OTRAVA DIN MANCARE, OTRAVA DIN DEODORANTE. Românii – cobai pentru mafia alimentara? Campanii pentru protejarea sanatatii prin informare (VIDEO)

1-09-2016 4 minute Sublinieri

Un simplu sendviş poate avea chiar şi 40 de E-uri. Enorm, atrag atenţia specialiştii. Alimentele cu mulţi aditivi sunt foarte periculoase, mai ales pentru copii.

Şuncă, ketchup, maioneză, cremvurşti, brânză topită şi un baton de pâine sunt, de cele mai multe ori, ingredientele unui sendviş care poate fi cumpărat de la chioşcul din apropierea şcolii.

„Facem un hotdog pentru copii, cumpărăm o bagheţică cu agent de îngrăşare, cu afânători cu tot, ne putem trezi cu 11, 12 E-uri doar în bucăţica de pâine. O tăiem frumos în două, punem cremvurşt. Ne trezim cu alte 14 E-uri. Ca să-i dăm puţin gust, punem ketchup”, explică Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor.

Dacă le adunăm, avem peste 40 de E-uri. Dacă alegem doar două produse, o cremă de brânză între două felii de pâine, numărul de conservaţi depăşeşte… 15.

E-urile dintr-un sandviş

Pâine+salam+margarină+ketchup+maioneză – 42 E-uri

Pâine+salam+brânză topită – 29 E-uri

Pâine+brânză topită – 16 E-uri

Sursa: Infocons

Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor: „Este şi un semnal de alarmă, ne-a făcut să lansăm şi o campanie, de stopare şi diminuare a numărului de conservanţi şi coloranţi din produsele agroalimentare din România la maximum 5. Cumularea produselor s-ar putea să nu mai fie la fel de dăunătoare.”

Cei mai mulţi români ştiu regulile şi încearcă să îi ferească pe copii de aditivi în exces.

Nu avem voie să ne cumpărăm (sandvişuri – n.r.) de jos de la bufet. Să le facem acasă deoarece cele făcute acasă sunt mai bune decât cele cumpărate”, spune un elev.

Ruxandra Constantina, medic naturopat: „Tentaţia pe chipsuri, snacksuri, patiserie din comerţ… De asta, să ştiţi că cei mai mulţi copii au o pubertate precoce, au tulburări hormonale. De la grădiniţă copilul începe să aibă tulburări de metabolism.”

Pentru cei care nu au răbdare să citească etichete, un ONG de protecţie a consumatorilor a creat şi o aplicaţie prin care oricine poate vedea numărul de conservanţi dintr-un produs. [INFOCONS]

sandvis-800x445

***

clipboard01_282

Dacă e să te iei după cercetările unor experți danezi, mai bine te mulțumești cu apă și săpun de casă decât să riști cine știe ce boală, pe care o poți face de la un banal deodorant.

Asociaţia Pro Consumator (APC) a realizat un nou studiu în cadrul Campaniei naţionale de informare și educare „Să învăţăm să gândim în termeni chimici”. Între 6 iulie și 10 iulie 2016, au fost cumpărate 31 de deodorante tip roll-on de pe piața românească. Analizele au fost realizate de o echipă de experţi ai Consiliului Consumatorilor din Danemarca, organizaţie cu experienţă de 69 de ani în domeniul protecţiei consumatorilor, cu 120 de angajaţi și un buget anual de 11 milioane euro. Studiile realizate de APC au scos în evidenţă încărcătura chimică ridicată a multor produse alimentare și nealimentare. Copiii și femeile gravide reprezintă categoriile de consumatori cele mai expuse și vulnerabile.

Concluziile sunt înspăimântătoare

29% dintre produsele analizate conțin BHT, o substanță cu potențial carcinogen. 23% dintre produsele analizate conțin clorhidrat de aluminiu, o substanță cu potențial toxic asupra creierului.77% dintre deodorantele tip roll-on analizate conţin substanţe perturbatoare ale sistemului endocrin și substanţe alergene.

Roll-on-uri cu risc pentru bărbați

Astfel, deodorantele tip roll-on pentru bărbaţi în care au fost depistați astfel de compuși chimici sunt:

● Adidas 24h Deo Stick Pure Game 0% alcohol (Monaco);

● Dove Men + Care Cool Fresh % Alcohol 48h (Rusia);

● Intesa Pour Homme Deodorant Freschezza Delicata Stick No alcohol Ylang-Ylong (Italia);

● Malitia Profumo D’Instesa Uomo Vetyvet (Italia);

● Rexona Men MotionSense Invisible Black+White 48h (Rusia);

● STR 8 Body Refresh Adventure 24h (Franţa);

● Up Deo Stick for Men Lotus 24h (România);

● Gillette Endurance High Performance Arctic Ice 48h (Marea Britanie);

● Mennen Speed Stick Gel 48h (Polonia);

● Garnier Men 72h (Franţa);

● Men Activ Science Nonstop 48h (Franţa).

Deodorante periculoase pentru femei

Deodorantele tip roll on pentru femei în care se regăsesc substanțe considerate cu risc sunt:

● Adidas 6 in 1 Cool & Care 48h Anti-Perspirant (Spania),

● Bionsen Caringtouch Gentle & Soothing 24h (San Marino);

● Dove natural touch dead sea minerals 48h (Rusia);

● Nivea Invisible for Black & White 48h (Germania);

● Lady Speed Stick Pro 5 in 1 48h (Polonia);

● Garnier Mineral Invisil Clear Original 48h (Polonia);

● Lycia Original 48h (Italia); Nectar of Beauty 24h (Carrefour, Franţa);

● Rexona Motion Sense Aloe Vera 48h (Marea Britanie).

***

România e o țară de mâna a zecea. Suntem groapa de gunoi a Europei!”, spune Ministrul Agriculturii.

Tot Irimescu afirmă că avem pești cu viermi și produse toxice. Adevărul e cu mult mai dur.

Mihai Gâdea a făcut joi, la „Sinteza zilei”, dezvăluiri importante și a prezentat imagini șocante.

Românii sunt otrăviți cu alimente toxice!

Cum ne protejăm copiii de mâncarea otrăvită?

Documentarul TOXIC arată adevărul despre alimentația românilor și despre agricultura ce se practică la noi.

TOXIC este filmul documentar ce tratează în detaliu industria alimentară și explică felul în care mâncarea ajunge de la producător la dumneavoastră în farfurie. Este bazat pe ideile și studiile profesorului Gheorghe Mencinicopschi și este ecranizat de Andrei Sota.

Dezvăluirile doctorului Stroescu despre otrava din magazine

Virgiliu Stroescu, doctor în medicină, endocrinolog și nutriționist: „Trebuie să avem principii foarte clare. Să scot ce nu e sănătos (…). Tot ce este viu e bun, toate plantele au vitamine. Ele iau minerale și apă din pământ, indiferent ce le dai. Tot ce este viu este perfect sănătos, indiferent ce punem în ele. Dacă un măr are gust bun, aspect bun și miros bun el e bun, indiferent de unde vine.

Cunoscută pentru sfaturile sale legate de sănătate, Carmen Brumă a declarat, la Antena 3, că e din ce în ce mai greu pentru un specialist, darămite pentru un om normal, să discearnă și să aleagă cea mai bună variantă de se alimenta.

E greu să-ți dau seama unde e interes financiar, unde e lăcomie, unde e incompetență, unde e lipsă de informare. Trebuie să te bazezi pe simț și să mergi către alimentele care sunt cât mai aproape de starea lor naturală”, a opinat Carmen Brumă.

Ministrul Agriculturii: Multe produse care ajung în România sunt nocive. Otrăvim populaţia

În România, intră zilnic 25 de tiruri cu pâine congelată din import, ceea ce înseamnă o cantitate de 875.000 de tone pe an, a declarat, recent, preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, Nini Săpunaru.

Mâncarea din import ne costă 500 milioane euro lunar

Aproape 70% din mâncarea care se vinde în România provine din import. Nu mai avem capacitatea să producem suficientă hrană şi cumpărăm aproape tot. De la grâu şi porumb, la carne de porc şi pasăre. De la mere şi roşii, la ciocolată, bomboane şi pâine.

Românii cheltuie lunar pe mâncare 3,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă în jur de 780 milioane de euro, potrivit unei estimări realizate de Jurnalul Naţional.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Alimentatia (E-uri aditivi cancerigeni), Documentare/ Reportaje, Gheorghe Mencinicopschi, Razboiul impotriva sanatatii, Video, Virgiliu Stroescu

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

Carti

Documentare