Plecarea discreta dintre noi a unui duhovnic de Pateric: PARINTELE NICODIM BUJOR

30-03-2011 Sublinieri

Părintele Nicodim (Bujor) – unui din cei din urmă membri ai „Rugului Aprins” s-a mutat de la noi (5 mai 1915 – 30 ian. 2011)

“Viata este tare frumoasa daca este traita dupa poruncile Domnului”.

Articol din revista Familia Ortodoxa – Nr.2/2011

Părintele Nicodim s-a născut la 5 mai 1915, în Piatra Neamţ, de praznicul Sfintei Muceniţe Irina. In 8 septembrie 1942 a primit îmbrăcarea îngerescului chip, în Mănăstirea Cernica. După 15 ani de slujire în treapta diaconiei, Inalt-Preasfinţitul Efrem (Enăchescu), fost Mitropolit al Basarabiei, pe atunci stareţ al Cernicăi, l-a hirotonit ieromonah. Părintele Nicodim l-a iubit mult pe Sfântul Calinic (ca si pe ceilalţi Stareţi de la Cernica, dintre care a fost canonizat în 2005 Sfântul Gheorghe), alcătuind ceea ce era la acea vreme întâiul acatist al unui Sfânt român — Acatistul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Din pricina unei boli grave, a fost silit să plece din Cernica, mănăstirea sa de metanie, unde s-a întors în ultimii ani de viaţă, pentru a trece la Domnul în seara zilei de 30 ianuarie după o îndelungată pătimire (suferea de cancer al oaselor, în metastază). A fost un duhovnic plin de daruri, revărsând în inima oricui dintre cei ce îl cercetau un strop de har, din preaplin de dumnezeiască blândeţe şi dragoste.

Redăm mai jos mărturia unui fiu duhovnicesc, ieromonah şi duhovnic într-una din mănăstirile Arhiepiscopiei Bucureştiului, care, din smerenie, a ales să rămână anonim. Binecuvântările Părintelui Nicodim să ne ajute în anii grei prin care trecem. Amin.

Radu Hagiu


Acum mi-e îngăduit să vorbesc — am trăit lucruri minunate alături de Părintele. Spre ruşinea mea, nu l-am ascultat întotdeauna întocmai. Atâta dragoste avea — dragoste adevărată, dragoste dumnezeiască — că, dacă ar fi fost cu putinţă, i-ar fi mântuit pe toţi! Sfinţia sa era mai cu neputinţă trupească, dar arăta multă jertfelnicie faţă de toţi cei care-i cereau ajutorul — odată, îmi zice: „Eu aş vrea să am putere să răspândesc o «epidemie», să-i «îmbolnăvesc» pe toţi de sfinţenie!”

Părintele lucra cu multă delicateţe, nu-ţi spunea direct: „Ai făcut aşa, ai gândit aşa”, dar nu o dată mi s-a întâmplat că ştia până şi ce gândesc.Când mă hotărâm să mă duc la spovedanie, mai degrabă cred că ar trebui să zic că mă chema părintele la spovedanie, îmi venea un îndemn lăuntric; şi Părintele ştia. Odată aveam o stare nu prea bună, m-am lăsat copleşit de tot felul de gânduri — pe atunci, veneam de la mănăstire la Părintele cu microbuzul — şi, când am ajuns la Părintele, numai din ce-mi spunea mi-a descoperit toate gândurile. Mi s-a mai întâmplat odată (n-o voi uita cât voi trăi!) că eram foarte îngreuiat sufleteşte; mergeam spre Părintele şi mi-am făcut o spovedanie în gând, îi ziceam: „Uite, părinte, am făcut aia, şi aia”, şi exact când am terminat de spus toate, am simţit aşa, ca şi cum ar fi aruncat o „găleată de har” peste mine – m-a dezlegat în Duh în clipa aceea, atâta bucurie şi uşurare am simţit, aşa curăţire… Şi, când am ajuns, era la poartă, aşteptând, şi-mi zice, râzând: „Te-am dezlegat mai dinainte, că te-am văzut că erai amărât!”

Avea multă dragoste, dar în acelaşi timp nu stătea fără să „opereze” o rană a sufletului – altădată, tot aşa, nu mă ridicam eu din ceva; Părintele, în delicateţea sa, nu spunea niciodată: „Măi, n-ai făcut aia sau aialaltă!” sau „De ce nu faci asta?”, ci aducea vorba despre problema cu pricina aşa finuţ, încât singur te ruşinai şi-ţi ziceai: „Stai puţin, că nu sunt bine!”. Şi o dată, de două ori, de trei ori nu l-am ascultat — la un moment dat, vin la el, sun, iese la uşă, îi zic: „Blagosloviţi, părinte!“, iar el spune: „Dar cine sunteţi, că nu vă cunosc?!” — m-a băgat în pământ… Asta era Părintele!

De la Părintele mai ştiu că, atunci când erau vremurile acelea grele de la începutul anilor ’50 şi nu i se mai dădea voie să iasă din mănăstire, el trebuia să se ducă să le ducă ceva ajutoare la nişte creştini – şi s-a rugat Sfântului Calinic să-l ajute, că aveau sufletele acelea nevoie. A izbutit până la urmă să plece, dar trebuia să se întoarcă până la Sfânta Liturghie, dimineaţa, ca să slujească în sobor — şi părintele s-a rugat Sfântului Calinic să rânduiască lucrurile; era distanţă mare, nu putea ajunge la timp, şi s-a rugat la Sfântul Gheorghe şi la Sfântul Nicolae, care au venit de l-au luat şi într-o clipă a ajuns la mănăstire. Era distanţă mare, nu putea fizic să ajungă altfel. Şi, când a ajuns acolo, tocmai se terminase Liturghia — se rostea otpustul, iar un părinte din biserică s-a uimit văzându-l intrând: „De unde vii părinte, că tocmai te-am văzut slujind?!” Fusese Sfântul Calinic, cel care slujise în locul părintelui…

Părintele e cel care a găsit capul Sfântului Gheorghe de la Cernica, când s-a făcut canonizarea sa din 2005. Ţinuse în chilia lui trei capete ale Stareţilor de la Cernica şi, după ce Părintele a plecat de acolo, părinţii de acum nu mai ştiau care este. Şi l-au chemat pe părintele Nicodim, iar el le-a arătat: “Acesta este Stareţul Gheorghe“. Mult a pătimit părintele acolo, în anii ’50, în vremea comuniştilor, a fost bătut, s-a şi încercat otrăvirea sa — el era in „Rugul Aprins”, şi toţi cei din mişcarea aceasta au fost prigoniţi…

Părintele era foarte cu acrivie în privinţa femeilor – chiar şi când era profesor la Seminarul Pasărea, se păzea să stea în vreo chilie de maică, şi dormea în atelierul de croitorie. Chiar îmi spunea la un moment dat: „Pe mine niciodată nimeni nu m-a văzut fără haina călugărească, nici o femeie nu m-a atins — şi-am ajuns acum, la neputinţă, să se îngrijească femeile de mine”. La Pasărea s-a şi îmbolnăvit, din pricina prafului şi scamelor inspirate în acel atelier, şi a fost trimis cu binecuvântare să se trateze, fiindcă în Cernica nu erau condiţii.

Prin anii ’80, Preasfinţitul Lucian, fostul Arhiepiscop al Tomisului, l-a chemat pe Părintele Nicodim să-l ajute, fiindcă avea un duh de boală, care îi dădea un tremur al picioarelor; Părintele a venit, i-a citit rugă­ciunile de dezlegare, apoi, urmând cuvintelor „că nu este dragoste mai mare decât să-şi pu­nă cineva sufletul pentru aproapele său”, s-a rugat ca Domnul să trimită asupra sa duhul care-l chinuia pe Arhiepiscop. Asta era părintele! Jertfelnic până la capăt, indiferent cât de obosit ar fi fost sau cât de rău s-ar fi simţit… Şi mie îmi zicea, că îl mai întrebam ce să fac cu cei care-mi cer să-i spovedesc: „Primeşte-i pe toţi, că nu ştii dacă aceea nu va fi singura binecuvântare din viaţa omului aceluia!”

Dau slavă lui Dumnezeu că am fost cu părintele aici pe pământ, şi cu atât mai mult am mare nădejde unde e acum. Părintele ne-a iubit pe toţi şi pe toată suflarea – simt că pe mine, cu toate păcatele mele, chiar m-a iubit, şi mă iubeşte… Părintele Valerian, stareţul de la Mănăstirea Jianu, spunea:Să ştiţi că părintele a împărţit binecuvântări pentru toţi”.

Despre legarea plecării sale cu cea a Mitro­politului Bartolomeu, doar o zi depărtare, pot zice doar că nimic nu e întâmplător, nu-i întâmplătoare nici plecarea la zile mari, nici când pleacă unul împreună cu celălalt — pentru că e acelaşi Duh şi aceeaşi lucrare.

*


Extrase dintr-un interviu cu Părintele Nicodim Bujor preluat din Lumea Credintei, anul IV, nr. 4 (33) Aprilie 2006

– Părinte Nicodim, cum v-aţi hotărât spre monahism?

– Dorinţa părintelui Gala Galaction a fost să mă călugăresc. El îmi era duhovnic. Parcă îl văd cum spovedea în cimitirul de la Radu Vodă. Era şi singurul profesor universitar care predica desăvârşirea prin voturile monahale: sărăcia, fecioria şi ascultarea. Când ţinea conferinţe în sala Mihai Viteazu a Facultăţii de Teologie, nu mergeam niciodată singur, ci împreună cu d-l Teodor Dan, inspector la Culte, cu doamna Evloghia Ţârlea, cu familiile Fişta şi Zega, care ajutau zilnic cantina săracilor. Această cantină a patriarhiei a funcţionat 40 de ani în strada Sfinţii Apostoli şi aici erau primiţi zilnic să ia masa 150 de oameni săraci. Ca student, ajutam şi eu. Marţea şi miercurea alegeam grâul, joia şi vinerea îl fierbeam, iar noaptea frământam pentru sâmbătă 20 de colive de sufletul voievozilor şi eroilor neamului.

– Şi totuşi cum aţi intrat în mânăstire?

Nicodim_Bujor_– Era o zi luminoasă de septembrie, în anul 1942, când părintele Gala Galaction, care slujea la Radu Vodă, m-a adus de mână şi m-a prezentat părintelui Melchisedec Dumitriu, secretarul Patriarhului Nicodim Munteanu. Când m-a văzut aşa slăbuţ, acela a zis: Ce va face el în mânăstire? însă părintele Gala Galaction îmi amintesc că a replicat: Găina asta mică, să vedeţi ce ouătoare are să fie!

(…)

– Ce ascultare vi s-a rânduit?

– Eu aveam ascultarea să predic şi să hrănesc săracii. Chilie mi s-a dat la arhondaric cu vedere spre cimitir. Arhondar era părintele Gherman Jardan din Basarabia, fost stareţ la Balaciu. În tinereţe, ca diacon, acesta slujise în prezenţa Ţarului Nicolae. El m-a întrebat: Câte limbi ştii? I-am răspuns: franceză, germană, greacă, latină şi ebraică. Acum ai să înveţi o limbă nouă: sapă, hârleţ, târnăcop – mi-a răspuns cu drag părintele.

Împreună cu părintele Roman Stanciu, viitorul episcop vicar, trebuia să trecem pe la ferestrele chiliilor, anunţând slujba: Vremea cântării, ceasul rugăciunii!, şi să nu plecăm până nu auzeam răspunsul: Amin!, semn că acela se trezise. Slujba de noapte începea la 11 şi se termina pe la 3 dimineaţa. Urma o pauză după care se făcea Sfânta Liturghie. Tot timpul am dormit îmbrăcat în rasă, ca un soldat.

– Nu era greu?

– Nu mă simţeam în trup. Am trăit zile şi nopţi ca într-o nuntă divină. Vedeam toată atmosfera Mânăstirii Cernica într-o lumină mare.

– Ştiaţi ceva despre Sfântul Calinic înainte de a intra în Mânăstirea Cernica?

– Pe Sfântul Calinic l-am ştiut înainte de canonizare. Citisem o broşură reeditată de protoiereul Lungulescu, după scrierile părinţilor Protasie şi Casian Cernicanul, ultimii cronicari ai Ţării Româneşti, cum i-a numit Nicolae Iorga.

După ce am intrat în mânăstire, spălând într-o zi pe jos în biserică, am găsit sub scaunul arhieresc un sul de hârtie scris cu literă chirilică, vechi de peste 100 de ani, pe care l-am transliterat. Era un model de spovedanie întocmit de Sfântul Dimitrie al Rostovului, de pe vremea Sfântului Calinic, model pe care îl folosesc şi astăzi ca îndrumar.

– Ce ne puteţi spune despre pregătirile pentru canonizarea Sfântului Calinic din 1955? Cum s-au aşezat sfintele moaşte în raclă?

– Totul s-a petrecut în pridvorul bisericii. Mitropolitul Efrem al Basarabiei ungea fiecare os cu mir. Eu le ştergeam cu procoveţe, iar părintele Augustin Mateescu, eclesiarhul, le aşeza în raclă. Peste noapte a venit autopsierul pentru a le aşeza în poziţie anatomică. Sfintele moaşte au fost legate cu fir de aur, însă eu nu am fost de faţă personal.

Îmi amintesc totuşi că în mormânt nu s-a găsit un omoplat al Sfântului. Mai târziu, stareţul Mânăstrii Frăsinei, părintele Simeon Combie, a mărturisit că este la ei, la Frăsinei, şi că părinţii îl luaseră la parastasul de 7 ani al Sfântului.

– Cum a fost canonizarea Sfântului Calinic?

– La început canonizarea s-a dorit în Bucureşti, la Biserica Sfântul Spiridon Nou, dar exista temerea că, de mulţimea lumii, s-ar fi blocat circulaţia, aşa că slujba s-a făcut la Cernica. Într-adevăr, au fost mii de pelerini. Cele 60 de autobuze care au plecat dimineaţa din Bucureşti către Cernica n-au mai putut întoarce de mulţimea oamenilor. Nu mai încăpeau în curtea mânăstirii şi stăteau şi pe câmp în genunchi. Securitatea, ordonată de duhul rău, ne înspăimânta mereu: Să vedeţi ce o să păţiţi! N-am ţinut cont de prezenţa securiştilor. Era prima canonizare! Eram când într-o insulă, când în alta. O parte din securişti se urcaseră pe acoperiş, alţii în copaci. Erau şi soldaţi îmbrăcaţi civil.

Au venit părinţii de la Frăsinei. Au venit şi maicile de la Ţigăneşti şi de la Ciorogârla. Maicile de la Pasărea au mers noaptea, 8 kilometri prin pădure, ca să ajungă la timp. Au venit părintele Dumitru Stăniloae, exarhul Vasile Vasilache şi credincioşi din toată ţara.

Nu mai era nici un loc de cazare. Noi, părinţii dormeam pe duşumele. S-a pus fân în podul mânăstirii şi oamenii au dormit pe fân.

– Cum a fost slujba propriu-zisă?

– Au fost patru coruri. Altarul, strănile (din stânga şi din dreapta) şi cafasul. Ierarhii erau aşezaţi în sfântul altar în două cercuri. La străni cântau maicile. Diaconii dădeau răspunsurile din biserică. Unul era la cafas, altul într-o strană, altul la cealaltă, precum păsările. Diaconul Niculescu era bas, un diacon din Oltenia era bariton. Evghenie, care absolvise şi Conservatorul, era sopran şi urca foarte sus, până la si, do. De la Chişinău a venit un arhidiacon, Ursache. Când a rostit din altar Slavă Ţie, Celui Ce ne-ai arătat nouă Lumina…, au tremurat geamurile bisericii.

A participat Patriarhul Chiril al Bulgariei, care era doctor în teologie la Cernăuţi, bătrânul Patriarh Iacob al Antiohiei şi Hrisostom al Atenei, care a stat pe un scaun în faţa catapetesmei. A fost prezent şi Mitropolitul Grigore de Leningrad, care, fiind bolnav cu inima, la întoarcere a răposat în avion.

Îmi amintesc că s-a slujit cu Sfânta Evanghelie care se păstrează în muzeu dăruită mânăstirii de Elisabeta (Safta) Brâncoveanu.

Era atâta lume încât curgea apa pe pereţi. Tavanele, turla erau ude.

– Care a fost momentul din slujbă care v-a emoţionat cel mai mult?

– Racla cu moaştele Sfântului Calinic a stat în mijlocul bisericii până la vohodul mic. Apoi a fost dusă în sfântul altar şi aşezată în picioare la scaunul arhieresc. La slujbă Patriarhul Iustinian a invitat şi pe ierarhii din garda veche, ţinuţi pe atunci la distanţă de regimul comunist. Când a venit vremea să se citească Apostolul, de bucuria revederii, ierarhii vorbeau în altar unul cu altul şi au uitat să răspundă la: Să luăm aminte! Eu slujeam şi atunci l-am văzut pe Sfântul Calinic în picioare lângă tronul arhieresc dând binecuvântarea: Pace tuturor! Nu ştiu câţi şi-au dat seama de lucrul acesta în forfota aceea, dar n-am să uit niciodată această minune!

– Aţi mai trăit personal minuni ale Sfântului Calinic?

Odată eram la masă cu nişte părinţi şi bârfeam. Pe masă erau nişte peşti mici şi îi întrebam: Măi, unde sunt părinţii voştri? şi tot noi răspundeam, ca în locul peştilor: La stăreţie, la econom, la eclesiarh. Atunci Sfântul Calinic a apărut rezemat de tocul uşii şi a zis: – Voi credeţi că sunteţi de capul vostru? Nimic nu mişcă în mânăstirea asta fără ştirea mea. Mai târziu, auzind ucenicul de la stăreţie de glumele noastre, s-a mâhnit şi a hotărât că nu va mai mânca niciodată peşte.

Chiar după canonizare, un grup de credincioşi de la Braşov m-au chemat la casa Sfântului Calinic şi acolo, la fântână, mi-au istorisit cum au văzut ei canonizarea în ceruri făcută de îngeri. Mare răzvrătire făcuseră duhurile rele pentru această canonizare!

Mai sunt şi altele, dar sunt cumva personale şi pentru mine istoria nu s-a încheiat…

– Când şi cum aţi început să scrieţi Acatistul Sfântului Calinic?

De acatist m-am apucat înainte de canonizare, după ce am primit vestea că Sfântul Calinic urmează să fie canonizat. Am lucrat la el cam un an de zile, însă l-am scris pentru necesitatea sufletului meu, nu ca să îl public. După canonizare, cum eram adunaţi la stăreţie, am venit cu proiectul de acatist şi, spre bucuria tuturor, părintele stareţ, arhimandritul Atanasie Gladcovski, a zis: Să-l ascultăm! Şi aşa acatistul s-a citit în biserică. Acatistul trebuie mult completat. După cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul, nu ar încăpea cărţile în lumea aceasta, aşa de mare este Sfântul Calinic.

Autor: Silviu-Andrei VLĂDĂREANU

(surse foto si video: blogul pr. Iulian Naros)

Vezi si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. SPECIAL, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Minuni si convertiri, Parintele Nicodim Bujor, Sfantul Calinic de la Cernica, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “Plecarea discreta dintre noi a unui duhovnic de Pateric: PARINTELE NICODIM BUJOR

  1. … “A fost un duhovnic plin de daruri, revărsând în inima oricui dintre cei ce îl cercetau un strop de har, din preaplin de dumnezeiască blândeţe şi dragoste.”…
    Ma numar printre acei “oricui” care au fost miscati de cuvintele si sfaturile pline de dragoste ale Parintelui. Ma bucur sincer ca am avut prilejul de a-l cunoaste si de a primi un sfat duhovnicesc si multumesc astfel celei care ne-a indrumat pasii spre casa sfintiei sale.

  2. Biserica oricând ne cheamă
    La trai cinstit la rugăciune,
    La viaţă- autentic- sfîntă
    La trai smerit şi fapte bune.

    Ne cheamă ceru’n orice clipă,
    Prin cei săraci, prin suferinţă,
    Prin glasul sfintei evanghelii,
    Prin adevărul de credinţă.

    Ne cheamă preoţii prin pildă,
    Prin tot cuvântul ziditor
    Din cărţi, din fapte şi din viaţa
    Şi din necazul tuturor.

    Ne cheamă greutatea zilei
    La muncă sfântă, la zidire,
    Ne cheamă Dumnezeu prin oameni
    La Adevăr şi mântuire.

    Ne cheamă toţi cei dragi ai noştri
    La dragoste şi armonie,
    Ne cheamă răutatea lumii
    La milă şi la omenie.

    Ne cheamă toţi copii lumii
    Şi toţi săracii din popor,
    La creştinismul autentic,
    Ne cheamă tot ce-i viitor.

    Ne’obligă multa răutate,
    La rugăciune şi răbdare,
    La milă dragoste şi jertfă,
    La pilda noastră, la iertare.

    Ne’obligă zilnic decadenţa,
    La fapte mari, la pocăinţă,
    Şi la iubire’adevărată,
    La traiul sincer în credinţă.

    Viaţa ne cere totdeauna
    La provocare un răspuns
    Iar mântuirea mea și-a lumii
    E-n cum răspund lui Iisus.

  3. Comorile ortodoxiei,
    S-au dobândit prin suferinţă
    Prin dragostea până la jertfa
    Prin cinste sfântă, prin credinţă.

    În Valea plângerii adesea,
    Ne-am amăgit cu bucuria
    Trăirilor sentimentele,
    Cu noul și tehnologia.

    De dragul cinstei trecătoare
    Şi-a bucuriilor trupeşti
    Am jertfit cinstea din’lăuntru
    Şi toate cele sufleteşti.

    Pentru puterea trecătoare
    Am minţit neamul– ce azi plânge –
    Şi–adesea “scunul” cel mare,
    L-am dobândit cu preţ de sânge.

    Minciuna, falsul, viclenia
    Ne-a’mpins pe mulţi pân’la trădare
    Vânzând şi sufletul şi ţara,
    Şi calea cea mântuitoare.

    Credinţa însă ne-arată
    Valori şi chipuri româneşti,
    Pline de cinste şi credinţă
    Şi de puteri dumnezeieşti.

    Ne-arată că-n poporul nostru,
    Ortodoxia este mare,
    Plină de Har şi de putere,
    Şi de virtuţi mântuitoare.

    Că pe întinsul României
    Ortodoxia a zidit,
    Comori de suflet, minunate
    Şi suflete de neclintit,

    Credinţă plină de putere
    Purtată-n cinste şi-n dreptate,
    Cu dragoste de neam şi ţară,
    Şi cu Hristos, până la moarte.

    De la păstorii de pe plaiuri,
    Până la sfinţii domnitori,
    Au slujit ţării și credinţei
    Suflete sfinte, mari valori.

    Ni-i mărturie ortodoxă
    Limba, cântarea, suferinţa.
    Dealuri, poieni, munţi şi poeme
    Și sfinţii ce-au slujit credinţa.

    Dau mărturie gropi comune,
    Celulele din închisori,
    Ce nu au pedepsit tâlharii
    Ci ortodoxele valori.

    Ortodoxia ne-a fost hrana
    Şi dragostea şi mângâirea
    În asuprire şi prigoane,
    Hristos, altarul şi’nvierea.

    Comorile ortodoxiei,
    În neamul nostru românesc,
    Sunt vii sunt mari, mântuitoare
    Şi ca popor, ne definesc.

    De nu mai au preţ nici acestea
    Acum, e vai de România
    Și-i vai de viitorul nostru
    De necinstim ortodoxia.

  4. SA VA DEA DUMNEZEU MULTA SANATE SI BUCURIE, ASA CUM NE DATI VOI ZINIC, prin tot ce postati aici.

  5. O singura data l-am intalnit, spre finalul vietii sale, in Ploiesti. In ciuda neputintei fizice, mi-a daruit o binecuvantare, o cruce facuta de mana parintelui. Nu am (mai) simtit niciodata ce am simtit atunci.
    O evidenta ca lumea aceasta e intrepatrunsa cu vesnicia.

    Dumnezeu sa-l odihneasca impreuna cu sfintii Sai! Sper sa ne ajute in continuare cu rugaciunea sa.

  6. Off topic : Cuviosul Marturisitor Acachie a carui praznuire se face astazi are o particica din sfintele moaste la Manastirea Antim ?

  7. @ Adrian:

    Da, parca acest sfant este.

  8. Slava lui Dumnezeu!

  9. O nota as dori sa fac la primul subtitlu: dintre membrii Rugului Aprins se mai afla inca in viata Parintele Roman Braga care vietuieste la Manastirea Adormirea Maicii Domnului din Rives Junction, Michigan.
    Ma iertati!

  10. @ cuvioasa:

    Corect! Si parintele Adrian Fageteanu.

  11. Doamne ajuta !

    Parintele Nicodim a spus ca Sfantul Grigorie Teologul i-a “dictat” primul condac din Acatistul Sfantului Calinic (posibil si primul icos)
    pentru cine citeste cu atentie , intreg acatistul este ca o “broderie” , o dantelarie …
    nu-i minunat ca Parintele s-a mutat la Domnul in chiar ziua de praznic a Sfintilor Trei Ierarhi : Vasile , Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur ?

    sunt multe amintiri legate de Parintele
    m-as bucura daca ar aparea o carte despre viata Parintelui

    Cu Maica Domnului rezolvam toate ! – dupa cuvantul Parintelui
    Amin .

  12. Pe vremea aceea, profesorii isi incepeau cursurile la Politehnica din Timisoara cu astfel de cuvinte: “degeaba veti obtine diplome, titluri, glorie, averi, daca nu il aveti pe Dumnezeu”… Si unii studenti se intampla sa fie strapunsi de aceste cuvinte si sa mearga la Teologie, sa renunte la tot si sa intre in manastire.
    Parintele Nicodim a tinut post negru 40 de zile, cand a fost admis la Teologie, ca multumire. Abia se mai putea tine pe picioare, dupa acest post, urca cate o treapta a internatului si se oprea sa se odihneasca. Administratorul l-a vazut si l-a trimis la cantina, unde i-au dat un castronas de smantana si paine. Numai ca nici lingura nu o putea duce la gura, atat de slabit era.
    Portretul Pr.Nicodim e in fresca trapezei Man.Cernica (in 2 ipostaze – ascultari: la oi si la biblioteca).

  13. A 16-a Rugăciune către Prea-sfânta Născătoarea de Dumnezeu.
    Facere a lui Dimítrie, Mitropolitul Rostóvului, a celui de curând arătat sfânt, şi de minuni făcător în Rusia, pe care o zicea în fiecare zi.

    Prea-sfântă de Dumnezeu Născătoare Fecioară, acoperă-mă şi mă păzeşte pe mine, robul tău, de toată răutatea sufletului şi a trupului, şi de tot vrăjmaşul cel văzut şi nevăzut. Bucură-te, ceea ce eşti cu Dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu întru femei, şi binecuvântat este Rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre. Bucură-te şi te veseleşte, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi te roagă pentru robul tău. Doamnă şi Stăpână a Îngerilor, şi Maică a Creştinilor, ajută-mi mie, robului tău. O, Marie cu totul fără de prihană, bucură-te Mireasă nenuntită. Bucură-te Bucuria celor necăjiţi, şi Mângâierea celor scârbiţi. Bucură-te Hrana celor flămânzi, şi Limanul celor înviforaţi. Bucură-te cea mai sfântă decât sfinţii, şi decât toată zidirea mai cinstită. Bucură-te Sfinţenia Tatălui, Lăcaşul Fiului, şi Umbrirea Duhului Sfânt. Bucură-te, Palatul cel vesel al lui Hristos, Dumnezeul nostru, Împăratul tuturor. Bucură-te Maica sărmanilor, şi Toiagul orbilor. Bucură-te Lauda Creştinilor, şi Ajutătoarea cea gata a celor ce te cheamă pe tine.
    Prea-sfântă Stăpâna mea, păzeşte-mă sub acoperământul tău, că în prea-curatele tale mâini îmi pun duhul meu. Fii ajutătoare şi acoperământ sufletului meu în ziua cea înfricoşată a Judecăţii, şi roagă-te pentru mine, nevrednicul, ca să intru curat şi lămurit în Rai. Să nu mă lepezi, Doamna mea, pe mine, robul tău. Ci ajută-mi mie, şi dă-mi ceea ce este de folos cererii. Izbăveşte-mă pe mine de toată primejdia, bântuiala, nevoia şi neputinţa, şi îmi dăruieşte mie mai-nainte de sfârşit pocăinţă. Ca mântuindu-mă, cu mijlocirea şi cu ajutorul tău, în viaţa aceasta de acum, de tot vrăjmaşul văzut şi nevăzut, umblând cu plăcere de Dumnezeu în voile iubitului tău Fiu şi Dumnezeului nostru, iară în ziua cea înfricoşată a Judecăţii, de veşnica şi înfricoşata muncă; să mă închin, să mulţumesc, şi să slăvesc întru-tot-sfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.

  14. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Staniloae despre SFANTUL CALINIC DE LA CERNICA, smeritul si inlacrimatul binefacator al “sarmanilor frati ai lui Hristos”. NEVOIA DE SFINTI
  15. Pingback: La despartirea (si) de Parintele Arsenie: PLANGERE PENTRU IMPUTINAREA SFINTILOR
  16. …cum DORUL se poate (pre)face DRAGOSTE…din Dumnezeu…cu Voia si mila Sa…

  17. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC IN INCHISORILE COMUNISTE – marturii inedite despre sfintenia celui care a facut din temnita, manastire -
  18. Pingback: “RUGUL APRINS” – Documentar TVR (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: Sfantul Calinic de la Cernica: MINUNILE, VIATA SI ACATISTUL (audio), SLUJBA si CANTARI PENTRU PRAZNICUL SFANTULUI NOSTRU OCROTITOR -
  20. Pingback: 17 noiembrie – Pomenirea Parintelui Daniil (Sandu Tudor), sufletul MISCARII “RUGUL APRINS” DE LA MANASTIREA ANTIM. Reportaj “Memorialul durerii” (VIDEO) - Recomandari
  21. Doamne, iarta.mi necredinta si ajutami neputinta! ce sa cred?! nu l.am vazut decat de trei ori pe Parintele.am asteptat sa se implineasca ceea ce nici nu se putea inchipui si a fost cum a zis. atunci nu am inteles.acum nu.l mai putem vedea.isi mai aminteste de noi?sa mai indraznim? mai ales ca acum e cu sfintii…

  22. Mai mare putere are in Cer Pr Nicodim.
    Deci da…cereti mijlocirea lui !
    Va fi vesnic bucuros sa (ne) ajute.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate