Articole cu eticheta (tag): viata liturgica

De aceea, sfatul meu este următorul: dragi secularişti intoleranţi şi alergici la credinţă, dacă nu vă priveşte, în mod direct, maniera în care ne trăim viaţa spirituală şi liturgică, adică nu sunteţi parte integrantă a ei, nu duceţi grija noastră că ne descurcăm cât se poate de bine şi fără minţile dumneavoastră luminate de neonul Iluminismului şi al ateismului feroce de factură neocomunistă.

Pentru minţile drill lockdown linguriţa este aprioric virusoforă, deşi nimeni nu a putut demonstra, obiectiv vorbind, cel puţin până acum, cu argumente ştiinţifice, – oricum este la modă să ne închinăm zeiţei „Ştiinţa” – , că acest obiect de cult este un pericol epidemiologic de neînvins. Nu idolatrizăm linguriţa, dar nici nu este nevoie să ni se spună care ar trebui sau nu să fie rolul ei în cultul Bisericii. Sau că oricând poate fi extirpată din Liturghie, doar pentru că unora li se năzăreşte că ar fi agent patogen al virusului buclucaş. A ni se sugera introducerea linguriţelor de unică folosinţă şi perfect aseptizate în modul de împărtăşire al credincioşilor, îmi pare că este ca şi cum i-aş recomanda stomatologului să îmi extragă măseaua cu un patent de scos cuie, care mai întîi a fost îmbălsămat în substanţe virucide.

Să fie doar o măsură temporară „amânarea oferirii Euharistiei”? Credem că este cea mai mare iluzie pe care ne-o facem în legătură cu gândul că această nebunie se va încheia. Suntem doar la începutul, începutului…

Să ne amintim: Liturghia este doar una. Fără oferirea Euharistiei nu există Liturghie. Vom participa doar la un spectacol teatral, gol și fără vreun sens. Așa au crezut și așa au făcut Apostolii. Apoi Părinții. Doar prin împărtășire simțim toți comunitatea și comuniunea. Așa s-a menținut conștiința vie că ne împărtășim în mod real cu Hristos. Nu cu simboluri. Ci cu Cel care ne-a spus „Eu sunt Învierea și Viața”. Împreună, ca Biserică. Niciodată unul fără altul!

La peste două mii de ani, creștinii din lumea întreagă au sărbătorit Învierea cu bisericile închise, păzite sau verificate de jandarmi, polițiști sau militari; cu slujitori fricoși, prudenți sau responsabili pentru a nu fi acuzați, pe drept sau pe nedrept, (mai ales de progresiștii de serviciu, care, paradoxal, în ziua de Paști rostesc ipocrit urarea: “Paște fericit” sau “Hristos a înviat”) de complicitate la multiplicarea virusului; cu o Înviere fără comunitatea credincioșilor, adevăratele mironosițe ale bucuriei Învierii; cu o elită religioasă a seculariștilor, care au răspândit fake news-ul că virusul nimicitor îi preferă nemijlocit pe ortodocși și că el se propagă cu viteza fulgerului, prin lumânarea pascală și prin pâinea binecuvântată, doar de Înviere și nu mai târziu.

Dar ceea ce șochează este distanța de la cer la pământ dintre Larchet din 2020 și Larchet din 2009, din timpul altei pandemii decretate de OMS, atunci de gripă „porcină” (sau fake-pandemii, așa cum avea să se dovedească), care protesta ferm, categoric, față de ideea renunțării la lingurița comună euharistică, în contextul respectiv. Pe atunci, astfel de idei erau denunțate de Larchet drept: „cuvinte şi atitudini care atacă inima credinţei noastre”. Ce s-a întâmplat din 2009 până în 2020? Cum de au devenit idei care în 2009 atacau inima credinței simple practici rezonabile de iconomie liturgică? Un teolog cu statura sa ar fi trebuit să explice, cel puțin, de unde această diferență de viziune.

De asemenea, surprinde felul în care Larchet minimalizează problema închiderii bisericii. El etichetează pe cei care au denunțat aceste măsuri drept persecuție ca fiind nimic mai puțin „extremiști” care aderă la „teorii ale conspirației”.

Dacă Biserica adoptă „orice ni se spune, vom face” ca poziție doctrinară a acesteia de a răspunde la problemele sociale, atunci în viitorul apropiat, autoritățile din diferite țări vor putea să ne închidă bisericile și să îi priveze pe credincioși de Liturghie sub orice pretext umanitar – o pandemie, pericolul unui război nuclear, schimbările climatice, etc. Credincioșii din Ucraina, iar acum și din Muntenegru, au înțeles foarte bine în ce fel politica modernă, folosind aceleași capcane umanitariste, poate încerca să strice și să distrugă comunități bisericești puternice, de mai multe milioare [de credincioși], folosindu-se de pârghia aceasta. Acest lucru nu adaugă optimism situației. Și trebuie să fim astăzi pregătiți pentru realitățile Bisericii în astfel de condiții. A urma orbește îndrumarea celor aflați la putere va avea ca rezultat ruperea.

Șeful Centrului pentru Combaterea Bolilor, Amiran Gamkrelidze, s-a întâlnit cu sinodalii, punându-le în vedere că adunările publice mari în spații închise sunt periculoase, dar ierarhii georgieni au decis să nu se schimbe nimic în rânduiala Bisericii. Cu toate că îndeamnă credincioșii la respectarea recomandărilor Ministerului Sănătății, ierarhii georgieni au precizat că nu pot interzice credincioșilor participarea la slujbe, sfătuind instalarea unor sisteme de sonorizare pentru ca slujba să poată fi ascultată și de afară. De asemenea, ierarhii georgieni au explicat că decizia Patriarhiei Ecumenice nu are efecte asupra Bisericii locale, dat fiind sistemul de organizare autocefal al ortodoxiei.

Să recunoaștem faptul că atitudinea dezinteresată a enoriașilor față de slujbele de după-amiază (Vecernii, Privegheri sau chiar deniile din Postul Mare) afectează conștiința creștină, reflectând în același timp pierderea smereniei și a înțelegerii lui Dumnezeu, o pierdere reală a dragostei …

Frumosul filocalic şi liturgic în absenţa rigorii dogmatice eşuează în sentimentalism siropos, în pietism, iar rigoarea dogmatică detaşată de dimensiunea liturgic-filocalică sfârşeşte, sec, în intelectualism şi fanatism… Doxologia: PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE LA DUMINICA ORTODOXIEI DIN ANUL …