ARHIMANDRITUL TIHON: “Adu-ti aminte de dragostea ta dintai!”. Interviu exploziv despre OBOSEALA DE VIATA DUHOVNICEASCA, NECREDINTA “CREDINCIOSILOR” SI… CINISMUL ORTODOCSILOR “PROFESIONISTI”

27-08-2013 Sublinieri

ArhimTihon

Sunt oameni care au venit in Biserica, insa o plac doar in parte. Treptat, de-a lungul anilor, au ajuns să constate un adevăr cumplit in străfundul sufletului lor: au un dispreţ profund faţă de Ortodoxie. O boală cumplită, a unui cinism trădător, incepe să domnească printre ei, asemenea nelegiuirii lui Ham (Facerea 9:20-27). Asta ii va molipsi si pe cei din jurul lor, intr-un fel sau altul”.

*

“Puterea vrăjmasului care creşte din ce in ce mai mult inlăuntrul Bisericii, printre creştinii care au devenit reci din punct de vedere duhovnicesc, este infinit mai primejdioasă decât orice forţă sau prigoană din afară”.

***

-familia-ortodoxa-nr-8-2013-10709

Din revista “Familia ortodoxa”, nr. 55/august 2013

Arhimandritul Tihon s-a botezat la vârsta deplinei cunoştinţe. In 1982, la scurtă vreme după ce a absolvise cursurile Academiei de Film, intr-o Uniune Sovietică făţiş prigonitoare a credinţei, şi a ales să intre in monahism, formându-se duhovniceşte pe seama Părintelui Ioan Krestiankin — marele duhovnic de la Mănăstirea Peşterilor din Pskov. La mănăstire, scrie el: „mi s-a deschis pe neaşteptate o lume nouă, de o neasemuită frumuseţe”.

Este in prezent egumenul Mănăstirii moscovite Sretenski şi directorul seminarului monahal de acolo. A avut un rol insemnat in reunificarea Bisericii Ruse din afara graniţelor cu Patriarhia Rusă, din 2007. A ajuns cunoscut in mediile ortodoxe de la noi pentru filmul documentarCăderea unui Imperiu — lecţia Bizanţului” (2008), cât şi pentru volumul apărut de curând la Editura Egumeniţa „Nesfinţii Sfinţi (declarat in 2012 de către Uniunea Scriitorilor ruşi „Cartea anului“).

m_sreten01bg

***

De vorba cu Arhimandritul Tihon (Sevkunov):

Adu-ţi aminte de dragostea ta dintâi!”  cf. Apocalipsa (2:4-5)

Ascultându-i pe Părinţi vorbind despre starea decăzută a creştinilor din zilele noastre, îi incuviinţăm, de cele mai multe ori aşezându-ne pe o poziţie acuzatoare, fără a bănui măcar – in autosuficienţa noastră – că, printre cei vizaţi “cel dintâi sunt eu. (I Timotei 1:15)

Pornind cu acest reper in lectura cuvintelor tari ale Părintelui Tihon ce urmează, vom avea şansa nu doar a ne pune un diagnostic sincer al lâncezelii care ne macină (căci „dacă am pierdut dorinţa de a-L inhăţa pe Dumnezeu, atunci avem motive serioase de ingrijorare“), ci mai ales, văzându-ne boala, să o putem tămădui, prin simpla redeşteptare in noi a gustului de Dumnezeu – numit in Scriptură “dragostea dintâi (A.S.)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Părinte Tihon, de ce ni se răceşte credinta? Cum de ne-am pierdut dragostea [si bucuria] pentru sfintele slujbe, pentru rugaciune […]?

– Odată, intr-o discuţie despre viaţa monahală, un părinte mi-a spus că cea mai mare problemă a monahismului contemporan este nehotărârea. S-ar putea spune, probabil, acelaşi lucru nu numai despre călugări, ci si despre mulţi dintre creştinii noştri din ziua de azi. Hotărarea, curajul si nobleţea duhovnicească care vine impreună cu ele sunt din ce in ce mai greu de aflat. Insă dacă oamenii ar inţelege cu toată fiinţa lor, in intreaga viaţă, că cel mai important lucru — indiferent de câte piedici sau ispite ar avea — este să mergi către Dumnezeu, sa-I fii credincios Lui, atunci nu s-ar mai clătina din credinţă atât de mult incat să o piardă. Criza credinţei despre care vorbiţi se vede mai ales la adolescenţii noştri. Copii de 8-9 ani merg la biserică si cântă în strană, uimindu-i si incantandu-i pe toţi in jurul lor. Insă când ajung pe la 14-16 ani, mulţi dintre ei — dacă nu majoritatea — nu mai vin la biserică.

– De ce se intamplă asta?

– Copiilor nu li se face cunoştinţă cu Dumnezeu. Bine, e drept, au fost familiarizaţi cu slujbele, cu rânduiala din biserică si cu vieţile sfinţilor povestite pe inţelesul lor. Insă cu Dumnezeu nimeni nu le-a facut cunoştinţă. Nu s-au intalnit niciodată cu El. Din pricina asta, părinţii, şcolile de Duminică şi — oricat de trist ar fi!preoţii le construiesc casa credinţei copilăriei pe nisip (Matei 7:26), iar nu pe piatra care este Hristos. Cum e posibil ca nişte copii să nu-L observe pe Dumnezeu, în ciuda tuturor eforturilor cât se poate de sincere ale adulţilor de-a le insufla credinţa? Cum e posibil să se ajungă la situaţia in care copiii sa nu-şi găsească inlăuntru puterea să-L vadă pe Mântuitorul Hristos in viaţa lor de copii si in Scriptură? Pentru a răspunde la această intrebare, trebuie să ridicăm inca o problemă legata de adulţi — şi care se reflectă in copiii noştri ca intr-o oglindă. Astfel de lucruri se intâmplă atunci când si părinţii, preoţii una invaţa si alta trăiesc. Asta este cea mai infricoşătoare lovitură pe care o poate suferi fragilitatea credintei din copilarie – o drama insuportabila pentru mintea sensibila a copiilor.

Imi vine in minte un caz anume. In 1990, la prima mea călătorie în Germania, am primit, spre marea mea surprindere, o lecţie bună de la un preot catolic. Am fost uimit de enoriaşii lui: erau tineri foarte curaţi, intre 16 şi 20 de ani, care se străduiau sincer să ducă o viaţă creştină. L-am intrebat pe preot cum reuşea să-i apere pe adolescenţi de presiunea agresivă a ispitelor si de mulţimea de distracţii cu care colegii lor din Occident sunt atât de obişnuiţi. S-a uitat la mine cu totul consternat. Apoi a rostit nişte vorbe care, în simplitatea si claritatea lor, pur şi simplu m-au copleşit — si regret foarte mult ca n-am auzit asta de la un preot ortodox: “Păi, ei, pur si simplu, Îl iubesc pe Hristos mai mult decât toate distracţiile astea!“.

– Si la noi e altă situaţie?

– Bineinţeles că nu! Slavă Domnului, avem şi noi o mulţime de exemple strălucite. In Seminarul nostru de la Sretenski văd mereu tineri deosebit de curaţi şi de sinceri — deşi, sigur, mai sunt si ispite de tot felul. Aşa e viaţa.

 „Caută-L pe Dumnezeu cu orice preţ — cu incapaţânare şi tenacitate!”

– Dar aceştia sunt adolescenti. Ce ne puteţi spune despre adulţii care vin la biserică?

– Nu-i nici o diferenţă. Si în cazul adulţilor se intâmplă acelaşi lucru. Şi noi ne rănim unii pe alţii (in cazul acesta, „cei mici” despre care vorbeşte Mântuitorul nu sunt neapărat copiii, ca varstă), prin credinţa noastră căldicică, prin incălcările noastre cu bună-ştiinţă ale poruncilor Evangheliei, prin vieţile noastre lipsite de curăţie. Incet-incet, oamenii incep să creadă că un creştin poate ducă viaţa cum îi convine. Când se ajunge aici, cei care au venit la credinţă la vârsta matură işi pierd treptat interesul pentru viaţa duhovnicească; ajung să fie obosiţi de toate lucrurile astea. Nu au o comuniune reală cu Dumnezeu, ceea ce inseamnă că nu au viaţă in duh. In primii trei-patru ani de credintă, Ortodoxia e interesantă; noua viată e captivantă şi eşti copleşit de un val de impresii noi. Dar apoi toate devin rutină. Probabil asta seamănă cu viata de familie. Pe măsură ce trece timpul, trebuie să facem eforturi si să răbdăm — şi să ne răbdăm pe noi, în primul rând. E, intr-adevăr, greu. Oamenii care vin la credintă, să zicem, la 25 de ani, mai au incă in faţă 50 de ani de astfel de eforturi. Aşa a fost dintotdeauna; nu trebuie să ne mirăm. Uscăciunea aceasta este, de regulă, o etapă de neocolit în viaţa duhovnicească. Sfântul Teofan Zăvorâtul, de pildă, a scris multe lucruri interesante pe tema asta. Partea asta de „drum” este o „pustie” prin care omul trebuie să treacă. Din păcate, nu toţi fraţii si surorile noastre reuşesc să o depăşească. Sunt si unii care se impotmolesc definitiv — şi cu multă plăcere — in aceste nisipuri sterpe. Poate fi cumplit de greu sa-i tragi afară!

– Cum ajunge să se instaleze această uscăciune? Cineva face tot ceea ce trebuie sa faca: se spovedeşte, mărturisind toate lucrurile care ştie că se numesc „păcate”; face pravila de rugăciune; se apropie de potirul Sfintei Impărtăşanii —si cu cat face aceste lucruri, cu atat simte că toate sunt doar formalism, iar toate acţiunile lui de a „citi”, de a „sta” la slujbe si a se „spovedi” devin din ce in ce mai mecanice. Ce-i de făcut in situaţia asta?

In Sfânta Scriptură se spune foarte lămurit cum să-ţi readuci sufletul la viaţă, cum să ţi-l faci din nou tânăr si viu: „Căutaţi-L pe Domnul, şi va viia sufletul vostru (Psalm 68:33). Caută-L pe Dumnezeu cu orice preţ — cu incăpăţânare si tenacitate! Si atunci fagăduinţa Domnului Iisus Hristos se va implini: „Căutaţi si veţi afla” (Matei 7:7; Luca 11:9)• Dar dacă nu-L mai căutăm pe Dumnezeu, dacă s-a pierdut setea după Dumnezeu, dacă s-a pierdut dorinţa de a-L inhăţa pe Dumnezeu, atunci avem motive serioase de ingrijorare. Trebuie să folosim orice mijloc posibil pentru a trezi în sufletul nostru această dorinţă. Fără de ea, nu putem dobândi nimic bun. Sau, in cel mai bun caz, va trebui să aşteptăm — aşa cum aştepţi ploaia izbăvitoare pe un pământ uscat — să fim trecuţi prin incercări extraordinare, prin boli, dureri adânci si ispite.

Acolo stau nişte nevoitori extraordinari la etajul 8 sau 12, intr-un bloc!

– Dar e posibil pentru un mirean să trăiască la o asemenea măsură?

– Pentru mireni? Da, sigur că da, e posibil chiar si pentru mireni. După cum spunea Părintele Ioan Krestiankin, in vremurile noastre creştinii puternici se mântuiesc in lume, iar cei slabi in mănăstiri. Când asculţi oamenii la spovedanie şi stai de vorbă cu credincioşii, iţi, dai seama ce nevoitori uimitori sunt printre mireni — şi la o asemenea măsură, incat noi, cei care ne numim monahi, avem de invăţat de la ei. Imi aduc aminte cum, pe la mijlocul anilor 80, mă plimbam odată prin Mănăstirea Pskov cu Părintele Ioan Krestiankin. Dintr-o dată, un tânăr agitat a alergat spre părinte şi a inceput să se vaite în gura mare: “Părinte! Moscova e un oraş ingrozitor! Un nou Babilon! Oamenii sunt fără-de-Dumnezeu si cumpliţi!“. La care Părintele Ioan i-a astupat gura cu mâna si i-a spus cu asprime: “Ce vorbeşti?… La Moscova se săvârşesc in fiecare zi patruzeci de Dumnezeieşti Liturghii, in patruzeci de biserici! Acolo stau nişte nevoitori extraordinari, neştiuţi de lume, undeva, la etajul 8 sau 12, intr-un bloc! Adevăraţi sfinţi, cum nici măcar nu poţi să-ţi inchipui dumneata!“. Am rămas uimit la vremea respectivă, pentru că eram obişnuit să cred că toţi nevoitorii trăiau numai in mănăstiri de prin pustie, din Solovki sau Egipt. Şi astăzi eu insumi văd, cu adevărat, nevoitori uimitori: simpli mireni, de la care am de invătat şi care mă ajută la mântuire, smerindu-mă, oameni care-mi dovedesc că poti să duci o viată cu adevărat nevoitoare creştinească în vremurile noastre.

– Ce inseamnă această „viaţă creştineasca“?

Implinirea poruncii lui Hristos de a-L iubi pe Dumnezeu si pe aproapele. Şi sunt oameni obişnuiti: femei, tineri, tinere, adulti. Nici nu mai vorbesc despre bunici — ei tin nişte pravile de rugăciune care, sincer vorbind, l-ar ruşina pană si pe un călugăr. Mai mult, tin aceste pravile cu statornicie, de zeci de ani de zile — si cu siguranta absolută că nu fac nimic deosebit! De pildă, ştiu o femeie care citeşte un anumit număr de catisme pentru fiul ei mai mare; apoi un număr pentru cel mijlociu; apoi un alt număr pentru fiica ei cea mai mică. Apoi spune Rugăciunea lui Iisus de 1.500 de ori, doar ca să-şi simtă starea de păcătoşenie măcar un pic. Apoi incă nişte rugăciuni de mijlocire pentru altii, si un acatist — cum s-ar putea fără acatist?… Vă vorbesc aici de pravila reală a unei credincioase pe care o cunosc. Asemenea nevoitori — bărbati si femei — sunt nenumărati! Şi, pe langă ceea ce fac, mai au si de lucru: merg la cumpărături, spală, calcă rufe, işi cresc copiii si nepotii. Şi nici nu se mândresc, nici nu se slăvesc in deşert; nu se gandesc in nici un fel la propria persoană si sunt gata in orice clipă să-şi slujeasca aproapele. Simpla prezentă alături a unor astfel de oameni te ajutâ extraordinar de mult să capeti nădejde si hotărare.

„E în interesul nostru sa ne apăram propria trândăvie”

– Dar, bine, adevăratul creştinism nu insearnnă să stai si să citeşti rugăciuni…

Bineinteles, nu să stai si să citeşti rugăciuni — ci mai degrabă să ai o rugăciune ca o comuniune vie cu Dumnezeu! Trebuie să inţelegem, pur si simplu, că pot exista multe feluri de rugăciune. Sfinţii Părinţi aveau simţirea că viaţa duhovnicească este dată de calitatea si curăţia rugăciunii. Dar, se inţelege de la sine, dacă cineva are impresia că se roagă, dar în acelaşi timp este mânios si nu are dragoste pentru aproapele, atunci nu poţi decat să-i plângi de milă. Ştiţi… poate oi fi eu norocos, dar de mult n-am mai intâlnit astfel de oameni.

Sunt multe exemple de tineri care slujesc in biserică, dar nu-şi ajută familiile in nici un fel.

– Ei bine, i se mai intâmplă câte unuia se adâncească în viaţa duhovnicească si să se indrepte către un ţel măreţ, si in acelaşi timp să calce peste bieţii lui apropiaţi. Pentru asta există părintele duhovnic. Vine un moment, vine o nenorocire, in cele din urmă, vine o cădere. Dar n-aş vrea să vorbesc despre asemenea cazuri triste ca şi cum ar fi norma zilelor noastre. Mă gândesc mai degrabă la ele ca la o boală a copilăriei. Mulţi au avut varicelă, dar puţini au rămas cu urme pe faţă.

– Dar astăzi se vorbeşte tocmai despre asemenea cazuri…

Intr-un anume fel, in ziua de azi a devenit „de bon ton” in mediile ortodoxe să spui că cineva se roagă „peste măsură”: işi face pravila, canoanele si catismele — pur si simplu, e „prea” evlavios. Ca si cum i s-ar pune un diagnostic. Insă noi ne asumăm acest rol de judecători nu pentru că am suferi de un exces de discernământ duhovnicesc, ci mai degrabă dintr-o lipsă de credinţă; din lenea noastră, din iubirea de sine. Pentru că, nu-i aşa?, e in interesul nostru să ne apărăm propria trândăvie, aşa că ne zugrăvim cu bună-ştiinţă asemenea chipuri, cam ca Ferapont din „Fraţii Karamazov” — vă aduceţi aminte că in romanul lui Dostoievski e descris un nevoitor de un pseudo-ascetism crud si neinţelept.

Sa ştiţi că există un pericol real in râvna aceasta cu care accentuăm si exagerăm asemenea cazuri nesănătoase, folosind astfel aceste exemple pentru a incepe — insesizabil pentru noi inşine — să ne apărăm propria neglijenţă si credinţă căldicică. In biserici a ajuns ceva foarte obişnuit să circule de la un om la altul stereotipuri răutăcioase şi periculos de generalizante:Dacă femeile merg la biserică, sunt nişte baborniţe nenorocite; dacă sunt tineri, inseamnă că au probleme cu nervii; dacă sunt adulţi, înseamnă că sunt nişte rataţi; dacă slujesc in altar, înseamnă că şi-au lăsat de izbelişte familiile ca să fie in biserică; dacă sunt monahi, inseamnă că sunt lacomi de avere şi hulitori“.

– Dar uneori chiar aşa este…

– Cine-ar putea spune că nu-i aşa? Dar de ce să incerci să te convingi pe tine si pe cei din jur, cu o stăruinţă demnă de-o cauză mai bună, ca situaţia asta este generala in Biserica noastră?…

„Cinismul şi creştinismul sunt incompatibile”

– Am făcut odată un „tur” al forumurilor ortodoxe de pe Internet şi pur si simplu nu mi-a venit să cred când am văzut maliţiozitatea cinică pe care unii ortodocşi — care se mai consideră foarte invăţaţi in problemele bisericeşti — o manifestă nu numai faţă de clerici (pentru care nu au nici un pic de cinstire), dar chiar si faţă de mirenii cei mai evlavioşi.

– Ei le spun „ortoțicniţi”…

– Mi-e teamă că astfel de expresii nu au apărut de nicăieri; s-au născut chiar in sănul mediului ortodox, pentru că numai unii „dintr-ai noştri” puteau să arunce asemenea zeflemele ascuţite. Insă, indiferent de unde-ar fi venit, au fost adoptate cu entuziasm de-ai noştri. Si acesta e un fenomen cu adevărat tulburător în comunitatea noastră creştină. Mai mult: incepem, puţin câte puţin, să ne privim atât pe noi inşine, cât şi pe cei din jurul nostru prin prisma unor astfel de notiuni peiorative.

Un astfel de cinism, de fapt, işi are originea in insăşi boala aceasta a credinţei căldicele, care i-a molipsit pe creştini incă de pe vremea Bisericii din Laodiceea (Apoc 3:15-16). Puterea vrăjmasului care creşte din ce in ce mai mult inlăuntrul Bisericii, printre creştinii care au devenit reci din punct de vedere duhovnicesc, este infinit mai primejdioasă decât orice forţă sau prigoană din afară.

Când se adună oameni din generaţia mai in vârstă, de multe ori spun: „Ce bine era in anii ’60 şi ’70! Ce credinţă era pe-atunci!”. Noi vorbim aşa nu numai pentru că incepem să imbâtrânim, să bombănim, ci pentru că chiar aşa stăteau lucrurile. Pe vremea aceea exista o opoziţie din afară faţă de Biserică, din partea statului, insă noi eram uniţi şi ne pretuiam unul pe altul. Termenul de „orto-ţicniţi” nu putea veni, pe vremea aceea, decât din tabăra vrăjmaşă. Un ortodox n-ar fi folosit, si n-ar fi repetat niciodată asemenea cuvinte. Insă acum le auzim in mediile bisericeşti, iar cei care le rostesc le aruncă cu mândrie!

Sunt oameni care au venit in Biserica, insa o plac doar in parte. Treptat, de-a lungul anilor, au ajuns să constate un adevăr cumplit in străfundul sufletului lor: au un dispreţ profund faţă de Ortodoxie. O boală cumplită, a unui cinism trădător, incepe să domnească printre ei, asemenea nelegiuirii lui Ham (Facerea 9:20-27). Asta ii va molipsi si pe cei din jurul lor, intr-un fel sau altul. La urma urmelor, noi chiar suntem un singur Trup — Biserica — şi, de aceea, trebuie să i se pună cumva stavilă acestei boli.

Nu ne mai rămâne decat să ne amintim de cuvintele Sfântului Ignatie Briancianinov, care spunea:Apostazia este ingăduită de Dumnezeu: să nu incerci să o opreşti cu mâna ta slabă“. Insă mai departe spune: Trage-te de-o parte şi păzeşte-te tu insuţi de ea nu să fii cinic.

– De ce nu? La urma urmei, judecaţile cinice pot, uneori, sa fie foarte la obiect…

– Unii nevoitori ar putea spune nişte lucruri foarte aspre, cum făcea Sfântul Leonid de la Optina. Chiar si astăzi, la Moscova, avem un protoiereu care e capabil de glume atât de inteligente, incat e bine să fii atent ca să nu te prindă pe picior greşit. Insă nimănui nu i-ar trece prin cap să spună că e cinic, pentru că nu este răutate in glumele sfintiei sale.
O remarcă gravă si plină de spirit, atunci când o persoană care se comportă prosteşte sau fără ruşine trebuie pusă la punct, sau când vrei protejezi pe cineva de un entuziasm excesiv, poate fi chiar de folos. Insă cinismul şi creştinismul sunt incompatibile. Baza cinismului — oricât ar incerca să aducă indreptătiri! — nu poate fi decat un singur lucru: necredinţa.

“Cinismul este foarte adesea boala Ortodoxiei «profesioniste»”

Odată mi s-a intâmplat să pun aceeaşi intrebare unor nevoitori, Părintelui Ioan Krestiankin şi Părintelui Nicolae Gurianov:

Care e boala de care suferim cel mai mult in viaţa bisericească a zilelor noastre?“. Părintele Ioan mi-a răspuns imediat: „Necredinta!“. Am fost uluit: „Cum aşa? Dar preoţii?…“. Părintele Ioan mi-a răspuns din nou: „La fel si pentru preoti: necredinţa!.

Mai tarziu l-am vizitat pe Părintele Nicolae Gurianov, care, independent de Părintele Ioan, mi-a răspuns acelaşi lucru:

Necredinţa“.

Oamenii nu-şi mai dau seama că si-au pierdut credinta. Cinicii au intrat in Biserică: trăiesc in ea, s-au obişnuit cu ea si nu ţin neapărat s-o părăsească, de vreme ce totul le-a devenit atât de familiar. Si cum se vede situaţia asta din afară? Cinismul este foarte adesea boala Ortodoxiei „profesioniste”.

– Când am citit memoriile lui Nesterov, ma trezeam gândindu-mă că astazi ar fi luat peste picior. De exemplu: „Mama s-a dus paraclisul Ivironului. Poseta ei, in care avea bani, i-a fost furată; dar bine că a reusit să se inchine la icoană”. Toată lumea ar spune imediat: „Uite, o orto-ţicnită!…

-Acum douăzeci de ani, am fi spus despre o asemenea persoană: „Doamne, ce credinţă! Ce frumos!“. Insă propăşirea credinţei ortodoxe a ajuns astăzi o provocare deloc mică pentru creştini. Amintiţi-vă cuvintele din Apocalipsă:

Fiindcă tu zici: Sunt bogat m-am imbogăţit şi de nimic nu am lipsă! Si, nu stii ca tu esti cel ticălos vrednic de plâns, sărac şi orb şi gol! (Apoc. 3:17).

Am devenit săraci in credinţă şi, din cauza asta, mulţi se satură de gândul de-a fi ortodox doar uitându-se la noi. Continuă să fie ortodocşi din inerţie, datorită „dragostei celei dintâi“: mai ţin incă minte cât de mult au dobândit în Biserică si mai nădăjduiesc incă să primească harul.

– Parinte, cum sa facem sa ne indreptam viata noastra duhovniceasca?

– Cea mai mare bucurie in viaţa duhovnicească este să descoperi mereu ceva nou. Poartă in minte bucuria cu care te-ai trezit Duminică dimineată ca să te duci la Liturghie; nesaţul cu care ai citit din Sfinţii Părinţi, descoperind tot timpul ceva nou. Dacă Evanghelia nu ne mai arată nimic nou, asta nu inseamnă decât că noi suntem cei care ne-am inchis şi nu mai lăsăm să ne fie arătat nimic nou. Purtaţi in minte cuvintele lui Hristos, adresate Bisericii din Efes: Adu-ţi aminte dragostea ta cea dintâi (cf: Apoc. 2:4-5).

Interviu realizat de Anna Danilova, redactor-şef la PravMir.ru

Traducere de Mihaela Mihăilă

archimandrite-tikhon-shevkunov

Legaturi:

***


Categorii

Arhimandritul Tihon Șevkunov, Despre inselare, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pentru tineri, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

54 Commentarii la “ARHIMANDRITUL TIHON: “Adu-ti aminte de dragostea ta dintai!”. Interviu exploziv despre OBOSEALA DE VIATA DUHOVNICEASCA, NECREDINTA “CREDINCIOSILOR” SI… CINISMUL ORTODOCSILOR “PROFESIONISTI”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PREDICI AUDIO la Vindecarea lunaticului despre FELURILE DE NECREDINTA ASCUNSE SUB CHIPUL CREDINTEI si despre lucrarea ascunsa a vrajmasului prin superstitii, horoscoape, prin increderea noastra in semne exterioare facile -
  2. Pingback: Mitropolitul cipriot Atanasie despre BOALA… SLUGII VICLENE: “Cum este cu putinta sa te rogi si sa fii plin de fiere fata de semenul tau? Se poate sa nu mananc mancare cu untdelemn, dar sa-l mananc pe fratele de dimineata pana noaptea. TU, CARE
  3. Pingback: PARINTELE ARSENIE de la MAN. CORNU in “Familia ortodoxa” despre PARTASIA VIE CU DUMNEZEU, RASTIGNIREA IUBIRII DE SINE si ASTEPTAREA INVIERII: “Suntem meniti pentru o alta viata, dar ne legam de viata asta. Vor fi razboaie, dar sa nu ne c
  4. Pingback: SA FIM ATENTI LA CHEMARILE LUI DUMNEZEU DIN VIATA NOASTRA! Predica (si audio) a parintelui NICHIFOR HORIA la Evanghelia tanarului bogat (2014) -
  5. Pingback: CUVIOASA PARASCHEVA, sfanta care ne invata CAND SI CUM TREBUIE SA SLUJIM SI SA NE DARUIM LUI DUMNEZEU. Predici audio ale Ierom. Irineu si Pr. Ciprian Negreanu (Cluj): pilda celor 10 fecioare si INSELAREA AMANARII -
  6. Pingback: Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA VINDECARII DEMONIZATILOR DIN GADARA (a cincea dupa Rusalii): AI CUI FII SUNTEM, AL CUI CHIP PURTAM si ce stapan chemam prin FAPTELE vietii noastre? -
  7. Pingback: PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX despre infricosata lucrare, suferinta si jertfa a PREOTIEI traite in adevar, despre MANGAIERE SI MUSTRARE LA SPOVEDANIE, despre DEPASIREA NEPUTINTEI DE A NE RUGA, INFRUNTAREA MORTII si multe altele -
  8. Pingback: “De ce oare talharii se aduna imprejurul Bisericii si o batjocoresc?” PENTRU CA NU NE MAI DOARE SI NU MAI APARAM BISERICA ATUNCI CAND ESTE TERFELITA, “pentru ca nu ne mai identificam cu ai nostri“ (PREDICA AUDIO) -
  9. Pingback: CUVINTE LA ANUL NOU ale Sfantului Inochentie al Penzei: “Un an nou: sa incepem, asadar, o viata noua! Sa nu va potriviti cu acest veac!” -
  10. Pingback: Viata si invataturile unui sfant al zilelor noastre, CUVIOSUL NIKON VOROBIOV, luptator impotriva MANIERISMULUI si FORMALISMULUI RELIGIOS FARISEIC si invatator cu putere al SMERENIEI AUTENTICE: “temandu‑se de cinstirea ieftina a poporului, care cau
  11. Muțumim pentru traducerea interviului 🙂

  12. @ ANGELA:

    Nu noua, noi doar am preluat.

  13. Pingback: MARTURIA UNEI TINERE din zilele noastre despe INTALNIREA VIE CU HRISTOS: “Ma simteam singura, aveam nevoie de dragostea cuiva si asteptam un baiat, dar cand L-am cunoscut pe Dumnezeu, am inteles că El era Mirele asteptat” | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Schiarhimandritul Ioachim Parr despre AROGANTA CREDINCIOSILOR CARE SI-AU LUAT IN “PROPRIETATE” ORTODOXIA: “Ne pur­tam ca si cum Evanghelia ne-ar apartine noua. Luam sfintenia si socotim ca ea este a noastra. Aceasta este tragedia Biseri
  15. Pingback: ZIUA CAND SE TERMINA PIESA DE TEATRU, SE ARUNCA MASTILE SI SE ARATA ADEVARUL DESPRE FIECARE: “Nu‑mi judeca dupa cele dinafara ale omului, ci dupa cele dinauntru…”. CINE ESTE OM si cine lup, leu sau naparca? | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: STARILE INTERMEDIARE IN VIATA DUHOVNICEASCA: “Cand duhul necurat a iesit din om…” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: CUM NE TRAIM RELATIA CU HRISTOS? Crestinul intre chemarea de a fi “FAPTURA NOUA” si SCLAVIA SUPERSTITIILOR (NEO)PAGANE sau a FORMELOR FARA FOND: “Să nu fim automate de rugăciune sau de viaţă religioasă, ci să fim flăcări vii, lum
  18. Pingback: “ADU-TI AMINTE DE DRAGOSTEA CEA DINTAI” – Parintele Zaharia despre “AVENTURA” CREDINTEI si ETAPELE LUCRARII LUI DUMNEZEU cu noi si in noi (I) | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: “DRAGOSTEA CEA DINTÂI” (III) – prima întâlnire a sufletului cu Domnul Său, prin cercetarea tainică a harului. CUM SE ARATĂ ÎN VIAȚA NOASTRĂ DUMNEZEUL CEL VIU: “Cu adevărat, uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul şi c
  20. Doamne ajuta ! acum am descoperit acest set pt inceput atat .osa urmaresc .ma intereseaza. imiplace mult sant multe lucruri de invatat in viata duhovniceasca , Si duhovnici care sa te calauzeasca prea putini,sau nu-i stim.

  21. Pingback: “DRAGOSTEA CEA DINTÂI” – prima întâlnire a sufletului cu Domnul Său, prin cercetarea tainică a harului. CUM SE ARATĂ ÎN VIAȚA NOASTRĂ DUMNEZEUL CEL VIU: “Cu adevărat, uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul şi chipul
  22. Pingback: SUTASUL si SIMTAMANTUL PROFUND AL NEINSEMNATATII PROPRII: “Nu ne mântuim numai pentru că suntem creştini ortodocşi şi susţinem aceasta în mod intelectual. Luaţi aminte, voi credincioşii, care CREDEȚI CĂ SUNTEȚI DEJA MÂNTUIȚI… Ca
  23. Pingback: DIN SCRISORILE PARINTELUI IOAN KRESTIANKIN – “Povatuiri pe drumul crucii” vietii in lume, in familie: “Fara Dumnezeu nu este si nu poate fi pace in inima” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: Parintele Rafail Noica despre NESIMTIREA DUHOVNICEASCA, simturile duhovnicesti, CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU, taierea voii si TAINA ASCULTARII (audio si text) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate