IADUL ROMÂNILOR – un “banc” spiritual, tragic de adevărat, spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: “Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad”

“Nu ne legăm, nu ne promovăm unii pe alţii. N-avem curaj să ne iubim mai mult, parcă suntem geloşi unii pe alţii, să nu ne bucurăm de valorile noastre”.

…si despre NECANONIZAREA SFINTILOR INCHISORILOR, ATACAREA BISERICII, nevalorificarea modelelor de eroi români, fenomenul emigratiei masive si DISCREDITAREA ORICAREI VALORI ROMÂNESTI

Despre IADUL ROMÂNESC, cu Parintele IUSTIN… de medialert

(extrase din: “Romania, te iubesc”: Ce crede parintele Iustin ca trebuie sa faca Biserica pentru romani)

Vedeti si:

***

“Omul fără Dumnezeu este un consumabil. Atât. Care se consumă mereu, se va mai consuma în iad, veşnic, la infinit şi aşa mai departe.

– Iadul ce e?

– Şi stare, și loc. Şi loc, nu numai stare. Până la urmă, iadul e despărţirea de Dumnezeu. O viaţă fără Dumnezeu este iadul.

Apropo, ştiţi bancul acela cu iadul?

Zice că a fost dus cineva să vadă iadul. Uite, să vezi iadul ruşilor. Era balta cu smoală şi ruşii băgați în baltă şi încercau să iasă, să scape de acolo, că îi ardea, îi chinuia. Diavolii, pe marginea bălţii, luptau cu ei să nu-i scape. Ruşii, cu imperialismul rusesc, luptau cu tot ce aveau, şi era mare luptă acolo ca să-i ţină diavolii pe ruşi în iad. Merg mai departe să vadă iadul americanilor. Acolo, la fel, aceeaşi luptă între demoni şi oameni, acolo cu drepturile omului, cu libertăţi, nu le respectau diavolii drepturile omului, iarăşi luptă mare. Şi se ajunge şi la iadul românilor. Acolo, linişte totală. Era un singur drac, plictisit, citea ziarul pe marginea bălţii. Nu se vedea nimeni. S-au mirat ăştia: cum, dom’le, peste tot e lupta asta în iad şi aici nu?! Şi-l întreabă pe drac: – Dar cum, e goală balta asta? Nu-i niciun român în iad? Zice dracul: – Nuu, e plină! – Păi şi atunci unde stau? – Păi stau la fund, acolo! – Şi de ce? Ăştia nu vor să iasă afară, cum vor toţi, să se zbată, să fugă? Cum de stau aşa liniştiţi românii în iad şi nu vor nimic? – Ba vor, dar când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad.

Ăsta-i iadul românesc. Care aşa este. Iadul începe de pe pământ. Și raiul. Ia să se ridice cineva, te mândreşti cu el că s-a ridicat? <Uite, dom’le, un român, în sfârşit un român a realizat ceva!> Şi alţii să-i păteze imaginea, şi să sărim toţi: <Nu, dom’le, e al nostru, e adevărat! Şi chiar dacă nu e el aşa curat, îl curăţim noi!> Şi să ne mândrim cu el. Facem treaba asta? Nu! Imediat: <Nuu, că e hoţ, că a furat, că e aşa…> şi: Jos...!, îl discreditează, îi murdăresc imaginea… Iadul românesc. Stai jos, în iadul nostru! Cum adică [sa se ridice cineva de acolo]…?

[…]

Să ştiţi că avem un popor minunat, dacă ne-am cunoaşte, câţi oameni de cultură, câţi oameni credincioși! De pildă, Nicolae Paulescu, ca om de cultură, câtă credinţă avea omul ăla! Cei din perioada interbelică, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Vulcănescu, Eliade, Cioran… Chiar şi Cioran, cu necredinţa lui, era valoros în necredinţa lui.

– Şi de ce nu ne cultivăm spiritul ăsta?

– Pentru că-s români. Dacă am zică că Petre Ţuţea a fost neamţ sau a fost rus, ooo, imediat ne-am închina la el, am şti că e extraordinar. Dar dacă e român, nu ne interesează. Avem atâţia sfinţi pe care nu-i canonizăm! Păi dacă era părintele Arsenie Boca la ruşi sau la greci, să fi fost rus sau grec, păi era canonizat de n ori, cred că îl predau şi la grădiniţă, s-ar fi tradus în toate limbile posibile, ce mare sfânt! Dar, dacă-i român, aaa, nu…

– Îl aveţi aici pe părintele Moise, care a scris despre ei, i-a adunat pe toţi. Şi acolo avem o groază de sfinţi.

– Da, dar n-avem curaj să-i canonizăm, tremurăm de frică. Păi numai preotul Ilie Lăcătuşu, te privesc moaştele lui în faţa ta şi tremură de frică, le e frică de sfinţii noştri. Deci nu avem curaj să-l canonizăm. Vezi că-i sfânt! Păi dacă era în altă ţară, nu-l canonizau? Cum să nu-l canonizeze? Rapid! Dar nu, că dacă-i român… Poate, dacă ar fi fost un grec aici, închis în temniţele comuniste, cu moaşte, da, încurajam şi noi, am fi mers până în Grecia, să-l ducem, să ne închinăm la el. Dar, dacă-i român, nu, nu contează…

Nu ştiu de ce, nu ne legăm, nu ne promovăm unii pe alţii. V-am zis cum e cu iadul românesc. N-avem curaj să ne iubim mai mult, parcă suntem geloşi unii pe alţii, să nu ne bucurăm de valorile noastre. În istorie câţi eroi avem, extraordinar! Filmul Mihai Viteazul, după ce vezi filmul ăla nu-ţi mai trebuie nimic, cel puţin o jumătate de oră de plâns. Şi vă daţi seama ce puţin e în filmul ăla faţă de cât a fost în realitate? Că, până la urmă, e un film artistic. Dar când vezi că numai îţi face trimitere la ce a putut fi omul ăla şi tu ai avut aşa ceva în neamul tău! Extraordinar!

Zicea Nichifor Crainic că esenţa educaţiei stă în cultul eroilor și al sfinţilor. Esenţa educaţiei. Or, pe câtă vreme din educaţia noastră lipsesc eroii şi sfinţii este o educaţie fără esenţă, goală. Nu vedeţi? Copiii de mici au nevoie de eroi, de modele, şi noi punem în faţa lor roboţi, tot felul de filmuleţe, de Supermani, de dinozauri, de balauri, le punem în faţă copiilor şi ei cu alea cresc. În loc să le punem în faţă sfinţii lor. Sfinţii. Uite, putem să-i spunem erou, îi pui în faţă şi îi povesteşti despre Mircea cel Bătrân, despre Vlad Ţepeş, despre ăla, despre ăla, câţi am avut! Şi copilul cu asta să înceapă, cu modelele reale! Dar începe cu modele false şi îl derutezi, el crede la început. Şi e atât de curat copilul! În loc să se imprime adevărul de la început în el, tu-i imprimi minciuna, virtualul, ceva care nu există. Vă daţi seama, suntem… “slăbuței”.

Dar nah, nu le poate face Biserica pe toate. Şi ar face foarte mult Biserica, dac-ar fi încurajată. dar Biserica e obstrucţionată, nu e încurajată. Le e frică, tremură tot timpul, numai s-o discrediteze. Cum aud de un caz negativ, gata, mare eveniment, că preotul cutare nu ştiu ce n-a făcut. Dar ăilalţi, care au făcut, nu te interesează? Nu.

Uitați, şi la noi, cu tinerii am ajuns să fim mediatizaţi, să fim văzuţi cumva datorită părintelui Sava. Din 2000, după 14 ani, a descoperit mass-media pe părintele Sava, după 14 ani de stat în România şi în mănăstirea noastră au descoperit că e un american aici. Şi anul trecut au fost şase televiziuni naţionale. Ei, şi atunci au văzut că şi cu tinerii se face aici nu-ştiu-ce… Dar până atunci n-au ştiut. Şi, dacă nu era părintele Sava, poate nici acum nu ne întâlneam neapărat. Cine ştie? De când cu el, au zis: <hai şi noi să ajutăm!>, dar până atunci n-a zis nimeni: <Faceţi atâtea pentru tineri, asta implică şi ajutoare materiale. Hai să vin şi eu. Te pot ajuta cu ceva?> N-a venit nimeni. Noi, cu cunoscuții noştri apropiaţi, cum au putut. Dar să vină cineva să zică: <Bravo, măi! Uite, eu, cu ce pot, vin de acum și te ajut, numai tu fă acolo, fă treabă bună, cu cât mai mulţi tineri acolo, ca eu te ajut, te susţin!> Nimeni.

Mai avem de lucru, să ştiţi, ca şi popor. Adică nu întâmplător ai noştri au plecat cel mai mult şi am înţeles că avem cea mai numeroasă diasporă din Europa, deci noi suntem mai mulţi decât ruşii în Europa. Și că am fi, acum nu ştiu cât e de adevărat, am fi luaţi în sine, ca oameni din diaspora, după China. Şi nu m-ar mira. Dacă numai în Melbourne sunt 200.000 de români, în Australia. Numai acolo. Deci peste tot unde te duci găseşti români. Absolut peste tot. Dar ruşi sau greci sau alţii nu vezi peste tot. Dar asta spune ceva. Dacă chiar am luat-o aşa la fugă, în toată lumea, în toate direcţiile, păi înseamnă că avem probleme. Avem probleme ca şi popor. Poate ar trebui să ne pună un pic pe gânduri.

Şi, uitaţi, cine a mers după toţi cei care au plecat, săracii? Ce instituţie din ţara asta s-a dus? <Bine, v-aţi dus, v-aţi dus. Asta este. Dar acum hai să vă ajutăm. Să facem ceva pentru voi.> Cine s-a dus? Biserica. Eu nu ştiu pe altcineva. Am auzit şi că pe la ruşi, prin Siberia, sunt vreo 200 de români – asta am aflat prin cei de la Formula As – într-o zonă acolo, lucrează la pădure. Şi un preot din Maramureş s-a dus după ei: <Măi, ăştia n-au preot!> şi s-a dus preot la ei. Păi care din alt domeniu, din altă parte a societăţii, ar fi făcut treaba asta? Şi cât a mers Biserica, cu episcopi, cu preoţi după ei, să-i ajute, să-i adune! Cine a mai făcut, în afară de Biserică, ceva? A mai făcut cineva treaba asta? Şi, în loc să-i ajuţi, tu le dai în cap, că preotul X nu-ştiu-ce…

Deci suntem cu probleme. Ar trebui să ne asumăm problemele. Dar să nu mai dai atât în ce ai, să dai în maică-ta. Asta mi se pare cea mai josnică treabă, să-ţi vorbeşti mama de rău sau să permiţi cuiva să-ţi vorbească mama de rău. Asta înseamnă că tu nu mai ai mamă şi că eşti ultimul om. Nu contează, măi, cum e maică-ta; dar tu nu poţi să permiţi nimănui să-ţi vorbească mama de rău şi nici tu! Porunca cinstirii părinţilor e necondiţionată. Dumnezeu n-a zis Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta dacă-s buni, dacă-s credincioşi, dacă-s valoroşi, dacă-s culţi, dacă aşa… Nu! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta cum sunt! Aşa să-i cinsteşti! Păi şi Biserica e mama neamului! Şi tu, în loc să-ţi iubeşti mama şi să-ţi ajuţi mama, să-ţi promovezi mama, tu îţi denigrezi mama şi îţi vorbeşti mama de rău şi abia aştepţi să zică şi un străin ceva de maică-ta?! Şi tu să zici <Daa, da…!!> Înseamnă că eşti pe nicăieri!

De-asta zic, avem probleme serioase! Dar asta nu înseamnă că trebuie să fim pesimişti în raport cu neamul nostru si cu valorile noastre. Nu, trebuie să fim optimişti, să fim încrezători, dar şi un pic realişti, să nu visăm”.

Legaturi: