1. “O, dumnezeiescul, o, iubitul…” 15-04-2018
Duhul aducerii de mulţumită este atât de puternic, încât cel ce i se încredinţează întru totul îşi iese parcă din minţi şi din pieptul lui ţâşnesc strigăte pe care n-ar îndrăzni niciodată să le scoată în prezenţa celorlalţi, deoarece le-ar uzurpa spaţiul duhovnicesc. Însă atunci când intrăm în cămara noastră (cf. Matei 6, 6), putem să-I aducem Domnului rugăciuni de proslăvire şi de cerere cu „suspine negrăite” (Rom. 8, 26).
Vedem că Dumnezeu i-a îngăduit lui Toma să şovăie pentru ca noi să cunoaştem tainele Împărăţiei Sale. Prin mijlocirea necredinţei binecuvântate a ucenicului, îngăduite de pronia lui Dumnezeu, El ne face cunoscută adevărata lege a credinţei (cf. Rom. 3, 27): „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29). Adică suntem binecuvântaţi atunci când le întemeiem pe toate pe făgăduinţa lui Dumnezeu, când, fie că îl vedem sau nu înlăuntrul nostru, credinţa noastră rămâne neîmpuţinată, iar alipirea noastră de poruncile şi de Duhul Lui este la fel de strânsă. Aceasta este legea vieţii pe care ne-o oferă Biserica în Duminica Tomii, reînsufleţind în noi cuvintele înţelepte ale lui Hristos.
