ZAMISLIREA NASCATOAREI DE DUMNEZEU DE CATRE SFANTA MAICA ANA. Cuviosul Paisie Aghioritul: INVATATURI PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA (I)
“Cineva m-a întrebat: “Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?”. “Recunoştinţa”, îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei”.
Troparul praznicului
Astazi legaturile nerodirii de fii se dezleaga, ca pe Ioachim si pe Ana auzindu-i Dumnezeu, mai presus de nadejde a naste pe Maica lui Dumnezeu, aratat s-a fagaduit lor. Din care Insusi S-a nascut Cel necuprins, om facandu-Se, Ingerului poruncind sa strige ei: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine!”
“Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana – căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.
Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
*
Tot în această zi, pomenirea Sfintei proorociţe Ana, mama Proorocului Samuel.
Sfânta şi fericita Ana proorociţa era din cetatea Armatem, din muntele Efraim. Era căsătorita cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana. Pentru că era stearpă şi nu făcea copii, bărbatul ei şi-a mai luat o femeie, pe Fenana, rivala ei, cu care a făcut copii şi s-a bucurat. Ana, ca şi cum nu i-ar fi fost îndeajuns durerea pricinuită de sterpiciunea ei, mai era şi defăimată de bărbat şi de rivală, de rude şi prieteni. Şi se ruga mult lui Dumnezeu să-i dea copii, dar n-a izbutit nimic, deşi împlinea fără trândăvie poruncile Legii. Că uneori chiar sfinţilor cu anevoie şi cu încetul şi târziu li se împlinesc cererile.
Suindu-se dar Ana cu bărbatul ei în Silom, în casa atotputernicului Dumnezeu, ca să aducă Jertfe prin mâna lui Eli preotul, ea, după săvârşirea jertfelor, a primit numai o parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu copii au primit câte două părţi. Asta a întristat-o mult, dar n-a deznădăjduit-o, nici nu i-a întunecat faţa.
A lăsat însă pe bărbatul ei să plece acasă, iar ea a rămas singură în casa Domnului. S-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a rugat aşa: “Doamne Dumnezeul părinţilor mei, căută spre roaba Ta şi spre smerenia mea! Dă-mi rod pântecelui meu şi Ţi-l voi da Ţie să-Ţi slujească toate zilele vieţii lui!”. Dumnezeu văzând că Ana nu se dezlipeşte de casa Lui, că se roagă şi că stăruie în rugăciunea ei, nu i-a făgăduit numai că va da rod pântecelui el, ci i-a spus mai dinainte şi ce nume va purta fiul ce i se va naşte.
După ce a luat aceasta încredinţare, ea a plecat de acolo săltând de bucurie. A zămislit şi a născut pe Proorocul Samuel. După ce l-a înţărcat, s-a suit cu el în Silom, a căzut înaintea Domnului Dumnezeu şi I-a mulţumit. Preotul Eli a binecuvântat-o, zicând: “Să-ţi dea ţie Dumnezeu un alt rod pântecelui în locul lui Samuel, fiul tău”. Ana şi-a luat copilul şi s-a coborât acasă, pentru că era încă mic de tot pruncul. Când a ajuns mai măricel, l-a luat de mână, l-a suit în casa Domnului Dumnezeului cel atotputernic, ca să împlinească făgăduinţa ce-o făcuse Domnului şi l-a dat în mâna lui Eli preotul. Şi i-a făcut maică-sa haine preoţeşti mici, pe măsura lui, şi copilul slujea cu ele Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul. Ana se uita la el şi se bucura. Şi a mai născut Ana trei feciori şi trei fete; şi s-a suit în casa Domnului, a căzut cu faţa la pământ şi-L lăuda pe Domnul. Pentru aceea şi zicea: “Cea stearpă a născut şapte, iar cea cu mulţi fii a slăbit”. Că ea sălta de bucurie pentru cei şapte copii ai ei, iar Fenana, rivala ei, după ce a născut cinci copii, a ajuns stearpă şi n-a mai născut. Ana a trăit vreme îndelungată, a lăudat pe Domnul şi a proorocit, iar mai pe urmă s-a mutat în locaşurile cele veşnice.
***
Cuviosul Paisie Aghioritul: PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA
Începutul cel bun al vieţii familiale
– Părinte, un oarecare tânăr, ce s-a hotărât pentru viaţa de familie, m-a întrebat cum o poate începe corect.
– Mai întâi să se îngrijească să afle o fată bună, care să-l odihnească sufleteşte, pentru că pe fiecare îl odihneşte alt caracter de om. Să nu caute să fie bogată şi frumoasă, ci mai ales simplă şi smerită. Adică trebuie să dea mai multă atenţie frumuseţii lăuntrice şi nu celei exterioare. Atunci când tânăra este un om de nădejde şi este înzestrată cu bărbăţie, fără să aibă mai mult din cele de care are trebuinţă caracterul femeiesc, aceasta îl ajută foarte mult pe bărbat să afle îndată înţelegere şi să nu-l doară capul. Dacă are şi frică de Dumnezeu şi smerenie, atunci se pot lua de mână ca să treacă râul cel primejdios al lumii.
Dacă tânărul se gândeşte serios să ia de soţie pe o fată, cred că este bine ca mai întâi să facă aceasta cunoscut părinţilor ei printr-o oarecare rudă, şi după aceea să discute şi el personal cu ei şi cu fata. În continuare, dacă îşi dau cuvântul şi se logodesc – este bine ca logodna să nu tină mult – să încerce ca în perioada care va dura până la nuntă, să o vadă pe tânără ca pe sora sa şi să o respecte. Dacă amândoi se vor nevoi cu mărime de suflet să-şi păstreze fecioria lor, la Taina Căsătoriei, atunci când preotul îi încununează, vor primi har îmbelşugat de la Dumnezeu. Pentru că, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, cununiile sunt simbolul biruinţei asupra plăcerii. (“De aceea pun cununi pe cap, ca simbol al biruinţei, căci rămânând nebiruiţi, astfel s-au apropiat la cununie” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola întâi către Timotei, Omilia 9, P.Q. 62, 546).
În continuare, să cultive virtutea dragostei cât pot mai mult, pentru a rămâne uniţi amândoi pentru totdeauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, Preadulcele nostru Iisus. Fireşte, la început, până se vor aranja şi se vor cunoaşte bine, se poate să aibă unele greutăţi. Aşa se întâmplă la fiecare început. Iată, zilele trecute am văzut un pui de vrabie, care abia ieşise din cuib să-şi caute hrană şi zbura cam la o palmă de pământ. Sărmanul nu ştia bine să prindă insectele şi i-a trebuit un ceas să prindă o gânganie să o mănânce. Şi aşa cum îl priveam, mă gândeam cât de greu este fiecare început. Studentul după ce îşi ia diploma şi începe să lucreze, începe să întâmpine greutăţi. La fel se întâmplă şi cu începătorul atunci când intră în mănăstire. De asemenea, şi tânărul când se căsătoreşte se înfruntă şi el cu multe greutăţi.
– Părinte, este rău atunci când fata este mai mare decât băiatul?
– Nu există un canon al Bisericii care să spună că nu trebuie să se căsătorească doi tineri atunci când fata este mai mare cu doi-trei sau cinci ani decât băiatul.
În deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu
Într-o zi a venit la Colibă cineva şi mi-a spus că este foarte mâhnit, pentru că nu se înţelege cu femeia lui. Cu toate acestea am văzut că nu există ceva serios între ei. El are o “umflătură”, femeia lui alta şi de aceea nu se pot apropia unul de altul. Au nevoie de puţină “rindeluire”. Ia două scânduri nerindeluite, una care are un nod într-un loc, iar cealaltă în alt loc, încearcă să le uneşti, şi vei vedea că rămâne un gol între ele. Dacă însă rindeluieşti puţin una dintr-o parte, iar cealaltă din partea opusă, dar cu aceeaşi rindea, îndată se vor uni. (Stareţul se referă aici la faptul că lucrarea aceasta se face de către duhovnic şi este eficientă, dacă soţii au acelaşi duhovnic, astfel încât rindeluirea să se facă “cu aceeaşi rindea”).
Unii bărbaţi îmi spun: “Nu mă înţeleg cu femeia mea. Avem caractere deosebite. Cum poate face Dumnezeu astfel de lucruri ciudate? Nu putea, oare, rândui nişte situaţii astfel încât să se potrivească soţii, ca să poată trăi duhovniceşte?”. Nu înţelegeţi că în deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu? Caracterele deosebite creează armonia. Vai vouă, dacă aţi avea acelaşi caracter! Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă, de pildă, amândoi v-aţi mânia repede. Aţi fi dărâmat casa. Sau, dacă amândoi aţi fi cu caractere blânde. Aţi fi dormit în picioare. Dacă aţi fi fost zgârciţi, v-aţi fi potrivit, dar aţi fi mers amândoi în iad. Iar dacă aţi fi fost amândoi cu dare de mână, aţi fi putut ţine casa? Aţi fi distrus-o şi copiii voştri ar fi umblat pe drumuri. Dacă un lemn strâmb ia tot un lemn strâmb, nu-i aşa că nu se vor potrivi între ele? Ci se vor omorî într-o zi. Dar ia ascultaţi ce se întâmplă. Dumnezeu rânduieşte ca unul bun să ia un lemn strâmb, ca să-l ajute, pentru că se poate ca acela să aibă intenţie bună, dar să nu fi fost ajutat de mic.
Micile deosebiri ale caracterelor soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl completează pe celălalt. La maşină este absolut necesară acceleraţia, ca ea să meargă, dar şi frâna, ca să se oprească. Dacă maşina ar avea numai frână, nu s-ar mişca din loc, iar dacă ar avea numai acceleraţie, nu s-ar mai putea opri. Ştiţi ce le-am spus unor soţi? “Fiindcă vă potriviţi, de aceea nu vă potriviţi”. Amândoi sunt sensibili. Dacă se va întâmpla ceva în casă, amândoi se vor pierde cu firea şi vor începe: “Vai, ce-am păţit!” va spune unul, “Vai, ce-am păţit!” va spune celălalt. Adică unul îl ajută pe celălalt să deznădăjduiască şi mai mult. Nu-l poate întări cât de puţin pe celălalt, spunându-i: “Ia stai, nu este un lucru chiar aşa de grav ceea ce se întâmplă!”. Am văzut aceasta la multe perechi de soţi.
Atunci când soţii au caractere diferite pot ajuta mai mult şi în educaţia copiilor lor. Unul frânează puţin, iar celălalt spune: “Lasă-i pe copii puţin mai liberi”. Dacă amândoi îi vor constrânge pe copii, îi vor pierde. Iar dacă îi vor lăsa liberi amândoi, iarăşi îi vor pierde. În timp ce, în felul acesta, află şi copiii un echilibru.
Vreau să spun că toate sunt de trebuinţă. Dar, fireşte, nu trebuie să întreacă măsura, ci fiecare să-l ajute pe celălalt în felul său. Dacă, de pildă, mănânci ceva foarte dulce, simţi nevoia apoi să mănânci ceva care este puţin sărat. Să presupunem că mănânci mulţi struguri, dar vrei şi puţină brânză, ca să-ţi taie dulceaţa. Sau verdeţurile, dacă sunt foarte amare, nu se pot mânca. Puţin amar, însă, ajută, precum şi puţin acru. Dar dacă cel care este acru va spune: “Să vă faceţi toţi acri ca mine”, cel care este amar: “Să vă faceţi toţi amari“, iar cel care este sărat, va spune: “Să vă faceţi toţi săraţi”, atunci nu se va putea face sat.
Respectul între soţi
Dumnezeu pe toate le-a rânduit cu înţelepciune. Pe bărbat l-a înzestrat cu un fel de harisme, iar pe femeie cu un alt fel. I-a dat bărbatului bărbăţie, pentru ca să se descurce în situaţiile grele şi pentru ca femeia să se supună lui. Căci, dacă ar fi dat şi femeii aceeaşi bărbăţie, nu s-ar fi putut menţine familia.
Când eram în Epir, se vorbea despre o femeie cum că era înfricoşătoare. Purta o cămaşă albă până jos şi avea totdeauna un iatagan la ea. Tâlharii o luau în tovărăşia lor. Gândiţi-vă, să aibă o femeie în ceata lor. Odată a mers mai multe ceasuri pe jos într-un sat îndepărtat, ca să ia de ginere un fiu de vlah pentru fiica ei. Şi fiindcă acela se împotrivea, l-a răpit, l-a pus în spate şi l-a adus în satul ei. Desigur, acestea sunt excepţii. Astăzi însă, dacă ai mobiliza femei şi ai face cu ele o companie, atunci când ar vedea cercetaşi venind înspre ele, ar lua-o la fugă toate, crezând că este duşmanul.
Scriptura spune că: “Bărbatul este capul femeii”. Adică Dumnezeu a rânduit ca bărbatul să stăpânească peste femeie. Iar a stăpâni femeia peste bărbat este o ocară adusă lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu a plăsmuit mai întâi pe Adam şi el a spus despre femeia sa: “Iată acesta-i os din oasele mele şl carne din carnea mea”.Evanghelia spune că femeia trebuie să se teamă de bărbatul ei, adică să-l respecte, iar bărbatul să-şi iubească femeia. În dragoste există respect şi respectul se află în dragoste. Căci cel pe care îl iubesc, îl şi respect. Şi cel pe care îl respect, îl şi iubesc. Adică nu este altceva una şi altceva cealaltă, ci amândouă sunt acelaşi lucru.
Oamenii însă se depărtează de această armonie a lui Dumnezeu, neîntelegând ceea ce spune Evanghelia. Şi astfel bărbatul, interpretând greşit cele pe care le spune Evanghelia, îi spune femeii sale: “Trebuie să te temi de mine”. Dar dacă s-ar fi temut de tine, nu te-ar fi luat în căsătorie. Sunt şi unele femei care spun: “De ce să se teamă femeia de bărbat? Cu asta nu sunt de acord. Ce fel de religie este aceasta? Nu există egalitate?”. Dar, vezi ce spune Sfânta Scriptură? “Începutul înţelepciunii este frica de Domnul. Frica de Dumnezeu înseamnă respectul faţă de Dumnezeu, evlavia, sfiala duhovnicească. Frica aceasta te face să simţi teamă. Ea este ceva sfânt.
Egalitatea cu bărbaţii pe care o cer astăzi femeile poate fi valabilă numai până la un punct. Astăzi femeilor, deoarece lucrează şi votează, le-a intrat în cap un duh bolnăvicios şi cred că sunt egale cu bărbaţii. Fireşte sufletele sunt la fel. Dar dacă bărbatul nu-şi iubeşte femeia, iar femeia nu-l respectă pe bărbat, atunci se creează scene neplăcute în familie. Mai demult era considerat un lucru foarte grav faptul de a vorbi împotriva bărbatului. Astăzi a intrat în lume un duh de răzvrătire. Ce frumos era mai demult! Am cunoscut odată o pereche de soţi. Bărbatul era foarte mic, iar femeia lui era voinică şi înaltă până colo sus. O sută optzeci de ocale de grâu le descărca singură din căruţă. Odată un lucrător – înalt şi acela – a făcut o glumă cu ea. Atunci aceea îl înhaţă şi-l aruncă cât colo ca pe un băţ de chibrit. Dar să fi văzut ce ascultare făcea de bărbatul ei, cum îl respecta! Astfel se ţine familia, altfel nu se poate.
Dragostea dintre soţi
– Maică Stareţă, i-ai scris urări lui Dimitrie, care acum se căsătoreşte?
– I-am scris. Părinte.
– Adu-mi felicitarea să completez şi eu ceva: “Hristos şi Maica Domnului să fie cu voi. Dimitrie, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu toată lumea, în afară de Maria. La fel şi Mariei”. Ia să văd dacă vor înţelege la ce mă refer? Cineva m-a întrebat: “Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?”. “Recunoştinţa”, îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei.
Soţii trebuie să aibă dragoste curată între ei, pentru ca existând un climat paşnic în familie, să-şi poată îndeplini datoriile lor duhovniceşti. Pentru a trăi în chip armonios soţii trebuie din început să pună ca temelie a vieţii lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se află în nobleţea duhovnicească, în jertfirea de sine şi nu în dragostea cea mincinoasă, lumească şi trupească. Atunci când există dragoste şi jertfire de sine, totdeauna se pune unul în situaţia celuilalt, îl înţelege şi-l doare. Şi atunci când cineva îl primeşte pe aproapele său în inima sa îndurerată, îl primeşte pe însuşi Hristos, Care îl umple cu şi mai multă veselie duhovnicească.
Atunci când există dragoste chiar şi departe de s-ar afla unul de celălalt, atunci când o cer împrejurările, se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanţe. Însă atunci când, Doamne fereşte, soţii nu au dragoste între ei, deşi s-ar afla aproape, în realitate însă se află departe unul de altul. De aceea trebuie să se străduiască să păstreze dragostea în toată viaţa lor şi să se jertfească unul pentru celălalt.
Dragostea trupească îi uneşte la exterior pe oamenii lumeşti, dar numai atâta vreme cât există factori lumeşti (bani, frumuseţe, poziţie socială, etc. – n. tr.), şi îi desparte atunci când ele dispar, ducându-i astfel la pierzare. În timp ce, atunci când există dragostea duhovnicească, cea scumpă, chiar dacă unul dintre soţi îşi pierde aceşti factori, aceasta nu numai că nu-i desparte, ci îi uneşte şi mai mult. Atunci când există numai dragoste trupească, şi dacă, de pildă, femeia află că soţul ei a privit la alta, atunci îi aruncă vitriol în ochi şi îl orbeşte. În timp ce, atunci când există dragoste curată, o doare mai mult şi caută cu orice chip să-l aducă iarăşi pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.
Odată a venit la Colibă un oarecare medic grec din America. Am văzut că avea un chip luminos şi de aceea l-am întrebat cu discreţie despre viaţa lui.
“Părinte, mi-a spus, sunt ortodox, dar până în ultima vreme nici posturi nu am ţinut, nici la biserică nu am mers. Într-o noapte am îngenunchiat în camera mea, ca să-L rog pe Dumnezeu pentru o problemă ce mă preocupa, când deodată camera s-a umplut de o lumină plăcută. Pentru destulă vreme nu vedeam nimic fără numai lumină şi simţeam o pace negrăită înlăuntrul meu”.
M-am minunat, deoarece am înţeles că omul acesta se învrednicise să vadă lumina necreată, şi de aceea i-am cerut să-mi spună ce se întâmplase.
“Părinte, mi-a spus, sunt căsătorit şi am trei copii. La început o duceam bine în familie. După o vreme însă femeia mea nu a mai avut răbdare să se preocupe de casă şi de copii, şi de aceea cerea mereu să ieşim la plimbări cu prietenele ei. I-am făcut hatârul. După puţin timp mi-a spus că vrea să meargă singură cu prietenele ei. Am primit şi aceasta, iar eu mă îngrijeam de copii. După aceea nu a vrut să mergem în concediu împreună, ci a cerut bani să meargă singură. Şi apoi mi-a cerut un apartament, ca să trăiască singură. Am făcut-o şi pe aceasta. Dar ea îşi aduna acolo pe prietenii ei. În acest răstimp încercam s-o ajut în felurite chipuri, cu sfaturi, etc, ca să o conving să-i fie milă de copiii noştri, dar ea nici nu voia să audă. În cele din urmă mi-a luat o mare sumă de bani şi a dispărut. Căutam şi întrebam de ea peste tot, însă nici un rezultat, îi pierdusem urma cu desăvârşire. Într-o zi am aflat că venise aici în Grecia şi locuia la o casă de desfrânare. Mâhnirea mea pentru halul în care ajunsese nu se putea descrie. Cuprins de mâhnire, am îngenunchiat să mă rog. «Dumnezeul meu, am spus, ajută-mă s-o găsesc şi să fac tot ce îmi va sta în putinţă ca să nu-şi piardă sufletul. Nu pot suferi s-o las în halul în care a ajuns». Şi atunci m-a învăluit acea lumină şi inima mea a fost inundată de pace”.
Atunci eu i-am spus: “Frate, Dumnezeu a văzut răbdarea, nerăutatea şi dragostea ta şi te-a mângâiat în acest chip”.
De aceea spun căne vor judeca mirenii. Vedeţi, acesta care era medic în America, care avea o astfel de soţie, şi care trăia în condiţiile şi mediul de acolo, de ce lucruri minunate s-a învrednicit!”
(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)
Legaturi:
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre viata de familie si nasterea de prunci
- Regretatul Pr. Constantin Mihoc despre relatia dintre sot si sotie
- Pr. Constantin Mihoc despre relatiile dintre sotii crestini si modul de vietuire a mirenilor (II)
- Casatoria – taina cea mare
- JOCURILE DESFRANARII
- Parintele Cleopa despre femeia crestina – imbracamintea, infatisarea, purtarea si rosturile ei firesti: “TACE LUMINAND SI SE JERTFESTE TACAND”
Categorii
1. SPECIAL, Crestinul in lume, Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Viata de familieEtichete (taguri)
Articolul urmator/anterior
Comentarii
76 Commentarii la “ZAMISLIREA NASCATOAREI DE DUMNEZEU DE CATRE SFANTA MAICA ANA. Cuviosul Paisie Aghioritul: INVATATURI PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA (I)”
<< Pagina 1 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI
Comentariile sunt inchise.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Nu inteleg de ce pe aceste situri ortodoxe periodic se revine la aceata idee care, cred eu , indeparteaza pe multi tineri de voi, pe mine cel putin ma indeparteaza si ma raceste foarte mult sufleteste, desi in rest imi place foarte mult chiar siteul vostru: ca barbatul e capul femeii, ca femeia trebuie sa asculte de barbat s.a.m.d.Adica femeia nu e un suflet, n-are libertate, n-are chipul lui Dumnezeu in ea, n-are minte, n-are discernamant, n-are nici dreptul sa ia singura deciziile care ii influenteaza viata,deci n-are nici responsabilitate, deci nu e om. E un ceva, bun de a fi comandat, bun ca alti oameni impatimiti, dar care de, sunt barbati sa-si manifeste frustrarile, orgoliul, dorinta de a fi ridicati in slavi, de a se simti superiori, de a domina etc. Ea trebuie sa lase capul in jos si sa se smereasca ca, de, asa scrie la carte. Uitati-va putin in jur daca se pot aplica aceste idei, daca sunt sanatoase, daca sunt bune. Nu inteleg de ce se insista in aceste lucruri mai ales in ziua de azi si in vremurile in care traim dar cred ca raspunsul mi l-am dat singura mai sus. Mi se pare o lipsa de respect fata de oamenii care si noi suntem ceea ce se afirma si se insinueaza pe aceste siteuri, folosind ca scut vorbele unor OAMENI si calcand peste Legea lui Dumnezeu in care libertatea este cel mai mare dar si cea mai mare lege, peste care nici El nu-si permite sa calce, dar nu-i nimic, voi puteti. Nici Dumnezeu nu face recurs la autoritate, ci El vrea sa facem binele ca sa ne fie bine, El s-a smerit si se smereste mereu fata de noi, EL ne-a creat, El stie ce e mai bine pentru noi, El ne iubeste si nu vrea robi, sclavi si sclave ci fii. Mi se pare sa gresesti grav fata de fiinta omeneasca si fata de Dumnezeu sa pretinzi ascultare de la un alt om ca si tine, sa pretinzi ca are minte mai putina, ca nu are capacitatea de a lua decizii, pwentru simplul fapt ca trupul tau de carne, pe care oricum il vor manca viermii, are un anumit gen, e un ATAC LA PERSOANA si la Chipul Lui Dumnezeu in noi.Pacat de voi
@Cristina:
Iarta-ne, insa altceva decat o atitudine imbufnata nu vedem in tot ce ai scris 🙂 In plus, neintemeiata si nedreapta. Unde ai gasit, draga surioara, asa ceva in articolele care nici nu sunt ale noastre, ci ale Sfintilor mai vechi si ale Cuviosilor contemporani, exprimand nimic altceva decat invatatura neschimbata a Bisericii. Iar tinerii nu trebuie atrasi printr-o modernizare, “aggiornare” sau “indulcire” a Predaniei, ci tocmai prin revenirea la filonul cel mai originar, mai autentic, prin racordarea la sursa de apa vie a Revelatiei si a Sfintei Traditii. Iar ceea ce incercam de la inceput este sa ajutam pe fratii nostri sa gaseasca reperele autentice si sa inteleaga, cum spune si parintele Rafail, si DE CE trebuie facut asa sau altminteri. Iar cuvintele Cuviosului Paisie, de pilda, chiar asta explica. Dar asta cere un mic efort de disponibilitate, de aprofundare. Daca insa incepem prin a ne impotrivi si a contesta cuvintele Parintilor, atunci inseamna ca nu ne dorim sa intelegem voia lui Dumnezeu si sa asumam Descoperirea caii Sale, ci sa ne facem voia proprie, sa ne calauzim dupa socotelile mintii noastre si sa ne facem, la limita, propria Evanghelie, propriul crestinism, mai relativizat si mai accesibilizat.
Nu crezi ca exagerezi putin? Oare cu cine ne certam:) ?
Ne pare rau, insa ori nu ai inteles cuvintele Cuviosului Paisie, ori ai judecat lucrurile in graba si dupa aparente, cazand in capcana asta destul de infantila a judecatilor sexiste, a “razboiului dintre femeie si barbat”. Aici este vorba despre cu totul altceva, despre o taina de care ne putem apropia cu sfiala dar si incredere ca abia in aceste porunci si sfaturi sta regasirea firii noastre adevarate, libertatii si implinirii intru Dumnezeu. Si pentru barbat, si pentru femeie. Nimeni nu este injosit, doar daca nu cumva socotim viata crestina o injosire. Se pare insa ca avem o intelegere atat de lumeasca, incat pentru noi e o jignire cand auzim “fericiti cei saraci cu duhul”, intelegand prin saracia cu duhul prostie, sau “barbatul sa fie cap femeii”, de parca barbatul are vreun drept de stapanire asupra femeilor. Nici vorba de asa ceva! Saracia cu duhul este insa smerenie, iar barbatul este cap al femeii atunci cand el insusi are drept cap pe Hristos. Sa inteleg ca femeia nu vrea ca viata ei sa fie supusa lui Hristos? Iar pentru barbati, se spune ca trebuie sa isi iubeasca femeile lor cum a iubit Hristos Biserica. Adica pana la rastignire. Ti se pare mai usor ce li se cere barbatilor? Iar Sfantul Ioan Gura de Aur si, mai aproape, Parintele Arsenie Papacioc, dar si altii chiar subliniaza ca adesea femeile se arata a fi “cap”, atunci cand barbatii nu-L au drept cap pe Hristos si ca supunerea femeii este conditionata de aceasta, nu inseamna NICIDECUM vreun drept la stapanire sau la abuz. Dar de aici si pana la a ne supara ca Scriptura spune asa si nu invers sau nu proclama o falsa egalitate este totusi un drum lung. Drum care poate, Doamne fereste, sa duca pana la relativizarea si tagaduirea a insusi Cuvantului lui Dumnezeu.
Nu stiu cum reusim sa transformam aceste porunci ale iubirii si implinirii firii noastre in discutii despre cum sunt barbatii de fapt si cat de emancipata ar trebui sa fie femeia 🙁
“Mi se pare ca gresesti grav fata de fiinta omeneasca si fata de Dumnezeu…” Draga Cristina , mesajul tau este o mostra de egoism si de trufie …se vede ca n-ai citit cu atentie nu numai postarea despre zamislirea Sfintei Fecioare , dar nici despre proorocita Ana , mama lui Samuel , mama a 7 copii , in urma smereniei ei , a dragostei pentru
Elcana , barbatul ei , pe care n-a voit sa-l piarda , ci sa-l recastige cu ajutorul lui Dumnezeu …si nici ce spune Cuviosul Paisie Aghioritul despre relatiile dintre soti …faci niste confuzii de convingere protestanta …”Ca barbatul este capul femeii” , n-a spus-o un om oarecare , ci Apostolul Neamurilor , dupa Cuvantul din Geneza:
“Caci Dumnezeu a plasmuit intai pe Adam si el a spus femeia sa: Iata , aceasta-i os din oasele mele carne din carnea mea”… Adasar , n-ai inteles nimic despre echilibrul
propovaduit …, in schimb , ATACUL LA PERSOANA despre care , tocmai tu vorbesti , este indreptat impotriva… stii
impotriva cui este ??? impotriva CUVANTULUI SFANT …
Fireşte sufletele sunt la fel. – partea asta n-ati mai subliniat-o. Chiar cred ca egalitatea este de esenta , iar diferentele tin de detaliu si nu cred ca aceasta idee a egalitatii a fost inspirata de un “duh bolnavicios” ci chiar de Duhul Sfant care a spus prin Sf. Apostol Pavel ca ” in Hristos nu exista parte barbateasca si parte femeiasca” si de Domnul Iisus Insusi care a spus ca in Imparatia Lui “oamenii nu se vor mai insura si nu se vor mai marita , ci vor fi ca ingerii din cer”. De ce trebuie sa absolutizam ce este relativ si in felul asta sa calcam in picioare suflete? Daca ,asa cum ati spus mai sus, de ce se folosesc aceste cuvinte ca “stapan”, “a stapani”,”servitoare” ca in exemplul de mai jos
“Scriptura spune că: “Bărbatul este capul femeii”. Adică Dumnezeu a rânduit ca bărbatul să stăpânească peste femeie. Iar a stăpâni femeia peste bărbat este o ocară adusă lui Dumnezeu ” Nici Dumnezeu nu ne cere sa ne supunem ca sclavii, nici El nu se considera stapan peste sclavi, ca de-aia ne-a invatat sa ne rugam cu “Tatal nostru”
@Cristina: Ne temem ca lectura fratiei tale e grav deformata de prejudecati moderniste. Hristos niciodata nu a vorbit despre egalitate, acesta este un concept pur modern, ideologic-politic, care nu are nicio semnificatie pentru Evanghelie. De altfel, contesti chiar cuvantul din Noul Testament, care este mult mai lung si profund. Lectura aceasta deformeaza cuvantul Apostolului si il schimonoseste, spunem cu mare parere de rau.
Pentru Dumnezeu nu suntem egali, ci suntem unici si irepetabili, fiecare dintre noi.
”In Hristos nu exista parte barbateasca si parte femeiasca” are semnificatia faptului ca in viata duhovniceasca toti traim intru Hristos. Asta nu a insemnat insa, de pilda, ca femeia va putea fi preotita asa cum procedeaza confesiunile protestante in dispretul invataturilor elementare ale Bibliei.
“Oamenii nu se vor mai insura si nu se vor mai marita, ci vor fi ca ingerii din cer” – nici aici nu este vorba despre egalitate, ci despre faptul ca in viata cea vesnica (deci NU in viata de aici) oamenii nu se vor mai casatori, caci nu vor mai exista aspectul trupesc in Imparatia Cerurilor.
Apoi, nu intelegem ce sens are sa citezi din Evanghelie cand alte citate sunt contestate atat de dur. Noul Testament si poruncile nu se asuma preferential, ci integral.
Cine calca in picioare suflete? Pana una alta, calcam in picioare Evanghelia si cuvintele Parintilor…
V-a scapat un cuvant din ce a spus Cuviosul Paisie: Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei”.
Nici asta nu a atras atentia fratiei tale:
Draga surioara, cu parere de rau observam ca “dialogul” acesta risca sa devina o “cearta de cuvinte”. Nu cautam asa ceva. Noi am gasit in aceste cuvinte o dragoste neasemanata si un sfat minunat pentru ca sotii sa vietuiasca in armonie unul cu altul. Obligatiile ce revin barbatului sunt la fel de mari cu cele ale femeii. Sigur, daca noi cautam altceva, si nu dragostea, atunci vom vedea numai ce ne deranjeaza in aceasta cautare gresita a noastra. Domnul sa ne lumineze si sa ne arate cele mantuitoare, departandu-ne de gandurile reci ca gheata ale ideologiilor anti-familie si anti-femeie…
Am citit cu mare placere articolul si nu m-am gândit nicio clipa ca se poate interpreta si altfel (poate pentru ca nu sunt femeie 🙂 ).
Observ (din pacate) ca suntem obisnuiti sa primim inainte sa dam. Dar placerea cea mai mare o ai totusi atunci când faci un cadou cuiva si nu când primesti tu unul.
Spunea Parintele Arsenie Boca: “e mai usor sa invingi decât sa convingi”. Cel invins te asculta dar nu te respecta! Mai important e sa câstigi respectul cuiva decât sa-l faci sa se teama de tine!
Mi-a placut tare mult o vorba:” nu-l judeca pe cel de lânga tine ca nu e bun; daca era mai bun nu statea lânga tine”!
Doamne, ajuta!
Mi se pare ca faceti niste acuzattii si confuzii grave si ca ati depasit orice masura. Uitati-va la ce am scris daca undeva in ce am scris eu am calcat in picioare Cuvantul Sfant. E o acuzatie f. grava. Eu nu sunt impotriva Cuvantului Sfant ci a unor minti inguste ca ale voastre, care nu accepta nici o discutie, nici o intrebare. Bine ca sunteti voi destepti, altruisti si buni. Imi pare rau ca mi-am pierdut timpul cu voi.
As avea si eu de adaugat ceva la acest subiect. Sper sa fie o parere realista si nu feminista. Pentru aceasta o sa ma indrept in realitatea din jurul nostru si o sa gasesc niste exemple simple, concrete. Un barbat bun care-si iubeste femeia crestineste merita ascultat. Dar unul care nu e crestin? Sunt barbatii din ziua de azi cununi ale creatiei divine ? Sa-mi ascult eu barbatul care imi interzice sa merg la Biserica, ma huleste ca tin post si nu scapa ocazia sa-si manifeste comportamentul condus de testosteron? Nu spun ca suntem egale cu barbatii, dar cred ca Dumnezeu ne-a impartit daruri spirituale si trupesti in mod egal.Cum ar fi sa inchipuim lumea fara dragoste de mama? Indraznesc un raspuns :imposibil! Aceasta dragoste a fost singura care a rezistat aici, in aceasta lume in care parca toate s-au schimonosit.
@ Gabriela:
Pai noi nu am spus la fel? Sfintii Parinti nu spun la fel? Cuviosul Paisie spune altceva?! Insa nu e mai putin adevarat ca si barbatul si femeia din zilele noastre nu mai stiu sa iubeasca, sa rabde si sa se jertfeasca, ci numai sa ceara drepturi si sa revolte ca…. celalalt e de vina, ca el nu-si respecta datoria si chemarea specifica de la Dumnezeu. Cand dragoste – DUHOVNICEASCA – nu (mai) e… nu fac 2 bani teoriile si indreptatirile. Toti stim sa ne dam noua insine dreptate. Dar cati ne gandim si la mantuirea celui de langa noi mai mult decat la a noastra, mai ales atunci cand acela a luat-o pe carari strambe… Cati mai suspinam si ne jertfim pentru intoarcerea ei/lui, precum barbatul din America despre care povesteste Cuv. Paisie? In acest sens, poate ca n-ar strica, daca doreste, ca fratele Calin sa ne mai aminteasca odata ceea ce a mai scris candva, despre exemplul sotiei sale.
@ Cristina:
Am fost si noi prea duri, e adevarat, eram putin iritati din alte cauze. Te rugam sa ne ierti! Dar incearca si sa intelegi mesajul, te rugam, cand vei putea sa-l revezi mai linistita. Multumim!
ce parere aveti despre faptul ca intr-un calendar mai nou ziua de azi este trecuta cu cruce neagra si, implicit cu dezlegare la peste? Mi se pare o mica exagerare
Cristina,stii, te inteleg foarte bine.
Barbatii din ziua de azi sant in general “barbati ca toate femeile”, plini de frica, lipsiti de puterea raspunderii, oameni fara coloana. Stiu ca te intrebi atunci (si-ti mai vine sa si urli de durere si revolta) de cine sa asculti.
Vorba asta cu ascultatul eu nu o inteleg nici acum macar, dupa 15 ani de casatorie. Si vreau sa-ti marturisesc ca barbatul meu nu-i unul care sa domine peste mine si sa-mi induca frica. Cred ca mai ales lucru asta ma face sa ma imblanzesc si sa merg dupa el, faptul ca ma trece peste necazuri in siguranta, rabdandu-ma el mai intai pe mine. Si iubindu-ma, asa incat imi spun uneori ca nimeni niciodata n-a facut atatea pt mine. Si are si el orgoliile si caderile lui.Asta-i. Cred ca desi se zice ca tonul face muzica si femeia da tonul, tot barbatul e cel care conteaza mai mult ca muzica sa fie armonioasa. Si mai trebuie ceva: sa-l puna amandoi pe Domnul Dumnezeu pe primul loc in sufletele lor si cred ca misterul cu supunerea fatza de barbat se dezleaga de la sine, fara sa-ti dai seama.
Eu n-am vazut niciodat la administratorii acestui site ceea ce vezi tu, nu-mi explic de ce. S-a tot spus ca femeia trebuie sa se supuna in conditiile in care e iubita, si in plus acest ” trebuie” cand vine de la Dumnezeu nu ai cum sa-l vezi ca pe o povara, depinde de tine cu ce ochi privesti.
@ Mihaip:
Nu stim cum e cu dezlegarea, dar stim ca Zamislirea Imparatesei Cerurilor si a Maicii Preasfinte a lui Dumnezeu merita chiar si Cruce rosie! Este o sarbatoare, din pacate, prea putin cunoscuta si cinstita.
Avem tendinta de a ne pune la punct unii pe altii (si nu ma exclud, ci doar constat) frati fiind in Domnul.
Cristina, sora mea!
Exempul de urmat pentru o femeie este Maica Domnului. Ea este mai inalta decat toata faptura, atat cea cereasca cat si cea pamantesca, asa cum spunem in rugaciunea numita Axion. Dupa inaltarea Domnului chiar si apostolii au stat la picioarele ei. Dintre toti cei nascuti din barbat si femeie Ea este mai presus.
Domnul Hristos a aratat ucenicilor ce inseamna sa fi mai mare intre ceilalti si am sa-ti citez din Sfanta scriptura.
“Si s-a facut si pricire intre dansii, care dintru ei s’ar parea a fi mai mare.
Iar el au zis lor: Imparatii neamurilor domnesc pre ele si cei ce stapanesc pre ei facatori de bine se cheama.
Iara voi nu asa, ci carele-i mai mare intre voi sa fie precum cel mai mic, si povatuitorul ca cela ce slujeste.
Caci cine este mai mare, cela ce sade sau cela ce slujeste? Au nu cela ce sade? Iar eu sant, intre voi, ca cela ce slujeste.”
Am citat din Sfanta Evanghelie de la Luca cap. 22, versetele 24;25;26;27; sper sa corespunda pentru ca eu am o Sfanta Scriptura mai veche.
Aici vedem doua feluri de stapanire, una pamanteasca si alta duhovniceasca, una care se sfarseste in cimitir si una care trece in vesnicie una bazata pe teama de om si frica de suferinta si una intemeiata pe frica lui Dumnezeu, care este frica de a nu gresi celui pe care il iubesti, frica de a nu il departa de la tine prin posibila faptuire a greselii pe cel mai iubit.
De ce este Maica Domnului mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii? Pentru ca iubirea ei este mai mare decat a acestor fapturi ceresti.
Vreau sa-ti mai citez un verset din Sfanta scriptura si anume de la Facere.
“Si au facut Dumnezeu pre om, dupa chipul lui Dumnezeu l-au facut pre dansul, barbat si femei i-au facut pre ei.” Facere cap.1; verset27.
Acest OM este barbat si femeie. In aceasta fiinta OM cele doua parti as zice ca sunt complementare, atat prin felul in care i-a facut Dumnezeu dar si prin menirea lor.
Am sa incerc sa-ti arat ca menirea femeii este deosebit de importanta, mie imi pare chiar mai importanta decat cea a barbatului.
Prin femeie Dumnezeu aduce la viata, in aceasta lume, pe om. Tot prin femeie omul poate intra in vesnicie adica in imparatia lui Dumnezeu si anume prin mama, care isi pastreaza menirea data, si isi creste pruncul invatandul si educandul in cuvantul Domnului.
Te intreb: Ti se pare marunt sau degradant acest lucru? Oare este putin lucru? Este mai mare lucru sa devi o femeie de succes, manager, vedeta, diva? Ti se pare mica responsabilitatea? Are barbatul una mai mare?
Eu cred ca femeii i s-a incredintat caminul tocmai pentru a fi oarecum ferita de nauceala acestei lumi de totate inselarile si toata nebunia. Barbatului i s-a dat menirea de a fi ca un scut caminului sa trudeasca pentru painea cea de toate zilele sa stea in in lume (in societate) cu raspunderea de a-si hrani si proteja familia.
Vei spune ca lucrul asta este invechit si ca nu se mai poate realiza, iar eu te voi intreba daca se doreste acest lucru si daca s-ar dori nu ar fi realizabil? Pentru bunastarea noastra materiala dam la o parte ceva ce Dumnezeu a lasat ca firesc.
Situatia femeii este astazi asa datorita iesirii din firescul pe care la lasat Dumnezeu sau mai bine zis de departarea omului de Dumnezeu.
Mai gandeste-te cate mame de sfinti nu sant pomenite si se impartasesc din sfintenia fiilor lor si cati imparati nu sunt pomeniti doar pentru ca au ucis sfinti.
Nu stiu daca am reusit cat de cat sa te lamuresc, dar daca doresti adevarul, incearca sa lasi orice parere ai despre acest subiect goleste-ti mintea de ganduri si inima de resentimente si roaga-l pe Dumnezeu sa te lumineze si daca nu te va lumina, poti sa-mi spui mincinos. Ti-am mai dat un raspuns in legatura cu felul in care slujeste Parintele Rafail la un comentariu de la o postare anterioara.
Iarta-ma si Doamne ajuta!
Draga admin – ma provoci la aduceri aminte (foarte placute de altfel).
Banuiesc ca te referi la fumat, dar am sa incep povestea cu ceva vreme inainte.
Eram tanar, sarac, dintr-o familie dezorganizata cu un tata betiv si curvar. Inainte de nunta cineva i l-a aratat pe strada viitoarei soacre pe tatal meu spunandu-i: “Uite cuscrul tau”. Raspunsul ei a venit prompt: “Nu il vreau”. Si pana la urma (l-a vrut, nu l-a vrut – dar l-a avut) a venit momentul nuntii. De fata cu mine, mama sotiei mele i-a spus: “Sa-ti asculti barbatul si sa faci ce zice el”. Asta cu toate ca stia despre mine si familia mea!
Pe vremea aceea fumam, nu eram foarte credincios (mai degraba rebel). I-am spus sotiei: “Eu am doua hibe: calculatorul si tigara”. La care ea, zambind dulce mi-a spus: “Cu calculatorul nu am nimic” 🙂
Au trecut 9 ani de la nunta timp in care ea se ruga si ma ruga sa ma las de fumat. Cu ajutorul Domnului si la rugaciunile ei am reusit sa scap de fumat!
La noi in familie nu s-a pus niciodata problema cine e mai egal decat celalalt. Orice problema importanta am discutat-o pana am ajuns la consens,dar unul peste celalalt nu am trecut.
Au trecut intre timp inca 6 ani fara tigara si cu Hristos tot mai mult intre noi si cu noi. Si asta datorita in special sotiei mele, pe care o iubesc parca mai mult decat atunci cand am cunoscut-o!
P.S. Am fost acuzat si ca sunt misogin 🙂
Doamne, ajuta!
Hmmm, nu stiu cati dintre voi au cu adevarat curajul, daca sunteti casatoriti, sa le spuneti sotiilor ca sunt doamnele casei, dar şi niste mari servitoare … Sincer acum 🙂
Traim in lumea in care traim. In acesta lume barbatii sunt, dupa parerea mea, ultimii care sunt in masura sa le spuna femeilor ce sunt si ce nu sunt, sau sa le arunce cumva in fatza chestii de genul: “ia uite ce spune sfantul cutare despre cum trebuie tu sa-mi slujesti draga mea” 🙂
Ca sa fim sinceri, suntem atat de departe de ce ar trebui sa fim, ca si capi de familie, incat … nu avem dreptul sa vorbim, nici chiar folosind citate din sfinti. Parerea mea … Ne rastignim pentru familia noastra asa cum s-a rastignit Hristos pentru Biserica Lui ? Nu cred. Atunci nu avem dreptul sa-i pretindem femeii sa ne fie supusa si ascultatoare asa cum ii este Biserica lui Hristos. Simplu.
Acum, ca sa ma refer si la o treaba mai generala, mie imi place atitudinea pe care o avea Pr. Serafim Rose vis-a-vis de problemele astea de familie. Ii trimitea pe oameni la preotul de parohie care era casatorit si putea deci sa le dea niste sfaturi practice mai aproape de nivelul lor. El, ca si calugar, isi declina compententele pe acest domeniu. Mi se pare o atitudine corecta si de bun simt.
Este greu să răspunzi unei astfel de interpretări după cum este la fel de greu să nu răspunzi.Adevărul este sabie cu două tăişuri. Cum să răspunzi unei persoane fără să o răneşti când este deja rănită în iubirea de sine de Cuvântul sfintei scripturi şi al sfinţilor părinţi, care se grăbeşte să-şi afirme dreptatea judecăţii personale înainte de trăi şi experimenta -măcar cele ce afirmă că-i place- din postările acestui site. Ce păcat că lucrurile mărunte sunt privite ca cele mai mari iar cele mari nici nu sunt luate în seamă. Ce este bărbatul şi ce este femeia ? Cine este mai bun şi cine este mai rău ? Cine cu cine se luptă şi pentru ce ? Ce este defapt ortodoxia şi cum dorim noi să sune astăzi ? Demonul poate face orice pe lume cu o singură excepţie, nu se poate smeri. Smerenia îl irită, îl demască, îi dă arama pe faţă.Cine nu se smereşte nu înţelege şi nu acceptă ortodoxia. Smernia îl înalţă pe om. Smerenia nu are de revendicat nimic înafara Adevărului şi a sfinţilor părinţi. Smerenia nu se revoltă niciodată împotriva acestora ci se bucură de ele, nu caută vină şi vinovaţi. După cuvântul sfinţilor părinţinţi putem să ştim scripturile pederost, dar dacă nu ne este paguba precum câştigul ocara precum cinstea….etc , nu am făcut nici un pas spre Hristos.Sfintele femei ortodoxe nu şi-au pus probleme de genul celor de mai sus vreodată, socotindu-le false probleme. Frustrările, durerile, poverile fiecăruia dintre noi sunt efecte ale păcatelor personale şi colective. Şi femeia şi bărbatul sunt la fel de buni sau de răi, la fel de valoroşi sau de pătimaşi. Ortodoxia nu se ocupă de sexe ci de desăvârşirea interioară a fiecăruia, bărbat şi femeie. Pe aceste postări se pare că tocmai asta nu văd cei ce ridică aşa probleme. Aceste postări ajută pe cei ce se smeresc , trudesc şi se angajează în lupta pentru desăvârşire, şi trăitorii ortodocşi recunosc ortodoxia cea adevărată a sfinţilor din viaţa, faptele şi cuvântul lor. Vă rog să mă iertaţi dar aceasta este credinţa mea.
Inclin sa cred ca sora noastra Cristina vorbeste dintr-o experienta personala tragica si poate sub influenta unor rani sufletesti inca nevindecate. Parintele Paisie se refera aici la relatia intre sotii cu frica de Dumnezeu si educatie crestin ortodoxa, care isi traiesc credinta si a caror tinta comuna este mantuirea. Nu ai cum sa asculti de un barbat al carui cap nu este Hristos ci mamona!
Iar un barbat care nu-l iubeste pe Domnul, cu atat ma putin te va iubi pe tine, draga sora Cristina. Insa poate aceste aspecte nu prea le-ai bagat in seama cand ne-am ales partenerul…si atunci intervine dracul feminismului, ca invatatura bisericii in acest sens este invechita, etc…cand de fapt cauza raului este in alta parte.
O femeie care ‘si-ar putea’ trai viata dupa modelul Evanghelic al sfintelor femei, isi poate mantui chiar barbatul necredincios, asa cum spune si SF. Ap Pavel, insa cati dintre noi astazi – barbati sau femei – mai avem o astfel de daruire si sacrificiu? De aceea biserica ortodoxa foloseste iconomia ci nu tipare pe care le poti aplica in masa, iar in cazuri extreme admite si o a doua casatorie.
@ Lucian:
Nu ne amintim in acest moment cand si unde si-a “declinat competentele” pe aceasta chestiune Cuviosul Seraphim, dar cred ca, fara a nuanta suficient, riscam sa dam in “belele” si mai mari, dat fiind ca, in destule cazuri, unii preoti de parohie sunt departe de a mai constitui niste modele sau de a mai tine invatatura ortodoxa. Si nu cred ca avem indreptatire daca ne cautam preoti care sa ne aprobe in pacate, care sa ne indemne, de pilda, la planificare familiala, folosirea contraceptivelor, etc., ca sa nu atingem acum decat o dimensiune a problemelor. Desigur, genul preotilor moderni, “aggiornati” (stim ca nu e cazul tau!) este si genul care convine celor mai multi, care ni se pare ca ne “intelege” cel mai bine, pentru ca reduce invatatura lui Hristos la cel mai mic numitor comun, ca zicem asa, o coboara la nivelul mundan, o secularizeaza, o umple de duhul lumii.
Noi credem si marturisim ca Hristos ieri, azi si in veci acelasi este si nu Se invecheste. La fel si invatatura Sfintilor, fie ei apostoli, fie ei calugari si ierarhi despre casatorie. Pentru ca nu de la oameni este! Iar asta nu inseamna fanatism, dar nici fatalism sau defetism. “Traim in lumea in care traim”, dar trebuie sa tindem sa nu iubim lumea si sa nu fim “din lume”, sa nu fim, in duh, ai lumii.
Nimic altceva nu am susţinut si noi mai inainte, daca vrei sa recitesti. Dar e valabil pentru ambele genuri. Cum am tot spus si nu stim cat de raspicat si de tare ar fi nevoie sa o repetam: fiecare sa caute sa se indrepte pe sine si sa implineasca PARTEA CARE I SE CERE SIESI din Evanghelie, din Predanie. Noi nu postam aici numai pentru surorile noastre in Domnul sau numai pentru barbati, ci incercam sa ajutam si pe unii, si pe ceilalti, dar nu cu ideile mintii noastre cazute.
Foarte adevarat si exact asta am si afirmat mai inainte.
Dar faptul ca nu suntem vrednici nu inseamna ca nu mai avem dreptul sa marturisim, ca trebuie sa ne abtinem cumva, sa nu mai transmitem si noi mai departe invatatura Bisericii. Nu pricepem de ce se iau ca atac personal si pe cine deranjeaza “citatele”, adica textele Sfintilor, cuvintele lor vii care sunt menite sa ne fie faruri calauzitoare. Nu credem ca, tocmai daca suntem sinceri cu noi insine, ne putem resemna ca “suntem atat de departe de ce ar trebui sa fim”, incat sa nu dorim, sa ne silim “a lua cu asalt Imparatia cerurilor”.
Nu m-ati convins cu nimic, ati deviat discutia spre alte teme. Imi mentin ce am scris ca e o mare nedreptate ca cineva , un om , sa pretinda ca are dreptul sa “stapaneasca”- voi ati folosit termenul , nu eu, asupra altuia, e un atac la persoana. Eu zic ca ar trebui sa fiti consecventi cu voi insiva si sa sustineti si sclavia , pentru ca Sf Apostol Pavel a spus si ca : “daca cineva este sclav, sa nu caute sa se elibereze” si ca” Slugilor,ascultati intru toate pe stapanii vostri cei trupesti,.. temandu-va de Domnul”(coloseni 3,22)si doar nu vreti sa stati impotriva Cuvantului Sfant, nu ? Ar trebui sa militati pentru reintroducerea sclaviei pentru ca probabil era o stare normala, fireasca, poate ca unii oameni s-au nascut sa fie sclavii altor oameni de care sa asculte “intru toate” , asa si-ar realiza ei “firea” cum ziceti voi si noi ii privam de posibilitatea asta.Ca doar “Noul Testament si poruncile nu se asuma preferential, ci integral”- voi ati spus. Sau poate voua nu v-ar placea sa fiti stapaniti de altii, sa pretinda cineva ca are dreptul sa stapaneasca peste voi ca sunteti mai slabi la minte si nu sunteti in stare sa va luati singuri deciziile? Numai ca Scriptura trebuie interpretata in duh si nu in litera, tinand seama de tot ce s-a scris acolo-si sunt multe de spus si mai ales de Dumnezeul cel Viu al carui cuvant invie sufletele nu le ucide. Fiecare se dovedeste din cuvintele sale ai cui fiu este, ai intunericului sau al luminii,iar voi in aceasta tema nu sunteti cu adevarul ci nu nedreptatea, indiferent ca va convine sau nu. In fata Legii Dumnezeiesti toti suntem egali-deci egalitate exista, toti suntem oameni, toti avem libertate, toti avem responsabilitate, nu e nimeni mai putin om decat altul si nu are nimeni dreptul sa revendice stapanire asupra altuia, numai pentru ca unul e barbat si celalalt femeie( deci voi sunteti cu drepturile “nedrepte” si cu revendicarea lor abuziva, agresiva si aparent fundamnentata religios- desi Hristos nu a venit cu asa ceva, ci chiar cu contrariul)iar faptul ca suntem diferiti in alte privinte si ca responsabilitatile noastre in cadrul familiei difera, ca fiecare trebuie sa asculte de cel care intr-o anumita situatie are dreptate si vine cu o solutie mai buna nu inseamna nicidecum ca cineva are dreptul sa stapaneasca asupra altuia aprioric si de principiu. Libertatea ramane, liberul arbitru, nu e un termen inventat in epoca moderna, ci o realitate care exista de cand lumea, care l-a costat pe Adam pierderea raiului si fara de care nu putem reintra in Imparatia Lui Dumnezeu. La fel egalitatea nu e un cuvant fara acoperire ci o realitate care inseamna egalitate in fata Legii Lui Dumnezeu, egalitatea in conditia de om,ca si Chip al Lui Dumnezeu peste care nimeni nu are dreptul sa calce in numele unei gresite interpretari a Bibliei. Asa ca o invit pe sora Agnes de maine sa inceapa sa puna afise pentru reintroducerea sclaviei ca sa nu se trezeasca luptatoare impotriva Cuvantului Sfant.Sa ma ierte Dumnezeu daca I-am gresit cu ceva ca de la voi nu pot sa-mi cer iertare, ca m-ati spovedit deja si cu ce am si cu ce nici nu stiam ce am,mi-ati vazut voi bubele si le-ati acoperit cu noroi ca sa nu se mai vada.:)
Si daca mesajul trecut a fost o mostra de egoism si de trufie, sa vad cum il catalogheaza pe asta.
eu ca femeie, casatorita, ma simt tare mangaiata de cuvintele Cuvioasului Paisie…si nu numai de ale lui! Imi dau o pofta de ma smeri chiar daca sotul meu nu-L are pe Hristos cap….dar nu deznadajduiesc.
Chiar daca am o casnicie mai dificila un pic din punct de vedere duhovnicesc…de cand Domnul mi-a aratat calea spre biserica, eu nu ma simt “sclava” sotului meu, din contra….simt ca este o sansa….atat pt mine cat si pt el.
Imi este greu, recunosc, sa las de la mine…sa gasesc cuvinte blande in loc de latraturile folosite pana de curand…pratic imi este f greu sa ma lepad de mine! Dar Domnul ma ajuta…mai ales Maica Domnului!!!
va rog sa ma iertati!
Intr-o predica tinuta de Parintele Arsenie Boca acesta ii indemna pe credinciosi sa mearga la preotii lor din sat si nu la manastire.
Era insa vorba de pastrarea unei cai de mijloc pentru mireni si despre neintelegerea vietii din lume din partea unor vietuitori din manastire.
Era vorba despre 2 duhovnici cunoscuti (calugari) care dadeau canoane foarte aspre celor care se spovedeau (e.g. post aspru fara ulei pentru cei care lucrau la munca câmpului sau la padure, respectiv neimpartasire pâna la lepadarea de un anumit pacat). Nu era vorba insa nici de “usurinta” spovedaniei si nici de “scaparea” mai usor de pacate.
Pe de alta parte imi fuge mintea (si nu stiu de ce!) la femeia adultera care a ramas in final fara acuzatori …
Doamne, ajuta!
@Cristina: Nu impartasim parerea surorii Agnes cu privire la egoism si trufie si, desigur, nu e normal sa ne cautam reciproc bubele din cap.
Tema este “relatia dintre soti in lumina poruncilor evanghelice si a predaniei” si nu a fost schimbata in vreun fel de cei care au comentat aici. Nu intelegem deloc ce vrei sa spui cu atacul la persoana. CINE este atacat? Femeia? Sa inteleg ca tu reprezinti TOATE femeile? Pai vezi si fratia ta ca numai aici, pe site, sunt cativa comentatori femini exact la aceasta postare care nu impartasesc parerea fratiei tale. S-ar cuveni sa le tratezi cu respect si sa nu pretinzi ca vorbesti in numele tuturor femeilor. Ca ai un anume punct de vedere este altceva si am acceptat asta, chiar daca nu suntem de acord cu el.
In al doilea rand, uiti ca NU NOI am scris textul postarii, ci ca este cuvvant duhovnicesc de la Cuviosul Paisie Aghioritul, mare sfant contemporan si foarte iubit. Asa cum bine spui, daca ramanem la litera ucidem duhul. Ori fratiei tale ii scapa tocmai duhul dragostei si al smereniei cu care ne vorbeste Cuviosul Paisie. De aici neintelegerea profunda pe care o aii fata de afirmatiile sale si sminteala pe care ti-o provoaca unii termeni, cum ar fi cel de “stapanire”. In plus, fiind vorba despre un text grecesc, este foarte posibil ca nuantele cuvantului originar sa fie mult mai complexe. In orice caz, stapanire, repetam, nu inseamna nicidecum abuz, silnicie, eliminarea libertatii, a personalitatii celuilalt! Stapanire nu inseamna nici ca barbatul dicteaza si femeia tace. Inseamna asta: ca barbatul este chemat sa isi asume cele mai grele si grave responsabilitati ale familiei, ca el va da socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru deciziile pe care le iau impreuna, ca el trebuie sa duca greul. Fratia ta este profund indignata de acest lucru – cum adica sa stapaneasca barbatul peste femeie? Pai asa cum ar fi trebuit sa stapaneasca Irod peste Irodiada cand aceasta l-a determinat sa taie capul Sf. Ioan Botezatorul. Asa cum ar fi trebuit sa stapaneasca Ahab peste Izabela cand aceasta l-a determinat sa spurce intreg poporul evreu cu inchinarea la idoli. Si, in fine, asa cum ar fi trebuit sa stapaneasca Adam peste Eva cand aceasta l-a indemnat sa calce porunca lui Dumnezeu. La astfel de situatii se potriveste stapanirea. Nu la situatiile in care femeia, de pilda, este mai induhovnicita decat barbatul, in care ea aduce gandul cel bun, si nu cel rau, in care ea este sursa de lumina. Si avem si astfel de cazuri, pe care le observam chiar in Epistolele Apostolului Pavel – este vorba de Priscilla si Aquila, sotii la care a gazduit o vreme apostolul. In formularile sale Sf. Pavel pune inainte numele femeii – Priscilla, tocmai pentru a cinsti indeosebi ravna si priceperea apostolica (Sf. Priscilla si Aquila sunt cinstiti ca apostoli) a acesteia. Deci, evident ca ceea ce afirma Cuviosul Paisie este perfect egal cu ceea ce spui si fratia ta:
Cine a vorbit despre “dreptul” de a conduce si a stapani aprioric si de principiu?! Nicidecum noi, nicidecum Cuviosul Paisie, si evident ca nicidecum Scripturile si Predania. Este vorba despre o responsabilitate proprie care depinde de masura in care barbatul asculta el insusi de Hristos si e in stare de jertfelnicie fata de sotia sa.
In privinta sclaviei, mi se pare ca ai procedat pur retoric si incorect. Sfaturile pe care le da Apostolul Pavel sunt contextuale si raman perfect valabile si astazi pentru unele raporturi sociale pe care le avem. Si ele trebuie intelese in duh si nu in litera, evident.
Cu egalitatea ne-am spus parerea si ne-o mentinem. Dumnezeu ne considera unici, tocmai de aceea nimeni nu este mai om decat celalalt. Egalitate inseamna exact opusul, ca suntem toti la fel, o apa si un pamant. Evident ca fiecare dintre noi avem Chipul lui Dumnezeu. Dar pe fiecare dintre noi Dumnezeu ne iubeste in mod unic si irepetabil. Egalitatea in fata Legii lui Dumnezeu este altceva. Si oricum este gresit sa spui asa. Dumnezeu nu ne judeca in mod egal, pentru ca daca ar face asta am fi toti osanditi la Iad. Daca Hristos ar fi venit cu acest principiu, nu ar fi impiedicat lapidarea femeii acuzata de adulter, deoarece omorarea ei cu pietre era conforma Legii. Hristos a judecat insa nu din perspectiva egalitatii, ci a MILEI.
In fine, diferentele se vor face in ziua Judecatii, si atunci doar de constiinta fiecaruia, dupa faptele fiecaruia. Cat priveste “drepturile”, este iarasi o notiune care nu stiu ce cauta aici. Noi stim doar de poruncile dumnezeiesti, care se gasesc in Fericirile de pe Munte si in tot Noul Testament. Nici barbatul si nici femeia nu au drepturi, ci porunci de pazit.
@admin
Referirile la viata de familie sunt facute in “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”. Mi se pare ca este mai spre final, dar o sa caut exact paragraful si o sa-l citez aici daca il gasesc in timp util.
Personal, nu vad ce legatura au “preotii de parohie aggiornati” cu discutia de principiu si in niciun caz nu am spus ca trebuie sa ne cautam preoti care sa ne aprobe pacatele.
Putem insa sa cautam un duhovnic care sa ne INTELEAGA pacatele ceea ce este cu totul altceva.
In fine, nu am de gand sa mai continui discutia pentru ca sunt evidente patimile care o anima. As vrea totusi sa fie clar ca nu m-am referit la articolul de fata, la comentariile si sfaturile parintelui Paisie care sunt foarte frumoase, blande si folositoare, ci la problema in general asa cum este ea discutata in comentarii.
Nu mi-a placut modul in care a fost tratata cristina, mai ales ca o mare parte din observatiile ei (nu toate) sunt intemeiate in mod justificat si pe atitudinile celor din interiorul Ortodoxiei care abordeaza gresit sau exagerat problema. De unde si confuziile de rationament ale unora sau altora (in cazul asta al cristinei).
Iar voi ati considerat ca ar fi bine sa incepeti clarificarea problemei cu niste mici ironii mai mult sau mai putin subtile (gen sa o faceti imbufnata sau sa ii spuneti din start ca este influentata de nu stiu ce idei moderniste; in general este o idee foarte proasta sa incepi o argumentare cu o ironie sau acuza la adresa caruia doresti sa ii explici ceva).
RAR am citit o pozitie care sa le ofere si femeilor ortodoxe o viziune clara referitoare la menirea lor in familiile contemporane, la modul in care trebuie sa se comporte vis-a-vis de barbat si vis-a-vis de patimile barbatului, specifice vremurilor in care traim, si asa mai departe.
In schimb am citit foarte multe pozitii care le indeamna pe femei sa respectve ad-literam cuvantul Evangheliei (in mod ciudat, numai acesta, referitor la ascultarea de barbat si nu altul), fiind judecate foarte aspru daca nu fac aceasta ca niste terfelitoare de Cuvant Sfant, ceea ce nu cred ca este cazul.
Sau oricum, nu este cazul sa fie judecate asa de catre NOI, barbatii. Hristos are un cuvant pentru cei care tind sa se indreptateasca pe ei insisi la adapostul propovaduirii Cuvantului: “Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.”
@Lucian:
Parintele Serafim Rose s-a preocupat indeaproape de viata de familie, totusi. De aceea il si simtim foarte apropiat. De la el avem indemnul sa ne facem pustie in “curtea din spatele casei”: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/09/05/o-ortodoxie-laica-dar-care-nu-e-lumeasca-sau-cum-putem-aduce-pustia-in-lume/
Ne cerem iertare pentru ironii, dar ele sunt ironii si atat, nimic mai mult. Nu ascund niciun fel de prejudecata sexista sau de orice al fel, ci se rezuma la modul in care tratam niste idei cu care nu suntem de acord. E adevarat ca nu este potrivita si nu ar trebui sa recurgem noi, niste pacatosi, atat de usor la ea, dar sa nu absolutizam – ironia se gaseste si in Biblie.
Ce nu inteleg este sensul deformat al cuvintelor noastre – in niciun caz nu am afirmat ca daca femeile nu respecta ad-literram cuvantul Evangheliei, si numai ele, atunci ele terfelesc cuvantul. Nu intelegem de unde a putut proveni o astfel de interpretare dupa tot ce am scris! Acolo ne refeream strict la modul de interpretare-talcuire al Scripturii pe care sora noastra Cristina o facea, si nicidecum nu faceam o judecata asupra modului in care practica ea Evanghelia in viata sa. Este vorba de o atitudine fata de Scripturi cu care nu eram de acord, si nu de subiect in sine, care putea fi oricare altul.
@Cristina
Iti inteleg revolta,e oarecum indreptatita,avand in vedere duhul lumesc de azi.Dar Dumnezeu,care este iubire,nu ne-a lasat sa traim dupa cum ne place.Ne-a dat niste reguli de convietuire pe care trebuie sa le respectam.Ca s-a abuzat de ele si fiecare a facut ceea ce a crezut de cuviinta,va da seama la Judecata de apoi.Dar sa stii ca cel mai bun lucru pe care poate sa-l faca un om e sa se lase in voia lui Dumnezeu.Si daca Dumnezeu asa a zis, asa sa si facem.Am fost si eu revoltata:de ce sa ascult de sotul meu,sa luam impreuna deciziile,ca de-aia suntem o familie.Dar fiecare are parerea lui,care de multe ori nu coincid.Daca barbatul are o judecata sanatoasa, atunci sa facem ce zice el.Spune la un moment dat,nu stiu daca la slujba cununiei,sa ascultam de barbatii nostri ca de Domnul.Mi-a luat 16 ani de casnicie ca sa realizez lucrul asta.Au fost cateva situatii in care,daca nu l-as fi ascultat,astazi as fi plans in pumni,as fi varsat siroaie de lacrimi pana la sfarsitul vietii mele;imi pare extrem de bine ca l-am ascultat atunci.Pe moment nu vezi rostul ascultarii,dar in timp constati ca e bine ce a zis el.Ca si ascultarea de Dumnezeu si de duhovnic:pe moment zici ca e mai bine cum vrei tu,dar in timp vei multumi lui Dumnezeu ca ai ascultat si ca nu ai facut ce vroiai sa faci tu atunci pe moment.Fiecare are un mod de a vedea lucrurile,realitatea.Se pare ca cel mai bun este al barbatului.Asa a decis Dumnezeu!Imi cer iertare pentru exprimare sau daca am gresit cu ceva.
@ admin
Nu ma refeream la voi cand spuneam lucrul cu respectarea cuvantului din Evanghelie, ci in general. Exista multe pozitii, abordari de genul asta. Probabil Crisitina, si nu numai ea, s-a smintit de-a lungul timpului citind sau auzind tot felul de lucruri de genul asta de unde si aversiunea instantanee fata de problema in sine.
Mie asa mi se pare. De aceea mi se pare ca nu ea este in totalitate vinovata pentru ispita prin care trece. Deci i-am luat apararea. S-ar putea sa n-am dreptate si ea sa fie constienta de anumite lucruri iar aversiunea ei sa provina pur si simplu din rea-intentie (si atunci raspunsul vostru este justificat). Dar asta cred ca numai Dumnezeu stie. Noi cred ca trebuie sa ne facem datoria de a-i oferi fratelui cazut in ispita ajutorul si mai ales balndetea de care are nevoie in astfel de situatii …
Sigur, ironia exista si in Biblie. Si sodomia si incestul exista in Biblie. Asta nu inseamna ca avem voie sa le facem si noi. Doar daca suntem foarte siguri pe discernamantul nostru. Eu unul nu sunt deci prefer sa nu risc (sau sa nu mai risc, caci am facut si eu greasa asta de multe ori pana acum) aruncand ironii care ar putea sa-i loveasca gratuit pe altii.
Atat 🙂
@Lucian – suntem si noi de aceeasi parere ca si tine in legatura cu Cristina. De aceea i-am si aprobat ultimul comentariu, destul de lung si ofensiv, dupa parerea noastra, incercand sa raspundem cat am putut de nuantat si deschis.
Ironia in Biblie nu exista ca fapta osandita, ci ca procedeu lingvistic folosit de Insusi Dumnezeu si Apostoli (mai ales Apostolul Pavel). La asta ne-am referit cand am facut trimitere la ea. De osandit este, insa, intentia si efectul acesteia – cand ironia e facuta adica cu rautate si cu intentia de a jigni. De aceea si spuneam ca noi, fiind patimasi, ar trebui sa nu folosim foarte des ironia. Iar aici vorbim exclusiv pentru noi.
@ admin
Hristos a putut folosi ironia pentru ca El stia cugetul si sufletul omului, deci stia cand si cum trebuie sa o foloseasca pentru folosul acelui om. Sfintii Apostoli, asemenea.