Articole cu eticheta (tag): lipsa povatuitorilor

<i>“SĂ NU NE DESCURAJĂM! Să primim cu evlavie nevoinţa smerită, foarte potrivită neputinţei noastre, dată, în chip parcă văzut, de către mâna lui Dumnezeu!”</i>. Sf. Ignatie Briancianinov despre SFĂTUIRE, ÎNDRUMARE DUHOVNICEASCĂ și viața duhovnicească potrivită cu condițiile proprii VREMURILOR NOASTRE

1. “SĂ NU NE DESCURAJĂM! Să primim cu evlavie nevoinţa smerită, foarte potrivită neputinţei noastre, dată, în chip parcă văzut, de către mâna lui Dumnezeu!”. Sf. Ignatie Briancianinov despre SFĂTUIRE, ÎNDRUMARE DUHOVNICEASCĂ și viața duhovnicească potrivită cu condițiile proprii VREMURILOR NOASTRE 14-03-2018

Despre viaţa pământească a creştinului. Despre îndrumarea duhovnicească. Despre citirea Sfinţilor Părinţi. Despre împrăştiere Liniştiţi-vă! Viaţa pământească a creştinului este amestecată cu mângâieri şi cu ispite. Aşa a rânduit Purtarea de grijă dumnezeiască! Mângâierile ne sprijină în calea lui Dumnezeu, …

<i>“Priveşte durerea străină ca şi cum ar fi a ta şi încearcă să ajuţi cât de mult poţi”</i>. SFATURI DUHOVNICEȘTI importante din testamentul unui mare duhovnic rus, părintele VASILI ERMAKOV (1927-2007): <i>“Oamenii vin acum cu duiumul la biserică, dar creştinismul slăbeşte şi se diluează din cauza duhului lumii”</i>

2. “Priveşte durerea străină ca şi cum ar fi a ta şi încearcă să ajuţi cât de mult poţi”. SFATURI DUHOVNICEȘTI importante din testamentul unui mare duhovnic rus, părintele VASILI ERMAKOV (1927-2007): “Oamenii vin acum cu duiumul la biserică, dar creştinismul slăbeşte şi se diluează din cauza duhului lumii” 08-03-2018

“Ca nişte oameni vicleni, noi încercăm să adaptăm creştinismul acestei lumi, pentru ca şi credinţa noastră să fie sluga vieţii noastre cotidiene, pentru ca nouă să ne fie comod şi confortabil. Însă viaţa duhovnicească reprezintă calea cea strâmtă şi incomodă. …

Arhim. Ioan Krestiankin despre VREMURILE NOASTRE si MANTUIREA PRIN NECAZURI: <i>“Ne aşteaptă vremuri mult mai dificile. Nu se poate să trăim acum fără discernământ”</i>. CUM PUTEM REZISTA GROZAVIILOR VIITOARE SI DUHULUI APOSTAZIEI? <i>“Mulţi deja poartă pecetea, chiar dacă au documente de tip vechi”</i>

3. Arhim. Ioan Krestiankin despre VREMURILE NOASTRE si MANTUIREA PRIN NECAZURI: “Ne aşteaptă vremuri mult mai dificile. Nu se poate să trăim acum fără discernământ”. CUM PUTEM REZISTA GROZAVIILOR VIITOARE SI DUHULUI APOSTAZIEI? “Mulţi deja poartă pecetea, chiar dacă au documente de tip vechi” 21-10-2016

CUVIOSUL IOAN KRESTIANKIN: Despre vremurile noastre Vremurile pe care a îngăduit să le trăim Dumnezeu sunt extrem de tulburi: neliniştea, dezorientarea şi confuzia clatină cele de nezdruncinat, dar acesta încă nu este sfârşitul. Ne aşteaptă vremuri mult mai dificile. Nu …

Cuviosul FILOTEI ZERVAKOS (†8 mai 1980) despre MANTUIREA IN VREMURILE APOSTAZIEI SI NECURATIEI GENERALE, INTR-O LUME VICLEANA SI STRICATA: <i>“<b>Satana face ultimul asalt… Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia si sa fim gata pentru asta, caci s-a apropiat sfarsitul acestui veac</b>“</i>

5. Cuviosul FILOTEI ZERVAKOS (†8 mai 1980) despre MANTUIREA IN VREMURILE APOSTAZIEI SI NECURATIEI GENERALE, INTR-O LUME VICLEANA SI STRICATA: Satana face ultimul asalt… Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia si sa fim gata pentru asta, caci s-a apropiat sfarsitul acestui veac 08-05-2014

*** Despre apostazia generală “…Toţi s-au plecat: şi stăpânirea, şi arhiereii, şi miniştrii, şi ofiţerii; şi preoţi, şi monahi, şi soldaţi, şi cărturari, şi neştiutori de carte, şi bogaţi, şi săraci, şi mari, şi mici, bărbaţi şi femei. De la …

Sfantul Ignatie Briancianinov despre ISPITELE CRESTINILOR DIN URMA, cu puteri slabe, lipsiti de FORMARE DUHOVNICEASCA si asaltati de curse si sminteli: <i>“<b>Trairea vietii dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila din cauza apostaziei generalizate</b>“</i>

6. Sfantul Ignatie Briancianinov despre ISPITELE CRESTINILOR DIN URMA, cu puteri slabe, lipsiti de FORMARE DUHOVNICEASCA si asaltati de curse si sminteli: Trairea vietii dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila din cauza apostaziei generalizate 01-05-2014

Sfantul Ignatie Briancianinov: NECAZURILE VOR FI PARTEA CĂLUGĂRILOR DIN VREMURILE DE PE URMĂ (fragment) Sfinţii Părinţi, călugării din primele veacuri creştine, au fost creştini desăvârşiţi, plini de Duhul Sfânt. Ei au avut descoperiri de sus referitor la monahismul vremurilor de …

PARINTELE ARSENIE BOCA – ICONOMII TAINELOR (1)

9. PARINTELE ARSENIE BOCA – ICONOMII TAINELOR (1) 27-11-2009

CUVINTE HOTĂRÂTOARE Sfânta Scriptură, prin Apostolul Pavel, împarte oamenii în două cete: în trupeşti şi duhovniceşti. “Cei ce se ţin de trup poftesc cele trupeşti, iar cei ce se ţin de duh cele duhovniceşţi. Ci pofta cărnii este moarte, deoarece …

Carti recomandate