CULTUL SIGURANȚEI ȘI MEDICINA CA RELIGIE. Mircea Miclea despre efectele izolării sociale: „oamenii o să renunțe la libertate. Și asta e grav, extrem de grav!”/ GIORGIO AGAMBEN: „gândirea acelora care continuă să caute adevărul și să respingă MINCIUNA DOMINANTĂ va fi, așa cum se întâmplă deja în fața ochilor noștri, respinsă și acuzată de răspândirea de știri false”

23-05-2020 7 minute Sublinieri

EDUPEDU:

Mircea Miclea, despre urmele lăsate de cele 2 luni de izolare: La nivel de societate, cred că se va accentua cultul siguranței, noua religie / Pe termen scurt vom avea, la mulți oameni, o prelungire a anxietăților, vor fi mult mai sensibili la orice sursă de risc

Care sunt efectele individuale și societale ale celor 2 luni de izolare din cauza pandemiei? Mircea Miclea, psiholog și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, vine cu o evaluare a situației în care se află românii, la capătul unei perioade fără precedent: pe 15 mai 2020, România a ieșit din starea de urgență care a impus izolarea socială. De vineri putem ieși din case fără să mai completăm vreo declarație, însă trebuie să menținem distanțarea și alte măsuri obligatorii stării de alertă în care am intrat.

La nivel de organizații, unele “vor învăța că blendingul, combinarea dintre procedurile tradiționale și cele digitale e obligatorie. Că trebuie să avem blended learning, e-mental health, proceduri hibride de telemuncă și munca tradițională“, a declarat Miclea, pentru Edupedu.ro. La nivel de societate, cred că se va accentua cultul siguranței, noua religie. Preocupați până la obsesie de a se simți în siguranță, oamenii o să renunțe la libertate. Și asta e grav, extrem de grav!“, a avertizat acesta.

Contactat de Edupedu.ro, Mircea Miclea a explicat și cum putem crește reziliența copiilor în fața unor astfel de evenimente. “Expunerea gradată, adică ponderată, dar continuă, la situațiile de care ne temem, este calea cea mai eficientă de a scăpa de frici. Asta nu e o părere, e un fapt științific“, a declarat Miclea.

Declarațiile integrale acordate de Mircea Miclea pentru Edupedu.ro

Rep: Care sunt urmele pe care le-au lăsat în profilul românilor cele 2 luni de izolare? Efectele izolării, din punct de vedere al sănătății mintale.

Mircea Miclea: Să facem o deosebire, întâi, între efectele pe termen scurt și cele pe termen lung.

Pe termen scurt vom avea, la mulți oameni, o prelungire a anxietăților trăite în această perioadă de criză. Vor fi mult mai sensibili la orice sursă de risc. Un strănut, care poate veni de la o alergie, de pildă, îi va face să fie foarte atenți și precauți. Și vor evita excesiv anumite situații și persoane, ca să se simtă mai în siguranță.

Hipersensibilitatea și hiperreactivitatea vor fi semnele anxietății, chiar dacă ea nu e conștientizată ca atare.

Pe termen lung, vom avea 3 reacții:

  1. Majoritatea oamenilor vor reveni la nivelul de funționare emoțională de dinaintea crizei.
  2. Aproximativ 8-10% vor avea o intensificare și o cronicizare a stărilor de anxietate sau depresie (vor avea o tulburare de stres post-traumatic),
  3. iar 8-10% vor funcționa mai bine decât înaintea crizei (asta se numește Posttraumatic growth, dezvoltare posttraumatică). Cei care au folosit criza ca să-și realizeze un scop, demult amânat, au fost mai disciplinați, au învățat ceva nou, i-au ajutat pe alții – ies bine, vor avea o dezvoltare posttraumatică.

Cei care s-au lăsat copleșiți de stările negative, care au renunțat la orice ca să se supra-protejeze, care au făcut din protecție un cult, devin vulnerabili la reacții posttraumatice negative. Protecția excesivă costă mult.

N-ar fi rău dacă fiecare dintre noi ar sta să reflecteze la două întrebări: “Ce am învățat din această criză? Ce am de făcut, de acum încolo?”

O experiență prin care treci, dacă reflectezi asupra ei, devine o extraordinară sursă de învățare. Una din care n-ai extras niște învățăminte a venit degeaba. Ar fi păcat să pierdem această oportunitate de învățare.

Nu numai indivizii ar trebui să facă asta, ci și familiile, organizațiile, statul. Dezvoltarea noastră de acum încolo depinde mult de ceea ce facem din ce ni s-a întâmplat.

Rep: La ce modificări comportamentale să ne așteptăm unii de la ceilalți, odată cu ieșirea din izolare?

Mircea Miclea: Păi depinde la ce nivel gândim. La nivel individual vor fi cele 3 categorii de reacții despre care vorbeam înainte.

La nivel de organizații (=firme, instituții), totul depinde de capacitatea de învățare și schimbare. Unele vor învăța și se vor schimba. De exemplu, vor învăța că blendingul, combinarea dintre procedurile tradiționale și cele digitale e obligatorie. Că trebuie să avem blended learning, e-mental health, proceduri hibride de telemuncă și munca tradițională.

Altele, vor suferi de debilitate mintală și nu vor învăța nimic. Vor trăi după cum zicea un cântec anii trecuți: “Las-o bă că mergea-așa/ Ne-am obișnuit cu ea”.

La nivel de societate, cred că se va accentua cultul siguranței, noua religie. Preocupați până la obsesie de a se simți în siguranță, oamenii o să renunțe la libertate. Și asta e grav, extrem de grav! Vom fi ca peștii în acvariu: în siguranță, dar monitorizați permanent. (…)/ integral pe edupedu.ro

CONTRAMUNDUM:

MEDICINA CA RELIGIE

Giorgio Agamben

Faptul că știința a devenit religia timpurilor noastre, aceea în care oamenii cred că cred, este deja evident de ceva timp. În Occidentul modern au coexistat și, într-o certă măsură, încă coexistă trei mari sisteme de credință: creștinismul, capitalismul și știința. În istoria modernității, aceste trei „religii” s-au intersectat adesea, intrând din când în când în conflict, pentru ca mai apoi, în diferite moduri, să se împace, până când au ajuns progresiv la un fel de coexistență pașnică și articulată, dacă nu chiar la o adevărată și adecvată colaborare în numele unui interes comun.

Ceea ce este nou este faptul că între știință și celelalte două religii s-a reaprins, fără a băga de seamă, un conflict subteran și implacabil, ale cărui rezultate victorioase pentru știință sunt acum în fața ochilor noștri și determină într-o manieră fără precedent toate aspectele existenței noastre. Acest conflict nu privește, așa cum s-a mai întâmplat în trecut, teoria generală și principiile, ci, ca să zic așa, practica cultică. De fapt și știința, ca orice religie, cunoaște forme și niveluri diferite prin care își organizează și își ordonează propria structură: elaborării unei subtile și riguroase dogmatici îi corespunde în practică o sferă cultică extrem de amplă și răspândită, care coincide cu ceea ce numim tehnologie.

Nu este surprinzător că protagonistul acestui nou război religios este acea parte a științei în care dogmatica este mai puțin riguroasă, iar mai puternic este aspectul pragmatic: medicina, al cărui obiect imediat este corpul viu al ființelor umane. Să încercăm să stabilim caracteristicile esențiale ale acestei credințe victorioase cu care va trebui să ne reglăm conturile din ce în ce mai mult.

1. Prima caracteristică este aceea că medicina, precum capitalismul, nu are nevoie de o dogmatică specială, ci doar se limitează la a-și împrumuta conceptele fundamentale din biologie. Spre deosebire de biologie, ea își articulează aceste concepte într-un sens gnostic-maniheist, adică conform unei exagerate opoziții dualiste. Există un zeu sau un principiu malign, anume boala, ai cărui agenți specifici sunt bacteriile și virusurile, și un zeu sau un principiu benefic, care nu este sănătatea, ci vindecarea, ai cărei agenți cultici sunt medicamentele și terapia. Ca în fiecare credință gnostică, cele două principii sunt clar separate, dar, în practică, se pot contamina reciproc, iar principiul benefic și doctorul care îl reprezintă pot comite o greșeală și colabora în necunoștință de cauză cu inamicul, fără ca prin aceasta să fie invalidată în vreun fel realitatea dualismului și necesitatea cultului prin care principiul benefic își luptă bătălia. Și este semnificativ faptul că teologii care trebuie să-și stabilească strategia sunt reprezentanții unei științe, virologia, care nu-și are locul propriu, dar se află la granița dintre biologie și medicină.

2. Dacă această practică cultică a fost până acum, ca orice liturghie, episodică și limitată în timp, fenomenul neașteptat la care asistăm este acela că a devenit permanentă și atotcuprinzătoare.Nu mai este vorba despre a lua medicamente sau de a ne supune, atunci când este necesar, unei examinări medicale sau unei intervenții chirurgicale: întreaga viață a ființelor umane trebuie să devină, în orice moment, locul unei celebrări cultice neîntrerupte. Inamicul, virusul, este întotdeauna prezent și trebuie combătut fără încetare și fără niciun posibil armistițiu (…)

3. Practica de cult nu mai este liberă și voluntară, expusă doar sancțiunilor de natură spirituală, ci trebuie făcută obligatoriu, în mod normativ. Complicitatea dintre religie și puterea profană nu este, cu siguranță, un fapt nou; ceea ce este însă cu totul nou este faptul că nu mai privește, așa cum s-a întâmplat în cazul ereziilor, profesiunea dogmelor, ci exclusiv celebrarea cultului. Puterea profană trebuie să vegheze ca liturghia religiei medicale, care coincide acum cu întreaga viață, să fie respectată punctual în fapte. Că avem aici de a face cu o practică cultică și nu cu o exigență științifică rațională este evident în mod imediat. Bolile cardiovasculare sunt de departe cea mai frecventă cauză de mortalitate în țara noastră și se știe că acestea ar putea scădea dacă s-ar practica un stil de viață mai sănătos și dacă s-ar respecta o anumită dietă. Dar niciunui medic nu i-a trecut vreodată prin minte că această formă de viață și de alimentație, pe care el o recomandă pacienților, ar putea deveni obiectul unei reglementări legale, care ar decreta ex lege ce trebuie mâncat și cum trebuie trăit, transformându-ne întreaga existență într-o obligație sanitară. Tocmai acest lucru s-a întâmplat și, cel puțin deocamdată, oamenii au acceptat ca și cum ar fi fost evident să renunțe la libertatea lor de mișcare, muncă, la prieteni, la iubiri, la relațiile sociale, la propriile convingeri religioase și politice.

Aici vedem măsura în care celelalte două religii ale Occidentului, religia lui Hristos și religia banului, și-au cedat primatul, aparent fără luptă, medicinei și științei. Biserica și-a renegat pur și simplu principiile, uitând că sfântul, al cărui nume actualul papă îl poartă, îmbrățișa leproșii, că una dintre lucrările milostivirii era vizitarea bolnavilor, că sacramentele pot fi administrate doar în prezență. Capitalismul, de partea sa, deși cu unele proteste, a acceptat pierderi de productivitate pe care nu îndrăznise niciodată să le socotească, sperând probabil pe mai târziu să ajungă la un acord cu noua religie, care în acest punct pare dispusă să negocieze o soluție.

4. Religia medicală a preluat fără rezerve din creștinism urgența escatologică, pe care aceasta din urmă a lăsat-o baltă. Deja capitalismul, secularizând paradigma teologică a mântuirii, eliminase ideea sfârșitului timpurilor, înlocuind-o cu o stare permanentă de criză, dar fără răscumpărare sau sfârșit. Krisis este la origine un concept medical, care desemna în corpusul de texte ale lui Hippocrate momentul în care medicul decidea dacă pacientul va supraviețui. Teologii au preluat termenul pentru a indica Judecata de Apoi care are loc în ultima zi. Dacă observăm starea de excepție cu care ne confruntăm, am putea spune că religia medicală unește criza perpetuă a capitalismului cu ideea creștină a unui timp ultim, a unui eschaton în care decizia finală este întotdeauna în curs, iar sfârșitul este atât accelerat, cât și dilatat, în încercarea neîncetată de a-l putea guverna, fără însă a-l rezolva o dată pentru totdeauna. Este religia unei lumi care se simte la sfârșit și totuși nu este în stare, ca și medicul hippocratic, să decidă dacă va supraviețui sau va muri.

5. Precum capitalismul și spre deosebire de creștinism, religia medicală nu oferă nicio perspectivă de mântuire și răscumpărare. Dimpotrivă, vindecarea pe care o urmărește nu poate fi decât temporară, întrucât zeul cel rău, virusul, nu poate fi eliminat o dată pentru totdeauna, căci se modifică încontinuu și își asumă mereu forme noi, cel mai probabil tot mai periculoase. Epidemia, așa cum sugerează etimologia termenului (demos înseamnă în greacă popor în calitate de corp politic, iar polemos epidemos este în Homer numele pentru războiului civil) este, în primul rând, un concept politic, care se pregătește să devină noul teren al politicii – sau non-politicii – mondiale. Într-adevăr, este posibil ca epidemia cu care ne confruntăm să fie realizarea războiului civil mondial care, conform celor mai atenți politologi, a luat locul războaielor mondiale tradiționale. Toate națiunile și toate popoarele sunt acum într-un război de anduranță cu ele însele, deoarece inamicul invizibil și evaziv cu care se luptă se află în noi.

Așa cum s-a întâmplat de mai multe ori în decursul istoriei, filosofii trebuie să intre din nou în conflict cu religia, care nu mai este însă creștinismul, ci știința sau acea parte din ea care și-a asumat forma unei religii. Nu știu dacă focurile de arme vor reveni și cărțile vor fi puse la index, dar cu siguranță, gândirea acelora care continuă să caute adevărul și să respingă minciuna dominantă va fi, așa cum se întâmplă deja în fața ochilor noștri, respinsă și acuzată de răspândirea de știri (știri, nu idei, pentru că știrile sunt mai importante decât realitatea!) false. Ca în toate momentele de urgență, reale sau simulate, vedem încă o dată cum ignoranții îi calomniază pe filosofi și cum ticăloșii încearcă să profite de nenorocirile pe care ei înșiși le-au provocat. Toate acestea s-au întâmplat deja și vor continua să se întâmple, dar cei care mărturisesc pentru adevăr nu vor înceta să facă acest lucru, pentru că nimeni nu poate depune mărturie în locul martorului.

Traducere din italiană de Dan Siserman

Editura ContraMundum:

Steinhard profetic:

„Atunci însă când Statul nu mai e Cezar ci Mamona, când regele se preface în MEDICINE-MAN şi puterea civilă în ideologie, când cere adeziunea sufletească, recunoaşterea supremaţiei sale spirituale, aservirea conştiinţei şi procedează la „spălarea creierului**, când fericirea statală devine model unic şi obligatoriu, nu se mai aplică regula stabilită de Mântuitor, deoarece nu mai este îndeplinită una din condiţiile obligativităţii contractului: identitatea părţilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona).

Mântuitorul nu numai că n-a spus să dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu şi lui Mamona ce este al lui Mamona, ci dimpotrivă (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit că nu poţi sluji şi lui Mamona şi lui Dumnezeu. Când pe scaunul de domnie lumească stă un Cezar, îndemânarea nu este interzisă şi Biserica, de-a lungul veacurilor, şi-a avut politica ei. Dar când politica încape în mâinile Celuilalt, se aplică regula vaselor engleze care făceau piraterie sub pavilion străin: deîndată ce bastimentul inamic deschidea focul, era înălţat steagul naţional. Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legătură, oricât de mică -nici asupra punctelor comune.. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfântului Vasile cel Mare.”


Categorii

1. DIVERSE, Coronavirus, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “CULTUL SIGURANȚEI ȘI MEDICINA CA RELIGIE. Mircea Miclea despre efectele izolării sociale: „oamenii o să renunțe la libertate. Și asta e grav, extrem de grav!”/ GIORGIO AGAMBEN: „gândirea acelora care continuă să caute adevărul și să respingă MINCIUNA DOMINANTĂ va fi, așa cum se întâmplă deja în fața ochilor noștri, respinsă și acuzată de răspândirea de știri false”

  1. Stările negative au cuprins pe toată lumea, dar unii s-au informat și din alte surse decât televiziunile mainstream și au dat frica la spate în beneficiul unei întăriri sufletești. Articolul merita citit cu atenție pentru a vedea ca ești exact ceea ce gândești. Pe mine ma uimește mereu un episod din timpul primului război mondial, când la Iași au murit mulți soldați de tifos, iar regina Maria vizitând spitalele, a fost sfătuit de medici să-și pună mănuși de cauciuc măcar. Regina a refuzat spunând ca soldații îi săruta mana și nu vrea sa sărute cauciucul. A refuzat ea, mama care a pierdut pe cel mai mic copil la București, bolnav de tifos, l-a îngropat pe micuț în graba la Cotroceni, plecând apoi în refugiu la Iași. Cat curaj și lipsa de ipohondrie.

  2. miriam,
    Va marturisesc ca eu, inca de la inceputul acestei nebunii cu virusul ucigas am dat exemplul Reginei Maria tuturor celor care ii ridicau in slavi pe medici. Pur si simplu, mi se parea exagerat sa lauzi in asa hal pe cineva care isi facea datoria.
    Regina a ingrijit bolnavii fara plata, ca unul dintre Sfintii Doctori Fara de Arginti.
    Imi amintesc ca am spus si la spovedit lucrul aceste, fiindca am judecat, gandind ca medicilor (unora dintre ei) li s-a dat ocazia sa isi mai rascumpere din pacatele pe care le-au facut.

  3. Pingback: RELAXAREA... ÎNCORDATĂ de la terase, GÂȘTELE CREDINCIOASE ALE "TĂTUCULUI" sau LIBERTATE CU RAȚIA și drepturile românilor cu voie de la... DEGETUL sever-amenințător al "dirigintelui" IOHANNIS. Exercițiul permanent al UMILINȚ
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare