Cei care nu mai au gândul lui Hristos uită şi nesocotesc legile şi rânduielile date de Dumnezeu oamenilor dintru începutul creerii lor, privind între altele, familia, căsătoria constituită din uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Mântuitorul a spus limpede fariseilor care veniseră „să-L ispitească întrebându-L dacă se cuvine omului să-şi lase femeia sa [să se despartă n.n.] – pentru orice pricină. Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mat. 19, 3-6). Aceasta este deci familia, căsătoria rânduită de Dumnezeu: un bărbat cu o femeie şi nu un bărbat cu alt bărbat care înseamnă sodomie, păcat pedepsit de Dumnezeu cu ploaie de pucioasă şi foc, în cetatea Sodomei (Fac. 19, 24).
Articole cu eticheta (tag): copilarie
Să nu ne amăgim. Dacă nu ne transformăm familia într-o mică biserică, nu putem rezista tăvălugului acestei lumi. Dacă nu ne ancorăm, fiecare cum putem, fie și cu ultimele puteri, în viața Bisericii, vom cădea pradă forțelor întunericului care vor să pună obrocul peste lumina care pâlpâie, încă, în ochii nevinovați ai pruncilor. Nu ne mai putem face prea multe iluzii cu privire la așezarea acestei lumi, la o posibilitate de redresare colectivă, pe scară instituțională. Bătălia se va duce acum chiar pe terenul nostru, al intimității noastre familiale. Acolo trebuie rezistență, la nivel micro-familial. Acolo trebuie dusă lupta cea mare. Putem ușura această luptă dacă vom dovedi, pe cât posibil, că putem fi solidari. Că ne putem strânge, unii lângă alții, unii pentru alții, încurajându-ne, îmbărbătându-ne, ajutându-ne unii pe alții cu fapta și cuvântul. Nu putem rezista altfel decât încercând, după slabele noastre puteri, a imita viața primilor creștini. Nu după formă, ci după fond, după modelul strălucit al primelor comunități creștine. Doar acolo unde există o astfel de unitate suflă mai puternic și „vântul” Duhului (Ioan 3, 8). Altfel, risipiți unii de alții, vom fi asemenea oilor rătăcite de la turmă.
Iertați-mă dacă am crezut că elevii mei, copiii dumneavoastră, merită ceva mai mult decât să fie niște cetățeni care depun o cerere. Iertați-mă dacă nu am perceput școala românească drept o fabrică de cetățeni disciplinați. Am avut naivitatea de a crede că intermediez întâlnirea copiilor cu marea literatură, că le pot transmite fiorul unei poezii, că le pot da un instrumentar de teorie literară prin care să vadă și mecanismele unui text… Am considerat întotdeauna că literatura te ajută să gândești nuanțat, să refuzi a te lăsa locuit de câteva idei obsesive, te ajută să te exprimi prudent, după ce ai avut acces la mai multe informații.
CINE A UCIS INOCENTA? Active News: Cum a ajuns copilăria, de la suflete pereche, la împerechere de Adriana Oprea-Popescu Cât de naivi eram… Şi cât de inocenţi! Noi n-am fost curioși la grădiniţă cum se fac copiii și de ce …
Nu eşti de fapt decât un sclav, o sculă, o unealtă a societăţii de consum care-ţi porunceşte să-i livrezi numai clienţi cu dare de mână, cheltuitori, avizi, lacomi, insaţiabili. Iar dacă nu poţi, e mai bine să te auto-sterilizezi. Sterilizarea nu se mai practică – precum în trecutul de tristă amintire – prin verdicte judecătoreşti prin care oamenii cu diferite dizabilităţi sunt condamnaţi la a nu se reproduce; astăzi este voluntară, benevolă. Eugenia a atins un grad de perfecţionare imposibil de prevăzut în vremea naziştilor de pildă: omul se sterilizează de unul singur din momentul în care trebuie să recunoască – în faţa societăţii de consum neiertătoare – că este atins de cea mai gravă dizabilitate: aceea de a nu avea suficienţi bani pentru a aduce pe lume un consumator puternic, un client sănătos, un mâncău şi un cheltuitor desăvârşit. În istoria sterilizării, nu a mai existat cred vreo metodă mai eficientă de sterilizare decât sterilizarea psihologică din vremurile noastre.
Părinţii mei, oameni simpli, au fost pioşi, de o credinţă neabătută, de nici o clipă de şovăire sau de îndoială. Practicanţi moderaţi, fără habotnicie, religia a fost însă pravilă, enciclopedia vieţii lor practice. În casa noastră s-a citit mult, mai ales cărţi religioase şi rituale, Biblia cu Vechiul şi Noul Testament. Păstrez şi acum Psaltiri şi Ceasloave de-atunci, cu litere chirilice, al căror rost l-am deprins buchisind bucoavne sfinte, şi mama şi tata, ca toţi oamenii de la ţară, erau mari pasionaţi ai cititului, mai ales al cititului cu glas tare, ca la strană.
Cuvinte din taceri – Parintele Gheorghe Holbea de cuvintedintaceri
DCnews: Părinți de succes: Riscurile unei copilării digitale Într-o lume digitalizată la maximum, și copilăria devine digitală, creând probleme serioase în relațiile dintre generații. Părinții, profesorii constată, de nenumărate ori, că sunt neputincioși atunci când vor să pătrundă în lumea micuților …
Hotnews: Marea Britanie va autoriza casatoriile homosexuale civile si religioase, cu exceptia Bisericii anglicane Guvernul britanic s-a pronuntat marti in favoarea casatoriilor homosexuale civile si s-a declarat favorabil casatoriei religioase intre doua persoane de acelasi sex, cu exceptia notabila a Bisericii …
10. Lidia Staniloae despre SFANTUL NICOLAE sau CUM TRAIAU COPIII DE ODINIOARA MIRACOLUL SARBATORII 06-12-2012
Doxologia/ Lidia Staniloae: Sfântul Nicolae În lumea noastră modernă, cuvântul miracol și-a pierdut semnificația. Astăzi credem că dacă realizăm câștiguri importante, dacă avem un cont gras la bancă, dacă ne putem permite orice, dispunând de cei pe care îi constrângem să …
Hotnews: Facebook stimuleaza narcisismul, prieteniile superficiale si raspunsurile agresive la critici, spun psihologii Exista o legatura intre numarul de prieteni de pe Facebook si un comportament caracterizat prin narcisism si agresivitate in raport cu ceilalti, arata un studiu realizat in …
Sfantul Ioan Gura de Aur: Lui Irod se aseamănă toţi cei care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele Taine! “Unul ca acesta, spune Pavel, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului” Doxologia: Sfântul Ioan Gură de Aur: Magii …
Claudiu Tarziu: Legătura dintre politicile contra familiei şi criza economică Fragmente din articolul Life and family issues underlie all economic issues in global debt crisis: author: “Ceea ce nu înţeleg majoritatea experţilor, politicienilor, lobbiştilor, bancherilor şi a societăţii civile cu …
14. “JOCURILE” GENERATIEI DIGITALE sau cum devine copilaria o amintire PE CALE DE DISPARITIE 21-09-2011
GSP: DEZBATEREA ZILEI Generaţia Net, pro şi contra » Ce spun specialiştii despre viitorul celor “crescuţi digital” Într-o dezbatere liberă şi spectaculoasă despre jocurile copilăriei, Gazeta pune faţă în faţă opiniile specialiştilor care analizează comportamentul şi perspectivele celor născuţi şi …
Atentie, parinti, la toate formele de expunere a copiilor la imagini si modele cu conotatii sexuale! Gandul: Efectele televiziunii asupra COPIILOR: Se MATURIZEAZĂ mult prea REPEDE şi sunt expuşi la PREA MULT SEX Programele de televiziune cu conţinut sexual explicit …