SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT despre necesitatea citirii Sfintilor Parinti si a sfatuirii fratesti, in vremurile lipsei de stareti duhovnicesti

16-11-2013 Sublinieri

Paisie v., pr Ilie, Slanic 2011

***

sf-cuv-paisie-dela-neamt-mica

Fragment din: “Un staret si autobiografia lui” (de p. Elia Citterio):

“Descriind prietenului sau Dimitri primii sai ani la Muntele Athos, Paisie aminteste care era – si a fost apoi mereu – intentia sa in cautarea textelor Parintilor:

negasind un loc in care sa pot vietui sub ascultare fata de un <<staret>>, m-am gandit sa imbratisez viata potrivit caii imparatesti, adica impreuna cu un frate avand acelasi gand si aceleasi dorinte cu mine, iar, in lipsa unui parinte duhovnicesc, sa avem drept povatuitor pe Dumnezeu si invataturile Sfintilor Parinti”.

Atunci cand Atanasie Cavsocalivitul, erudit monah athonit de origine moldoveneasca, a aflat de neobosita cautare de catre Paisie a manuscriselor grecesti ale textelor patristice si de intentia sa de a da un nou suflu vietii duhovnicesti a comunitatii sale tocmai pe baza acestor scrieri, acesta l-a acuzat de rasturnarea regulii monahale, de a prefera studiul si cunoasterea pocaintei si lacrimilor. Paisie insa n-a ezitat sa replice:

Te rog, parinte, paraseste cugetul tau desert si zadarnic de a nu citi cartile Sfintilor Parinti… Daca vrei sa te mantuiesti insuti si sa arati si ucenicilor tai calea Imparatiei, implinirea poruncilor lui Hristos, care duc la Imparatia cerurilor, atunci lipeste-te cu tot sufletul tau de invatatura cartilor. Impreuna cu cererea de povete de la duhovnicii iscusiti, ea iti va fi tie, si ucenicilor tai, dascal nemincinos, indreptandu-va pe calea mantuirii… Asa ne invata si toti sfintii, indemnandu-ne sa citim cu sarguinta si ravna cartile. Si sa nu zici, parinte, ca ajunge una sau doua carti pentru edificarea sufletului. Doar nici albina nu aduna mierea dintr-o floare sau doua, ci din multe. Asa si pe cel ce citeste cartile Sfintilor Parinti, una il invata credinta sau dreapta cugetare, alta ii vorbeste de tacere si rugaciune, alta ii spune de ascultare, smerenie si rabdare, alta ii propovaduieste iubirea catre Dumnezeu si aproapele – in scurt vorbind, din multe carti patristice invata omul viata evanghelica”.

Studiul ziua si noaptea al Scripturilor si al scrierilor Parintilor e raspunsul lui Paisie la lipsa de povatuitori duhovnicesti experimentati. Plecand de la aceasta convingere, perceputa ca una din legile vietii duhovnicesti, studiul Parintilor, unit cu osteneala de a le traduce in slavona si in romana, a devenit putin cate putin una din activitatile principale ale staretului Paisie, un fel de temelie, un punct forte pentru intreaga sa comunitate.

[…]”

athos_parinti

***

Extras din: “Viata Cuviosului Staret Paisie scrisa de Mitrofan schimonahul”:

Nevointe ascetice la Athos

“[…] Insa cine ar putea numara ingenuncherile pe care le facea in singuratatea noptii? Si cat de mare era infranarea fericitului! Manca numai o data pe zi, si atunci doar cativa pesmeti uscati. Saracia sa era extrema: nu avea haine afara de o dulama, si aceasta foarte veche, si nu se ocupa de vreun lucru de mana [mestesug], ca nu cumva sa nu-i ramana timp de pravila. Patul sau era o scandura goala. El insa se bucura de saracia lui cum nu se bucura altul de bogatie. Multumea pururea Domnului Hristos ca s-a invrednicit sa imite intru toate saracia Lui. Iar nevointele sale sufletesti erau o adanca smerenie, o neincetata invinuire de sine, recunostinta intru toate, zdrobirea inimii si lacrimi ce curgeau in rauri, neincetata rugaciune a inimii, iubirea de Dumnezeu si a aproapelui, statornica aducere aminte de moarte, cantarea de Psalmi si citirea Scripturilor. Lua carti de la manastirea sar­beasca [Hilandar] si le citea. Dar se mahnea si plangea ca era lipsit de harul dumnezeiesc al ascultarii, negasind nici un parinte caruia sa i se predea in ascultare.

Fericitul sedea singur nevoindu-se si inaintand din tarie duhovniceasca in tarie duhovniceasca, facand suisuri in inima sa[1]. Arzand de ravna dumnezeiasca pentru nevointe si mai mari s-a indulcit [desfatat] astfel intru linistire [isihie] vreme de doi ani si jumatate.

Si intru inceput petrecea singur la liniste, zabovindu-se intru rugaciune si intru lucru manilor, care era facerea lingurilor prin care isi agonisea cele de nevoie ale vietii si acestea cu stramtorare. Ca langa celelalte fapte bune si nevointe ce avea, era foarte iubitoriu de saracie si de neagoniseala, cat niciodata, cand se ducea undeva, usa chilii nu o incuia, ca nu avea cine ce sa ia[2].

sf_vasile_poiana_maruluiIntru acea vreme cu purtarea de grija a lui Dumnezeu (fiind chemat de oaresicare faţă mare) au venit in Sfantul Munte fericitul mai sus pomenitul staret schimonahul parintele Vasilie din Ţara Munteneasca. Si afland pre parintele nostru intru liniste sezand au petrecut cateva zile acolo invatandu-l si descoperindu-i lui pentru toate cele trei randuieli monahi­cesti si pentru alte taine crestinesti din sfanta Scriptura. Iar parintele nostru au rugat cu lacrami pe fericitul staret ca sa-l imbrace pre el in mantie si l-au imbracat numindu-l pre dan­sul din Platon — Paisie, fiind atuncea in varsta de 28 de ani. Si s-au facut ucenic al lui. Apoi afierosindu-l lui Hristos Dumnezeu si Preacuratei Fecioare de Dumnezeu Nascatoare, s-a dus iarasi in Ţara Munteneasca intru al sau schit Poiana Marului[3].

Inceputurile obstii paisiene

A venit insa la Sfantul Munte un frate din Ţara Munte­neasca, care dupa ce umblase prin unele manastiri de acolo, a venit la el si a cerut sa fie primit de el in ascultare. El insa nici n-a vrut sa auda de faptul de a se face intai-statatorul altuia, caci el insusi dorea sa se incredinteze pe sine unui intai-statator iar nu sa fie el insusi intai-statator.

Drept aceea dupa ducerea staretului Vasilie, trecand vreo trei luni au venit de la Valahia in Sfantul Munte un monah tanar cu numele Visarion. Acesta incongiurand pre la oarecari pa­rinti de acolo, isi cauta lui si povatuitoriu si nu au aflat. Deci au venit si la parintele nostru si l-au rugat pre el cu lacrami ca sa-i spuie lui cuvant spre mantuirea sufletului (ca unul ce stia bine limba moldoveneasca) si ce feliu de povatuitoriu se cuvine a afla, caruia si-ar fi incredintat sufletul sau. Iar feri­citul suspinand din inima au lacramat si tacand putin, rugandu-sa in mintea sa, i-au zis lui:

„Frate, pentru intristacios lu­cru ma silesti a-ti grai, ca sa innoiesc durerea intru inima mea. Pentru ca si eu cu multa intrastaciune si cu multa sarguinta asijderea am cautat povatuitoriu si nu am aflat, si mul­te scarbe am rabdat cu ajutorul lui Dumnezeu. Si acum inca le port pe acelea. Drept aceea ma intristezu si pentru tine, ca te vazu ca de intristarea cea peste masura esti cuprins, si ma temu ca sa nu cazi in deznadejduire. Ce iti voi grai putin dupre puterea neputincioaselor mele intelegeri. Mantuirea sufletului de care ma intrebi intr-un alt feliu mai cu lesnire a fi nu se poate, fara numai prin povatuitoriu adevarat si du­hovnicesc carele si insusi sa fie nevoindu-se a face toate po­runcile lui Dumnezeu dupre cuvantul Domnului ce zice ca „cel ce va face si va invata, acela mare se va chema[4]. Ca cum va putea pre altul a povatui la calea mantuirii, pre care el insusi nu a imblat[5]? Ca sa cuvine el mai intaiu insusi im­potriva tuturor patimilor sufletesti si trupesti pana la sange a sta si cu ajutoriu lui Hristos pre pofta si pre manie a le birui si cuvantarea de neinteleptie si mandrie prin smerita cugetare si rugaciune a le vindeca. Dupa aceia iubirea de dulceti, iubirea de slava si iubirea de argint, cumplitele acestea a toatei lumii naparci, si toate celelalte patemi rele a le supune sufle­tului. Si dupa acestea cu darul lui Hristos a straluci unul ca acela cu darurile Duhului dupre cea zisa de la Domnul: „Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, pentru ca sa vaza lucrurile voastre cele bune”[6]. Si celelalte. La unul ca acesta, zic, povatuitoriu si cel ce se invata de la dansul prin insesi lucrurile poate a se invata fara de inselare toate poruncile lui Hristos si toate faptele cele bune, pre care toate aces­tea vazandu-le si auzindu-le cel ce se invata de la el si prin credinta si dragoste urmandu-i lui, poate cu ajutoriul lui Dumnezeu si prin a lui povatuire inainte a spori si mantuire a afla. Acest feliu s-ar fi cazut noaa, frate, de a afla, povatu­itoriu. Si vaiu vremi noastre aceste de acum, pre care pri­mejdie purtatorii-de-Dumnezeu parintii nostri prin duhul mai inainte vazandu-o, din multa jale ca fiilor sai, spre a noastra intarire intru sfintele sale scripturi toate ni l-au aratat noaua. Ca zice dumnezeescul Simeon Noul Bogoslov: „Rari cu adevarat sunt carii bine stiu a paste si a tamadui sufletele ce­le cuvantatoare[7]. Ca postiri si privegheri si chipul bunei cucernicii multi poate lorusi prefacandu-si sau si cu fapta castigandu-si, si de a grai din pantece multe si cu cuvinte a invata, cu lesnire pot prea multi. Dar cei ce prin smerita cu­getare si prin plansul cel de-a pururea si lacrami a-si taia pa­timile si de cele mai mari fapte bune nejafuiri a-si cistiga, foarte putini se afla. Si spre mai intarirea cuvantului sau Sfantul Simeon aduce pe cei mai de demult din Sfintii Parinti si graieste asa:

„Zic dumnezeestii nostri parinti, ca vrand cineva patimile a-si taia, prin plans le taie pre iale. Si vrand fapte bune a-si castiga, prin plans le castiga pre iale. Aratat dar este ca monahul cel ce nu in toate zilele plange, nici patimile poate a si le taia, nici fapte bune a ispravi, asij­derea ca nici darurilor partas candva poate a fi”[8].

SvetiNilSorskiDrept ace­ia si cel mai cu apropiere de noi purtatoriu de Dumnezeu Nil al Sorskii, lumina Rossiei, toate acestea cu multa luare-aminte intru dumnezeestile scripturi seama luand, si ticalosia vremurilor acestora, si a oamenilor acestor de acum negrijire vazand intru a sa carte la intaia cuvantare sfatuiaste pre ravnitori asa graind:

„Sa cuvine cu prea multa osteneala a cauta povatuitoriu noao, zice, sfintii parinti din dumnezeestile scripturi si din invataturile de-Dumnezeu-purtatorilor parinti, a ne invata, ascultand pe Insusi Domnul graind: „Cercati scripturile si intru dansele veti afla viata vesnica[9].

De aicea dar acum frate ne iaste noaa cea de pe urma nevoie, ca intru dumnezeestile si parintestile scripturi cu multa intristare si cu multe lacrami zioa si noaptea a ne invata si cu cei de-un gand parinti batrani si ravnitori a ne sfatui si a ne povatui la poruncile lui Dumnezeu si la lucrarea sfintilor parintilor nostri. Si asa cu mila lui Hristos si cu a noastra nevointa pu­tem mantuire a afla.” Atuncea acel monah Visarion cugeta intru sine si zicand: „Ce alta mai cauti? Si cazand la picioa­rele lui, ruga cu lacrami pe fericitul ca sa-l priimeasca pre el subt a sa ascultare[10] .

Acest frate insa l-a rugat cu si mai multa osardie si cu la­crimi sa-l primeasca si fericitul, vazand atata smerenie si la­crimi din partea lui, s-a induiosat si s-a invoit sa-l primeasca insa nu ca pe un ucenic, ci ca pe un tovaras. Atunci Dumne­zeu le-a daruit o mai mare intelegere a Scripturilor, dandu-le amandurora sa descopere fiecare celuilalt voia Sa, sa se nevoiasca in lucrarea poruncilor Lui si la tot lucrul bun, sa-si taie voia proprie unul inaintea celuilalt, sa asculte si sa se supuna unul altuia, sa aiba un suflet si o inima, si sa aiba totul de obste in ce priveste sustinerea vietii lor.

Si astfel au inceput sa vietuiasca intr-un suflet urmandcalea imparateasca[11]. Iar numele fratelui era Visarion. Si fericitul se bucura ca prin harul lui Dumnezeu gasise mult dorita odihna si mangaiere a sufletului sau in ascultare prin taierea de catre el si de catre tovarasul sau a vointei lor unul in fata celuilalt; iar in locul unui parinte si a unui povatuitor aveau invatatura Sfintilor Parinti. Si traiau in iubire dumne­zeiasca. Dar nu s-au desfatat in acest fel de vietuire pentru multa vreme fara numai patru ani si putin ceva mai mult caci si alti frati care lasasera lumea pentru calugarie, vazand viata pe care o duceau si care ii atragea cu tarie, ravneau cu mare ravna sa li se alature intr-o asemenea vietuire; si ei au inceput sa-l supere foarte pe fericitul cu mari rugaminti, ca sa-i primeasca in vietuire si ucenicie la el. Multa vreme fericitul a refuzat temandu-se si Sts moinestremurand sa-i primeasca in ucenicie, ocarandu-se pe sine insusi si spunandu-le: „Acest lucru este al celor desavarsiti si nepatimasi, eu insa sunt ne­putincios si patimas”. Si multa vreme nu i-a primit, mai tarziu insa, fie din pricina supararilor pe care i le faceau, fie pentru ca s-a lasat biruit de rugamintile cu multe lacrimi a fratelui celui iubitor de frati care vietuia impreuna cu el, a inceput, desi nu voia, sa-i primeasca unul dupa unul sa vietu­iasca impreuna cu el, descoperind fiecaruia dintre ei puterea sfintei ascultari prin Sfanta Scriptura si invataturile Sfintilor Parinti. Si vazand ca ei aveau negraita credinta si iubire pentru Sfintele Scripturi si pentru el, si pace si un sin­gur gand intre ei, si ca i se predau cu toata inima in fericita ascultare a sufletului si a trupului, se bucura foarte in sufletul sau pentru ei si slavea pe Dumnezeu. Si in ce priveste hranirea lor duhovniceasca si trupeasca se lasa pe seama negraitei purtari de grija a lui Dumnezeu, primindu-i unul dupa altul.

Dupa aceia au venit si altii, iarasi rumani, pre carii i-au priimit Cuviosul pentru mijlocirile celui dintaiu si rugaciunile lor. Si asa s-au facut numarul pana la opt, toti de aicea din Vlahobogdania. Pentru aceia si pravila o cetia moldoveneste. Si Cuviosul, fiindca deprinsese limba moldoveneasca mai dinainte, de-a pururea le talmacea cuvantul lui Dumnezeu din cartile slavenesti pre intelesul limbii acesteia. De unde se aprindea ei spre ravna si dragoste catre viata cea cu placere dumnezeiasca, intru toate ascultand si nimic fara de stirea Cuviosului facand, nici ceva al sau deosebit avand. Pentru aceia nici lacat candva la ceva se punea ca nici era de cine intru ceva sa se teama. Pentru ca a tuturor — precum scrie sfintitul Luca pentru biserica cea din Ierusalim la inceputul propoveduirii — inima si sufletul era unul [12]. Iar cel unul nu sa poate el de sine sa se teama candva.

Intru aceea vreme au venit si un frate, anume Macarie, carele stia si elineste inca din Bucuresti, pentru ca invatase la scoala cea de acolo. Si fiindca cuviosul deprinsese acum limba greceasca cea proasta, de multe ori alatura Octoihul cel slavenesc cu cel grecesc si cat putea a pricepe vedea mul­ta deosebire intre Octoihe. Pentru aceasta au socotit sa inve­te ceva limba elineasca de la acel frate ca ceea ce iaste izvo­rul din care au izvorat toate cartile bisericestit. Si asa, apucandu-sa, au deprins Cuviosul si limba elineasca cu lesnire, fiindca stia pe cea latineasca inca din scoala si-au inceput asa a talmaci, intaiu prin povatuirea acelui frate, dupa aceia si singur. Intru acest chip au invatat Cuviosul si limba elineasca din care mai mult si singur se folosiia si pre frati ii folosiia. Pentru ce de aicea nu numai din cartile slavenesti ci si din cele elinesti le talmaciia cuvantul lui Dumnezeu, pre care il avea povatuitoriu drept si neabatut la calea mantuirii si Sfintii Sale si fratilor celor impreuna cu Sfiintia sa. Pentru ca nu iaste cu putinta, zice Ioan Hrisostomul, a se mantui cineva fara de citirea dumnezeestilor carti[13]“.


[1] Cf. Psalmi 83, 6.

[2] Viata lui Grigorie, 1817, f. 4v-5.

[3] Viata lui Isaac, f. 10lv (p. 500-501).

[4] Matei 5, 19.

[5] „Teofilact.”

[6] Matei 5, 16.

[7] „Partea II, Cuvant 23.”

[8] „Partea II, Cuvant 32.”

[9] Ioan 5, 39.

[10] Ibid., f. 102-103v (p. 501-503) si Viata lui Platon, 1836, f. 20v-22v.

[11] Termen ascetic ortodox desemnand un mod de vietuire semianahoretica specific schiturilor mici impletind ascultarea fata de un intai-statator cu dedicarea rugaciunii si contemplatiei in singuratate, sau in termenii Vietii lui Grigorie:Calea cea de mijloc care iaste a vietii in doi sau trei, fiind unul dintre dansii mai mare, pre care sa-l asculte ceilalti” (f. 5v).

[12] Cf. Faptele Apostolilor 4, 32.

Legaturi:

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Paisie de la Neamt (Velicicovschi), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT despre necesitatea citirii Sfintilor Parinti si a sfatuirii fratesti, in vremurile lipsei de stareti duhovnicesti

  1. Foarte frumos si folositor, si cred ca de mare foloss in zilele noastre, cand povatuitorii duhovnicesti s-au facut atat de rari si greu de gasit, insa avem la indemana scrierile sfintilor Parinti !

  2. De remarcat ca nu sunt de ajuns scrierile in sine, care pot fi interpretate gresit daca ramanem la un nivel individualist, ci si de conditia sfatuirii duhovnicesti, inclusiv cu duhovnici – chiar daca acestia nu mai sunt stareti stravazatori – nu doar cu frati.

  3. Pingback: Sfantul Paisie de la Neamt | albastru de ...
  4. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (IV): Viata in Biserica, postul, rugaciunea, pocainta, dobandirea Duhului Sfant -
  5. Pingback: PARINTELE CLEOPA: Paza mintii si rugaciunea inimii. IMAGINATIA – “pod al dracilor” care impiedica rugaciunea curata – si ISPITA RATIUNII “TEOLOGHISITOARE”, de care “RADE DRACUL CU GURA PANA LA URECHI”: ̶
  6. Pingback: SFINTII PARINTI vs. “INTELEPCIUNEA ACESTEI LUMI” si EREZIILE APUSENE: “Invatatura Sfintilor Parinti este INVATATURA SFANTULUI DUH! Va rog: tineti-va de aceasta invatatura! Trebuie sa aducem si trupul, si mintea, si inima sub carmuirea Du
  7. Pingback: SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT si cateva principii-trepte ale urcusului sau catre Dumnezeu: “NU DEVII MARE DECAT PRIN LUCRURILE MICI” si… NU TE INTOARCE INAPOI! Cat poate costa o singura clipa de ezitare si de neascultare? | Cuvântul Ortodo
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate