Articole cu eticheta (tag): iadul

PS SILUAN ȘPAN, Episcopul românilor din Italia – mesaj video și Pastorala de Învierea Domnului (2019) CU GÂNDUL ÎMPREUNA-PĂTIMITOR LA CEI AFLAȚI ÎN FELURITE SUFERINȚE și cu îndemnul apăsat la TREZVIE și la RĂSCUMPĂRAREA VREMII: <i>“Să luăm, cu toții, aminte, că vine ceasul – și acum este – când NU SE MAI POATE TRĂI ȘI CU LUMEA ACEASTA, ȘI CU DUMNEZEU…. Că, iată, am ajuns să vedem împlinindu-se cuvintele Sfântului Apostol Pavel despre zilele din urmă…”</i>

1. PS SILUAN ȘPAN, Episcopul românilor din Italia – mesaj video și Pastorala de Învierea Domnului (2019) CU GÂNDUL ÎMPREUNA-PĂTIMITOR LA CEI AFLAȚI ÎN FELURITE SUFERINȚE și cu îndemnul apăsat la TREZVIE și la RĂSCUMPĂRAREA VREMII: “Să luăm, cu toții, aminte, că vine ceasul – și acum este – când NU SE MAI POATE TRĂI ȘI CU LUMEA ACEASTA, ȘI CU DUMNEZEU…. Că, iată, am ajuns să vedem împlinindu-se cuvintele Sfântului Apostol Pavel despre zilele din urmă…” 30-04-2019

Iubiți frați și surori întru Domnul, încredințați mie, nevrednicului, ca fii duhovnicești, să luăm, cu toții, aminte, că vine ceasul – și acum este – când nu se mai poate trăi și cu lumea aceasta, și cu Dumnezeu. Nimeni nu poate sluji la doi domni, lui Dumnezeu și lui mamona (cf. Mt. 6, 24). Că, iată, am ajuns să vedem împlinindu-se cuvintele Sfântului Apostol Pavel care zice: în zilele din urmă vor veni vremuri grele. Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie, lipsiți de iubire, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfățișarea adevăratei credințe, dar tăgăduind puterea ei (2 Tim. 3, 1-5).

PASTORALA DE PASTI (2019) a IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei despre caile de a ne impartasi de COBORAREA LUI HRISTOS IN VIATA NOASTRA: <i>“Cum putem oare iesi din acest IAD care ne cuprinde tot mai mult? Cum se poate depasi STAREA DE MOARTE infiltrata pana in cele mai adanci unghere ale vietii noastre?”</i> (si VIDEO)

2. PASTORALA DE PASTI (2019) a IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei despre caile de a ne impartasi de COBORAREA LUI HRISTOS IN VIATA NOASTRA: “Cum putem oare iesi din acest IAD care ne cuprinde tot mai mult? Cum se poate depasi STAREA DE MOARTE infiltrata pana in cele mai adanci unghere ale vietii noastre?” (si VIDEO) 24-04-2019

Prin Învierea Sa, Hristos ne-a dăruit puterea vieţii celei depline. Această bogăţie de viaţă o simţim întrucâtva în zilele Sfintelor Paşti. De ce, însă, nu dobândim acest duh de viaţă pe deplin? De ce, oare, pierdem şi puţinul acesta de-a lungul anului? Răspunsul este unul singur: pentru că nu suntem oameni ai Învierii. O privire onestă asupra vieţii noastre arată că, de cele mai multe ori, suntem creştini doar cu numele. Împlinim exterior, dacă împlinim, poruncile şi rânduielile bisericeşti, dar ne lipseşte adâncimea vieţii duhovniceşti. În mod formal aparţinem Bisericii, precum ramurile unui copac. Prin aceste ramuri nu mai curge însă seva dătătoare de viaţă, pentru că nu avem duh de pocăinţă, cuget smerit şi rugăciune fierbinte. Lipsiţi de roadele Duhului Sfânt – dragostea, bucuria, pacea, blândeţea –, devenim ramuri uscate, fără legătură reală cu viaţa copacului, adică a Bisericii. După cuvântul Scripturii, deşi trăim, suntem morţi, nu avem viaţă în noi înşine.

CADERILE DIN BISERICA si JUDECATA IADULUI-FACEBOOK

3. CADERILE DIN BISERICA si JUDECATA IADULUI-FACEBOOK 04-09-2017

Lumea credintei/ Razvan Bucuroiu: OGLINDA „Oglinda lui Mark Zuckerberg este deja parte din Judecata finală…” Viitura părea şi încă pare de neoprit. Bucuria căderii cuiva în păcat este mare – darămite a unui cleric! Iar de când trăim în imensa cacofonie a „reţelelor …

INVIEREA LUI HRISTOS CA POGORARE IN MIJLOCUL IADULUI DIN LUMEA NOASTRA… Pastorala IPS Teofan: <i>“Există multă moarte în noi şi în lume, dar există şi oameni ai învierii care nu şi-au plecat genunchii în faţa mulţimii de idoli aşezaţi peste tot”</i>. CINE AUDE STRIGATUL INABUSIT AL CELOR DISPERATI, AI TINERILOR FARA SENS? (video)

4. INVIEREA LUI HRISTOS CA POGORARE IN MIJLOCUL IADULUI DIN LUMEA NOASTRA… Pastorala IPS Teofan: “Există multă moarte în noi şi în lume, dar există şi oameni ai învierii care nu şi-au plecat genunchii în faţa mulţimii de idoli aşezaţi peste tot”. CINE AUDE STRIGATUL INABUSIT AL CELOR DISPERATI, AI TINERILOR FARA SENS? (video) 30-04-2016

În această noapte de Înviere, se cuvine să medităm la starea noastră lăuntrică, la starea lumii din jurul nostru. Există multă moarte în noi şi în lume, dar există şi oameni ai învierii şi ai vieţii celei adevărate. În ciuda crizei adânci prin care trece omenirea, sunt foarte multe spaţii de libertate şi adevăr, de bucurie şi pace lăuntrică. Şi aceasta nu departe de noi. Uneori chiar lângă noi există oameni care nu şi-au plecat genunchii în faţa mulţimii de idoli aşezaţi peste tot. Sunt oameni care şi-au păstrat neprihănirea, cât este posibil omeneşte. Sunt, de asemenea, oameni care au căzut adânc şi rău, dar şi-au venit în fire şi au fost ridicaţi din întunericul patimilor la lumina unei vieţi frumoase…

SATANISM SI TERORISM ASUMAT, IN ŞOCANTA INDIFERENŢĂ A “OPINIEI PUBLICE” – Liderul trupei de black-metal WATAIN, care a concertat si in clubul Colectiv: “Istoria muzicii metal este plină de CLADIRI MARI CARE SUNT INCENDIATE, IAR OAMENII ISI PIERD VIATA”. Coincidente?!

5. SATANISM SI TERORISM ASUMAT, IN ŞOCANTA INDIFERENŢĂ A “OPINIEI PUBLICE” – Liderul trupei de black-metal WATAIN, care a concertat si in clubul Colectiv: “Istoria muzicii metal este plină de CLADIRI MARI CARE SUNT INCENDIATE, IAR OAMENII ISI PIERD VIATA”. Coincidente?! 27-11-2015

În esență ceea ce este important ca să știe oamenii, este că Watain vine dintr-un loc foarte dosnic și întunecat, și nu sunt multe astfel de trupe în istoria muzicii metal care să fie gata să recunoască asta despre ele însele și să încurajeze aspectul ăsta, dar noi o facem. Spunând asta, spun de asemenea că ori de câte ori oameni iau contact cu Watain, fie că le place ori nu, devin părtași unui loc, cu energii care sunt foarte reale și care vin în ființă dacă sunt invocate. Toate acestea fiind spuse, aș considera un gest asumat interacțiunea cu Watain, în orice fel, ca o dovadă a faptului că ceea ce spun este adevărat, pentru că așa se manifestă lucrurile astea, prin muzica noastră, prin felul în care cântăm live, dar și în alte feluri, și tocmai de aceea istoria muzicii metal este una foarte controversată, nu numai plină de albume minunate, dar și de clădiri mari care sunt incendiate iar oamenii își pierd viața.

IADUL ROMÂNILOR – un “banc” spiritual, tragic de adevărat, spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: <i>“Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad”</i>

6. IADUL ROMÂNILOR – un “banc” spiritual, tragic de adevărat, spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: “Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad” 09-07-2015

“Nu ne legăm, nu ne promovăm unii pe alţii. N-avem curaj să ne iubim mai mult, parcă suntem geloşi unii pe alţii, să nu ne bucurăm de valorile noastre”.

…si despre NECANONIZAREA SFINTILOR INCHISORILOR, ATACAREA BISERICII, nevalorificarea modelelor de eroi români, fenomenul emigratiei masive si DISCREDITAREA ORICAREI VALORI ROMÂNESTI

CUGETARI FILOCALICE ALE PARINTELUI STANILOAE. Iubire, vesnicie, iad. Puterea BUNATATII, a FRICII DE DUMNEZEU si a RABDARII NECAZURILOR. Conditiile si roadele Sfintei Impartasanii si pericolul AUTOMATISMULUI LIPSIT DE SIMTIRE (!)

8. CUGETARI FILOCALICE ALE PARINTELUI STANILOAE. Iubire, vesnicie, iad. Puterea BUNATATII, a FRICII DE DUMNEZEU si a RABDARII NECAZURILOR. Conditiile si roadele Sfintei Impartasanii si pericolul AUTOMATISMULUI LIPSIT DE SIMTIRE (!) 05-10-2012

Din notele Parintelui Staniloae la Filocalii, preluate de pe portalul ortodox DOXOLOGIA: În răbdare se simte puterea lui Dumnezeu “Cu cât rabzi necazurile cu voia, cu atât pui un efort care le mărgineşte puterea. Răbdarea e o tărie spirituală care …

INCEPUTUL INDICTIONULUI/ Mangaietorul si starea noastra de orfani/ CE-AS FI FOST DACA N-AR FI EXISTAT DUREREA?/ Dreapta revolta/ IPS Teofan: <i>“SA RAMANEM CREDINCIOSI IN SINGURA BISERICA ADEVARATA, BISERICA ORTODOXA”</i>

9. INCEPUTUL INDICTIONULUI/ Mangaietorul si starea noastra de orfani/ CE-AS FI FOST DACA N-AR FI EXISTAT DUREREA?/ Dreapta revolta/ IPS Teofan: “SA RAMANEM CREDINCIOSI IN SINGURA BISERICA ADEVARATA, BISERICA ORTODOXA” 01-09-2012

Pemptousia: Ce este „începutul indictionului” ? Biserica lui Hristos prăznuieşte astăzi, 1 septembrie, începutul indictionului (din cuvântul latin indictio, declarare), adică începutul anului bisericesc. Termenul provine din obiceiul Împăraţilor romani de a stabili prin decret, la fiecare 15 ani, valoarea …

Carti

Documentare

Articole Recomandate