1. “O, dumnezeiescul, o, iubitul…” 15-04-2018
Duhul aducerii de mulÅ£umită este atât de puternic, încât cel ce i se încredinÅ£ează întru totul îşi iese parcă din minÅ£i ÅŸi din pieptul lui ţâşnesc strigăte pe care n-ar îndrăzni niciodată să le scoată în prezenÅ£a celorlalÅ£i, deoarece le-ar uzurpa spaÅ£iul duhovnicesc. ÃŽnsă atunci când intrăm în cămara noastră (cf. Matei 6, 6), putem să-I aducem Domnului rugăciuni de proslăÂvire ÅŸi de cerere cu „suspine negrăite” (Rom. 8, 26).
Vedem că Dumnezeu i-a îngăduit lui Toma să ÅŸovăie pentru ca noi să cunoaÅŸtem tainele ÃŽmpărăţiei Sale. Prin mijlocirea necredinÅ£ei binecuvântate a ucenicului, îngăduite de pronia lui Dumnezeu, El ne face cunoscută adevărata lege a credinÅ£ei (cf. Rom. 3, 27): „FericiÅ£i cei ce n-au văzut ÅŸi au crezut!” (Ioan 20, 29). Adică suntem binecuvântaÅ£i atunci când le întemeiem pe toate pe făgăduinÅ£a lui Dumnezeu, când, fie că îl vedem sau nu înlăuntrul nostru, credinÅ£a noastră rămâne neîmpuÅ£inată, iar alipirea noastră de poruncile ÅŸi de Duhul Lui este la fel de strânsă. Aceasta este legea vieÅ£ii pe care ne-o oferă Biserica în Duminica Tomii, reînsufleÅ£ind în noi cuvintele înÅ£elepte ale lui Hristos.
