“CONȘTIINȚĂ, SPUNE-MI DREPT, DACĂ MOR ACUM, MĂ MÂNTUIESC? Îi place lui Dumnezeu cum trăiesc eu acum?” – Cuvinte de mare folos duhovnicesc de la PĂRINTELE PROCLU
“Dacă noi nu ne vom strădui să avem smerenie, ne lasă Dumnezeu să cădem în tot felul de primejdii şi ne vom pierde sufletul. Dumnezeu nu mântuieşte pe omul care nu are smerenie, că aşa i-ar mântui şi pe diavoli, dar diavolii sunt îndărătnici, iubitori de sine şi vicleni. De aceea, demonii vor să-i facă pe oameni asemenea cu ei şi, dacă se poate, şi mai rău decât ei. Noi însă aşa vom putea să biruim mândria din noi, luptându-ne cu noi ca să-i iertăm pe cei care ne-au greşit cu ceva, luptând să nu ne duşmănim, să nu ne lăsăm de rugăciune. Iar când vine timpul de mers la biserică, să lăsăm totul şi să mergem ca să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, iar cei care pot să plângă, să-şi plângă păcatele, că pentru unul ca acesta ne mai ţine Dumnezeu pe pământ. Iar după ce vom pleca din biserică să păstrăm în inimile noastre rugăciunile, cuvintele si toate câte am auzit si, mai ales, să nu ne lăsăm vânaţi de cele cinci simţuri.
Ce să facem ca să nu mai uitam mesajul Sfintei Evanghelii care se citeste intr-o duminica? Se mai intampla sa ne intrebe altii ce s-a citit sau ce s-a predicat, iar noi n-am reținut mai nimic.
Să fim mai atenți, mai cu frică de Dumnezeu. Vreau sa va povestesc ceva de ras si de plans. La cativa ani dupa Revolutie, chiar dupa hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, a venit o persoană la mine şi am întrebat-o:
„Cum a fost la Hram la Cuvioasa? A fost multă lume? A fost frumos?”
„Da – mi-a răspuns – a fost foarte multă lume, au venit şi din Ucraina, şi din Basarabia, cu autocarele. A ţinut Dumnezeu cu noi, că a fost un timp foarte frumos, cu soare, iar la sfârşit s-au dat baloane colorate din avion, au fost şi paraşutişti, a cântat şi fanfara cu paradă, că mergeau pe stradă, ca la armată.”
„Şi când ai ajuns acasă, la ai tăi, ce le-ai spus din ceea ce ai auzit de la cuvântul de învăţătură ţinut de părintele?” „Apăi, ce v-am spus şi sfinţiei voastre până acum…” Iată ce le rămâne creştinilor noştri în cap, după Dumnezeiasca Liturghie, la hramul unui mare Sfânt, unui om bineplăcut lui Dumnezeu. Cât de bine plăcuţi suntem noi lui Dumnezeu, noi, cei care păstorim pe credincioşi, eu cred că se vede atât din ceea ce le rămâne în mintea lor după asemenea evenimente, cât şi din modul cum se prezintă ei la spovedanie. Ferească Dumnezeu, nu care cumva să păstorim noi frunzele smochinului neroditor, iar roadele să le ia satana.
Păi, creştinul, după ce s-a terminat Sfânta Liturghie, cască gura la scamatoriile şi la lucrarea asta diavolească şi, când ajunge omul acasă, începe să spună la ai săi ceea ce a văzut la bâlci, nu ce a înţeles din Sfânta Evanghelie sau din cuvântul de învăţătură al preotului. Şi uite aşa sărbătoarea duhovnicească se transformă în bâlci drăcesc, iar creştinul nu ştie să păzească ceea ce a semănat Dumnezeu în acea zi în inima lui. Vai nouă! Vai nouă!
Să ştiţi că cea mai bună spovedanie este atunci când omul, zilnic, dar mai ales seara, îşi notează într-un carneţel păcatele pe care le-a făcut în ziua aceea. Asta, dacă se poate, să o facă în fiecare zi, ca şi negustorul care, zilnic, îşi calculează câştigul sau pierderea. Spovedania, însă, trebuie să o facă începând cu păcatul cel mai mare şi să continue până la cele mai mici, dar toate să fie scrise pe hârtie ca să nu le uite şi ca să meargă mai repede spovedania, să lase timp de mărturisit şi pentru alţii. Tot păcatul care te mustră să-l mărturiseşti la duhovnic, altfel pierzi şi ce ai mărturisit mai înainte.
Dacă păcatele noastre, ale creştinilor, vor fi mai multe şi mai mari decât ale păgânilor, atunci Dumnezeu va înfrâna puterea Bisericii şi ne va da în mâna păgânilor, să ne robească până ce ne vom pocăi sau până ce ne vor distruge cei fără de Dumnezeu, după cum, de altfel, se şi vede că a început în ţărişoara noastră. Doamne fereşte, să nu ajungem în aşa prăpastie! Diavolul nu-i prost, cum am crede unii dintre noi. El ştie foarte bine că, dacă noi facem păcate şi nu ne spovedim, atunci Dumnezeu îşi retrage harul Său de la noi şi suntem ca şi în buzunarul lui satana. Mântuirea noastră stă în voinţa noastră, aşa a lăsat Bunul Dumnezeu. Care-i acel tată al cărui copil toată ziua să-l batjocorească, să-i întoarcă spatele, să-l înjure, facându-l de râs în tot satul, iar tatăl său să-l tot lase nepedepsit?
Cum să le vorbim oamenilor ca să-i convingem de adevărul Ortodoxiei?
Să le vorbim din trăirea noastră, să le vorbim despre sfinţi. Să le spunem: Fiţi atenţi la prorocii mincinoşi (Matei 24, 11; Marcu 13, 22), că s-au înmulţit în ultima vreme. Să nu vă înşele nimeni. Chiar dacă aţi făcut şi cele mai mari păcate, să nu cumva să părăsiţi Biserica Ortodoxă! Aici este vindecarea şi scăparea sufletului! Ortodoxia este singura care păstrează neştirbit poruncile şi rânduiala lăsată de Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli. Dacă vă spovediţi fără de viclenie la preot şi începeţi lupta cu păcatul, avem mărturia Bisericii că Domnul Hristos nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la păcate şi viu va fi sufletul lui, cum se spune şi în molifta de la spovedanie. Nu vă luaţi după cei nebuni care se duc pe la secte sau care vor să schimbe dogmele Bisericii. Nebun este cel care calcă poruncile lui Dumnezeu şi, în nebunia lui, se consideră a fi înţelept, dar înţelepciunea lui este de la diavol. Ţineţi-vă în smerenie, în pocăinţă şi în înţelepciunea lui Dumnezeu lăsată nouă prin Biserica Ortodoxă! Plângeţi-vă păcatele şi cereţi de la Dumnezeu să ne dea duhovnici tari în credinţă şi rugători, luminaţi de Duhul Sfânt, duhovnici care să-şi pună sufletul pentru fiii lor duhovniceşti!
Vai de noi! Vai de noi, că ne încurcăm în lucrurile veacului acestuia şi uităm de împărăţia lui Dumnezeu. Fiecare se înşală şi se păcăleşte cu necazurile şi cu valurile lumii, însă numai aceia vor spori, care se scoală noaptea la rugăciune. Suntem nevoiţi să dormim, aşa ne-a făcut Dumnezeu, dar începând de dimineaţă, cu rugăciunile dimineţii şi apoi cu Doamne Iisuse sau cu Tatăl nostru, toată ziua trebuie să ne ocupăm cât mai mult cu rugăciunea. Dacă nu ne rugăm, sufletul se îmbolnăveşte.
Noaptea, când ne trezim şi ne întoarcem pe partea cealaltă, trebuie de asemenea să ne rugăm; dacă ne-am învârtit pe partea cealaltă şi nu ne-am rugat, rămânem creştini săraci de Duhul lui Dumnezeu. Veţi cunoaşte dacă Duhul Sfânt este sau nu într-un om după roadele pe care le face omul acela. Duhul Sfânt vine cu darurile Sale în inima omului, în măsura în care şi omul se pocăieşte şi se smereşte tot mai mult. Abia atunci Duhul Sfânt îl înţelepţeşte pe om, dacă omul are smerenie; iar dacă nu are, atunci Duhul Sfânt îl ajută pe om prin alte persoane, mai ales prin duhovnic, şi prin alţi preoţi şi chiar prin creştinii mai îmbunătăţiţi, cărora Dumnezeu le dă în gând ce să spună şi cum să facă. Ascultarea desăvârşită, însă, este prin duhovnic.
Duhul Sfânt vrea să ne ajute să creştem în smerenie, să ne socotim şi să credem că suntem cei mai păcătoşi şi mai nevrednici, iar cine zice că a ajuns viaţă sfântă, acela îi înşelat de diavol. Sfinţii Părinţi fugeau de gândul că sunt sfinţi, fugeau de frica de a nu cădea în păcatul groaznic al diavolului: mândria. Numai sectarii, săracii, se cred sfinţi. Atunci când îl ajută Duhul Sfânt, creştinul se vede mic, iar pe toţi ceilalţi îi vede buni. Numai pe el se vede sărac de fapte bune şi păcătos. Şi aşa se smereşte şi plânge la Dumnezeu, cerând ajutor ca să-l miluiască la Judecată.
Daţi-mi un program pentru somn, masă, pentru rugăciune, pentru o viaţă trăită în trezvie. Recunosc că nu am un program ordonat şi nici nu ştiu cum să mi-l fac [pentru un monah – n.n.].
Pentru că nu ştii şi m-ai întrebat cum să-ţi faci un program pentru somn, masă şi rugăciune, îţi voi spune cum m-a învăţat duhovnicul meu, când eram începător. Mai întâi, să-ţi spun programul pentru somn.
Seara va trebui să faci Paraclisul Maicii Domnului înainte de masă, ori imediat după masă şi apoi rugăciunea de seară. Eu aşa am păţit: când mă ridicam de la masă veneau părinţi, fraţi cu vreo veste şi se înmulţea vorba. Pe urmă, pentru că se înmulţea vorba, trecea timpul de rugăciune şi nu mai apucam să-mi fac Paraclisul şi rugăciunile de seară, că trebuia să plec la Utrenie, care începea la miezul nopţii. Numai aşa aveam scuză, în faţa lui Dumnezeu, de a nu face toate rugăciunile, dacă aveam vreo ascultare pe timpul serii.
Dacă vrei să sporeşti, va trebui să-ţi împărţi somnul aşa cum m-a învăţat pe mine părintele duhovnic. Cât timp somnul nopţii este grămadă, dimineaţa mă scol ca un mirean. Astfel, acele ceasuri pe care le am de dormit, le împart în două şi, de câte ori vreau să mă culc, mă lupt să mă fure somnul din rugăciune şi nu din împrăştiere. Iar dacă n-am putut să adorm din rugăciune, măcar să adorm dintr-o cugetare sfântă, ori mâhnit că nu pot face voia lui Dumnezeu, sau să adorm gândindu-mă la moartea mea şi la judecata lui Dumnezeu. Cum este o vorbă: „Moarte, mai bine te-aș numi viață!”. De câte ori cugeți la moarte, se trezeşte sufletul prin adunarea minţii la rugăciune.
Foarte mult trebuie să te păzeşti seara a nu bea vin, căci asta stârneşte patimile trupului.
Aşa mi-a spus părintele duhovnic: să mă culc obosit şi să mă scol tot obosit, să mă culc plângând şi să mă scol tot plângând! Şi îţi spun frăţiei tale, când am auzit astea, câteva minute n-am mai putut respira. Mă gândeam: „Asta este o cale care duce de-a dreptul la cer!” Această osteneală o poţi căpăta prin canon, metanii şi ascultare cu Doamne Iisuse în gând.
Dacă s-a unit osteneala cu înfrânarea, Duhul Sfânt îţi va da harul acela de a te ruga prin somn. Duhul Sfânt îţi descoperă vicleşugul vrăjmaşului. În ce măsură duci o viaţă de pocăinţă şi de smerenie, în aceeaşi măsură Duhul Sfânt îţi va da puteri ca să biciuieşti duhurile necurate. De vei reuşi, din mila lui Dumnezeu, ca mintea să se dezrobească de cele cinci simţuri, vei căpăta rugăciunea inimii şi se va sălăşlui Duhul Sfânt în inima ta. Ca să ajungi însă la această lucrare, trebuie să te faci ca o vietate neînsemnată, ca o furnică, ca un om nevrednic de Dumnezeu, cu multă căinţă, fiindcă L-ai supărat pe Dumnezeu.
Iar când nu te poţi ruga cu Doamne Iisuse la treburile pe care le faci, pentru că la acea ascultare trebuie să lucrezi şi cu mintea, atunci să zici în gând: „Doamne, pentru dragostea Ta fac ascultarea aceasta!” Şi socotesc că Dumnezeu, fiind de faţă, vede cum faci ascultarea pentru El. Această lucrare este o treaptă a rugăciunii. Iar timpul care rămâne după ce-ai făcut ascultarea depinde de tine. Pentru acest timp vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu, de l-am folosit pentru pocăinţă sau pentru ceva duhovnicesc, ori l-am pierdut.
Demonul ştie că, dacă eu capăt rugăciunea lui Iisus, nu mai fac isprăvile lui. Dacă spunem rugăciunea din inimă, diavolul îşi poate retrage lupta şi-l lasă pe suflet în pace, nu-l mai ispiteşte, ci vine prin duhul slavei deşarte şi începe a-l ispiti, fericindu-l şi lăudându-l! Vine chiar în chipul Mântuitorului si caută să-ți dea mâna să i-o săruţi, ori ia chipul Maicii Domnului, ori ia chipul unui înger. Când te rogi în somn, te ispiteşte şi te întreabă cum înţelegi tu un cuvânt din Sfânta Scriptură sau îţi proroceşte ceva, care trebuie să se împlinească şi chiar se împlineşte, ca să crezi cu adevărat că acel duh este de la Dumnezeu. Atunci, de ai smerenie, Duhul Sfânt te luminează şi-ţi dă înţelepciune: ştii că dormi si eşti conştient că te-a luminat Duhul Sfânt.
Atunci, imediat, îl pui pe diavol să zică Doamne Iisuse, dar şi tu ai datoria de a zice rugăciunea, cât mai scurt şi des, fără a înmulţi cuvântul cu el şi fără a privi la chipul lui. Duhul Sfânt îl va biciui pe măsură ce tu ceri ajutorul lui Dumnezeu cu smerenie.
Cu masa este așa: a nu te ridica niciodată sătul de la masă! Nu trebuie să te simtă cei din jur că te înfrânezi, că altfel cazi în duhul slavei deşarte. De poţi, cel mai bun post este din masă în masă; adică să nu mănânci printre mese, dar nici să nu bei apă. Când te culci, să nu fie stomacul plin, pentru că, în timpul nopţii, vine diavolul să ne atace cu ispitele, iar noi avem nevoie de rugăciune. Când stomacul este plin nu ne putem lupta cu duhul lăcomiei, de aceea el trebuie să fie cât mai gol, pentru a putea face metanii, pentru a putea să te nevoieşti. Când cineva ajunge să mănânce mult, îl poate birui somnul şi nu se poate îndoi la metanii.
În mănăstire, ascultarea fără de rugăciune este argăţie, iar dacă se face şi cu cârtire, nu sporeşti niciodată. Dacă ne păzim să nu osândim şi facem ascultare în tăcere, ne folosim mult. După felul cum ai lucrat ziua, aşa te ajută Duhul Sfânt în timpul nopţii.
Când eşti singur în chilie, priveşte cu ochii minţii asupra ta şi gândeşte-te că nu eşti singur! Când îţi faci pravila în chilie şi bate cineva la uşă, economul ori vreun frate, du-te imediat, că mai mare e ascultarea decât rugăciunea. Aceasta e ascultarea! Pravila la chilie trebuie să fie în aşa măsură ca să poţi face ascultare în timpul zilei. În cele mai grele cazuri rămâne ascultarea, smerenia şi rugăciunea în gând, iar nu cârtirea!
Pravila cea mai sănătoasă, care smereşte, este cea pe care ţi-o dă duhovnicul! Prin pravila duhovnicului va creşte smerenia. Dacă duhovnicul nu-ţi va da pravilă, rămâne rugăciunea în gând şi ascultarea. Când va binevoi Dumnezeu si se va curăți mintea si inima si vei birui patimile, Duhul Sfânt îţi va descoperi altă treaptă, mai înaltă, care se descoperă mai târziu. Te va învăţa Duhul Sfânt în taină cele ce trebuie să faci.
Adeseori să-ţi întrebi conştiinţa: „Conştiinţă, spune-mi drept, dacă mor acum, mă mântuiesc? Îi place lui Dumnezeu cum trăiesc eu acum?” Dacă avem o conştiinţă care a adormit în patimi, nu ne poate da un răspuns bun. Atunci eşti nevoit a întreba un părinte sporit. Dacă nu-i adormită conştiinţa, începe a mă mustra, pentru că nu mi-am făcut canonul, care mi-a rămas în urmă, nu plâng noaptea la rugăciune pentru păcatele mele şi altele. Plânsul de noapte ne ajută să răbdăm în timpul zilei.
Trebuie să-ţi păzeşti ochii trupeşti, ochii minţii şi ai sufletului. Tot timpul să ai mintea trează, că Dumnezeu este de faţă şi ştie gândirea ta. Căderea sau ridicarea creştinului stă în gândirea lui şi în lucrarea pe care o are. Dacă lucrarea lui e duhovnicească, este acoperit de Duhul Sfânt. Dacă lucrarea nu e duhovnicească şi stă de vorbă în gând cu duhurile cele necurate, aceste duhuri, de care a fost robit în timpul zilei, îl robesc şi noaptea în somn. Cum stau puţin de vorbă cu aceste duhuri spurcate, cum, gata, Duhul Sfânt mă lasă în părăsire. Iar ca să se întoarcă înapoi Sfântul Duh, va trebui să am o viaţă de pocăinţă.
A te jelui la femei, chiar la maici, e ispită. Trebuie să te jeluieşti numai la duhovnic şi la Maica Domnului. Să te păzeşti a avea prieteşug cu femeile.
Dacă vrei cu adevărat să te păzeşti, fereşte-te să mănânci carne. Carnea şi femeile îl scot pe călugăr din mănăstire şi pe mirean din ascultarea de duhovnic. Fiind tânăr, e primejdios pentru frăţia ta să mănânci carne şi să bei vin, pentru că acestea stârnesc patimile trupului. Tinereţea va bucura sau va întrista bătrâneţea. Vorbirea cu gândul naşte patimile; apare apoi fărădelegea şi, la urmă, ferească Dumnezeu, moartea sufletească. Vorbirea cu gândurile spurcate trezeşte patimile şi, chiar de nu te-ai învoit cu ele, te vor chinui zile şi săptămâni întregi. Când ai vorbit cu gândul, ai stat de vorbă direct cu diavolul. Atunci, Duhul Sfânt s-a depărtat, pentru că n-ai vrut să lupţi. Ca să te ajute Duhul Sfânt din nou, trebuie să pui început bun de pocăinţă, prin multă smerenie şi, cât poţi, să nu judeci pe nimeni, să doreşti mântuirea tuturor şi, mai ales, să-i vezi pe toţi mai buni decât tine. Judecându-i pe unii şi pe alţii, Duhul Sfânt se retrage de la tine şi atunci dă năvală duhul spurcăciunii asupra minţii şi, în acel timp, nu mai ai minte de bărbat, ci de femeie. Toţi care reuşesc să îsi biruie gândurile cele rele, diavoleşti, au minte de bărbat, fie că e parte bărbătească, fie parte femeiasca. Iar toţi care sunt biruiţi de aceste duhuri necurate capătă minte de femeie, pentru că se smintesc şi-i judecă pe ceilalţi. De multe ori, Biserica nu se mai poate folosi de cei care sunt biruiţi de judecare şi de osândire.
Numai aşa poţi birui, dacă pui început bun, dacă duci o viaţă de pocăinţă şi te rogi pentru aceia pe care i-ai judecat şi i-ai osândit. În viaţa de obşte, numai aceia pot spori, care nu judecă şi nu se smintesc!
Canonul, în viata de obşte, trebuie făcut ca si cum l-ai fura: mai mult în timpul nopţii, că atunci sunt cele mai grele ispite şi duhurile cele mai puternice şi noi trebuie să dublăm rugăciunea. Aceasta este o cale care merge de-a dreptul la rai! De poţi să-l faci, fa tot canonul noaptea. Canonul poţi să-l faci într-o cameră unde e mai răcoare. Să ieşi din când în când la aer, afară, iar pe măsură ce te vei ruga cu smerenie, în acea măsură Duhul Sfânt îţi va aduna mintea la rugăciune. Cât timp mintea e plină de griji pământeşti, Duhul Sfânt nu te ajută.
Prin această nevoinţă şi prin atâtea lovituri, noi căpătăm smerenie şi nu ne mai bazăm pe puterea noastră, nu ne mai încredem în noi înşine, ci alergăm cu toată inima la Dumnezeu şi, pe măsură ce ne smerim, Duhul Sfânt îl leagă pe diavol şi ne dăruieşte înţelepciune spre viaţa veşnică. Atunci mintea nu mai vrea veacul acesta. Pentru cei care şi-au dat interesul, care au dus această rânduială, lupta aceasta se duce o perioadă de timp, iar ceilalţi, care nu au căutat a se nevoi cu râvnă, au de luptat până la mormânt. Celor smeriţi, Duhul Sfânt le va descoperi tainele lui Dumnezeu.
Noi aducem jertfa rugăciunii, iar aceasta, dacă are viermi, nu este primită înaintea lui Dumnezeu! Viermii sunt gândurile de orice fel din timpul rugăciunii. Pe măsură ce te rogi în timpul nopţii, Duhul Sfânt îţi va aduna mintea în timpul zilei. Din cauza vorbirilor şi a grijilor, care s-au unit în suflet, nu poţi spori la rugăciunea lui Iisus, pentru că mintea e plină de griji lumeşti.
Prin privegherea de noapte noi ne vom dezbrăca de omul cel vechi al păcatului. Această nevoinţă, însă, trebuie s-o măsurăm după puterea noastră, nu după cum scrie în cărţi.
Omul, când e tulburat, este în căruţa diavolului şi demonul a încălecat pe minte şi cheamă adunarea patimilor. Diavolul are năravul de a se amesteca cu nervii şi duce căruţa în prăpastie. Omul nervos poate spune nişte vorbe, de-l doare capul şi pe el şi pe alţii.
Dacă te duci în Sfântul Munte, să te duci ca să mori pentru Dumnezeu, iar dacă te duci cu gând de viaţă lungă, ai de suferit şi nu vei putea spori. Dacă te duci să mori pentru Dumnezeu, toate sunt uşoare!
În încheiere, vă voi spune o glumă adevărată: a venit cineva la mine şi m-a întrebat dacă a ajuns aici un domn care îi zice Nicolae. Și m-am bucurat în sinea mea că a ajuns „domn“. I-am răspuns că eu am rămas tot rob, întrucât, de câte ori sunt luptat şi biruit de păcate, sunt unealta si robul diavolului. Dacă, din mila Domnului, ma mustră conştiinţa, alerg la spovedanie, la preot, şi atunci nu mai sunt robul diavolului, ci sunt robul lui Dumnezeu. Iar când am biruit patimile şi păcatele şi am căutat să-mi curăţ inima pentru Dumnezeu şi să duc viaţă de pocăinţa, atunci Duhul Sfânt mă face fiu al lui Dumnezeu, după har! Domn e numai acela care e biruitor peste patimi. Deci, când aud de vreun domn, mă bucur şi-mi aduc aminte de veşnicie. Să mă iertaţi, căci sunt foarte în urmă şi sunt neputincios.
(Din: Monah Proclu Nicău, Conștiință, spune-mi tu, Sfânta Mănăstire Putna, 2016)
Legaturi:
- PARINTELE PROCLU: “Este suficient un gând de osândire, de încântare de sine, cu care te-ai învoit și Duhul Sfânt se retrage. SĂ FOLOSIM MILA PENTRU A ÎNDREPTA PE ALȚII, SĂ NU OCĂRÂM PE NIMENI, SĂ NE PUNEM NOI ÎN LOCUL LOR”
- Dusmania si ura de frati – semnul sfarsitului. PARINTELE PROCLU (2009): Daca nu biruim vrajba si tulburarea se va intampla o nenorocire” (VIDEO)
- SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE PROCLU (I): “Duhul Sfant se lasa simtit pe masura ce duce cineva viata de pocainta”
- SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE PROCLU (II): “Nimic nu face pe Duhul Sfant a se salaslui in inima cuiva, decat a trece cu vederea neajunsurile altora
- CUVANTUL PARINTELUI PUSTNIC PROCLU (2010) despre ispitele grele ale lumii si ale Bisericii de astazi… CUM VA FI SFARSITUL LUMII SI CE AVEM NOI DE FACUT? “Fara sfatul duhovnicului sa nu faca niciun pas, ca ne putem duce in prapastie!”
- Parintele Proclu ne invata SMERENIA SI MILA
- Parintele Proclu: MANTUIREA SAU SFARSITUL LUMII STAU (SI) IN VOINTA NOASTRA!
- Parintele Proclu: “Anii durerilor au inceput”
- CAT IUBESTE DUMNEZEU SMERENIA…
- Parintele Proclu: TOTI DIAVOLII DIN IAD AU IESIT PE FATA PAMANTULUI
- Parintele Proclu: “Ii place lui Dumnezeu cum traiesc?”
- PARINTELE PUSTNIC PROCLU: “Sa adormim cu mintea la rugaciune!”
- Parintele Proclu: “Crestinii au ajuns de plans”
- Parintii Arsenie Papacioc si Proclu Nicau despre JUDECAREA PREOTILOR (VIDEO)
***
- Trezeşte-ne, Doamne, trezeşte-ne! VALOAREA TIMPULUI SI FOLOSUL AMINTIRII MORTII
- “Suflete al meu, pentru ce dormi?” SFANTUL IOAN SCARARUL DESPRE ADUCEREA DE AMINTE DE MOARTE
- “MANTUITI-VA!”
- SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT. Cuvinte trezitoare, de mare folos pentru inceputul Postului. GANDUL LA MOARTE. “ASTAZI ESTE TIMPUL POCAINTEI”
- SFANTUL EFREM SIRUL – Cuvinte duhovnicesti trezitoare extrase din EVERGHETINOS
- GHERON IOSIF: Fericit este cel care ziua si noaptea isi aduce aminte de moarte si se pregateste sa o intalneasca
- Luati seama ca tare scump este Raiul!
“Dacă te duci să mori pentru Dumnezeu, toate sunt uşoare!”
“s-au dat baloane colorate din avion, au fost şi paraşutişti, a cântat şi fanfara cu paradă, că mergeau pe stradă, ca la armată.”
Eu as fi fericit si cu un emoticon de la Doroteea!
Mare lucru a spus Parintele.
Doamne IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MANTUIESTEMA PE MINE PACATOSUL. AMIN!