SFANTUL ANTONIE CEL MARE. Predica Parintelui Sofian Boghiu

17-01-2012 Sublinieri

“Frati crestini,

Astazi l-am sarbatorit pe unul din cei mai mari sfinti ai Bisericii crestine: sfantul Antonie cel Mare, unul dintre cei mai mari si mai vestiti calugari din primele veacuri. Si pana la el au existat pustnici, barbati si femei care, renuntand la bunurile lor si la bucuriile pamantesti, isi inchinau toata viata lor numai grijii pentru mantuirea sufletului, dar aproape toti acesti vrednici ostenitori pentru imparatia lui Dumnezeu nu s-au departat prea mult de locul unde se nascusera. Sfantul Antonie cel Mare este printre cei dintai care s-au desprins cu totul de zarva si de patimile lumesti si s-au retras in adancul pustiei, pentru ca acolo, prin asprimea vietii, prin meditatie adanca si prin lucrul mainilor, sa traiasca din plin bucuriile intalnirii cu Dumnezeu inca din aceasta viata.

Cu sfantul Antonie s-a implinit inca o data cuvantul Evangheliei: „Ca nu se poate ascunde cetatea care sta deasupra muntelui”1. Caci, pe cat se afunda mai in adancul pustiei, ascunzandu-se de oameni si pornind in viata cea sfanta, cu atat mai mult se auzea despre el. Si il cautau mai ales necajitii lumii acestia, bolnavi de tot felul, dar si suflete dornice de calauza sigura spre imparatia lui Dumnezeu. Mai ales prin el, dar si dupa el, pustiurile sterpe ale Tebaidei Egiptului au inceput sa se umple cu schituri si cu manastiri in care multimi nenumarate de tineri si varstnici duceau o viata asemenea ingerilor, sub inraurirea duhovniceasca a marelui Antonie. Pe drept cuvant el a fost numit „Parintele Parintilor“. Viata lui, cuprinsa in 94 de capitole, a fost scrisa de sfantul Atanasie cel Mare, care l-a cunoscut indeaproape. Sfantul Atanasie cel Mare, care a fost de fata la sinodul I ecumenic, la Niceea, si a fost in delegatia care a redactat Crezul, a fost mai apoi patriarh al Alexandriei si, din cand in cand, se retragea in pustie si lua putere de la sfantul Antonie cel Mare, mai ales cand era foarte prigonit de arieni. Era atat de apropiat de sfantul Antonie, incat ii turna apa cand acesta se spala pe maini; era ucenicul si prietenul lui.

Sfantul Antonie cel Mare s-a nascut in satul Come din sudul Egiptului, langa orasul Heracleea, [catre] anul 251. Pe vremea aceea, crestinismul inca nu era eliberat cu totul, ci se afla sub [persecutia] marilor prigonitori Diocletian si Maximian.

Parintii lui, oameni foarte bogati, l-au crescut in dragostea de Dumnezeu si in dreapta credinta, dar au murit amandoi cand tanarul Antonie abia implinise 18 ani. A ramas orfan, impreuna cu o sora a lui mai mica — doi copii orfani, stapani insa peste multe avutii. Mergand foarte des la biserica, tanarul Antonie a auzit intr-o zi un cuvant din Evanghelie, acel raspuns dat de Iisus tanarului bogat: „Vinde tot ce ai si imparte saracilor, si vei avea comoara in cer. Apoi vino si urmeaza-mi Mie”2. Aceste cuvinte l-au incurajat foarte mult; socotind ca erau spuse si pentru el, a impartit la saraci toate ogoarele si toate averile pe care le mostenise de la parinti. Pe sora lui a incredintat-o unui grup de fecioare care traiau retrase, ducand o viata curata si tematoare de Dumnezeu, iar el a ramas intr-un loc singuratic, aproape de satul lui, ducand pe cont propriu o viata pustnica, miscandu-se in jurul satului lui, unde erau, din loc in loc, batrani mai in varsta care traiau o viata foarte aspra si se hraneau mai mult cu Sfanta Scriptura.

Nu erau manastiri in timpul acela… Tanarul Antonie mergea la acesti batrani intelepti si culegea de la ei tot ceea ce simtea ca este mai de folos pentru viata lui. Ravna lui era asa de mare, incat, ori de cate ori auzea de vreun pustnic, se ducea sa-l vada si sa traiasca macar putina vreme in preajma lui, ca sa culeaga de la el merinde pentru suflet, din invataturile si din chipul vietuirii lui. „Era ca o albina inteleapta”, spune sfantul Atanasie despre el3, care culegea intru sine hrana pentru suflet, din florile virtutilor lor. De la asemenea nevoitori a invatat el postirea cea aspra, privegherea care lumineaza mintea, indelunga rabdare, credinta si dragostea de Dumnezeu si iubirea de oameni. Era foarte cuminte, foarte curat la trup si la suflet si stia foarte multe lucruri, era un fel de enciclopedie vie pentru acele timpuri. De aceea era foarte iubit de sateni si de toti cei care-l cunosteau. Si el insusi ii iubea pe toti. Cei batrani il iubeau ca pe un fiu, iar cei tineri ca pe un frate bun al lor.

Dar tanarul Antonie stia ca lauda ingamfa, strica si saraceste viata duhovniceasca. De aceea s-a retras mai departe, intr-un mormant parasit, si a inceput sa traiasca acolo, iar unul din prietenii lui ii aducea paine — la inceput la cateva luni, apoi la un an, apoi la doi ani. Si el statea acolo si se ruga zi si noapte, sporind in apropierea de Dumnezeu. Manca o data pe zi, dupa apusul soarelui, putina paine cu sare si apa. Uneori ajuna cate doua sau trei zile. Toata noaptea o petrecea in rugaciune, iar putina odihna pe care si-o ingaduia era pe o rogojina sau pe pamant gol. Haina lui era o panza de sac si un cojoc pe deasupra, cand ii era frig. Folosea toate mijloacele sa-si supuna trupul sufletului si sporea foarte mult, cu adevarat. Pentru ca cel ce se roaga lui Dumnezeu sporeste cu adevarat si dobandeste niste lumini in mintea lui si niste energii deosebite in trupul lui. Dar diavolul nu ne sufera cand nu vrem sa facem voia lui. Cand facem voia diavolului, putem sa juram ca nu exista diavol. Abia cand incepem sa ne rugam incepem sa simtim si prezenta diavolului.

La douazeci si cinci de ani, sfantul Antonie traia din mormant in mormant. Cand il descopereau intr-un mormant, cand dadeau oamenii de el, a doua zi nu mai era acolo, mutandu-se in alta parte, ca sa nu fie laudat pentru aceasta vrednicie tinereasca a lui.

Diavolul era si el foarte prezent acolo. Acest tanar care isi obosea trupul cu atata ravna si chema numele Domnului in viata lui, era foarte vrajmasit de diavolul, care a inceput un razboi crancen impotriva lui. Mai intai, razboiul gandurilor: ii aducea aminte de averile lui, pe care le-a impartit saracilor, strecurandu-i parerea de rau ca facuse asa; ii aducea aminte de sora sa care traia ca o saraca printre straini; ii arata starea lui de lipsa si neputinta a trupului sau, slabit de post si nevointe. Neputandu-l birui cu acestea, ii aducea in minte si in inima ganduri intinate si pofte rusinoase si-l tulbura cumplit, mai ales ca el era foarte tanar, avea douazeci si cinci de ani, era deci in floarea varstei, cand omul este plin de vigoare si de patimi.

Dar sfantul Antonie le-a biruit pe toate acestea cu ajutorul lui Dumnezeu, prin rugaciuni staruitoare, prin osteneala si prin post, prin lucrul mainilor lui.

Intr-o noapte diavolul a venit la el si l-a batut cumplit, in asa masura incat zacea jos ca mort, plin de rani. A doua zi, cand a venit din sat cel ce-i aducea paine, l-a gasit zacand ca un mort. L-a luat in spate si l-a dus la biserica din satul lui si l-a lasat acolo in biserica, iar el a inceput sa planga si sa spuna prin sat ca Antonie e aproape mort. Au venit oamenii la el acolo, in biserica, sa-l vegheze si au adormit.

Dar sfantul Antonie, chiar si in aceasta stare de durere cumplita, se ruga — era foarte interiorizat. In timp ce toti ceilalti dormeau, el a deschis ochii si l-a chemat incet pe cel care-i aducea painea. I-a facut semn si l-a rugat sa-l duca inapoi, in mormantul unde-l gasise. Acela l-a luat din nou in spate si l-a dus in pustie. Sfantul Antonie statea intins pe spate si ranile il dureau foarte mult, dar radea de diavoli si le zicea: „Iata, Antonie este aici. Daca ati fi puternici, m-ati omori, dar nu ma omorati pentru ca ma apara puterea lui Dumnezeu”. A urmat o alta navala cumplita de duhuri necurate care ii apareau sub forma unor chipuri inspaimantatoare — de lei, tauri, serpi, leoparzi si alte jivine urate care se repezeau asupra lui suierand si urland si mugind, dar el, intarit de ajutorul lui Dumnezeu, le zicea: „Daca ati fi cu adevarat puternici, ati fi venit numai unul. Dar pentru ca v-a slabanogit pe voi Domnul, de aceea veniti atat de multi ca sa ma chinuiti”. El gemea de durerea trupului, dar era foarte treaz cu mintea si se ruga cat putea. Deodata, o raza de lumina cereasca a coborat asupra lui si in aceeasi clipa toti diavolii s-au facut nevazuti. Si Iisus i Se arata cu o blandete nespusa, iar Antonie Il intreaba: „Unde erai? Unde ai fost, Doamne, atata vreme cat m-au chinuit dusmanii mantuirii mele?” Iisus ii raspunde: „Aici eram, Antonie, si priveam la nevointele tale. Si pentru ca te-ai impotrivit cu statornicie vrajmasilor tai, de acum inainte iti voi da multa putere asupra acestor duhuri si voi face ca numele tau sa fie vestit in toata lumea”.

De atunci, diavolul a fost aruncat afara din inima lui Antonie. Biruind toate aceste trei feluri de ispitiri (lupta gandurilor, poftele trupesti si infricosarile diavolesti), sfantul Antonie s-a facut mai iscusit in lupta cu sine insusi si, crescand in el ravna, s-a retras si mai in adancul pustiei, dincolo de Nil, intr-o pestera aflata intr-o veche cetate parasita, pe inaltimea unui munte. Aici a trait aproape douazeci de ani, in cea mai aspra pustnicie. Ziua imbina rugaciunea cu lucrul mainilor — lucra cosnite si rogojini – iar de cu seara se odihnea putin. La miezul noptii se scula la rugaciune, stand cu mainile ridicate pana la rasaritul soarelui. De multe ori ii spunea soarelui: „De ce vii sa-mi tulburi linistea? O, soare, de ce-mi rasari acum? Ce sa fac eu cu lumina ta, cata vreme cu am in minte pe Soarele Hristos?” Caci rugaciunea era pentru el si lumina si hrana si plinatate a bucuriilor. Dar si acolo, in munte, lumea a aflat despre el si au inceput sa vina la el. Veneau si multi filozofi sa-l intrebe diferite lucruri, dar Antonie nu invatase carte. Pentru ca in Egiptul acesta fierbinte si in timpul acesta cand paganismul se intalnea cu crestinismul, stricaciunea tinerilor era foarte mare, si tanarul Antonie, vazand patimile care navaleau peste tineri, a renuntat sa mai invete carte. Dar Dumnezeu i-a dat o deosebita intelepciune, si era lucru de mirare cat era de patrunzator si ascutit la minte. El nu cunostea decat limba lui de acasa, iar in limba egipteana vorbea prin talmaci. Cand veneau la el filozofii din Egipt, el le spunea un lucru foarte simplu: „Daca ati socotit ca sunt prost, de ce ati venit la mine? Iar daca ma socotiti intelept, faceti si voi ceea ce am facut eu” – adica le recomanda aceste nevointe pentru Dumnezeu, spunandu-le: „Cel cu mintea sanatoasa nu are nevoie de carte”.

Fiind adanc patruns de duhul smereniei si al dragostei de Dumnezeu, dorea sa ramana cat mai necunoscut de lume si cat mai aproape de Dumnezeu. Dar vestea despre sfintenia vietii lui a atras un mare numar de ucenici in preajma lui. La inceput s-a impotrivit sa fie conducatorul lor, dar mai tarziu a intemeiat doua manastiri mari (Manastirea Faium si Manastirea Pispiri) si mai multe schituri. Numarul vietuitorilor de la aceste manastiri depasea cincisprezece mii, iar multi dintre ei locuiau in pesterile naturale de unde fusesera scoase blocurile de piatra pentru piramidele Egiptului.

Sfantul Antonie nu le-a facut reguli, asa cum a procedat mai tarziu sfantul Pahomie cel Mare. Ucenicii lui traiau direct dupa exemplul vietii lui si dupa povetele pe care le primeau de la el. El le insufletea focul dragostei si al dorului dupa Imparatia lui Dumnezeu, invatandu-i si cu vorba, dar mai ales cu chipul vietuirii lui sfinte. Nu inceta a avea grija de dansii, chiar si atunci cand era departe de ei.

Pe timpul prigoanelor poruncite de Maximian, crestinii erau chinuiti cumplit, sfasiati de fiare, ucisi fara mila. Sfantul Antonie a iesit din pustie si a coborat in Alexandria sa-i intareasca pe crestini. Ii incuraja pe cei prigoniti, dar avea multa ravna in suflet si dorea sa se invredniceasca si el de moarte muceniceasca pentru Hristos. Voiau sa-l aresteze si pe el, dar Dumnezeu nu a ingaduit acest lucru si l-a crutat de martiriul sangelui, indrumandu-l iarasi spre schivnicia lui, ca sa fie cat mai de folos ucenicilor sai. Caci exista, frati crestini, nu numai un martiriu al sangelui, ci si un martiriu al pustniciei, un martiriu al ostenelilor pustnicesti alese de buna voie. In ciuda acestor osteneli, sfantul Antonie era foarte sprinten si foarte viguros. A trait o suta cinci ani.

Pe la anul 355, el a fost rugat de sfantul Atanasie sa faca o noua calatorie in Alexandria, sa-i intareasca pe crestinii ortodocsi, tulburati de erezia ariana. El a coborat din nou in piata publica din Alexandria si a vorbit in asa fel, incat cuvintele si minunile lui au atins la inima nu numai pe crestini, ci si pe pagani, dintre care multi au cerut apoi sa fie botezati. Acolo s-a intalnit cu Didim cel Orb, acel mare teolog care, desi orb de la varsta de patru ani, a scris un tratat intreg despre Sfanta Treime. Lui ii spune sfantul Antonie asa: „O, Didim, ce folos au acesti ochi? Toate jivinele au ochi: sa fure, sa omoare, sa vada prada. Tu insa ai acei ochi interiori care vad atat de limpede pe Dumnezeu Cel slavit in Treime”.

Apoi, intorcandu-se iar in pustie la ucenicii sai si simtind ca i se apropie sfarsitul, a luat deoparte pe doi dintre ei, pe Macarie si Amatas, poruncindu-le ca dupa moartea lui sa-i ingroape deindata trupul, dar intr-un loc in care nimeni sa nu mai stie unde se afla mormantul. Era acest obicei in Egipt, ca mortul sa fie tinut in sicriu, in casa, mumificat. Sfantul Antonie se temea sa nu-i fie si lui imbalsamat trupul, dupa obiceiul egiptenilor. Tot acum el randuieste cui sa se imparta hainele lui: „Dati episcopului Atanasie cojocul cu mantaua pe care ma culc; episcopului Serapion dati-i pielea de oaie, iar voi luati sacul”. Iata ce avere avea el: trei obiecte de imbracaminte. Se spune despre el ca niciodata nu a fost biruit de dorinta unei hrane mai bune si niciodata nu si-a spalat picioarele cu apa. Si sa nu ne miram de acest lucru, pentru ca in Orient este foarte multa caldura, dar este si un curent de aer, care nu lasa murdaria pe trup. Un aer uscat si placut, care te face sa nu simti nevoia unei spalari — asa cum se intampla in Europa, sau in alte tari ale lumii.

A murit la 105 ani, pe 17 ianuarie 356. A fost inmor­mantat asa cum a dorit el. Dar peste cinci ani, sfantul sau trup a fost gasit neputrezit si a fost stramutat cu mare cinste in Alexandria, iar apoi, la anul 635, la Constantinopol. Mai apoi, in timpul cruciadelor, a fost dus in sudul Frantei, in orasul Arles, savarsind pretutindeni multe minuni.

Frati crestini, in fericita si lunga sa viata, plina de truda aspra si de mare sfintenie, sfantul Antonie a scris putin, dar a invatat mult, nu numai cu cuvantul, cat mai ales cu exemplul propriei sale vieti. Ca scrieri ramase de la el avem: „Invataturile despre buna purtare a oamenilor, in 170 de capete”, care se gasesc in primul volum din Filocalie; sapte „Scrisori duhovnicesti”, pastrate in colectia Migne4; 40 de cuvinte si invataturi incluse in Pateric.

Invataturile lui sunt practice, scurte si cu miez, izvorate din contactul lui direct cu realitatea vietii duhovnicesti. Ele sunt o calauza plina de lumina si pentru noi toti, cei de astazi, calauza si indemn spre imparatia cerurilor. Cu ingaduinta dumneavoastra, vreau sa va citesc cateva cuvinte din invataturile sale, ca sa va trezesc dorul de a le cauta si de a le citi singuri, in casa si in singuratatea inimii dumneavoastra. Iata:

„Va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor”.

„Fa bine celui ce-ti face rau, si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni, ci deprinde-te cu rabdarea, cu blandetea si cu smerenia”.

„Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet imbunatatit: privirea, mersul, glasul, rasul, ocupatiile si intalnirile cu oamenii. Toate acestea se indrepteaza spre tot mai multa cuviinta. Caci mintea cea iubitoare de Dumnezeu se face strajer treaz si opreste intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte”5.

Frati crestini, desi de atunci, de cand a trait el, sunt aproape 1700 de ani, iata, sfantul Antonie cel Mare continua sa fie foarte prezent in viata noastra. Dumnezeu Insusi a ajutat si a lucrat asupra acestei popularitati a sfantului Antonie cel Mare, pentru ca, desi a stat ascuns in pesteri, in morminte, in adancuri de pustie si in munte, vestea despre el s-a auzit in toata lumea crestina. Acest urias al Duhului Sfant, care ii facea de ras pe diavoli si diavolii fugeau de el, acest Parinte al Parintilor si astazi face foarte multe minuni, atunci cand ne rugam cu credinta, cu incredere in puterea lui Dumnezeu si in rugaciunile lui.

Pe acest puternic al duhului sa-l aveti la inima si sa va rugati lui, pentru ca el nu se afla undeva departe, la distanta de 1700 de ani, ci este foarte aproape de noi; el aude ce vorbesc eu acum. Sa-l aveti la inima si, de cate ori puteti, cititi si Acatistul lui, cu toata atentia si cu toata credinta, pentru ca ne poate ajuta cu adevarat. Amin.

***

Toti sfintii care sunt in calendar, toti merita sa-i chemam in rugaciunile noastre, pentru sporul vietii noastre duhovnicesti, chiar daca trece ziua lor. Prezenta lor este permanenta in viata noastra.

Trupul omenesc este tot asa de valoros ca si sufletul, frati crestini. „Trupul acesta este templu al Duhului Sfant”, spune sfantul Pavel, „voi nu stiti ca nu sunteti ai vostri, ci ai lui Dumnezeu?”6.

Nevointele sfantului Antonie au fost foarte mari. Sa nu ne speriem de marimea lor, noi sa facem atat cat putem. In orice stare ne-am afla, daca ne intoarcem din toata inima, Dumnezeu ne primeste si ne va da plata impreuna cu acestia care au patimit si au suferit pentru Hristos de la inceputul vietii lor. Dar sa va intoarceti la Dumnezeu din adanc, cu toata inima, nu numai cu buzele. Si catre aproapele sa va intoarceti cu toata dragostea, asa cum vrea Dumnezeu, adica sa traim cu totii in pace si in buna intelegere.

Dumnezeu este mereu viu si prezent in viata lumii, asa cum era foarte aproape de sfantul Antonie: „Aici eram, Antonie, si priveam la nevointa ta!” Ceea ce facem noi este vazut de Dumnezeu si se inregistreaza pana la ultimul cuvant desert pe care-l rostim. Asa spune Mantuitorul: „In ziua aceea, veti da seama pentru tot cuvantul desert”7. Este cumplit acest avertisment, frati crestini!

1 Matei 5,14.

2 Matei 19,21.

3 Parintele citeaza si rezuma „Viata cuviosului parintelui nostru Antonie” de sf. Atanasie cel Mare, in Scrieri, vol.II, Bucuresti 1988 (PSB 16).

4 „Invataturi despre viata morala a oamenilor si despre buna purtare, în 170 de capete”, in Filocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii, vol.I; J.P.Migne, Patrologiae graecae, XL.

5 Patericul egiptean, pentru avva Antonie 27; „Invataturi…” 165, respectiv 20.

6 Dupa 1 Corinteni 6,19.


Categorii

1. SPECIAL, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Sofian Boghiu, Sfantul Antonie cel Mare, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “SFANTUL ANTONIE CEL MARE. Predica Parintelui Sofian Boghiu

  1. Fie ca Dumnezeu, Sfintii Bisericii Ortodoxe sa aiba grija de poporul roman si de Romania!

  2. Este numit Parintele parintilor sfinti ,si totusi nu este sarbatorit cum se cuvine.Pentru rugaciunile sf Antponie, Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ne pe noi.

  3. am o intrebare!De ce nu avem azi calendarul ortodox?de ce cateodata acest frumos calendar zilnic lipseste din pagina dvs., din razboiintrucuvant.ro?
    multumesc si astept un raspuns fara a sterge va rog ceea ce am zis aci asa cum s-a mai intamplat !Doamne ajuta!

  4. @nelu
    Doamne, ajuta!
    Calendarul ortodox va fi repus in scurta vreme. Din cauza unor probleme tehnice a fost scos temporar de pe site.

  5. http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2012/01/paraclisul-cuviosului-antonie-cel-mare.html

    Sf. Cuv. Antonie, izvorul înţelepciunii monahilor, cel ce a deschis calea pustiei celor iubitori a se adăpa din izvorul rugăciunii neîncetate, să vă poarte paşii gândurilor pe cărarea rugăciunii sale, ca să aflaţi Calea Cea Adevărată, pe Hristos-Dumnezeul nostru.

  6. Doamne ajuta

    ,,Din viaţa Sfântului Antonie cel Mare, aşa cum ne este ea relatată se cuvine a extrage două învăţăminte de cea mai stringentă necesitate pt orice creştin:
    -prin luptă şi rezistenţă se ajunge la constatarea faptului că toate marile ispite, în ciuda caracterului tragic şi iremediabil in care încearcă satana să le înveşmîntezeşi virulenţei ce izbuteşte să le confere, nu-s nimic altceva decît fum şi amăgiri, aburi şi iluzii. De ce este atunci atît de greu să le înfrângem? Poate fiindcă, ne atrag forţe şi lucruri ireale, însă lanţurile care ne leagă de ele sunt reale!
    -a doua mare învăţătură de preţ a pustnicului egiptean este că adevăratul monah nu poate fi niciodată supărat, acru, bosumflat, mahmur, îmbufnat, botos. Vieţile Sfinţilor ne spun despre Antonie cel Mare că ,,nu era ca un crescut în pădure şi îmbătrânit acolo, având obiceiuri sălbatice, ci era vesel blând şi politicos”. ”

    Sa aveti pace inima si
    ,,Lucrati cu intelepciune”

  7. Sfantul Antonie cel Mare este facator de minuni!

  8. Pericopa evanghelica: Marcu 11, 22- 26

    22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.
    23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
    24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.
    25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.
    26. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.

    Matei 4, 14- 19

    14. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.
    15. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
    16. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.
    17. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.
    18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.
    19. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor.

    Pericopa apostolica: Iacov 3, 11- 18; 4, 1- 6

    11. Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară?
    12. Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.
    13. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii.
    14. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului.
    15. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică.
    16. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău.
    17. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică.
    18. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.

    1. De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?
    2. Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.
    3. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri.
    4. Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu.
    5. Sau vi se pare că Scriptura grăieşte în deşert? Duhul, care sălăşluieşte în noi, ne pofteşte spre zavistie?
    6. Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea, zice: “Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”.

  9. Pingback: SFANTUL EFTIMIE CEL MARE si pilda actuala a vietii sale -
  10. Pingback: PROFETIA SFANTULUI ANTONIE, IN CURS DE IMPLINIRE SUB OCHII NOSTRI: “Va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor” -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate