Doina Pană acuză că a fost otrăvită cu mercur în timpul în care era ministrul Apelor. Domnia sa se simțea din ce în ce mai rău și a fost nevoită să renunțe la funcție. ”Problema e veche și nu aș fi intervenit dacă nu era acel articol de presă care duce în derizoriu o situație foarte gravă. Eram ministru al Pădurilor, în guvernul Tudose când s-a întâmplat. Am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că aveam probleme foarte mari cu inima, am urmat tratament, dar mă simțeam tot mai rău. Am făcut apoi o analiză toxicologică unde am descoperit că am fost intoxicată cu mercur în cantitate mare. Am făcut plângere la poliție abia când am demisionat. E o anchetă în derulare și sper din suflet să îi prindă”, a declarat Doina Pană, în exclusivitate pentru Antena 3.
Articole cu eticheta (tag): otravire
Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor: „Este şi un semnal de alarmă, ne-a făcut să lansăm şi o campanie, de stopare şi diminuare a numărului de conservanţi şi coloranţi din produsele agroalimentare din România la maximum 5. Cumularea produselor s-ar putea să nu mai fie la fel de dăunătoare.”
Ruxandra Constantina, medic naturopat: „Tentaţia pe chipsuri, snacksuri, patiserie din comerţ… De asta, să ştiţi că cei mai mulţi copii au o pubertate precoce, au tulburări hormonale. De la grădiniţă copilul începe să aibă tulburări de metabolism.”
Am sa fac tot ce este posibil sa promovez produsele romanesti, pe de o parte, iar pe de alta parte sa asigur o protectie corespunzatoare producatorului si consumatorului roman pentru ca, din pacate, multe produse care ajung in Romania se vand pentru ca ajung din segmentul cel mai ieftin si efectiv otravim populatia si omoram producatorul roman. Repet: orice guvern are datoria sa isi apere si producatorul si consumatorul.
“ACUM NU SE MAI TRAGE CU ARMA, ACUM SE TRAGE CU BANCA!” “Ni s-au indus [ca popor] anumite trasaturi, ca sa devenim slabi. Daca suntem slabi, putem fi cuceriti, oricine face ce vrea din noi… Nu avem respect, ne-am invatat …
Radu Tudor despre nava FLAMINIA, distrugerea grava a mediului si a sanatatii oamenilor din zona litoralului si ministrii (i)responsabili: FENECHIU si PLUMB Antena3: Radu Tudor, despre bomba TOXICĂ din portul Constanţa: Pot presupune că cineva a încercat să o scufunde …
PERICOLUL DIN MANCAREA NOASTRA (2) – “RAU CU BUNA STIINTA”… – IN PREMIERA, 3 martie 2013 În premieră: Cât de curat e business-ul cu ferme de animale în România? Echipa emisiunii “În premieră” a realizat o anchetă pentru a afla …
RTV: Peste 80% din peşte conţine un nivel periculos de mercur 84% din peştele din întreaga lume conţine un nivel periculos de mercur, potrivit unui nou studiu al Institutului de Cercetare a Biodiversităţii din Maine, SUA. Reducerea poluării cu mercur …
CE MANCAM NOI, DE FAPT, CUMPARAND CARNE, MEZELURI, LAPTE SAU BRANZA DIN (HIPER)MAGAZINE? DE CE FACEM CANCER SAU BOLI DE INIMA? ANTIBIOTICE (TETRACICLINA) SI PESTICIDE (DDT, ENDOSULFAN), FOSFOR, SARE IN EXCES, NITRITI SI NITRATI, ALIMENTE EXPIRATE SAU DEGRADATE…
“SLOW FOOD”/ MANCAREA ECO (TRADITIONALA) vs. MANCAREA INDUSTRIALIZATA – Reportaj de Anca Nastasi si Ramona Tintea (ProTV) – martie 2011 sursa Ce e mai important? Sa fie mancarea noastra sanatoasa sau profitul industriasilor alimentari mai mare? Intr-o lume in care …
Adevarul: Dr. Gheorghe Andrei Dan: „Medicul arogant este cel mai periculos“ Ca să faci medicină, ai trei posibilităţi: să înţelegi cu adevărat destinul acestei meserii, şi atunci eşti copleşit de ea. Ţi se dă să decizi asupra vieţii unui om, …
UPDATE: Stiri de Cluj: Medicii de familie declanseaza greva japoneza Nemultumiti de contractul cadru pe 2011-2012, medicii de familie vor declansa miercuri o greva japoneza. Ei vor purta pe brat o banderola alba, iar joi se vor prezenta la DSP …
Antena3: Auschwitz-ul din Turda: oraşul otrăvit zace pe un teren îmbibat cu tone de mercur şi insecticid De zece ani, în inima oraşului Turda, pe ruinele fostei uzine chimice, copii şi adulţi respiră vapori de mercur şi praf cancerigen pentru …