Articole cu eticheta (tag): crestinism

Nici nu se aude această frază când vine vorba de locul de muncă – adică: Mă voi abține de la a obține un venit, deoarece riscul pentru sănătatea mea este prea mare. Mă voi întoarce la muncă când va fi din nou lipsit de pericol. Nu, se pare că doar bisericile sunt supuse acestui nivel unic de pericol – la fel cum au făcut-o în prima parte a acestui an, făcându-le mai riscante decât transportul public și magazinele cu mărfuri la reduceri la un loc. Adevărul este că, în actualul climat de nebunie, mulți creștini ortodocși nu numai ca au deviat de la măsurile de siguranță realiste la isteria socială, ci au găsit și isteria socială ca fiind cea mai convenabilă acoperire pentru a evita orice lucru incomod sau dificil. Trebuie să vizitezi o rudă? Nu până nu va fi din nou în siguranță. Trebuie să termini o treabă dificilă? Nu până nu va fi din nou în siguranță. Dar ce zici să te întorci la biserică în fiecare duminică dimineață …?

dacă vrei să respecți rezoluția 99, în calitate de lider religios sau profesor sau consilier psihologic, ești obligat nu doar să nu apelezi la terapie, ci și să validezi pretențiile persoanelor LGBT. Să le îmbrățișezi, să spui alături de ei că homosexualitatea e naturală și că un bărbos e „doamnă” dacă așa pretinde că se simte. Orice altă atitudine va fi considerată, ca și în cazul medicului de mai sus, incompatibilă cu demnitatea umană. Adică  împotriva legii. 

Este o greșeală ca Biserica să încerce să se țină de vechile tradiții sau să dea răspunsuri clare pentru orice, a spus papa Francisc recent, conform Breitbart. Iisus a omis în mod intenționat să spună ucenicilor săi prea multe lucruri, astfel încât Biserica să învețe să renunțe la dorința de claritate și ordine, a spus papa Francisc participanților la a 21-a întâlnire generală a Caritas Internationalis.  

Odată cu Notre Dame se mistuie și Fiica cea Mare a Bisericii, Franța. O Franță care se neagă furios și își neagă nimicitor creștinismul, de peste 200 de ani. Arde Catedrala Notre Dame. Franța care și-a renegat și și-a pierdut sufletul creștin. Acum își pierde și trupul. Sau poate că, cine știe, acesta este felul catedralei Notre Dame de a lumina, pentru ultima oară, o țară care de 200 de ani nu mai asculta glasul apostolic al bisericii.

Realitatea e că în viața de zi cu zi, concret, a devenit mai degrabă o problemă să fii creștin în România. Deja se simte o reacție de respingere din partea multora când te identifici creștin. E cool să fii ateu. 

Posturile mainstream, cum ar fi BBC, ca și marile universtități, tind să împingă conservatorismul la periferia dezbaterilor și a gândirii, sau chiar să presupună că a fost înfrânt și nici măcar nu mai există. Aceasta este o strategie mult mai subtilă decât cenzura, iar pentru că este mai puțin scandaloasă este mult mai eficientă. Dar indivizii fără putere, nu jurnaliștii și profesorii universitari, ci învățătorii și asistentele care lucrează în sectorul de stat trebuie să fie foarte atenți la ceea ce spun sau își vor pierde locurile de muncă, ceea ce înseamnă represiune. În zilele noastre avem șomaj în loc de Gulag. Fără îndoială că este într-un fel o îmbunătățire, deoarece lipsa unui loc de muncă este mai puțin dură decât o închisoare fără doar și poate, dar tot reușește să le țină gurile oamenilor închise. Iar oamenii nu protestează față de acest fapt.

Prima teză ar fi că fiecare ţară europeană are dreptul de a-şi apăra cultura creştină şi de a respinge ideologia multiculturalismului. Totodată, fiecare ţară are dreptul de a apăra modelul familiei tradiţionale şi să declare că „fiecare copil are dreptul la o mamă şi la un tată”, a transmis Viktor Orbán.

Membrii Comisiei din Colorado au aratat, conform verdictului, ca credintele religioase “sunt mai putin decat binevenite in comunitatea de afaceri din Colorado”. “Tratarea cazului dlui Phillips de catre Comisia Drepturilor Civile contine elemente de clara si nepermisa ostilitate fata de credintele religioase sincere care au motivat obiectiile sale”, mai spune Curtea. 

Ce contează că violenţa politică şi socială este explicit predicată de Marx, ce contează că formula „dictatura proletariatului” îi aparţine şi înseamnă exact asta – violenţa organizată de clasă. Ce contează 20 de milioane de oameni ucişi în URSS, 65 de milioane în China, peste 2 milioane în Europa de Est, alte 2 milioane în Coreea de Nord, jumătate din Cambodgia, 4 milioane de morţi în America de Sud şi în Africa – sunt, nu-i aşa, doar „victime colaterale” ale găsirii căii bune de a pune în aplicare teoria lui Marx. Poate va reuşi dl Jean Claude Juncker să o pună în aplicare, în sfârşit, aşa cum trebuia, pornind de la instituţia pe care o conduce?

Patriarhul Bulgariei a luat atitudine, arătând clar că “sub pretextul protejării femeilor si copiilor” (Conventia de la Istanbul are drept titlu combaterea violentei), aceste dispoziții despart noțiunea de gen de sexul biologic, ideologia de gen fiind “străină de limbajul si mentalitatea tării”. La noi insă, tocmai faptul ca a devenit obligatorie prin normativizarea ei – adică aducerea ei in norma juridica – începe sa ne transforme viețile: nu mai avem voie sa spunem ce gândim despre ce credem noi că este genul, nu mai avem voie sa păstrăm cultura si mentalitatea tării, nu mai avem voie să ne împotrivim in absolut niciun fel acestei ideologii pentru că deja sunt instruite si autoritățile publice in sensul sancțiunilor care urmează a ne fi aplicate. Avem cunoștință de toate acestea? Înțelegem implicațiile lor asupra vieților noastre?

Am văzut că oamenii nu mai ştiu să discute. Ori se închid în tăcerea lor, ori se ceartă. Suferinţele îl fac pe om necomunicativ. Eu nu spun că toate acestea vor dispărea; dar dacă ai o credinţă vie în Dumnezeu, poţi să le iei altfel, să le stăpâneşti. Prin credinţă chiar datoria faţă de patrie ţi-o îndeplineşti mai tare. Eu ştiu că de nimic nu s-au temut comuniştii mai mult decât de credinţa oamenilor în Hristos. Ei înţelegeau mai bine decât toţi că un om credincios este un rob mai puţin. Dacă ei au propovăduit ateismul, a fost pentru că numai aşa puteau să scoată pe oameni de sub cea mai puternică protecţie.

Falsa Europă este utopică şi tiranică. Campionii falsei Europe sunt vrăjiţi de superstiţia progresului inevitabil. Cred că Istoria este de partea lor, iar această credinţă îi face aroganţi şi dispreţuitori, incapabili să mai recunoască defectele lumii la care pun umărul, o lume în care nu mai există naţiuni şi culturi. În plus, aceştia ignoră adevăratul izvor al virtuţilor umane pe care le preţuiesc – la fel ca şi noi. Ei ignoră sau chiar resping rădăcinile creştine ale Europei. Şi sunt extrem de atenţi să nu-i ofenseze pe musulmani, despre care îşi închipuie că vor adopta cu bucurie perspectiva lor seculară şi multiculturală. Năpădită de prejudecăţi, superstiţie şi ignoranţă şi orbită de viziunea înfumurată şi plină de sine a unui viitor utopic, falsa Europă înăbuşă în mod automat orice dezacord. Ceea ce se face, desigur, în numele libertăţii şi toleranţei.

Astăzi, într-o societate unde se presupune că există libertate de exprimare, dacă politicienii vor să le ia vocea criticilor lor, nu trebuie decât să îi acuze că lucrează pentru Kremlin sau că au legături dubioase cu Rusia. Asta mi s-a întâmplat mie și asta li se întâmplă și politicienilor și jurnaliștilor importanți din SUA, Franța sau Germania. Dacă nu ești de acord cu politicile multiculturale din Europa, atunci ești etichetat ca fiind agent al Rusiei. Ceea ce e de fapt o formă de asasinare a carierei politice sau a reputației. Se tem extrem de mult de ascensiunea a ceea ce politicienii de stânga numesc „populism”, care pune în pericol existența iubitei lor Uniuni Europene. Iar în acest an, miza este mare din cauza alegerilor din Franța și Germania. Așa că apelează la acest tip de tactici pentru a reprima orice disident.

Evanghelia nu propovăduieşte însă o iubire siropoasă şi fără discernământ. Oare Sfântul Ioan Botezătorul nu a dat dovadă de iubire sau a jignit cumva pe fariseii şi saducheii care veneau la el să fie botezaţi, întâmpinându-i cu aceste cuvinte aspre: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?” (Matei 3, 7)? Nu cumva le-a atras atenţia, prin aceste cuvinte aparent dure, că gestul lor era unul formal, iar în inima lor nu era o pocăinţă sinceră? Poate aşa, măcar unii dintre ei să se fi trezit, să-şi fi dezmorţit conştiinţa. Nu cumva Mântuitorul avea un discurs politic incorect atunci când îi numea pe unii dintre „fariseii şi cărturarii făţarnici” (v. Matei 23, 13-33) cu apelative precum: „călăuze oarbe”, „nebuni şi orbi”, „şerpi, pui de vipere” ori „neam viclean şi desfrânat” (Matei 12, 39)?

”Opriți odată construcția de biserici, terminați cu îndoctrinarea religioasă în școli!”. Pentru ei devenisem exponentul unui sistem pe care-l vroiau îngropat. N-a contat nicio clipă că eram cam de vârsta lor, din aceeași generație. Eram vinovat de intoleranță, de obscurantism, de ignoranță. Până și de inchiziție mă făceam vinovat în ochii lor. Eu și, odată cu mine, tot clerul.

Potrivit aceluiaşi studiu, suntem pe locul 17 în topul 20 mondial al naţiunilor cu cei mai mulţi emigranţi, cu 3,4 milioane de oameni plecaţi. Statisticile ONU sunt cu mult mai mici decât în realitate, având în vedere că numai în Italia și Spania sunt în fiecare peste un milion de români. În realitate sunt plecați poate dublu.

Evanghelia acestei duminici este un duş rece pentru oricine crede că viaţa aceasta trebuie să fie una presărată cu petale de trandafiri, una de huzur şi satisfacere a oricărui chef. Părintele Micu arată că, prin această prismă strâmbă, „biserica însăşi e văzută uneori ca o ‘cooperativă’ ce prestează diferite servicii, o instituţie menită să ne ofere mângâiere, sănătate şi belşug.” De aceea, comentează pr. Micu, este şocant să afli că nu ţi se dă „nici o asigurare pentru ACEASTĂ viaţă: că vom trăi sănătoşi, mult şi bine, înconjuraţi de dragoste şi trataţi cu respect. Dimpotrivă, Hristos ne spune că a-L urma înseamnă adesea neînţelegere, suferinţă, prigoană.” Prigoană şi suferinţă de care El însuşi a avut parte de la această lume, „care nu L-a suportat, aşa cum întunericul nu suportă lumina care îl destramă”.

Incidentele sau articolele denigratoare consemnate au avut loc sau au fost publicate în preajma marilor sărbători ortodoxe. Unul dintre cele mai grave incidente înregistrate în anul 2015 a fost uciderea unui preot din Ucraina. Un caz similar a avut loc şi în Rusia, în districtul Puzevo Buturlinovsky din regiunea Voronezh, când un tânăr a intrat într-o biserică pentru a discuta cu preotul despre renovarea acesteia şi l-a ucis. De asemenea, o atitudine agresivă împotriva creştinilor ortodocşi a fost înregistrată în Kosovo şi Croaţia.

Teoria genului care se răspândește azi însemnă să spui ”Pentru ca acești oameni să-și găsească locul, trebuie distrusă structura psihică a oamenilor care-și găseau firesc locul ca bărbați, ca femei și ca heterosexuali.” Aici e perversiunea. Adică vedeți bine cum din nou, în numele eliberării unui număr mic de oameni – dar întotdeauna merită să te ocupi de oameni, chiar dacă nu sunt numeroși – majoritatea va fi asuprită și, ca și în comunism, este o răsturnare perversă.

Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre scopurile principale ale creării omului. Omul nu este creat numai pentru el singur, el este creat pentru întreaga umanitate. Pentru că tragedia întregii umanități trebuie trăită ca pe propria noastră nenorocire. Noi purtăm o răspundere și pentru cel care este lângă noi.

Participarea Bisericii Ortodoxe in Consiliul Mondial al Bisericilor, ca membru si nu ca observator, este o cauza de ingrijorare. Pentru ca nu imi pot imagina pe Sfantul Atanasie cel Mare si Sfantul Vasile cel Mare luand parte la un consiliul al arienilor, eunomienilor sau macedonienilor din vremea lor. Nici nu imi pot imagina pe Sfantul Grigorie Palama alaturandu-se unui consiliu din care facea parte Varlaam, Achindin, Gregoras si sustinatorii lor pentru a aborda diferite probleme sociale ale vremii lor.

Așa cum am sugerat deja, nu de teologie este vorba aici cu adevărat. Problema e politică, căci a contesta ”neamul” ca subiect al mântuirii, așa cum o face G. Liiceanu, este o mutare strategică a ideologiei liberale, care caută să răpească conservatorilor un argument prețios. Nu comunitățile locale (naționale), nu subsidiaritatea, nu democrația clasică, ci marile state supranaționale și conducerea centrală (imperiul) ar rezona mai bine cu mesajul ”universal” creștin. Argumentându-se că Iisus însuși detestă localul, creștinismul e preluat abuziv ca aliat al liberalismului global care tinde să niveleze diferențele în numele universalului. Dar nu există, oare, pe lângă demonii identității (filetismul, naționalismul) și demonii universalului?

România pare că se transformă, pe zi ce trece, într‑un mare laborator de reeducare a unor conştiinţe târzii, care ţin la o credinţă vetustă, întunecată, fără orizont, numită creştinism. Credinţă care vorbeşte despre Înviere şi nu numai despre legile naturale, despre persoana umană şi nu numai despre individ sau mase, despre milă şi nu numai despre eficienţă, despre buna tradiţie a umanităţii şi nu numai despre figuraţie ieftină pe Facebook, despre ierarhie a valorilor şi nu numai despre devălmăşie axiologică totală şi clisme psihanalitice de grup.

Acum, insa, pare clar ca Dan Puric enerveaza pana la turbare o parte a establishmentului, a structurilor de forta. Totusi, discursul lui e doar un discurs. Omul e clar ca nu are valente de politician, ca sa fie panica de nasterea vreunei miscari politice sub impulsul sau. Influenta sa publica este zero. Ce evenimente, ce politici a reusit sa influenteze Dan Puric? Niciun eveniment, nicio politica. Care este, atunci, explicatia acestei psihoze anti-Puric?

Or, pe fondul acestei despărțiri tot mai largi și mai greu reversibile față de tradiție, individul ”eliberat” din chingile moralei familiale sau comunitare se va vedea expus tuturor experiențelor posibile. Totul va fi la un moment dat posibil, inclusiv o nouă experiență totalitară, câtă vreme nu mai există niciun reper tradițional și mai ales niciun discernământ.

Statul îți ia de la trei sau patru ani copilul de acasă, ți-l vaccinează, apoi îl trece prin ședințe de ideologie sexuală și (corectitudine) politică, după care te învață să reciți cu abnegație și talent că tot ceea ce s-a întâmplat cu tine și copilul tău a fost o exercitare plenară a unui drept ancestral înscris în marea carte a Naturii. E o ilustrare tipică de dublu limbaj orwellian; singura dilemă serioasă rămâne când vom trece definitiv de la modelul Huxley la modelul Noi trecând bineînțeles prin 1984.

Autointitulatul Stat Islamic – care dintr-un grupuscul terorist s-a lăbărţat peste un teritoriu imens, ale cărui orori îi alungă acum pe civili peste câteva graniţe, până în Europa – a avut la dispoziţie, în lupta contra dictatorului Bashar al-Assad, sprijinul logistic şi taberele de antrenament ale americanilor, britanicilor, saudiţilor, qatarezilor. Timp în care mai marii Europei au întors, cu discreţie, capul. Iată, foarte pe scurt, ”jocul” la care, probabil, fostul preşedinte Băsescu face acum feciorelnice aluzii.

Ȋn doar doi ani, graţie ambasadoarei Ronner – Grubačić, croaţii au fost „civilizaţi”. Vom publica, în detaliu, povestea lor, pentru că ea ar putea fi o poveste repetabilă. Un „modus operandi”. Un mecanism prin care o naţie este supusă procesului de „reeducare”, până când ea capitulează și pricepe că nu trebuie să mai aibă nicio reacţie. Nicio părere și nicio împotrivire. Până când sfârșește prin a deveni după „chipul și asemănarea” popoarelor civilizate ce propovăduiesc libertinajul, în numele libertăţii.

Într-o fază ulterioară a campaniei media pentru drepturile homosexualilor – după ce celelalte reclame homo au devenit obişnuite – va fi momentul să îi abordăm pe restul oponenţilor. Ca să fim direcţi, ei trebuie demonizaţi. (Acest lucru va fi necesar pentru că, la acea dată, aceşti duşmani deja îşi vor fi triplat rezervele de critici şi dezinformare.) Scopul nostru de aici e dublu. Mai întâi, urmărim să înlocuim mândria auto-suficientă a publicului cu privire la homofobia lui cu ruşine şi vină. În al doilea rând, vrem să îi facem pe antihomosexuali să pară atât de urâţi, încât omul de rând să vrea să se disocieze de asemenea modele.

Discutiile despre vastele implicatii ale deciziei Curtii Supreme din SUA de a legaliza casatoriile homosexuale continua. Asa cum au avertizat unii conservatori americani, pentru tabara pro-LGBT, decizia Curtii Supreme este abia inceputul. Dupa batalia legislativa, urmeaza castigarea de privilegii sociale si ocuparea culturala a familiilor, scolilor si comunitatilor conservatoare.

Intr-adevar, Seful Curtii, Roberts, si judecatorul Samuel Amito, au avertizat in mod explicit religiosii traditionalisti ca decizia ii va lasa vulnerabili. Alito a avertizat ca Obergefell “va fi folosita pentru a defaima americanii ce nu sunt dispusi sa fie obedienti fata de noua dogma” si va fi folosita pentru a oprima credinciosii “de catre cei care sunt determinati pentru a elimina orice urma de dizidenta”.

“Sunt crestinii persecutati?” este un documentar BBC realizat de Nicky Campbell in 2010. Pornind de la mai multe cazuri concrete si de la o problema de ordin general a societatii britanice, documentarul exploreaza modul in care multiculturalismul si legile anti-discriminare produc efecte negative, printre care chiar disparitia tolerantei autentice. Iar toleranta a disparut fata un anume grup religios: crestinii.

Cu alte cuvinte, dragi cititori, ce-am căutat, am găsit: suntem membri ai unei instituții supra-naționale, bugetofage, unde o clică de birocrați complotează, pe banii noștri, la crearea unei Europe în care natura umană să fie siluită și de-construită printr-o inginerie socială al cărei scop final este abolirea unuia din cele mai importante elemente ale identității umane: identitatea sexuală a bărbatului și a femeii.

“Credința nu i se poate lua acestui popor, dar se încearcă și se tulbură apele și, îți dai seama că au rămas aceiași care încearcă (…) Ar trebui să mulțumim martirilor, celor care au murit în închisorile comuniste, să le cerem iertare. Ei au întreținut, ei au suflat în tăciunii credinței tot timpul, cu propria viață și de asta se încearcă cu disperare ca toți martirii noștri să nu fie scoși la suprafață. De asta se încearcă cu disperare ca să îi judece, în continuare, după dispozițiile staliniste”, a mai spus Dan Puric.

Isteria in masa pe tema RFRA nu face altceva decat sa intareasca ideea ca protectia legala a libertatii religioase este mai necesara ca oricand. Mass-media mainstream s-a aratat a fi complet nerusinata. America Corporatiilor este fericita sa ameninte cu repercusiuni economice. Unii politicieni sunt nerabdatori sa arda eretici pe rug. Altii prefera tacerea. In acest climat, se mai indoieste cineva ca vor fi depuse toate eforturile pentru a anula acreditarea institutiilor crestine (dar si evreiesti si musulmane) care nu se conformeaza consensului “anti-homofobic”? Va mai fi permisa o viziune traditionala asupra casatoriei in noul regim al drepturilor gay?