Stim, oare, cu adevarat, cine-i Maica Domnului?/ CRESTINI ORBI SI MUTI

15-08-2013 8 minute Sublinieri

adormirea-maicii-domnului-2

  • Doxologia:

Cinstiţi-o pe Maica Domnului!

Să aveţi evlavie la toţi sfinţii Bisericii noastre, da!

Dar de mii de ori mai mult să aveţi evlavie faţă de Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea, Maria, fiindcă toţi sfinţii sunt robi ai lui Hristos, dar Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea e doamnă şi împărătească a cerului şi a pământului, şi a toată făptura gândită şi simţită, şi se roagă pentru păcatele noastre.

Dumnezeu a luat-o pe Născătoarea de Dumnezeu şi a făcut-o împărăteasă şi a cinstit astfel neamul nostru (omenesc). De aceea şi noi, fraţii mei, se cade să o cinstim pe Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea prin posturi, rugăciuni, milostenii şi fapte bune.

(Viața și Învățătura Cuviosului Cosma Etolul, Editura Deisis, 2001, p. 177)

Ştiţi voi cine-i Maica Domnului?

Ştiţi voi cine-i Maica Domnului?

Ea este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul! Uşa Luminii, că lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume; Uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat; Poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel (cap. 44, 2). Scară către cer, pod către cer; porumbiţa care a încetat pierderea sau potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Cădelniţă dumnezeiască, că a primit focul dumnezeirii, şi Biserică a Preasfântului Duh. Cine este Maica Domnului? Este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului şi Biserica Duhului Sfânt.

Ştiţi voi cine-i Maica Domnului?

imagesCând auzi un blestemat de sectar că nu crede în Maica Domnului, fugi, că acesta este fiu al iadului. Vor vedea în ziua judecăţii ceea ce spune la Psalmul 44: De faţă a stătut împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţată (vers. 11). Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului, câtă milă are de cei care au crezut în ea şi au lăudat-o, şi câtă urgie are să vină peste cei care n-au crezut în ea!

Ce vor face sectele care nu cred în Maica Domnului şi popoarele care n-o cinstesc? Când ea stă de-a dreapta măririi, stă de-a dreapta Sfintei Treimi! Şi câte miliarde de suflete care au credinţă şi nădejde în Maica Domnului vor trece uşor vămile văzduhului şi din moarte la viaţă, pentru că au cinstit-o pe Maica Domnului. Deci, vă rog să nu lipsească din casă Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul şi alte rugăciuni către Maica Domnului! Şi la icoana ei să ardă candela permanent. Când vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în braţe, tu ştii ce vezi acolo? Cerul şi pământul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului şi al pământului; şi Maica Domnului reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe faţa pământului, că ea este din neamul nostru. Este din seminţie împărătească şi arhierească.

Braţele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor şi ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine ţine Fecioara Maria în braţe? Voi ştiţi pe cine ţine? Pe Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute. Ştiţi voi cine este Maica Domnului şi câtă cinste, câtă putere şi câtă milă are? Este mama noastră, că are milă şi de săraci şi de văduve şi de creştini. …

Ea s-a umplut de toate darurile Duhului Sfânt, devenind cămară. Dacă un om credincios înţelege tainele mari dumnezeieşti, cu atât mai mult Maica Domnului. Ea şi-a dat seama că este cămara lui Dumnezeu-Cuvântul. Şi gândiţi-vă, când ÎI purta în braţe pe Hristos şi-L alăpta, să sugă laptele de la ea: „Pe cine m-am învrednicit eu să nasc şi să port în braţe?” De aceea ea s-a numit „roabă” (Luca 1, 38).

Iată cât har avea Maica Domnului! Şi fecioria, că era de neam împărătesc, al lui David, şi arhieresc, al lui Aaron; şi nu făcea nimic dacă nu era smerită. Când a văzut ce misiune are ea pe pământ, i-a spus îngerului: Iată roaba Domnului.Fie mie după cuvântul tău! S-a numit „roabă”. Dar a proorocit, când s-a dus ea la Ierusalim: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile! (Luca 1, 48). Ea îşi dădea seama. A devenit maică după trup a lui Dumnezeu-Cuvântul.Toate popoarele şi îngerii şi heruvimii, toate mă vor slăvi de-acum. Aşa a voit Dumnezeu să mă aleagă din toate feciorelnic de pe faţa pământului”.

(Părintele Cleopa, Ne vorbește părintele Cleopa, nr. 7, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 23-25)

Maica Domnului îndeamnă la pocăinţă

Sfântul Ierasm, călugărul de la Pecersca, a avut multe comori moştenite de la părinţii săi, pe care le-a dat bisericii Maicii Domnului.

După aceea, cu îndemnarea, vrăjmaşului sufletesc a început a petrece viaţă necuvioasă, lenevindu-se la rugăciune, la post și la alte bunătăți sufletești.

În acea vreme îmbolnăvindu-se, era aproape să moară. Atunci i s-a arătat lui Maica images2Precista, ţinând în braţe pe Hristos ca Prunc şi i-a zis lui: „Ierasme, fiindcă tu ai împodobit biserica mea cu icoane, eu încă voi cere Fiului meu, ca să te primească şi să vieţuieşti în împărăţia Lui, numai scoală-te din starea în care te afli şi te pocăieşte de păcatele tale, făcându-te schimnic, căci peste trei zile te voi lua la mine“.

Auzind acestea, Ierasm şi-a mărturisit păcatele sale în faţa tuturor fraţilor călugări, părându-i rău de tot ce a făcut. A treia zi, după făgăduinţa Maicii lui Dumnezeu, a plecat din această viaţă urcându-se la cer, pentru a intra în locaşul cel de veci.

(Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2001, p.192)

Pământul e o mamă vitregă, o, Cerească Maică, şi se comportă cu noi ca o mamă vitregă. Ea ne socoteşte nişte fii vitregi, drept nişte străini de departe, ca pe nişte copii adoptaţi – pănă când ne face robii ei.

Noi ne ostenim pentru ea zi şi noapte şi pentru aceasta ea ne plăteşte salarii cu mizerabilele ei averi: păcat, boală şi moarte.

Oricine trăieşte doar din pâinea ei nu va fi niciodată sătul (1). Mai degrabă cu cât mănânci mai mult, cu atât te simţi mai înfometat. Şi cu cât dănţuieşti după cum îţi cântă ea, cu atât vei fi mai mult cuprins de întristare (2).

Unul ca acesta e ca fiara ce cade într-un puţ adânc şi apoi sapă şi mai adânc în pământ spre a se salva. Şi chiar dacă se îndepărtează de salvare, acesta crede că ea este aproape. Cu adevărat, aşa sunt fiii oamenilor, care trudesc din greu pe pământ şi socotesc mântuirea a fi aproape datorită trudei lor.

Ce folos aveţi înotând în cenuşă din ce în ce mai adânc? O, fii ai oamenilor, mântuirea voastră a rămas în urma voastră.

Voi spuneţi: „Trebuie să săpăm puţin mai adânc şi vom ieşi la lumină”. Dar eu spun: „Încă puţin în adâncul pământului şi veţi fi mai departe de lumină”.

Voi spuneţi: „Trebuie să împlinim anumite sarcini mâine şi poimâine şi împărăţia bunurilor va fi construită”. Dar eu vă spun: „Tot ceea ce aţi construit pe pământ se va prăbuşi pe capetele voastre şi ziua voastră de mâine şi de poimâine vor fi din nou doar o ridicare dureroasă a capetelor voastre de sub ruine” (3).

Părinţii voştri rosteau aceleaşi cuvinte de mângâiere pentru ei înşişi şi au dispărut printre ruine şi lucrări neterminate.

Vă trebuie scări şi nimic altceva decât scări, ca să puteţi ieşi din groapa în care aţi căzut, ca să puteţi scăpa de îmbrăţişarea cea rece a mamei voastre vitrege.

O fecioară este scara (4). Ea aprinde o candelă cerească în mijlocul întunericului vostru şi vă arată calea. Ea este străvăzătoare şi ea ştie ceea ce voi aţi uitat. Înstrăinată de pământ ea s-a împrietenit cu cerul. Dezbrăcată de întuneric, ea este înveşmântată în lumină. Printr-însa Cerul pătrunde în noi. Prin ea noi putem vedea cerul.

Ea este atentă cu privire la povăţuirile voastre; dreptatea este în gura ei; înţelepciunea cerească este în pântecele ei; o flacără sfântă arde în inima ei.

Dintr-însa vine tămăduitorul şi vindecarea. Din coapsele sale vin călăuza şi calea.

Ea nu e mamă vitregă, ci mamă, şi nu-i făgăduieşte fiului ei mai mult decât îi poate oferi. Oferta ei este promisiunea ei, în timp ce oferta mamei vitrege constă din promisiuni.

Mama vitregă este pământul, o, Cerească Maică, şi se comportă cu noi ca o mamă vitregă. Cu văl negru ea ni Te ascunde de ochii noştri, ca noi să nu Te putem vedea şi să credem că Tu eşti moartă. De aceea, generaţie după generaţie se strâng pe lângă mama cea vitregă şi-i sărută mâna ei aspră.

Arată-Ţi chipul Tău, O, Maică, iar mama cea vitregă va dispărea şi robii vor deveni fii (5).

Sf. Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului (LXVII)


(1) „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt. 4, 4)
(2) Cf. Luca 7, 32
(3) Cf. Luca 20, 17-18
(4) Cf. Fac. 28, 12
(5) Cf. Gal. 3, 26-29 şi 6, 21-31

Doi orbi au fost vindecaţi de Iisus. S-au ţinut după El pe drum rugându-se neîncetat până au ajuns în casa Lui; acolo au făcut o mărturisire de credinţă şi, atinşi de Domnul, ochii li s-au deschis.

După ce s-au vindecat au plecat uitând cu totul ce le-a poruncit Iisus: nu mare lucru, doar să păstreze tăcerea. Nu ştiu dacă a fost neatenţie, uitare sau doar entuziasm. Însă cum au ieşit din casa Domnului au făcut exact pe dos. Şi nu doar ca o pornire repede reprimată, un accident; ci, deşi Hristos le-a poruncit cu asprime, nu s-au lăsat până nu au informat tot ţinutul.

Se ascunde în acest incident o boală duhovnicească ce are mare popularitate la noi, la dreptmăritori. E, cred, adevăratul motiv pentru care mulţi dintre ortodocşi nu citesc Scriptura: lipsa totală de doi orbiinteres pentru ce vrea Hristos! Venim la El doar pentru problemele şi poftele noastre. Ca şi orbii din Evanghelie credem şi noi că Hristos ne poate vindeca sau scoate din încurcăturile vieţii. Dar nu ne interesează ce vrea El. În caz că o facem totuşi, poruncile Lui le înghiţim greu, cu sila, doar ca pe nişte clauze obligatorii la „contractul” prin care Dumnezeu S-a obligat să ne rezolve neputinţele. Dormim în picioare şi cu ochii deschişi când se citeşte Pericopa şi când se predică. Pentru că, repet, Scripturile fiind pline de gândurile şi dorinţele lui Dumnezeu, nu ale noastre, nu prezintă interes! De aici marea, predominanta importanţă a rugăciunii: nu din evlavie, ci pentru că altminteri nu se pot face „afaceri” cu Dumnezeu. Şi azi, ca şi pe vremea lui Iisus, Templul lui Dumnezeu e plin de negustori şi de tarabe sufleteşti.

Pocăinţa înseamnă să începi să cauţi Împărăţia lui Dumnezeu. Înseamnă să ai deodată alt scop în viaţă. Unul radical diferit de toate idealurile lumii. E ca şi cum orbii care au venit la Iisus, în loc să ceară vindecare, ar fi întrebat despre Împărăţia Cerurilor pe care Domnul o binevestea pretutindeni şi pentru care făcea toate minunile. Căci minunile nu erau de fapt decât o încurajare spre a crede cele propovăduite de Mântuitorul despre Împărăţia Cerurilor. Faptul nu e cu neputinţă. Căci am văzut feţe luminoase de orbi şi schilozi şi muribunzi. Nu pentru că li se făgăduise o tămăduire urgentă, minunată. Ci pentru că aflând Împărăţia, nu mai doreau nimic altceva. Nici măcar vindecarea…

Sunt de acum ani buni de când vorbesc cu tinerii despre Domnul Hristos şi nimeni nu m-a întrebat vreodată ceva despre Împărăţia Cerurilor. În schimb e viu interesul pentru pelerinaje, praznice, posturi şi amănunte tipiconale. Ca să nu mai spunem de CIP-uri şi lupta AntiSistem. În topul preferinţelor ortodoxe Împărăţia lui Dumnezeu e pe ultimul loc.

De această orbire e absolut necesar să ne vindece Dumnezeu, de orbirea noastră faţă de cuvântul lui Dumnezeu, de gândurile şi făgăduinţele Sale. Şi mai ales faţă de Împărăţia Sa.

Mulţi tineri au primit ascultare de la duhovnic să citească un capitol din Evanghelie pe zi. Nu e atât un „canon”, cât un îndemn spre Hristos şi un ajutor sfânt, esenţial, vital. Şi, când îi întrebam despre cele citite, amuţeau. Ca mutul îndrăcit din Evanghelia de azi. Căci e un demon foarte ataşat de ortodocşi, acesta al împietririi faţă de cuvântul lui Dumnezeu. E un demon bine hrănit cu temeri „sfinte” care le încătuşează mintea şi inima în faţa Evangheliei: nu cumva să cadă în erezie, în protestantism. Dar nu ne cere nimeni exegeză, hermeneutică biblică sau cine ştie ce lucru înalt şi pretenţios; ci doar o mărturie, oricât de mică, dar vie despre cum ne-a atins sau a intrat cuvântul lui Hristos în noi, cum l-am simţit cu mintea şi cu inima, ce impresie, efect, ce înţelesuri şi perspective a produs în sufletul nostru acestă întâlnire. Nici unul din cei interpelaţi pe acestă temă nu a dat vreun semn că lectura Evangheliei a fost, cât de cât, un „eveniment”, un început de dialog, spontan şi sincer, al sufletului cu Dumnezeu, că a trezit vreo uimire sau vreo impresie. Poate de aceea nimic nu e mai urgent în bisericile noastre ca a cere Domnului să ne vindece de orbirea, surzenia şi muţenia pe care le avem faţă de cuvântul Lui. Poate e singura şansă pentru mulţi dintre noi de a învia din creştinismul nostru şi de a fi înălţaţi, prin puterea cuvântului Scripturii, la al Lui. Dar credem noi că poate face El aceasta? (Matei 9, 28) Răspunsul a fost dat de două milenii: Evanghelia lui Hristos este putere a lui Dumnezeu spre mântuire a tot celui care crede (Romani 1, 16)

Nu-L auzim şi nu-L înţelegem pe Hristos. Sămânţa cuvântului divin cade lângă drumul vieţii noastre lumeşti şi ne este grabnic furată de cel cu care călătorim, adică de diavol. De aceea, cuvântul Evangheliei nu lasă nici o impresie în noi, nici o urmă în afectul şi gândirea noastră. BI_180Vreţi o dovadă? Iat-o. Sf. Ap Pavel spune despre cuvântul lui Hristos că e viu şi lucrător şi o sabie mai ascuţită decât orice sabie, destoinic să judece simţirile şi cugetările inimii (Evrei 4, 12). Citindu-l, l-aţi resimţit vreodată ca atare? V-aţi simţit junghiaţi la inimă, cu sufletul descoperit şi cu păcatele cele mai adânci şi mai ascunse scoase deodată la lumină? Sabia cuvântului junghie adâncul inimii cu durerile căinţei; dar le resimţim dulci din pricina izvoarelor de apă vie ale harului pe care le-a deschis această străpungere, căci ea deschide Împărăţia lăuntrică! Aţi trăit vreodată această experienţă? Dumnezeu a dăruit-o tuturor credincioşilor. Dar de ea se bucură doar cei care deschid Sfânta Evanghelia ca să aibă o întâlnire vie, personală, cu Domnul şi Dumnezeul lor….

Credinţa vine din auzirea cuvântului lui Hristos. Iar noi, credincioşii de azi, deşi nu-l auzim spunem că avem credinţă. Dar ce fel de credinţă e aceasta? Ştiu doar atât: că e una căreia nu-i este foame şi sete. Nici de Spovedanie, nici de Împărtăşanie, nici de Împărăţia lui Dumnezeu. E o credinţă bolnavă: lipsită de bucurie, fără sentimente şi gânduri sfinte şi fără fapte. Adică fără gândul şi fapta lui Hristos. E o credinţă făcută, nu născută. O păpuşă, un idol, nu o fiinţă vie.

E credinţa unui mort care se simte bine în mormântul lui şi nu vrea să învieze…

2 orbi


Categorii

Marius Iordachioaia, Pagini Ortodoxe, Parintele Cleopa Ilie, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “Stim, oare, cu adevarat, cine-i Maica Domnului?/ CRESTINI ORBI SI MUTI

  1. Pingback: INMULTIREA MILEI LUCRATOARE sau CUM AJUTA DUMNEZEU OMUL PRIN OM. De ce uitam binefacerile Domnului, cartind si tinand minte numai raul? -
  2. Chiar asa !!!
    Daca ar veni un sfant si ar zice azi:
    “Fratilor romani,o sa pieriti din cauza pacatelor voastre celor multe,pocaiti-va ca odinioara cei din Ninive la cuvantul lui Iona.
    Trei zile si trei nopti, toti cei care pot, sa faca rugaciuni,sa nu manance si sa nu bea si sa-L roage pe Dumnezeu spre miluire si iertare”.
    Cati crezi ca ar urma indemnul sau,din plinatatea inimii lor,cu cutremur si cu multe lacrimi ?
    Imediat ar aparea indreptatirile: “Ei,nici chiar asa,las’ ca se poate si altfel,merge si asa,ca doar n-am omorat pe nimeni…etc,etc.
    Si cati ar da-o pe bascalie ?

  3. Treaba cu “junghierea la inima” ? Pai, cum i-au zis atenienii Sfantului Pavel:”Lasa,ca despre asta ne vorbesti alta data…”(redat aproximativ)

  4. Pingback: De ce nu cinstim Martiriul Sfintilor Brancoveni ca SARBATOARE NATIONALA? Ce inseamna a gandi si simti “romaneste”?/ Despre IMPARTASANIA DEASA/ Crestinismul lumesc, “relaxant” si turistic/ NOU SI VECHI IN ORTODOXIE sau despre noua e
  5. Foarte bun articolul!

    Se potriveste MANUSA ceea ce conchide autorul la sfarsit:

    “E credinţa unui mort care se simte bine în mormântul lui şi nu vrea să învieze…”.

    Realitatea INSA, tot va venii, indiferent cat se fuge de ea, ACUM!

    Cand la Judecata Finala, vor sta neamurile (care pe Pamant, care, in vazduh) inaintea Tronului de Judecata – alaturi de care va curge raul de foc, si unde – vor fi aruncati in el, cu mic cu mare (la stat sau in ”functie”)pentru a li se cerca starea lor duhovniceasca dobandita inca de pe pamant, cand unii vor stralucii mai tare ca Soarele, altii ca Luna, altii – precum stelele de pe Cer, iar fiii Imparatiei (ce rusineeee) vor dobandi in vesnicie intunericul cel mai din afara, fiindca s-au facut de ras, neraspunzand chemarii la viata cea vesnica…. ce surpriza pe ei cand vor vedea ca raman surcele bune de ars in foc nestins, fara putinta de iesire….este trist, este ingrijorator, este frustrant pentru toti cei care credem/cred ca Inviere, in Viata cea Vesnica, cum – inca de-aici – frati si surori de-o credinta (cea adevarata) sunt SURZI, si ORBI si MUTI!

  6. Pingback: “CREDINCIOSII” FAST-FOOD. Crestinismul lumesc, “relaxant” si turistic: VENIM LA BISERICA SA NE INDREPTATIM SI HRANIM BOALA?/ Dragostea si ochiul rau/ NOU SI VECHI IN ORTODOXIE sau despre noua editie a MOLIFTELNICULUI - Recomandari
  7. Pingback: ARHIMANDRITUL TIHON: “Adu-ti aminte de dragostea ta dintai!”. Interviu exploziv despre OBOSEALA DE VIATA DUHOVNICEASCA, NECREDINTA “CREDINCIOSILOR” SI… CINISMUL ORTODOCSILOR “PROFESIONISTI” -
  8. Pingback: NASTEREA MAICII DOMNULUI, inceputul “lumii celei noi” a zilei a opta/ INIMA DE MAMA SI CHEMAREA ACASA/ Cum se serbeaza crestineste ONOMASTICA? Ziua Sfintilor sau ziua noastra?/ CRIZA LUMII SI RASPUNDEREA CEA MARE A ORTODOCSILOR - Recomandari
  9. Pingback: DISCERNAMANTUL – lumina, “sarea” si cârma indispensabile vietii duhovnicesti. CUVIOSUL PAISIE: “Vezi lucrurile ingust; esti atenta doar la ceea ce trebuie facut si nu-ti pasa de om. Nu ai discerna­mant si de aceea le infrunti pe
  10. “E credinta unui mort care se simte bine in mormantul lui si nu Vrea sa invieze”

    Poate ca multi dintre noi sintem pe aceasta pozitie fara ca nici macar sa realizam. Nu stiu cine e acest domn Marius, dar cuvintele lui parca te taie ca o sabie ( in sensul bun) 🙂

  11. Pingback: PREDICI AUDIO si TALCUIRI DE MARE PROFUNZIME la EVANGHELIA INMULTIRII PAINILOR: Ce vrea Hristos de la noi si ce cautam noi la Dumnezeu? -
  12. Pingback: DE CE O IUBIM ATAT DE MULT PE MAICA DOMNULUI?/ Care este cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare? Parintele Cleopa despre FLAGELUL AMBITIEI NEBUNE DE “A FI IN RAND CU LUMEA”: “Cine se mai osteneste astazi sa alunge ciuma mandriei din in
  13. Pingback: “… Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni” | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Predica audio a Protos. Ioan Buliga la Duminica a VII-a dupa Rusalii despre SLAVA DESARTA, IDOLII LAUDEI OMENESTI, “MINUNILE” MINCINOASE ALE TEHNOLOGIEI si “PROPOVADUIREA” INSELARII LUI ANTIHRIST LA TELEVIZOR: “Grija mare la
  15. Pingback: TAINA MAICII DOMNULUI – “ANONIMATUL” DUHOVNICESC, SMERENIA, TACEREA, DELICATETEA DESAVARSITE. Predica de mare sensibilitate a PS IGNATIE MURESANUL la Manastirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului, 2014 (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: “Grija mare la ce ne uitam si la ce auzim!… Noi trebuie sa mergem impotriva curentului”. Predica audio a Protos. Ioan Buliga la Duminica a VII-a dupa Rusalii despre SLAVA DESARTA, IDOLII LAUDEI OMENESTI, “MINUNILE” MINCINOASE
  17. Pingback: “Să luăm locul care ni se potriveşte, acela care se află LA PICIOARELE DOMNULUI nostru şi să cerem mila Sa”. ÎN CIUDA PĂCATELOR NOASTRE, NĂDĂJDUIM! | Cuvântul Ortodox

Comentariile sunt inchise.

Formular comentarii

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare