S-au pustiit cetăţile, s au stricat târgurile; praznicele cele sfinţite şi slujbele şi frumuseţea cântărilor dumnezeieşti, în bună parte, au tăcut; case frumoase şi mari, după cum zice Scriptura, au pierit şi nu este cine să locuiască în ele. Frică şi cutremur a venit peste noi şi negura întunecată a acestei morţi înfricoşătoare ne-a acoperit pe toţi. Noi, cei vii şi văzuţi, nu mai socotim că suntem vii, de frica acestei bătăi înfricoşătoare; nu ne mai încredem nici în noi înşine, bănuind fiecare din noi că are în sine semnul şi rana morţii şi, înainte de moarte, cumplit de frica morţii murim. Aceasta este plata răutăţii noastre; acesta este sfârşitul cel cuvenit faptelor noastre viclene şi necurate; acestea sunt isprăvile cele rele ale desfrânării, ale nedreptăţii şi ale călcării noastre de jurământ; acest şarpe cu trei capete, înfigând în noi dinţii săi cei veninoşi, ne a adus această stricăciune şi această moarte, după cum zice Scriptura: pentru aceasta vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultători. Pentru care nu putem nici ochii minţii să-i ridicăm, nici să ne rugăm curat ca să dobândim mila Ta, fiecare din noi fiind apăsat de greutatea cugetului ca de nişte obezi de fier. Dar nu ne părăsi pe noi cu totul şi, pentru numele Tău cel sfânt, nu strica aşezământul Tău, ca să nu fim lipsiţi de vremea pocăinţei şi a întoarcerii, noi ticăloşii. Ştim că şi această bătaie de moarte, cu iubire de oameni ai adus-o, pentru că, de multe ori făgăduind pocăinţă şi de multe ori minţind, ne-am osândit spre tăiere, ca şi smochinul cel neroditor.
