CRIZA BISERICII CA URMARE A CRIZEI CORONAVIRUSULUI – Reflecții mature de maximă gravitate ale unui arhiereu ucrainean (din Patriarhia Moscovei): “BISERICA TREBUIE SĂ FIE PREGĂTITĂ PENTRU DEZASTRE MARI și pentru a da răspunsuri la REALITATEA APOCALIPTICĂ a viitorului” – (Problematizări care ar trebui să intre în mod imperios și în atenția ierarhilor români)

Orthodox Christianity:

CORONAVIRUS: „BISERICA TREBUIE SĂ FIE PREGĂTITĂ PENTRU DEZASTRE PE SCARĂ LARGĂ”

Un interviu cu Arhiepiscopul Teodosie (Snigiryov) din Boyark (B.O.U. – Patriarhia Moscovei)

Astăzi, întreaga lume media este saturată cu tema coronavirusului. După cum au arătat săptămânile recente, această problemă a devenit un subiect de dezbatere intensă pentru comunitatea Bisericii. Cu privire la acest subiect dificil, prezentăm un interviu realizat cu Arhiepiscopul Teodosie (Snigiryov) din Boyarka – un vicar al Mitropolitului Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine și administrator al vicariatului de nord al capitalei Ucrainei, profesor asociat al Academiei Teologice a Kievului și Întâistătătorul Curții Ecleziastice din Eparhia Kievului.

— Vlădica, există o dezbatere aprinsă în comunitatea Bisericii cu privire la faptul dacă cerințele sanitare ale autorităților seculare ar trebuie sau nu să fie aplicate în cadrul Bisericii? Poate fi transmis un virus prin Împărtășanie? Ce se întâmplă dacă ni se cere să închidem bisericile? Ce aveți de spus cu privire la aceste subiecte?

– Faptul că tema coronavirusului a devenit un catalizator pentru discuțiile bisericești este foarte bine. Biserica trebuie să fie întotdeauna pregătită pentru provocări și pericole exterioare, iar momentele de acalmie relaxează acest lucru. Coronavirusul reprezintă o ocazie bună pentru Biserica noastră Ortodoxă de a se pregăti doctrinar pentru vremurile eshatologice [vremurile din urmă – n.trad.] Pentru a se pregăti teologic, canonic și, de asemenea, liturgic. Până în prezent, ceea ce este exprimat pe acest subiect este, în mare parte, din punct de vedere conceptual, „crud” și „miop” (de orizont îngust).

– Ce întelegeți prin asta?

– Sunt exprimate două poziții opuse, fiecare dintre ele fiind o extremă. Mi se par două extreme nepotrivite.

Prima este: Să ascultăm fără a pune la îndoială toate instrucțiunile epidemice din partea autorităților locale, să închidem bisericile, să anulăm împărtășirea și alte Taine pentru o perioadă, până când se termină pandemia. Unele Biserici Locale au apucat deja această cale și au luat deciziile corespunzătoare.

Și a doua extremă este aceasta: nu îi poate afecta pe credincioși, să nu acordăm nicio atenție acestor povești de groază, să mergem frecvent la biserică, să primim Sfânta Împărtășanie și totul va fi bine. Și dacă ne infectăm, atunci aceasta este soarta noastră.

Cred că ambele extreme sunt imperfecte teologic și pot fi foarte periculoase pentru Biserică – dacă nu chiar acum, atunci în viitor.

Vedeți, prințul acestei lumi, care se împotrivește Bisericii lui Hristos în numele lumii seculare, ne pune la încercare în mod constant puterea, căutându-ne punctele slabe pe unde ar putea face o spărtură în viața Bisericii. Acum, cu acest coronavirus, el ne pune și pe noi la încercare. Poate că peste câteva luni vom râde în timp ce ne uităm înapoi la această poveste de groază, cum ne amintim acum de „gripa aviară” sau „gripa porcină”. Dar ceea ce va spune și va face acum Biserica va avea consecințe în sens teologic, canonic și liturgic pentru o perioadă foarte lungă de timp și poate pentru totdeauna.

Fără a intra în argumente despre ce este coronavirusul – cât este influența dată de panica sau isteria media sau cât este o adevărată pandemie – vom spune doar că învățăturile pe care Biserica le va dezvolta astăzi în legătură cu această situație vor deveni fie un scut de protecție, de imunitate împotriva altor atacuri mai puternice și mai sofisticate, care urmează să vină asupra Bisericii în viitor; sau vor deveni o „breșă în fuselaj” (o spărtură fatală) în Corabia Bisericii.

– Cum s-ar putea întâmpla așa ceva, care sunt slăbiciunile pozițiilor exprimate mai frecvent de către credincioși în aceste zile?

– Voi începe cu a doua extremă – „nimic nu ne va atinge!”. În cel mai bun caz, acest lucru sună a foarte mare bizuire pe sine și miroase a înșelare duhovnicească. O astfel de bizuire pe sine se poate naște din imaturitatea de neofiți/ începători [1] a deținătorilor acestei poziții, din ignoranța lor privitoare la istoria Bisericii și asupra ascetismului ortodox, din lipsa de cunoaștere a slăbiciunilor lor, inclusiv a slăbiciunilor propriei lor credințe. Ei sunt siguri că cuvintele Evangheliei: “Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma“ (Marcu 16:18) se referă în mod personal la ei înșiși, în etapa sau condiția lor duhovnicească în care se află acum.

Fără să intru în detaliile acestei discuții, voi menționa doar că clericii generației mai în vârstă, precum și mirenii proveniți din familii ortodoxe (credincioase) de lungă tradiție, care și-au absorbit religiozitatea de la bunicii și străbunicii lor, nu folosesc acest slogan de tip Komsomol [un soi de UTC – n.n.] – „pe noi nimic nu ne va vătăma!”. Chiar dacă cei din generația mai veche [de credincioși], în virtutea credinței și smereniei lor, probabil că nu vor fi, cu adevărat, vătămați de nimic. Și unde trasăm linia dintre „vătămător” și „nevătămător”? Potirul euharistic – aghiasma – icoanele făcătoare de minuni – icoanele simple – biserica – zapivka [2] [la noi, păhărelul de vin de după Împărtășire, n.n.] – binecuvântarea preotului – lumânările, prescura?

Cum poți determina linia de demarcație [a lucrurilor sfinte] de la care te poți infecta sau nu? Și dacă vă amintiți poziția Sfântului Sinod [al Bisericii Ortodoxe Ruse – n.n.], despre nevoia de a dezinfecta bisericile și de a folosi pahare de unică folosință pentru zapivka, atunci aceasta înseamnă că totuși v-ați puteți infecta de undeva. Mai lăsăm loc pentru minuni? Și atunci unde este linia despărțitoare dintre miraculos și obișnuit? Personal, cred că există cu siguranță un loc pentru minune, dar că există, totuși, și o linie de demarcație. Numai că această linie nu poate fi definită atât de simplist pe cât ne-am dori și cum ne-ar fi mai convenabil, din punct de vedere practic: Poftim, nu te poți infecta din Potir, dar poți să o faci de la zapivka [păhărelul de vin de după Împărtășire] și de aceea a trebuit să trecem la pahare de unică folosință. Totul este mult mai complicat aici și aceasta este o sarcină pentru comisiile sinodicale și pentru părinții duhovniceşti înțelepți. Dar nu aceasta este problema în discuție.

Dacă, ipotetic, o ipoteză atât de minunată – „nimic nu ne poate vătăma!” – ar fi acceptată ca învățătură a Bisericii astăzi, fără nicio excepție, în viitor ar putea deveni un instrument puternic pentru ca diavolul să lupte împotriva Bisericii. Într-adevăr, cei care se încred foarte mult în virtuțile lor și în dreptul lor la o minune, care resping darul dumnezeiesc al rațiunii, pot fi foarte ușor de înfrânt pentru vrăjmași, atât duhovniceşte, cât și trupește. Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. [3] Cred că cititorii noștri înșiși se pot gândi cu ușurință la posibilele scenarii în care adversarii Bisericii ar putea să otrăvească, infecteze sau să profaneze comunități întregi de oameni atât de mândri și aroganți. Cu excepția cazului în care, desigur, Domnul are milă de copiii Săi proști și siguri de sine și îl trimite pe Marele Mucenic Teodor Tiron întru izbăvirea lor.

– Pe de altă parte, ce rău s-ar putea întâmpla Bisericii dacă ar trebui să se supună complet și categoric, oricărei instrucțiuni din partea epidemiologilor, așa cum s-a făcut deja într-o serie de biserici?

– În acest caz, am păși pur și simplu chiar într-o capcană, care se va închide în urma noastră. În orice caz, „ostașul” Bisericii din vremea lui Antihrist se va afla în această capcană, când suntem lipsiți de libertate pentru săvârșirea Liturghiei și pentru multe altele. Dar de ce să ne aruncăm noi înșine spre asta? Dacă Biserica adoptă „orice ni se spune, vom face” ca poziție doctrinară a acesteia de a răspunde la problemele sociale, atunci în viitorul apropiat, autoritățile din diferite țări vor putea să ne închidă bisericile și să îi priveze pe credincioși de Liturghie sub orice pretext umanitar – o pandemie, pericolul unui război nuclear, schimbările climatice, etc. Credincioșii din Ucraina, iar acum și din Muntenegru, au înțeles foarte bine în ce fel politica modernă, folosind aceleași capcane umanitariste, poate încerca să strice și să distrugă comunități bisericești puternice, de mai multe milioare [de credincioși], folosindu-se de pârghia aceasta. Acest lucru nu adaugă optimism situației. Și trebuie să fim astăzi pregătiți pentru realitățile Bisericii în astfel de condiții. A urma orbește îndrumarea celor aflați la putere va avea ca rezultat ruperea.

– Și deci, care este ieșirea? Ce fundamente teologice și canonice ale Bisericii este necesar să stabilim drept soluții pentru aceste chestiuni [capcane – n.n.] umanitariste, pentru a ne apăra de probleme viitoare de acest fel?

– Biserica noastră a început deja să lucreze la asta. Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse în legătură cu epidemia, precum și enciclicele diecezane locale ale ierarhilor Bisericii noastre în legătură cu coronavirusul, conduc ferm și fără echivoc turma să iasă dintr-o înțelegere unilaterală și prin urmare, de la a căutarea unei soluții unilaterale a problemei. Cred că grupurile de lucru relevante ale Bisericii ar trebui să funcționeze încă foarte bine și rapid pentru a găsi mecanismele necesare pentru apărarea Bisericii, precum și cuvintele necesare pentru explicarea acestor mecanisme credincioșilor.

Îmi voi exprima punctul de vedere, care, se poate dovedi, în unele părți, a fi imperfect sau eronat; după rezoluțiile finale ale Bisericii, acest lucru se va clarifica. Mi se pare că, pe de o parte, este necesar să se dezvolte o gândire intra-eclezială [un plan intern al Bisericii] de apărare informațională a turmei cuvântătoare de tot felul de viruși falși, precum și de mașinațiunile [manipulările] geopoliticii moderne. În același timp, este necesar să se țină seama de incertitudinea situației epidemice reale, atunci când acest fel de „metode” vor mai fi utilizate în viitor, și, în consecință, un mecanism de protecție sanitară efectivă pentru credincioși atunci când vin în biserici ar trebui să fie pregătit pentru „implementare rapidă”.

Pe de altă parte, trebuie să fim întotdeauna pregătiți să îndeplinim porunca Evangheliei:

“Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor.“ [4] (Mat. 24; 6–8).

Aceasta înseamnă că este necesar să dezvoltăm și să avem un plan liturgic de organizare a vieții Bisericii, dacă societatea s-ar putea întâmpla într-adevăr să întâmpine o molimă mortală sau o contaminare a teritoriilor cu otrăvuri sau radiații, fără posibilitatea evacuării. Aceasta nu este o fantezie, nu sunt poveștile de groază ale cuiva. Aceasta este realitatea apocaliptică a viitorului. Când Biserica va întâmpina această realitate, numai Dumnezeu știe. Dar ecouri ale acesteia, ca să spunem așa, „repetiții”, se întâmplă acum. De exemplu, coronavirusul. Iar Biserica de astăzi trebuie să fie pregătită pentru posibilitatea unor dezastre pe scară largă și a unor pandemii reale.

Care ar putea fi o alternativă la slujbele publice? Care este măsura îngăduită a dezinfectării (decontaminare, etc.) a lucrurilor sfinte? Există o alternativă la Împărtășania în biserică în timpul unei pandemii totale? Poate că, în astfel de situații excepționale, va fi binecuvântat ca Darurile Înainte Sfințite să fie date mirenilor și ar putea primi Împărtășania acasă – cum a fost cazul în Biserica antică? În acest caz, este necesar să se stabilească cine este un „mirean/membru al Bisericii” real și cine nu. Ar trebui să existe liste fixe de enoriași? Vase de unică folosință pentru Darurile Înainte Sfințite? Mărturisiri [spovedanii] la distanță? Toate acestea sunt întrebări care, cu siguranță, vor fi tratate mai devreme sau mai târziu de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Să dea Dumnezeu ca acestea să fie cât mai îndepărtate în timp. Dar trebuie să ne pregătim pentru a da răspunsurile de acum.

Diaconul Serghei Geruka, în convorbire cu Arhiepiscopul Teodosie (Snigiryov) din Boyarka

Sursa: Pravoslavie.ru

4/1/2020

[1] Un neofit este cineva nou inițiat într-o tradiție, în special în creștinism, nefiind incercat cu mulți ani de experiență în viața bisericii. Aceștia pot fi convertiți recent botezați sau „zelotiști” sau, de asemenea, ortodocși născuți în leagănul Ortodoxiei, dar care au redevenit abia de curând sau mai târziu în viață „îmbisericiți” sau credincioși dedicați.

[2] O băutură luată după împărtășire făcută din apă caldă și vin, dată credincioșilor, după ce s-au împărtășit, în tradiția slavă, împreună cu anafura. Aceasta nu există în tradiția greacă.

[3] Iacov 4: 6

[4] În traducerea sinodală rusă, aceasta se poate citi și „începutul bolilor…” sau „boli”.

Legaturi: