PILDA DE REZISTENTA JERTFELNICA: ANA SIMION

• Gazeta de Maramures: EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / O altfel de Elisabeta Rizea

Ana Simion s-a nascut in anul 1920, in satul Slatina din comuna Nucsoara, intr-o familie taraneasca, cu parinti gospodari, care dintotdeauna si-au lucrat cu sarg bucata lor de pamant. Aparent o fata simpla, care vroia de la viata doar tihna. Dar destinul si Dumnezeu au vrut altfel. Catalin Nedelcu povesteste intr-un text al sau ca:

„Am cunoscut-o pe Ana Simion intr-o zi de februarie in spitalul de la Domnesti, la etatea de 90 de ani. Un astm bronsic o aduce luna de luna intr-o camera de spital, in care este ingrijita de doctorita ei preferata – doamna Floarea. Bineinteles ca nu vrea sa vorbeasca oricui, mai ales acum cand este suferinda, dar o ,,pila” pusa de aceeasi admirabila doamna doctor ma aduce in imediata apropiere a istoriei. Aceasta femeie mica si blanda este pentru mine istorie vie. Sta pe pat linistita si ma priveste, nici prea curioasa, nici prea intrigata, a vazut prea multe la viata ei si asteapta resemnata sa fie ,,anchetata” de inca unul. Chiar de la inceput imi spune ca au venit la dansa multi si au pus tot felul de intrebari, unii domni mari de la Bucuresti, altii mai de prin partea locului. Ma pune in garda cu o scurta relatare despre o ,,persoana importanta” care, cum a ajuns la dansa acasa, nici bine n-a dat buna-ziua si a si inceput cu intrebarile, ca in anchetele de altadata! L-ar fi dat afara din casa, insa parea ,,om cult” si… i-a fost rusine”.

Ana Simion a invatat carte de la cel care era reperul intelectual si moral al satului, invatatorul Ion Arnautoiu, tatal lui Toma si Petre. A fost chiar colega de clasa cu Toma. In interviul dat lui Nedelcu, batrana povesteste ca: „sora si cumnatul sau i-a adus pe partizani intr-o noapte la parinti acasa. Au venit mai multe persoane – ,,7,8,10 de au umplut casa’’, intre care si colonelul Arsenescu, al carui nume l-a aflat mai tarziu. Acesta se dadea drept medic, iar la plecare i-a cerut tinerei gazde imperativ sa jure ca nu va pomeni nimic de intalnirea cu ei – ,,Dumneata pune mana pe cruce, ca esti tanara si ne spui!” Bineinteles ca aceasta s-a conformat fiindca ,,eu n-am mai putut de frica , am zis si eu dupa el!” Asa a inceput cea mai grea perioada din viata sa, dar si a mai multor sute de locuitori din zona Nucsoarei, Corbilor și Domnestilor. Pe baietii din munti i-a sprijinit in nenumarate randuri, fiind unul dintre cele mai pretioase ajutoare, mai ales ca locuinta sa era intr-o margine a satului, ferita de priviri indiscrete. Le facea mancare gatita si le-o ducea intr-un loc stabilit mai inainte, de multe ori le dadea malai in saci de cate 50-60 de kilograme, pe care il cara cu caii. Dar au fost si situatii in care, impinsi de foame, partizanii au lasat la o parte precautiile si au coborat la casele gazdelor. Sora Anei, Marinica, le dadea de mancare in beciul casei ca sa nu ii vada nimeni. (…) Ca in atatea si atatea cazuri, caderea Anei Simion s-a produs prin tradare. Iuda umbla prin gradinile Nucsoarei fara sa se ascunda. Intr-o zi, pe cand era la camp, i-a facut semne cu mana unul din baietii lui Chirca, cel poreclit Dezertorul, iar ea s-a dus spre acesta, speriata, crezand ca s-a intamplat ceva grav, poate cu unul dintre parinti. Cand a ajuns insa langa el, a si fost insfacata de cativa securisti si batuta cu un par ca sa spuna unde a ascuns un fugar, pe un anume Gheorghe Mamaliga. Intr-adevar, acesta fusese ascuns in podul cu fan, dar nu la ea, ci la sora sa, dar nu a putut recunoaste nimic, nu a vrut sa o aduca si pe Marinica in mainile acestor calai. Marturisirea despre acel prim contact cu securistii e cutremuratoare – ,,M-au chinuit sa spui si n-am spus nimic, mama. M-a luat in padure, acolo aproape, cu paru’ m-a batut…sa spun unde e ala, Gheorghe Mamaliga, ca ala l-a impuscat pe Chirca. Cum era sa spui, daca spuneam unu, ala ii spunea pe toti si-i omora din cauza mea pe toti. Mor eu una singura si nu spun nimic! Da’ n-am fost vinovata cum m-a chinuit astia, nu …”. Au dus-o la sediul securitatii, probabil la Campulung, unde calvarul a continuat – ,,M-a chinuit ce nu exista, mama, intinsa pe masa, cu cauciucul, cum are politaii astia ; patru insi era, statea doi si manca si doi venea, nu ma slabea din bataie, soldurile mele acu e sparte, nu poate sa-mi faca injectii. […] m-a ajutat Dumnezeu, daca n-am spus pe nimeni. M-a rugat cu bani, mama, cu serviciu, ca m-a batut pana cand am cazut jos pe ciment si m-a dus la un medic.’’

Dar ancheta a continuat, in toaleta. Au batut-o pe rand, pana au obosit, dar ea nu a spus nimic. Dupa doua saptamani de ancheta, a venit un colonel si i-a intins doua pastile, care chipurile s-o intreme. Dar tanti Ana nu era proasta. A tinut-o sub limba si a aruncat-o. I s-au oferit bani, orice, numai sa-i vanda pe luptatorii din munti, dar ea a rezistat. In final, a fost eliberata, dar nu dupa mult timp, au arestat-o din nou. A fost supusa anchetei la Campulung Muscel. Conditiile de detentie sunt inumane – ,, Era apa in beci si intuneric, eu singura ma mir de unde mai sunt, apa pana la genunchi si intuneric, ori ca tineai ochii deschisi ori ca…si un lacat atat de parca am omorat pe toti oamenii de la noi din sat. Eram singura in beci si tot n-am mancat nimic.”. Militianul, care o ducea la ancheta si apoi in celula, era de fel din Nucsoara si ii zicea mereu ,,Spune bre, ca astia stie ca stii, spune ca sa scapi, ca astia te omoara!”. In capul femeii chinuite a incoltit ideea ca era pus sa o convinga chiar de catre anchetatori. Dar s-a tinut darza pana la sfarsit, doua saptamani grele la capatul carora a fost eliberata si insotita pana la sora sa din oras. Tanti Ana a fost de neclintit pentru ca, asa cum ii marturisea lui Nedelcu: ,,De la inceput am spus ca mor una singura, pai spuneti dumneavoastra, daca am fost in legatura toti, de ce te-auzeam eu pe dumneata ca …cum era sufletul meu? Ca imi dadea prima mare, si ce nu-mi dadea ei, ca ii stiam si-i spuneam pe toti, dar ce faceam cu banii, ma duc la Dumnezeu cu sufletul!”