SFANTUL CALINIC DE LA CERNICA – testament arhieresc de mare actualitate

Testamentul arhieresc al Sf. Calinic de la Cernica

[…]”Acum mai este tot datoria noastră a cunoaşte care sunt acele rele care aduc osândă veşnică, ca să învăţăm pe oameni a se feri de dânsele. Ele sunt multe şi de multe feluri, însă noi ne mărginim la una în care de va cădea omul toate celelalte rele le va urma fără mustrare de conştiinţă. Toată hula împotriva persoanei Fiului Omului se va ierta, numai hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta în veci, a zis Însuşi Mântuitorul Hristos. Aşadar, cel mai mare păcat este defăimarea învăţăturilor cuprinse în Testamentul Vechi şi Nou, care ne învaţă cunoştinţa de Dumnezeu şi virtutea, căci insuflate de Duhul Sfânt sunt. Defăimarea învăţăturilor Domnului nostru Iisus Hristos scrise de cei patru evanghelişti.

Defăimarea scrierilor şi învăţăturilor Sfinţilor Apostoli. Dispreţul către cele şapte sfinte taine rânduite de Însuşi Mântuitorul Hristos prin Sfinţii Apostoli. Hulirea împotriva orânduielilor bisericeşti întocmită de Sfinţii Părinţi în sfintele soboare prin insuflarea Duhului Sfânt, pentru însuşi mântuirea sufletelor noastre şi pentru fericirea noastră spirituală şi pământească. Căci toate ne învaţă a lucra virtutea, spre a ne apropia de Dumnezeu. Toate câte s-au scris, spre învăţătura noastră s-au scris, şi toată Scriptura de Duhul Sfânt este insuflată, a zis marele Apostol Pavel. De aceea oricine se împotriveşte rânduielilor şi învăţăturilor Bisericii şi moralei creştine, Duhului Sfânt se împotriveşte; şi cine va huli împotriva Duhului Sfânt în veci nu se va ierta. Şi vai! Cât de mâhnit este sufletul meu când văd cât de mulţi hulitori sunt astăzi împotriva acestora: ba unii au fală a defăima Biserica, formele şi moralul ei, iar pe strămoşii noştri care au făcut sfinte mânăstiri şi biserici, în care se săvârşeşte jertfa Fiului lui Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor şi mântuirea sufletelor noastre, şi le-a înfrumuseţat cu felurimi de aşezăminte pentru faceri de bine, şi le-a înzestrat cu mari venituri, spre slava lui Dumnezeu şi le-a sprijinit cu mari jertfe, a nu fi prădate de păgâni, precum şi pe mai marii bisericii care au scris cărţi morale prin care ne învaţă virtutea şi toată fapta bună, şi dintre care unii s-au jertfit pentru credinţă şi pentru patrie, ei îi numesc proşti şi neînvăţaţi, şi ei pentru că se cred procopsiţi, defaimă tot, vor să ruineze tot; şi prin sofismele lor logice se silesc a amăgi pe cei slabi în credinţă, ba chiar şi pe cei mai aleşi, prin ameninţări de dispreţ.

Fraţilor preoţi! Răceala care se vede asupra credinţei, după dispreţul ce se vede asupra Bisericii Ortodoxe, asupra rânduielilor şi moralei ei, către religie şi către persoanele bisericeşti, putem crede cuvintele marelui Apostol Pavel care zic: „Vor veni vremuri cumplite când învăţătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor îşi vor alege învăţători. Aceştia vor fi – a zis marele Apostol – clevetitori de religie, fără conştiinţa despre faptele lor, iubitori de sine, trufaşi, nemulţumitori, vânzători, iubitori de argint, neînfrânaţi, de părinţi neascultători, care pururi se învaţă dar la cunoştinţa adevărului nu vor veni“. Dintre care unii sunt chiar învăţători de morală şi de religie, având numai chipul bunei credinţe, iar puterea ei tăgăduind. Aceştia nu vor a fi un Dumnezeu creator al tuturor văzute şi nevăzute, vor a le crede toate făcute de sineşi. Nu vor a fi providenţă ci toate a se cârmui la întâmplare; în timp ce universul cu toată regulata lui frumuseţe şi statornicie precum şi natura întreagă dovedesc pe un atotputernic creator şi chivernisitor, care este Dumnezeu. Aceştia nu vor să fie de nici o credinţă, să nu aibă nici o religie, ci voiesc ca fiecare din ei să aibă credinţa sa, religia sa; pentru că le place libertatea naturii, a trăi dobitoceşte în toată desfrânarea. Nu le place nici un guvern , nici o religie, nici o regulă, pentru că nu vor să fie supuşi, nu vor să aibă nici un respect, nici către cei mai mari; pentru că toată stăpânirea de la Dumnezeu este rânduită, nici către cei bătrâni, nici chiar către părinţii lor.

Fiilor! Dumnezeu voieşte [ca] toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină: „N-am veni să chem pe cei drepţi ci pe cei păcătoşi la pocăinţă, că mare bucurie se face în cer pentru un păcătos ce se pocăieşte” a zis Însuşi Mântuitorul Hristos, care S-a pogorât din cer pe pământ ca să întoarcă pe cei rătăciţi la cunoştinţa adevărului; şi cine a întors suflet de la rătăcire, a acoperit mulţime de păcate. Şi datoria noastră este ca acestor ateişti să le arătăm că au rătăcit, s-au abătut de la cunoştinţa adevărului, şi să-i facem a înţelege că nu poate fi de sine-şi nimic, toate urmează a avea un început, un autor, şi acest mare creator este atotputernicul Dumnezeu, a căruia fiinţă este veşnică, definiţia spirituală, nematerială, destinaţia de a guverna universul şi peste fiinţele create de Dânsul spre slava Lui şi toate sunt supuse Lui. Aşadar toată fiinţa are început, are definiţia sa, destinaţia sa, urmându-şi curgerea sa regulată, precum providenţa a rânduit-o. Prin urmare şi omul ca fiinţă îndumnezeită, spre a se susţine în vrednicia sa, a trebuit să aibă o religie; însă toată religia, tot cultul trebuie să aibă misterele sale, morala sa, formele sale, aşezămintele şi regulile sale, şi pe care tot omul este dator a le crede, a le primi cu conştiinţă şi a le privi şi a se purta către dânsele cu respect; şi dacă nu pentru ştiinţa sa, cel puţin întâi că toate sunt insuflate de Duhul Sfânt şi în al doilea rând pentru binele obştesc după învăţătura marelui Apostol Pavel. Iar dacă stau foarte împietriţi în rătăcitele lor socoteli, datori suntem să ne ferim de dânşii noi şi toată turma: „Păziţi-vă de învăţaţii mincinoşi care vin la voi îmbrăcaţi în chipul bunei credinţe, iar înăuntru sunt lupi răpitori. Nu daţi cele sfinte câinilor nici aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor ca nu cumva să le calce în picioare şi întorcându-se să vă rupă şi pe voi” – a zis Însuşi Mântuitorul Hristos. De omul stricat la credinţă după o sfătuire şi două de nu înţelege, ne învaţă marele apostol, să fugim; că cuvântul lor, suflarea lor, cangrenă este care molipseşte chiar aerul. Că omul cel rău, din comoara inimii sale, cele rele scoate, şi nu poate pomul putred să facă poame bune. O! Cât de înfricoşătoare va fi ziua aceia când se va zice: „Duceţi-vă de la mine cei ce aţi lucrat fărădelegea”. Că nu numai pentru faptă ci şi pentru tot cuvântul hulitor, avem să dăm seama la ziua judecăţii, a spus însuşi Mântuitorul Hristos. Fericiţi dar cei ce vor asculta cuvântul lui Dumnezeu, propovăduit de bărbaţii virtuoşi prin insuflarea Duhul Sfânt, şi-l vor păzi pe dânsul. […]

Duhovniceştilor fii şi fraţi preoţi! A învăţa pe oameni să se iubească între dânşii, să-şi iubească patria, să jertfească orice interes pentru fericirea ei viitoare, care este pentru voi şi pentru copii voştri, este datoria noastră, sau mai bine să zic a voastră. A voastră zic, pentru că trăiţi în popor, voi sunteţi sufletul societăţii, voi primiţi pe om din pântecele maicii sale şi călătoriţi împreună pe calea acestei vieţi spinoase până îl duceţi în sânul pământului care este maica noastră a tuturor. Voi dar, o cunoaşteţi mai bine ce o apasă, ce duh rău o ispiteşte pe naţiune. Mântuirea ei intr-adevăr atârnă de la dânsa, dar atârnă şi de voi, pentru că voi sunteţi datori a-i arăta pe lupii care prin vicleşug vor să o sfâşie la credinţă şi s-o împrăştie. Pentru că voi sunteţi păstorii, iar ei oile. Slujiţi-le voi de exemplu pentru credinţa în Dumnezeu şi pentru toată fapta bună; şi toţi se vor face mucenici, cel puţin toţi virtuoşi. Păziţi voi cu respect aşezămintele Bisericii se vor face buni creştini. Slujiţi-le voi exemplu pentru dragostea pentru dragostea către aproapele prin faceri de bine şi-şi vor aduce averile la picioarele voastre ca să le împărţiţi la săraci. Slujiţi-le de exemplu pentru iubirea de dreptate, şi toţi vor zice ca vameşul: „de am luat ceva pe nedrept întorc împătrit”. Slujiţi-le de exemplu pentru patriotism, şi toţi vor lăsa averile, soţiile şi copii şi vă vor urma; se vor face eroi, vor înfrunta moartea ca nişte zei: „Păstorul cel bun care-şi pune sufletul său pentru oile sale, el merge înaintea lor, şi oile merg după dânsul, la glasul lui toată turma urmează; iar năimitul care păstoreşte numai pentru interes, când vede lupul venind fuge că năimit este şi nu-i este lui grijă de oi”. […]

Duhovniceştii mei fii! În tot timpul ca arhipăstor al vostru n-am încetat a-mi aduce aminte de datoriile mele şi a vă da sfătuirile mele. Iată şi acum prin această epistolă vă aduc aminte ca să vă îndeletniciţi fără obosire cu citirea dumnezeieştilor cărţi spre a vă îmbogăţi mintea, că chemarea voastră este înaltă, este sfântă, mai repet o dată, este a întoarce pe fraţii voştri de la rătăcire la cunoştinţa adevărului. A le insufla respect pentru tainele şi învăţăturile religiei ortodoxe, şi către cei mai mari. A-i învăţa să fie supuşi la legi, a fi liniştiţi, fii ai păcii şi deprinderea la toată fapta bună cu însuşi exemplul vostru. Datoria voastră este a o apăra de lupii ce vor a o sfâşia de la credinţă, a o compune, a o demoraliza şi a o umple de vicii prin desfrânare şi lux. […]”

(Sursa: Laurentiu Dumitru – Actualitatea unei scrisori din 1863)