Articole din categoria: Istorie

E 1 Decembrie 2019, 101 ani de când ne-am regăsit cu toţii, de când stăm la aceeaşi masă. Atunci luptam umăr la umăr şi-i împingeam afară din ţară pe duşmani. N-aveam arme, n-aveam mâncare, n-aveam de niciunele. Dar aveam o ţară şi-aveam fraţi. Acum suntem toţi cu ochii împăienjeniţi de ură, alergând după bani precum câinii vagabonzi după mâncare. Nu mai vedem nimic în faţă, nu mai avem părinţi, copii, bunici. I-am uitat pe toţi şi ştim doar a urî.

Din ură ne-am pus iar domn străin, din ură am acceptat să dăm puterea toată alogenilor. Din ură credem că ne răzbunăm pe ceilalţi şi, de fapt, ne răzbunăm pe noi. Din ură lăsăm trădătorii să-şi facă de cap şi-apoi urlăm că nu mai avem ce face. Ne plângem neputinţa după ce am avut puterea să ne facem singuri rău. Când vom înţelege toate acestea?

Documentul, cunoscut şi ca ”Pactul Communazi” (asociere a termenilor ”comunism” şi ”nazism”), cuprinde trei clauze, respectiv împărţirea Finlandei şi a celor trei state baltice (Lituania, Letonia, Estonia), o clauză privind Polonia, ce prevede inclusiv posibila ei dispariţie ca stat independent, şi una privind Basarabia.

Rusia apeleaza la astfel de agresiuni, cel mai probabil, tocmai pentru a intimida si a arata ca trateaza Romania de pe pozitii de forta implacabila. Este surprinzator (sau nu) ca presstituta de serviciu care ne apara de propaganda rusa imaginara, atribuita intotdeauna vocilor indezirabile conservatoare si nationaliste, de aceasta data a fost inerta si lipsita de reactie fata de un act ostil rusesc evident.  

Da, frate române, ai fost numit să ai mare răspundere, care apasă din ce în ce mai greu pe umeri tăi, să nu uiți că cei pe care-i serveșți iau mulți bani pe funcțiile lor, dar fi sigur că nu o să aibă parte de ei. Niciodată banii cistigati pe oasele și cadavrele fraților tăi nu pot avea decît mirosul durerii și nenorocirilor. Bunul Dumnezeu va face mare dreptate. De ce sînt în închisoare știi, dar te-ai ostenit prea puțin ca oameni să nu fie torturați și schingiuiți deși era o atribuțiune care îți revenea.

Sunt 100 de ani de când ţara s-a refăcut şi mai bine de 2000 de ani de când stăm pe-aici, respirând împreună acelaşi aer, împărţind acelaşi sânge şi vorbind aceeaşi limbă. A fi român e o cinste, poate cea mai mare cinste pe care-o poate avea cineva. În ciuda umilinţelor, în ciuda vremurilor, în ciuda tuturor greutăţilor pe care le-am îndurat, am supravieţuit, ne-am plâns morţii şi ne-am bucurat împreună. De-aceea, a fi român e o cinste: pentru că în sângele nostru pulsează o istorie, pentru că avem cu toţii aceeaşi limbă şi pentru că înaintaşii noştri, prin supremul lor spirit de sacrificiu, ne-au construit această fundaţie solidă, imposibil de dărâmat. Însă, nu trebuie să uităm că a fi român este o obligaţie! Le suntem obligaţi tuturor celor care s-au jertfit, tuturor celor care, în momentele critice ale istoriei, s-au ridicat şi-au spus hotărât că „Pe-aici nu se trece!”.

„Care ar fi alternativa? Vă rog să îmi demonstrați că idealul internațional al globalizării funcționează. Arătați-mi că englezii s-au răzgândit și renunță la Brexit, spuneți-mi că s-a desființat Partidul Naționalist din Olanda care nu a vrut să voteze Constituția Europeană, arătați-mi că partidul lui Le Pen din Franța nu mai există, că Polonia și Ungaria s-au răzgândit și că nu mai promovează anumite tipuri de legi care le îndepărtează de UE. Și dacă îmi veți demonstra că Uniunea Europeană e o realitate palpabilă pe care o putem vedea în timpul vieții, atunci i-aș putea înțelege pe acei tineri care înlocuiesc idealul național cu idealul internațional, ca să nu zic internaționalist.

 Realitatea Spirituala – Despre credinta si limba, cu Acad. Ioan-Aurel Pop, Realizator: George GRIGORIU *** Episcopia Europei de Nord CONFERINȚA „Credința și Biserica în sprijinul Marii Uniri a tuturor românilor – câteva considerații” SUSȚINUTĂ DE ACAD. IOAN-AUREL POP, PREȘEDINTELE …

Constituiți în cadrul Serviciului Preoțesc, celulă care a funcționat pe lângă Marele Cartier General al Armatei Române, preoții care s-au implicat nemijlocit în efortul de război le-au insuflat ostașilor încrederea și speranța victoriei finale. Fără excepție, în prima linie sau în zonele de organizare, au săvârșit fapte eroice, mulți dintre ei căzând în focul confruntărilor. Alături de participarea efectivă în teatrele de operațiuni, preoții români ortodocși au derulat activități sociale, spirituale și umanitare în spatele frontului. În zona ocupată sau în Moldova, preoții au edificat cămine, cantine și orfelinate, aducându-și contribuția atât la întrajutorarea victimelor directe sau colaterale ale războiului cât și la însuflețirea armatei și populației civile deopotrivă.

ActiveNews: Prof. Ioan – Aurel Pop răspunde acuzațiilor din Revista 22: Eu nu am semnat niciun acord de colaborare, cu nici o forma a securității, interne sau externe/ Modul INSIDIOS prin care Revista 22 a încercat să manipuleze opinia publică Revista …

Stiripentruviata:  IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei: „Paștele este sărbătoarea Bisericii, a familiei și a unității noastre naționale. Considerăm urgent să întreprindem acțiuni reale în sprijinul familiei, a realității de care depinde viitorul și dezvoltarea poporului nostru” (…) Iubiți părinți, frați și surori, …

Rectorul Universității Babeș – Bolyai, Prof. Univ. Dr. Ioan – Aurel Pop a fost ales drept noul președinte al Academiei Române.Acesta a obținut 86 de voturi, iar pe locul al doilea s-a situat Victor Voicu, cu 56 de voturi.

Rănile adânci și vechi nu se vindecă ușor. Dar această rană trebuie vindecată! Toți românii știm că, până la 1812, Prutul nu i-a despărțit pe frați. Prutul nu îi despărțea pe români de români, ci trecea prin mijlocul Moldovei și era apa „cea mai sprintenă și cea mai sănătoasă” a ei, după cum spune Dimitrie Cantemir.

Toți stăpânii noștri s-au plâns de noi și-au încercat să ne inoculeze îndoială și rușine pentru ceea ce suntem. Asta fac și acum. Eu n-o să-i ajut. Nu-i ajuta nici tu. Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care vin după. Se nasc copii minunați în România. Istoria – tot istoria – ne-a arătat că ideile și dezastrele au o capacitate extraordinară de a cataliza solidarizarea oamenilor. Ne rămâne să gândim sau să așteptăm cutremurul.

Am văzut că oamenii nu mai ştiu să discute. Ori se închid în tăcerea lor, ori se ceartă. Suferinţele îl fac pe om necomunicativ. Eu nu spun că toate acestea vor dispărea; dar dacă ai o credinţă vie în Dumnezeu, poţi să le iei altfel, să le stăpâneşti. Prin credinţă chiar datoria faţă de patrie ţi-o îndeplineşti mai tare. Eu ştiu că de nimic nu s-au temut comuniştii mai mult decât de credinţa oamenilor în Hristos. Ei înţelegeau mai bine decât toţi că un om credincios este un rob mai puţin. Dacă ei au propovăduit ateismul, a fost pentru că numai aşa puteau să scoată pe oameni de sub cea mai puternică protecţie.

Acum exact 100 de ani ruși pauperi și soldați ai marinei la capătul unui război epuizant s-au adunat la Petersburg să #reziste țarului. Aveau în fruntea lor niște tovarăși cu finanțări dubioase din Occident și o agendă pe care istoria de un veac a comunismului a dezvăluit-o drept oribilă. Oricât de îndreptățite ar fi fost nemulțumirile oamenilor de rând care au ieșit atunci în stradă, nimeni nu le reține motivațiile la un secol de atunci. Îi consemnăm a fi o masă de manevră, gloată amorfă decervelată, lipsită de simț istoric. A contat ce voiau cei care i-au pus în mișcare. Revoluția a fost bolșevică. Punct. la 100 de ani de la zorii înnegurați ai URSS, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi. Nu mai este proletară, ci cool-hipsteristă, eco, corect politică, funky, exhibiționistă.

Se împlinesc astăzi o sută de ani de la una dintre cele mai mari catastrofe din istoria omenirii: Rusia pravoslavnică devenea prima țară comunistă din lume. Prin prisma efectelor sale devastatoare, evenimentul nu are probabil echivalent decât cu Revoluția franceză și cu Al Treilea Reich. El nu ar fi fost posibil fără implicarea serviciilor secrete și fără o finanțare generoasă a Occidentului.

Cu poporul rus s-a făcut un experiment monstruos care a demonstrat întregii lumi că nu poţi construi o societate fără Dumnezeu. Totuşi, chiar şi astăzi mulţi încă nu au înţeles acest exemplu şi nu se gândesc la fenomenul istoric al catastrofei ruseşti, precum şi la proiectarea acestuia asupra contemporaneităţii. Astăzi, creştinismul se confruntă cu invazia agresivă a secularizării militante în toate sferele vieţii sociale. Astăzi păcatul devine normă, pentru că în societatea de consum se pierde noţiunea de legătură între libertate şi responsabilitate.

Ambasada Rusiei in Romania (contul de Facebook): În contextul publicării în presa română și Internet a materialelor despre evenimentele tragice în aprilie 1941 la Fântâna Albă și așa-zisul “masacru la Fântâna Albă” propunem spre atenția cititorilor traducerea în limba română …

In concluzie, schita oferita de Ambasada Rusiei, nu de Dughin sau de alta voce neoficiala, ofera o varianta trunchiata a relatiilor romano-ruse, de pe pozitiile unei superioritati morale, culturale si militare si a unui imperativ pe care ni-l atribuie generos, fara a ne intreba: acela al apropierii de Maica Rusie pentru a beneficia de “protectia” ei. Aceasta pare a fi cheia relatiilor romano-ruse si destinul istoric al Romaniei, in conceptia Ambasadei, adica a statului rus. Ce se intampla daca Romania isi refuza acest destin de colonie? Raspunsul se afla in cartile de istorie. Alea adevarate.

Din păcate, trendul contemporan este de ignorare a trecutului omenirii, a experienței de viață a comunităților, mai ales a celor naționale. Motivele sunt multe, de la graba planetei de a se autodistruge prin poluare, dezechilibre, catastrofe naturale etc. până globalizarea prost înțeleasă și de la ideea că memoria este inutilă până la superficialitate, ignoranță, trivialitate, violență, toate cultivate de forțe mult mai puternice decât ne putem noi închipui. Astăzi se tinde înlocuirea din sistemul de educație primară și secundară a disciplinelor școlare consacrate și care și-au dat măsura valorii lor în societate (istorie, geografie, botanică, zoologie, anatomie, limbi clasice etc.) prin conținuturi (necesare, fără îndoială) botezate „discipline școlare” („educație pentru drepturile copilului”, „educație antreprenorială”, „educație sexuală”, „educație rutieră”, „educație juridică” etc.). Toate aceste teme din a doua categorie sunt subiecte de cunoaștere de neînlocuit în lumea contemporană, dar ele nu sunt discipline care să trebuiască apreciate de sine stătător și finalizate prin medii școlare! Sau ar putea să fie, la rigoare, dar nu prin eliminarea celorlalte!

Institutul pentru Studierea Holocaustului în România “Elie Wiesel” nu a adus în faţa justiţiei sau a opiniei publice nici una dintre persoanele care au conceput, au semnat sau au pus în practică legile anti-evreieşti din perioada 1940-1942. Unele sunt încă în viaţă! Legile acestea au permis discriminarea sau chiar deportarea evreilor din România în lagăre de exterminare. Institutul pentru Studierea Holocaustului în România “Elie Wiesel”, instituţie guvernamentală plătită din bani publici, se încăpăţânează să hăituiască intelectualii judecaţi şi trimişi în puşcării de Tribunalele Poporului în anii ’45-46.

Toată lumea greşeşte, şi domnul Florian ar putea recunoaşte că a greşit. Nu ştiu care sunt motivările sale, am auzit că se ocupă de dărîmat de statui, cu scoaterea de plăci memoriale, de exemplu cea a lui Nichifor Crainic, ca şi cum nu ştia domnul Alexandru Florian că Nichifor Crainic este membru al Academiei Române şi ca şi cum sentinţa care îl privea pe Nichifor Crainic şi care îl acuza că a fost şi el criminal de război a fost abrogată în urma unei acţiuni judiciare… Se ajunge deci la situaţii foarte ciudate prin interpretări ale legii 217 din 2015 – care într-adevăr este foarte ambiguă – şi care plasează România, iertare să o spun, în cadrul ţărilor necivilizate, care se ocupă cu dărîmări de statui, scoatere de plăci etc.

Continuam serialul dedicat experimentelor la care au fost supusi copiii in “tarile civilizate” cu un documentar despre persecutiile monstruoase ale “copiilor rusinii” nascuti din tati germani, nazisti (invadatori, considerati dusmani ai Norvegiei), in urma celui de-al doilea razboi mondial. Din randul carora a facut parte si viitoarea solista a formatiei Abba, Anni-Frid Lyngstad (Frida).

Departe de a deveni modele de schimbare culturală în Groenlanda, copiii au devenit un grup mic, golit de rădăcini şi marginalizat în propria societate. Câţiva dintre ei au devenit alcoolici şi au murit în tinereţe. „Cu toţii am simţit că ceea ce ni s-a întâmplat a fost greşit. Am avut un sentiment de pierdere şi lipsă de încredere în sine. Aceste sentimente nu au dispărut. Unii dintre ceilalţi copii au devenit nevoiaşi şi au intrat în colaps. Şi-au pierdut identitatea, abilitatea de a vorbi în limba maternă şi, cu asta, şi-au pierdut şi scopul în viaţă”, a spus Helene Thiesen.

Adică s-au acuzat unul pe celălalt şi şi-au spus, cred, tot ce-au avut pe suflet. Cu alte cuvinte, după părerea mea, soarta lui Ceauşescu fusese mai dinainte hotărâtă. Dar atunci, în noaptea aceea de discuţii foarte aprinse, Ceauşescu i-a spus lui Gorbaciov de la obraz o mulţime de lucruri pe care el a considerat că trebuie să i le spună. Şi invers, aşa încât lucrurile cred că s-au lămurit atunci definitiv între cei doi. Întâlnirea de la Moscova a fost mai mult sau mai puţin o formalitate. Dar cred că prin acea exprimare, Gorbaciov a anunţat, de fapt, sentinţa de condamnare a lui Ceauşescu.

De fapt, Revoluţia română a fost o operaţiune controlată din exterior. Ungaria, Germania şi în special Statele Unite ale Americii au fost implicate în evenimente. Strategiile pe care acestea le-au folosit au variat de la propaganda anti-Ceauşescu până la instruirea organizată a civililor ca revoluţionari înarmaţi. Miza acestui joc geopolitic a fost mult mai mare decât bunăstarea românilor, iar Ceauşescu trebuia să plece deoarece stătea în calea unităţii Europei şi a prăbuşirii definitive a comunismului.

Regimul general al închisorii a fost sugestiv exprimat de directorul penitenciarului: ”Noi, comuniștii, nu omorâm, avem metodele noastre care te fac să te dai singur cu capul de pereți” (p. 94). Urmează comentariul profesorului Constantin C. Giurescu: ”În ceea ce privește Sighetul, vorba lui s-a adeverit: s-au sinucis ei din disperare, au pierit de boală lipsiți de îngrijirea medicală sau au înnebunit. Cred că nu există în toată țara o altă închisoare care să dea un procent așa de mare de morți, sinucigași și de nebuni…” (p. 94).

Ei de când au priimit Lumina Dreptei Credințe, din zilele Marelui și Sfântului Constantin Înpărat, s-au îndeletnicit mai mult cătră întemeiarea credinței în țara lor, după cum mărturisesc nu numai letopisețele isprăvilor acestui neam, ci și multele feliuri de hrisoave ale fericiților Domni ai aceștii țări.

Românii nu au fost nici mai buni, nici mai răi de-a lungul istoriei decât alte naţiuni europene şi extraeuropene. Francezii (catolici şi hughenoţi) s-au ucis între ei fără nicio ezitare, germanii au făcut la fel în timpul războaielor religioase, cehii i-au căsăpit pe germani în timpul războaielor husite etc. În Australia, „vânătoarea“ de aborigeni a devenit un fel de sport naţional practicat duminica, primele măsuri drastice luate împotriva albilor ce omorau aborigeni fiind luate în 1838; abia din 1870 unele state au început să ofere protecţie aborigenilor, aceştia devenind cetăţeni cu drepturi depline numai în 1964. În SUA, populaţia de culoare a cunoscut statutul de sclavi până cam în aceeaşi perioadă când şi în România robii ţigani au fost eliberaţi (deşi unele categorii de ţigani robi fuseseră emancipaţi cu câteva decenii mai devreme).

Istoricul Keith Hitchins a afirmat soluţia germană a dus la escaladarea tensiunilor dintre cele Ungaria şi România, nerezolvând problema de fond. Practic, singura mulţumită era Germania, care reuşea să menţină ambele state în sfera sa de influenţă, conştiente că nu-şi pot permite să piardă susţinerea celui de-al treilea Reich, mai ales în faţa puterii crescânde a URSS.

Armata maghiară a pătruns în Ardeal la 5 septembrie 1940. La doar trei zile, s-au dezlănţuit represiunile împotriva populaţiei civile româneşti la Nuşfalău. Au urmat masacrele de la Treznea, Ip, Cerişa, Marca, Breţcu, Mureşenii de Câmpie. Conform statisticilor, în doar câteva luni, până la 1 ianuarie 1941, din Ardealul de Nord au fost nevoiţi să plece peste 100.000 de români, ajungându-se la peste 200.000 la finalul lui 1943.

Astazi, cei care se joaca cu destinele acestei tari pitoresti vor fi condamnati la damnatio memoriae… Daca ar asculta de neveste! Daca ar asculta de sotiile care sunt credincioase!

Crin Antonescu in 1992: “Putem reduce, oare, o personalitate de talia părintelui Calciu la acest fapt? Şi putem admite desfiinţarea, anularea, condamnarea din principiu şi totală, a oricărui om care a avut, într-un fel sau altul, tangenţe cu mişcarea şi cu spiritul legionar? În nici un caz, cel puţin atîta vreme cît am căzut cu toţii de acord că nu e o vină în sine aceea de a fi fost membru al P.C.R. – şi asta după 45 ani de nelegiuiri. În nici un caz, atîta vreme cît în capul statului îmi şade un comunist din tată-n fiu şi fără altă ocupaţie toată toată viaţa, cît în fruntea Senatului îmi şade un fruntaş comunist dresat în U.R.S.S. şi cît în fruntea Adunării Deputaţilor îmi şade un politruc care, cînd n-a mişunat pe la C.C. al U.T.C. a făcut pe profesorul de «socialism ştiinţific».”

Legea este un abuz măcar pentru faptul că pedepseşte la uitare şi re-incriminează oameni care NU au aparţinut mişcării legionare, dar care au fost încălţaţi în anchetă, de către anchetatorii-torţionari ai fostului regim, cu apartenenţa legionară – aşa cum este cazul multor foşti deţinuţi politic.

Caz unic în Europa, legea stipulează chiar un organism – nespecificat – care să monitorizeze (citeşte cenzureze) Internetul în vederea identificării celor care îndrăznesc să posteze păreri care nu convin cuiva. Mai rău – nu este prevăzut niciun organism care să decidă dacă textele publicate sunt propagandă sau fapte reale, cercetare istorică – deşi aud, stupefiat, la emisiunea B1 că de acest lucru s-ar ocupa Institutul „Ellie Wiesel”, parte direct implicată, care printr-o astfel de poziţie ajunge un soi de para-justiţie.

Ca să rezum: legea stabileşte reincriminarea en-masse a unor nevinovaţi laolaltă cu vinovaţi de crime de război – condamnaţi pe drept sau pe nedrept de către Tribunale ale Poporului, instaurate de stalinişti, pe baza unor decizii ale unui regim criminal, pe care le re-validăm – şi pe care îl re-validăm, deşi fusese implementat cu ajutorul tancurilor unui alt regim criminal (U.R.S.S.) care reuşise să înşele o lume întreagă devenind din agresor (în 1940) agresat şi „aliat”. Totul se face cu cenzurarea Internetului despre care respectivii aliaţi se laudă că vor să-l ţină liber, la presiunea unor instituţii private, care devin arbitrii şi emit judecăţi. Totul din considerente morale faţă de memoria unor victime.

Dan Puric s-a referit şi la proiectul de lege care priveşte catalogarea unor mari scriitori şi duhovnici ai României drept legionari. “Dacă ajungi la mormântul părintelui Justin Pârvu ajungi să fii considerat legionar… Au ajuns să vorbească urât despre Mircea Vulcănescu… Păi Vulcănescu a făcut ani grei de puşcărie şi a murit în închispoare spunând: SĂ NU NE RĂZBUNAŢI. Cum poate fi Vulcănescu criminal?“

„Plec mâine cu ajutorul lui Dumnezeu să le împiedic turcilor, cât voi putea, trecerea Dunării… N-am nici o pricină din partea lor să port război cu ei… Ce fac e numai pentru a împiedica vărsarea sângelui lui Hristos și al întregii creștinătăți. Văd cu ochii însă că n-am destulă putere să le rezist. Să nu dea Dumnezeu ca acei păgâni să învingă… căci se vor răspândi peste tot. Căci eu nu am avut de la turci nici o greutate sau vreo nedreptate, dar ceea ce am făcut, toate le-am făcut pentru credința creștinească, văzând eu ce se întâmplă în fiecare zi cu bieții creștini. M-am apucat să ridic această mare greutate cu săracă țara noastră, ca să fac un scut al întregii lumi creștine.”