Craciunul si rostul vietii. NASTEREA DOMNULUI: BUCURIE INTRU CUTREMUR/ Spovedanie si grijanie – de ce si cum sunt legate?/ CO-DEPENDENTA: TRAIM CA SA PLACEM OAMENILOR?/ Taina copilului si taina robului

17-12-2011 10 minute Sublinieri

Sfantul Ioan Gura de Aur:

Lui Irod se aseamănă toţi cei care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele Taine! “Unul ca acesta, spune Pavel, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului

  • Doxologia:

Sfântul Ioan Gură de Aur: Magii de la Răsărit şi creştinii de astăzi

“Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii!

Să căutăm deci să fim şi noi ca magii! Să ne eliberăm de obiceiurile cele păgâneşti, să ne depărtăm mult de ele, ca să vedem pe Hristos; că şi magii nu L-ar fi văzut dacă nu s-ar fi depărtat de ţara lor. Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii; dar mai bine spus, nici steaua nu ar fi văzut-o dacă nu s-ar fi ridicat de acolo cu râvnă.

Să ne ridicăm şi noi! Lasă-i pe toţi ceilalţi să se tulbure! Noi să alergăm la casa Pruncului! Să nu ni se potolească dorul chiar dacă împăraţi, popoare şi tirani ne-ar tăia drumul. Aşa, vom depărta din calea noastră toate greutăţile. Că şi magii n-ar fi scăpat de primejdia care venea din partea împăratului, dacă n-ar fi văzut Pruncul. Înainte de a-L vedea, erau înconjuraţi din toate părţile de frică, de primejdii, de tulburări; după ce I s-au închinat, linişte şi siguranţă! Acum, nu-i mai primeşte steaua, ci îngerul, că prin închinare ajungând preoţi, I-au adus şi daruri.

Părăseşte dar şi tu poporul iudeu, oraşul tulburat, pe tiranul ucigaş, nălucirea cea lumească, grăbeşte-te spre Betleem, unde este Casa Pâinii celei duhovniceşti. Eşti păstor? Vino şi vei vedea pe Prunc în colibă! Eşti împărat? Nu vii să-L vezi? Atunci nu ţi-e de folos porfira împărătească! Eşti mag? Asta nu te împiedică deloc, numai dacă vii să-L cinsteşti şi să I te închini Lui, nu ca să calci în picioare pe Fiul lui Dumnezeu.

Fă aceasta cu cutremur şi cu bucurie! Pot sta împreună bucuria şi cutremurul! Vezi să nu fii ca Irod şi să spui: “Că venind să mă închin Lui” şi venind să vrei să-L ucizi! Că lui Irod se aseamănă toţi cei care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele Taine! Unul ca acesta, spune Pavel, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului, pentru că au în ei înşişi pe mamona, pe tiranul pe care-l supără împărăţia lui Hristos, tiran mai nelegiuit decât Irod. Mamona vrea să stăpânească şi trimite pe cei ai lui să se închine lui Hristos numai de formă, dar Îl junghie când I se închină. Să ne temem, dar, ca nu cumva să avem chip de rugători şi de închinători, dar cu fapta să facem cele potrivnice. Când vrem să ne închinăm, să aruncăm totul din mâini! De avem aur, să-l dăm lui Hristos, să nu-l îngropăm în pământ! Dacă barbarii aceia I-au adus atunci aur ca să-L cinstească, cine eşti tu de nu dai nimic celui care are nevoie de ajutor? Aceia au făcut atât drum ca să vadă pe Cel născut, dar tu ce apărare mai poţi avea cînd n-ai de trecut nicio uliţă ca să cercetezi pe cel bolnav şi întemniţat? Ni-e milă negreşit de bolnavi, de întemniţaţi şi de vrăjmaşi, dar tu n-ai milă nici de Stăpânul şi Binefăcătorul tău. Magii i-au adus aur, dar tu abia de-I dai o pâine. Magii au văzut steaua şi s-au bucurat, dar tu vezi chiar pe Hristos, străin şi gol şi nu-ţi tresare inima! Care dintre voi cei de faţă, care aţi fost încărcaţi cu atâtea binefaceri, aţi făcut o cale atât de lungă de dragul lui Hristos, ca barbarii aceia, dar mai bine spus, mai filosofi decât filosofii? Dar pentru ce vorbesc de cale lungă? Multe femei de-ale noastre sunt atât de trândave încât nu merg nicio uliţă ca să vadă pe Hristos, în ieslea cea duhovnicească, dacă nu sunt purtate de catâri. Alţii deşi pot să meargă pe picioarele lor, totuşi în loc să meargă la biserică, preferă afacerile şi teatrele! Barbarii aceia, înainte de a-L vedea, au făcut atâta cale de dragul lui Hristos! Tu însă nici după ce L-ai văzut n-ai râvna lor, ci-L laşi pe Hristos şi dai fuga să vezi pe actori, Îl vezi pe Hristos culcat în iesle şi-L părăseşti ca să vezi femei pe scenă. De câte trăsnete nu-s vrednice aceste purtări?”

(Extras din Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, PSB 23, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994)

„Rostul vieţii noastre este să gustăm Întruparea Domnului cu încredere şi cu nădejde“

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – filiala Iaşi a organizat o nouă întâlnire din seria conferinţelor „Naşterea lui Hristos – vremea bucuriei“ din Postul Crăciunului. Invitatul tinerilor ascoreni a fost protos. Hrisostom Rădăşanu.

În Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi a avut loc marţi, 6 decembrie, conferinţa „Crăciunul şi rostul vieţii noastre. Prelegerea a fost susţinută de protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. […]

Rostul, o lucrare care îl defineşte pe om

Invitatul tinerilor ascoreni a făcut referire, în continuare, la tema conferinţei, explicând semnificaţia cuvântului „rost“. Cuvântul «rost» îmi este cu totul şi cu totul drag pentru că vorbeşte despre un soi de aşezare, care nouă ne lipseşte astăzi şi după care tânjim. Rost, este acea lucrare pe care tu ţi-o găseşti şi care te defineşte. Când omul se întreabă «Care este rostul meu pe lume?», este ca şi cum ar întreba «Cine sunt eu?». Rostul pleacă de la conştientizarea prezenţei mele ca om. Omul este prezenţă şi lucrare, după cum şi Dumnezeu este şi toate fiinţele raţionale sunt. Aşezarea înlăuntrul acestei aşezări pe care noi o numim «rost» este un lucru mai dificil de împlinit, mai dificil de regăsit. Vedeţi cât este de dificil să ne apropiem de un rost pe care noi să-l credem al nostru? Aceasta pentru că noi confundăm aşteptările noastre, previziunile noastre despre viitorul nostru cu însuşi rostul nostru. Rostul nostru nu stă neapărat în voinţa noastră, rostul nu stă în aşteptarea mea, în lucrul pe care eu îl aştept de la mine. Pentru noi, creştinii, acest «rost» este foarte clar definit, este un rost pe care de o bună bucată de vreme îl cunoaştem, dar pe care, de multe ori, îl tratăm cu indiferenţă“, a afirmat protos. Hrisostom Rădăşanu, care a vorbit tinerilor prezenţi despre legătura dintre Naşterea Domnului şi Paşti, pornind de la modul în care cele două scene sunt reprezentate în iconografia Bisericii noastre.

Naşterea şi Învierea Domnului, elementele Întrupării

Un scriitor sirian din sec. al IV-lea, Afraat, spunea că Naşterea lui Hristos a reprezentat acel toiag al lui Moise care a intervenit în apele istoriei şi a arătat o cărare pentru noul Israel, pentru noul popor al lui Dumnezeu. În această mare a vieţii, în care cărări nu pot fi trase, în care trasee nu pot fi stabilite, intervine un semn, un element care desparte apele, care arată tăria ce stă la baza acestei ape, realitatea pe care ea se fundamentează. Pe această tărie suntem noi invitaţi să trecem. Este interesantă asocierea între Naşterea Domnului şi Paşti. Nu puţini teologi au observat faptul că acea grotă a naşterii seamănă, în iconografia noastră, cu mormântul din care a răsărit viaţă, înviere. Domnul Însuşi este reprezentat în scena naşterii înfăşat, cu o formă de faşă care aminteşte mai mult de giulgiu decât de scutecele obişnuite. Este aşezat apoi într-un soi de structură care seamănă mai degrabă a mormânt, decât a iesle. Aceste asocieri ne duc cu gândul la un element care le era foarte drag Părinţilor din vechime. Ei, când vorbeau de Naşterea lui Hristos, foloseau mai puţin cuvântul «genesis», care înseamnă «naştere» în limba greacă. Părinţii din vechime vorbeau despre întrupare. Întruparea este strâns legată de două elemente: Naşterea Domnului ca atare şi Învierea. Întruparea fără Înviere este o realitate fără sens. Fără Înviere, întruparea Fiului lui Dumnezeu în noi nu poate fi. Voind să ilustreze legătura dintre Naştere şi Înviere, iconografii au aşezat tema Naşterii Domnului Iisus Hristos într-un context care aduce aminte de iconografia Învierii, decât de cea a Naşterii propriu-zise, a remarcat protos. Hrisostom Rădăşanu.

„Fiul lui Dumnezeu s-a propus umanităţii prin chipul unui copil“

În ultima parte a conferinţei, protos. Hrisostom Rădăşanu a arătat că rostul vieţii omului este să guste din Întruparea Domnului, adică să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Lui. „Rostul vieţii noastre este să gustăm Întruparea Domnului cu încredere şi cu nădejde“. „După ce am gustat şi am văzut că bun este Domnul, am datoria, am chemarea, am rostul de a spune şi altora cine este Dumnezeu şi cât de mult bine a făcut Dumnezeu oamenilor. Un copil nu poate intra în vieţile oamenilor cu forţa, el nu se impune. Oamenii mari se pot impune prin forţa prezenţei. Acesta este motivul pentru care Fiul lui Dumnezeu s-a propus umanităţii prin chipul unui copil. Când la rându-I a crescut, a spus: «Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor». Când apostolii se certau pentru întâietate, a luat un copil, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: «De nu veţi fi ca unul dintre aceştia, nu veţi intra în împărăţia cerurilor». Copil este cel care depinde întotdeauna de altcineva mai mare. Noi, dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, trebuie să conştientizăm această dependenţă binecuvântată de Dumnezeu“, a subliniat protos. Hrisostom Rădăşanu.

Pr. Sever Negrescu: Robul de mine…

În împărăţia trupului fac ce vreau, în împărăţia Duhului fac ce trebuie. Prin Spovedanie mă scutur de ceea ce am vrut şi prin Împărtăşanie mă îmbrac în ceea trebuie.

Mă simt curat de patimile toate

şi-alerg la Tine-n braţe ca un prunc

aş vrea să-Ţi spun acum dacă se poate:

Te-am răstignit la umbra mea de nuc.

Biserica lui Hristos este astăzi, mai mult ca oricând parcă, ţinta răutăţilor, amăgirilor, nonculturii. Cei care atacă Biserica se poziţionează, majoritatea, în exteriorul acesteia, şi este de înţeles acest fapt, ce nu este de înţeles: de ce astfel de oameni doresc transpunerea miezului în coajă şi invers? Ca şi cum coaja de nucă poate ţine morală sâmburelui sau, mai rău, vişina poate înlocui cireaşa. Astăzi, toţi oamenii ştiu că Biserica este bogată, că o stareţă a născut doi gemeni, dar ieri nu au ştiut şi nu vor să ştie nici mâine câţi sfinţi a dat Biserica umanităţii şi câţi martiri a dat umanitatea Bisericii. Astfel de oameni sunt departe de Biserică. Ei nu merită nicio atenţie pentru că nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit niciodată, pentru că ei sunt oameni fără Omenie.

Prin Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie omul are Omenie, omul este Om. Animalele nu se spovedesc, nu se împărtăşesc. Ele se bucură, se întristează, se înmulţesc, latră, mugesc, le este sete, le este foame, dar atât …Animalele rămân animale.

Prin Spovedanie omul vorbeşte cu Dumnezeu în prezenţa Duhovnicului. La Spovedanie omul trebuie să fie sincer, fără teamă, fără reţineri, cu bucurie, cu pace, cu încredere.

Prin Împărtăşanie omul este cu Dumnezeu, omul merge cu Dumnezeu, omul îl primeşte pe Dumnezeu în sângele lui, în trupul lui, în viaţa lui şi pentru existenţa de dincolo de această viaţă.

Acestei Sfinte Taine a Bisericii i se mai spune, pe româneşte, şi Grijania, însemnând într-o traducere duhovnicească, a avea grijă de suflet.

Avem în viaţă, sau ne izbim în viaţă de două mentalităţi: una păgână, robitoare a trupului şi una ortodoxă, eliberatoare a Duhului. Concluzia este una şi generală: în împărăţia trupului fac ce vreau, în împărăţia Duhului fac ce trebuie. Prin Spovedanie mă scutur de ceea ce am vrut şi prin Împărtăşanie mă îmbrac în ceea trebuie.

De ce sunt legate aceste două Sfinte Taine? Pentru că prin Spovedanie mărturisesc păcatele mele, prin Împărtăşanie (Grijanie) mărturisesc pe Biruitorul păcatelor mele, Iisus Hristos. Dacă nu mă spovedesc şi nu mă împărtăşesc, rămân un rob al păcatelor mele şi al familiilor acestora născătoare de iluzii; dacă mă spovedesc şi mă împărtăşesc devin un rob al lui Dumnezeu, al Adevărului, al Biruinţei, al Dragostei, al Împăcării, al Certitudinilor.

Robul de mine…

Dana Alecu: Fidel mie sau celorlalţi?

Cum să fim în relaţia cu ceilalţi? Cum să fim în relaţia cu noi înşine? Cum să fim fideli nouă înşine, opiniilor, gândurilor şi sentimentelor noastre, păstrând în acelaşi timp relaţia cu cei din jur şi bucurându-ne de acceptarea şi aprecierea acestora? Care este dreapta măsură între a răspunde nevoilor mele afective, sociale, de împlinire a potenţialului personal şi a răspunde nevoilor semenilor noştri?

Putem alege să ne raportăm în mod independent la cei din jurul nostru. Aceasta înseamnă să fim foarte atenţi, foarte centraţi pe propriile nevoi, pe împlinirea acestora, ignorând în totalitate persoanele de lângă noi. Putem alege să ne punem întotdeauna pe primul loc, în detrimentul aproapelui nostru. Este un stil interpersonal care până la un anumit punct fereşte pe cel ce îl adoptă de riscul de a fi rănit în ceilalţi, dar sfârşeşte prin a-l izola, a-l închide în cercul propriilor concepţii, idei. În acest mod omul poate ajunge să se autoizoleze, trăind în acelaşi timp senzaţia că ceilalţi nu îl înţeleg sau spunându-şi că „nu are nevoie de ceilalţi pentru a fi fericit“.

Relaţiile co-dependente cu cei din jur sunt o plasă de păianjen

Un alt stil de relaţionare, din ce în ce mai răspândit, este cel co-dependent – dependent de ceilalţi –, în care nevoia de aprobare, confirmare din partea semenilor este resimţită ca fiind vitală. Bazele unui astfel de stil de relaţionare sunt puse în timpul copilăriei, în principal în relaţia cu părinţii, care manifestau fie răceală afectivă, fie tendinţă accentuată de control. Şi astfel, un copil care a avut în permanenţă nevoie de aprobarea şi sfatul părinţilor pentru a lua decizii se transformă într-un adult care nu poate pune limite în relaţia cu cei din jur, permite acestora să aibă o atitudine intruzivă faţă de deciziile sale şi faţă de viaţa sa personală în general. Relaţiile co-dependente cu cei din jur sunt o plasă de păianjen în care, pe fondul unor vechi carenţe afective neacoperite, oamenii se pot prinde foarte uşor, fără a şti apoi cum să se desprindă punând limite. Aceasta cu atât mai mult cu cât în jurul nostru, în familii, la locul de muncă, printre vecini, amici, cunoscuţi, în diverse situaţii, găsim oameni care să ne dea sfaturi despre cum e bine să procedăm, ce decizii să luăm, cum să reacţionăm sau chiar cum să simţim. Sfaturile vin de cele mai multe ori în mod spontan, fără a fi cerute, iar prin tonul şi insistenţa cu care sunt oferite par a nu lăsa libertate de alegere. Deşi oameni în toată firea, cu responsabilităţi variate, în aceste situaţii ne putem simţi reduşi din nou la vârsta copilăriei, când trebuia să dăm socoteală în faţa părinţilor de ceea ce făceam. Ceea ce este dificil în astfel de situaţii, mai ales când trăieşti mult timp doar pentru a mulţumi pe cei din jur şi pentru a obţine aprobarea lor, este că nici măcar nu ştim cu adevărat ceea ce vrem, care sunt nevoile noastre şi care este decizia cea mai bună pentru noi înşine.

În momentele în care trebuie să luăm hotărâri, mai mult sau mai puţin de amploare, în minte ne apar tot felul de argumente şi contraargumente sub forma a „ce ar spune părinţii, ce ar spune rudele, ce ar spune şefii, colegii, ce ar spune vecinii sau prietenii“. Şi brusc ne trezim purtând povara căutării aprobării din partea tuturor şi ne străduim în zadar să mulţumim prin decizia şi viaţa noastră pe cei din jur. Uităm astfel că principala responsabiltate de a fi mulţumiţi cu deciziile şi cu viaţa noastră o avem faţă de noi înşine. [Dumnezeu, n.n.].

Suntem mereu pe punctul de a căuta şi a oferi scuze celor din jur pentru ceea ce gândim, simţim, suntem, fiind încărcaţi de sentimente de vinovăţie şi de senzaţia de inadecvare (nu suntem „cum trebuie“, oare „cum ar trebui să fiu?!“). Şi asta este o povară zilnică pe care o putem purta fără ca cineva să ne ceară cu adevărat acest lucru. Trăim în exterior, în relaţia cu ceilalţi, iar această fugă permanentă după aprobarea tuturor în tot ceea ce facem şi suntem ne face să ne ignorăm pe noi înşine, să nu ştim de fapt cum suntem şi ne împiedică să ne bucurăm de aceasta.

Ce înseamnă relaţii sănătoase?

Vindecarea din acest mod bolnav de relaţionare ar duce de la co-dependenţă la interdependenţă. Uşor de zis, greu de făcut, dar nu imposibil, cu ajutorul lui Dumezeu. Interdependenţa, ca mod sănătos de raportare la ceilalţi, înseamnă în primul rând o bună cunoaştere şi acceptare a nevoilor noastre, asumarea responsabilităţii pentru împlinirea acestora, precum şi acceptarea şi respectarea celorlalţi, cu gândurile, sentimentele, nevoile şi deciziile lor.

Pentru vindecarea relaţiilor co-dependente, pasul nu este a încerca să îi schimbăm pe ceilalţi, să îi determinăm să nu ne mai dea sfaturi, să nu ne mai condiţioneze, să nu mai aibă o atitudine intruzivă în viaţa noastră. Normalizarea şi armonizarea relaţiilor cu cei din jur porneşte de la vindecarea noastră, de la stabilirea unei relaţii bune cu noi înşine şi cu Dumnezeu. Dacă ajungem să nu mai avem aşteptări şi pretenţii nerealiste de la noi înşine – „de a nu greşi niciodată, de a fi buni în toate, de a mulţumi pe toţi cei din jur, de a nu simţi niciodată tristeţe, revoltă şi mânie“ – şi nici de la Dumnezeu: „să ne împlinească toate cererile, să răspundă de îndată rugăciunii noastre, să îi schimbe pe ceilalţi, să îi pedepsească pe cei care ne-au rănit“, vom reuşi să avem mai multă bucurie în viaţă.

Ieşirea din co-dependenţă

Iată câţiva paşi pe care îi puteţi pune în practică începând chiar de acum, pentru a ieşi din hăţişul co-dependenţei:

– deveniţi conştienţi de ceea ce gândiţi şi simţiţi, fără a vă înăbuşi sentimentele, considerând că „nu e bine, nu e normal să simt asta“;

– împărtăşiţi-vă gândurile şi sentimentele cu ceilalţi şi permiteţi-vă să vă exprimaţi părerile, să spuneţi „sunt de acord“ sau „nu sunt de acord“, să acceptaţi şi să refuzaţi;

– vorbeşte în rugăciunile tale cu Dumnezeu şi spune-I gândurile, sentimentele, temerile şi frământările tale;

– stabileşte limite în relaţia cu ceilalţi. Nu le permite să îţi spună ce să faci, gândeşti sau simţi. O relaţie armonioasă cu cei din jur nu înseamnă să le permiţi altora să îţi conducă viaţa;

– respectă limitele puse de ceilalţi în relaţia cu tine. Permite celorlalţi, oricât de apropiaţi ar fi, să ia propriile decizii. A accepta limitele celuilalt nu înseamnă destrămarea relaţiei, ci vindecarea şi maturizarea acesteia;

eliberează-te de povara de a-i mulţumi pe ceilalţi. Scopul nostru este de a avea o relaţie armonioasă cu ei, de a-i respecta şi a-i sprijini.



Categorii

Articolele saptamanii, Craciunul, Pagini Ortodoxe, Preoti si duhovnici romani, Sfanta Impartasanie, Spovedania

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “Craciunul si rostul vietii. NASTEREA DOMNULUI: BUCURIE INTRU CUTREMUR/ Spovedanie si grijanie – de ce si cum sunt legate?/ CO-DEPENDENTA: TRAIM CA SA PLACEM OAMENILOR?/ Taina copilului si taina robului

  1. Pingback: PREDICI SI TALCUIRI LA DUMINICA DINAINTEA NASTERII DOMNULUI. Genealogia Mantuitorului. Sensul pomenirii stramosilor lui Iisus. Cum ne pregatim pentru Craciun?
  2. Doamne ajuta fratilor. Ma iertati ca postez iar off dar nu am mai avu timp sa mai bantui pe internet si nici nu voi mai avea de sarbatori (stiti…preparing for the travel). De aceea doresc doar sa va urez de pe acum Sarbatori fericite si fie ca aceasta Nastere a Mintuitorului sa va umple inimile de dragoste…multa, multa dragoste si bucurie.
    In ultima perioada am patruns in societatea in care traiesc acum (Suedia) observind cu atentie cam tot ce misca . Pe viitor, daca va fi vreun articol compatibil ce-mi va permite sa fac acest lucru, voi dori sa dezbat foarte amplu cateva aspecte si concluzii pe care le-am tras in urma lungilor mele peripluri pe meleagurile altor tari….in fond tot meleagurile lui Dumnezeu. Cred ca va fi foarte interesant, mai ales ca am citit incantat articolul vostru cu acel fotbalist american convertit la ortodoxie si m-am minunat cu toate ca stiam de existanta unor occidentali insetati de ortodoxie. Am incercat odata sa deschid o discutie si la ferma dar mi-au sarit repede in cap baietii cu :
    -“Cara-te de aici cu ratacitii tai occidentali, sodomitii si ereticii aia….doar noi suntem miezul din dodoasca.”
    Dar iata ca Dumnezeu, acolo in mijlocul ratacitilor ridica marturisitori care ajung sa marturiseasca cu mult mai multa putere si patos dreapta credinta deoarece au deja exercitiul omeniei si chiar al dragostei cu toate ca pare greu de crezut. Din pacate, o spun cu toata responsabilitatea….singura podoaba aleasa ce ne-a facut pe noi romanii speciali in fatza neamurilor a fost Sfinta Ortodoxie si nu altceva. Daca ne-am dezbracat de aceasta minunata si stralucitoare haina, iata ca am ramas goi de toata frumusetzea si am ajuns sa fim vazuti in toata “splendoarea” naturii noastre : goi de dragoste, imuni la frumos, clevetitori, uraciosi, maniosi, disperati, fricosi, panicati, nesatui si nemultumitori. Ce alte calitati ne-ar putea face deosebiti de neamuri ?
    -Glorie si faima ? alte popoare au mult mai multa glorie si faima.
    – Eroism ? erosim au avut si au si alte tari
    – Putere si neclintire ? sincer, daca nu-l aveam pe Hristos,eram striviti de mult in istorie de puterea altor neamuri.
    -Inteligenta ? sunt altii cu mult mai inteligenti ca noi.
    – O tara frumoasa si bogata ? toate tarile sunt frumoase si bogate pentru ca Dumnezeu le-a facut si poate multi dintre voi chiar ati descoperit adevarate paradisuri in alte parti. Din pacate tara frumoasa si bogata, noi am facut-o hitra, o baba urita si uscativa….nu pentru ca aruncam gunoaie pe jos ci datorita racirii si nesimtirii noastre, Dumnezeu ne-a oprit ploile, izvoarele, ne-a preschimbat albastrul frumos al cerului de altadata, ne-a uscat verdele ierbii si ne desertifica. Si cu toate ca suntem ortodocsi, o face cu noi …de ce nu o face inca si cu alte tari ? Pentru ca noi am primit PECETEA SFINTULUI DUH…BLAZONUL REGAL, cea mai pretioasa nestemata de la insusi IMPARATUL IMPARATILOR SI DOMNUL DOMNILOR…si l-am tradat, aruncand de bunavoie Sfintul Blazon si nestematele la cocina porcilor. Abia astept sa dezbatem si sa comparam prin prisma dreptei credinte, numai daca se va nimeri un articol pe masura….oricum dupa asrbatori. Va multumesc si Dumnezeu sa va binecuvinteze pe voi, familiile voastre, rodul vostru, casele si toate cele ale voastre. Va imbratiseaza cu drag, Marian exNorvegia. (urarile si pentru sora “sol” pe care o chem cu drag pe viitor sa dea o raita si pe aici :)))

  3. Ma uimeste tot timpul cat de actuale sunt Omiliile Sfantului Ioan Gura de Aur, omilii scrise acum 1600 de ani! Parca Sfantul vorbeste pentru noi cei de acum .

  4. Pingback: DUMNEZEU SI FOTBALUL/ Cersetorii mincinosi = TRAFICANTI DE HRISTOS/ Criza si chemarea la schimbarea vietii/ UNDE ESTE CUNOASTEREA PE CARE AM PIERDUT-O PRIN INFORMATIE?/ "Mi-e rusine ca sint roman"?! (Recomandari duhovnicesti -III)
  5. Pingback: SFANTUL IGNATIE TEOFORUL. Predica Parintelui Sofian. "Sa nu cautati sa vorbiti de Iisus Hristos, dar sa doriti lumea. Mai bine este SA TACI SI SA FII, decat SA VORBESTI SI SA NU FII!"
  6. Pingback: DESPRE CE E CRACIUNUL? Intre saracii sacrificati pe altarul rasfatului nostru, frenezia mincinoasa a spiritului Craciunului si bucuria tainica a Luminii
  7. Pingback: DUMNEZEU SI FOTBALUL/ Cersetorii mincinosi = TRAFICANTI DE HRISTOS/ Criza si chemarea la schimbarea vietii/ UNDE ESTE CUNOASTEREA PE CARE AM PIERDUT-O PRIN INFORMATIE?/ “Mi-e rusine ca sint roman”?! (Recomandari duhovnicesti -III) - Razboi în
  8. Pingback: Intre constiinta adanca a pacatului si Iubirea “nebuna” a lui Dumnezeu. PS MARC NEMTEANUL despre PREGATIREA DE IMPARTASANIE SI SPOVEDANIA DEASA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: TAINA EUHARISTIEI – “CUTIT CU DOUA TAISURI”. Spovedania este strans legata de Sfanta Impartasanie. SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC din “Pelerinul Rus” -
  10. Pingback: Pastorala exceptionala de Craciun a IPS ANDREI, Mitropolitul Clujului: PRECUM MAGII, SA NU NE INTOARCEM LA “IROD”, LA OMUL LUMESC, “CIVILIZAT”, CI SA O APUCAM “PE ALTA CALE”, CEA STRAMTA, A LUI HRISTOS! -
  11. Pingback: NASTEREA LUI HRISTOS. Omilia Sfantului Vasile cel Mare -
  12. Pingback: ASTAZI S-A NASCUT HRISTOS! “Daruri de Craciun” (VIDEO) – de la darurile magilor la darurile noastre… -
  13. Pingback: NASTEREA DOMNULUI. Pastorala Mitropolitului grec Nicolae despre MESAJUL INTRUPARII IN MIJLOCUL APOSTAZIEI GENERALIZATE de astazi. Care este sensul marii sarbatori si solutia la dramele veacului? -
  14. Pingback: PARINTELE TEOFIL ROMAN (Cluj) despre POST SI DISCRETIE: “E foarte multa suferinta în viata noastra din mandrie, pentru ca vrem sa fim apreciati” (si AUDIO) -
  15. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (III): Impartasania cu pregatire, leacurile bolilor, faptele milosteniei, pocainta, paza gandurilor, citirea Evangheliei… -
  16. Pingback: VIATA CA O COLINDA. Unde locuieste Dumnezeu de Craciun? - Recomandari
  17. Pingback: Pastorala de Craciun a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei (2013): DARURILE MAGILOR SI “DARURILE” NOASTRE -
  18. Pingback: HRISTOS SE NASTE! -
  19. Pingback: Parintele Dumitru Staniloae – studiu putin cunoscut, dar esential: MARTURISIREA PACATELOR SI POCAINTA IN ISTORIA BISERICII. Spovedania si lupta cu pacatul – conditiile IMPARTASIRII CU SFINTELE TAINE si primirii milei lui Dumnezeu -
  20. Pingback: Taina sfintei marturisiri. DARUL, BUCURIA SI PUTEREA DUMNEZEIASCA A POCAINTEI -
  21. Pingback: Sfantul Luca al Crimeei: talcuire din RUGACIUNEA SFANTULUI EFREM SIRUL despre DUHUL IUBIRII DE STAPANIRE, DUHUL GRAIRII IN DEȘERT si DUHUL GANDULUI SMERIT: “Cat de putina sme­renie este in ziua de astazi!” -
  22. Pingback: Pr. Vasile Mitrofanovici – STUDIU DESPRE RANDUIALA CANONICA A TAINEI POCAINTEI SI A DEZLEGARII PACATELOR IN ISTORIA BISERICII - Recomandari
  23. Pingback: TUDOR CHIRILA: “Craciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari” - Recomandari
  24. Pingback: TRAGEDIA CRACIUNULUI FARA HRISTOS. “Craciunul” sau “Nascutul”? CE SI CUM SARBATORESTE OMUL DE AZI? De la TAINA INTRUPARII la IZGONIREA LUI DUMNEZEU din lume. In cautarea duhului pierdut al Nasterii Domnului -
  25. Pingback: NASTEREA LUI HRISTOS, DOMNUL, MANTUITORUL SI IMPARATUL VIETII NOASTRE: Dumnezeu S-a aratat noua…. CRACIUN BINECUVANTAT TUTUROR! -
  26. Pingback: HRISTOS S-A NASCUT! -
  27. Pingback: STEAUA MAGILOR si STEAUA NOASTRA -
  28. Pingback: Bucuria duhovniceasca. MAICA DOMNULUI A ADUS IN LUME BUCURIA -
  29. Pingback: SFANTUL NICOLAE, “Parintele, Fratele, Fiul, Prie­tenul pe care-l asteptam sa vina in fiecare an” si cascada sa de MINUNI care nu trebuie uitate/ Ce daruri cerem de la “Mosul” sau: CINE NI-L DESPARTE PE “MOS NICOLAE” de
  30. Pingback: INVIDIA SI FATARNICIA: cele mai ucigatoare de suflet patimi/ “Dreptatea” dumnezeiasca: ADAM CREAT IN RAI, HRISTOS NASCUT IN IESLE/ Ce ne mai dorim de Craciun?/ SFANTA DE 12 ANI SI COPIII CARORA LE DISTRUGEM INOCENTA | Cuvântul Ortodox
  31. Pingback: Pastorala de Craciun a PS Sebastian, Episcopul Slatinei: DE LA NAȘTEREA DOMNULUI LA ”O, TANNENBAUM”: “Sărbătoare fără Sărbătorit și Crăciun fără Hristos pare a fi modul de a sărbători pentru mulți dintre „creștinii” de astăzi
  32. Pingback: Pastorala puternica de Craciun a PS Sebastian: DE LA NAȘTEREA DOMNULUI LA ”O, TANNENBAUM”: “Sărbătoare fără Sărbătorit și Crăciun fără Hristos pare a fi modul de a sărbători pentru mulți dintre „creștinii” de astăzi! Aceasta
  33. Pingback: Pr. Dumitru Staniloae despre RESTABILIREA DEMNITATII FEMEII/ Sfințitele zile ale Crăciunului si inselatoarea euforie consumerista sau: CE A MAI RAMAS DIN CRACIUNUL ROMANESC AUTENTIC? | Cuvântul Ortodox
  34. Pingback: CRACIUNUL intre INOMENIREA FIULUI LUI DUMNEZEU si SFARAMAREA OMULUI IN NUMELE IDEOLOGIILOR ANTIHRISTICE, intre Traditiile vechi ”cu miros de brad si cozonaci” si Lumea lui Mc.Consumerism, in care “SURPLUSUL DE SCLIPICI incearca sa acopere DEFICI
  35. Pingback: Cel Care nu renunta sa caute inimile noastre… UNDE VINE DUMNEZEU SA SE INTALNEASCA CU NOI? “Hristos, Care nu avea nevoie de nimic, S-a facut pe Sine asa fel incat sa aiba nevoie de noi, cei nevoiasi de toate”. A DOUA DUMINICA A STRAMOSIL
  36. Rostul vietii este vazut de saraci, mai putin de bogati

    Between ninety-five and a hundred per cent of the respondents from poverty-stricken Sierra Leone, Togo, Kyrgyzstan, Chad, and Ethiopia reported leading meaningful lives. Only two-thirds of the respondents in Japan, France, and Spain believed their lives had meaning.
    http://www.newyorker.com/business/currency/do-the-poor-have-more-meaningful-lives

  37. Pingback: “CE AI CU NOI, IISUSE?” – SEMNUL PRUNCULUI NEAJUTORAT și DURERILE BUCUROASE ALE NAȘTERII DE SUS. Cum să ne pregătim de primirea Lui, cum să așteptăm Nașterea Domnului? Ce Crăciun va sărbători cineva când nu este în rânduial
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare