SFANTUL CALINIC DE LA CERNICA, DURERILE NOASTRE SI ANTIDOTUL LA OTRAVA VREMURILOR DIN URMA

11-04-2012 Sublinieri

In aceste vremuri dure si viclene, care se tulbura si se salbaticesc pe zi ce trece, cand “scarbele ne cuprind“, cand vestile rele si durerile sub toate formele – ale altora, apropiati si departati, dar cu totii legati de noi prin fire nevazute – sau chiar ale noastre, ne strapung si ne coplesesc, pe unii pana la zdrobire, cand simtim ca puterile sufletesti si trupesti ne slabesc, iar nelinistea si deznadejdea ranjesc amenintator catre noi numai daca indraznim sa aruncam un ochi realist in viitor (chiar cel apropiat), pana acolo unde simtim ca… “nu putem rabda sagetarile diavolilor”... Ei bine atunci, avem cu atat mai mare nevoie sa privim ceva mai putin in jos si mai putin inainte (in timp), mai putin spre toate cele intunecate si apasatoare ale Vaii Plangerii, si mult mai mult, in Sus, spre Lumina sfinteniei, spre inaltul Imparatiei cerurilor; iar de acolo, desertandu-ne fara rusine, pana la fund, sacul lacrimilor stranse prea mult in suflet, sa ne luam provizii de putere, de pace, de nadejde – din credinta ca sfintii lui Dumnezeu sunt vii si lucratori si aici, si acum, pentru noi. Si nu ne vor lasa singuri.

Sfantul Ierarh Calinic, ocrotitorul prin excelenta al Bucurestiului, praznuit in aceasta zi, ne poate da curaj prin harul revarsat oricui, fara “economie”, din sfintele sale moaste, dar si prin insusi chipul sau bland, modest, neodihnit si inlacrimat pentru toti cei in nevoi, de arhiereu care traia si slujea pentru a intampina si a alina suferintele “sarmanilor frati ai lui Hristos. E extraordinar de mangaietor sa stii ca au existat si inca mai exista oameni ai lui Dumnezeu, chiar arhierei, iata, care sa fie aproape de cei “umiliti si obiditi”, de cei aruncati la marginea lumii nemiloase, de cei pe care nimeni nu-i mai iubeste, nu-i mai vede, nu-i mai baga in seama, care slujeau si isi sfasiau inimile pana la rastignire pentru “saracii lui Dumnezeu”. Asa si numai asa s-au sfintit acesti oameni, asa au dobandit acesti mari nevoitori darurile uriase ale vederii in Duh, ale prorociei si ale tamaduirii. Si asa, si acum, dupa mutarea lor la Cer, ei fac mereu cu noi minuni, in modul cel mai firesc si mai discret, fara mare pompa, galagie si reclama. Cand? Atunci cand gasesc in noi durerea inimii, credinta si, mai ales, sinceritate, umilinta si cainta.

Si cei care inca ne simtim, cat de cat, “stapani pe situatie” si departe de nenorociri, ar trebuie sa constientizam ca nimeni nu este, niciodata si sub nicio forma, dar mai ales in aceste vremuri, pus la adapost de urgia dezlantuirii plagilor ingaduite de Tatal nostru ceresc, tot spre mantuirea noastra. Iar ceea ce s-a intamplat unora o data, se poate intampla oricand tuturor, sub o forma sau alta. Din toate cele care vor veni peste TOTI, nu vom putea iesi teferi sufleteste sau nu vom putea fi scosi si izbaviti de atatea curse intortocheate si perfide, de inselari nemaivazute si neprevazute, de necazuri cumplite pe care nu le-am putea purta, nimic din toate acestea nu vom putea prin propriile noastre puteri, prin toate cele in care investim zi de zi, pe care le cultivam, constient sau nu, si pe care ne bizuim!

In “ziua cea rea”, nu ne va folosi la mare lucru tot ce am facut (de cele mai multe ori risipind in desert) siguri pe noi, plini de ambitie si de incredere in sine, nici tot ce am acumulat ca informatie, inclusiv duhovniceasca, cu atat mai putin lumeasca, daca ea nu s-a asimilat si nu s-a transformat in noi in “energie” lucratoare de viata a harului.

Avem nevoie de sfinti astazi mai mult ca oricand. Nu doar de anumiti sfinti, nu doar de sfintii inchisorilor, nu doar de sfintii contemporani sau de sfintii romani, ci de toti. Avem nevoie sa regasim drumul inapoi spre o legatura directa, vie si puternica, nu pietist-individuala, ci personala si comunitara, cu sfintenia intrupata, cu adevaratele repere care sa ne arate calea, sa ne potoleasca foamea de har, sa ne incalzeasca, sa ne curateasca si sa ne invioreze sufletele inghetate si ruginite, imbatranite si inviclenite. Nu atat de discursuri bombastice si de simpozioane interesante sau epatante despre sfinti, ci de rugaciune si de traire impreuna cu ei. Nu e nevoie de spectacole stridente, de exhibitionisme “minuniste”, nu ne ajuta abuzul si exploatarea comerciala sau logoreica a numelor, harismelor si minunilor acelora. Nu ne ajuta sa vorbim despre sfinti suindu-ne pe piedestale pline de emfaza, de unde sa (ne) amagim ca suntem deja atat de familiari si intimi cu ei, incat ne permitem sa dam lectii oricui si incat slava lor sa paleasca in fata desertaciunii slavei pe care o vanam pentru ilustrele noastre personalitati. Nu e nevoie de si mai multe conferinte despre sfinti, ci de mai multe slujbe, pelerinaje, procesiuni… Dar numai dintre acelea savarsite cu acea evlavie, simplitate si trezvie, si zamislite din acea rana sangeranda a inimilor indurerate, care sageteaza cerul si care ii aduc pe sfinti langa noi, inlacrimati pentru suferinta si neputinta noastra.

Avem nevoie vitala de sfinti si de mireasma cereasca a sfinteniei, pentru ca nu exista alt antidot la otrava pe care o inhalam, vrand-nevrand, in fiecare zi. Pentru ca avem nevoie de multa Lumina ca sa putem intrezari drumul drept in timpuri cand intunericul lumii da, parca, asaltul final asupra noastra, cautand sa cuprinda si sa inghita totul. Cand putem sa ajungem chiar, fara sa ne dam seama, sa ne drogam, bolnav si sinucigas, cu duhul intunericului, cu duhul minciunii si al murdariei, pana unde ajungem sa ne lasam convinsi, inconstient, ca astazi Raul este mai puternic si decat Dumnezeu, ca Binele nu mai exista, ca tulburarea, scarba, groaza si revolta ar fi sortite ca blestem definitiv al nostru.

Cum scriam si mai de mult, trebuie… […]

Citeste continuarea la:

(tot acolo si si despre sensul profetiilor (viziunilor) Sf. Calinic legate de anii 1848 si 1992)

Vezi si:

  • PsalmodiaSlava… Pe cel ce este podoaba.mp3

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

  • PsalmodiaSi acum… Cine nu te va ferici VI.mp3

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

  • PsalmodiaSlava Litiei Sf Calinic gl 5.mp3

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

  • PsalmodiaMarimurile V.mp3

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Meditatii duhovnicesti, Sfantul Calinic de la Cernica, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “SFANTUL CALINIC DE LA CERNICA, DURERILE NOASTRE SI ANTIDOTUL LA OTRAVA VREMURILOR DIN URMA

  1. Parinte iubit, dorul de a ma reculege la moastele Sfintiei Tale, ma face sa inalt o rugaciune, nadajduind ca imi vei fi grabnic ajutator. Ajuta-mi parinte, in toate cele ce-mi sunt spre folos! Amin

  2. Doamne Iisuse noi dăm minţii
    Şi înălţimilor gândirii
    Dreptăţi doar virtual trăite
    Prin osteneala instruirii.

    Şi-n Adevărul şi lumina
    Doar teoretic studiate,
    Ne facem logica adâncă
    Şi argument pentru dreptate.

    Şi-aşa tăiem firul în zece
    Mental şi logic dovedit,
    Dar fără ca inima noastră
    Trupeşte să îl fi trăit.

    Urcăm prin iscusinţa minţii
    Şi-n virtuală răstignire,
    Sentimental trăid chiar clipe
    De Adevăr şi de iubire.

    Dar inima nu poartă-n sine
    Prin trup şi carne-acel răspuns
    Trăit în sinceră asceză,
    De dragul Tău, Doamne Iisus.

    Mintea culege doar comoara
    Ce străluceşte în credinţă,
    Fără ca inima s’aducă
    Dovada ei de suferinţă.

    Şi-avem zidirea minţii noastre
    Puternică Doamne Iisus,
    Dar inima nu are în sine
    Aşa trăire ca răspuns.

    Iar când se cere-o mică jertfă
    De dragoste sau de răbdare
    Tot raţiunea dă răspunsul
    Prin logica-i necruţătoare.

    Inima rece şi închisă
    Nu dă iubirii ca răspuns
    Nici jertfa sa nici sacrificii,
    Ci vorbe logice Iisus.

    Justificări reci şi tăioase
    În logica duhovnicească,
    Fac scutul nostru cel de cinste
    Şi etchetă sufletească.

    Iar semenul rămâne’n lacrimi
    Şi-adesea şi mai umilit,
    Zdrobit de logica adâncă
    Care mai mult l-a zăpăcit.

    În urma noastră, triumfală
    Rămâne doar o teorie
    Ca argument slolid acuma,
    Dar sec şi mort pe veşnicie.

    Dă-ne puterea să’nţelegem,
    Iisuse, Adevărul sfânt
    Prin simţămintele trăite
    Aici şi nu după mormânt.

    Să nu fii material didactic,
    Ci noi prin trup să dovedim
    Că întru noi, PRIN NEVOINŢĂ,
    Te-am înţeles şi Te iubim.

    Nu cu bagheta la catedră
    Să Te-arătăm – c’ai suferit-
    Ci dinlăuntru să vorbească
    Cuvântu-n fapte convertit.

    Nu altora să spunem vorbe
    Ci nouă să ne dovedim,
    Prin jertfele faţă de semeni
    Şi prin asceză, ce iubim.

    Să ne zidim unii pe alţii
    Prin dragoste şi în iubire
    În Adevăr şi-n curăţie
    Şi prin cuvinte -din trăire-.

    Prin milostenia de taină,
    Asa cum Tu ne-ai învăţat,
    Şi prin smerenia din fapte
    Trăită-n chip nevfinovat.

  3. Pingback: PS SEBASTIAN: “Suntem obsedati de rau, de diavol si de puterile lui, in loc sa fim obsedati de Dumnezeu si de Inviere! FERITI-VA SA CICALITI OAMENII!” -
  4. Pingback: In actualitate: PRIMITIVUL “MISTIC”, “VEDETA” DUHOVNICEASCA, “MINUNISTUL”, DREPTUL MANDRU, SARLATANUL RELIGIOS (II) -
  5. Pingback: SA NE GRABIM SA TURNAM MIRUL COMPATIMIRII ASUPRA APROAPELUI NOSTRU! Sa tindem spre Lumina care va straluci in mijlocul intunericul raului din lume! -
  6. Pingback: PREDICI LA DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Intre sfintenie si urgie. Roadele Duhului si roadele pacatului. “FITI SFINTI, PRECUM EU, DOMNUL, SUNT SFANT! -
  7. Pingback: NADEJDEA CARE IZVORASTE DIN MORMANTUL TOTALEI DESCUMPANIRI. CE NE RAMANE CAND RAUL PARE SA TRIUMFE, cand este dezlantuita prigoana “portilor iadului” impotriva crestinilor? | Cuvântul Ortodox
  8. Aseara am luat din intamplare un om simplu care astepta la ocazie. Dupa un timp imi zice ca a pornit in pelerinaj spre Sfantul Calinic de la Cernica. Dupa un timp imi povesteste cu lacrimi in ochi ce minuni a facut Sfantul Calinic pentru familia lui, dintre care trei le marturisesc aici, ca s-au intamplat efectiv la racla Sfantului: i-a vindecat mama de cancer terminal (dupa alergare la toti medicii eminenti ai vremii) pentru a mai trai inca aproape 30 de ani alaturi de copiii ei orfani de tata; i-a vindecat baiatul in cateva minute de o boala neurologica cu manifestari prin ticuri nervoase in zona ochilor si a fetei (dupa incercare la doi din medicii eminenti ai vremii); i-a daruit fiicei zamislire de prunci dupa ani de incercare fara sa ramana insarcinata. Toate s-au intamplat dupa pelerinaje de-a lungul tarii, cu priveghere si rugaciune la racla Sfantului.

    Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai !

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate