ZAMISLIREA NASCATOAREI DE DUMNEZEU DE CATRE SFANTA MAICA ANA. Cuviosul Paisie Aghioritul: INVATATURI PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA (I)
“Cineva m-a întrebat: “Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?”. “Recunoştinţa”, îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei”.
Troparul praznicului
Astazi legaturile nerodirii de fii se dezleaga, ca pe Ioachim si pe Ana auzindu-i Dumnezeu, mai presus de nadejde a naste pe Maica lui Dumnezeu, aratat s-a fagaduit lor. Din care Insusi S-a nascut Cel necuprins, om facandu-Se, Ingerului poruncind sa strige ei: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine!”
“Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana – căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.
Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
*
Tot în această zi, pomenirea Sfintei proorociţe Ana, mama Proorocului Samuel.
Sfânta şi fericita Ana proorociţa era din cetatea Armatem, din muntele Efraim. Era căsătorita cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana. Pentru că era stearpă şi nu făcea copii, bărbatul ei şi-a mai luat o femeie, pe Fenana, rivala ei, cu care a făcut copii şi s-a bucurat. Ana, ca şi cum nu i-ar fi fost îndeajuns durerea pricinuită de sterpiciunea ei, mai era şi defăimată de bărbat şi de rivală, de rude şi prieteni. Şi se ruga mult lui Dumnezeu să-i dea copii, dar n-a izbutit nimic, deşi împlinea fără trândăvie poruncile Legii. Că uneori chiar sfinţilor cu anevoie şi cu încetul şi târziu li se împlinesc cererile.
Suindu-se dar Ana cu bărbatul ei în Silom, în casa atotputernicului Dumnezeu, ca să aducă Jertfe prin mâna lui Eli preotul, ea, după săvârşirea jertfelor, a primit numai o parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu copii au primit câte două părţi. Asta a întristat-o mult, dar n-a deznădăjduit-o, nici nu i-a întunecat faţa.
A lăsat însă pe bărbatul ei să plece acasă, iar ea a rămas singură în casa Domnului. S-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a rugat aşa: “Doamne Dumnezeul părinţilor mei, căută spre roaba Ta şi spre smerenia mea! Dă-mi rod pântecelui meu şi Ţi-l voi da Ţie să-Ţi slujească toate zilele vieţii lui!”. Dumnezeu văzând că Ana nu se dezlipeşte de casa Lui, că se roagă şi că stăruie în rugăciunea ei, nu i-a făgăduit numai că va da rod pântecelui el, ci i-a spus mai dinainte şi ce nume va purta fiul ce i se va naşte.
După ce a luat aceasta încredinţare, ea a plecat de acolo săltând de bucurie. A zămislit şi a născut pe Proorocul Samuel. După ce l-a înţărcat, s-a suit cu el în Silom, a căzut înaintea Domnului Dumnezeu şi I-a mulţumit. Preotul Eli a binecuvântat-o, zicând: “Să-ţi dea ţie Dumnezeu un alt rod pântecelui în locul lui Samuel, fiul tău”. Ana şi-a luat copilul şi s-a coborât acasă, pentru că era încă mic de tot pruncul. Când a ajuns mai măricel, l-a luat de mână, l-a suit în casa Domnului Dumnezeului cel atotputernic, ca să împlinească făgăduinţa ce-o făcuse Domnului şi l-a dat în mâna lui Eli preotul. Şi i-a făcut maică-sa haine preoţeşti mici, pe măsura lui, şi copilul slujea cu ele Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul. Ana se uita la el şi se bucura. Şi a mai născut Ana trei feciori şi trei fete; şi s-a suit în casa Domnului, a căzut cu faţa la pământ şi-L lăuda pe Domnul. Pentru aceea şi zicea: “Cea stearpă a născut şapte, iar cea cu mulţi fii a slăbit”. Că ea sălta de bucurie pentru cei şapte copii ai ei, iar Fenana, rivala ei, după ce a născut cinci copii, a ajuns stearpă şi n-a mai născut. Ana a trăit vreme îndelungată, a lăudat pe Domnul şi a proorocit, iar mai pe urmă s-a mutat în locaşurile cele veşnice.
***
Cuviosul Paisie Aghioritul: PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA
Începutul cel bun al vieţii familiale
– Părinte, un oarecare tânăr, ce s-a hotărât pentru viaţa de familie, m-a întrebat cum o poate începe corect.
– Mai întâi să se îngrijească să afle o fată bună, care să-l odihnească sufleteşte, pentru că pe fiecare îl odihneşte alt caracter de om. Să nu caute să fie bogată şi frumoasă, ci mai ales simplă şi smerită. Adică trebuie să dea mai multă atenţie frumuseţii lăuntrice şi nu celei exterioare. Atunci când tânăra este un om de nădejde şi este înzestrată cu bărbăţie, fără să aibă mai mult din cele de care are trebuinţă caracterul femeiesc, aceasta îl ajută foarte mult pe bărbat să afle îndată înţelegere şi să nu-l doară capul. Dacă are şi frică de Dumnezeu şi smerenie, atunci se pot lua de mână ca să treacă râul cel primejdios al lumii.
Dacă tânărul se gândeşte serios să ia de soţie pe o fată, cred că este bine ca mai întâi să facă aceasta cunoscut părinţilor ei printr-o oarecare rudă, şi după aceea să discute şi el personal cu ei şi cu fata. În continuare, dacă îşi dau cuvântul şi se logodesc – este bine ca logodna să nu tină mult – să încerce ca în perioada care va dura până la nuntă, să o vadă pe tânără ca pe sora sa şi să o respecte. Dacă amândoi se vor nevoi cu mărime de suflet să-şi păstreze fecioria lor, la Taina Căsătoriei, atunci când preotul îi încununează, vor primi har îmbelşugat de la Dumnezeu. Pentru că, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, cununiile sunt simbolul biruinţei asupra plăcerii. (“De aceea pun cununi pe cap, ca simbol al biruinţei, căci rămânând nebiruiţi, astfel s-au apropiat la cununie” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola întâi către Timotei, Omilia 9, P.Q. 62, 546).
În continuare, să cultive virtutea dragostei cât pot mai mult, pentru a rămâne uniţi amândoi pentru totdeauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, Preadulcele nostru Iisus. Fireşte, la început, până se vor aranja şi se vor cunoaşte bine, se poate să aibă unele greutăţi. Aşa se întâmplă la fiecare început. Iată, zilele trecute am văzut un pui de vrabie, care abia ieşise din cuib să-şi caute hrană şi zbura cam la o palmă de pământ. Sărmanul nu ştia bine să prindă insectele şi i-a trebuit un ceas să prindă o gânganie să o mănânce. Şi aşa cum îl priveam, mă gândeam cât de greu este fiecare început. Studentul după ce îşi ia diploma şi începe să lucreze, începe să întâmpine greutăţi. La fel se întâmplă şi cu începătorul atunci când intră în mănăstire. De asemenea, şi tânărul când se căsătoreşte se înfruntă şi el cu multe greutăţi.
– Părinte, este rău atunci când fata este mai mare decât băiatul?
– Nu există un canon al Bisericii care să spună că nu trebuie să se căsătorească doi tineri atunci când fata este mai mare cu doi-trei sau cinci ani decât băiatul.
În deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu
Într-o zi a venit la Colibă cineva şi mi-a spus că este foarte mâhnit, pentru că nu se înţelege cu femeia lui. Cu toate acestea am văzut că nu există ceva serios între ei. El are o “umflătură”, femeia lui alta şi de aceea nu se pot apropia unul de altul. Au nevoie de puţină “rindeluire”. Ia două scânduri nerindeluite, una care are un nod într-un loc, iar cealaltă în alt loc, încearcă să le uneşti, şi vei vedea că rămâne un gol între ele. Dacă însă rindeluieşti puţin una dintr-o parte, iar cealaltă din partea opusă, dar cu aceeaşi rindea, îndată se vor uni. (Stareţul se referă aici la faptul că lucrarea aceasta se face de către duhovnic şi este eficientă, dacă soţii au acelaşi duhovnic, astfel încât rindeluirea să se facă “cu aceeaşi rindea”).
Unii bărbaţi îmi spun: “Nu mă înţeleg cu femeia mea. Avem caractere deosebite. Cum poate face Dumnezeu astfel de lucruri ciudate? Nu putea, oare, rândui nişte situaţii astfel încât să se potrivească soţii, ca să poată trăi duhovniceşte?”. Nu înţelegeţi că în deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu? Caracterele deosebite creează armonia. Vai vouă, dacă aţi avea acelaşi caracter! Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă, de pildă, amândoi v-aţi mânia repede. Aţi fi dărâmat casa. Sau, dacă amândoi aţi fi cu caractere blânde. Aţi fi dormit în picioare. Dacă aţi fi fost zgârciţi, v-aţi fi potrivit, dar aţi fi mers amândoi în iad. Iar dacă aţi fi fost amândoi cu dare de mână, aţi fi putut ţine casa? Aţi fi distrus-o şi copiii voştri ar fi umblat pe drumuri. Dacă un lemn strâmb ia tot un lemn strâmb, nu-i aşa că nu se vor potrivi între ele? Ci se vor omorî într-o zi. Dar ia ascultaţi ce se întâmplă. Dumnezeu rânduieşte ca unul bun să ia un lemn strâmb, ca să-l ajute, pentru că se poate ca acela să aibă intenţie bună, dar să nu fi fost ajutat de mic.
Micile deosebiri ale caracterelor soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl completează pe celălalt. La maşină este absolut necesară acceleraţia, ca ea să meargă, dar şi frâna, ca să se oprească. Dacă maşina ar avea numai frână, nu s-ar mişca din loc, iar dacă ar avea numai acceleraţie, nu s-ar mai putea opri. Ştiţi ce le-am spus unor soţi? “Fiindcă vă potriviţi, de aceea nu vă potriviţi”. Amândoi sunt sensibili. Dacă se va întâmpla ceva în casă, amândoi se vor pierde cu firea şi vor începe: “Vai, ce-am păţit!” va spune unul, “Vai, ce-am păţit!” va spune celălalt. Adică unul îl ajută pe celălalt să deznădăjduiască şi mai mult. Nu-l poate întări cât de puţin pe celălalt, spunându-i: “Ia stai, nu este un lucru chiar aşa de grav ceea ce se întâmplă!”. Am văzut aceasta la multe perechi de soţi.
Atunci când soţii au caractere diferite pot ajuta mai mult şi în educaţia copiilor lor. Unul frânează puţin, iar celălalt spune: “Lasă-i pe copii puţin mai liberi”. Dacă amândoi îi vor constrânge pe copii, îi vor pierde. Iar dacă îi vor lăsa liberi amândoi, iarăşi îi vor pierde. În timp ce, în felul acesta, află şi copiii un echilibru.
Vreau să spun că toate sunt de trebuinţă. Dar, fireşte, nu trebuie să întreacă măsura, ci fiecare să-l ajute pe celălalt în felul său. Dacă, de pildă, mănânci ceva foarte dulce, simţi nevoia apoi să mănânci ceva care este puţin sărat. Să presupunem că mănânci mulţi struguri, dar vrei şi puţină brânză, ca să-ţi taie dulceaţa. Sau verdeţurile, dacă sunt foarte amare, nu se pot mânca. Puţin amar, însă, ajută, precum şi puţin acru. Dar dacă cel care este acru va spune: “Să vă faceţi toţi acri ca mine”, cel care este amar: “Să vă faceţi toţi amari“, iar cel care este sărat, va spune: “Să vă faceţi toţi săraţi”, atunci nu se va putea face sat.
Respectul între soţi
Dumnezeu pe toate le-a rânduit cu înţelepciune. Pe bărbat l-a înzestrat cu un fel de harisme, iar pe femeie cu un alt fel. I-a dat bărbatului bărbăţie, pentru ca să se descurce în situaţiile grele şi pentru ca femeia să se supună lui. Căci, dacă ar fi dat şi femeii aceeaşi bărbăţie, nu s-ar fi putut menţine familia.
Când eram în Epir, se vorbea despre o femeie cum că era înfricoşătoare. Purta o cămaşă albă până jos şi avea totdeauna un iatagan la ea. Tâlharii o luau în tovărăşia lor. Gândiţi-vă, să aibă o femeie în ceata lor. Odată a mers mai multe ceasuri pe jos într-un sat îndepărtat, ca să ia de ginere un fiu de vlah pentru fiica ei. Şi fiindcă acela se împotrivea, l-a răpit, l-a pus în spate şi l-a adus în satul ei. Desigur, acestea sunt excepţii. Astăzi însă, dacă ai mobiliza femei şi ai face cu ele o companie, atunci când ar vedea cercetaşi venind înspre ele, ar lua-o la fugă toate, crezând că este duşmanul.
Scriptura spune că: “Bărbatul este capul femeii”. Adică Dumnezeu a rânduit ca bărbatul să stăpânească peste femeie. Iar a stăpâni femeia peste bărbat este o ocară adusă lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu a plăsmuit mai întâi pe Adam şi el a spus despre femeia sa: “Iată acesta-i os din oasele mele şl carne din carnea mea”.Evanghelia spune că femeia trebuie să se teamă de bărbatul ei, adică să-l respecte, iar bărbatul să-şi iubească femeia. În dragoste există respect şi respectul se află în dragoste. Căci cel pe care îl iubesc, îl şi respect. Şi cel pe care îl respect, îl şi iubesc. Adică nu este altceva una şi altceva cealaltă, ci amândouă sunt acelaşi lucru.
Oamenii însă se depărtează de această armonie a lui Dumnezeu, neîntelegând ceea ce spune Evanghelia. Şi astfel bărbatul, interpretând greşit cele pe care le spune Evanghelia, îi spune femeii sale: “Trebuie să te temi de mine”. Dar dacă s-ar fi temut de tine, nu te-ar fi luat în căsătorie. Sunt şi unele femei care spun: “De ce să se teamă femeia de bărbat? Cu asta nu sunt de acord. Ce fel de religie este aceasta? Nu există egalitate?”. Dar, vezi ce spune Sfânta Scriptură? “Începutul înţelepciunii este frica de Domnul. Frica de Dumnezeu înseamnă respectul faţă de Dumnezeu, evlavia, sfiala duhovnicească. Frica aceasta te face să simţi teamă. Ea este ceva sfânt.
Egalitatea cu bărbaţii pe care o cer astăzi femeile poate fi valabilă numai până la un punct. Astăzi femeilor, deoarece lucrează şi votează, le-a intrat în cap un duh bolnăvicios şi cred că sunt egale cu bărbaţii. Fireşte sufletele sunt la fel. Dar dacă bărbatul nu-şi iubeşte femeia, iar femeia nu-l respectă pe bărbat, atunci se creează scene neplăcute în familie. Mai demult era considerat un lucru foarte grav faptul de a vorbi împotriva bărbatului. Astăzi a intrat în lume un duh de răzvrătire. Ce frumos era mai demult! Am cunoscut odată o pereche de soţi. Bărbatul era foarte mic, iar femeia lui era voinică şi înaltă până colo sus. O sută optzeci de ocale de grâu le descărca singură din căruţă. Odată un lucrător – înalt şi acela – a făcut o glumă cu ea. Atunci aceea îl înhaţă şi-l aruncă cât colo ca pe un băţ de chibrit. Dar să fi văzut ce ascultare făcea de bărbatul ei, cum îl respecta! Astfel se ţine familia, altfel nu se poate.
Dragostea dintre soţi
– Maică Stareţă, i-ai scris urări lui Dimitrie, care acum se căsătoreşte?
– I-am scris. Părinte.
– Adu-mi felicitarea să completez şi eu ceva: “Hristos şi Maica Domnului să fie cu voi. Dimitrie, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu toată lumea, în afară de Maria. La fel şi Mariei”. Ia să văd dacă vor înţelege la ce mă refer? Cineva m-a întrebat: “Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?”. “Recunoştinţa”, îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei.
Soţii trebuie să aibă dragoste curată între ei, pentru ca existând un climat paşnic în familie, să-şi poată îndeplini datoriile lor duhovniceşti. Pentru a trăi în chip armonios soţii trebuie din început să pună ca temelie a vieţii lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se află în nobleţea duhovnicească, în jertfirea de sine şi nu în dragostea cea mincinoasă, lumească şi trupească. Atunci când există dragoste şi jertfire de sine, totdeauna se pune unul în situaţia celuilalt, îl înţelege şi-l doare. Şi atunci când cineva îl primeşte pe aproapele său în inima sa îndurerată, îl primeşte pe însuşi Hristos, Care îl umple cu şi mai multă veselie duhovnicească.
Atunci când există dragoste chiar şi departe de s-ar afla unul de celălalt, atunci când o cer împrejurările, se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanţe. Însă atunci când, Doamne fereşte, soţii nu au dragoste între ei, deşi s-ar afla aproape, în realitate însă se află departe unul de altul. De aceea trebuie să se străduiască să păstreze dragostea în toată viaţa lor şi să se jertfească unul pentru celălalt.
Dragostea trupească îi uneşte la exterior pe oamenii lumeşti, dar numai atâta vreme cât există factori lumeşti (bani, frumuseţe, poziţie socială, etc. – n. tr.), şi îi desparte atunci când ele dispar, ducându-i astfel la pierzare. În timp ce, atunci când există dragostea duhovnicească, cea scumpă, chiar dacă unul dintre soţi îşi pierde aceşti factori, aceasta nu numai că nu-i desparte, ci îi uneşte şi mai mult. Atunci când există numai dragoste trupească, şi dacă, de pildă, femeia află că soţul ei a privit la alta, atunci îi aruncă vitriol în ochi şi îl orbeşte. În timp ce, atunci când există dragoste curată, o doare mai mult şi caută cu orice chip să-l aducă iarăşi pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.
Odată a venit la Colibă un oarecare medic grec din America. Am văzut că avea un chip luminos şi de aceea l-am întrebat cu discreţie despre viaţa lui.
“Părinte, mi-a spus, sunt ortodox, dar până în ultima vreme nici posturi nu am ţinut, nici la biserică nu am mers. Într-o noapte am îngenunchiat în camera mea, ca să-L rog pe Dumnezeu pentru o problemă ce mă preocupa, când deodată camera s-a umplut de o lumină plăcută. Pentru destulă vreme nu vedeam nimic fără numai lumină şi simţeam o pace negrăită înlăuntrul meu”.
M-am minunat, deoarece am înţeles că omul acesta se învrednicise să vadă lumina necreată, şi de aceea i-am cerut să-mi spună ce se întâmplase.
“Părinte, mi-a spus, sunt căsătorit şi am trei copii. La început o duceam bine în familie. După o vreme însă femeia mea nu a mai avut răbdare să se preocupe de casă şi de copii, şi de aceea cerea mereu să ieşim la plimbări cu prietenele ei. I-am făcut hatârul. După puţin timp mi-a spus că vrea să meargă singură cu prietenele ei. Am primit şi aceasta, iar eu mă îngrijeam de copii. După aceea nu a vrut să mergem în concediu împreună, ci a cerut bani să meargă singură. Şi apoi mi-a cerut un apartament, ca să trăiască singură. Am făcut-o şi pe aceasta. Dar ea îşi aduna acolo pe prietenii ei. În acest răstimp încercam s-o ajut în felurite chipuri, cu sfaturi, etc, ca să o conving să-i fie milă de copiii noştri, dar ea nici nu voia să audă. În cele din urmă mi-a luat o mare sumă de bani şi a dispărut. Căutam şi întrebam de ea peste tot, însă nici un rezultat, îi pierdusem urma cu desăvârşire. Într-o zi am aflat că venise aici în Grecia şi locuia la o casă de desfrânare. Mâhnirea mea pentru halul în care ajunsese nu se putea descrie. Cuprins de mâhnire, am îngenunchiat să mă rog. «Dumnezeul meu, am spus, ajută-mă s-o găsesc şi să fac tot ce îmi va sta în putinţă ca să nu-şi piardă sufletul. Nu pot suferi s-o las în halul în care a ajuns». Şi atunci m-a învăluit acea lumină şi inima mea a fost inundată de pace”.
Atunci eu i-am spus: “Frate, Dumnezeu a văzut răbdarea, nerăutatea şi dragostea ta şi te-a mângâiat în acest chip”.
De aceea spun căne vor judeca mirenii. Vedeţi, acesta care era medic în America, care avea o astfel de soţie, şi care trăia în condiţiile şi mediul de acolo, de ce lucruri minunate s-a învrednicit!”
(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)
Legaturi:
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre viata de familie si nasterea de prunci
- Regretatul Pr. Constantin Mihoc despre relatia dintre sot si sotie
- Pr. Constantin Mihoc despre relatiile dintre sotii crestini si modul de vietuire a mirenilor (II)
- Casatoria – taina cea mare
- JOCURILE DESFRANARII
- Parintele Cleopa despre femeia crestina – imbracamintea, infatisarea, purtarea si rosturile ei firesti: “TACE LUMINAND SI SE JERTFESTE TACAND”
Categorii
1. SPECIAL, Crestinul in lume, Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Viata de familieEtichete (taguri)
Articolul urmator/anterior
Comentarii
76 Commentarii la “ZAMISLIREA NASCATOAREI DE DUMNEZEU DE CATRE SFANTA MAICA ANA. Cuviosul Paisie Aghioritul: INVATATURI PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA (I)”
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI
Comentariile sunt inchise.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Relatia barbat-femeie nu poate fi o relatie matematica de egalitate!
Cred ca intuim ce ar putea iesi din asa ceva!
Prin analogie cu sufletul, trebuie sa fie o relatie ca intre ratiune si simtire.
Cand ratiunea si simtirea conlucreaza armonios sub comanda ratiunii, in spiritul poruncilor Dumnezeiesti , este pace si armonie in suflet.
Daca cele doua parti sunt in conflict, in suflet este iad.
Cam asa si intr-o familie!
Ideal este ca barbatul (ratiunea) si femeia ( simtirea) sa se completeze si sa conlucreze armonios, cu aportul specific fiecaruia, dand Cezarului (ratiunii) ce este al Cezarului.
Asta la modul ideal!
In rest, Doamne ajuta!
Cu atitea argumente – fratilor si surorilor sunteti uriasi !
Lucrurile sunt mult mai simple !
DUHUL nu litera !!!!
Ati uitat ca fiecare cuvint va trebui platit !
Nu mai tilcuiti voi scripturile (au facut-o cu mult post si rugaciune ,sfintii parinti !Credeti lor !) – urmati-le atit cit va este cu putinta caci mantuirea vine doar din din IUBIREA LUI DUMNEZEU ! Chiar si faptele noastre bune au nevoie de indreptatirea LUI !
Cred ca trebuie sa pretuim deci mai mult pe fratii si surorile noastre fara pregatire teologica ,corectindu-le cu multa delicateta greselile , ajutindu-i cu dragoste si sa nu uitam nici o clipa ca celor ce li s-a dat mult,mult li se va si cere !
NU vreau sa invat nimic pe nimeni deoarece ma consider mai prejos decit oricare dintre voi !
Toti imi sunteti deopotriva de dragi si cei despre care cred eu ca au dreptate si despre care cred eu ca gresesc caci toti il aveti in inima pe Dumnezeu !
NU tebuie sa plece nimeni de aici infrint, dojenit ,ci inmiresmat cu cuvintul cel de viata datator si indreptat fara sa o stie ca a fost indreptat !
Va imbratisez cu smerita dragoste in Domnul ! Fratele vostru cel mai mic , Nicu
Cristina si-a format o parere-reflex pe care si-o exprima fara sa mai aiba rabdarea de a mai face update-uri la chestiune.I-i inteleg ,totusi, frustrarea.Probabil este o femeie foarte sensibila.Probabil ca a fost ranita.Apreciez efortul adminilor pt rabdarea si echilibrul care nu pot decit sa ne inspire.Cine are ochi de vazut ,vede.Eu multumesc lui Dumnezeu ca existati si ca va cunosc.
Draga Cristina , cataloghez celalalt mesaj al tau – ca un amestec de luciditate cu duh lumesc si zbatere launtrica
spre Duhul Adevarului , dar pe care , insa , nu-l vezi …
Am crescut doar cu o biata mama alcoolica , la marginea orasului meu , langa campia smaltuita – la vreo 3 km. – de Dunare si Olt …La terminarea liceului , m-am “agatat” de profesorul meu de romana si literatura universala [ divortat si singur ] , in ideea c-o sa scap de foame si frig si ca-mi voi putea face facultatea … n-a fost sa fie , chiar daca eram si indragostita de “sotul” meu , cu 20 de ani mai mare …nu stiam c-avea o sora la Buc. , de care el asculta orbeste …ea ne-a dominat si si-a realizat problemele financiare , profitand de slabiciunea fratelui ei , pe mine
desconsiderandu-ma , mai rau ca pe un gunoi …Rece , taioasa,
intunecata , cu gatul si urechile aplecate sub greutatea
aurului atarnand , nu i-a pasat nici de cele doua fiice
ale noastre …pe atunci nu stiam ca trebuie sa-L caut
pe Dumnezeu …Si intr-o dimineata de octombrie ’87 , fara sa
stiu precis de ce , unde plec de-acasa , pasii m-au dus
la Biserica , unde am plans tot timpul , vreo 2 ore , fara sa pricep absolut nimic din Sfanta Liturghie … dar lumea iesea , eu nu voiam sa ma intorc acasa , dar stiam
ca , totusi , m-asteptau fetitele mele … in restul acelei zile , fetitele mele nu s-au dezlipit de mine , fapt
care l-a facut pe tatal lor sa-si reconsidere atitudinea fata de mine … prea tarziu sa-mi mai fac studiile , pentru ca tot imi gasisem ani intregi liniste
in muzica si poezie , am inceput sa spun copiilor care veneau pe la fetitele noastre – mai ales in vacante – despre marile capodopere din literatura nationala si universala … imi amintesc c-am inceput cu Balada pentru
vioara , apoi cu Carnavalul animalelor , cu Barbierul din Sevilla , cu Aida , cu Concertul lui Bartoldy , etc. … si cu ce atentie ma ascultau cand le ziceam despre
Dickens , Eminescu , savantii romani , sau despre noaptea
ploioasa , cand vantul izbea ferestrele laboratorului , unde sotii Pierre si Marie Curie au separat radiumul … despre istorie , aducandu-o la timpul prezent …
Dupa anii ’90 , sotul meu fiind solicitat si la Seminarul
Teologic , am inceput sa mai invat cate ceva dupa manualele elevilor de la Seminar , sa merg , de cate ori puteam – dumunicile si-n zilele de vineri , la Biserica … pe 15 martie 2008 , am intrat , prima data , la
Razboi intru Cuvant , unde am gasit caldura si dragoste duhovniceasca , am invatat despre Sfintii Parinti ,
despre Fratii Admin , a caror truda fara de arginti ,
aici , la Razboi intru Cuvant , spre folosul nostru in drumul spre mantuire , nu conteneste sa ma uimeasca …
de multe ori , de foarte multe ori , m-am rugat , curat , pentru toti fratii si surorile de la Razboi intru Cuvant , multora retinandu-le numele cu care semneaza
si rostindu-le la Sfanta Liturghie sau scriindu-le pe pomelnice …
Draga Cristina , te-am ranit – imi cer iertare de la Dumnezeu , si , iarta-ma si tu … mai razbat in mine
unele ecouri rautacioase …mi-a fost necaz ca n-ai inteles Cuvantul Sfantului Apostol Pavel…sau , o fi fost
invidia ca eu m-am supus “barbatului” , ca o sclava , iar
acum , el , la varsta lui , el este cel care depinde de mine … Fii sigura , draga Cristina , Dumnezeu ma va judeca ! Dar de iertare tot am nevoie !
Doamne , ajuta !
@ Lucian
Dragă Lucia frumoasă şi necesară poziţia şi precizarea nuanţată, în sprijinul Cristinei, pentru că ea, –trebuie să o spun- a determinat acest tip de răspuns. Mulţi pot vedea în comentariile noastre agresivitate, misoginism, fanatism, fundamentalism şi toate relelece pot fi gândite. Însă reacţia comentatorilor a fost determinată nu de adevărul problemei ridicată de Cristina ci de duhul în care a pus-o şi de scopul care-l urmăreşte.Acest duh îi şi creiază problema în sine şi rezolvarea ei tocmai acolo se află. Totdeauna va găsi acelaşi tip de răspuns.Şi de aceia reacţia noastră, este tocmai răspunsul pentru acest duh şi nu pentru sufletul sensibil al Cristinei, pentru că s-a văzut un atac la adresa credinţei personale, făcut pubic, argumentat şi susţinut cu o convingere demnă de aprecierile cu care ea şi-a catalogat comentatorii.Sunt convins că toţi au înţeles-o şi mulţi se roagă pentru ea,din cei care au luat o poziţie, nu de atac ci de apărare a credinţei, pentru că ea este cea care atacă – public – şi poate face mult rău ortodoxiei, – foarte atacată astăzi, şi cu multă cruzime, dinlăuntru şi dinafară-. Cred că aşa trebuie înţelese comentariile de aici, comentarii în care se vede şi înţelegere şi blândeţe, dar şi fermitatea cu care fiecare se opune acestui atac. Cer iertare tuturor şi în primul rând Cristinei precizând –iarăşi- că atitudinea, duhul şi scopul în care săvârşim acţiunile noastre determină răspunsul pe care îl primim .
iertare pentru grşelile din text.
“Faptul că familia monogamă era preţuită la evrei o arată şi faptul că arhiereul nu avea voie să aibă mai multe soţii. Cei care erau responsabili cu problemele religioase ale poporului trebuiau să aibă o singură soţie. Din acestea se vede că deşi exista poligamia, familia monogamă era preţuită. În ceea ce priveşte INEGALITATEA între soţ şi soţie, aceasta era foarte evidentă. Dumnezeu a îngăduit acestea, dar NU ERA IN DATUL CREATIEI de la început. Omul nu a fost creat pentru despărţire, ci pentru unitate, dar păcatul l-a adus pe om în această situaţie.
Mântuitorul Iisus Hristos a schimbat fiinţial relaţia dintre bărbat şi femeie, care este legată la nivel de Taină. Ce se schimbă odată cu venirea Mântuitorului Iisus Hristos în perspectiva asupra relaţiei dintre bărbat şi femeie?
Mântuitorul Iisus Hristos readuce de fapt situaţia familiei, situaţia soţiei, la nivelul de unde a căzut, fiindcă Dumnezeu i-a creat pe oameni EGALI – şi pe bărbat, şi pe femeie. Pe amândoi i-a creat după Chipul Său, iar unitatea între ei este realizată şi prin aceea că Dumnezeu nu i-a creat din materii diferite, ci a luat din coasta lui Adam ca să se păstreze unitatea, ca să fie din acelaşi aluat amândoi.
Sfântul Apostol Pavel, referindu-se la EGALITATEA dintre bărbat şi femei, spune, în Epistola către Galateni, CA IN HRISTOS NU MAI EXISTA NICI BARBAT, NICI FEMEIE, iar, pe de altă parte, tot Sfântul Apostol Pavel spune că bărbatul este stăpân asupra trupului femeii, iar femeia este stăpână asupra trupului bărbatului ei, arătând prin aceasta că au aceeaşi stăpânire şi unul, şi altul.
Putem vorbi şi de EGALITATE, şi de complementaritate, iar în legătură cu acest aspect Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cei doi sunt cele două jumătăţi ale întregului, se completează reciproc. Ceea ce nu are unul are celălalt, ce nu poate face unul poate celălalt, aşa încât bunul mers al societăţii şi al familiei să fie asigurat. În ceea ce priveşte egalitatea, tot Sfântul Ioan Gură de Aur spune că bărbatul este şi stăpân, dar şi EGAL cu soţia sa. Stăpân pentru că Dumnezeu l-a făcut stăpân peste familie, dar bărbatului nu i s-a dat stăpânirea ca o răsplată, ci ca o responsabilitate.
Bărbatul trebuie să jertfească pentru soţie, să fie capabil să-şi dea viaţa pentru ea, din dragoste pentru ea.”(Părintele lector dr. Constantin Mihoc)
http://www.ortodoxia.md/articole-preluate/1124-familia-in-scrierile-sfintilor-printi.
Chiar daca nu sunt de acord in continuare cu termenul si cu ideea de stapanire, cel putin in ceea priveste egalitatea pe care voi o contestati, se pare ca nu sunteti chiar asa de infilibilii purtatori de cuvant ai ortodoxiei cum pretindeti -altii au trecut de vremea perioadei sclavagiste si vad egalitatea unde voi nu o vedeti. sa stiti ca chiar daca va aparati cu multa agresivitate parerile asta nu inseamna ca aveti si dreptate si puteti face mult rau in jur. Omul nu poate trece peste subiectivitatea proprie, chiar daca iei ce a spus altul nu poti niciodata intelege 100% ce a vrut sa spuna pentru ca nu esti in locul lui,n-ai trecut prin ce a trecut el, nu ai codul lui genetic, nu ai experientele lui,nu poti sa stii ce e in sufletul lui, la asta se refera unicitatea. poti intelege relativ numai daca ai trait vreodata ce a trait el sau o experienta asemanatoare, daca ai fost in locul lui. Cuvintele sunt simple vehicule care au sensul pe care fiecare vrea sa li-l dea, si cum fiecare suntem unici, e greu sa crezi ca exista o identitate de sensuri. Asa si cu sfintii care au trait acum sute sau mii de ani, nu poti niciodata sti care a fost contextul istoric in care au dat o anumita invatatura, poate atunci erau bune si potrivite,iar acum nu mai sunt, cel putin in interpretarea noastra. daca oamenii sunt unici, si situatiile sunt unice.Daca ei ar fi trait azi sigur ar fi avut o alta abordare decat noi, in sensul ca nu ar fi jignit pe nimeni, s-ar fi straduit ei sa se curete de pacate si n-ar fi pretins stapanire peste NIMENI, sunt convinsa. Nu uitati ca si evreii, “dupa Scripturi” L-au rastignit pe Hristos. Cuvantul Lui Dumnezeu e viu si se recunoaste dupa aceea ca aduce pace insufletul omului, face lumina, invie, iar ceea ce aduce tulburare, intuneric nu e de la Dumnezeu.Ceea ce face rau. Cred ca toti avem un oarecare discernament din moment ce avem Duhul Sfant de la botez.
Iar celor care cred ca as fi fost in mod special ranita, le multumesc pentru grija induiosatoare, dar discutia se poarta la nivel de principiu si vedeti ca exista si alte interpretari decat a Cuv. Paisie sau a admin. acestui site, dupa parerea mea mult mai apropiate de realitate.
Problema asta : “care e mai egal dintre noi” din pacate se aplica si la femei si la barbati, si vine din neintelegerea rostului nostru aici pe pamânt!
Imi vin in minte mai multe intâmplari din viata lui Iisus:
I. Vindecarea orbului din naştere
1. Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.
2. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau
părinţii lui, de s-a născut orb?
3. Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el
lucrările lui Dumnezeu.
Oare s-a razvratit acest orb (matur fiind) impotriva lui Dumnezeu !? L-a acuzat pe Dumnezeu ca e orb din nastere fara sa fi gresit nici el nici parintii lui !?
II. Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda
Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a
zis: Voieşti să te faci sănătos?
7. Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare,
când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea.
Oare nu putea slabanogul sa se supere la intrebarea: “vrei sa te faci sanatos” !? Mai ales dupa o asteptare de 38 de ani!
Doamne, da-ne intelepciune, intelegere, putere si RABDARE !
Nu ne mai ramane decat sa ne cerem iertare voua pentru tulburarea provocata si lui Dumnezeu ca am intrat in aceasta discutie, in foarte putinul timp pe care l-am mai avut (probabil ati observat deja ca nu mai suntem la zi cu postarile) cu nadejdea, probabil desarta, ca putem dialoga si ne putem si auzi unii pe altii, cu oarecare buna-credinta.
Cand vedem insa cum tot la “scalavagism” si la “pretentia de stapanire” am ramas si tot la prezumtia de rea intentie din partea noastra, atunci intelegem ca e foarte posibil sa ne fi inselat si sa ne fi implicat – desigur ca si noi cu tot cu patimile noastre, dar cel putin cu sinceritate, cu buna credinta si cu dorinta sincera de A AJUTA – intr-o discutie care nu avea sens, pentru ca, asa cum se pare, nu ajutorul, lamurirea, intelegerea, se doresc, ci exclusiv confirmarea ca cineva ca are neaparat dreptate si ca “interpretarea” Cuv. Paisie este eronata sau indepartata de realitate, iar invatatura de credinta este diferita in functie de contextul istoric. Acelasi lucru ni-l spun zi de zi si ecumenistii, si “reformistii” ecleziali si in alte privinte si nu putem decat sa ramanem fermi in a ne opune cu toata puterea, fara sa vrem sa ranim pe nimeni, dar si fara sa putem face vreo concesie relativista si secularista. Pentru ca de la duhul feminist si pana la dorinta de a hirotoni femei in Biserica sau de a justifica avortul (“dreptul femeii asupra propriului corp”) ori altele de acest fel nu mai este, din pacate, decat un pas.
Putem intelege foarte bine experienta personala a cuiva, durerea cuiva, rana cuiva, dar de aici si pana la incercarea de a rasuci sensul cuvintelor, a ne revolta asupra Parintilor si a arunca vorbe grele asupra a ceea ce nu dorim sa ne intelegem si sa ne asumam este cale mai lunga. Sa ne fie cu iertare daca noi nu avem capacitatea sa mai vedem vreo utilitate a dialogului mai departe si ca nu intelegem decat o infinita incercare a unui suflet ranit, suntem de acord, de a se lupta, virtual, cu toti barbatii, care, nu-i asa, (traducand acum in cuvintele obisnuite care se spun cand se incepe cu feminismul agresiv, misandrist) “sunt toti la fel de porci” si nu vor decat sa umileasca si sa sclavizeze femeia. Ce conteaza ca s-au dat o multime de contraexemple, ca au incercat si alte surori sa-si expuna experientele si modul sanatos de depasire a propriilor traume si frustrari, pentru ca NU S-A AUZIT NIMIC, s-a ramas fix in acelasi punct de la care s-a si pornit rafuiala. Din pacate, nu putem ajuta la vindecarea acestei probleme personale, care credem ca este de competenta unor duhovnici personali (chiar daca, vai, sunt si ei tot barbati…). Dar daca tot ceea ce dorim este sa “avem dreptate” cu orice chip, iar nu sa ne indreptam pe noi insine, daca nu dorim sa ne vedem partea noastra de pacat in “razboiul sexelor”, atunci nu stim daca se va gasi vreodata cineva care sa ne poata ajuta in sens ortodox.
Avem marea mahnire ca toata aceasta discutie nu a dus, pana la urma – chiar daca au fost si destule interventii foarte bune si intr-un duh mult mai bun decat al nostru – decat la minimalizarea si ocultarea articolului in sine, a cuvantului Cuviosului Paisie Aghioritul, iar aici avem cea mai mare strangere de inima, ca mesajul sau plin de seva duhovniceasca a fost deturnat.
Cristina, ce intelegi tu mai exact prin acest cuvant: “EGAL”, pe care observ ca insisti si il pui mai tot timpul in CAPS ?
Poate fi “egala” inima cu ficatul sau rinichii cu plamanii ?
Te referi la egalitate ca si esenta de umanitate sau cum ?
Te rog sa fi mai explicita dar, daca se poate, sa te limitezi la intrebarile pe care ti le-am pus pentru a se putea purta o discutie normala.
In momentul in care fiecare raspunde cu cate trei, patru paragrafe in care, de fiecare data, isi argumenteaza pozitia (corecta sau gresita) din nou, de la A la Z, ca si cum nici nu l-ar fi “ascultat” (citit) pe celalat, dialogul este imposibil.
Prin egalitate inteleg, asa cum rezulta si din citatul din par. Mihoc, ca atat barbatul cat si femeia au fost creati de Dumnezeu cu mainile Lui, nu prin simplul Cuvant asa cum au fost create celelalte fapturi si cel mai important, dupa CHIPUL SI ASEMANAREA SA. Acest chip se refera, cum considera si teologia ortodoxa, la trasaturile ratiunii, afectivitatii si vointei libere cu care este inzestrata orice fiinta umana, indiferent cat ar fi ele de intunecate, de pervertite, de schimonosite intr-o anumita situatie particulara si in anumite persoane. Dumnezeu fiind Persoana, Chipul lui in noi se refera exact la acesta calitate de Persoana pe care noi o avem, si care se constituie din cele trei trasaturi amintite. Aceasta calitate este un dar vesnic, care nu se poate pierde, orice ar face omul, indiferent cat de mult ar schimonosi acest chip, asa cum sufletul omului este nemuritor, fie ca ne convine, fie ca nu. Rostul nostru in viata este sa ajungem de la chip la asemanarea cu Dumnezeu, asa cum a fost la inceput, adica la sfintenie si la comuniunea cu Dumnezeu.Mantuirea ne-a fost data in dar prin jertfa lui Hristos, dar noi, cum majoritatea suntem cazuti din conditia crestina din cauza pacatelor grave si a lipsei de credinta, mai avem mult de lucru in aceasta directie, dar asta nu se poate face fara noi, fara liberul nostru arbitru, fara vointa noastra LIBERA.E vorba de lucruri subtile, care se intampla in adancurile nestiute ale inimii si poate ca pe oameni ii putem minti, dar pe Dumnezeu nu putem si El stie ce e in sufletul fiecaruia. Calitatea de persoana sau Chipul lui Dumnezeu in noi este o mare demnitate pe care Dumnezeu i-a facut-o omului, barbat si femeie, si prin aceasta eu sunt egala cu un barbat, cu un copil etc si nu sunt egala cu o rama, cu o lacusta, un obiect sau mai stiu eu ce in sensul ca demnitatea mea ca creatura este mult superioara, pentru ca eu am chipul Lui Dumnezeu,ceea ce este un lucru foarte mare, iar o rama nu Il are. De asta am spus ca egalitatea este de esenta iar deosebirile tin de detaliu. Nu contest faptul ca IN GENERAL, si nu cred ca trebuie sa absolutizam , suntem inzestrati cu insusiri diferite, si deci cu roluri diferite,inclusiv in cadrul familiei, pentru ca fiecaruia i se cere pe masura darului care i s-a dat.Iar aici intervine unicitatea si imposibilitatea generalizarii si absolutizarii. In momentul in care cineva vine si imi spune, mie sau altcuiva, ca are drept de stapanire asupra mea pentru simpul fapt ca el este barbat si eu femeie, adica pentru niste deosebiri care tin de detaliu, indiferent cum isi argumenteaza ideea, ca face apel la Scriptura (si f urat ca face acest lucru pentru ca nu e in Duhul Evangheliei), de cum nuanteaza sau explica, eu consider acest lucru un ATAC LA PERSOANA, adica la chipul lui Dumnezeu in mine si in orice om. Si daca a fost vreodata asa in istorie, a fost rezultatul blestemului lui Dumnezeu impotriva Evei, si nu a fost asa de la inceput,cum zice si Par. Mihoc, ca prin Hristos s-a restaurat conditia familiei si a femeii, au redevenit egali, s-a scos femeia de sub blestem.
Prin egalitate mai inteleg si egalitatea in fata legii Lui Dumnezeu a tuturor oamenilor. “cine face nedreptate isi ia plata nedreptatii, caci la Dumnezeu nu este partinire” a zis Sf. Apostol Pavel. Hristos n-a facut niciodata diferente: “dati si veti primi” “Oricine cere capata si oricui bate i se deschide”etc Toate poruncile sunt generale tocmai pentru ca egalitatea noastra este de esenta,desigur tinand seama si de unicitate.
Revolta mea se referea la oportunitatea postarii periodice a acestui tip de mesaj (si pe alte situri nu numai pe acesta)in care se subliniaza cu rosu ca femeia trebuie sa asculte de barbat, un fel de “a bate saua sa priceapa iapa”, in care noi suntem iepele ca oameni si asa nu suntem considerati. Asta e cea mai mare problema pe care o avem in momentul de fata? Plus ca este o chestie subtila si cu 2 taisuri de care barbatii de abia astepta sa se agate ca sa-si justifice patimile , mandria si dorinta de dominare, care sunt specifice genului lor, intr-o tara in care oricum femeile nu sunt respectate si in general sunt dispretuite si exploatate, iar pe de alta parte sensibilitatea si blandetea proprie femeilor si dorinta “de a fi bine” combinate cu sentimentele de vinovatie care si mie au incercat sa-fi fie induse pe acest site, fundamentate pe “voia Lui Dumnezeu” direct, intr-o interpretare care nu sufera greseala sau contradictie, ar putea sa se conformeze la aceste pretentii ABUZIVE, fapt ce are mari sanse sa le provoace in timp mari rani sufletesti si mai ales pierderea stimei de sine si depersonalizarea, incat sa ajungA CHIAR sa nu mai poata face nimic fara capul familiei, pentru ca daca unui om mai sensibil ii spui sau ii sugerezi mereu ca nu poate nimic fara tine, ca are minte mai putina sau deloc ajunge pana la urma sa creada si chiar asa sa se intample, cofirmand pretentiile abuzatorului, care oricum nu va intelege acest lucru pentru ca e barbat si in general barbatii nu au intelegere emotionala. Oricum ar fi si orice nuantari s-ar aduce sa afirmi, ca de pricipiu, o persoana are drept de stapanire(relatie stapan-sclav, a face ceva numai pentru ca cineva iti spune sa acel faci, fara sa conteze ce vrei tu, ce crezi tu) e un ABUZ, o nedreptate grava care desfigureaza chipul lui Dumnezeu in om , in loc sa il potenteze, asa cum cred ca e rostul casatoriei, deci un ATAC LA PERSOANA.
Cristina, dragostea inseamna supunere si supunerea se face doar din dragoste, altfel e sclavie, asta-i tot.
Dar si dragostea asta se educa si se cere de Sus…
Revin cu mare amaraciune , cu o ultima concluzie :Cristina ,
ti-am cerut iertare si ti-au mai cerut iertare si altii ,
asa cum se cuvine in traditia noastra ortodoxa , in astfel de cazuri …am crezut sincer ca te vei inversuna , in sensul cel bun al cuvantului , sa recitesti despre Zamislirea Nascatoarei de Dumnezeu , ca vei reveni asupra
celor spuse de Cuviosul Paisie Aghioritul sau ca vei relua
ideile exprimate , cu atata dragoste duhovniceasca si cu atata intelegere , de catre cei care au comentat aici , inclusiv ale lui Admin …Dar tu continui sa sfidezi Duhul
Adevarului , in favoarea duhului lumesc – intr-un mod selectiv si bine determinat , rastalmacind – dupa voia acestei
lumi actuale – sensul curat al Legii celei Noi :” Acesta este
sangele Meu , al Legii celei Noi …” Din pacate , se prea poate ca ATACUL LA PERSOANA despre care tot repeti – sa desfigureze chipul lui Dumnezeu in om , la modul rasturnat in care perseverezi sa ramai , in ceea ce tu numesti , in teologia ta ortodoxa , asemanarea fapturii
create cu ASEMANAREA SI CHIPUL LUI DUMNEZEU !!!
Repet si dorinta mea ca tu sa ma ierti inca o data !
Pentru ca , altfel , n-am putut sa-ti inteleg convingerile
moderne , decat asa !
Dragostea nu inseamna supunere, inseamna asumare, nicidecum idolatrizare sau ridicare a celui pe care il iubesti intr-o pozitie care nu i se cuvine,si pe care nici Dumnezeu nu S-a asezat desi putea, acela de stapan, caci EL e Tata, cel ce “S-a smerit pe Sine pana la moarte, si inca moartea pe cruce”, “Pastorul cel bun care-si pune viata pentru oile sale”, “Cel bland si smerit cu inima”, Cel ce atat de mult ne-a iubit “ca si pe Fiul Sau L-a dat ca oricine crede in El sa nu moara, ci sa aiba viata vesnica”, Cel ce ne-a numit “prietenii Lui” si ne-a spus ca “Mai multa dragoste nimeni nu are decat sa-si puna viata pentru prietenii lui”, cel ce a spalat picioarele ucenicilor ca sa le dea pilda sa faca si ei la fel.Si El era Dumnezeu, iar noi suntem niste nimicuri, care nici macar existenta nu avem daca nu ne-ar tine Dumnezeu in fiecare clipa. Dar asa e, cand Legea Lui Dumnezeu nu e respectata, totul se distruge.
Te joci cu vorbele si probabil esti la varsta cand cauti definitii.
Spune-i cum vrei iubirii, important e ce faci cu viata ta.
Domnul ne smereste pe toti, daca nu ne smerim din proprie initiativa(apropo de supunere).
Ma mir de-atata ingaduinta din partea celor ce-si pierd timpul ca sa ne mai puna la dispozitie cate ceva util, ca vremurile-s grele…
E un dialog sterp asta la care tii mortis sa pui tu punct(-ul pe I).
Mai spunem pentru o ultima data ca nici Cuviosul Paisie, nici noi, nici nimeni de aici nu a spus sau nu a insinuat macar asa ceva vreun moment si ca orice interpretare in acest sens a cuvintelor Cuviosului Paisie sau ale explicatiilor date de comentatorii de aici si de noi este cu totul tendentioasa.
Cuv. Paisie, atat in citatul plasat in front, ca si in tot cuvantul selectat, incearca sa prezinte cat mai echilibrat lucrurile, consecvent ideii sale ca nu trebuie sa indreptatesti nici pe femeie, nici pe barbat, ci sa faci pe fiecare sa-si vada neajunsurile si indatoririle. Este exact ceea ce si noi am cautat sa aratam, in cam fiecare interventie. Doar daca nu dorim nu intelegem ca sensul este acesta: femeia trebuie sa-l vada pe sotul ei ca pe “stapanul casei”, insa el trebuie sa se vada pe sine insusi ca un “hamal” (e la fel de ‘sclav’ deci, si el, fiindca un hamal nu e doar un caraus cu bratele, ci are un statut foarte umilitor!) si NICIDECUM CA PE UN STAPAN!!!, in timp ce barbatul trebuie s-o vada pe sotia sa ca pe “doamna”(=”stapana”) casei, iar sotia sa se gandeasca la ea insasi nu astfel, ci la o slujitoare (‘servitoare”) a celui pe care-l iubeste. Este o perfecta reciprocitate in iubire si tocmai de aceea expresia ni s-a parut extrem de inspirata si acesta este si motivul pentru care am subliniat-o si am pus-o si in front. Tocmai pentru ca nu nedreptateste pe nimeni, ci doar pe cine ar vrea ca in casnicie sa aiba numai drepturi lumesti si nu sa slujeasca sau sa se jertfeasca din iubire pentru celalalt, acesta fiind si sensul insusi al Tainei Nuntii.
De altfel, cine avea dorinta si bunavointa sa citeasca intreg cuvantul, fara vreo patima sau prejudecata, ar fi vazut cum Cuviosul se explica pe el insusi foarte limpede – pe care le-am si subliniat in postare – si nu lasa loc niciunei interpretari abuzive:
Parerea noastra este ca daca a deranjat ceva, nu a putut deranja decat degetul pus de de cuvantului Cuviosului pe insusi duhul bolnavicios, de razvratire nejustficata, care s-a manifestat din plin aici. Insa faptul ca remarcam aceasta nu indreptateste pe nimeni la atitudini misogine, de a incerca sa provoace teama sau obedienta lumeasca femeii. Barbatul (crestin) trebuie sa stie sa-L aiba cu adevarat drept Cap pe Hristos si sa-si iubeasca sotia precum si Hristos Si-a iubit Biserica, adica pe om insusi (care numai ascultator nu ii este, in general). Inca o data si o data: FIECARE SA IMPLINEASCA PARTEA SA.
Iar cu aceasta dorim sa incheiem aici orice discutie. Cine vrea mai departe sa ne faca procese de intentie si sa ne suspecteze de tot felul de ticalosii nu are decat… Dar macar sa incercam sa oprim aici aceasta discutie care nu mai duce nicaieri si sa nu ajungem sa stricam de tot frumusetea si folosul cuvantului acestui sfant contemporan.