Cuviosul Serafim Rose despre RAPORTAREA LA DUHOVNICI SI LA AUTORITATILE DUHOVNICESTI SI DESPRE CALAUZIRE

31-08-2007 Sublinieri

icoanapseraphim-noua.jpg

In pregatirea zilei de 2 septembrie, cand se implinesc 25 de ani de la mutarea la Domnul si trecerea in locasurile sfintilor Sai a Fericitului purtator de Dumnezeu si dascal prealuminat al vremurilor de pe urma, primul Sfant nascut american (inca necanonizat oficial, dar in pregatire de proslavire) Seraphim Rose, incepem sa transcriem din viata si din scrierile sale aspectele cele mai importante si mai folositoare si pentru noi, cei de astazi. Incepem cu cateva pasaje pe tema duhovnicului si a autoritatii duhovnicesti in Biserica in zilele noastre, preluate din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose” (Editura Sophia, 2005):

***

  • “Parintele Serafim atragea atentia asupra asa-zisuluiguru-ism’, care este ispita de a-i trata pe unii oameni aflati intr-o pozitie de autoritate, raportandu-ne la ei ca la niste guru sau ‘Stareti’ (=”batrani” duhovnicesti harismatici, nota noastra). Primejdia aceasta il inspaimanta foarte tare, pentru ca vedea in ea un defect de temei al caracterului american: un defect ce face ca anumiti insi – preoti de parohie sau monahi – sa pretinda o autoritate duhovniceasca care, de fapt, nu este a lor, pentru ca ei insisi nu s-au curatit si preschimbat prin pocainta, iar pe ceilalti ii face sa-si lase voia libera si chiar cele mai importante amanunte din viata in seama acelora. Parintele Serafim a subliniat in repetate randuri ca adevaratii Stareti sunt extrem de rari, ca nu meritam asemenea calauzitori duhovnicesti si ca, chiar daca i-am avea in mijlocul nostru, nu am sti cum sa ne purtam fata de ei” (P. Alexey Young, acum Ierom. Ambrozie Young);

  • “Toti avem lipsuri. Si poate ca aceasta este marea realitate duhovniceasca a vremurilor noastre – si anume ca toti invatatorii au lipsuri, ca nu mai sunt mari Stareti, ci doar invatatori duhovnicesti ‘cu jumatate de norma’, care isi petrec jumatate din timpul lor stricand ceea ce au facut bun in cealalta jumatate. Trebuie sa fim recunoscatori pentru buna invatatura pe care o putem primi, insa cu trezvie si cu grija. Lectia pentru dumneata este probabil trezvia. (…) Nu cred ca vei avea de suferit de pe urma increderii pe care ai avut-o in Parintele _ [nume lipsa] ; binele facut de el va ramane cu tine, daca ramai smerit si trezvitor. Iar daca i-ai acordat o incredere excesiva, la fel ca unui guru, atunci sa stii ca ceea ce suferi acum este tocmai pedeapsa pentru aceasta; dar o sa treaca. Constiinta si inima dumitale trebuie sa vorbeasca: ascultarea orbeasca, totala, este pur si simplu cu neputinta, mai ales in vremurile noastre. (…) Episcopul Ignatie Briancianinov ii sfatuia mereu pe crestinii vremurilor de pe urma: Nu mai exista Stareti, cercati orice invatatura cu Evanghelia (desigur, nu in sensul de a ‘calcula’ ca sa vezi daca invatatorul greseste – ci firesc, cu inima si cu constiinta). (Cuv. Seraphim Rose);

  • “Noi insine ne straduim sa fim in pace cu toata lumea, dar nu ne ascundem parerile cand vedem ca cineva cauta sa impuna Bisericii ingustele sale pareri personale” (Cuv. Seraphim Rose);

  • “Intre timp sa nu renunti la viata duhovniceasca doar pentru ca nu ai, momentan, un calauzitor. Parintii inca ne mai vorbesc prin scrierile lor (cand ai citit ultima oara Razboiul nevazut?), iar viata insasi ne este invatator, daca ne straduim sa traim cu smerenie si trezvie – iar din cand in cand poti primi cate un cuvant sau sfat bun de oriunde. Pazeste cu scumpatate tot ce este bun (este bine sa tii un jurnal) si sa nu te mahnesti pentru ceea ce nu ai!” (Cuv. Seraphim Rose);

  • “Pe cei ce scriau Manastirii Sf. Gherman cu nadejdea ca vor afla aici Stareti purtatori de Dumnezeu si capabili de a-i calauzi prin luminare de la Duhul Sfant, Parintele Serafim era obligat sa-i instiinteze ca <<felul acesta de calauzire nu este dat unor vremuri ca ale noastre – si, sa fim sinceri, noi, în starea noastra de slabiciune, stricaciune si pacatosenie, nici nu o meritam. Vremurilor noastre li se da un fel mai smerit de viata duhovniceasca, pe care Episcopul Ignatie Briancianinov, în excelenta lui carte Arena, il numeste  ‘viata dupa sfatuire’ – adica dupa poruncile lui Dumnezeu invatate din Sfinta Scriptura si de la Sfintii Parinti, cu ajutorul celor mai batrini si cu mai multa experienta. Un ‘staret’ poate da porunci; dar un ‘sfatuitor’ da sfaturi, care trebuie incercate prin experienta>>;

  • Chiar daca (…) Parintele Serafim putea adopta un ton mai ferm atunci cand simtea ca cineva se afla intr-o grava primejdie duhovniceasca, se ferea cu strasnicie sa depaseasca limitele autoritatii sale duhovnicesti. Una dintre fiicele sale duhovnicesti, Agafia Prince, isi amintea ca el ‘nu dorea sa stapaneasca asupra oamenilor’ si ca, sub calauzirea sa, ‘simtea o minunata libertate‘. La fel si Vladimir Anderson isi aduce aminte: ‘Parintele Serafim era extrem de smerit, oricat de stralucit ar fi fost… Nu dadea niciodata sfaturi de tip guru. Cei care ii cereau sfatul erau mai degraba calauziti sa afle ei insisi solutiile la problemele lor prin indrumarea lui blanda, decat sa urmeze anumite enunturi sau porunci‘. Parintele Alexey Young intareste si el aceste observatii: ‘Unul dintre cele mai izbitoare aspecte ale calauzirii Parintelui Serafim era, inainte de toate, faptul ca se ferea cu tot dinadinsul de a pune stapanire pe mine sau pe oricine altcineva. Spre deosebire de altii, nu se juca de-a gurul si nu dadea porunci (avea fii duhovnicesti, nu discipoli [nu ‘ucenici’, nota noastra]). Ii ceream parerea si el mi-o dadea, sincer, insa intotdeauna imi lasa mie hotararea finala. Aceasta insemna ca voi face si greseli, dar stia ca voi invata din urmarile greselilor mele “.

serafimrose.jpg


Categorii

Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Parintele Serafim Rose, Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “Cuviosul Serafim Rose despre RAPORTAREA LA DUHOVNICI SI LA AUTORITATILE DUHOVNICESTI SI DESPRE CALAUZIRE

  1. Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: “Daca sufletul meu se strica in apropierea batranului meu, sa mai raman cu el?” Avva stia ca sufera si s-a mirat ca-l intreaba daca sa mai ramana. I-a zis: “Daca vrei, mai ramai”. El s-a dus si asa a facut. A venit insa iar si i-a zis: “Imi stric sufletul”. Batranul i-a zis: “Atunci pleaca”. A venit si a treia oara si i-a zis: “Acum chiar nu mai raman”. Avva Pimen ii spune: “Salveaza-te, nu mai sta cu el”. Si se intreba: “Oare un om care stie ca-si strica sufletul trebuie sa mai intrebe? Intrebi despre gandurile ascunse, iar batranii trebuie sa judece, dar cand e vorba de pacate limpezi, nu mai intrebi, ci o curmi de indata”.

    (redare dupa Patericul editat la Polirom, 2003 – limbajul e mai actualizat)

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Seraphim Rose (2 sept., in curs de canonizare) - Cautatorul Adevarului pana la capat si cu orice pret
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL SERAFIM ROSE SI PRIVIREA ATINTITA SPRE PATRIA CEREASCA
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Ascultarea, pretextele si abuzurile ei - parintele Savatie pune punctul pe I
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » PS Siluan despre faptul ca ascultarea de duhovnic nu inseamna sclavie
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ioan Casian - o pilda despre dreapta socoteala in alegerea sfatuitorilor, despre deznadejde si despre compatimirea cu cei raniti de ispite si de patimi
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAFIM ROSE - “UN OM AL INIMII” - 27 ani de la plecarea sa in patria cereasca
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » DE CARE PĂSTORI SA ASCULTAM? – Predica Arhim. IOIL Konstantaros la Pericopa apostolica a sarbatorii Sfantului Nicolae
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » ADEVARATA SI FALSA ASCULTARE DUHOVNICEASCA (I) Care este criteriul?
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Arhim. Nicholas Saharov de la Essex (nepotul si ucenicul Cuviosului Sofronie) – CEA MAI PROFUNDA SI EXHAUSTIVA SINTEZA DE TEOLOGIE DUHOVNICEASCA PE TEMA “ASCULTARII”, INTELEASA CA TAINA SI CA RELATIE PERSON
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » SA RECITIM IMPREUNA (III): SFANTUL IOAN CASIAN – o pilda despre dreapta socotinta, deznadejde si compatimirea cu cei raniti de ispite si de patimi
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » ADEVARATA SI FALSA ASCULTARE DUHOVNICEASCA (II). Iubirea de stapanire in Biserica
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » SA RECITIM IMPREUNA: “Ascultarea orbeasca, totala, este pur si simplu cu neputinta, mai ales in vremurile noastre” (Cuv. Serafim Rose)
  14. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE (2 septembrie) - MODEL DE MARTURISIRE "POZITIVA" A CREDINTEI, IN DUHUL AUTENTIC ORTODOX
  15. Pingback: MINUNATA FRATIE A PARINTILOR SERAFIM ROSE SI GHERMAN. Ce putere are ravna sincera si curata pentru Ortodoxie si ce inseamna fratietatea adevarata in Duh...
  16. Pingback: PARINTELE SYMEON COSSEC (Man. Saint Silouan – Franta) – conferinta de la Bucuresti despre PATERNITATEA SI CALAUZIREA DUHOVNICEASCA (audio + text): “Nimeni nu poate sa decida, cu de la sine putere, ca este parinte duhovnicesc!” -
  17. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE – UN OM AL INIMII – 30 ani de la plecarea sa in patria cereasca († 2 septembrie 1982) -
  18. Pingback: SFANTA ECATERINA, CHIPUL INTELEPCIUNII LUMINATE DE SUS -
  19. Pingback: Prof. Ion Patrulescu (Timisoara, 2008, ultima parte): “ECUMENISMUL ESTE PROIECTIA IN BISERICA A NOII ORDINI MONDIALE SI PREGATIREA INSTALARII LUI ANTIHRIST. Daca nu esti corect politic, nu ti se da voie sa existi!“ -
  20. Pingback: Pomenirea unui profetic sfant contemporan, CUVIOSUL SERAFIM CEL NOU, DE LA PLATINA: “ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. Poate ca acestia sunt ultimii cativa ani in care mai putem continua sa raspandim liberi cuvantul“ -
  21. Pingback: ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare, “PACEA” SUPERFICIALITATII IMPATIMITE si usuratatea dezlegarii neroditoare la impartasanie -
  22. Pingback: PARINTELE DAMASCHIN LUCHIAN – invataturi de baza despre TAINA SPOVEDANIEI, ROLUL DUHOVNICULUI si CONDITIILE AFLARII VOII LUI DUMNEZEU (video) -
  23. Pingback: “Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa”: DUHOVNIC ISCUSIT, POCAINTA, MILA si CANON INTELEPT -
  24. Pingback: Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina? PARINTELE SERAFIM ROSE despre ispita agatarii de lucruri EXTERIOARE, a PATIMII “CORECTITUDINII” si despre inselarea MODELOR DUHOVNICESTI, a “SPIRITUALITATII CONFORTABI
  25. Pingback: STARETUL NICON DE LA OPTINA – sfaturi si indreptari duhovnicesti pentru SPOVEDANIE, NADEJDE si DISCERNAMANT cuprinse in scrisorile sale (I): “Nu deznadajdui cand vezi in tine feluritele ne­putinte. Rabda-te si pe tine!“ -
  26. Pingback: Pr. John Chryssavgis despre ABUZUL DE AUTORITATE DUHOVNICEASCA, pericolul idolatriei clericale si FOLOSIREA “ASCULTARII NECONDITIONATE” ca mjloc pentru DEGHIZAREA AMBITIILOR DE IMPUNERE A VOINTEI PROPRII asupra altora: “Cel care amesteca
  27. Pingback: Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text) | Cuvântul Or
  28. Pingback: PARINTELE SOFRONIE DE LA ESSEX – scrisoare profetica despre degenerarea ideii de IERARHIE BISERICEASCA in DESPOTISM cu pretentii de infailibilitate, care risca sa atraga “REACTII VIOLENTE DEZASTRUOASE”: “Episcopii prea adesea înce
  29. Pingback: SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT despre necesitatea citirii Sfintilor Parinti si a sfatuirii fratesti, in vremurile lipsei de stareti duhovnicesti | Cuvântul Ortodox
  30. Pingback: DUHUL IUBIRII DE STĂPÂNIRE NU MI-L DA MIE… Cum recunoastem si cum ne putem vindeca de boala dorintei de a domina asupra altora? CUM SE POATE MANIFESTA ABUZUL DE PUTERE IN ZONA SPIRITUALA, IN VIATA BISERICEASCA? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate