Sfantul Ignatie Briancianinov despre ISPITELE CRESTINILOR DIN URMA, cu puteri slabe, lipsiti de FORMARE DUHOVNICEASCA si asaltati de curse si sminteli: Trairea vietii dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila din cauza apostaziei generalizate

1-05-2014 Sublinieri

sf-ignatie-briancianinov

Sfantul Ignatie Briancianinov:

NECAZURILE VOR FI PARTEA CĂLUGĂRILOR DIN VREMURILE DE PE URMĂ

(fragment)

Sfinţii Părinţi, călugării din primele veacuri creştine, au fost creştini desăvârşiţi, plini de Duhul Sfânt. Ei au avut descoperiri de sus referitor la monahismul vremurilor de pe urmă şi au făcut referitor la acest subiect proorocii care se împlinesc sub ochii noştri. Toate prezicerile părinţilor sunt de acord în a spune că monahii de la urmă vor duce o viaţă mănăstirească săracă, pentru că nu le vor fi acordate nici puterile psihice şi spirituale, nici belşugul harului de care se bucurau primi călugări, şi că îşi vor câştiga mântuirea cu mare greutate.

Un oarecare călugăr egiptean a căzut într-o zi în extaz şi a avut o viziune duhovnicească. A văzut trei călugări pe malul mării. De pe celălalt mal o voce le striga: “Luaţi aripi şi veniţi la Mine!“. După ce au auzit această voce, doi dintre călugări au primit aripi de foc şi au zburat de îndată pe celălalt mal. Al treilea a rămas singur acolo unde era. A început a plânge şi a striga. In final şi el a primit aripi, dar nu de foc; acestea erau atât de slabe încât a traversat marea cu mare frică şi întâlnind foarte multe obstacole. Adesea puterile îl lăsau şi se învolbura în mare; văzând că se îneacă, a început să strige cu o voce tânguitoare, când ridicându-se deasupra valorilor, când fiind acoperit de ele, ajungând din nou deasupra, iar apoi epuizat cădea în vârtej, strigând din nou, ridicându-se un pic… în sfârşit, sleit de puteri, a ajuns la malul celălalt. Primii doi călugări reprezintă monahismul primelor veacuri, pe când cel de-al treilea reprezintă monahismul vremurilor de pe urmă, sărac atât numeric cât şi în realizări (Ioan Colov, Pateric, Alba Iulia, p. 99).

ViataCalugarului1Într-o zi Sfinţii Părinţi din pustia Scetică vorbeau profetic referitor la neamul de pe urmă.

Ce-am făcut noi?“, se întrebau ei. Unul dintre ei, mare bătrân, avva Ishirion a răspuns: Noi am împlinit poruncile lui Dumnezeu. Ei l-au întrebat ce vor face cei ce vor după ei. Avva a răspuns: “Ei vor împlini pe jumătate ceea ce am făcut noi“. Apoi l-au întrebat din nou: “Şi ce vor face cei ce vor veni după ei?” Avva Ishirion a răspuns: “Ei nu vor împlini nici o lucrare călugărească, dar vor fi încercaţi de ispite, şi aceia dintre ei care vor stărui până la sfârşit vor fi mai mari decât noi şi decât părinţii noştri“.

Arhimandritul Arcadie, superiorul mănăstirii Sfântul Chiril din Novozersk, mort în 1847, relatează următoarele:

“Intr-o zi, pentru un motiv oarecare, eram foarte întristat. In această stare m-am dus la Utrenie, şi, în timp ce stam în biserică, mă gândeam la tulburarea mea. Nu ştiam ce o să mi se întâmple: involuntar am închis ochii, într-un fel de absenţă, dar nu dormeam, căci auzeam limpede fiecare cuvânt ce se citea. Deodată l-am văzut în faţa mea pe patronul mănăstirii noastre, Sf. Chiril. El mi-a zis: De ce eşti abătut? Nu ştii tu că monahii din vremurile de pe urmă se vor mântui prin ispite?‘”

Auzind aceste cuvinte, arhimandritul şi-a revenit în sine. Vedenia a lăsat în sufletul acestui stareţ extrem de simplu – căci aşa era Arcadie – o pace profundă.

Aşadar, după cum Dumnezeu ne-a promis, necazurile sunt prin excelenţă partea noastră, a călugărilor de astăzi. Faptul că ştim acest lucru ne aduce mângâiere. Ne încurajează şi ne întăreşte în faţa tuturor necazurilor şi ispitelor cu care ne confruntăm!

Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit. Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi (1 Petru 5, 6-7).

Din toată inima să ne lăsăm lucraţi prin necazuri, împlinind cu mare grijă poruncile Evangheliei: aceasta este voia lui Dumnezeu cu noi.

În cele mai multe cazuri încercările ce vin asupra noastră, la prima vedere, sunt neînsemnate încât nici nu le-ai putea socoti încercări. Dar aceasta-i doar o viclenie a vrăjmaşului care, datorită unei experienţe îndelungate, a dobândit în lupta cu omul necălit o dibăcie extraordinară. lrg-1283-01173962Îngerul căzut a observat că ispitele evidente, grosiere şi violente îi insuflă omului un zel puternic şi un mare curaj pentru a se lupta cu ele. Pentru a rămâne ascuns, le va înlocui pe acestea cu ispite mai uşoare, dar foarte subtile, şi de o extremă eficacitate. Ele nu provoacă zel în inimile noastre, ele nu declanşează o luptă spirituală, dar te ţin într-un fel de letargie şi aruncă duhul nostru în stare de espectativă. Ele te copleşesc şi în mod progresiv îţi epuizează puterile psihice, te aruncă în plictiseală şi în inactivitate; ele te ruinează şi fac din tine o ţintă a patimilor, ca urmare a slăbănogirii, plictiselii şi inactivităţii.

Viclenia diavolului şi greutatea luptei pe care o duce el astăzi cu călugării au fost descoperite mai dinainte de către Dumnezeu. Dumnezeu îi încununează pe luptătorii de astăzi ca şi pe cei de demult, deşi nevoinţele acelora, în mod aparent, erau mai mari decât ale acestora. Să ne păzim dar să nu ajungem în istovire, în plictiseală şi în lenevire! Să ne mobilizăm toate puterile şi toată atenţia pentru a păzi poruncile Evangheliei! Împlinindu-le vom descoperi nenumăratele curse ale vrăjmaşului şi viclenia cu care el le combină şi le pune în lucrare. Vom vedea că necazurile şi ispitele de astăzi, uşoare în aparenţă, tind, ca şi cele de odinioară, să-l îndepărteze pe om de Hristos, să distrugă din lume adevăratul creştinism, nelăsând să dăinuiască decât forma exterioară, cu care să-i înşele mai uşor pe oameni. Vom vedea că ispitele uşoare pe care satan le pune în lucrare cu o răutate infernală acţionează mult mai eficient decât ispitele violente, sigure, văzute şi directe.

Motivul principal pentru care necazurile sunt atat de chinuitoare pentru calugarii de astazi tine de monahismul insusi, si sta inainte de toate in lipsa de formare duhovniceasca. Aceasta lipsa, greu de depistat, trebuie considerata ca cea mai mare nenorocire. Calugarul n-o poate sesiza imediat. Incepatorul, plin de zel pentru nevointa si mai putin pentru cunostinte duhovnicesti, se multumeste de obicei cu educatia pe care o gaseste in manastire sau care vine de la sine. Mult mai tarziu, dupa un studiu aprofundat al Sfintelor Scripturi si al scrierilor patristice, ascetii (si dintre ei un numar mic) devin constienti incet, incet, ca este de neaparata trebuinta o formare duhovniceasca pentru a inainta in viata calugareasca; ca formarea intelectuala, oricat de bogata si splendida ar fi in aparenta, si ori de ce apreciere s-ar bucura in lumea aceasta lovita de orbire, ramane intunecata si-i atrage in tenebre, in locasul spiritelor cazute, pe cei ce i se dedica ei.

O formare duhovniceasca intemeiata pe cuvantul lui Dumnezeu, asa cum il gasesti in carte, dar n-o primesti printr-o povatuire vie si orala, este singura calauza pe care o ai la indemana, si asa, prin forta lucrurilor, calugarul isi devine in mare masura propriul sau dascal. Acest mod de formare, cu tot folosul pe care-l poate aduce, este adesea insotit de greseli si abateri grave, consecinta inevitabila starii de ignoranta a celor supusi puterii patimilor. Un incepator, datorita necunoasterii si influentei ce o au patimile asupra lui, nu poate intelege corect Sfintele Scripturi, nici nu se poate tine cu statornicie de acestea. Traversand inot marea de pacate, adeseori ni se imputineaza fortele: epuizati, cadem si ne afundam in mare, riscand sa ne inecam.

Din pricina lipsei povatuitorilor duhovnicesti, a marilor traitori in Duh, [din cauza] nenumaratelor pericole de care suntem inconjurati, ajungem intr-o stare de plans. Suntem disperati, ne-am ratacit si nu exista voce care sa se intoarca din ratacire: cartea ramane muta, spiritul cazut, dorind sa ne tine in eroare, ne face sa uitam chiar ca o asemenea carte exista.

ΙΚΕΣΙΑMantuieste-ma, Doamne!“, striga David care, in duh profetic, prevedea necazurile noastre si vorbea in numele celui ce doreste sa fie salvat, ca a lipsit cel cuvios. Nu mai exista mentor, sau povatuitor pnevmatofor, capabil sa ne arate fara greseala calea mantuirii, si caruia cel ce vrea mantuirea, sa i se incredinteze fara de nici o grija.

Ca s-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor, desertaciuni a grait fiecare catre aproapele sau (Ps. 11, 1-3)

la indemnul unei intelepciuni profane capabile sa exagereze si sa intareasca erorile si nalucirile. Am devenit foarte vulnerabili, iar ocaziile de cadere s-au inmultit in jurul nostru si au capatat o putere enorma; ele sunt foarte diversificate si inselatoare pentru ochiul nostru sufletesc bolnav si pentru inima noastra, care atrasa de ele se indeparteaza de Dumnezeu.

Suntem atat de stapaniti de ispite incat am abandonat formarea noastra duhovniceasca intemeiata pe cuvantul lui Dumnezeu, si care este totusi singurul mijloc de salvare. Aceasta formare duhovniceasca cere sa duci o viata atenta, eliberata de distractii, dar vointa noastra pervertita cauta tocmai contrariul. Suntem porniti inspre castig material, inspre reusita in aceasta lume. Dorim onoruri, dorim belsug si lux. Dorim distractii si partea noastra de placeri mondene. Pentru a dobandi toate acestea, noi suntem exclusiv preocupati de dezvoltarea naturii cazute. Am pierdut notiunea firii nascute din nou; poruncile Evangheliei le-am neglijat si le-am uitat; nevointa interioara ne este total necunoscuta, cea exterioara absorbindu-ne complet, cu scopul de a parea evlaviosi si sfinti in fata oamenilor si de a ne lua rasplata de la acestia. Am parasit calea mantuirii cea stramta si cu chinuri, si calatorim pe calea cea larga si usoara.

Mantuieste-ma, Doamne, ca a lipsit cel cuvios. Iata-ne pe noi (calugarii) mai mici decat toate neamurile. Iata-ne astazi smeriti pentru tot pamantul, din pricina pacatelor noastre. Nu mai este nici capetenie, nici profet, nici rege

pentru a ne calauzi in razboiul nevazut ochilor trupesti,

caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri (Efeseni 6, 12).

Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina (Matei 18, 7),

a zis Domnul.

Dumnezeu ingaduie uneori sa vina ispitele si, dimpreuna cu ele, suferintele pe care le provoaca. Inspre sfarsitul veacurilor acestea vor fi atat de puternice si de numeroase incat

“din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci (Matei 24, 12).

Dar Fiul Omului cand va veni, va gasi, oare, credinta pe pamant?” (Luca 18, 8).

[…].

Viata dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila. Si va fi asa pentru ca cel ce traieste in mijlocul ocaziilor de cadere, si care le are mereu sub ochi, nu se poate sa nu fie influentat de ele. Precum gheata isi pierde duritatea in contact cu caldura si se transforma in apa dulce, la fel inima nestapanita de bunavoie, daca este expusa la influenta ispitelor, chiar atunci cand este statornica, slabeste si sfarseste prin a se schimba. Trairea vietii dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila din cauza apostaziei generalizate.

Apostatii vor creste numeric prin faptul ca vor continua sa se numeasca crestini, si in aparenta se vor purta ca atare, si vor putea foarte usor sa-i persecute pe adevaratii crestini; acesti apostati ii vor inconjura pe crestinii adevarati cu nenumarate curse si punand la cale masinatii pentru a-i sminti din calea mantuirii si din dorinta de a-L sluji pe Dumnezeu, cum spune Sfantul Tihon de Voronej si Zadonsk. Ei vor actiona impotriva slujitorilor lui Dumnezeu prin violenta puterii, prin calomnie, prin masinatii pline de rautate, prin tot felul de artificii si prin persecutii crude.

Mantuitorul lumii, in timp ce era persecutat a gasit adapost intr-un sat obscur si indepartat, Nazaret, ascunzandu-se de Irod, de carturarii si fariseii, de preotii si arhiereii evrei care-L urau; la fel in vremurile de pe urma un adevarat calugar cu greu va gasi un loc retras si necunoscut, pentru a-I sluji lui Dumnezeu intr-o oarecare libertate si fara a se lasa antrenat de violenta apostatilor in slujba lui Satan. O, vremuri nenorocite! O, situatie dezastruoasa! O, disperare morala, mult mai mare decat catastrofele materiale si neinteleasa de catre oamenii senzuali! O, catastrofa care incepe in timp, dar nu se termina in timp, ci trece in eternitate! O, dezastrul dezastrelor cunoscut numai de catre adevaratii crestini si de catre adevaratii calugari, dar ignorat de catre cei pe care-i loveste si inghite.

Martori ai unei asemenea viziuni duhovnicesti, sa facem sa se inalte din mijlocul flacarilor ispitelor aceasta marturisire de credinta si acest cantec de lauda pe care l-au cantat cei trei tineri in cuptorul incins din Babilon. Si sa ne unim in dragoste cu toata umanitatea imprastiata pe fata pamantului si, in numele ei, fiindu-i reprezentanti in fata lui Dumnezeu, sa inaltam aceasta marturisire de credinta si doxologie, rugandu-ne cu umilinta pentru noi si pentru intreaga omenire:

three_childrenBinecuvantat esti, Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, si laudat si preaslavit este numele Tau in veci.

Ca drept esti in toate cate ai facut noua, si toate lucrurile Tale sunt adevarate, si drepte caile Tale si toate judecatile Tale adevarate.

Tu ai dat hotarari drepte in toate relele ce ai facut sa vina asupra noastra si asupra cetatii celei sfinte a parintilor nostri, Ierusalimul; Ca in adevar si dreptate ai adus acestea peste noi din pricina pacatelor noastre.

Ca am pacatuit, ca am facut faradelege, departandu-ne de la Tine. Si am gresit in toate, si poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am pazit, nici le-am facut, dupa cum ne-ai poruncit noua, ca sa ne fie bine.

Si cate ai adus si ai facut noua in dreapta judecata sunt. Tu ne-ai dat in mainile vrajmasilor nostri, oameni fara de lege si cei mai rai dintre nelegiuiti…

Nu ne parasi pe noi pentru totdeauna, pentru numele Tau, si nu strica legamantul Tau. Si nu departa mila Ta de la noi… Ci cu sufletul zdrobit si cu duh umilit sa fim primiti de Tine…

Sa nu ne rusinezi pe noi, ci fa cu noi dupa indurarea Ta si dupa multimea milei Tale. Si ne scoate pe noi dupa minunile Tale, si da marire numele Tau“.

(Cantarea celor trei tineri, cap. 1, 2-19).

Referitor la calugarii din veacul de pe urma, Sfintii Parinti ziceau:

in vremurile de pe urma, cei ce cu adevarat vor lucra pentru Dumnezeu, se vor ascunde cu grija de oameni si nu vor face printre ei semne si minuni ca in vremea noastra, dar ei vor umbla pe calea cea stramta cu mare umilinta” (Sfantul Nifon al Constantinopolului).

De fapt, care este in vremea noastra cea mai sigura cale de mantuire pentru un calugar? Este aceea care il poate feri de ispite exterioare si interioare. Ea consta, referitor la ispitele exterioare, in evitarea intalnirilor si conversatiilor familiare, atat inauntrul, cat si in afara manastirii, in a evita pe cat posibil sa iesi din manastire si din chilie; in ce priveste ispitele interioare, ea sta in cercetarea si indeplinirea poruncilor Evangheliei sau, ceea ce inseamna acelasi lucru, in cercetarea si indeplinirea voii lui Dumnezeu (cf. Rom. 12, 2), in suportarea fara cartire si cu rabdare a suferintelor ingaduite de Dumnezeu si in a recunoaste cu inima sincera ca le meriti. Poruncile Evangheliei il vor invata pe calugar umilinta, iar Crucea il va duce pana la smerenie deplina. Umilinta dezradacineaza din suflet si din trup toate patimile pacatoase si atrage in suflet harul lui Dumnezeu. In aceasta sta mantuirea“.

(din: Sf. Ignatie Briancianinov “Faramiturile ospatului”, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, reeditare 2008)

faramiturileosm.jpg

Legaturi:

***

***

Sa stiti ca vadit sunt ultimele vremi. Si Apostolul Ioan spunea acum 2000 de ani ca erau. Erau, in samanta, numai ca astazi, ceea ce era de necrezut candva cand se citea Apocalipsa si alte prorocii, este tehnologic realizabil. (…) Infricosatoare sunt, dar daca Dumnezeul nostru se zice atotputernic, in zilele astea vom vedea ce inseamna atotputernic si cerem Tie, Doamne, sa ne arati lucrul asta, daca noi vom traversa acele perioade! Sunt infricosatoare, dar nu vom deznadajdui, căci milostiv este Dumnezeu si mare este Dumnezeu. (…) Atacurile si navalele care vin asupra omului sunt inca de acum deja de necomparat cu cele ce erau inainte. Spunea cineva aseara, un Prea Sfintit parca, ca in viata noastra, in ultimii 30 de ani lumea a devenit de nerecunoscut. Asa e … si se schimba pe ceas ce trece!

O maica imbunatatita, Sebastiana, pe care Domnul a luat-o acum cativa ani, de prin regiunea Timisoarei, de pe undeva (…) spunea unui parinte pe care il cunosc eu: „Parinte, vremi ca astea n-am apucat. Am cunoscut razboiul, am cunoscut foamete, am cunoscut prigoane, dar vremi ca astea n-am mai vazut. Ieri – zice – mi-au trebuit patru ceasuri ca sa citesc un acatist.” Intelegeti putin de ce vi se duce mintea si nu ramane la rugaciune, in biserica sau in chilie? Da, suntem pacatosi, dar sa stiti ca nu e numai pacatul nostru. Sunt si alte lucruri pe care nu le putem dovedi, dar va spun asta ca marturie a unora mai batrani si care au cunoscut alte lumi. Deja si eu ma vad ca un martor al unei alte lumi pentru cei care astazi au 30 sau 20 de ani si mai putin. Iar parintele nostru a fost si martor al lumii inainte de primul razboi mondial (…) si mi-a spus ca dupa aceea n-a mai fost niciodata acea pace de care isi amintea in tineretile lui, acea asezare a lumii care se simtea. Dupa primul fratricid mondial s-a ridicat harul de pe pamant si n-a mai venit. Dupa al doilea fratricid mondial a fost si mai rau si prin anii ’70 ne zicea: „Daca va mai veni un razboi mondial credinta pe pamant va deveni cu neputinta (…)


Categorii

Calugaria / viata monahala, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Prigoana impotriva crestinilor, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfantul Ignatie Briancianinov, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “Sfantul Ignatie Briancianinov despre ISPITELE CRESTINILOR DIN URMA, cu puteri slabe, lipsiti de FORMARE DUHOVNICEASCA si asaltati de curse si sminteli: Trairea vietii dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila din cauza apostaziei generalizate

  1. Mijloacele de dobandire a virtutiilor duhovnicesti sunt foarte necesare pentru toti crestinii,monahii deosebindu-se de restul crestinilor printr-un ascentism riguros,iar saracia,castitatea(dupa caz),ascultarea de Poruncile duhovnicesti si de un duhovnic bun,chiar si fuga de lume,adica vorbirea in desert si risipirea pentru a putea avea o cunoastere mai intima despre Dumnezeu, este absolut necesar si pentru noi,crestinii;autoritatea acestor reguli nu poate veni decat din iubirea de Dumnezeu,de virtuti si de aproapele.Viata duhovniceasca presupune o lupta necontenita intre duh si trup si pretinde lectura duhovniceasca mai ales a Scripturii pentru ca mintea sa se inalte spre Dumnezeu.Din cate stiu monahii sunt oameni chemati de Dumnezeu ca sa-si traiasca credinta intr-un mod mai radical,mai evlavios si mai fidel,infranarea fiind privita drept ca o daruire totala Lui Dumnezeu,toate ducand spre desavarsire.Evident,prin vietile Sfintilor si modelele de monahi desavarsiti si ma gandesc acum la Cuv.Iosif Isihastul cu remarcabila sa rodnicie in monahism,sase m-ri din Sfantul Munte (Filoteu,Dionisiu,Vatoped,Xiropotamu,Constamonitu si Caracalu)fiind conduse de fiii sai duhovnicesti,unii dintre ei intemeind numeroase m-ri in Grecia, si America,in America saisprezece de catre ultimul ucenic sfant Efrem de la Filoteu,continuand astfel traditia isihasta ,care nu mai era reprezentata in Athos decat prin cativa pustnici.Este mare nevoie de astfel de modele atat in monahism cat si in lume,nestiind practic cu cati talanti ne-a inzestrat Bunul Dumnezeu pe fiecare in parte si cata responsabilitate avem asupra noastra si cata influienta asupra celor din jur…zic si eu…

    Hristos a inviat!

  2. Vedeti din scrierile Sf. Ignatie, se vede taina imparatiei crestine in inima sa. Mostenitorul tuturor marilor conducatori politici din istoria medievala a Rusiei, prin familia tatalui sau lumesc, Sf. Ignatie simte poporul. Un imparat legitim, ca un duhovnic al neamului lor, simte poporul. Si acest dar se mosteneste. Urmasii nobililor il au. Daca pastreaza ortodoxia stramosii lor fericiti prin rugaciunile lor in fata scaunului Imparatului Hristos il dau lor, urmasilor.
    Noi am pierdut in Balcani, in Moldova, Muntenia, Serbia, aceasta dimensiune a simtirii imperiale. In Serbia a avut-o Sf. Iustin Popovici. In Romania au avut-o sfintii inchisorilor, o parte din ei.
    Ignatie e forma de totala manifestare a acestui sentiment. El cand scrie aici, cuprinde intreg poporul ortodox in inima sa, asa cum a facut-o si Sf. Tar Vladimir care a crestinat poporul rus. Vedeti, cand Sf. Tar Vladimir, stramosul Sf. Ignatie, a crestinat poporul rus, l-a avut pe tot acest popor in inima sa, caci Hristos era in inima Sf. Tar Vladimir si simtea poporul prin unsul sau imparatul Rusiei.
    Ignatie a mostenit aceasta, caci se trage in linie barbateasca directa din Sf. Tar Vladimir, si simtea cum poporul revine la paganism.
    Si a simtit corect. Dar inima sa impartaeasca prin aceste vorbe te readuce la Hristos, asa cum Vladimir a adus pe rusi la Hristos. Puterea aceasta imparateasca de stapanire sa ne rugam luI Hristos sa ne-o dea in ortodoxia noastra, caci o avem deja in noi toti prin Botez si Euharistie.

  3. “Iarta-le lor Doamne”
    “De la-ntemeierea lumii,firea omeneasca-n sine
    Nu poate purta iubire celora cu firi haine…
    Omul,impletindu-si viata cu a semenului sau,
    Binelui raspunde-n bine,raului raspunde-n rau.
    Ba nici binelui rasplata binele nu e oriunde,
    Ci cu rau nu rar in lume binelui i se raspunde!

    Dar pana-ntr-atat iubire dusmanilor lui sa poarte
    Incat El sa vrea sa moara,ca sa scape ei de moarte,
    Iata ceea ce facut-a in iubirea Lui Iisus,
    Jerta unica-ntre oameni si de fire mai presus.
    In cantarul ei,ca jertfa,atarnand atat de greu,
    Incat nu putea s-o faca decat Unul:DUMNEZEU!

    El iubirea Si-o arata pentru niste pacatosi
    Cari,ar fi ucis nu unul,ci o mie de Hristosi…
    Nu murea:fiu pentru tata,tata pentru fiu,sub spini,
    Ci murea,-sa-i invieze,-un strain pentru straini.
    Dar Strainul de pe Cruce,sub ocara fiecui,
    Ii iubea mai mult cat tatal si-ar iubii copiii lui!

    Numai limba Ingereasca ar putea candva sa spuie
    Cat de mari dureri indura Sfantul pironit in cuie:
    De la crestet la calcaie,carnea Lui cu oase sfinte
    Rabda chinuri ce nu omul le-ar putea grai-n cuvinte.
    Dar mai mult decat indura trupul Sau,Iisus indura
    pentru ca iubirea-I sfanta I-se rasplatea cu ura!…”

    “Divina Zidire”-sinteza biblica in versuri-Vasile Militaru

  4. Pingback: “Tot darul de Sus ni-l insusim neaparat prin suferinta”. PARINTELE SOFRONIE despre BUCURIA DE A FI BIRUIT DE DUMNEZEU. De ce Dumnezeu ingaduie incercarea parasirii Sale, a “pogorarii in intuneric” si a atacurilor infuriate ale Ispi
  5. Pingback: CUVIOSUL IACHINT UNCIULEAC (“PUTNEANUL”) – 90 de ani de la nasterea jertfelnicului “duhovnic al Bucovinei” (10 septembrie) care a adormit intru Domnul, “la datorie”, IN SCAUNUL DE SPOVEDANIE -
  6. Pingback: CEARTA CRESTINULUI CU LUMEA: Incorporand lumea sau intrupand Evanghelia? -
  7. Pingback: Parintele Nectarie Mulatsiotis despre CURATIREA SUFLETULUI si ISPITELE pe care vrajmasul le aduce CRESTINULUI CASATORIT si MONAHULUI: “Nu trebuie sa ii lasam diavolului nici cele mai mici deschizaturi prin care sa intre” -
  8. Pingback: CUVINTE DE LA BATRANII greci si athoniti contemporani despre ISPITELE DE LA DIAVOL si LUPTA DUHOVNICEASCA: “Nu vei lasa actiunea si framantarea de-o parte pentru a te ocupa putin de propria ta curatire?” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: “DORIND SA-TI MANTUIESTI APROAPELE, IA SEAMA SA NU TE TRAGA INTR-O PRAPASTIE PIERZATOARE. Apostazia este ingaduita de Dumnezeu. Nu incerca s-o opresti cu mana ta neputincioasa, dar departeaza-te de ea” (SF. IGNATIE BRIANCIANINOV). Din sfaturil
  10. Pingback: LUPUL CU CHIP DE MIEL si… CEI DUPA CHIPUL SAU: “Pe cand la exterior par neprimejdiosi, in interior te rod prin rautatea lor, prin invidie, ura si osandire” | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: PARINTELE ADRIAN (inedit, audio) despre MARILE STRAMTORARI ALE VREMURILOR DIN URMA si caracteristica timpului antihristic: “EPOCA HAOSULUI SI A DEZNADEJDII, CAND NU MAI POTI DESLUSI ADEVARUL DE DEZINFORMARE” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: “ADU-TI AMINTE DE DRAGOSTEA CEA DINTAI” – Parintele Zaharia despre “AVENTURA” CREDINTEI si ETAPELE LUCRARII LUI DUMNEZEU cu noi si in noi (I) | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: Cum si de ce PIERDEM foarte usor HARUL dupa ce mergem la biserica si chiar dupa impartasire? DUHUL LUMESC AL DESERTACIUNII si FANTANILE SPARTE CARE NU POT TINE APA DUHULUI SFANT (I) | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Parintele Octavian Moşin (Chişinău): CRESTINUL IN FATA PROVOCARILOR LUMII DE AZI, intre REVOLTA care inraieste si RUGACIUNEA facatoare de pace: “Este un veritabil act eroic să trăiești cu adevărat creștinește…” | Cuvântul Ortod
  15. Pingback: PARINTELE DIONISIE DE LA COLCIU: “Conducatorii lumii vor sa schimonoseasca firea omului. O SA FIE UN RAZBOI INFRICOSAT. Si acum o sa fie foarte multi mucenici. NU NE-A RAMAS ALTCEVA DECAT SA NE PREGATIM PRIN POCAINTA” | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: Arhim. Ioan Krestiankin despre VREMURILE NOASTRE si MANTUIREA PRIN NECAZURI: “Ne aşteaptă vremuri mult mai dificile. Nu se poate să trăim acum fără discernământ”. CUM PUTEM REZISTA GROZAVIILOR VIITOARE SI DUHULUI APOSTAZIEI? “Mul
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate