În ceea ce privește pandemia, cercetările credibile arată cu certitudine că nu a venit pe neașteptate. După cum documentează eficient cartea lui Patrick Zylberman, Tempêtes microbiennes (Gallimard, 2013), Organizația Mondială a Sănătății (OMS), încă din anul 2005, cu ocazia gripei aviare, a sugerat un scenariu precum cel actual, propunându-l guvernelor ca o modalitate de a asigura sprijinul necondiționat al cetățenilor.
Ca în toate momentele de urgență, reale sau simulate, vedem încă o dată cum ignoranții îi calomniază pe filosofi și cum ticăloșii încearcă să profite de nenorocirile pe care ei înșiși le-au provocat. Toate acestea s-au întâmplat deja și vor continua să se întâmple, dar cei care mărturisesc pentru adevăr nu vor înceta să facă acest lucru, pentru că nimeni nu poate depune mărturie în locul martorului.
organizarea integrală a corpusului cetăţenesc în aşa fel încât să fie întărită la maximum adeziunea la instituţiile de guvernare, producându-se un soi de civism superlativ în care obligaţiile impuse sunt prezentate drept probe de altruism şi cetăţeanul nu mai are un drept la sănătate (health safety), ci devine juridic obligat la sănătate (biosecurity).
De ce, chiar dacă falsitatea e documentată, continuăm să avem încredere în ea? Pare că minciuna este ținută drept adevăr tocmai pentru că, întocmai ca publicitatea, nu se mai obosește să-și mascheze falsitatea. Precum Primul Război Mondial, războiul împotriva virusului nu poate avea decât motive falacioase.
O societate care trăiește într-o permanentă stare de urgență nu poate fi una liberă. Trăim efectiv într-o societate care a sacrificat libertatea pentru așa-zise „rațiuni de siguranță” și, drept consecință, s-a condamnat să trăiască într-o permanentă stare de frică și nesiguranță.
