Cu vehemență și fermitate exemplară, EPISCOPUL IGNATIE al Hușilor acuză “instalarea unui DESPOTISM SANITAR, care se traduce printr-o IMIXTIUNE hilară şi ineptă în ceea ce priveşte practica liturgică a Bisericii”. Despre “MINȚILE DRILL LOCKDOWN” ale seculariștilor care doresc să reconfigureze cultul ortodox, pornind de la LINGURIȚELE DE UNICĂ FOLOSINȚĂ

14-05-2020 5 minute Sublinieri

Episcopia Hușilor:

Minţile drill lockdown din epoca de aur a despotismului sanitar

Ne aflăm încă în recluziunea impusă de un agent patogen nanometric. Efectele directe ale prezenţei şi manifestării acestui virus le simţim din plin. Probabil că peste ceva vreme, după anularea restricţiilor legale, totul va fi ca înainte. Ceea ce s-a schimbat însă fundamental este ceva legat de mintea noastră. Se pare că unii întrupează din plin acel drill lockdown din lumea anglofonă pe vreme de pandemie. Adică, toate căile de acces ale unei clădiri sunt închise, încât nimeni nu mai poate pătrunde din afară înăuntru şi nici ieşi dinăuntru afară. Transpunând pe plan uman, mintea drill lockdown este o minte care nu se mai sfătuieşte cu nimeni, nu are nevoie să fie validată de nimic şi de nimeni din exterior, se crede, în ignoranţa ei, autosuficientă şi îşi bagă nasul, prin păreri şi recomandări, unde nu-i fierbe oala, ca să mă exprim mai pe româneşte. Cu alte cuvinte, este o minte inflexibilă.

Această impresie mi-au dat-o „recomandările privind activitatea de cult”, mai ales „precauţiunile speciale” ale Institului Naţional de Sănătate publică, care, probabil, vor intra în vigoare după 15 mai.

Nu cred că este foarte greşit dacă spun că prin aceste „recomandări” se ţine isonul seculariştilor, care vor să reconfigureze tradiţia liturgică a Bisericii, chiar dacă mulţi dintre ei nu au niciun contact direct cu modul concret de trăire a credinţei, fiind profund infectaţi de virusul „evlaviei profilactice” a cărei replicare virală se vede în haterismul lor neadormit şi diabolic, lansat de pe poziţiile unei mentalităţi neomarxiste.

Până în prezent nu am întâlnit niciun apostol al progresismului ateu care să(-mi) mărturisească că are un ritm al împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos, iar acum, în vreme de pandemie, nu poate dormi de grija că este privat de accesul la această bucurie spirituală, din cauza unei iminente şi ineluctabile contaminări cu Covid-19.

De aceea, sfatul meu este următorul: dragi secularişti intoleranţi şi alergici la credinţă, dacă nu vă priveşte, în mod direct, maniera în care ne trăim viaţa spirituală şi liturgică, adică nu sunteţi parte integrantă a ei, nu duceţi grija noastră că ne descurcăm cât se poate de bine şi fără minţile dumneavoastră luminate de neonul Iluminismului şi al ateismului feroce de factură neocomunistă.

Pentru minţile drill lockdown linguriţa este aprioric virusoforă, deşi nimeni nu a putut demonstra, obiectiv vorbind, cel puţin până acum, cu argumente ştiinţifice, – oricum este la modă să ne închinăm zeiţei „Ştiinţa” – , că acest obiect de cult este un pericol epidemiologic de neînvins. Nu idolatrizăm linguriţa, dar nici nu este nevoie să ni se spună care ar trebui sau nu să fie rolul ei în cultul Bisericii. Sau că oricând poate fi extirpată din Liturghie, doar pentru că unora li se năzăreşte că ar fi agent patogen al virusului buclucaş. A ni se sugera introducerea linguriţelor de unică folosinţă şi perfect aseptizate în modul de împărtăşire al credincioşilor, îmi pare că este ca şi cum i-aş recomanda stomatologului să îmi extragă măseaua cu un patent de scos cuie, care mai întîi a fost îmbălsămat în substanţe virucide.

Pentru minţile drill lockdown, Biserica trebuie să se zbată, să clameze şi să apere dreptul fundamental statuat de Constituţie cu privire la libertatea religioasă a cetăţenilor. Bisericii i se cere obsesiv să fie responsabilă, de parcă pe vremea stării de urgenţă ar fi fost cea care a sfidat toate regulile impuse, când, de fapt, ştim cu toţii cât de sârguincios a respectat toate recomandările, fără să epateze în vreun fel.

Reticenţa autorităţilor în a deschide bisericile, după expirarea stării de urgenţă, îmi aminteşte de un text al lui Franz Kafka, care se potriveşte de minune contextului nostru: „Nimeni altcineva în afară de tine nu avea voie să intre pe aici, căci această intrare era hotărâtă numai pentru tine. Mă duc acum să o închid” (Metamorfoza. Integrala prozei antume, traducere de Mircea Ivănescu, ediţie îngrijită şi postfaţă de Cristina Cioabă, Bucureşti, Editura Humanitas, 2019, p. 185). Unii au devenit portarii bisericilor, impunând condiţii în total constrast cu practica liturgică a credincioşilor.

Atunci când sunt impuse doar responsabilităţi şi obligaţii fără respectarea drepturilor fundamentale ale demnităţii umane, plonjăm cu graţie în dictatură. Este cam ceea ce trăim în aceste vremuri. Instalarea unui despotism sanitar, care se traduce printr-o imixtiune hilară şi ineptă în ceea ce priveşte practica liturgică a Bisericii. Este ca şi cum eu ca episcop, care nu deţin competenţe ştiinţifice medicale, am pretenţia ca epidemiologii, pe vreme de molimă, să ţină cont de recomandările mele în materie de variabilitate genetică a virusului nanometric Covid-19.

Pentru minţile drill lockdown laicitatea, ca expresie a neutralităţii statului faţă de religie, trebuie înţeleasă şi ca expresie a unei „societăţi neutre religios” (Pierre Manent, Musulmanii, obstacolul inedit. Situaţia Franţei, cu o prefaţă a autorului pentru ediţia în limba română, traducere şi note de Cristian Preda, Iaşi, Editura Adenium, 2016, p. 32), ceea ce este un abuz. Adică, iniţierea unui proces de neutralizare, din punct de vedere religios, a societăţii prin imixtiunea în viaţa internă a Bisericii. Mai concret, o imixtiune în viaţa spirituală şi liturgică a credincioşilor. De aceea, consider că autorităţile statului, inclusiv seculariştii intoleranţi, care tot vântură în spaţiul public versetul biblic: „Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu (Marcu 12, 17), ne-ar face un imens bine dacă ne-ar da ceea ce este a lui Dumnezeu, acum în vreme de pandemie, adică deschiderea bisericilor, în condiţiile de slujire specifice tradiţiei liturgice a Bisericii Ortodoxe. Asta pentru că şi noi, slujitori şi credincioşi, am dat „Cezarului cele care sunt ale Cezarului”, adică solidaritate prin fapte concrete: donaţii de aparatură medicală, donaţii financiare (unii episcopi sau preoţi şi-au donat salariile lor pentru această cauză), donaţii de alimente pentru cei vulnerabili în faţa acestui virus şi spaţii de cazare pentru cei aflaţi în carantină. Toate acestea le-am făcut nu din dorinţa de a demonstra cât de utilă este Biserica, ci cât de sensibilă este la nevoile semenilor noştri.

Prin urmare, bisericile sunt ale credinţei, nu ale statului, care să dispună de ele şi să impună practici liturgice străine de spiritul ei.

Pentru minţile drill lockdown vârful pandemiei este iminent, dar încă nu se lasă venit şi trebuie corelat, în taină, cu viaţa spirituală a Bisericii. Fără a crede în teoriile conspiraţiei, aproape toate pronosticurile legate de vârful pandemiei au fost profetizate (doar) în legătură cu viaţa spirituală a Bisericii. Este redundant să spun că toate profeţiile s-au dovedit, cel puţin până în momentul de faţă, a fi false. Prima dintre ele ne-a spus (rostită oficial pe 8 martie 2020), cu surle şi trâmbiţe, că vârful pandemiei va fi atins, nici mai devreme, nici mai târziu, fix de sărbătoarea Paştilor. Nu a fost să fie. Cu toate acestea, am sărbătorit Paştile în formă incompletă, adică fără credincioşi. A doua profeţie prevedea (rostită oficial pe 13 aprilie 2020) că ţepuşa pandemiei va străpunge devastator sănătatea României la câteva zile după sărbătoarea Paştilor (22-26 aprilie), adică în Săptămâna Luminată şi de Paştile Blajinilor, când ortodocşii ies la cimitire, ca să se roage şi să cinstească memoria celor dragi plecaţi în lumea veşniciei. Profeţia nu s-a împlinit. Cu toate acestea, cei dragi ai noştri au fost privaţi de a li se cânta, cu o lumânare aprinsă, deasupra mormintelor „Hristos a înviat”, pentru că „o persoană moartă nu dispare din comunitate, ci devine o parte a ei permanentă, deşi invizibilă” (Roger Scruton, Cultura modernă pe înţelesul oamenilor inteligenţi, traducere din limba engleză şi note de Dragoş Dodu, Bucureşti, Editura Humanitas, 2017, p. 21).

Pentru minţile drill lockdown Biserica este formată doar din bătrâni, care, ni se tot predică obsesiv aceste lucru, sunt mult mai vulnerabili în faţa acestui virus. Aşa se explică reticenţa autorităţilor de stat faţă de deschiderea bisericilor. De parcă, trăirea credinţei este apanajul exclusiv al bătrânilor; de parcă, Dumnezeu a aşezat frumuseţea credinţei doar în sufletele lor; de parcă, tinereţea este incompatibilă cu viaţa spirituală; de parcă, tinerii nu mai au loc în biserică din cauza bătrânilor, care sunt prea mulţi.

De fapt, în subsidiar, ni se transmite că în curând nu vom mai avea creştini, de vreme ce bisericile sunt ocupate integral şi exclusiv numai de bătrâni.

Câtă manipulare şi lipsă de respect, mai ales, faţă de bunicii noştri şi implicit faţă de Biserică. Această polarizare, indusă subliminal, îmi miroase a comunism, al cărui ADN era lupta de clasă. În cazul de faţă, între bătrâni şi tineri. Ambele segmente de vârstă trebuie puse în relaţie antagonică.

Orice curios, dacă intră într-o biserică citadină sau rurală, va constata cu suficientă lejeritate că sunt credincioşi de toate vârstele, de la copii şi tineri până la bătrâni. Aşa că nu mai vindeţi, rogu-vă, flori florarului, pentru că ne cunoaştem grădina Bisericii şi ştim ce categorii de vârstă avem. Inclusiv preponderenţa lor.

În loc de epilog: „Mircea Ciobanu: Sire, cum se vede, lumea acum, de la Versoix? Regele Mihai: Multă intoleranţă şi credinţă peste tot şubredă. Moralitatea e şi ea în declin. Oamenii parcă nu mai vor să lupte pentru adevăr, ceilalţi sunt lasă-mă să te las, şi când e unul care iese puţin din comun şi începe să spună că e nevoie de adevăr, că nu e bine, că libertatea e rău înţeleasă, îl numesc în fel şi chip şi-i dau la cap. Pe scurt, se întâmplă ceva rău. Nici sfârşit complet, nici început, ceva între. Iar civilizaţia noastră nu prea ştie încotro merge”.

Părintele Episcop Ignatie al Huşilor

RECOMANDARILE INJOSITOARE ALE I.N.S.P. PENTRU BISERICA si reactii MARTURISITOARE ale corpului eclezial. IPS TEODOSIE: “E o imixtiune in cultul bisericii. Nu facem compromisuri”. PREOTI SI MIRENI INDIGNATI pentru tentativele de modificare brutala a RANDUIELII SFINTEI IMPARTASANIEI si a raportarii la sfintele icoane, dar si fata de DECLARATIILE ECHIVOCE ALE LUI VASILE BĂNESCU: “Nu idolatrizam lingurita de la Impartasanie, dar nici nu renuntam la ea”

Deschiderea bisericilor – cu ce pret? “AMANAREA” IMPARTASIRII CREDINCIOSILOR la Sfanta Liturghie – DOAR O MASURA TEMPORARA sau INCEPUTUL CELEI MAI GRAVE CAPITULARI in fata abuzului autoritatilor, in numele “ratiunii practice”?! “Biserica este Euharistie, este Potir” – DE CE ACCEPTAM SANTAJUL STATULUI si ne multumim cu firimiturile pe care ni le arunca? “Tot delirul asta e la inceput si va urma un razboi aproape inevitabil”

ÎPS TEOFAN (video + text): “MARE ESTE NERĂBDAREA NOASTRĂ SĂ NE REVEDEM, participând la Sfânta Liturghie, împartășindu-ne cu Trupul și Sângele Domnului – NU DUPĂ ALTE MODALITĂȚI PE CARE NI LE INSPIRĂ UNII ȘI ALȚII, ci după rânduiala statornicită. NU SE CUVINE SĂ SCHIMBĂM RÂNDUIELILE NOASTRE ÎN BISERICĂ!”

AVIZ PATRIARHIEI ROMÂNE! Comunicate ferme ale SFINTEI CHINOTITE ale Sfantului Munte si ale SINODULUI BISERICII GRECIEI, care DEZAVUEAZA CATEGORIC “ridiculizarea Sfintelor Taine”, dar si “declarațiile publice care pledeaza pentru ABTINEREA DE LA SFANTA IMPARTASANIE”: “Nu este cu putinta sa fie obligati credinciosii sa fie lipsiti de CEA MAI MARE TAINA A BISERICII”

Cât ne mai țineți flămânzi? – DESCHIDEȚI BISERICILE! RESPECTAȚI CONSTITUȚIA ȘI LEGEA!/ Medici creștini iluștri și preoți verticali își STRIGĂ INDIGNAREA în CUVINTE PUTERNICE ȘI GRELE adresate inclusiv confraților SLUGARNICI: “Îngenunchem în fața călăilor și ne punem singuri capul sub ghilotină. Mentalitate de slugi, de bolșevici, de robi, dar nu robi lui Dumnezeu, care a dat libertate și demnitate omului…”

PREASFINȚITUL IGNATIE al Hușilor (și video): “SĂ NU-I CREDEȚI pe cei care vă spun că a fi credincios înseamnă doar A TRĂI CREDINȚA ÎN INIMA NOASTRĂ, a fi om bun, a avea lumina în suflet. ESTE FALS! Noi avem nevoie de HRISTOS DIN ÎMPĂRTĂȘANIE, pe care Îl primim într-un cadru liturgic. SLUJBELE BISERICII nu ţin de exteriorul vieţii în Hristos, nu sunt simple ritualuri!”/ Cum a fost Sărbătoarea Învierii în vremea noii molime: CA ACUM 2000 DE ANI, CU BISERICILE ÎNCHISE ȘI PĂZITE MILITAR…

PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, MĂRTURISIRI (NE)AȘTEPTATE în PASTORALA de Paști din vremea bisericilor goale: “BISERICA NU SUNTEM DOAR NOI, SLUJITORII. Acum funcţionăm incomplet. Pe planul credinţei, PANDEMIA s-a dovedit a fi mai malefică şi mai vicleană decât orice REGIM TOTALITAR prin care au trecut înaintaşii noştri. Slujirea Tainei SFINTEI EUHARISTII este unica RAȚIUNE DE A FI A BISERICII a Bisericii”

“SFINTELE TAINE sunt realitati, nu simboluri. Este o PROFANARE sa ne gandim sau sa ne apropiem de ele ca si cum ar fi realitati biologice obisnuite, perisabile” – Marturisirile limpezi si puternice ale unor EPISCOPI ROMÂNI (PS MACARIE, IGNATIE si IUSTIN) despre SEMNIFICATIA SI PUTEREA SFINTEI IMPARTASANII, in contextul “ISPITEI de a dori sa modificam DUPA BUNUL PLAC randuiala liturgica statornicita in Biserica”

MESAJ PUTERNIC AL PARINTELUI EPISCOP MACARIE, de Bunavestirea indoliata, “in zilele cand vestile rele ne coplesesc”: “BISERICA A DEVENIT UN CONVENABIL TAP ISPASITOR IN ACESTE VREMURI DE CERNERE. Credem cu tarie ca IMPARTASANIA din acelasi potir NU TRANSMITE INFECTIE! Portile iadului de vor lovi Biserica nu o vor putea prabusi!” (VIDEO, TEXT)/ RUGACIUNE FIERBINTE LA VREME DE MOLIMA

CORONAVIRUSUL, ÎMPĂRTĂȘANIA și CREȘTINII. “Să ne privim în oglindă, punându-ne întrebarea cu toată sinceritatea: de ce ne împărtășim?”

RASTIGNIREA LUI HRISTOS pe altarul STIINTEI-IDOL? Pana unde vrem sa mergem cu… “IGIENIZAREA CULTULUI ORTODOX” si cu EXALTAREA CIVISMULUI? “Din ajutor, știința a devenit un dumnezeu-surogat”, care ne ajuta SA IL IZGONIM PE DUMNEZEUL CEL VIU/ Indemn in versuri pentru păstori la MARTURISIREA CURAJOASA A CREDINTEI CURATE

EXISTA VREUN RISC DE CONTAMINARE PRIN IMPARTASANIE? Ce a aratat un studiu stiintific american?

NE PUTEM IMBOLNAVI DACA NE IMPARTASIM SAU DACA SARUTAM ICOANELE DIN BISERICA? Cum trebuie sa procedam cu gandurile de indoiala?

“Cum sa admitem ca preotii sa semene asemenea indoieli?” RASPUNSURILE TRADITIEI LA SMINTEALA PARINTELUI LUCIAN GRIGORE IN CHESTIUNEA LINGURITEI DE IMPARTASANIE


Categorii

Coronavirus, PS Ignatie Trif, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “Cu vehemență și fermitate exemplară, EPISCOPUL IGNATIE al Hușilor acuză “instalarea unui DESPOTISM SANITAR, care se traduce printr-o IMIXTIUNE hilară şi ineptă în ceea ce priveşte practica liturgică a Bisericii”. Despre “MINȚILE DRILL LOCKDOWN” ale seculariștilor care doresc să reconfigureze cultul ortodox, pornind de la LINGURIȚELE DE UNICĂ FOLOSINȚĂ

  1. Inca o data, vrednic este vladica ! Priviti poza cu potirul pe care il tine in mana.Chipul vladicii seamana cu cel al Hrisostomului; cuvantul sau asijderea !

  2. Dacă analiza/declarația păr Ignatie în spațiul public al internetului este o pregătire în vederea acordării binecuvântării preoților săi, de a relua viața bisericească în condiții normale, deci canonice, toată admirația și respectul. Astfel va fi un adevărat mărturisitor al Mântuitorului.
    Dacă este numai o părere și o acuzație a sa, un text scris pe internet, precum este și acesta al meu, sau al multor altora, fără nicio rezultantă practică, atunci s-a mai îmbogățit internetul cu un text interesant.

  3. http://www.cuvantul-ortodox.ro/preotul-marturisitor-constantin-sarbu-aveti-grija-ca-vor-veni-timpuri-grele/

    BERENGER: Dar nu mă las eu bătut cu una, cu două. (închide cu grijă şi ferestrele.) Nu mă înfrângeţi voi pe mine. (Se adresează tuturor capetelor de rinoceri:) N-am să vin după voi, nu vă înţeleg. Eu rămân ce-am fost. Sunt o fiinţă umană. O fiinţă omenească.

  4. Nu are legătură în mod special cu cuvântul PS. Ignatie, ci cu toată „tevatura pandemiei”:

    din I. Nistor, Ravagiile epidemiilor de ciumă și holeră și instituirea cordonului carantinal la Dunăre, în Analele Academiei Române, Memoriile secțiunii istorice, București, 1944-1945, s. III, t. XXVII, pp. 357-420:

    „La finele lunii august 1792 principele (Mihai Suțu) convocă clerul și boierimea la sfat pentru a aviza la măsurile sanitare pentru combaterea molimii. În urma dezbaterilor ce avură loc se hotărâ să se aducă capul Sfântului Visarion, tămăduitorul de ciumă, din schitul Dușca al mănăstirii Meteora din Macedonia. S-au trimis clerici să aducă capul Sfântului. Patru călugări sosiră la 19 octombrie 1792 cu sfintele moaște, pe care le așezară în mănăstirea de la Cotroceni. De acolo fură purtate cu procesie prin oraș și expuse publicului spre închinare la biserica Sfântului Duh.
    În noiembrie epidemia se mai potolise și principele se arătă foarte indispus că austriecii mențineau încă cordoanele sanitare cu toate că nici în Moldova și nici în Țara Românească nu se mai ivise niciun caz nou de ciumă. Agenția motiva însă menținerea cordonului prin faptul că populația era încă bântuită de febră tifoidă și că în condițiile acestea epidemia de ciumă ar putea izbucni oricând din nou.
    La 23 iunie 1795 se aduse din nou din Turcia racla cu capul Sf. Visarion, făcătorul de minuni contra ciumei, și fu depusă cu mari ceremonii religioase la mănăstirea Văcărești. De acolo sfintele moaște fură purtate în procesie prin oraș și așezate în biserica Sf. Duh. La procesie luă parte domnul, însoțit de membrii guvernului, de boierime și de popor.
    În zilele de 13-15 octombrie 1813 avură loc mari ceremonii religioase contra ciumei. Moaștele Sf. Dumitru fură ridicate de la Mitropolie și purtate prin oraș până la Herăstrău, unde rămaseră expuse trei zile. În tot acest timp se făceau slujbe în toate bisericile și se citeau rugăciuni contra ciumei. Principele (Ioan Caragea) însoțit de înalții clerici și de boieri, asistă zilnic la aceste ceremonii religioase.
    Însuși principele Caragea se plângea față de agentul Fleischhackl că datele statistice asupra celor morți de ciumă nu erau exacte. Impiegații însărcinați cu alcătuirea tabelelor nu treceau la rubrica morților decât o mică parte din cei decedați, pentru a nu alarma lumea prea mult. Din cele 300 de cazuri mortale care se întâmplau zilnic, ei nu treceau la condică decât cel mult 50.
    Ordonanța domnească contra ciumei, care intrase în vigoare la 1/13 ianuarie, fu însă revocată în scurtă vreme. Aplicarea ei cu severitate trezise mari nemulțumiri în public, care nu puteau înțelege ca contravenienții să fie țintuiți de urechi la colțul casei și unii chiar spânzurați. Pentru liniștea opiniei publice, ordonanța fu revocată la 27 ianuarie. Localurile de petrecere și consumație fură din nou deschise. Târgurile săptămânale se puteau ține fără nicio piedică, iar speculația începu că încolțească din nou. Toată lumea se mângâia cu credința în predestinație și că omul nu se poate sustrage de ceea ce i-a fost scris de soartă.
    La finele lui aprilie 1814, epidemia de ciumă slăbise foarte mult. Agentul Fleischhackl raporta la 27 aprilie că de 14 zile nu se mai semnalase niciun caz nou de ciumă. Totuși membrii comisiei sanitare răspândeau prin oraș zvonuri false pentru a se menține în posturile lor bine plătite. Însuși guvernul făcea lumea să creadă că ciuma bântuie încă, pentru a motiva astfel perceperea dărilor pentru combaterea epidemiei.
    În iulie 1817 rapoartele consulare arată că și în Moldova ciuma încetase cu desăvârșire. Măsurile sanitare se aplicau totuși cu severitate, cu toate că nu se mai semnalau cazuri noi de ciumă. Sub rigoarea acestor măsuri, suferea foarte mult populația nevoiașă de la sate și din mahalalele Iașilor, unde mai pui că rigoarea lor era înăsprită și prin abuzurile organelor agiei (poliției) și hatmaniei (armatei) domnești, care, sub pretext de ciumă, își îngăduiau grave abateri și abuzuri de putere. Medicul orașului, Peretz, secondat de colegul său Franguli (un fel de Arafat și Streinu?) și de membrii comisiei sanitare, declarau orice boală drept ciumă și îl tratau în consecință. Populația era cuprinsă de groază. Străzi și mahalale întregi erau izolate prin cordoane sanitare, pe care nu le puteau trece decât cei cu dare de mână. Organele din poliția sanitară speculau în mod criminal pe bieții nenorociți, mânându-i la acte de disperare. La cea mai mică bănuială, lumea era amenințată de represiune. (A avut loc o revoltă, în care au fost împușcați 48 de oameni). În furia lor, demonstranții ocupară agia de poliție, hatmania și chiar mitropolia, trăgând clopotele de alarmă și cerând sânge pentru sânge și dinte pentru dinte. (Doctorul Peretz și colegul său Franguli fură expulzați).
    Ciuma izbucni iar în toamna anului 1823. Ca măsură profilactică, fură purtate în procesie prin București, în zilele de 13 și 20 iunie, moaștele Sf. Dumitru.
    Un târgoveț refuzase să se lase escrocat de ciocli cu o sumă de bani. În furia lor, aceștia îl denunțară ca atins de ciumă și principele dădu ordin ca cetățeanul să fie internat cu forța în spitalul pentru ciumați, iar casa să-i fie arsă.
    Sub pretext de ciumă se săvârșeau nenumărate abuzuri și răzbunări, ceea ce făcea pe consului francez Hugot să încheie raportul său din 16 noiembrie 1824 cu exclamația: „O, câtă mâncătorie!” În București toate casele continuau să rămână închise din cauza aplicării severe a prescriptelor sanitare. Nu se mai făceau vizite. Mii de persoane se deportau cu vehicule nedezinfectate, înafară de oraș, fără alt rezon decât acela de a le despuia mai lesne de avutul lor. Stoarcerile și șicanele sub pretext de combatere a molimei nu încetau în Capitală și nici în provincie.
    În februarie 1829 se numi o nouă comisiune sanitară, care propuse ca Bucureștii să fie complet izolați de restul țării și ca întreaga populație din Capitală, fără deosebire de vârstă și de sex, să fie supusă unei examinări medicale. Propunerea asta trezi o indignare generală, iar mulțimea începu să amenințe cu răzvrătirea, ca la Iași. În fața acestei opoziții, comisia sanitară își modifică propunerea în sensul că numai casele să fie supuse unei proceduri de desinfectare. Comisia însă nu putu împiedica lumea de a participa la baluri și petreceri, atât la localurile publice, cât și la casele boierești.”

  5. Nu are legătură în mod special cu cuvântul PS. Ignatie, ci cu toată „tevatura pandemiei”:

    din I. Nistor, Ravagiile epidemiilor de ciumă și holeră și instituirea cordonului carantinal la Dunăre, în Analele Academiei Române, Memoriile secțiunii istorice, București, 1944-1945, s. III, t. XXVII, pp. 357-420:

    „La finele lunii august 1792 principele (Mihai Suțu) convocă clerul și boierimea la sfat pentru a aviza la măsurile sanitare pentru combaterea molimii. În urma dezbaterilor ce avură loc se hotărâ să se aducă capul Sfântului Visarion, tămăduitorul de ciumă, din schitul Dușca al mănăstirii Meteora din Macedonia. S-au trimis clerici să aducă capul Sfântului. Patru călugări sosiră la 19 octombrie 1792 cu sfintele moaște, pe care le așezară în mănăstirea de la Cotroceni. De acolo fură purtate cu procesie prin oraș și expuse publicului spre închinare la biserica Sfântului Duh.
    În noiembrie epidemia se mai potolise și principele se arătă foarte indispus că austriecii mențineau încă cordoanele sanitare cu toate că nici în Moldova și nici în Țara Românească nu se mai ivise niciun caz nou de ciumă. Agenția motiva însă menținerea cordonului prin faptul că populația era încă bântuită de febră tifoidă și că în condițiile acestea epidemia de ciumă ar putea izbucni oricând din nou.
    La 23 iunie 1795 se aduse din nou din Turcia racla cu capul Sf. Visarion, făcătorul de minuni contra ciumei, și fu depusă cu mari ceremonii religioase la mănăstirea Văcărești. De acolo sfintele moaște fură purtate în procesie prin oraș și așezate în biserica Sf. Duh. La procesie luă parte domnul, însoțit de membrii guvernului, de boierime și de popor.
    În zilele de 13-15 octombrie 1813 avură loc mari ceremonii religioase contra ciumei. Moaștele Sf. Dumitru fură ridicate de la Mitropolie și purtate prin oraș până la Herăstrău, unde rămaseră expuse trei zile. În tot acest timp se făceau slujbe în toate bisericile și se citeau rugăciuni contra ciumei. Principele (Ioan Caragea) însoțit de înalții clerici și de boieri, asistă zilnic la aceste ceremonii religioase.
    Însuși principele Caragea se plângea față de agentul Fleischhackl că datele statistice asupra celor morți de ciumă nu erau exacte. Impiegații însărcinați cu alcătuirea tabelelor nu treceau la rubrica morților decât o mică parte din cei decedați, pentru a nu alarma lumea prea mult. Din cele 300 de cazuri mortale care se întâmplau zilnic, ei nu treceau la condică decât cel mult 50.
    Ordonanța domnească contra ciumei, care intrase în vigoare la 1/13 ianuarie, fu însă revocată în scurtă vreme. Aplicarea ei cu severitate trezise mari nemulțumiri în public, care nu puteau înțelege că contravenienții să fie țintuiți de urechi la colțul casei și unii chiar spânzurați. Pentru liniștea opiniei publice, ordonanța fu revocată la 27 ianuarie. Localurile de petrecere și consumație fură din nou deschise. Târgurile săptămânale se puteau ține fără nicio piedică, iar speculația începu că încolțească din nou. Toată lumea se mângâia cu credința în predestinație și că omul nu se poate sustrage de ceea ce i-a fost scris de soartă.
    La finele lui aprilie 1814, epidemia de ciumă slăbise foarte mult. Agentul Fleischhackl raporta la 27 aprilie că de 14 zile nu se mai semnalase niciun caz nou de ciumă. Totuși membrii comisiei sanitare răspândeau prin oraș zvonuri false pentru a se menține în posturile lor bine plătite. Însuși guvernul făcea lumea să creadă că ciuma bântuie încă, pentru a motiva astfel perceperea dărilor pentru combaterea epidemiei.
    În iulie 1817 rapoartele consulare arată că și în Moldova ciuma încetase cu desăvârșire. Măsurile sanitare se aplicau totuși cu severitate, cu toate că nu se mai semnalau cazuri de ciumă. Sub rigoarea acestor măsuri, suferea foarte mult populația nevoiașă de la sate și din mahalalele Iașilor, unde mai pui că rigoarea lor era înăsprită și prin abuzurile organelor agiei (poliției) și hatmaniei (armatei) domnești, care, sub pretext de ciumă, își îngăduiau grave abateri și abuzuri de putere. Medicul orașului, Peretz, secondat de colegul său Franguli (un fel de Arafat și Streinu?) și de membrii comisiei sanitare, declarau orice boală drept ciumă și îl tratau în consecință. Populația era cuprinsă de groază. Străzi și mahalale întregi erau izolate prin cordoane sanitare, pe care nu le puteau trece decât cei cu dare de mână. Organele din poliția sanitară speculau în mod criminal pe bieții nenorociți, mânându-i la acte de disperare. La cea mai mică bănuială, lumea era amenințată de represiune. (A avut loc o revoltă, în care au fost împușcați 48 de oameni). În furia lor, demonstranții ocupară agia de poliție, hatmania și chiar mitropolia, trăgând clopotele de larmă și cerând sânge pentru sânge și dinte pentru dinte. (Doctorul Peretz și colegul său Franguli fură expulzați).
    Ciuma izbucni iar în toamna anului 1823. Ca măsură profilactică, fură purtate în procesie prin București, în zilele de 13 și 20 iunie, moaștele Sf. Dumitru.
    Un târgoveț refuzase să se lase escrocat de ciocli cu o sumă de bani. În furia lor, aceștia îl denunțară ca atins de ciumă și principele dădu ordin ca cetățeanu să fie internat cu forța în spitalul pentru ciumați, iar casa să-i fie arsă.
    Sub pretext de ciumă se săvârșeau nenumărate abuzuri și răzbunări, ceea ce făcea pe consului francez Hugot să încheie raportul său din 16 noiembrie 1824 cu exclamația: „O, câtă mâncătorie!” În București toate casele continuau să rămână închise din cauza aplicării severe a prescriptelor sanitare. Nu se mai făceau vizite. Mii de persoane se deportau cu vehicule nedezinfectate, înafară de oraș, fără alt rezon decât acela de a le despuia mai lesne de avutul lor. Stoarcerile și șicanele sub pretext de combatere a molimei nu încetau în Capitală și nici în provincie.
    În februarie 1829 se numi o nouă comisiune sanitară, care propuse ca Bucureștii să fie complet izolați de restul țării și ca întreaga populație din Capitală, fără deosebire de vârstă și de sex, să fie supusă unei examinări medicale. Propunerea asta trezi o indignare generală, iar mulțimea începu să amenințe cu răzvrătirea, ca la Iași. În fața acestei opoziții, comisia sanitară își modifică propunerea în sensul că numai casele să fie supuse unei proceduri de desinfectare. Comisia însă nu putu împiedica lumea de a participa la baluri și petreceri, atât la localurile publice, cât și la casele boierești.”

  6. @Bogdan

    Foarte interesant!

  7. Au fost lucruri și mai dure, din punctul nostru de vedere. Trebuie privite în contextul respectiv, în care ciuma era o boală cu adevărat cumplită și extrem de contagioasă; se murea în câteva zile, în chinuri groaznice. În timpul ciumei din 1737-8, se zice că au murit în Țara Românească 33.000 de oameni, 233 de preoți și 3 arhierei. În epidemia de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, pe la 1795-6, în Țara Românească, „preoții sunt obligați să umble din casă în casă și să denunțe pe bolnavi; preoții și protopii care tăinuiau boala să fie tunși, să li se ia harul și să fie trimiși în judecata Departamentului pușcăriei” (G. Potra, Din Bucureștii de ieri, Editura științifică și enciclopedică, București, 1990, vol. I, pp. 184-5). Tot atunci, „preoții puneau grijania în curtea bolnavilor și fugiau pârliți (ca arși)” (G.Ionescu-Gion, Istoria Bucureștilor, Stabilimentul grafic Socec, București, 1899, p. 640). În „Ordonanța principelui Caragea contra ciumei”, după celelalte restricții și amenințări foarte dure („contravenienții erau amenințați să fie spânzurați în fața prăvăliei lor”), „în articolul 8 se îngăduia mănăstirilor să continue săvârșirea serviciului divin, la care însă credincioșii din mahala nu aveau acces. Prin articolul 9 se prevedea că morții de altă boală, decât de ciumă, puteau fi înmormântați pe lângă biserici, dar fără participarea credincioșilor la ceremonia bisericească” (I. Nistor, p. 370).

  8. Într-adevăr au fost situații și mai dure. Din 1718 în Brașov nu s-a ținut slujba în biserici timp de vreo 2 ani. Nici la românii ortodocși (Schei) nici la sașii lutherani (Cetate). Preoții brașoveni nu aveau dezlegare să meargă în vizită la enoriași. Au adus așa-ziși predicatori pe timp de ciumă, și românii- de la Prejmer- și sașii. Se pare că au murit de ciumă (nu de covid 19 măi!!!) cam 16 mii de oameni în zonă. Parcă de-abia la sfârșitul anului 1720 au reînceput slujbele …
    Mai multe puteți afla pe blogul lui George Damian.

  9. Pingback: Ce „ÎNDRUMĂRI” a transmis Patriarhia Română privind participarea credincioșilor la slujbele bisericești pe timpul STĂRII DE ALERTĂ
  10. Și o mărturie de atunci, despre conducătorii țării:
    „Aflându-mă de mai bine de două luni în capitală, am avut ocazia să
    observ spiritul de viclenie, intriga, trufia și josnicia majorității boierilor.
    Inconstanța lor în imprejurările actuale este de neînchipuit. La răspândirea
    oricărui zvon, boierii năvăleau la consulatul austriac („ambasada americană”), singurul
    în care au incredere și după ce primeau acolo consolare și îndrumări,
    se întorceau din nou în cercul lor, făurind uneltiri noi. Cei binecugetători și toți locuitorii așteaptă
    cu nerăbdare o schimbare în conducere.
    Însă cea mai mare parte a boierilor doresc continuarea haosului administrativ,
    care există astăzi. Orice ar pune frâu samavolniciei
    și jafului este privit cu dușmănie de boierii români”. (Gheorghe Bezviconi, Călători ruși în Moldova și Muntenia, Liprandi , 1827, Institutul de istorie națională din București, București, 1947, p. 261)

  11. @Bogdan, multumim pentru lectia de istorie.

  12. Pingback: IPS TEODOSIE despre VANAREA SFINTEI IMPARTASANII PUBLICE si apropierea momentului implinirii proorociei lui Daniel despre "URACIUNEA PUSTIIRII IN LOCUL CEL SFANT". "Iata, au venit cei de la presa sa ma vada ca impartasesc. Ati venit degeaba
  13. Pingback: Parintele Emil Jurcan despre LUPTA IMPOTRIVA IMPARTASANIEI, ca inceput al razboiului total cu Biserica: “Lui Hristos nu poti sa-i pui conditii medicale. NU CEDATI! Daca astazi veti ceda povestea cu Lingurita si sa nu impartasiti, maine vor veni cu a
  14. Pingback: PS AMBROZIE, Episcopul Giurgiului: "NU POATE NIMENI SĂ NE SPUNĂ CUM SĂ FACEM SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE! Statul în care trăim a arătat că nu are iubire față de popor și politicienii s-au cocoțat, ca întotdeauna, pe coronavirus, dar VOR AVEA
  15. Pingback: NOILE REGULI PRIVIND SLUJBELE RELIGIOASE. Se renunță la purtarea măștilor de protecție în aer liber, slujbele nu mai sunt asimilate adunărilor publice. S-a renunțat și la intruziva și inepta recomandare a lingurițelor de unică folosință
  16. Pingback: Părintele Vasile Păvăleanu despre ATACURILE ASUPRA BISERICII cu pretextul PANDEMIEI. Sfintele Taine VS. “sfântul televizor”? “Am devenit protestanți peste noapte? ESTE O VREME A CERNERII, ESTE UN EXAMEN PE CARE ÎL DĂM TOȚI, de la
  17. Pingback: PS IGNATIE – predica la Duminica orbului despre ATACUL LA SFANTA IMPARTASANIE si noii farisei – IDEOLOGII ANTICRESTINI DIN EPOCA POST-ADEVAR | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Pr. TUDOR CIOCAN despre STRATEGIILE ANTIHRISTICE DE RUPERE A CRESTINILOR INTRE EI, DE BISERICA SI DE DUMNEZEU in vremurile noilor forme ale “luptei de clasa”. ISPITA GRIJII EXCESIVE PENTRU SANATATE si a exacerbarii FRICII DE IMBOLNAVIRE (audio
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare