Articole cu eticheta (tag): Asociatia Glasul Vietii

PĂRINTELE (DAN) DAMASCHIN, preotul din Iași care DĂRUIEȘTE NĂDEJDE și care știe să asculte GLASUL VIEȚII și al SUFERINȚEI FRAȚILOR CELOR MICI AI LUI HRISTOS. Grăuntele de Lumină 2021 a ajuns la aproape 9000 de copii (NOI REPORTAJE și INTERVIURI VIDEO)

1. PĂRINTELE (DAN) DAMASCHIN, preotul din Iași care DĂRUIEȘTE NĂDEJDE și care știe să asculte GLASUL VIEȚII și al SUFERINȚEI FRAȚILOR CELOR MICI AI LUI HRISTOS. Grăuntele de Lumină 2021 a ajuns la aproape 9000 de copii (NOI REPORTAJE și INTERVIURI VIDEO) 14-05-2021

Minunea Grăuntelui de Lumină cu cei 8952 de copii, împlinită în ajun de Învierea Domnului Iisus Hristos va avea mult timp ecou în inimile copiilor fericiți, ale donatorilor jertfelnici și ale unei lumi întregi.

Ce lucrare minunată se poate săvârși atunci când oamenii darnici și harnici, plini de iubire și credință în Domnul Iisus Hristos, Dăruiesc Lumină!

<i>“GRAUNTELE DE LUMINA 2020”</I>. PARINTELE DAN DAMASCHIN combate bolile cu rugaciunea si EPIDEMIA DE SARACIE CRUNTA din zona Iașilor cu o noua CAMPANIE DE MILOSTENIE CONTAGIOASA. Cum putem ajuta copiii si mamele nevoiase de pe lista parintelui de la Asociația ,,Glasul Vietii”?

2. “GRAUNTELE DE LUMINA 2020”. PARINTELE DAN DAMASCHIN combate bolile cu rugaciunea si EPIDEMIA DE SARACIE CRUNTA din zona Iașilor cu o noua CAMPANIE DE MILOSTENIE CONTAGIOASA. Cum putem ajuta copiii si mamele nevoiase de pe lista parintelui de la Asociația ,,Glasul Vietii”? 06-03-2020

N-am crezut niciodată că dărnicia și dragostea dumneavoastră ne va ajuta să devenim oaza de bunătate pentru atâtea suflețele. La o simplă medie de 5 copii de mamă, practic într-o singură zi asigurăm supraviețuirea a 942 de persoane timp de 1 săptămână.
Mădălina ne-a întrebat cum stăm cu lista?

Glumeam, de fapt toate mamele ne întreabă îngrijorate: copiii noștri mai primesc ceva de Paște?

Ce să le spun?

Domnul Hristos să ne țină în brațele Sale acum și în veșnicie!

SA IMBRACAM COPIII SARACI! <i>“Grauntele de lumina 2019. Sa scoatem impreuna lumina din noroaie”</i>. SA FIM ALATURI DE PARINTELE DAMASCHIN DIN IASI in campania sa de a reda zambetul pentru cel putin 4000 de suflete pana de Pasti: <i>“Puțin înseamnă MULT pentru acești copii!”</i>

3. SA IMBRACAM COPIII SARACI! “Grauntele de lumina 2019. Sa scoatem impreuna lumina din noroaie”. SA FIM ALATURI DE PARINTELE DAMASCHIN DIN IASI in campania sa de a reda zambetul pentru cel putin 4000 de suflete pana de Pasti: “Puțin înseamnă MULT pentru acești copii!” 10-04-2019

Dintre acești mititei, cei care merg la școală o fac mergând pe jos, preț de kilometri, sau se trezesc cu noaptea în cap și ajung spre seară târziu înapoi acasă, făcând naveta către școli din Iași. Într-o Românie ce se stinge din ce în ce mai repede (pe de o parte oamenii pleacă peste hotare în căutarea unui viitor mai bun, iar pe de altă parte rata scăzută a natalității face ca în fiecare an, să pierdem echivalentul unui oraș ca număr de cetățeni) noi ne punem speranța și în acești copii.

Ce spuneți? Reușim împreună să găsim îngeri păzitori și pentru ceilalți 1700 de copii? Ajutorul pe care noi îl oferim acum ni se va întoarce peste ani când acești copii vor fi doctori respectați, ingineri destoinici, profesori mărinimoși…pe scurt, Oameni MARI.

PARINTELE DAMASCHIN de la IAȘI, eroul a mii de copii si mame care traiesc in SARACIE EXTREMA, are nevoie de ajutorul altor EROI AI OMENIEI pentru a ridica si a finaliza alte CASE PENTRU NAPASTUITI pana la iana (si VIDEO – Trinitas TV). Povestile tragice ale mamelor uitate de ipocritele ONG-uri “filantropice” si al caror singur sprijin si salvator este un “popa”

4. PARINTELE DAMASCHIN de la IAȘI, eroul a mii de copii si mame care traiesc in SARACIE EXTREMA, are nevoie de ajutorul altor EROI AI OMENIEI pentru a ridica si a finaliza alte CASE PENTRU NAPASTUITI pana la iana (si VIDEO – Trinitas TV). Povestile tragice ale mamelor uitate de ipocritele ONG-uri “filantropice” si al caror singur sprijin si salvator este un “popa” 31-10-2018

Voi “multiplica” această distincție și o voi “expedia” fiecărui copil sarman, anexand, desigur, o casă, o vacă, o capră, o căruță de lemne sau o factură de energie, un pachet de scutece și lapte praf sau o atât de mult visată sacoșă cu “bunătățuri”.

O voi “fărâmița”, mai apoi, în mii de părticele și o voi trimite, cu lacrimi de recunoștință, dumneavoastră, celor de aproape și de departe, care ne sprijiniți și ne încălziți cu dragostea pentru semenii încercați de frig, de foame și de durere.

PĂRINTELE DAN DAMASCHIN, “omul-minune” de la Iași și MISIUNEA SA INCREDIBILĂ ÎN SPRIJINUL COPIILOR ȘI MAMELOR SĂRACE (video, <i>“În premieră”</i> și altele). Date de contact pentru cei care doresc să ajute ASOCIAȚIA “GLASUL VIEȚII”

5. PĂRINTELE DAN DAMASCHIN, “omul-minune” de la Iași și MISIUNEA SA INCREDIBILĂ ÎN SPRIJINUL COPIILOR ȘI MAMELOR SĂRACE (video, “În premieră” și altele). Date de contact pentru cei care doresc să ajute ASOCIAȚIA “GLASUL VIEȚII” 09-04-2018

Preotul Dan Damaschin preferă să continue să ajute necondiționat pe cei aflați în nevoie. Fără să aștepte ceva în schimb, fără a avea pretenția că e un exemplu pentru cei din breaslă și din jur. „Nu sunt eu cel care întruchipez nu știu ce virtuți. Eu nu îmi fac decât datoria de preot, nu am voie să întorc spatele nimănui. Lucrurile se schimbă în bine dacă sădim frumusețe în jur. Dumnezeu ne ajută să facem imposibilul, prin oameni și nu numai!”, subliniază ieșeanul.

VINO LA MARSUL NATIONAL PENTRU VIATA SI FAMILIE de sambata, 25 martie!/ CAMPANIILE ANTI-AVORT, medicii care nu ucid pruncii nenascuti si LECTIILE DE JERTFA SI… NORMALITATE ale Parintelui Dan Damaschin (Iasi) si Nicolae Tanase (Valea Screzii si Valea Plopului) – VIDEO

6. VINO LA MARSUL NATIONAL PENTRU VIATA SI FAMILIE de sambata, 25 martie!/ CAMPANIILE ANTI-AVORT, medicii care nu ucid pruncii nenascuti si LECTIILE DE JERTFA SI… NORMALITATE ale Parintelui Dan Damaschin (Iasi) si Nicolae Tanase (Valea Screzii si Valea Plopului) – VIDEO 21-03-2017

VINO LA MARSUL PENTRU VIATA SI FAMILIE! În perioada 1–31 martie 2017, în numeroase oraşe şi localităţi din România şi Republica Moldova, se va desfăşura Luna pentru viaţă 2017, având ca punct culminant Marşul pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”, organizat sâmbătă, 25 martie 2017.
România ocupă locul a doilea în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populaţia actuală (Rusia este pe locul întâi): 22.743.390 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958–iunie 2016, faţă de o populaţie de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016.

Carti

Documentare

Articole Recomandate