Adică s-au acuzat unul pe celălalt şi şi-au spus, cred, tot ce-au avut pe suflet. Cu alte cuvinte, după părerea mea, soarta lui Ceauşescu fusese mai dinainte hotărâtă. Dar atunci, în noaptea aceea de discuţii foarte aprinse, Ceauşescu i-a spus lui Gorbaciov de la obraz o mulţime de lucruri pe care el a considerat că trebuie să i le spună. Şi invers, aşa încât lucrurile cred că s-au lămurit atunci definitiv între cei doi. Întâlnirea de la Moscova a fost mai mult sau mai puţin o formalitate. Dar cred că prin acea exprimare, Gorbaciov a anunţat, de fapt, sentinţa de condamnare a lui Ceauşescu.
Articole cu eticheta (tag): Ion Iliescu
În urmă cu 25 de ani, pe 13 iunie seara, trei garnituri de tren pline cu mineri plecau din Valea Jiului către Bucureşti. 10.000 oameni în salopete, murdari, cu bâte şi topoare, ajungeau a doua zi dimineaţa în Piaţa Victoriei de unde Ion Iliescu îi trimite în Piaţa Universităţii, scena unor confruntări violente cu o zi înainte, după ce câteva zeci de protestari au fost evacuaţi cu forţa. Cu o forţă uriaşă de represiune la dispoziţie, susţinută de o campanie de propagandă bine structurată, puterea de la acea vreme, în frunte cu Ion Iliescu, dorea să pună capăt cu orice preţ, unui fenomen care a însemnat, în fapt, manifestul despărţirii definitive de comunism: Piaţa Universităţii.
În 13-15 iunie 1990, în stradă au murit oameni ieşiti pentru adevăr şi dreptate. Numărul lor – de ordinul zecilor, potrivit asociaţiilor victimelor, oficial doar şase. Sute de oameni au fost bătuţi şi arestaţi.
Aproape că nu mai este controversat faptul că, după atentatele de la 11 septembrie 2001, CIA a avut în România una sau mai multe închisori. Raportul CIA privind tortura, din decembrie 2014, vorbeste în termeni echivoci despre „Detention Black Site”. Mai mulți dintre captivii importanți ai CIA, printre care planificatorul șef al atentatelor din 9/11, Khalid Sheikh Mohammed, ar fi fost deținuți în România și chiar torturați.
Hotnews: Un grup de hackeri i-a spart contul de email principalului colaborator al ideologului rus Alexandr Dughin si a publicat o lista cu tinte din Romania. Printre acestea s-ar numara Dan Puric, Vasile Ernu, Mircea Dogaru, Ion Iliescu si …
Ziuanews: Auschwitzul românesc de la închisoarea Râmnic: Istoricul Marius Oprea a descoperit un crematoriu al groazei Istoricul Marius Oprea – director al departamentului de Investigații Speciale al IICCMER – dezvăluie, în exclusivitate pentru ZIUAnews, cum a descoperit crematoriul din pivnița …
Plus: Filmul documentar integral “PIATA UNIVERSITATII – ROMANIA“ de Stere Gulea, Sorin Iliesiu si Vivi Dragan Vasile DIVERSIUNILE si INSCENARILE care au inabusit Piata Universitatii… TVR: 23 de ani de la mineriada din Capitală În urmă cu 23 ani, în …
“Niciodata nu voi ceda la notiunea de curaj, de demnitate si de spirit de sacrificiu! SE MOARE O DATA, DAR SA MORI IN PICIOARE, SA NU TE TARASTI, SA NU FII LEPRA! Fara asta nu putem trai!” (Paul Dumitrescu, fost …
Pretextele reprimarii manifestantilor de la Timisoara, din decembrie 1989: VANDALIZARILE REGIZATE DE SECURITATE – intr-un fragment din “Memorialul durerii” (Lucia Hossu-Longin in dialog cu generalul-colonel comunist Ion Coman si cu procurorul Dan Voinea – vezi de la min.23:28)