Mitropolitul Andrei: “IROD ARE URMAŞI. O ŢARĂ ÎNTREAGĂ A FOST UCISĂ… La ce se ajunge? La o generaţie aproape descreştinată. La O GENERAŢIE ROBITĂ DE PATIMI, care adesea te înspăimântă” – IERARHI ROMÂNI MARTURISIND PENTRU FAMILIE ŞI CURĂŢIE, impotriva modernismelor si agresiunilor anticrestine in alte PASTORALE DE CRACIUN: “Lumea rău s-o pângărit…”

26-12-2016 11 minute Sublinieri

1225nativity14

Va mai recomandam, dintre pastoralele de Craciun 2016:

***

IPS Pimen Putna

Doxologia/ IPS Pimen: Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților – „Hristos se naşte, slăviţi-L!” (Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos – 2016)

[…]

Iubiţi credincioşi,

Dumnezeu S-a făcut om ca să facă pe om dumnezeu, după har, spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii; purtători de Dumenezu, adică, omul să fie călăuzit permanent în trăirea vieţii sale de „gândul lui Hristos” (Filip. 2, 5).

Cei care nu mai au gândul lui Hristos uită şi nesocotesc legile şi rânduielile date de Dumnezeu oamenilor dintru începutul creerii lor, privind între altele, familia, căsătoria constituită din uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Mântuitorul a spus limpede fariseilor care veniseră „să-L ispitească întrebându-L dacă se cuvine omului să-şi lase femeia sa [să se despartă n.n.] – pentru orice pricină. Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mat. 19, 3-6). Aceasta este deci familia, căsătoria rânduită de Dumnezeu: un bărbat cu o femeie şi nu un bărbat cu alt bărbat care înseamnă sodomie, păcat pedepsit de Dumnezeu cu ploaie de pucioasă şi foc, în cetatea Sodomei (Fac. 19, 24).

Din fericire, bunii noştri creştini au mărturisit, anul acesta, şi în scris, hotărârea sfântă, cerând ca în Constituţia ţării noastre să se înscrie: „Familia este constituită din uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

În încheierea acestui cuvânt pastoral, Vă  îndemn să nu daţi uitării învăţăturile apostoleşti: Fiţi dar, următori ai lui Hristos ca nişte fii iubiţi, şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă” (Ef. 5, 1-2)Nu ştiţi oare că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor.  6, 9-10). „Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. (Ef. 5, 15-16).

„Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit” (Rom. 12, 1-2).

Rog pe Bunul Dumnezeu ca sfintele sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului să le trăiţi cu pace, întru bucuria mântuirii. Anul Nou să fie binecuvântat de Dumnezeu cu belşugul muncii cinstite spre folosul personal şi cel de obşte.

[…]/ integral la sursa

***

liturghie_sf_parascheva-2015_foto_catalin_acasandrei_81

Mitropolia Clujului/ IPS Andrei: Nevinovăţia pruncilor

[…]

Dreptmăritorilor creştini,

Nu numai Pruncul Cel Ceresc este nevinovat, ci orice prunc, cu toată ereditatea sa păcătoasă, îşi are nevinovăţia lui. De aceea zice Domnul Hristos: „De nu vă veţi întoarce și nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor(Matei 18,3). Iar Sfântul Apostol Pavel ni-i dă pe copii ca model de nerăutate: „Fiţi copii când e vorba de răutate” (1 Corinteni 14,20).

Atât spiritualitatea creştină, cât şi cultura, în general, subliniază candoarea şi nevinovăţia copiilor. Pe bună dreptate se spune că ochii unui copil şi un cer senin sunt în măsură să-ţi facă întreagă viaţa fericită: „Copilul este o făptură a vieţii neîntinate, este o floare deschisă luminii, este un îndemn la simplitate şi frumuseţe. În el vorbeşte frântura de cer dată omului odată cu începutul”[11].

Nichifor Crainic, în lucrarea „Nostalgia Paradisului”, folosindu-se de o scriere din vechime, face un tablou strălucit al copilului care este prototipul cetăţeanului Paradisului: „Pruncul de se va bate plânge, şi împreună cu cei ce se bucură cu dânsul, se bucură. Dacă va fi ocărât nu se mânie; dacă va fi slăvit nu se înalţă. Dacă vor cinsti pe altul mai mult decât pe el nu pizmuieşte. Dacă vor lua ale lui nu se tulbură. De vor lăsa lui puţin ca moştenire, nu ştie, nu intră la judecată cu cineva, nu se priceşte pentru ale lui, nu urăşte pe vreun om. De va fi sărac, nu se întristează; dacă este bogat, nu cugetă înalt. De va vedea muiere, nu o pofteşte”[12].

Pentru a-şi da seama de sensibilitatea sufletească a cuiva, Episcopul Nicolae Ivan îi punea trei întrebări de baraj: Ţi-s dragi florile? Ţi-s dragi cântările? Ţi-s dragi pruncii? Dacă răspunsul era pozitiv treceai examenul. Un om cu sufletul normal nu se poate să nu iubească copiii.

Dostoievski, cu neîntrecutu-i talent de prozator şi analist al stărilor sufleteşti va scoate în evidenţă nevinovăţia sufletului de copil. În „Fraţii Karamazov”, când Iliuşa moare, Alioşa, şi el un tânăr nevinovat, le vorbeşte aşa prietenilor săi: „Să ştiţi că nu există pe lume ceva mai de preţ şi mai trainic, ceva mai folositor în viaţă decât o amintire frumoasă şi, mai ales, o amintire plină de farmec din anii copilăriei, petrecuţi în casa părintească”[13]. El îşi explica cu greu de ce suferă copiii: „Dacă toată lumea trebuie să sufere pentru a răscumpăra prin suferinţă acea nepieritoare armonie, ce caută aici copilaşii, explică-mi şi mie, te rog. În ruptul capului nu pot să înţeleg pentru ce sunt sortiţi să sufere şi ei şi de ce armonia trebuie neapărat plătită cu preţul suferinţelor lor?”[14]

Este un adevăr că pruncii dau frumuseţe şi seninătate vieţii noastre, viaţă care fără ei n-ar avea farmec. Ei aduc cu ei „inocenţa, drăgălăşenia şi blândeţea. Copilul îndulceşte viaţa noastră atât de amară; făptura sa mică cu aripi la suflet ne dă multe învăţăminte”[15].

Iubiţi credincioşi,

Din nefericire, observăm că în lumea noastră se duce o luptă împotriva pruncilor şi se încearcă o corupere a lor. Pe vremea naşterii Mântuitorului, Irod, văzând că a fost înşelat de magi, „s-a mâniat foarte şi trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos (Matei 2,16).

Irod are urmaşi. În România, în ultimii cincizeci de ani, s-au făcut 22 de milioane de avorturi. O ţară întreagă a fost ucisă.Pentru că avortul sau întreruperea sarcinii, nu este un oarecare act nepermis moral, ci este, fără nici un fel de nuanțări, ucidere. Este ucidere cu premeditare. Este ucidere, mai vinovată, mai păcătoasă şi mai urâtă de Dumnezeu decât orice ucidere, pentru că ia dreptul la viaţă unei fiinţe omeneşti înainte de a o gusta şi mai ales înainte de a se învrednici de Sfântul Botez[16].

Şi nu este singura agresiune împotriva pruncilor, deşi e cea mai gravă, ci se păcătuieşte împotriva lor şi printr-o seamă de mijloace de a-i corupe. Modalităţi perverse prin care se încearcă prematur o „educaţie” sexuală, accesul facil la site-urile erotice, influenţa prieteniilor rele, le mutilează sufletul şi le pun în pericol sănătatea.

Să nu uităm că orice copil este unicat, un fir curat gingaş şi sfânt, care aşteaptă să înflorească şi să dea rod. Acest pui de om nu trebuie neglijat şi, cu atât mai puţin, nu trebuie corupt. Psalmistul David, gândindu-se la modul minunat în care e zidit omul, zice: „Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată (Psalmul 138, 13-14).

Şi dacă totuşi catastrofa s-a produs prin neglijenţa celor mari sau, mai rău, prin aportul lor, la ce se ajunge? La o generaţie aproape descreştinată. La o generaţie robită de patimi, care adesea te înspăimântă. Petrecerile care au loc ziua, dar mai ales noaptea, n-au eleganţa pe care ar dori-o un tânăr educat şi manierat. Părinţii şi profesorii sunt într-o continuă dezorientare referitor la mijloacele de salvare.

Iubiţi fraţi şi surori,

            Anul ce se încheie a fost dedicat de către Sfântul Sinod tocmai educării copiilor şi tinerilor. Noi credem că nu-i totul pierdut şi că formarea şi educarea tinerilor este posibilă. Modelul absolut al formării acestora este Pruncul Mântuitor. Despre El se spune că „Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca 2,52).

Şi copiii şi tinerii noştri dorim să-i creştem după modelul Lui. Dar, pentru ca efortul nostru să fie încununat de succes, trei instituţii trebuie să-şi dea mâna: Familia, Biserica şi Şcoala. Să-I redăm lui Dumnezeu locul ce I se cuvine în viaţa noastră, publică şi personală, începând lucrarea de curăţire pe toate planurile şi folosindu-ne de toate mijloacele. Să purcedem la cruciada bunului simţ şi a unei culturi morale, dorite de Dumnezeu, împotriva desfrâului, care ne ucide tineretul. Să eliminăm pornografia, fără nici o concesiune, din arta vizuală, din arta cuvântului şi gestului”[17]. Să milităm pentru familia tradiţională formată din tată, mamă şi copii.

Marele pedagog J. A. Comenius spune: „a educa tineretul cu prevedere înseamnă a te îngriji ca sufletele lor să fie ferite de stricăciunile lumii şi ca seminţele onestităţii omeneşti împlântate în ei să ajungă să încolţească fericit, prin neîncetate îndemnuri şi exemple, apoi ca minţile lor să fie pătrunse de cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu”[18].

Observând derapajele de la o educaţie corectă, Enciclica Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe subliniază această realitate: „În vremurile noastre se pot observa noi tendinţe în domeniul creşterii şi educaţiei cu privire la conţinutul şi scopurile educaţiei, precum şi în privinţa felului în care sunt văzute copilăria, rolul profesorului, a clerului şi al şcolii contemporane. Din moment ce educaţia se leagă nu doar de ceea ce este omul, ci şi de ceea ce ar trebui să fie, de conţinutul responsabilităţii sale, este de la sine înţeles că imaginea pe care o avem despre persoana umană şi sensul existenţei sale, determină perspectiva noastră asupra educaţiei. Sistemul educaţional dominat de viziunea secularizată şi individualistă îngrijorează profund Biserica Ortodoxă”[19].

[…]/ integral la sursa

***

ps-gurie_

Episcopia Devei/ PS Gurie: Pastorala de Crăciun a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei

[…]

Iubiţii mei fii duhovniceşti!

La o anumită vârstă, tinerilor le place foarte mult să vorbească despre civilizaţii extraterestre şi există foarte multe filme inspirate de eventuala existenţă a extratereştrilor şi de acţiunea lor în lumea noastră. Ni se arată, prin filme SF, cum ei coboară cu nave cosmice în lumea noastră şi intervin, pozitiv sau negativ, în funcţie de cum sunt: buni sau răi.

Sfânta Scriptură ne vorbeşte însă, explicit, de o civilizaţie non-terestră, existentă înaintea celei a noastre, o lume a spiritelor, creată de Dumnezeu şi care, în urma unui cataclism, s-a prăbuşit, dar nu în întregime. Prin căderea lor, un adevărat „continent” s-a dislocat în lumea de dincolo. Cei căzuţi au venit pe Pământ şi au antrenat în căderea lor întreaga omenire, căci, pe atunci, Adam şi Eva erau singurii reprezentanţi ai spiţei umane.

Dar, oare, ne dăm noi seama că suntem căzuţi? Recunoaştem aceasta? Răul din jurul nostru ne obligă să proclamăm faptul că lumea nu este aşa cum ar trebui să fie, iar necazurile de pe pământ ne arată că suntem departe de fericirea pe care a dorit-o Dumnezeu pentru făpturile Sale. Aceste mari adevăruri le cunoşteau strămoşii noştri, de aceea proclamă colindul: Domnul stătu crai în tară, / Ţările se ‘nspăimântară! // Împrejuru-I, nor si ceată / Sprijinesc Sfânta Lui fată. // Si dreptatea Lui tocmeşte / Scaunul ce-L odihneşte. / Fulgerile Lui ca para, // De strălucesc toată tara. / Pământul e plin de frică, / Muntii se topesc şi pică. // Si curg toti ca nişte ceară, / Văzând pe Domnul în tară. // Că Tu, Doamne, si-a Ta mână, // Vrând, ne-ai zidit din tărână. / Cei drepti şi în curăţie / Te-aşteaptă, cu bucurie!.

Dar de ce au căzut îngerii? Ne dă de înţeles Biblia că una din căpeteniile lor, pe nume Lucifer (adică „luminătorul”, emanatorul de lumină), auto-admirându-se cât de frumos este, a gândit aşa: Eu nu mai am nevoie de Dumnezeu, căci sunt, prin mine însumi, aşa cum sunt: frumos, fericit, inteligent. Pot fi dumnezeu în locul Lui şi fără de El. Gândind astfel, a acţionat în consecinţă: s-a „deconectat” singur de la energia lui Dumnezeu. Şi, în acea clipă, a căzut. Strălucirea a început să i se atenueze şi lumina să i se stingă.

Noi suntem plini de viaţă şi de bucurie numai în măsura în care acceptăm să rămânem „conectaţi” la Dumnezeu, să absorbim energia Lui, care este dragostea. Când refuzăm aceasta, începem să ne stingem. Nu degeaba Mântuitorul ne spune: „Rămâneţi întru Mine şi Eu întru voi […]. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele(Ioan 15, 4-5). Deci, dacă ne simţim vlăguiţi, nefericiţi, neîmpliniţi, trişti, este pentru că nu absorbim suficient de mult dragostea lui Dumnezeu, nu stăm în intimitatea Lui, nu ne rugăm suficient, nu mergem destul de mult la biserică. O mlădiţă ruptă din tulpină, după o vreme, se usucă.

Dar să medităm fiecare în parte, în această zi de mare praznic, dacă nu cumva gândim şi noi, adeseori, precum Lucifer: Nu am nevoie de Dumnezeu, căci sunt, prin mine însumi, fericit? Oare nu cumva întreaga omenire secularizată gândeşte astfel, astăzi: Nu am nevoie de El, căci sunt prin mine însumi fericit? Dumnezeu nu vrea să-i „deranjeze” pe cei care gândesc astfel: stă deoparte, până când se vor hotărî ei înşişi să ceară prezenţa Lui în propria lor viaţă. Pe noi, oamenii, care ne simţim aparţinând Bisericii, cei care Ii invocăm prezenţa în viaţa noastră, El ne vizitează, ne caută, ne binecuvântează: Tatăl, Atottiitorul, / Si Fiul, Izbăvitorul, / si Duhul, Mângâietorul![6].

Dragi fii întru Domnul,

Lucifer cu ceata îngerilor căzuţi colindă această lume în lung şi în lat, căutând pe cine să mai corupă. Dacă ar fi văzuţi, lucrarea oamenilor de distanţare de ei ar fi mai uşoară. Dar ei sunt nevăzuţi şi au chiar puterea de a intra în oameni, căci omul este o fiinţă locuibilă. De aceea, făptura umană este cucerită şi îngenuncheată din interior. Este învinsă cu adevărat şi, fără Mesia-Hristos, nici măcar nu-şi poate de seama de situaţia dezastruoasă în care se află. Colindul constată cu durere situaţia: Scoală-Te, Doamne, / Te scoală, / Că, de când Doamne-ai dormit, / Iarba verde s-o mlăgit, / Florile s-or cotropit, / Lumea rău s-o pângărit: / Suduie ficior pe tată / Si maica face păcate; / De-atunci nu-i mai rod în tară / Nici în grâu, nici în secară, / Numai neghioară goală[7].

Dar, oare, să mai fie şi alţi îngeri, prietenoşi, plini de bunăvoinţă faţă de noi, oamenii, în afară de Gavriil, cel deja pomenit? Sfânta Scriptură ni-l pomeneşte pe Arhanghelul Mihail (termenul provine din limba ebraică şi înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”), cel despre care spune că, în momenul căderii lui Lucifer, a strigat: Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!, coalizând în jurul său cetele îngereşti care nu au căzut, ci au continuat să capteze energia dragostei lui Dumnezeu, ca pe cel mai preţios lucru, dătător de Viaţă.

[…]/ integral la sursa

***

ips-irineu

Mitropolia Olteniei/ IPS Irineu: Pastorală la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

[…]

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Lupta Bisericii cu necredinţa şi cu ereziile nu s-a încheiat niciodată. Până azi ateismul şi ereziile nu doar că există, ci chiar atacă Biserica din toate părţile. Sursa principală a necredinţei şi a ereziilor nu sunt doar rătăcirile omeneşti, ci şi răstălmăcirile din interiorul Bisericii. Pe măsură ce aceste rătăciri se umplu de o mare energie distructivă, devine tot mai limpede că la baza lor se află orgoliul omului şi ispita diavolului. Necredinţa în atare caz se pune pe sine întotdeauna deasupra Bisericii şi a adevărului evanghelic. Este îndeajuns să ne amintim de ereticii din primele veacuri, potrivit cărora Mântuitorul Hristos nu este Dumnezeu adevărat.

Împotriva acestora a fost nevoie de convocarea Sinoadelor Ecumenice, fără ca disputele să ia sfârşit. Aşa că durerile provocate de asemenea rătăciţi de la dreapta credinţă au fost atât de puternice, încât, după tradiţie, Sfântul Nicolae i-ar fi tras o palmă lui Arie, cel urgisit de Dumnezeu. Deci, erezia şi necredinţa sunt rătăciri de la adevărul mântuitor care privesc nu doar aspecte particulare ale învăţăturii de credinţă, ci atacă violent însăşi esenţa vieţii creştine. Evident, aceşti duşmani ai Bisericii au înţeles că prin negarea directă a lui Dumnezeu nu îşi vor atinge scopul, pentru aceea au recurs la alte forme de rătăcire, folosind defăimarea şi intriga. Au atras în mecanismul lor atât sisteme filosofice, cât şi autorităţile lumeşti care să le susţină răutatea şi ura împotriva celor ce cred cu adevărat în Fiul lui Dumnezeu înomenit. Prin aceasta, duşmanii Pruncului Mântuitor s-au aşezat în locul lui Dumnezeu slujind întunericului care seamănă confuzie şi decepţie.

În ultima vreme a apărut convingerea că omul fără Dumnezeu este cel care determină viaţa lui, a societăţii şi a lumii. Pentru aceşti nefericiţi ai vremii fiecare om are dreptul să creadă sau să nu creadă, viaţa socială fiind modelată pe baza raţiunii persoanei umane. Aşa a început despărţirea omului de Dumnezeu şi scoaterea Creatorului din viaţa lui. Acest fel de viaţă fără Dumnezeu s-a răspândit cu repeziciune în multe laturi ale lumii. Astăzi în Europa se fac eforturi pentru impunerea dreptului omului de a-şi alege orice fel de viaţă, chiar şi cel mai păcătos posibil, opus voii lui Dumnezeu. Acest fenomen periculos este numit modernism, sistem care pune poftele omului deasupra cuvântului lui Dumnezeu şi a bunului simţ. Această tendinţă este o nouă formă de idolatrie, care elimină pe Dumnezeu din viaţa omului şi a creaţiei Sale. Pentru a birui boala lumii contemporane, care poate conduce la rezultate apocaliptice, trebuie ca noi toţi, episcopi, preoţi, monahi şi credincioşi, să ne reunim laolaltă în rugăciune pentru a apăra valorile noastre religioase aşa cum le-au apărat părinţii şi strămoşii noştri.

[…]/ integral la sursa

icoana-nasterii-domnului

Legaturi:


Categorii

Avort, Craciunul, Cultura desfraului, Homosexualitate, Ierarhi romani, IPS Andrei Andreicut, IPS Irineu Popa, IPS Pimen, Pastorale, Pornografie, PS Gurie, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “Mitropolitul Andrei: “IROD ARE URMAŞI. O ŢARĂ ÎNTREAGĂ A FOST UCISĂ… La ce se ajunge? La o generaţie aproape descreştinată. La O GENERAŢIE ROBITĂ DE PATIMI, care adesea te înspăimântă” – IERARHI ROMÂNI MARTURISIND PENTRU FAMILIE ŞI CURĂŢIE, impotriva modernismelor si agresiunilor anticrestine in alte PASTORALE DE CRACIUN: “Lumea rău s-o pângărit…”

  1. Trei fetite stau pe margine si nu participa. S-ar putea ca unii copii sa fie obligati sa intre in locuri de rugaciune care nu le apartin si in care in mod normal nici n-ar calca si poate din cauza asta nu participa la temenele. Asta e tema de casa a scolilor. Sa-i zapaceasca de tot pe copii. Cand a fost propusa de Dragnea pentru postul de prim-ministru o musulmanca cu stramosi europeni si vederi europene au sarit de fund in sus tot astia cu duble standarde.

  2. oops. copiii am vrut sa spun

  3. Un An nou fericit, plin de bucurii duhovnicesti si sanatate va urez din inima.

  4. Frumos grait-a PS Gurie.

  5. @Ileana @admini
    La fel va doresc, sănătate, pace, bucurii, si împliniri in noul an.

  6. Multumim! Un an nou binecuvantat, cu pace si intelepciune, tuturor!

  7. Pingback: În pastorala și în cuvântul său video de Crăciun, ÎPS TEOFAN îndeamnă la veghe duhovnicească, la înțelegerea vremurilor și la O ATITUDINE MĂRTURISITOARE în ceea ce privește DREAPTA CREDINȚĂ, APĂRAREA FAMILIEI și AFIRMAREA VALORILOR NEA
  8. Pingback: Alte PASTORALE impresionante și importante ale Crăciunului 2017, mărturisind IUBIREA, STRĂPUNSĂ DE DURERE, DE NEAM ȘI DE FAMILIE: "Credința, Familia, Biserica și Neamul nu se trădează ori negociază, ele se păzesc și se apără cu sfințe
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare