15 ianuarie – la aniversara. Gazetarul MIHAI EMINESCU, incredibil de actual

15-01-2011 8 minute Sublinieri

“Nu mai e îndoială pentru nimeni că reformele ce se operează acum constituie începutul dictaturii. (…) Mişelia înlăuntru, umilirea în afară – iată care va fi caracterul acestei dictaturi în România”.

“Peste noapte şi prin surprindere s-au introdus codici, traduşi rău din franţuzeşte, o organizare comunală tradusă, regulamente traduse; toate formele esterioare ale unei civilizaţii străine s-au introdus la noi: scumpe, sterpe, ultraliberale, neavând alt rezultat decât favorizarea străinilor în toate afacerile lor din România. Astfel statul român nu este un produs al geniului rasei române, ei un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată. Unitatea ideală ce exista între români se nimiceşte zi cu zi; în loc de-a sămăna în toate cele, începem a ne deosebi. Nu mai vorbim de nepăsarea noastră naţională, care-a făcut cu putinţă ca o promiscuitate etnică din cele mai curioase să formeze clasele culte şi consumatoare din România. Destul numai că limba e gonită de păsăreasca gazetelor, muzica de-o admirabilă adâncime e gonită de cântece nemţeşti şi franţuzeşti sau trasă pe calapodul celei străine, încât îşi pierde caracterul şi naivitatea; literatura — o reproducere rea a celor străine; legile — o traducere; organizaţia — o maimuţare. (…)

Despreţuind biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. (…)

Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui; azi acea Biserică stă pustiită prin necredinţă şi nevoi. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele.(…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Un instrument politic. Un alt proiect de lege voieşte a introduce în Sinoade pe onor. Sihleanu, pe liberi cugetători şi pe atei; tinda templului devine un teatru pentru advocaţi fără pricini şi banul roşu al văduvei, o fisă pentru jucători de cărţi. (…)

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc(…)” „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”.

*

„Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”.

„Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”.

„Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român”.

Veacurile viitoare nu vor putea să treacă fără un zâmbet de dispreţ peste uşurinţa cu care aruncăm de la noi bunuri morale pentru care un alt popor, mai aspru, mai primitiv şi mai tânăr, ar risca liniştea publică chiar. Ei bine, prin proiecte fragmentare şi votate ad-hoc se escamotează în România Constituţia şi regimul electoral şi această răsturnare cu susu-n jos a sorţii politice a ţării, această desfiinţare prin subrepţiune a libertăţilor publice nu mai are puterea de-a tulbura apatia în care am căzut. Ce ne mai interesează pe noi, ce mai e în stare a ne mişca? S-ar părea că ne-am săturat de spectacolul inegalităţii, decretate oficial, între nulitate şi merit. Atâtea nulităţi s-au ridicat în cei din urmă ani, atâţia cavaleri de industrie s-au îmbogăţit încât spectacolul nu ne mai interesează şi pare c-am voi să vedem ceva nou, fie chiar cu preţul libertăţilor publice, fie chiar sub absolutism. Nu mai e îndoială pentru nimeni că reformele ce se operează acum constituie începutul dictaturii. (…) Mişelia înlăuntru, umilirea în afară – iată care va fi caracterul acestei dictaturi în România. Căci acesta nu este absolutismul monarhic, răsărit din iubirea unui mare cap încoronat pentru clasele de jos. (…) Nu există fără îndoială o mai mare tiranie decât cea demagogică. Nu-i vorba, nici absolutismul unui singur om nu-i vro poamă. Ş-aci te pomeneşti că un individ cu sistemul nervos compromis prin viţii şi desfrânări se constituie în reprezentant absolut al statului şi-i impune ca lege fel de fel de insanităţi cari-i trec prin minte, făr-a ţinea seamă nici de deprinderile abituale ale oamenilor, nici de necesităţile aievea ale statului. Dar la despoţii din mila lui Dumnezeu se întâmplă totuşi că interesul lor propriu şi interesul statului sunt pănă la un grad oarecare identice: despotul ştie că puterea statului e puterea sa proprie şi deja interesul său [î]i impune mai multă circumspecţiune în dictarea măsurilor sale.

La demagog lucrurile stau cu totul altfel. Şi el dispune de-o putere absolută, căci şi demagogii sunt toţi tirani şi liberalismul lor e-o frază, dar interesul statului nu este identic cu al lor propriu. Ei n-au absolut nici un interes ca maşina guvernamentală să funcţioneze exact şi regulat; din contra, cu cât dezordinea şi neclaritatea de idei va fi mai mare, cu atât demagogul e mai sigur de-a rămânea sus. Şi demagogii sunt aproape toţi viţioşi, netrebnici, laşi ca caracter şi nerozi ca minte, lipsiţi cu totul de un complex de idei morale care să constituie normativul unei vieţi oneste şi serioase, fără stăpânire pe faptele şi cugetul lor, dar pe lângă aceste rele se adaogă şi acela că interesele lor private şi personale sunt departe de-a fi identice cu ale statului, sunt din contra opuse acestora, căci statul, cu natura sa permanentă şi moralizatoare, este cel mai mare adversar al destrăbălării de idei şi de instincte. De aceea ei caută să-l sape în toate chipurile, să-i sustragă toate elementele de statornicie. (…)

Caine, ce ai făcut pe Abel? suntem în drept a vă întreba. De când ţineţi puterea în mână ce aţi făcut cu acest popor pe care l-aţi momit întotdauna cu fraze sforăitoare şi care nu v-a întrebat niciodată de unde aţi venit şi unde vă duceţi?

Apostoli ai unui liberalism înşelător, aţi falsificat simţul naţiunei prin promisiuni irealizabile, considerând negreşit că a promite e nobil, dar a-şi ţine cuvântul e burghez. Patrioţi făţarnici, v-aţi prefăcut că vărsaţi lacrime pe nenorocirile poporului şi, îndată ce aţi ajuns la guvern, cea dentâi grije a voastră a fost de-a arunca sorţii pe cămaşa lui şi de a vă împărţi funcţiunile şi grasele sinecure, căci niciodată nu v-aţi gândit decât la satisfacerea poftelor voastre nesăţioase. Aţi întreit dările săteanului, l-aţi executat cu dorobanţul şi i-aţi vândut cenuşa din vatră, l-aţi bătut şi torturat prin subprefecţii şi agenţii voştri şi astăzi pozaţi în apărătorul lui. Aroganţi în cuvinte, când a fost vorba de fapte aţi îngenuncheat înaintea străinului şi i-aţi oferit faţa fără să vă gândiţi că palma aplicată pe dânsa o resimţea ţara pe obrazul ei.

Cu gura plină de principie mari, n-aţi neglijat niciodată micele voastre interese şi, de ani, prezentaţi ţărei spectacolul scandalos ce-l vedem în istoria popoarelor numai în timpuri de decadenţă; îmbuibaţi însă nesatisfăcuţi, vă certaţi unii pe alţii, vă acuzaţi între voi de imoralitate, vă aruncaţi în faţă epitetele de cumularzi şi concesionari – toate acestea în ochii naţiunei uimită de atâtea turpitudini!

Aţi comis păcatul neiertat de care istoria vă va cere compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârşire sentimentul onestităţii între cetăţeni. Ah! răspunderea vă este teribilă, căci o naţiune coruptă este o naţiune pierdută. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi pe mâine în milionari, fără să poată a-şi explica secretul acestei extraordinare schimbări. Cetăţeanul onest şi-a zis atunci cu descurajare că secretul avuţiei nu e în muncă, ci aiurea: îndoiala s-a introdus în sufletul lui, dezgustat, el a repeţit cuvântul lui Catone: Virtutea e o ficţiune. Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a lăţit, cangrena a coprins parte din corpul social, şi astăzi ameninţă să prăvălească naţiunea în prăpastie. Vă trebuie satirici ca Juvenal şi ca Barbier spre a vă descrie, cu vii culori, opera voastră, de care singuri vă spăimântaţi.

Aţi batjocorit întotdeauna libertăţile publice, cari sunt patrimoniul poporului, iar nu al vostru, căci aţi introdus tirania mediocrităţilor patente, aţi înfiinţat o sumă de satrapi în miniatură, cari au căzut ca lăcustele pe spinarea judeţelor, spre a le exploata şi jefui. Aceia din voi cari au rămas oneşti au devenit complicii lor, căci n-au avut niciodată destul curaj patriotic spre a-i denunţa naţiunii indignate. Acum vă uitaţi fără voie în urma drumului parcurs şi, ca femeia lui Loth, rămâneţi împietriţi de groază. Vă întrebaţi singuri fără să vă gândiţi că întrebarea ce vă faceţi este condemnaţiunea voastră: «Dreptatea este ea oare bine aşezată pe puternice temelii?

În loc de a-i aşterne «puternicele temelii» de cari vorbiţi aţi voit să-i clădiţi un edificiu pe nisip, spre a o lăsa în voia vânturilor.”

*

„Faţă c-o asemenea privelişte, în care virtutea se consideră, de unii, ca o nerozie, se taxează, de alţii, ca o crimă, în care inteligenţa şi ştiinţa, privite ca lucruri de prisos, sunt expuse invidiei nulităţilor şi batjocurii caracterelor uşoare, în care cuminţie se numeşte arta de-a parveni sau de-a trăi, fără compensaţie, din munca altora, spiritul cel mai onest ajunge la momentul fatal, de cumpănă, în care înclină a crede că, în asemenea vreme şi-n aşa generaţie, însuşirile rele ale oamenilor sunt titluri de recomandaţie... Astfel, „trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii şi speculanta de sineşi femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos, că fiecărui drept îi corespunde o datorie şi că secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului. Acela ce cutează a se revolta faţă cu această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că «progresul» nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunţat (prezentat n.n.) opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar.

Reacţiune! Reacţiune! Iată cuvintele magice ce trebuie să ne spulbere în ochii ţării, iată acuzarea, pururi reînnoită. Noi declarăm, şi aceasta din toată puterea convicţiunii noastre, că suntem liberali în toată puterea cuvântului şi în tot adevărul său. Toate libertăţile înscrise în Constituţia noastră le iubim şi le sprijinim; departe de-a urmări răsturnarea lor, le-am apăra, din contra, împotriva acelor ce ar voi să se atingă de ele. Aceea ce nu voim sunt despotismul şi opresiunea prin mulţime, radicalismul şi demagogia. Este incapacitatea erijată în titlu de merit, prostia şi neştiinţa brevetate ca titluri de recomandare. (…)

Ceea ce ne dă dreptate – în contra voinţei noastre şi din nenorocire – e realitatea. Chiar de-am voi să calomniem, nu putem. De-am voi să zugrăvim lucrurile mai rele decum sunt condeiul nostru abia e-n stare a atinge umbra realităţii. Pentru a putea exagera ceea ce se-ntâmplă în ţară, în Parlament, în administraţie, în viaţa economică şi morală a imensei majorităţi a poporului, ar trebui cineva să-mprumute colorile negre din Infernul lui Dante. Şi oare nu este această Românie pentru poporul ei propriu un adevărat infern? Am dori să treceţi graniţa pe oriunde poftiţi, să ne spuneţi unde veţi găsi atâta boală, atâta mizerie, atâta rău trai şi totodată atâta gol sufletesc ca la populaţiunile din ţara noastră.

*

„Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici; ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională. Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblânzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă e un drept. Liniamentele organizării democratice a Bisericii române se arată ab antiquo încă. Stând cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinaţie, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizaţia politică şi economică. Astfel întâmpinăm în oraşele mari biserici cari aparţineau fiecare la câte o breaslă, iar în Ardeal vedem că ea a devenit totul pentru români: ea organizează şi întreţine învăţământul primar, cel secundar clasic, ba chiar şi cel real al poporului. Preotul de acolo n-a învăţat numai canoanele, ci şi disciplinele economiei de câmp; el e învăţător şi sfătuitor în interesele morale şi materiale, ba chiar în cele juridice, ale poporenilor săi.

Cu toată toleranţa care caracterizează în sute de ani Biserica noastră, nu e de tăgăduit că îngăduinţa ei răsărea din tăria ei organică. Firele vieţei religioase se ţeseau în tot organismul social: în familie, în şcoală, în relaţiile economice chiar. Mănăstirile cele mari erau ateliere de industrie: se tornau litere, se ţeseau materii de lână, se lucra lemnărie de toată mâna, ba erau şi fonderii de turnat metale. Pe când egumenul şi cei cărturari ai soborului traduceau literatura teologică în limba română, în acelaşi timp călugării necărturari se îndeletniceau cu cele mai deosebite industrii, începând cu cele agricole, sfârşind cu manufactura de lux: adevărate comunităţi şi de credinţă şi de muncă. Străbunii noştri au fost persecutaţi de către regii catolici ai Ungariei nu pentru că erau români, ci pentru că papa îi ameninţa pe regi cu excomunicarea dacă vor fi îngăduitori cu schismaticii. O mare parte din românii din munţii despre nord a[u] părăsit, sub Bogdan Vodă, patria lor, a Maramureşului, pentru că un rege catolic voia să le impuie religia catolică. Fraţii noştri rămaşi în Ardeal au suferit veacuri întregi cele mai mari asupriri anume pentru că nu erau catolici. Habsburgii, luând stăpânirea asupra Ardealului, izbutesc în scurt timp a desfiinţa metropolia ortodoxă de la Alba-Iulia, pe-al cărei titular [î]l sfinţea de drept mitropolitul din Bucureşti. Prin asta produc între români dezbinarea confesională care i-a slăbit atât de mult. Tot acei Habsburgi, luând stăpânirea asupra Olteniei, încep să organizeze propaganda catolică şi desigur ei ar fi izbutit să provoace o dezbinare confesională în Oltenia dacă Tractatul de la Belgrad nu-i silea să se retragă. (…)”

(Extrase din: Radu Mihai Crisan, Eminescu interzis. Gandirea politica, Editura TIBO)

Va mai recomandam:

***

(sursa)

Stela Enache: Rugaciune (versuri: Mihai Eminescu)

Tudor Gheorghe: Sara pe deal (versuri Mihai Eminescu)


Categorii

Eminescu, Istorie, Muzica, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “15 ianuarie – la aniversara. Gazetarul MIHAI EMINESCU, incredibil de actual

  1. Copoul,
    de Nicolae Labis

    Este-o gradina linistita
    In care doarme un tei batran,
    Aici venea odinioara,
    Cel mai vestit poet roman.

    Pe-atunci era urat in lume
    Si erau zmei si rai pitici;
    Poetul, alungat de-acestia,
    Venea in linistea de-aici…

    Cu pasii lui inceti si mandri
    Venea cand teiul inflorea,
    Venea ingandurat si palid,
    Cand toamna teiul scutura.

    Ganditi-va la Eminescu-
    Cel mai vestit poet roman-
    Privind gradina linistita
    In care doarme-un tei batran…

    http://www.youtube.com/watch?v=FkHujqDFaRk&feature=related

  2. Cat este de actual. Bunul Dumnezeu sa-i dea lumina vesnica. Mare crestin, mare roman, mare poet.

  3. Parintele Savatie Bastovoi a scris un articol, in care arata ca nu poti fi in acelsasi timp crestin si romantic; ( http://savatie.trei.ro/savatie/patologicul_si_demonicul_la_romantici.htm ) prin urmare o buna parte a creatiei literare a lui Eminescu, trebuie vazuta ca fiind rau influentata de mediile culturale apusene.

    Cu toate acestea, prin dragostea de neam si spiritul de jertfa, reuseste sa faca drumul invers, inainte de moarte ajungand sa se spovedeasca la Man Neamt, cu putin timp inainte de a muri; exista o marturie scrisa in acest sens.

    Parintele Galeriu la una din conferintele publice pe care le-a tinut studentilor, isi exprima parerea ca Eminescu pana la urma s-a mantuit.

  4. Felicitari pentru blog si pentru initiativa!

    SPRE EMINESCU. RASPUNS ROMANESC LA AMENINTARILE PREZENTULUI SI LA PROVOCARILE VIITORULUI
    http://www.scribd.com/doc/29241052/ECONOMISTUL-MIHAI-EMINESCU-Radu-Mihai-Crisan

    EMINESCU INTERZIS. GANDIREA POLITICA
    http://www.scribd.com/doc/29240066/EMINESCU-SECRETUL-POLITIC-Radu-Mihai-Crisan

    Aceste carti sint publicate cu CopyLIBER (au copierea, traducerea, difuzarea neingradite si gratuite).

    Daca aveti html-ul dezactivat: cu PASTE asezati link-ul in browser si, apoi, apasati ENTER.

  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » INTRE CINISM SI RAZVRATIRE. Scurta cugetare despre modelul austeritatii, ”miracolul” maghiar si saracia romaneasca
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Profetism dostoievskian “la lucru” (III): “Cine isi blestema trecutul, acela-i de acum al nostru, iata formula noastra!” … sau demascarea “demonilor” Europei
  7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Prinsi in haosul Marelui Diversionist, intre fumul petardelor si menghina “reformatoare” a cioclilor de la capataiul Romaniei… ‘SOLUTIA FINALA’?
  8. Pingback: Ernest Bernea si CRIZA LUMII MODERNE - carte de la Predania: "suntem in fata celei mai mari crize din cate a cunoscut umanitatea"
  9. Pingback: Tudor Gheorghe despre decaderea Romaniei si rusinea de a fi roman
  10. Pingback: EMINESCU a adus rugaciunea in inchisorile comuniste. MARTURIA DOAMNEI ASPAZIA OTEL-PETRESCU -
  11. Pingback: EMINESCU, SPOVEDANIA SI MONAHISMUL -
  12. Pingback: CARAGIALE SI BISERICA. “Nenea Iancu” biciuind INGAMFAREA ROMANIEI MODERNE SI OLIGARHICE: “Nu le e frica de bataia lui Dumnezeu”? (si video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: F.M. Dostoievski (131 ani de la adormire): BOALA TIRANIEI SI FALSITATEA ELOGIULUI “GENERATIEI TINERE” -
  14. Pingback: “Declaratiile de neconceput anunta ACTIUNILE de neconceput”. DESPRE SFIDAREA CELOR PUTERNICI, “SPIRITUL CIVIC” SI BUBOIUL COPT AL MODERNIZARII ROMANILOR - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: MIHAI EMINESCU: 123 ani de la adormire (15 iunie 1889). DESPRE BOALA SI MOARTEA POETULUI NATIONAL [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: SUSPENDAREA LUI TRAIAN BASESCU. Propaganda “loviturii de stat”si FONDUL PROBLEMEI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: UE, noua URSS, isi ascute “mecanismele de control”, CALCAND IN PICIOARE SUVERANITATEA ROMANIEI si impunandu-si executantul zelos: TRAIAN BASESCU - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Busulenga): Eminescu a iubit si a aparat ortodoxia/ In plus: CE NE-AR SPUNE EMINESCU DESPRE ROMANIA IN UNIUNEA EUROPEANA? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Dacă Eminescu ar trăii azi, politruci de acum l-ar face comunist, nazist etc.

  20. Este marele nstru poet, geniu.O colega susutinea ca a amurit de o boala necrutatoare, dar eu i-am spus , ca nu cred. Trebuie sa-i fi facut cineva ceva.Era prea incomod.A scris poezii memorabile , din care multe versuri mi-au ramas in minte.La mine la scoala majoritatea invatatoarelor sustineau ca nu le place poezia lui eminescu.Eu am zis ca-mi place si ca e greu sa -ti placa Eminescu, trebuie sa-l intelegi.Copiii mei deja il indragesc. Ma rugau , cand am avut despre Eminescu , o tema, sa le mai citesc poezii scrise de el.

  21. Pingback: 15 iunie - POMENIREA POETULUI NATIONAL, MIHAI EMINESCU, la implinirea a 124 de ani de la trecerea sa la cele vesnice - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  22. Pingback: DACA EMINESCU AR FI AZI PRINTRE NOI… “Dispretuind Biserica noastra nationala si injosind-o, atei si francmasoni cum sunt toti… CINE COMBATE ORTODOXIA POATE FI ORICE, DAR NUMAI ROMÂN NU E!” -
  23. Pingback: BISERICA IL COMEMOREAZA PE MIHAI EMINESCU. Ce spunea poetul national despre ORTODOXIE? Dar despre “CIOCOII BOIEROSI SI FUDUI”?/ Emotionantul portret al lui Ioan Slavici despre cel “cu desavarsire lipsit de egoism” - Recomandari
  24. Pingback: EMINESCU ACTUAL – despre VANZAREA PAMANTULUI catre straini, colonizarea economica a României, transformarea angajatilor in unelte. ASASINAREA LUI EMINESCU – dezbatuta la “Panorama” si “Secvential” (VIDEO) - Recomandari
  25. Pingback: MIHAI EMINESCU – 125 ANI DE LA ADORMIRE. Au pus la cale serviciile secrete eliminarea Poetului Naţional? | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: 15 IUNIE. Eminescu despre EDUCATIA RELIGIOASA si SURPAREA REPERELOR NATIONALE FUNDAMENTALE: “…desprețuind datinile drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadență, ei au modificat toată viața noastră publică
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare