Cuviosul FILOTEI ZERVAKOS (†8 mai 1980) despre MANTUIREA IN VREMURILE APOSTAZIEI SI NECURATIEI GENERALE, INTR-O LUME VICLEANA SI STRICATA: “Satana face ultimul asalt… Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia si sa fim gata pentru asta, caci s-a apropiat sfarsitul acestui veac“

***

Despre apostazia generală

“…Toţi s-au plecat: şi stăpânirea, şi arhiereii, şi miniştrii, şi ofiţerii; şi preoţi, şi monahi, şi soldaţi, şi cărturari, şi neştiutori de carte, şi bogaţi, şi săraci, şi mari, şi mici, bărbaţi şi femei. De la acest neam şi de la aceşti oameni să nu aşteptăm progres sau vreo procopseală, ci mai degrabă suliţa viitoare şi ultima şi marea mânie care ne va veni de la fiii pierzaniei, fiii neascultării. Există şi puţine excepţii, există şi puţini aleşi, de dragul cărora Domnul rabdă pe cei mulţi şi păcătoşi. Dar sunt atât de puţini cei aleşi, încât mă tem că nu le va fi cu putinţă să oprească mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu, cea pornită împotriva păcătoşilor, şi va veni mânia cea mare de la Domnul Atotţiitorul şi întristare aşa cum nu a fost de la începutul lumii până astăzi. Noi, păcătoşii, unde să fugim?

Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia, şi să fim gata pentru asta, căci s-a apropiat sfârşitul acestui veac. Această viaţă trecătoare seamănă cu marea. Noi şi toţi ceilalţi oameni suntem ca marinarii, şi precum marinarii care călătoresc pe mare nu au întotdeauna marea liniştită, ci întâlnesc de multe ori vânturi puternice, valuri mari şi sunt de multe ori în primejdie, aşa şi noi călătorim pe marea acestei vieţi vremelnice, întâlnim multe vânturi potrivnice, puternice, valuri mari, sminteli, ispite, boli, întristări, supărări, prigoniri şi primejdii. Nu trebuie însă să dăm bir cu fugiţii. Să avem curaj, bărbăţie şi credinţă; şi dacă, la fel ca oamenii cu suflet mic şi cu puţină credinţă ne-am descurajat în primejdii, să strigăm ca Petru, care a strigat pe Hristos, prea dulcele Dumnezeu, Care pretutindeni este prezent: “Învăţătorule, mântuieşte-mă, că mă scufund!”. Şi de îndată dulcele nostru Iisus va întinde mâna Sa cea dreaptă şi ne va ridica, spunând: “Puţin credincioşilor, de ce v-aţi îndoit? Nu vă temeţi, Eu sunt aproape de voi, nu vă voi lăsa”.

Corabia nu se mai teme de primejdii când ajunge în port. Astfel şi noi, numai când vom ajunge la limanul vieţii celei veşnice, la limanul cel netulburat şi fără valuri vom fi în siguranţă veşnic, căci acolo încetează orice tulburare, orice teamă şi orice primejdie. Acolo blândeţea şi calmul sunt fără tulburare, pacea fără războaie, sănătatea fără boli, fericirea fără nefericire, bucuria fără întristare şi viaţa fără de moarte. Fie ca Preabunul şi Cerescul Părinte, Care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile Sale cele veşnice şi de Împărăţia cerurilor”.

***

Către preotul duhovnic

“… Într-adevăr răutatea acestui veac viclean întrece răutăţile şi păcatele tuturor veacurilor şi orice duhovnic având frică de Dumnezeu şi conştiinţă se găseşte într-o postură grea, cum să iconomisească pe păcătoşii cei ce i se spovedesc. În această generaţie vicleană duhovnicul trebuie să folosească iconomia, căci de va folosi acrivia, nici unul dintre cei spovediţi, sau foarte rar vreunul, s-ar găsi vrednic de împărtăşanie. Este nevoie însă de mare atenţie şi discernământ din partea duhovnicului şi căldură caldă către Dumnezeiescul Părinte pentru a-l lumina cum să întrebuinţească iconomia, căci, după cum spune şi dumnezeiescul Grigorie: “Îngăduiţi, dar nu călcaţi legea”, aşa că dacă e vorba de călcarea legii, mai bine ar fi să nu spovedească, ca să nu audă cuvântul: “Doctore, vindecă-te pe tine însuţi”.

Starea de astăzi, vrednică de plâns, a oamenilor, se datorează lipsei duhovnicilor virtuoşi şi înţelepţi cu discernământ, cu frică de Dumnezeu, cinstiţi şi cu experienţă.

Iar astfel puţini sunt cei care se mântuiesc în acest neam viclean“.

***

Desfraul si avortul

[…] Satana face ultimul asalt si, in acesti ani in care ne gasim, mare necaz si stramtorare vor veni in lume…(…) Asadar, mare manie are sa vina. Multe rautati se intampla in lume, indeosebi doua: desfraul si avortul.

Un rău atât de mare nu s-a întâmplat în nici o vreme, ca mamele să ucidă 6-10 copii si să nu simtă deloc mustrare de conștiință, când, dacă ar fi avut o cât de mică urmă de pocăintă si simtire, ar fi trebuit să-si deschidă mormintele si să intre de vii în ele ca să se chinuie, dar sunt nepăsătoare… Se spovedesc uneori, dar fără să se pocăiască sincer.

Aceasta una, iar a doua – goliciunea femeilor. Umblă acum goale, – desi bărbatii nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putintă s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătosii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă si să-si arate trupurile lor goale la bărbati, ca să-i atragă spre păcat.

Dumnezeu este indelung-rabdator, iar o mie de ani sunt inaintea lui Dumnezeu ca o ora. Rabda indelung, dar si rabdarea Sa are margini. Nu e cu putinta ca Dumnezeu, care totdeauna pedepseste pacatul, sa ingaduie a se face atatea pacate, fara sa le pedepseasca… Numai sa fim pregatiti. Sa avem credinta in Dumnezeu, in El sa ne punem nadejdea si dragostea si El nu ne va parasi. Fie ca nimic sa nu ne desparta de iubirea lui Hristos. […]

***

Îmbrăcămintea necuviincioasă a femeilor

“[…] Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii. Femeile cere intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică. […]

***

***

Vedenia a treia

“Dupa alte cateva zile mi s-a aratat ca ma gaseam in orasul Siros, la marginea unei piete, alaturi de doi dintre militarii cu care vorbeam despre revenirea refugiatilor. In timp ce vorbeam a batut de ora douasprezece amiaza, am intrerupt discutia hotarand sa o reluam la ora trei. In timp ce acei domni au mers la casele lor spre a lua pranzul, eu am intrat in hotel, am urcat o scara mica si inaintand pe un culoar stramt am vazut diferite camere care aveau usile inchise. Am deschis o usa pentru a intra in camera si am vazut inauntru multime de murdarii si intinaciuni. Iesea de acolo asa o putoare incat am fost nevoit sa inchid imediat usa. Am deschis-o pe a doua, pe a treia, si pe ale celorlalte camere, si am tot inaintat pe culoar, insa toate camerele gemeau de mocirla, de murdarii si de putoare. Impacientat si mahnit, m-am oprit la capatul culoarului, strangandu-mi rasa spre a nu se murdari, caci din camere incepuse sa curga murdariile si sa se imprastie pe culoar.

In timp ca ma pregateam sa ies, am vazut multime de barbati si femei, cu infatisarea si imbracamintea majoritatii tinerilor de azi, care urcau mica scara si intrau in camerele pline de murdarie si se scufundau cu totul in mizeriile de acolo de nici nu se mai vedeau. Speriat, am strigat in sine-mi: Vai! Vai de oamenii acestia!

“Si omul, in cinste fiind, n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte (necuratilor porci) si s-a asemanat lor“.

Unde esti, preamahnite Ieremia, sa plangi si sa jelesti pentru neamul acesta adulter si pacatos? Fa, Doamne, izvoare de lacrimi ochii mei ca sa plang si sa jelesc pana nu va mai ramane putere in mine, sa mor plangand si jelind pentru pacatele mele dar si pentru starea cea vrednica de plans si de jale a oamenilor acestei generatii viclene si stricate.

Vedenia a patra

In urmatorul an, 1923, am vazut cum ma gaseam impreuna cu altii la iesirea din Amarusios catre Pendeli cand am auzit un glas puternic zicand: “Paziti-va de necuratie!“. Odata cu glasul am auzit si un vuiet ca de puhoi navalnic care venea dinspre manastirea din Pendeli. Si cum stateam asa inmarmurit, deodata tot locul s-a umplut de murdarie urat mirositoare. Speriati, am cautat un loc mai inalt unde sa nu ne atinga murdaria. Si privind, am vazut un alt puhoi de murdarii revarsandu-se dinspre Kifisia. S-au unit amandoua torentele si au format ca un parau puturos care se indrepta spre Atena. Atunci le-am vorbit celor prezenti. De unde vin si unde se duc toate aceste murdarii? Ele prevestesc o mare nenorocire. Si iarasi s-a auzit glasul acela zicand:

“Aceste murdarii vin o parte de la localnici si o alta parte de la refugiati si se vor uni cu necuratiile celor din Atena si vor inunda Atena si va fi o mare nenorocire si un mare dezastru”.

(Nota: dezastrul s-a petrecut cativa ani mai tarziu, cand armatele germane si italiene au cotropit si au ocupat Grecia).

Alte recomandari: