13-15 IUNIE, ZILELE TERORII – un sfert de veac de la PAGINA NEAGRA A MINERIADEI SECURISTILOR RESAPATI care detin puterea si astazi in România: DRAME NESTIUTE, VICTIME UITATE, VINOVATI NEPEDEPSITI. Ce implicare a avut Monica Macovei? (VIDEO)

15-06-2015 23 minute Sublinieri

mineriada2

mineriada_iunie90-820x300

  • Activenews:

25 de ani de la debutul Mineriadei din iunie 1990. Justiţia nu a descoperit niciun vinovat

EVZ: Monica Macovei a emis un mandat de arestare în timpul Mineriadei din 1990. Credeți că era pentru un miner?

Mărturii de groază din timpul mineriadei: Minerii voiau să-l ducă pe Ion Raţiu la Târgu-Jiu să-l spânzure!

  •  Digi24:

13-15 iunie 1990. Mărturiile victimelor: „Nici lacrimi nu ne mai curgeau, pentru că ne era frică să plângem”

Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 a fost unul dintre motivele principale pentru care foarte mulţi români dezamăgiţi au plecat peste graniţă. Câţiva dintre ei povestesc, pentru Digi24, cum au trăit, cu spaimă şi oroare, intervenţia brutală a poliţiei şi a batalioanelor „proletare” chemate de puterea politică nou instalată să facă ordine în Piaţa Universităţii.

Ruxandra Posticescu lucra în laboratorul Spitalului „Victor Babeş” şi, în luna mai 1990, a vorbit din balconul Universităţii. După aceasta, săptămâni de-a rândul, a primit ameninţări cu moartea. Pe 14 iunie, a fost urmărită de atacatori pe stradă.

„Soţul mi-a spus: Haide repede, că vin cu bâte sau cu aşa ceva. Şi atunci am alergat şi am intrat cu piciorul drept într un canal, m-am lovit rău, am făcut luxaţie şi a trebuit soţul meu să mă târască. M-am gândit că poate mă vor închide. Am hotărât să plecăm şi să salvăm situaţia, adică situaţia, să nu fiu închisă”, își amintește Ruxandra Posticescu.

În zilele următoare, temându-se că va fi ucisă, a plecat în Franţa.

Acelaşi 13 iunie 1990. Altă victimă: Stelian Maria. „S-a creat haos, au venit pe neaşteptate, ne-au luat ca din oală cum se spune. Am văzut cu ochii mei cum băteau, cum loveau cu bestialitate, bocanci în faţă, în gură, bastoane, patul armei în cap. La rândul meu, am căzut şi eu”, povestește Stelian Maria.

S-a trezit întins pe beton şi cu ochii umflaţi de la bătaia primită, a văzut printre gene garduri înalte cu sârmă ghimpată, iar cei care erau cu el, şi ei bătuţi, şuşoteau că ar fi ajuns în curtea închisorii Rahova.

„Am fost bătut cu bestialitate, eram umflat, sânge peste tot, cred că aveam încă de atunci ceva oase rupte pe la degetele de la mâini, în încercările mele să mă apăr. Unii au făcut pur şi simplu pe ei. Şi trebuie să recunosc că şi eu”, spune românul, acum stabilit în Suedia.

„Când am văzut Bucureştiul negru de mineri şi asta, m-am îngrozit. Pur şi simplu nu mi-a venit să cred că e posibil aşa ceva. Şi m-a tras profesorul acesta de matematică şi a zis: Taci din gură! Nu vezi că-i represiune? Când vedeam hoardele alea cu minerii, cu bastoanele alea… Eram blocaţi doamnă. Numai din priviri, cu lacrimi în ochi şi nici lacrimile nu mai curgeau, pentru că ne era frică să plângem”, își amintește şi Ovidiu Mihăescu. El s-a stabilit în Germania, trei ani mai târziu s-a căsătorit şi de peste 10 ani se ocupă cu distribuţia presei.

„Tot ce prindeau băteau, practic, băteau”

În iunie 1990, Dragoş Sterpu, student la Matematică, începuse sesiunea de examene. Minerii au deschis uşa Facultăţii.

„Când au venit minerii a fost dezastru. Greu cineva poate explica în cuvinte. Demnitatea umană s-a coborât la cel mai jos nivel posibil. Într-un sediu al excelenţei intrase mitocănia, intrase bolşevismul. Pe intrarea dinspre Piaţă am văzut o ceată, nu pot să-mi explic, de oameni fugind şi alţii care-i fugăreau. Problema era că unii erau nişte copii cu mâinile goale şi alţii erau nişte bărbaţi în toată firea cu topoare şi cu târnăcop. Tot ce prindeau, practic, băteau, loveau”, povestește Dragoș Sterpu.

Pe 13 iunie, Dragoş avea întâlnire cu viitoarea soţie, la Casa de Modă de lângă Poliţia Capitalei. Urmau să vadă rochia de mireasă pe care iubita lui trebuia să o îmbrace într-o săptămână.

„Am reuşit să mă întâlnesc cu soţia mea, dar am găsit cel mai rău moment pentru că ne am întânit în momentul în care pe o parte veneau minerii pe partea cealaltă poliţia se bătea cu cine mai era, cu cine mai prindea pe stradă. Am intrat în casa de modă şi pot să spun că am stat în pod până pe la 12 noaptea amandoi, ascunşi”, spune acesta.

Informatician la o divizie spaniolă a Microsoft, Dragoş nu a mai venit în România de 10 ani.

Radu Joltea era elev în clasa a XI-a. A scăpat cu viaţă doar pentru că unui miner i s-a făcut milă de el.

Am văzut nişte lucruri îngrozitoare. Am văzut atunci un tânăr care nu ştiu efectiv ce le-a spus, dar în orice caz a fost în contradictoriu cu dânşii şi a fost bătut într un mod…n-am să descriu aici pentru că e chiar prea mult. Şi atunci, efectiv, m-am albit şi am plecat”, spune Radu Joltea.

Am mai văzut o scenă oribilă, dar nu am putut să mă uit, pentru că mi-am dat seama ce urma: cineva a fost aruncat de la etaj. Şi atunci am zis asta deja e prea de tot. Nu pot să văd aşa ceva, dar mi am dat seama ce urma pentru că se uita multă lume şi minerii au urcat pe scări la un bloc de pe Bulevardul Magheru. Pur şi simplu arătau cu degetul diferite persoane şi spuneau Şi ăla a fost, şi ăla a fost şi minerii îl luau şi gata, îl băteau, dar bătaie e puţin spus. Era un tratament îngrozitor, nici nu ştiu, sunt convins că s-a murit acolo pentru că anumiţi oameni erau inconştienţi din cauza bătăii şi zăceau pe caldarâm, dar îi luau repede şi nu ştiu unde îi duceau. Colegul acesta al meu, Viorel, a fost bătut în ultimul hal. A ajuns pe la prânz la liceu, ţin minte, şi ne-a arătat. Tot spatele era negru, efectiv, de la furtunele de presiune cu care l-au bătut”, își amintește Radu Joltea.

Radu Joltea a mai rămas 5 ani în ţară şi, în fiecare zi, a sperat că România se va schimba. Apoi a plecat în Marea Britanie.

[…]

EDIȚIE SPECIALĂ 13-15 iunie 1990. Democrația sub bâte. O perspectivă după 25 de ani

La 13 iunie, tentativa guvernului Roman de a evacua ultimii protestatari din Piaţa Universităţii s-a dovedit o uriaşă diversiune. În zori, poliţia face arestări cu brutalitate. Provocările, violenţele şi incendiile difuzate în direct de TVR înspăimântă apoi întreaga ţară. În dimineaţa de 14 iunie, Ion Iliescu le cere miilor de mineri ajunşi în faţa Guvernului să ocupe ei Piaţa Universităţii. 25 de ani mai târziu, efectele dramatice ale Mineriadei încă se resimt.

La 25 de ani de la Marea Mineriadă, Digi24 aminteşte întrebările la care procurorii nu au găsit încă răspuns:

Cine a dat foc?

Cine a tras în 13 iunie pe străzi?

Cine i-a direcţionat pe mineri în 14 şi 15?

Cine a bătut bestial în anchete ilegale?

Care este numărul real al morţilor?

Cine răspunde pentru că după evenimente mii de românii şi-au părăsit îngroziţi ţara?

Elena Vijulie, alături de invitații săi: criticul Marina Constantinescu, fostă participantă la manifestațiile din Piața Universității, Mihai Gheorghiu, fost lider al studenților, Cazimir Ionescu, reprezentant al puterii pe vremea aceea, și Ionuț Gherasim, secretar al fostului lider PNȚ-cd Corneliu Coposu, au încercat să rememoreze și să găsească măcar o parte din răspunsuri. Urmăriți dezbaterea în materialele video.

Era dorința noastră de a igieniza și era dorinţa noastră de a despărţi apele, de a continua ceea ce nu se încheiase în decembrie 1989. Lucrurile au eşuat. Proiectul nostru a eşuat, spune Marina Constantinescu. Nu am reușit nici până azi să învățăm dialogul, adaugă ea.

Tentaţia Frontului Salvării Naţionale a fost spre totalitarism şi stăpânire a puterii. A ţinut de logica iraţionalului. Erau doritori să stăpânească şi mai bine, încât presa a fost interzisă câteva zile, la fel și partidele, explică Mihai Gheorghiu de ce consideră această putere una de origine bolşevică.

Serviciile secrete nu au fost departe de povestea asta, mai spune Marina Constantinescu. „Un coleg m-a sunat că Marian Munteanu a fost arestat şi să venim la Universitate. Acolo, la Universitate, nu mai erau studenţi. Noi am rămas la Universitate, Mihai Gheorghiu şi Marian Munteanu făceau apel să nu meargă. Ne-am dat seama că e o manipulare. La Universitate, prin spate, pe la Arhitectură, am fost şocată să văd muncitorii de la IMGB care strigau că IMGB face ordine, noi muncim, nu gândim. Am intrat in biserică şi am încercat să ne întâlnim la facultate. Nu am apucat. Lucrurile s-au precipitat. Noi am încercat să stingem noi incendiul, fără să ştim cine l-a pus. Noi apăram cărţile, aceste ziduri”, a povestit Marina Constantinescu.  Ea a evocat și momentul în care ministrul învățământului, Șora, cu lacrimile pe față, l-a adus pe Petre Roman să stea de vorbă cu studenții.

La rândul său, Mihai Gheorghiu, vicepreședinte al Ligii Studenților, a povestit cum, în mod inexplicabil, minerii i-au găsit în subsolurile întortocheate ale Universității și cum au găsit în bănci, după ce fuseseră puse aleatoriu, și camerele și casetele filmate de studenți în Piață. Am fost supravegheați tot timpul, crede Mihai Gheorghiu.

Câteva concluzii

[…]

Marina Constantinescu: Vinovată este clar puterea de atunci și constat că toată lumea e curată ca lacrima, liniștiți, nu există un proces dus până la capăt, nu există vinovați pentru crime, pentru umilințe fizice, psihice, pentru bătăi, violente și cumplite nu știu dacă există vinovați. Conștiințe foarte curate. Din păcate, am în spate ansamblul Colțea și Universitatea, deci ce înseamnă solid în cultura română, și am în față Casa Poporului, luminată, un simbol groaznic în care Puterea noastră de astăzi stă. Tot liniștită. Este vorba de neasumarea vinovăției, clar, de către puterea de atunci, de către forțele de Securitate care au creat această diversiune, manipulare profundă, la capătul căreia există doar victime și nu vinovați.

Ionuț Gherasim: Aș vrea să menționez momentul trăit alături de Corneliu Coposu, în 16 iunie, când am ajuns la sediul partidului și care era complet devastat. Sediul partidului avea o anexă și o are încă. Acolo era sediul ziarului „Dreptatea”. În perioada 1979-1984, în biroul unde dl Paul Lăzărescu, directorul ziarului „Dreptatea”, își ducea activitatea, în acel birou, în perioada respectivă, a stat dl Ion Iliescu, care lucra la Institutul Apelor. În perioada 13-15 iunie, minerii care ocupaseră sediul PNȚ-cd au descoperit, din întâmplare, în acel birou, un seif în care se pare – sigur, e retoric ce vă spun – se pare existau anumite documente compromițătoare. Acele documente bineînțeles că au fost sustrase de acolo. Aș vrea să-l rog pe dl Ion Iliescu să aibă minima decență, acum, după 25 de ani, împreună cu toți cei care au fost lângă domnia sa, să-și ceară iertare pentru toate crimele odioase comise în acel moment.

Mihai Gheorghiu: Nu cred că vom avea repede un rechizitoriu, cred că soluția spre care, din păcate, se tinde este rezolvarea întregului dosar prin extincția principalilor vinovați. Au ieșit din scenă – gen Diamandescu, gen Chițac, probabil că vom mai ieși și alții din scenă.

1990. 14 iunie. Cine e de vină pentru „Joia groazei”?

Zorii zilei de 14 iunie 1990. O singură dimineaţă şi două perspective. Bucureştenii se trezesc într-un oraş invadat. Minerii care tocmai ajunseseră ilegal în Gara de Nord sunt salutaţi direct preşedintele ales Ion Iliescu. El le cere să ocupe ei Piaţa Universităţii. Începe joia groazei: bucureştenii sunt bătuţi bestial, sediile partidelor de opoziţie sunt devastate, redacţiile ziarelor critice la adresa FSN sunt distruse. Oficialităţile de atunci, intervievate de Digi24, îşi declină responsabilitatea. Vinovaţi pentru Marea Mineriadă, spun ei, sunt anumiţi ofiţeri din Securitatea comunistă, frustraţi că România se îndreaptă spre un regim democratic.

La ora 20, în data de 13 iunie, când Televiziunea Română şi-a întrerupt emisia, patru trenuri cu circa cinci mii de mineri plecaseră deja din Petroşani spre Bucureşti. În urmă cu câteva ore, când în centrul Bucureştiului ardeau încă autobuze şi clădirea Ministerului de Interne era atacată, liderul sindical Petru Braiţ fusese chemat de urgenţă la mina Petrila, unde i s-a spus că minerii nu mai vor să intre în şut.

Petru Braiț, lider sindical:

„Unii erau furioşi şi ăia puternic influenţaţi de comentariile de televiziunii române. Dar unii erau, mă rog, dacă urmăriţi imaginile, vedeţi o grămadă de mineri cu adidaşi şi unii care au doar casca şi bluza de salopetă pe ei. Care au fost mineri erau plini de praf. Erau o grămadă de preparatori la faţa locului”.

În jurul orei 19, şeful Gării Craiova, Ioan Mănucu, dădea obişnuitul telefon la dispecerat: făcea verificări tehnice pentru a doua zi.

Ioan Mănucu:

„Ne-am interesat prin dispecerul meu cum e treaba cu lucrările. Dă-le dracu de lucrări, zice, că ăştia iar o iau spre Bucureşti. Ce, eşti nebun? M-am dus la Gară, printre alte atribute ale unui şef de secţie era şi menţinerea disciplinei. Tot personalul Căii Ferate era tratat după un regulament care se numea Statutul disciplinat din transporturi şi telecomunicaţii care spunea: Este interzisă orice organizare cu caracter antisocial şi asta este de natură disciplinară. Şi m-am dus la Gară, m-am interesat despre ce e vorba şi le-am spus: nu mai circulaţi la Bucureşti că nu e tensiune (pe linia electrificată n.n) prin ordinul meu. Şi scris. Ce se întâmplă? La CFR ordinele se dau în scris, cu număr, oră, persoana care primeşte, care predă şi semnătura. Semnează Manucu: e scoasă tensiunea, nu mergeţi la Bucureşti!

Mineriada, diversiune a Securității

Totuşi, la Bucureşti, după o zi încărcată de violenţe şi de uriaşe semne de întrebare, situaţia era sub control.

Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI, povestește: Am fost acolo să ne asigurăm că lucrurile sunt definitiv liniştite şi ordinea reconstituită. Toate punctele de care am pomenit se aflau sub control şi nu mai era nevoie de niciun fel de intervenţie. De aceea, de atunci şi până la ore mici, ne-am străduit să dăm semnalul să nu vină minerii. Dar ce te faci că între timp au fost ordine paralele din partea unora şi altora care îi chemau de mama focului şi le puneau la dispoziţie şi mijloace cu care să se deplaseze!”.

Gelu Voican Voiculescu, vicepremier în acea perioadă, are propria versiune a faptelor: „Pentru 14 iunie, noi nu ne doream minerii, ne temeam de ei ca de dracu, numai ei să nu vină. Dar din cauza a ceea ce se întâmplase pe 13, din cauza atacului de la Ministerul de Interne, a Poliţiei Capitalei, a fototecii SRI-ului de vis-a-vis, atacului asupra TVR, ceea ce a dus la întreruperea emisiei şi la debandarea totală a Poliţiei, care Poliţie nu mai avea gust de represiune, ca să nu păţească ce a păţit fosta Miliţie, aceşti mineri au venit să facă ordine, să sară în ajutorul nostru, al noii Puteri de-acuma legitime”.

La 10 seara, încă mai exista o şansă ca minerii să fie blocaţi la Craiova şi apoi întorşi din drum:

Ioan Mănucu povestește:

„Şi începe bâlciul. Nu mai mergeţi?! S-au trezit cei care stăteau ascunşi, printre care şi directorul Gheorghe Dobre. Şi poliţaiul, era un colonel Turturică. Pe Turturică l-am uşchit repede, pentru că ei sunt poliţai în treaba lor, nu sunt poliţai în treaba noastră, în treaba noastră noi suntem poliţai. Tu ce vrei? Păi eu sunt colonel.. Ee,na, ia du-te tu afară, mă. La director a fost altă chestiune: Zic:

– Mă, Gigi, că ne cunoşteam, mă Gigi, ăştia au ordin să treacă la Bucureşti?

– Bă, au!

– Atunci scrie tu colea la mine în registru unde am scris eu că NU circulă, scrie tu că circulă!

– Păi, de ce să scriu?

– Atunci, ia pleacă tu afară!!”

Ioan Mănucu şi-a înfruntat directorul, apoi un colonel de Poliţie, chiar şi un procuror. Dar către miezul nopţii la Craiova a venit o telegramă de la un regulator de circulaţie CFR de la Bucureşti, care legaliza situaţia. Trenurile au fost puse în mişcare cu patru ore întârziere. La 4 dimineaţa, minerii erau încă pe drum.

Petre Roman, premierul de atunci, își amintește:

„Dormeam la Guvern şi pe la 4 dimineaţa a venit la mine să mă trezească Gelu Voican Voiculescu. Mi-a spus: Draga Petre, a plecat o coloană de trenuri cu mai multe mii de mineri, este o nenorocire, trebuie să facem ceva să îi oprim. Şi am organizat o reuniune de urgenţă cu d. Iliescu, Dan Iosif, Cazimir Ionescu, mai mulţi. Am hotărât ca dacă ajung la Bucureşti să fie preluaţi. Mi s-a spus că nu mai pot fi opriţi. În câmp, unde să îi oprim?

– Nu credeţi, fie şi retrospectiv, că aceste garnituri de mineri era bine să fie oprite în câmp decât să ajungă în Capitala ţării?

– Când eu am primit informaţia, ei de fapt erau foarte aproape de Bucureşti şi cred că nici domnul Iliescu nu era de părere că trebuie să îi oprim în câmp. Eu asta vorbeam cu Gelu Voican Voiculescu, să-i oprim undeva în câmp. Se pare că asta nu a fost o soluţie gândită ca bună. Din motivul ăsta: Domne, ce să facem cu ei în câmp? Trebuia să îi trimitem înapoi, dar nu s-a întâmplat aşa. Asta este realitatea”.

Ion Iliescu trimite minerii la Universitate

Hotărârea a fost ca Ion Iliescu să le vorbească minerilor: să le mulţumescă pentru spirit civic, să li se dea undeva în oraş o masă caldă şi să fie transportaţi înapoi. Între timp, minerii conduşi de liderul de sindicat de la Vulcan, Miron Cozma, ajunseseră în Piaţa Victoriei.

Dar Ion Iliescu i-a trimis pe mineri direct în Piaţa Universităţii: Fraţi mineri, mă adresez dvs. de această dată, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de această dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri în frunte cu domnul Cosma se va deplasa în Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră (Urale) Aşa cum aţi văzut, avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste, grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate”.

Discursul lui Ion Iliescu era o supradoză. Minerilor li se spuseseră deja lucruri teribile.

Zvonurile! S-a intrat cu lămpile stinse în Gara de Nord! Pentru că au fost avertizaţi că în Gara de Nord se trage. Cine erau cei care le spuneau minerilor: “O să fiţi întâmpinaţi cu focuri de armă!”, “Deja în Bucureşti se bate Armata şi Securitatea”?!” se întreabă azi Petru Braiț, lider sindical.

Să instaurăm o democraţie veritabilă, responsabilă în faţa poporului, tocmai acum aceste elemente au căutat să submineze viaţa noastră democratică. Armata trebuie să fie element de stabilitate şi de apărare a cuceririlor poporului, nu să stea indiferentă, când vandalii se dau la asemenea acte barbare împotriva poporului”, spune Ion Iliescu de la balconul Palatului Victoria.

După ce Ion Iliescu le explică minerilor că pasivitatea Armatei face necesară prezenţa lor în Bucureşti, aceştia se îndreaptă spre Universitate. Dar nu sunt singurii agresori. Li se alătură muncitori de la Călăraşi, Braşov, Craiova.

Aproape sigur că elemente ale FSN-ului din provincie şi poate şi unele de la centru sunt cele care au stabilit, probabil că au stabilit, care, speriaţi, au chemat şi pe muncitorii de la IMGB şi pe mineri, şi alții”, spune Răzvan Theodorescu, cel care atunci era președintele TVR.

Un grup de studenţi printre care Marian Munteanu şi Mihai Gheorghiu se afla în subsolul Facultăţii de Litere.

Mihai Gheorghiu povestește:

„Au existat zvonuri despre venirea minerilor. Am fost foarte repede localizat, de altfel trebuia să fii de-al locului ca să ştii unde sunt scările care duc în subsol. Ştiau foarte bine locul, au venit direct acolo, eram vreo 20 de de studente şi studenţi care au fost practic măcelăriţi de mineri şi de securişti. Măcelăriţi la propriu, pentru că dacă te bate cineva cu târnăcopul înseamnă că vrea să te omoare, nu că vrea să te bată. Lovitura cu târnăcopul este tentativă de asasinat, nu bătaie aşa ca în Rahova”.

Scena se termină apocaliptic. Marian Munteanu, bătut până la pierderea cunoştinţei, e aruncat în fântâna arteziană de la Universitate. Mihai Gheorgiu se trezeşte în Arestul Poliţiei. Alţii sunt atât de crunt desfiguraţi, încât nu sunt recunoscuţi de apropiaţi la spital.

Petru Braiţ rememorează și el scene cumplite:

„Cred că la 8 începuseră primele cursuri, au venit şi bucureşteni nemulţumiţi, ce dracu căutaţi aici? Au venit şi bucureşteni. Aia cu barbă era bătuţi primii, apoi ne-am dus şi ne-am aşezat cu spatele la Inter, a venit şi a oprit lângă noi o dubiţă, şi un grup de oameni a început să descarce lângă noi faxuri, xeroxuri şi ideea de tehnologie şi să le pună lângă noi. M-am gândit că nu e bine să fim fotografiaţi lângă astea. Şi la 11 şi ceva ne-am dus mai departe la spital (Colţea n.n.)”

Marea Mineriadă. Asalt asupra Opoziției

Dar calvarul Bucureştiului e abia la început. Au loc arestări şi în cartiere, de pe stradă sau de la adrese exacte. Petre Mihai Băcanu a scăpat pentru că nu era în ţară.

Băiatu’ meu a ieşit în balcon să se uite după nişte colegi prin faţa blocului. Şi atunci a observat la colţul blocului basculanta cu mineri. Şi-a dat seama că nu au unde să vină decât acasă la noi. Tot ce a avut timp să facă a fost să se îmbrace repede şi să urce sus, la o vecină. Au venit minerii au bătut la uşă gata să spargă uşa. A ieşit o vecină, culmea era şi fesenistă, au îmbrâncit-o, ea spunând că nu e nimeni acasă, au smotocit-o niţel şi până la urmă au plecat”, povestește Petre Mihai Băcanu.

Petre Mihai Băcanu a aflat că minerii fuseseră conduşi spre locuinţa sa de un fost ofiţer de Securitate, Nicolae Cămărăşanu. Premierul de atunci, dar alţi oficiali, admit că agresorii au avut tot timpul îndrumători din servicii:

Acolo a început unul dintre cele mai urâte episoade, care putea fi evitat cu condiţia să nu fi fost instigările şi atâţările şi provocările care au fost. Sunt destule mărturii care arată că minerii au fost conduşi de oameni din fosta Securitate, care erau integraţi în noul SRI, din Poliţie, or, asta este deja o chestiune o chestiune extrem de gravă”, afirmă Petre Roman.

Totuşi, primul-ministru, ca şi preşedintele, sunt permanent informaţi despre ce se întâmpla în oraş.

Ministrul de Interne, generalul Mihai Chiţac, fusese demis pentru violenţele din 13 iunie, şi înlocuit de fostul judecător Doru Viorel Ursu. Spre deosebire de ceilalţi oficiali, Doru Viorel Ursu spune că statutul de martor în dosarul Mineriadei îl împiedică să facă declaraţii publice. Stoparea violenţelor era însă de competenţa Ministerului de Interne.

În 14 iunie, secretarul lui Corneliu Coposu, Ionuţ Gherasim, se îndrepta în maşina oficială spre casa liderului ţărănist, trecând pe lângă sediul partidului, ca în fiecare dimineaţă:

A venit maşina, o Dacie neagră, şi şoferul, care precis era angajat al Securităţii, nu a spus nimic că veniseră minerii. Că nu erau televiziuni ca acum să te trezeşti să dai drumul la televizor şi să vezi ce se întâmplă. Trebuia să trecem prin Piaţa Rosetti. Acolo o grămadă de lămpaşi. L-am rugat să oprească maşina lângă sediul PNȚ şi dintr-o dată unul dintre ei a spus: ia uite-l pe secretarul lui Coposu, hai să-l căsăpim. Am intrat în maşină şi i-am spus du-te la domnul preşedinte, uşa era spartă, se auzea un vuet puternic: Moarte lui Coposu!, Moarte lui Coposu!, povestește Ionuț Gherasim.

Din fericire, Corneliu Coposu primise înaintea lui Ionuţ Gherasim informaţia că vin minerii. La insistenţele apropiaţilor, se pusese la adăpost. Minerii l-au găsit însă acasă pe Ion Raţiu. Se pare că el a fost salvat de la bătaie în ultimul moment de o intervenţie din sediul Guvernului.

Atacul asupra presei libere

La redacţia “României Libere”, principalul cotidian independent, minerii ajung la în jur de ora 9 dimineaţa.

Nu era decât secretara, au bătut-o bine. Foarte ciudat că un coleg pe care nu îl prindeam niciodată de dimineaţa, de data aia a fost la 9.30. Au spart să îşi lase semnătura. După care s-a spus ziarul nu mai apare: “S-a terminat cu mizeria asta!” Şi ziarul nu a mai apărut”, povestește jurnalista Tia Șerbănescu.

Aveam şi noi o brumă de aparatură, nişte xeroxuri. Tot ce au întâlnit au distrus cu bâtele. În biroul meu, care era cu o masă cu cristal, cineva a adus un dolar atât de mare, unde în efigie era portretul lui Ion Iliescu. Şi era acolo de mult timp. Minerii au găsit dolarul şi au ieşit în balcon şi au început să îl fluture. Acelaşi text cu ce au găsit la partide, droguri, seringi, maşină de făcut bani, prostioarele alea care au fost ei învăţaţi să le spună. Dezamăgirea mea cea mai mare a fost că colegii de la Adevărul i-au aplaudat pe mineri, spune Petre Mihai Băcanu, fost director al cotidianului România Liberă.

Pe mineri îi aplaudau şi alţi bucureşteni. Dar atacul asupra presei independente nu s-a rezumat la distrugeri. Redactorilor României Libere li s-a transmis că ziarul poate fi retipărit numai dacă acceptă să fie conduşi de un şef de la Adevărul. Redactorii au respins prin vot categoric ideea, deşi mulţi primeau şi telefoane de ameninţare.

Tia Şerbănescu:

„Acasă toată noaptea a sunat telefonul că venim şi îţi dăm foc. Până am închis telefonul. Toată lumea a primit ameninţări. Culmea e că mi se părea cunoscută vocea. (Reporter: Nu v-a fost frică?) Unde să ne ducem? Am stat pregătiţi toată noaptea ca în caz că vin să dea foc să fim pregătiţi. Era o acţiune nervoasă, de băgat spaima în oase”.

Minerii au fost lăsaţi pe străzile Bucureştiului până în data de 15.

Deznodământ

Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. Deci, vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplina civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”, le spunea minerilor președintele Ion Iliescu.

Petru Braiţ, lider sindical, relatează un alt aspect al trecerii minerilor prin București:

„Acolo tot veneau: bă, trebuie să faci liste cu asta! Le explicam: Când participi la un astfel de eveniment nu e bine să faci dovada că omu’ a fost la eveniment… Nu! Că ştim noi că o să ne dea Iliescu primă! Cine le-o fi băgat în cap asta… Şi şuturile plătite, şi absenţele motivate. Nu eu le-am întocmit, ci reprezentanţii pe sectoare. Dar eu a trebuit să le adun, că o să vină minerache şi o să-mi dea în cap! După două săptămâni încă mai veneau: Hai, băi, trece-l şi pe cumnată-miu. Am închis listele într-un seif şi au dispărut”.

Gelu Voican Voiculescu își amintește și el deznodământul:

„Şi a urmat ce a urmat. Venind minerii, am reuşit cu chiu cu vai, am reuşit să îi facem să plece prin discursul de mulţumire a lui Iliescu la Romexpo unde auzind că va vorbi el, au venit toţi şi de acolo le-am mulţumit şi i-am îmbarcat prin gara regală de la Mogoşoaia şi au plecat acasă”.

Atunci când grosul minerilor a părăsit Capitala, circa 1500 de bucureşteni, adunaţi de mineri şi ofiţeri de informaţii, se aflau sub aşa-zise anchete la unităţile militare Măgurele şi Băneasa. În lipsa unui adevărat sistem de justiţie, plângerile şi mărturiile s-au strâns mai întâi în presă, nu la autorităţi.

Tia Şerbănescu:

„Au fost schinghiuţi şi mutilaţi zile întregi. Nici nu vreau să îmi aduc aminte şi să reproduc ce se întâmpla. Nu aveau de unde să bea apă, să îşi facă necesităţile, bătuţi, au fost fete violate”.

Plângeri au făcut în schimb instituţiile: Universitatea, Institutul de Arhitectură, PNŢ-cd şi PNL şi redacţiile devastate. Se părea că atacul viza anihilarea oricărei urme de pluralism în România. Mai ales că în Bucureşti, autorităţile păstraseră o mie de mineri pentru orice eventualitate.

Rămânând cu o mie de mineri care nu au plecat şi pe care i-am atras prin diverse mijloace să intre într-o unitate militară. Au fost echipaţi, le-am dat periuţe de dinţi şi pastă, bocanci ca să nu mai facă diverse tulburări pe stradă şi să violenteze cetăţenii. Şi ăştia au stat în unitatea aia până au plecat şi ei. S-a spus aaaa, i-aţi chemat ca să organizaţi nu ştiu ce poliţie politică cu ei. Aşa ceva e aberant. A fost o formă disperată de a scăpa de ei ca să nu mai facă dezordini pe străzi”, explică Gelu Voican Voiculescu.

Reacţia absolut vehementă a presei internaţionale şi mesajele ambasadelor au determinat Guvernul să dea explicaţii. Toţi membrii intervievaţi ai executivului de atunci, ca şi directorul SRI şi preşedintele televiziunii, spun că vina aparţine unor foşti ofiţeri de Securitate. După 25 de ani, Ion Iliescu nu mai admite că a chemat minerii, cum le spunea din balconul Palatului Victoria la 14 iunie. Dar primul-ministru recunoaşte că neanchetarea Marii Mineriade arată că respectivii sunt încă foarte puternici în România.

  • Antena3:

Secvenţial: MINERIADA, cea mai neagră pagină de Istorie. Monica Macovei, dovada că a minţit în legătură cu mandatele de arestare pentru protestatari

Adrian Ursu a prezentat, la “Secvenţial“, poveştile de viaţă a trei persoane pentru care Mineriada din iunie 1990 nu reprezintă o simplă pagină de istorie, precum şi dovada minciunii Monicăi Macovei cu privire la implicarea sa în evenimentele din 1990.

Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, a afirmat, la Antena3, că peste 60 la sută dintre cei care au căzut victime minerilor în acele zile au plecat din ţară. “S-a creat teroare”, a spus el, la Antena3.

Dumitru Ioniţă, fiul unei victime a Mineriadei 13-15 iunie 1990, a precizat că a aflat despre moartea tatălui său abia în luna octombrie, când, într-o publicaţie de la acea vreme, se anunţa că trupul său va fi dezgropat din cimitirul de la Străuleşti.

Deşi de nenumărate ori a susţinut că, în calitate de procuror, a refuzat să emită mandate de arestare pentru protestatarii din Piaţa Universităţii, care au fost luaţi cu forţa din stradă de militari şi poliţişti, există mărturii ale unor foşti colegi de breaslă care susţin că Monica Macovei a emis cel puţin un mandat de arestare în acea perioadă.


Secvential: MINERIADA SECURISTA din IUNIE 1990… de medialert
Monica Macovei, procuror implicat în mineriadă

Monica Macovei a minţit când a spus că nu a semnat niciun mandat de arestare pentru persoanele reţinute la mineriada din iunie 90. Cel puţin aşa reiese dintr-un raport făcut în urma unei anchete a Parchetului General.

Dezvăluirile au fost făcute în emisiunea Secvenţial, relizată de Adrian Ursu, la Antena 3.

Monica Macovei a emis cel putin un mandat de arestare in urma mineriadei din iunie 90, desi de mai multe ori a declarat ca in calitate de procuror a refuzat sa faca acest lucru. Exista insa marturiile a doi fosti procurori generali care vorbesc despre implicarea Monicai Macovei in acest caz. Informatiile au iesit la iveala in urma unei anchete facute de o jurnalista cu experienta in domeniul justitiei.

Victimele mineriadelor nu au aflat insa nici dupa 25 de ani cine a orchestrat evenimentele din 90.

Senatorul Sorin Ilieşiu a facut un apel catre CSM sa ceara tuturor institutiilor statului sa ia masuri pentru ca toti cei vinovati de atrocitatile de la revolutie si mineriada sa raspunda pentru faptele lor.


13-15 IUNIE 1990 – ZILELE URII (Gandul…)

Gandul.info: 13-15 IUNIE 1990. ZILELE URII

Materiale realizate de CLARICE DINU, MARIAN SULTĂNOIU, ANDREI LUCA POPESCU

În urmă cu 25 de ani, pe 13 iunie seara, trei garnituri de tren pline cu mineri plecau din Valea Jiului către Bucureşti. 10.000 oameni în salopete, murdari, cu bâte şi topoare, ajungeau a doua zi dimineaţa în Piaţa Victoriei de unde Ion Iliescu îi trimite în Piaţa Universităţii, scena unor confruntări violente cu o zi înainte, după ce câteva zeci de protestari au fost evacuaţi cu forţa. Cu o forţă uriaşă de represiune la dispoziţie, susţinută de o campanie de propagandă bine structurată, puterea de la acea vreme, în frunte cu Ion Iliescu, dorea să pună capăt cu orice preţ, unui fenomen care a însemnat, în fapt, manifestul despărţirii definitive de comunism: Piaţa Universităţii.

În 13-15 iunie 1990, în stradă au murit oameni ieşiti pentru adevăr şi dreptate. Numărul lor – de ordinul zecilor, potrivit asociaţiilor victimelor, oficial doar şase. Sute de oameni au fost bătuţi şi arestaţi.

Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu are o soluţie. A fost redeschis în martie 2015, prin decizie a Curţii Supreme. După 25 de ani, procurorii pot dispune reînceperea urmăririi penale faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu, de fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Mihai Chiţac (fost ministru de Interne, decedat), Victor Atanase Stănculescu (fost ministru al Apărării), generalul (r) Vasile Dobrinoiu (fost şef al Şcolii de ofiţeri de la Băneasa), Corneliu Diamandescu (fost şef al Poliţiei Române), generalul (r) Petre Petre (fost comandant al unităţii de jandarmi 0575 Măgurele) şi Emil Dumitrescu (fost director al Direcţiei Cultură din Ministerul de Interne). Gândul vă propune o reconstituire a zilelor de 13, 14 şi 15 iunie, printr-o serie de interviuri cu oameni care au trăit sau au avut putere de decizie în acea perioadă.

Fenomenul Piaţa Universităţii  a apărut ca reacţie la iluzia anticomunismului cu care puterea de la Bucureşti, instalată după decembrie 1989, „hrănea” pe toate canalele românii. A fost o revalidare a societăţii civile româneşti, pe care potentaţii momentului o percepeau ca pe o ameninţare directă şi foloseau toate resursele pentru a o compromite în planul lor de a deţine puterea totală, în care opoziţia era ţinută în vitrină doar pentru validarea unei „democraţii originale”.

De altfel, fenomenul Piaţa Universităţii a apărut ca o consecinţă firească la o serie de acţiuni ale noii puteri. Decizia FSN de a candida ca partid politic în alegeri a scos oamenii în stradă la sfârşitul lui ianuarie 1990, pe 28 ianuarie, la iniţiativa partidelor istorice. În aceeaşi zi are loc o contramanifestaţie a FSN la care partidipă muncitori de pe marile platforme industriale ale Bucureştiului, dar şi mineri din Valea Jiului. A doua zi, FSN organizează o a doua contra-manifestaţie, alături de aprooape 5.000 de ortaci, iar sediile partidelor şi ziarelor antiguvernamentale sunt devastate. Peste trei săptămâni, pe 18 februarie în timpul unui miting antiguvernamental de amploare, mai multe persoane intră în sediul guvernului, drept urmare a doua zi 4.000 de mineri vin la Bucureşti pentru a sprijini puterea. În 11 martie, la Timişoara are loc o amplă manifestaţie n în care se adoptă „Proclamaţia de la Timişoara”, ca, la punctul 8, se cerea interzicerea „prin legea electorală, foştilor activişti de partid şi ofiţeri de securitate, dreptul de a candida la alegerile parlamentare pentru următoarele trei legislaturi, cât şi la funcţia de preşedinte al României”. Trei zile mai târziu, în Parlament, se votează o lege electorală prin care se stabileşte 20 mai ca dată a alegerilor, fără a integra însă Punctul 8 de la Timişoara.

Cronologie Piaţa Universităţii

22 aprilie. În Bucureşti are loc un miting al PNŢCD, în Piaţa Aviatorilor. O parte dintre manifestanţi pleacă spre Televiziune, iar pe Calea Dorobanţilor, un ghiveci aruncat de la balcon răneşte grav o femeie. Manifestanţii pleacă spre Piaţa Universităţii pe care o ocupă.

Maşina de propagandă începe să fie pusă în mişcare. La TVR, şefii Poliţiei prezintă manifestarea care un pericol real pentru populaţia Bucureştiului, serviciile de urgenţă şi asigurare a aprovizionării cu alimente de strictă necesitate fiind împiedicate.

20 mai Au loc primele alegeri parlamentare şi prezidenţiale după căderea comunismului.  FSN obţine 66,31% voturi la Adunarea deputaţilor şi 67,02% voturi la Senat. Ion Iliescu câştigă prezidenţialele cu 85,07%.

27 mai Liga Studenţilor, Asociaţia „21 Decembrie”, Grupul Independent pentru Democraţie decid retragerea din Piaţa Universităţii. Consiliul Naţional pentru Alianţa Poporului, Asociaţia „16-21 Decembrie” hotărăsc continuarea manifestaţiei.

30 mai Se încearcă degajarea Pieţei Universităţii. Demersul eşuează.

11 iunie Are loc o întâlnire între secretarul general al Guvernului, Sever Georgescu, şi manifestanţii din Piaţa Universităţii în care aceştia cer insistent înfiinţarea unui post TV independent.

În noaptea de 11-12 iunie are loc la Palatul Victoria o şedinţă în care se hotărăşte intervenţia forţelor de ordine în Piaţa Universităţii. „Pe 11 iunie la guvern am decis să procedăm în conformitate cu cererea imperativă formulată de Procurorul General al Republicii, Gheorghe Robu, ca după desfăşurarea primelor alegeri libere, democratice, în România, să restabilim normalitatea, a traficului în primul rând, normalitatea în Piaţa Universităţii. Asta a fost decizia Guvernului pe care mi-am asumat-o şi mi-o asum în continuare. Aveam o bază legală completă, aveam o situaţie politică clară, partidele din opoziţie nu mai participau la ce se întâmpla în Piaţa Universităţii, care devenise un fel de curte a miracolelor, şi am hotărât organizarea, cu forţele de ordine de care dispuneam pentru a se depresura Piaţa Universităţii şi a se restabili normalitatea”, spune fostul premier Petre Roman, care admite că intervenţia a fost „neprofesionistă”.

12 iunie La Scroviştea, în prezenţa fostului preşedinte Ion Iliescu are loc o întâlnire în care se pune la punct un plan de reprimare a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, inclusiv venirea minerilor, susţine generalul Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarul mineriadei.

„Preşedintele Iliescu s-a implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens. Înainte de aceasta a avut loc o întâlnire de taină undeva la Scroviştea, la care a participat ministrul de interne Chiţac, şeful poliţiei de atunci, generalul Diamandescu, Petre Roman, Ion Iliescu şi au stabilit în concret cum trebuie atacaţi manifestanţii din Piaţa Universităţii. S-a făcut chiar o schemă, ea este la dosar. E scrisă de mână şi acolo erau trecute atribuţii pentru fiecare ministru ce avea de făcut. Ministrul Transporturilor pentru aducerea în Bucureşti a minerilor, a muncitorilor, că nu au venit doar mineri. Atunci s-a decis, nu doar venirea minerilor pentru că au venit şi muncitori”, susţine Dan Voinea.

13 iunie În dimineaţa zilei, poliţia intervine brutal şi evacuează manifestanţii rămaşi în Piaţa Universităţii. În jurul prânzului muncitorii de la IMGB sunt şi ei implicaţi în operaţiunea Poliţie. Mii de oameni ies în stradă în semn de protest faţă de intervenţia brutală a forţelor de ordine. Liga Studenţilor revine în Piaţă şi se redeschide balconul. Se cere să nu se acţioneze cu violenţă şi să nu se răspundă provocărilor. Într-o serie de înregistrări din acea zi, reiese planul pe care autorităţile îl aveau astfel încât să-şi justifice ulterior intervenţia în forţă.

Discuţie geneneralul Diamandescu, şef al Poliţiei, şi Ministrul de Interne, Mihai Chiţac:

– „52 pentru 53.”

– „Da, aud 52.”

– „Două atacuri succesive. Aruncă cu pietre, ne mutilăm aparatul şi un nou autobuz e distrus. Ăsta a fost sprijinul dat de azi dimineaţă până acuma.”

– „Şi să ştiţi că nu mai vine. La „23 August” au zis că sindicatele n-au fost de acord să trimită.”

– „Vă rog să-l informaţi-l pe domnul preşedinte. Dăm foc la toate autobuzele. Asta a fost înţelegerea! Vă rog să informaţi. (sursa: Europa Liberă)

După amiază sediul Poliţiei, Minsterului de Interne şi SRI sunt atacate. Seara este atacat şi sediul Televiziunii, iar emisia este întreruptă. Totul a fost dirijat de structuri ale abia înfiinţatului SRI, din care făceau parte cadre ale fostei Securităţi.

„S-a venit la mine în birou la etajul 11 şi am fost ameninţat că voi fi aruncat, dacă nu merg cu acel grup, care era un grup… Nu ştiu (cine erau – n.r). După aceea am fost invitat de la Armată şi de la Poliţie, să merg şi să recunosc pe cineva în beciurile Televiziunii. Nu am mai văzut pe absolut nimeni. Însă a doua zi, în 14, redacţia maghiară m-a invitat să văd ce filmaseră ei. Şi atunci am văzut un grup bine organizat, cu ciomege, cu bâte, care intra în marş militar aproape în Televiziune şi care s-au dus direct la locul unde era emisiunea pentru canalul 1, nu-i interesa 2-ul că nu avea acoperire naţională, şi jos la emisie. A fost momentul în care cei de la emisie, inginera Popa era pe atunci, au cerut oprirea emisiunii, pentru că erau atacaţi. Nicio legătură cu Piaţa Universităţii, nu erau, aşa cum s-a crezut, oameni din Piaţa Universităţii. Teza mea a fost că erau oameni care aparţineau unor vechi structuri, care cunoşteau bine planul Televiziunii. Am aflat după aceea că în zona de metrou de la Piaţa Universităţii s-ar fi negociat şi vândut planuri ale Televiziunii cu mult timp înainte. Deci era o chestiune organizată, nu de Piaţa Universităţii, după mine, ci de vechile structuri, care în urma alegerilor din 20 pierduseră orişice speranţă. Piaţa Universităţii nu a avut nicio legătură cu atacul televiziunii, din după-amiaza zilei de 13. Până astăzi procuratura nu a făcut lumină cine au fost atacatorii, cine va suporta vreodată pagubele televiziunii, pentru că în televiziune s-au făcut distrugeri care la acel moment au fost evaluate la 1 milion de dolari”, a susţinut academicianul Răzvan Theodorescu, preşedinte al TVR la acea dată.

14 iunie.  Dimineaţa, aproape 10.000 de mineri din Valea Jiului ajung la Bucureşti, înarmaţi cu bâte, lanţuri şi topoare. Petre Roman povesteşte că în timpul nopţii, fiind informaţi de deplasarea ortacilor către Capitală, s-a decis ca transportul acestora să nu fie oprit, iar în momentul când ajung în Bucureşti să fie liniştiţi de către reprezentanţii Guvernului, cazaţi în cazarme, hrăniţi şi trimişi înapoi. Cu toate acestea, minerii ajung în Piaţa Victoriei de unde Ion Iliescu îi trimite către Piaţa Universităţii, cu ordinul să o „reocupe”. Argumentele: manifestanţii sunt „grupuri fasciste”, „elemente incitate, drogate”. Minerii pleacă înspre Piaţa Universităţii. Minerii îi bat sălbatic pe toţi cei care le ies în cale, devastează Universitatea şi Facultatea de Arhitectură, precum şi sediile partidelor şi redacţiile ziarelor. Poliţia nu intervine , dimpotrivă participă alături de mineri la violenţe.

Marian Munteanu, care fusese arestat în 13 iunie şi ulterior eliberat, este prins şi bătut  cu brutalitate în dimineaţa zilei de 14 iunie  în sediul Universităţii. A fost transportat în stare gravă la spital, în moarte clinică, iar după patru zile a fost arestat şi încarcerat la Jilava, fiind eliberat după două luni de detenţie, la presiunea internaţională, dar şi organizaţiilor naţionale.

Viorel Badea, preşedinte al Ligii Studenţilor din Facultatea de Litere, povesteşte momentele de groază prin care au trecut studenţii în zile de 13, 14, 15 iunie, cum au reacţionat când au auzit zvonul că lui Marian Munteanu i s-a tăiat capul şi ce decizii au luat după reprimarea manifestaţiei Piaţa Universităţii.

După 25 de ani, de la evenimente, liderul minerilor la acea vreme, Miron Cozma, susţine că minerii au fost victimele unei

„Termenul de mineriadă este perimat, aş putea spune imoral şi, de ce nu ilegal. O hotărâre judecătorească a Înaltei Curţi pentru Drepturile Omului de la Strasbourg care a decis, înclusiv în ceea ce-l priveşte pe Miron Cozma, prin dosarul 6644/2012 că, de fapt, minerii şi Miron Cozma sunt victime ale acelui eveniment creat de tovarăşul Iliescu. Să-ţi atragi oprobiul public ani de zile, zeci de ani de zile, poate mai bine suporţi să iei două-trei scatoalce, că-ţi trece, dar să suporţi consecinţele unei manipulări kaghebiste făcute de acest individ Ion Iliescu…”, a spus Miron Cozma.

15 iunie Ion  Iliescu le mulţumeşte minerilor pentru acţiunea lor, pentru „solidaritatea de clasă cu care au răspuns chemării autorităţilor”.

Legaturi:


Categorii

Documentare/ Reportaje, Istorie, Razboiul impotriva Romaniei, Servicii secrete, Stat politienesc, Tradatori si lichele, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “13-15 IUNIE, ZILELE TERORII – un sfert de veac de la PAGINA NEAGRA A MINERIADEI SECURISTILOR RESAPATI care detin puterea si astazi in România: DRAME NESTIUTE, VICTIME UITATE, VINOVATI NEPEDEPSITI. Ce implicare a avut Monica Macovei? (VIDEO)

  1. Nici acum nu pot sa uit zilele alea sinistre. Si cum Iliescu la tv indemna populatia sa denunte pe cei care au fost vazuti manifestand in Piata Universitatii.

  2. @ doroteea:

    Si nu ai sentimentul ca s-au intors acele zile?

  3. Pacat ca acea generatie care a protestat in 90′ nu a inteles (cateodata nici pana in ziua de azi) ca adevaratele modele trebuiau cautate numai printre fostii detinuti politici(asta chiar daca niciodata nu mi-au fost simpatici taranisti,un partid care a avut un rol ….nu tocmai national si ortodox in istoria post 1918),fostii legionari(ca doar Iliescu i-a numit “legionari”…evident ca ei in mare parte erau intoxicati cu propaganda comunista despre ML,asa ca “au dezavuat”) etc .Din insemnarile lui Tudor Chirila(care are o carte,”Exercitii de echilibru”, in care trateaza aspecte legate si de dorinta de libertate a tinerilor in comunism) am dedus(sigur,pentru multi era importatna si forma aceea de protest…asa cum o forma de protest a fost si miscarea hippie) ca in marea lo majoritate tinerii erau ghidati de dorinta de a avea o Romanie liberala,”ca afara” .Sigur,asta presupunea,”alegeri libere”,”democracy”,”jos comunismul”,dar si Cola,avorturi si muzica decadenta occidentala “revolutionara” .Daca se simte lezat cineva care a protestat in vremea aceea (si care are si o formatie religioasa profunda,nefiind genul care in tinerete sa se preteze la muzica decadenta revolutionara din Occident) ii cer iertare,nu vreau sa generalizez(ca nu erau numai tineri printre protestatari),dar am experiente negative cu astfel de persoane “anti-comuniste” care nici pana in ziua de astazi nu inteleg ca Romania era sortita destabilizarii(recomand cu caldura cartea lui Sergiu Ciocarlan ,”Romania furata” ). E strigator la cer ca prin libertate s-a inteles ,libertatea de a face avorturi ,cateodata frizand masacrul.Marturiile ginecologului Cioata (care presta avorturi imediat dupa “revolutie”) sunt definitoare.Evident ca nu aveam cum sa primim ajutorul Lui DUmnezeu si nici acordul duhovnicilor.Mai auzeam pe undeva ca daca s-ar fi votat Ratiu am fi fost probabil (cu accent pe probabil) in stadiul Poloniei.Vise de aburit capitalistii.Polonia nu ar fi prosperat in “halul” asta daca anumita tari nu aveau de respectat o promisiune fata de polonezi,incalcata inainte de Al Doilea Razboi Mondial.Patriotismul polonez(de tip Lech Walesa,”solidaritatea”,papa POLONEZ promovat,care declara ca Noua Ordine Mondiala e prioritara-in timpc ce Gorbaciov declara ca el impreuna cu papa au daramat comunismul…) nascut pe banii de la fondurile pentru “O societate deschisa” .

    “ Am stiut cand vine trenul , am stat pe peron si l-am luat . “

    Saul Bruckner ,alias Silviu Brucan( 1916 – 2006 ) ,membru de baza al GDS

  4. @emanuel:

    o regula in analiza istorica: niciodata nu judeci reactiile individuale sau sociale dintr-o perioada istorica dupa standardele si informatille prezentului, ci le raportezi la contextul momentului respectiv.

    Numai la avorturi nu ne gandeam noi atunci, si nici la coca cola (care, btw, aparuse si impanzise deja magazinele impreuna cu alte flecustete). Iesiseram dintr-o dictatura (aia care-i bagase in inchisori pe fostii detinuti politici) si vedeam cum se instaureaza la putere „aceeasi mărie cu altă pălărie.” Avusese loc intre timp momentul 29 ianuarie cu ‘noi muncim noi nu gandim’ si alte orori. Eram pustoaica de liceu atunci, asadar nu cine stie ce experta in ale politicii, dar stiu ca in 29 ianuarie toti (colegii mei de clasa) am simtit o deznadejde crunta, un sentiment ca totul a fost inutil.

    Perioada aia este de o fantastica complexitate. Incepand cu 16-17 decembrie ’89 pana in 13-15 iunie 90 pot sa spun ca a avut loc o suita de evenimente-cheie, acea jumatate de an a avut, cumva,propriul ei calendar, exact ca la Revolutia franceza. Noi am fost generatia care efectiv a invatat pe pielea ei, nu din carti, ce e aia o schimbare radicala de regim si tot ce inseamna asta (manipulari, tentative de inhatare a puterii etc.). E o nesabuinta sa o etichetezi dintr-o intorsatura de condei, crede-ma.

  5. In ce hal blufeaza Magureanu …. Si nici Theodorescu sau Voican nu sunt departe , numai ca se descurca ceva mai bine cu prezenta camerelor

  6. Daca ne uitam la filmele astea, avem raspunsul la intrebarea: de ce este rau in Romania!
    Nu poti sa inchizi ochii la atatea crime, la calcarea in picioare a demnitatii umane a semenilor
    si sa nu devii complice cu criminalii! Atata vreme cat autorii acestor atrocitati umbla liberi, respira liberi, fac afaceri, conduc tara, nu avem la ce sa speram. Ceea ce vedem azi dupa 26 de ani sunt doar consecinte ale complicitatii. De la general la soldat, de la presedinte la functionar, trebuie sa raspunda.

  7. Pingback: DELIRUL LUI MACOVEI sau… acei AGENTI MITOMANI PATOLOGICI care ne-au condus (vandut) si care inca ne mai conduc (distrug), prin interpusi… | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare