a fost bine-venită, de vreme ce tema dusese la confuzii chiar între jurişti. Perioada acoperită de Holocaust a fost stabilită mai rezonabil (între 1940 şi 1945), și nu în sensul excesiv al doctrinei dezvoltate de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România (anii 1933-1945). Faptul că legionarismul intră în categoria doctrinelor fasciste e indiscutabil pentru cunoscători. În acest sens, excesul de normativism în tratarea trecutului fascist al României este o problemă a OUG nr. 31/2002, şi nu a Legii 217/2015.

„Cazul Vulcănescu“ nu rezultă însă din restricționarea unor libertăți fundamentale pe motive de tratare a trecutului. Ci de includerea în spațiul public a unor simboluri ale memoriei. Or, acesta este și domeniul în care apare firească o lege de reglementare a ridicării sau a menţinerii în locuri publice de „statui, grupuri statuare, plăci comemorative referitoare la persoanele vinovate de săvîrşirea infracţiunilor de genocid contra umanităţii şi de crime de război“ (art. 12, Legea 217/2015). Voinţa reglementării „bunurilor simbolice colective“ prin lege este legitimă. Ceea ce nu înseamnă că actualele prevederi sînt coerente și drepte.

Este oare nevoie de reformarea Institutului „Elie Wiesel“?

Institutul „Elie Wiesel“ a fost actorul-cheie în evenimentele legate de adoptarea Legii 217/2015 și, cum spuneam, amendamentele sînt mai inteligente decît fostele articole. A reprezentat forța instituțională de opunere la prezența în spațiul public a însemnelor de glorificare a unor politicieni, ziariști și oameni de cultură acuzați de antisemitism.

Pentru tema „reformării“, ar putea fi surprinzător, dar în conformitate cu hotărîrea care i-a dat fiinţă, în anul 2005, competenţele Institutului sînt destul de limitate. Ele rezultă din obiectivul „identificării, culegerii, arhivării, cercetării și publicării documentelor referitoare la Holocaust, în rezolvarea unor probleme știin­țifice, precum și elaborarea și implementarea de programe educaționale privind acest fenomen istoric“. De abia în 2014 s-a adăugat o nouă funcţie: „inițiază […] și avizează proiecte de acte normative în domeniul său de activitate“, dar şi aceasta e circumscrisă la obiectivul amintit. Activitățile de combatere a antisemitismului pe care și le asumă Institutul „Elie Wiesel“ intră de fapt sub autoritatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Avînd în vedere atitudinile din societatea românească față de Holocaust, dorinţa ca INSHR să capete mai multe competenţe nu e lipsită de sens. Dar atîtea cîte sînt, INSHR are obligația să nu exceadă atribuțiile stabilite de guvern.

Responsabilitatea activităţii INSHR cade pe umerii directorului general al Institutului, căci el conduce întreaga activitate a instituției pe care o reprezintă. Or, carenţele profesionale ale actualului director au devenit de mult timp vizibile. Chiar dacă nu ar exista o problemă de profesionalism, prezenţa lui Alexandru Florian în fruntea INSHR ridică o chestiune mai adîncă: pînă la Revoluţie, actualul director general a fost un ideolog comunist, un apologet al ideilor lui Lenin, un susţinător al cultului lui Nicolae Ceaușescu. Ca şi cum aceasta nu ar fi suficient, Colegiul de Onoare [!] al Institutului include personalităţi precum fostul ofiţer de securitate Sorin Iulian şi fostul lider PCR, Ion Iliescu, astăzi trimis în instanţă sub acuzaţia unor crime împotriva umanităţii. O asemenea panoplie uma­nă face ca acţiunile Institutului „Elie Wiesel“ să arate precum o răfuială a foştilor comunişti cu victimele lor.

Concluzii dincolo de detalii

De cîţiva ani, INSHR acţionează sistematic pentru eliminarea numelui „Mircea Vulcă­nescu“ de pe străzi, din unităţile şcolare, pentru scoaterea efigiilor, a busturilor ori a altor însemne publice dedicate lui. Institutul şi-a motivat intervenţiile sale în numele legii (OUG 31/2002, respectiv, Legea 217/2017). Argu­mentul face abstracţie de două aspecte. Mai întîi, de faptul că INSHR nu are competenţa de monitorizare şi denunţare ale aplicării legislaţiei. Nici în general, nici privitor la folosirea unor însemne legate de persoanele condamnate de crime de război.

Apoi, măsurile instituţiilor nu se supun „unei legi“, ci ansamblului normelor concurente. Despre cum tratăm trecutul sînt relevante „cadrul legislativ avînd ca referinţă legea 217/2015“, dar şi alte principii şi norme. Odată cu prăbuşirea regimului comunist, înainte şi după adoptarea legii fundamentale, anumite reglementări şi acte de natură juridică esenţial nedrepte au devenit caduce (nu a fost nevoie de abrogare sau răsturnare prin instanţe). Constituţia României a consacrat o astfel de logică a vieţii de stat enunţînd în chiar primul ei articol că dreptatea reprezintă o valoare supremă, în spiritul idealurilor Revoluţiei din Decembrie 1989.

Legislaţia pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război din anii ‘40 a fost plină de excese, iar instanţele comuniste au caricaturizat actul de justiţie. Există proceduri care permit instanţelor actuale să anuleze condamnările Tribunalelor poporului şi să îi declare nevinovaţi chiar pe responsabilii indiscutabili ai Holocaustului românesc14. Caracterul nefast al acţiunilor lui Ion Antonescu şi al celor care l-au ajutat în acţiunile genocidare este însă flagrant şi neîndoielnic. Ca urmare, o primărie, un consiliu local sînt îndrituite să ia măsuri de scoatere din spaţiul public a busturilor autorilor de crime, chiar dacă o instanţă i-a exonerat.

Dar şi reciproca este valabilă. Faptul că există condamnări ale nevinovaţilor care poartă semnătura asesorilor şi a judecătorilor din tribunalele de odinioară nu legitimează recunoaşterea şi relegitimarea deciziilor lor aberante. Este ultragiant să susţii, în anii 2000, că nişte articole pro-antonesciene, pro-mussoliniene şi pro-hitleriste sînt echivalente cu crime de război – precum se întâmplă în cazul lui Vintilă Horia. Ultragiantă este şi vînătoarea lui Mircea Vulcănescu, un democrat, un patriot şi un umanist. Aceste atribute sînt confirmate de întreaga lui viaţă, inclusiv de activitatea sa pe cînd funcţiona ca tehnician al guvernului Antonescu. A sfîrşit tragic şi iată-l, astăzi, vînat drept criminal de război.

Unele dintre campaniile, din luările de poziţie sau intervenţiile oficiale ale Institutului stimulează antisemitismul în România, în loc să-l scadă¹⁵. Ele umbresc semnificaţia Holocaustului, în loc să-i sublinieze gravitatea. Sper ca, peste cîţiva ani, astfel de obnubilări ale raţiunii, această debusolare a bunului-simţ, manifestate colectiv, să pară un vis urît. […]/ integral pe observatorcultural.ro